Nu ești durerea ta

De la Gospel Translations Romanian

Durere e reală, e grea și ne e garantată în viața aceasta. Însuși Domnul nostru S-a luptat cu chinul (Luca 22:44), a suspinat de părere de rău (Marcu 7:34) și a plâns de întristare (Ioan 11:35).

Unele din aceste dureri ne-au rănit atât de profund încât vindecarea e încă în toi. Va dura până balsamul mângâierii ne va alina iritațiile, până pansamentele adevărului ne vor închide plăgile și până medicamentul credinței ne va reda sănătatea. Vrem cu disperare să fim vindecați și suntem în curs de a primi vindecare zi de zi.

Dar s-ar putea să avem de-a face cu o rană care să țină mult – o rană care ne așază de cealaltă parte a aceleiași întrebări pe care Isus i-a adresat-o slăbănogului de la Betesda: „Vrei să te faci sănătos?” (Ioan 5:6)

Și spre propria noastra uimire, am putea descoperi, în necinste, că răspunsul nostru nu este încă un “Da” entuziasmat, din toată inima. Poate că rănile noastre au devenit atât de împletite cu identitatea despre care noi proclamăm că ne aparține încât a renunța la ele ar impune ca noi să renunțăm și la cine credem noi înșine că suntem, în mod greșit.

Comploturile vrăjmașului

Vrăjmașul râvnește să fure, să înjunghie și să distrugă adevărata noastra identitate în Hristos prin a ne convinge că durerea noastră ne va caracteriza întotdeauna trecutul, ne va compromite prezentul și ne va umbri viitorul.

Prin întoarcerea privirilor noastre în mod constant către greșelile noastre și suferința noastră, marele amăgitor are ca scop să ne arunce în temniță prin remușcări, limitări bănuite și pură disperare. Ne spune că rănile noastre ne vor lăsa semne pentru totdeauna, fără nicio speranță de vindecare.

Și pe măsură ce aceste dureri uzurpă tronul puterii și al autorității din viața noastră, care Îi aparține doar lui Dumnezeu, s-ar putea să începem să ne găsim identitatea mai mult în suferință decât în Acela Care a suferit pentru noi.

Recuperând adevărata noastră identitate

Societatea noastră ne impune să ne identificăm cu orice percepem cu ochii noștri și simțim prin carnea noastră – chiar și atunci când acea identitate răstălmăcește realitatea și ignoră definițiile scrise chiar de Însuși Domnul vieții (Faptele Apostolilor 3:15).

Dar atunci când ne ridicăm privirea de la circumstanțele noastre vizibile și temporare și privim la Creatorul nostru invizibil și etern, vedem cine suntem cu adevărat creați să fim în relație cu El. Și nu suntem durerea noastră.

Poate că un prieten te-a abandonat, dar nu ești abandonat. Poate că un soț care te-a părăsit, dar nu ești părăsit. Poate că ai eșuat, dar nu ești un eșec. Poate că nu l-ai cunoscut niciodată pe tatăl tău, dar nu ești orfan de tată. Viața poate fi zdrobitoare, dar nu ești zdrobit.

Singura cale de a ne recăpăta adevărata noastră identitate, dăruită de Dumnezeu, este să privim la Acela Care ne dă identitatea, în primul rând.

Pentru aceia dintre noi care suntem în Hristos Isus, putem fi siguri că, datorită faptului că El este dragoste, noi suntem iubiți.

Pentru că El este Împăratul, noi suntem moștenitori ai Împărăției.
Pentru că El este milos, ni se arată milă.
Pentru că El este Apărătorul, noi suntem apărați.
Pentru că El este Un Tată bun, noi suntem copii ai lui Dumnezeu.
Pentru că El este Libertate, noi suntem liberi.
Pentru că El este mereu cu noi, noi suntem mereu cu El.
Pentru că El ține toate lucrurile, noi suntem ținuți de El.
Și pentru că El ne numește ai Lui, noi suntem ai Săi.

Având ochii dezveliți de Isus, ne întoarcem privirea de la tabloul sumbru pictat de tatăl minciunilor (Ioan 8:44) pentru a zări slava Domnului, punându-ne credința și nădejdea în făgăduința că suntem schimbați în același chip al Lui (2 Corinteni 3:18). Doar atunci vom dori sincer să fim vindecați.

Prin rănile Lui suntem tămăduiți

În această lume, vom fi întristați, dar nu ca aceia care n-au nădejde. (1 Tesaloniceni 4:13). Vom fi chinuiți, dar avem motive să ne bucurăm (2 Corinteni 6:10). Vom trece prin felurite încercări (Iacov 1:2), dar putem îndrăzni, căci El a biruit lumea (Ioan 16:33).

Chiar și azi, când stăm înaintea Singurului Care ne poate vindeca, El ne oferă aceeași invitație pe care i-a oferit-o și bărbatului de la Betesda – să renunțăm la identitatea noastră de invalizi, să ne ridicăm din paralizia durerii noastre, să facem sul preșul înfrângerii fără speranță și să înaintăm în identitatea noastră adevărată în calitate de creații noi în Hristos.

Când ne uităm la durerea rănilor noastre, ne vedem pe noi înșine ca fiind niște răniți. Dar când ne uităm la durerea de pe cruce, vedem rănile lui Isus (Isaia 53:5), prin care Vindecătorul nostru ne spune că suntem vindecați pentru totdeauna în El.