De ce vrei să fii fericit?

De la Gospel Translations Romanian

Bazat pe cărți pe care le-am citit, predici pe care le-am auzit și conversații pe care le-am purtat, este evident că mulți creștini cred că dorința ființei umane de a fi fericit a luat naștere la căderea în păcat și a fost parte din blestem. În consecință, se presupune că dorința de a fi fericit reprezintă dorința de a păcătui.

Dar dacă dorința noastră de a fi fericiți a fost un cadou plănuit de Dumnezeu înainte ca păcatul să fi intrat în lume? Dacă am crede acest lucru, cum ar afecta viețile noastre, parentingul nostru, lucrarea noastră, divertismentul nostru și relațiile noastre? Cum ar afecta modul nostru de a vesti Evanghelia?

Cuprins 1 O năzuință scrisă în inimile noastre 2 Evoluția nu are niciun Eden 3 Vestea bună a fericirii lui Dumnezeu 4 Fericirea în Isus

O năzuință scrisă în inimile noastre

Augustin a întrebat retoric: “Nu este o viață fericită ceea ce își doresc cu toții și este cineva care nu și-o dorește întrutotul?”. El a adăugat: “Dar de unde au dobândit această cunoștiință, ca s-o dorească? Unde au văzut-o, ca s-o iubească?” (Cartea “Confesiuni”)

Dumnezeu a scris legea Lui în inimile noastre (Romani 2:15). Există dovezi convingătoare că El a scris în inimile noastre, de asemenea, o dorință puternică după fericire. De fapt, acesta a fost consensul general al teologilor de-a lungul istoriei Bisericii. Din moment ce am moștenit natura noastră păcătoasă de la Adam, este probabil să fi moștenit și un simț al fericirii de dinainte de căderea în păcat de la el și de la Eva. Din ce altă cauză năzuim după ceva mai bun decât singura lume în care am trăit vreodată?

Înainte de căderea în păcat, fără îndoială că Adam și Eva așteptau mâncare bună, care probabil avea un gust mai bun decât își imaginau ei. Dar după căderea în păcat, s-a întâmplat opusul. Noi așteptăm mai mult de la mâncare, muncă, relații și de la toate celelalte decât ce experimentăm. Trăim într-o lume întunecată, dar dezamăgirile noastre demonstrează că păstrăm așteptări și speranțe pentru o lume mai bună.

Evoluția nu are niciun Eden

Dacă am fi doar produsul selecției naturale și al supraviețuirii celui mai adaptat, nu am avea niciun motiv să credem că fericirea a existat în antichitate. Dar chiar și aceia care nu au fost vreodată învățați despre căderea în păcat și blestem știu instinctiv că ceva este foarte în neregulă la lumea aceasta. Suntem nostalgici după un Eden din care noi am gustat doar stropi. Acești stropi sunt picături de apă pentru gurile noastre pârjolite, făcându-ne să tânjim după râuri cu apă limpede și rece și să le căutăm.

Episcopul anglican J.C. Ryle (1816–1900) a scris: “Fericirea este tot ce vrea omenirea să obțină – dorința după fericire este adânc plantată în inima omului.” (Cartea Practicarea credinței creștine)

Dacă această dorință este adânc plantată în inimile noastre, cine a plantat-o? Dacă nu Dumnezeu, cine altcineva? Satana? Diavolul nu este fericit și nu are de dat deloc fericire. El e un mincinos și un ucigaș, care împarte otravă de șoboloani ambalată în înveliș vesel. El Îl urăște pe Dumnezeu și ne urăște pe noi, iar strategia sa este să ne convingă să căutăm fericirea oriunde altundeva decât la unica ei Sursă supremă.

Vestea bună a fericirii lui Dumnezeu

Adam și Eva și-au dorit fericire înainte să păcătuiască? Se bucurau de mâncarea pe care le-o oferea Dumnezeu pentru că avea gust dulce? Stăteau la soare și săreau în apă pentru că îi înviora? Și era Dumnezeu mulțumit sau nemulțumit când ei se bucurau de aceste lucruri? Răspunsurile noastre vor afecta în mod dramatic atât felul în care noi Îl vedem pe Dumnezeu, cât și felul în care noi vedem lumea. Dacă noi credem că Dumnezeu este fericit, atunci are sens ca parte din a fi creați după chipul Său să însemne a avea atât dorința, cât și capacitatea de a fi fericiți.

Din nefericire, urmașii lui Hristos fac o rutină din a spune chestii precum: “Dumnezeu nu vrea ca tu să fii fericit, ci vrea ca tu să fii sfânt”. Dar sfințenia și fericirea sunt două fețe ale aceleiași monede – nu îndrăznim să le pun una împotriva celeilalte.

Nu toate încercările de a fi sfinți Îl onorează pe Dumnezeu, mai mult decât Îl onorează încercările de a fi fericiți. Fariseii aveau o dorință înflăcărată de a fi sfinți în termenii lor și pentru slava lor înșiși. Răspunsul lui Hristos? “Voi aveţi de tată pe diavolul și vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru.” (Ioan 8:44). Dumnezeu vreau ca noi să căutam fericirea adevărată, cristocentrică în El, în timp ce Satan vrea ca noi să căutăm sfințenia falsă cu mândrie care se laudă pe sine.

Alți creștini spun: “Dumnezeu vrea ca tu să fii binecuvântat, nu fericit” sau “Dumnezeu este interesat de creșterea ta, nu de fericirea ta”. Asemenea afirmații ar putea suna spiritual, dar nu sunt. Acest mesaj fals, care spune că Dumnezeu nu vrea ca noi să fim fericiți, promovează cu adevărat ceea ce Scriptura numește “veștile bune ale fericirii” (Isaia 52:7) sau, de fapt, face ca Evanghelia să fie mai obscură?

Ce tată bun nu vrea să fie fericiți copiii lui – să se desfăteze de lucruri bune? Dacă le spunem Bisericilor noastre sau copiilor noștri că Dumnezeu nu vrea ca ei să fie fericiți, ce îi învățăm? Că Dumnezeu nu e Un Tată bun? Ar trebui ca noi să fim surprinși când copiii crescuți auzind acest mesaj Îi întorc spatele lui Dumnezeu, Bibliei și Bisericii pentru a căuta în lume fericirea pe care Creatorul nostru i-a proiectat să o aibă? Cum a scris Thomas Aquinas, “Omul este incapabil de a nu-și dori să fie fericit.” (Cartea Summa Theologica)

Fericirea în Isus

Prin crearea unei distanțe între Evanghelie și fericire, noi transmitem mesajul nebiblic conform căruia credința creștină ar fi posomorâtă și tristă. Ar trebui ca noi să vorbim împotriva păcatului să Îl declarăm pe Hristos drept fericirea după care tânjește toată lumea. Dacă nu facem asta, devenim parțial responsabili de percepția eronată, tragică și răspândită în lume conform căreia creștinismul ia fericirea, în loc s-o aducă.

A-L separa pe Dumnezeu de fericire și năzuința noastră după fericire subminează cât de atractiv este Dumnezeu și chemarea perspectivei creștine asupra lumii. Când transmitem mesajul “Dumnezeu nu vrea ca tu să fii fericit”, am putea la fel de bine să spunem “Dumnezeu nu vrea ca tu să respiri”. Când spunem “Oprește-te din a vrea să fii fericit”, e ca și cum am spune “Oprește-te din a-ți fi sete”.

Oamenii trebuie să respire, să bea și să caute fericirea deoarece acesta este felul în care Dumnezeu ne-a creat. Adevărata întrebare este dacă vom respira aer curat, dacă vom bea apă limpede și dacă vom căuta fericirea noastră în Isus.