Țărmul Etern
De la Gospel Translations Romanian
De Gavin Ortlund Despre Rai şi iad
Traducere de Manuel Marinau
Ne poţi ajuta prin Află mai multe (English).
Cinci Lucruri Pe Care Le Uităm Despre Rai
În 1952, Florence Chadwick a încercat să înoate din insula Catalina până pe coasta Californiei. Timp de cincisprezece ore, ea a îndurat apele agitate, posibilele atacuri ale rechinilor, și oboseală extremă. Apoi o ceață groasă s-a așternut. Ea a renunțat.
Două luni mai târziu, a încercat din nou. De data asta, deși era ceață iar, a reușit. Când a fost întrebată ce a fost diferit de data asta, ea a spus, “Prima dată, tot ce am putut vedea a fost ceața. A doua oară am păstrat în minte o imagine mentală a acelei linii de țărm în timp ce înotam. Pentru mine, comentariul lui Chadwick aduce o mare viziune cum ar trebui raiul să funționeze în viețile noastre când îl urmăm pe Isus. Pentru a persevera prin ceața și oboseala vieții, avem nevoie de o imagine mentală a țărmului etern spre care înotăm.
Dar dacă sunteți ca mine, tindeți să vă gândiți despre rai mult mai puțin decât ar trebui. Multe zile nu-mi trece deloc prin cap. Mai mult de atât, când ne gândim despre rai, avem o grămadă de concepții greșite, cum ne-a ajutat să înțelegem Randy Alcorn.
Deci în ultimul timp, am încercat să gândesc mai mult despre rai. Cum făceam asta, mai multe caracteristici ale raiului m-au surprins. Gândiți-vă la acestea ca la calități ale raiului despre care uităm — părți ale țărmului care sunt cel mai probabil trecute cu vederea.
1. Toți Sfinții Sunt Egali
Când mi-l imaginez pe bunicul meu în rai, mi-l imaginez cum arăta spre sfârșitul vieții, pentru că atunci l-am cunoscut. Dar desigur, nu va avea un corp bâtrân, gârbovit de 84 de ani în rai — același lucru aplicându-se și pentru cei care mor copii care nu vor rămâne copii pentru toată eternitatea. Toți în rai vor avea un trup înviat perfect. (Matei 22:30).
Deci aici apare un gând fericit: bunicul meu înâmpinându-mi copiii în rai, și toți îmbrățișându-se ca egali. Oh, cât mă rog pentru asta! Ce bucurie ar fi să-i prezint.
2. Toți Sfinții Sunt Prieteni
Imaginează-ți că ești afară pentru o plimbare și că te ciocnești de Charles Spurgeon. Sau de Moise. Sau de Joni Eareckson Tada (care, desigur, poate merge și fugi!). Toți sfinții, din toate timpurile, vor fi prietenii și vecinii tăi apropiați.Aceasta este prin urmare eternitatea, deci chiar dacă nu întâlnești pe cineva în primii zece miliarde de ani, nu vei rămâne niciodată în criză de timp.
Eu personal, abia aștept să am o conversație cu C.S. Lewis. Simt că am ajuns cumva să-l cunosc pe C.S. Lewis deoarece am petrecut foarte mult timp citind cărțile sale. Abia aștept să-i spun tot ce-mi place despre Perelandra, That Hideous Strength, și Till We Have Faces, și să văd ce părere are despre teoriile mele.
3. Suferința Este Desființată Pentru Totdeauna
Știm că tristețea pământească nu poate intra în rai. Asta este adevărat, dar Biblia pare să arate ceva chiar mai profund. — că raiul va pătrunde în tristețea noastră pământească.
Odată când predicam despre rai, privirea mi-a fost atrasă de Apocalipsa 21:4: ” El va şterge orice lacrimă din ochii lor.” Acest verset pare să susțină mai mult decât doar, ”Nu vom plânge în rai.” Imaginea lui Dumnezeu ștergându-ne lacrimile pare să sugereze consolarea, precum și sfârșitul suferinței pământești. Raiul nu doar va pune capăt durerii noastre — cumva, o va răsplăti.
Tim Keller o descrie așa: “Învierea . . . înseamnă că orice lucru oribil care s-a întâmplat vreodată nu va fi doar anulat și reparat dar va face cumva ca gloria și bucuria viitoare să fie chiar mai mari.” Este ca la sfârșitul din Stăpânul Inelelor, când Sam îl întreabă pe Gandalf, “Tot ce e trist va dispărea?”
Imaginează-te pe tine nou ajuns în rai. Dumnezeu Atotputernic te cheamă. Cum stai înfiorat înaintea sa, el îți descoperă și operează cea mai adâncă rană din viața ta, vindecând și transformând durerea ta în glorie și bucurie.
O astfel de imagine ne-ar putea rușina. Îndrăznim să o credem? Sau nu îndrăznim?
4. Orice Desfătare Va Fi Regăsită
Tindem să ne gândim la bucuriile spirituale din rai mai mult decât la plăcerile fizice. Dar cred că raiul le va avea pe amândouă. Voi fi primul care va admite asta deși nu-mi dau seama cum să-mi imaginez toate detaliile, dar nu cred că Dumnezeu a creat cascadele, zmeura, relațiile, și arta doar ca să le distrugă pentru totdeauna astfel încât să plutim pe nori într-o dimensiune eterică. Și sunt destul de sigur că “desfătăriile veșnice” din prezența lui Dumnezeu (Psalmul 16:11) nu se epuizează într-o eternitate de coruri care cântă laude.
Asta arată ceva surpinzător: nu doar că raiul va vindeca suferința ta pământească, dar îți va aminti de asemenea, îți va răspunde așteptărilor și desăvârși toată fericirea de pe pământ. Momentele tale fericite de pe pământ nu sunt pierdute pentru tine. Se vor întoarce la tine într-o formă mai profundă — ca parte din acea stare de fericire finală, instalată, ele care erau, chiar în cele mai bune zile doar simple speranțe.
Este ca în Cronicile din Narnia când unul dintre personaje reușește să ajungă în rai și zice, “Acesta este tărâmul care l-am căutat toată viața, deși nu l-am cunoscut niciodată până acum. Motivul pentru care noi iubeam vechea Narnia este că uneori arăta așa.”
În momentele fericite, uneori mă rog, “Doamne, păstrează acest moment până în rai.” Cred că asta este o rugăciune potrivită.
5. Îl Vom Vedea pe Isus
Cât de minunat va fi să-l vedem în final, cu ochii noștri, pe Cristos înviat, glorificat, întrupat în rai? Cu adevărat, aceasta va una dintre părțile cele mai glorioase ale raiului. Acela la care ne-am rugat de mii de ori — dar el a fost mereu invizibil pentru noi — acum să-l putem privi în ochi. Ne putem pune mâinile în semnele cuielor sale. Îl putem îmbrățișa și să-i zicem la urechea sa, “Îți mulțumesc”.
Dar sunt indicii în Biblie a ceva chiar mai intrigant (Psalmii 11:7; 17:15; 27:4; Apocalipsa 22:4). Teologii au vorbit adesea despre “viziunea fericită” — acea viziune cerească care nu implică doar ochii noștri ai trupului înviat, ci și “ochiul sufletului.” În acest mod, se zice, îl vom cuprinde pe Cristos în natura sa divină — o glorie care întrece farmecul de a-l cuprinde cu ochii noștri fizici.
Chiar celor mai mari teologi le este greu să descrie acea experiență. Dar cu toții sunt de acord că este fericirea ultimă a ființelor create. John Owen a susținut că “ acest lucru ne va face binecuvântați în eternitate.” Jonathan Edwards a numit-o ”înălțătoare.”
Această întâlnire cu gloria lui Cristos poate fi cu greu imaginată. Cum vom putea măcar suporta o asemenea lumină și bucurie? Cu siguranță acesta va fi punctul culminant al existenței noastre, când ne înălțăm la acel strigăt permanent de bucurie din care nu vom fi niciodată, și nu vom putea fi niciodată coborâți.
Țărmul Etern
Aceste caracteristici ale țărmului etern al raiului schimbă cum înotăm către el, nu? Căci acum ne luptăm cu apele învolburate, cu oboseala mare și ceața groasă. Dar vine ziua curând când valurile care par să nu se mai termine vor lăsa locul unui țărm larg și puternic unde bucuria este deplină și desfătările veșnice.
Știind că asta ne așteaptă la țărm poate să ne ajute să continuăm să înotăm, indiferent de cât de agitate devin valurile.