Nu confunda cunoștința și succesul cu maturitatea

De la Gospel Translations Romanian

Nu am cedat doar tentației de a lăsa slujirea pastorală să devină identitatea mea. Am cedat altor două tentații.

Am permis culturii biblice și cunoștințelor teologice să-mi definească maturitatea. Aceasta este corelată cu tentația identității, dar necesită propria sa atenție. În acest minister este destul de ușor să dai o redefinire subtilă, dar semnificativă, a ceea ce înseamnă și ceea ce face maturitatea spirituală. Această definiție își are rădăcinile în modul în care gândim despre ce este și ce face păcatul. Ca rezultat al culturii academice a Seminarului, mulți slujitori definesc în mod greșit maturitatea.

Întrucât Seminarul tinde să academizeze credința, făcând din ea o lume a ideilor care trebuie stăpânită, studenții au cu ușurință convingerea că prin maturitatea biblică se înțelege precizia cunoștințelor teologice și a cunoașterii biblice. Maturitatea spirituală însă, nu este ceva ce faci cu mintea ta (deși acesta este un element important). Prin maturitate se înțelege modul în care îți trăiești viața. Poți să fii perspicace din punct de vedere teologic și imatur în același timp. Poți să fii educat biblic și în același timp în nevoie de o creștere spirituală semnificativă.

Eu am fost un absolvent de onoare al unui Seminar teologic. Am câștigat premii academice. Am presupus că sunt matur și m-am simțit greșit înțeles și judecat de cei ce nu reușeau să împărtășească convincerile mele. De fapt, am văzut acele momente de confruntare ca o persecuție cu care se confruntă oricine, atunci când se dăruiește slujirii Evangheliei. De la început am înțeles greșit păcatul și harul. Păcatul nu este o problemă intelectuală. (Dar afectează intelectul meu, așa cum afectează toate celelalte facultăți.) Păcatul este, în prealabil, o problemă morală. Este vorba despre rebeliunea mea împotriva lui Dumnezeu și scopul meu de a avea, doar pentru mine, gloria datorată lui. Păcatul nu înseamnă încălcarea unui set abstract de reguli. Prin păcat se înțelege, în primul rând, întreruperea relației cu Dumnezeu. Pentru că am rupt această relație, este ușor și firesc să mă revolt împotriva regulilor lui Dumnezeu.

Deci, nu doar mintea mea trebuie să se reînnoiască printr-o învățătură biblică sănătoasă, ci și inima mea trebuie să fie recuperată prin harul puternic al Domnului Isus Hristos. Regenerarea inimii mele este atât un eveniment (justificarea), cât și un proces (sfințirea). Prin urmare, Seminarul nu va rezolva cea mai profundă problemă a mea - păcatul. Poate contribui la soluție, dar poate înșela adevărata mea condiție, în tendința de a redefini maturitatea. Maturitatea biblică nu se definește prin ceea ce știi, ci întotdeauna prin faptul cum harul folosește ceea ce ai ajuns să știi, pentru a-ți putea schimba modul de viață.

Gândește-te la Adam și Eva. Ei, nu e că nu au ascultat de Dumnezeu, pentru că nu cunoșteau poruncile lui. Ei au depășit cu bună știință granițele lui Dumnezeu pentru că și-au dorit poziția lui. Războiul spiritual al Edenului a fost câștigat pe teritoriul dorințelor inimii. Gândește-te la David. El nu a pretins că Batșeba este a sa și a complotat pentru a scăpa de soțul ei, pentru că a ignorat interdicțiile lui Dumnezeu împotriva adulterului și a uciderii. David a acționat așa, pentru că la un moment dat, nu-i mai păsa de ceea ce voia Dumnezeu. Voia să aibă, cu orice preț, ceea ce-i dorea inima.

Sau gândește-te ce înseamnă să fii înțelept. Există o diferență imensă între cunoaștere și înțelepciune. Cunoașterea este o înțelegere clară a adevărului. Înțelepciunea este înțelegerea și trăirea, înțelegând modul în care adevărul se aplică situațiilor și relațiilor din viața ta de zi cu zi. Cunoașterea este un exercițiu al creierului tău. Înțelepciunea este angajamentul inimii tale care duce la transformarea vieții.

Chiar dacă nu știam aceasta, am intrat în slujirea pastorală cu o viziune nebiblică despre maturitatea biblică. În moduri care acum mă sperie, am crezut că am ajuns la adevăr. Așadar, când soția mea, Luella, cu afecțiune și credință discuta cu mine, nu doar că eram defensiv; din principiu, credeam că ea greșește. Și eram absolut convins că ea era cea care avea o problemă. Am folosit cunoștințele mele biblice și teologice pentru a mă apăra. Eram în caos și nu știam asta.

Succesul nu este neaparat o aprobare

Am confundat succesul slujirii cu aprobarea de către Dumnezeu a modului meu de viață. Slujirea pastorală era interesantă în multe aspecte. Biserica creștea din punct de vedere numeric și oamenii păreau să crească spiritual. Din ce în ce mai mulți oameni păreau convinși să facă parte dintr-o comunitate spirituală vibrantă și am văzut oameni câștigând bătăliile inimii prin harul lui Dumnezeu. Am fondat o școală creștină care creștea și își extindea reputația și influența. Începusem să identificăm și să formăm lideri.

Nu a fost totul roz; au fost momente dureroase și dificile, dar î-mi începeam zilele cu un profund sentiment de privilegiu, că Dumnezeu m-a chemat să-l slujesc. Conduceam o comunitate de credință și Dumnezeu ne binecuvânta eforturile. Dar am înțeles aceste binecuvântări în mod greșit. Fără să știu că o făceam, am considerat fidelitatea lui Dumnezeu față de mine, de poporul său, de lucrarea împărăției sale, de planul său de mântuire și de biserica sa ca o aprobare a mea. Îmi spuneam: „Sunt unul dintre cei buni și Dumnezeu mă susține în calea mea.” De fapt, spuneam Luellei (acest lucru este jenant, dar important de recunoscut): „Dacă sunt un tip atât de rău, de ce Dumnezeu binecuvântează tot ceea ce fac?”

Dumnezeu nu a făcut asta pentru că era de acord cu felul meu de a trăi, ci datorită zelului său și a fidelității față de promisiunile sale de mântuire pentru poporul său. Dumnezeu are autoritatea și puterea de a folosi orice metodă așa cum crede de cuviință. Succesul slujirii este întotdeauna mai mult o declarație despre Dumnezeu decât despre oamenii pe care îi folosește în scopul său. Am greșit totul. Mi-am luat meritul pentru ceea ce nu puteam să fac. Am crezut că este vorba despre mine, așa că nu m-am văzut îndreptându-mă spre dezastru și în nevoie profundă de salvare prin harului lui Dumnezeu. Eram un om care avea nevoie de harul salvării. Prin fidelitatea Luellei și prin întrebările insistente ale fratelui meu, Ted, Dumnezeu a făcut exact asta.

Și tu? Cum te vezi? Ce crezi, de regulă, despre tine? Ești diferit de cei cărora le slujești? Te vezi ca un slujitor al harului care are nevoie de același har? Te simți confortabil cu contradicția între Evanghelia pe care o predici și modul în care trăiești? Există dezacord între persoana ta ca slujitor public și detaliile vieții tale private? Încurajezi un nivel de colectivitate în biserica ta în care tu însuți nu te incluzi? Cazi în căpcana de a crede că nimeni nu te cunoaște mai bine decât tu te cunoști pe tine însuți? Folosești cunoștințele sau experiența pentru a avea confruntarea sub control?

Nu trebuie să-ți fie frică de ceea ce este în inima ta. Nu trebuie să te temi să fii cunoscut. Pentru că nimic despre tine nu poate fi descoperit vreodată, ce nu a fost deja acoperit de sângele prețios al Mântuitorului tău, Isus.