Numele meu este Dumnezeu Atotputernic
De la Gospel Translations Romanian
De John Piper
Despre Slava lui Dumnezeu
Parte a seriei Hallowed be Thy Name: Eight Sermons on the Names of God
Traducere de Dorina Doce
Ne poţi ajuta prin Află mai multe (English).
Exodul 5: 22-6: 8
Moise s-a întors la Domnul şi a zis: „Doamne, pentru ce ai făcut un astfel de rău poporului acestuia? Pentru ce m-ai trimis?” Domnul a zis lui Moise: „Vei vedea acum ce voi face lui Faraon: o mână puternică îl va sili să-i lase să plece; da, o mână puternică îl va sili să-i izgonească din ţara lui.”
Dumnezeu a mai vorbit lui Moise şi i-a zis: „Eu sunt Domnul. Eu M-am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov ca Dumnezeul cel Atotputernic; dar n-am fost cunoscut de el sub Numele Meu „Domnul”. De asemenea, Mi-am încheiat legământul Meu cu ei ca să le dau ţara Canaan, ţara călătoriilor lor sfinte, în care au locuit ca străini. Acum însă am auzit gemetele copiilor lui Israel, pe care-i ţin egiptenii în robie, şi Mi-am adus aminte de legământul Meu. De aceea, spune copiilor lui Israel: „Eu sunt Domnul: Eu vă voi izbăvi din muncile cu care vă apasă egiptenii, vă voi izbăvi din robia lor şi vă voi scăpa cu braţ întins şi cu mari judecăţi. Vă voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru, şi veţi cunoaşte că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, vă izbăvesc de muncile cu care vă apasă egiptenii. Eu vă voi aduce în ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov; Eu vă voi da-o în stăpânire; Eu, Domnul.”
Aș vrea să vă ajut să credeți în inima voastră în dimineața aceasta: Omnipotența lui Dumnezeu înseamnă reverență, recompensă și refugiu pentru poporul său de legământ.
Dacă aparțineți aceluiași legământ, rugăciunea mea pentru voi este ca acest mesaj să vă
- aprofundeze sentimentul de reverență pentru Dumnezeu,
- crească încrederea că toți dușmanii neprihănirii vor fi îndreptățiți de Dumnezeu (răzbunarea aparține lui Dumnezeu nu nouă!),
- și să vă încurajeze să vă aducă odihnă în refugiul puterii protectoare a lui Dumnezeu în momente de primejdie.
Dacă nu aparțineți poporului de legământ al lui Dumnezeu, rugăciunea mea pentru voi este ca atunci când veți auzi unele dintre avantajele apartenenței la un Dumnezeu Atotputernic, vă veți pleca și veți accepta termenii legământului său, adică credința ascultătoare în Isus Hristos.
Contextul Exodului 5 - 6
Să începem să privim contextul capitolelor 5 și 6 ale Exodului. Moise și Aaron au acceptat porunca lui Dumnezeu să se ducă în Egipt și să-i spună lui Faraon să lase poporul lui Israel să plece. Dar Faraon răspunde în versetul 5: 2: „Cine este Domnul ca să ascult de glasul Lui şi să las pe Israel să plece? Eu nu cunosc pe Domnul şi nu voi lăsa pe Israel să plece.”
În loc să-i lase pe israeliți să plece, Faraon a făcut robia lor mai severă. Să nu mai dea poporului paie, ca mai înainte, pentru facerea cărămizilor; ci să se ducă singuri să strângă paie. Astfel, Isprăvniceii poporului şi logofeţii din Israel au venit la Moise și Aaron și i-au acuzat că au pus o sabie în mâna lui Faraon ca să-i omoare (5:21). Moise, la rândul lui, strigă către Dumnezeu în 5:22: „Moise s-a întors la Domnul şi a zis: „Doamne, pentru ce ai făcut un astfel de rău poporului acestuia? Pentru ce m-ai trimis? De când m-am dus la faraon ca să-i vorbesc în Numele Tău, el face şi mai rău poporului acestuia; şi n-ai izbăvit pe poporul Tău.”
Dumnezeu răspunde în Exodul 6:1 „Vei vedea acum ce voi face lui faraon: o mână puternică îl va sili să-i lase să plece; da, o mână puternică îl va sili să-i izgonească din ţara lui.”
O lecție în trecere
Există o lecție pentru noi aici, pe care ar trebui să o remarcăm în trecere. Adesea, atunci când Dumnezeu este pe punctul de a aduce o experiență fericită în viața voastră, el lasă să fie precedat de o întâmplare foarte descurajantă. Povara robiei în Egipt a devenit cea mai grea înaintea marii zile de eliberare. Există motive bune pentru care Dumnezeu face lucrurile în acest fel, dar mă voi referi la acest lucru într-un alt mesaj. Am vrut doar să vedeți acest lucru în trecere, dacă sunteți descurajați în această dimineață, să vă țineți de Dumnezeu până când își va întinde „mâna puternică.”
De ce îi reamintește Dumnezeu lui Moise despre Numele lui Dumnezeu
Acum, în Exodul 6: 2-8 Dumnezeu îi dă lui Moise asigurarea de care are nevoie că Dumnezeu are capacitatea și intenția de a-și elibera poporul din mâinile lui Faraon. Mai întâi el îi amintește lui Moise despre Numele său descoperit în Exodul 3:14. În versetul 2: Eu sunt DOMNUL! În versetul 6: Eu sunt DOMNUL! În versetul 8: Eu sunt DOMNUL! Cu alte cuvinte, amintiți-vă că „Eu sunt Cel ce sunt.” Nu am încetat să fiu Dumnezeu pentru că micul Faraon a amenințat și s-a umflat în pene la porunca ta. EU SUNT CEL CE SUNT. Nu mă schimb. Veți fi eliberați.
Apoi, în versetul 3 Dumnezeu îi amintește lui Moise alt nume. El mi-a spus: „Eu M-am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, ca DUMNEZEUL CEL ATOTPUTERNIC; dar n-am fost cunoscut de el sub Numele Meu ca „DOMNUL.” De ce a spus Dumnezeu acest lucru lui Moise? Cum îl încurajează pe Moise că eliberarea promisă a lui Dumnezeu este într-adevăr la orizont?
Se pare că Dumnezeu a vrut să spună: „Numele DOMNUL este un nume mai mare decât numele Domnul Atotputernic. Nu am dezvăluit semnificația deplină a numelui meu DOMNUL lui Avraam. Numele DOMNUL și semnificația lui v-i l-am dezvăluit recent. Acesta este un privilegiu pe care strămoșii voștri nu l-au avut niciodată, Dar uitați-vă ce nume le-am dezvăluit - DUMNEZEU ATOTPUTERNIC! Cu numele acesta înaintea lor, ei ar fi trebuit să fie plini de încredere în mine. Cu cât mai mult voi, din moment ce v-a fost dată revelația mai completă a caracterului meu în numele DOMNUL!” Dacă Israel ar fi învățat lecția de clasa întâi că Dumnezeul lor este DUMNEZEU ATOTPUTERNIC, atunci, cu siguranță, acum, după a doua lecție în care Dumnezeu se descrie ca: EU SUNT CEL CE SUNT, ei vor fi cu atât mai curajoași.
Apoi, în versetul 4, Dumnezeu îi reamintește lui Moise că ceea ce a făcut pentru Avraam ca DUMNEZEU ATOTPUTERNIC, a fost stabilirea legământului cu ei pentru a le da țara Canaanului. Cu alte cuvinte, Dumnezeu spune: „Dacă, în calitate de DUMNEZEU ATOTPUTERNIC, am făcut un acord solemn cu părinții voștri pentru a le da Țara promisă, atunci cu atât mai mult, acum că mă cunoașteți ca IAHVE, puteți avea încredere că voi elibera acest popor și voi împlini promisiunea făgăduinței mele de a aduce în țara Canaanului!” Împreună numele de DUMNEZEU ATOTPUTERNIC și DOMNUL - Eu sunt CEL CE Sunt - ar trebui să-i dea lui Moise toată siguranța de care are nevoie pentru a continua misiunea pe care Dumnezeu i-a dat-o în Egipt.
Astăzi vreau să ne concentrăm atenția asupra numelui DUMNEZEU ATOTPUTERNIC, ce înseamnă? Ebraica din spatele cuvântului în engleză DUMNEZEU ATOTPUTERNIC este „El Shaddai”. Dar există foarte multe dezacorduri între cercetători cu privire la ceea ce înseamnă acest cuvânt Shaddai. Opinia mea este că traducerea ATOTPUTERNIC surprinde esența cuvântului. Iov 37:23 mă conduce în felul acesta: „Pe Cel Atotputernic nu-L putem ajunge, căci este mare în tărie.” S-ar putea să existe și alte aspecte ale înțelesului lui El Shaddai, dar ideea centrală vorbeşte despre putere.
Trei lucruri pe care omnipotența lui Dumnezeu le sugerează despre EL însuși
Numele ATOTPUTERNIC implică faptul că Dumnezeu are toată puterea de care are nevoie pentru a face orice vrea să facă. Această viziune a lui Dumnezeu este confirmată din nou în Scriptură. Noi o numim omnipotența lui Dumnezeu. Atotputernic și omnipotent înseamnă aproape același lucru. În mod special, există trei lucruri pe care omnipotența lui Dumnezeu le implică despre sine.
1. Nu poate fi oprit din îndeplinirea scopurilor Sale
În primul rând, omnipotența lui Dumnezeu implică faptul că nu poate fi oprit să facă ceea ce intenționează să facă. Daniel 4:35 spune: „El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui.” Dacă Dumnezeu intenționează cu toată inima să facă ceva, pur și simplu nu poate fi oprit de nici o putere din univers.
2. El face tot ce-i place
În al doilea rând, omnipotența lui Dumnezeu implică faptul că face tot ceea ce îi place. Psalmul 115:3 spune: „Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea.” În Isaia 46:9-10 Dumnezeu spune: „căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu este altul, Eu sunt Dumnezeu, şi nu este niciunul ca Mine”. „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.” DUMNEZEUL ATOTPUTERNIC nu este ca noi. El poate face orice îi place. În cele din urmă, singurul lucru care determină ceea ce Dumnezeu va împlini și ceea ce nu va face este voia Sa. Asta înseamnă să fi Atotputernic sau Omnipotent.
3. Puterea Sa este superioară tuturor celorlalte puteri
În al treilea rând, omnipotența lui Dumnezeu implică faptul că puterea lui este superioară tuturor celorlalte puteri. În timpul Jocurilor Olimpice de Vară, una dintre manevrele aparatul de filmat m-a învățat ceva despre măreția lui Dumnezeu. Ceremoniile de deschidere și de închidere au fost palpitante pentru majoritatea oamenilor care le-au văzut. Mărimea imensă a mulțimilor, a focurilor de artificii și a muzicii a fost o experiență unică de măreție și grandoare.
Cei dintre noi care au privit-o la televizor au putut simți oarecum emoția când camera era la o înălțime suficient de mare ca să poată cuprinde totul în largul amfiteatrului. Dar apoi s-a întâmplat ceva ciudat. Camera a continuat să se retragă în cer, unde era așezată în elicopter, iar amfiteatrul a devenit mai mic și mai mic până când era doar un punct neclar pe pământ.
Când m-am uitat la aceasta, m-am umplut de bucurie în măreția lui Dumnezeu. Mi-am spus: „Priviți cât de încântați suntem cu un amfiteatru plin de culoare și sunet …Uitați-vă cum stăm în uimire, uitați-vă cum strigăm și batem din palme și simțim entuziasmul la splendoarea întregii priveliști. Doar priviți din nou din perspectiva lui Dumnezeu. Comparativ cu puterea și splendoarea lui, este un punct neclar pe pământ.”
Dumnezeu face o minunată expunere a puterii și splendorii sale în fiecare dimineață, când aduce soarele peste orizont – 1,392,082.56 kilometri grosime, de 1.3 milioane de ori mai grele decât pământul, aprins pe margini la un milion de grade Celsius! Fiecare dimineață are ceremonia de deschidere să ne trezească cu puterea și slava lui Dumnezeu și să ne umple cu speranța că într-o zi vom intra într-o țară în care toate minunile care ne-au inspirat pe acest mic pământ vor fi ca niște puncte neclare în comparație cu măreția ceremoniilor de închidere veșnice ale lui Dumnezeu.
Și în fiecare noapte Dumnezeu face un mic spectacol de marionete al cerului său, cu Perseus, Andromeda și Hercule și Orion și Leul și Dragonul, care se desfășoară în galaxia locală cu 100.000 de ani lumină.
„Zi de zi acestea rostesc un discurs, iar noapte de noapte declară cunoașterea.” Și ceea ce ei învață atât de puternic este că Dumnezeu este infinit în putere. Nimic din ce te-a uimit vreodată nu s-ar putea compara cu el. El este DUMNEZEUL ATOTPUTERNIC! Nimic nu-L poate împiedica. El face tot ce-i place. El este Olarul și universul este lutul lui.
Numele Dumnezeu Atotputernic înseamnă trei lucruri pentru noi
Asta înseamnă omnipotența lui Dumnezeu despre el însuși. Acum vreau să ne concentrăm asupra a ceea ce înseamnă „DUMNEZEU ATOTPUTERNIC” pentru noi. Am rezumat la început acest lucru: Omnipotența lui Dumnezeu înseamnă reverență, recompensă și refugiu pentru poporul său de legământ. Deci, haideți să luăm aceste promisiuni una câte una.
1. Reverență
În primul rând, omnipotența lui Dumnezeu înseamnă reverență. În Iov 40:2 Domnul i-a spus lui Iov: „Eşti încredinţat acum tu, care vorbeşti împotriva Celui Atotputernic?” Faptul că Dumnezeu este Atotputernic înseamnă că nu ne putem împotrivi Lui, nu putem avea discuții în contradictoriu. El ne poate consterna și putem să ne punem întrebări în smerenie pentru a înțelege, dar nu în ceea ce privește rechizitoriul. Nu putem acuza Creatorul nostru. Când încercăm aceasta, ne punem pe noi înșine sau o curte de apel mai presus de Dumnezeu și acesta este un păcat îngrozitor împotriva divinității lui Dumnezeu. Așa cum spune Sfântul Pavel: „Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa?” Nu este olarul stăpân pe lutul lui? (Romani 9:20-21).
Dar reverența este o emoție străină față de ființele umane decăzute. Majoritatea oamenilor nu au nici o experiență despre reverență. Ori de câte ori Dumnezeu este considerat un amic sau un camarad, un bunic sau un drog religios al celor needucați, el nu poate fi venerat. Există multe sentimente pe care le puteți simți pentru un mic Dumnezeu, dar reverența nu este una dintre ele.
Isaia spune: „Sfinţiţi însă pe Domnul oştirilor. De El să vă temeţi şi să vă înfricoşaţi.” (08:13). Revelația este un amestec de admirație și frică, venerație și teamă, mirare și teroare. Este o emoție pe care am fost creați să o experimentăm. Și, în absența ei, creăm filme și ne luăm vacanțe care depun toate eforturile pentru a ne oferi un înlocuitor. Vrem să fim uimiți. Ne dorim o teroare prietenoasă și o teamă plină de bucurie. Singura modalitate pe care o vom experimenta vreodată este să-L cunoaștem pe Domnul ca DUMNEZEU ATOTPUTERNIC, cel omnipotent.
2. Răsplată
În al doilea rând, omnipotența lui Dumnezeu înseamnă răsplată - o răsplată a mâniei asupra celor care nu cred în Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos (2 Tesaloniceni 1:8). Ioan descrie o scenă din cartea Apocalipsa a unui cal alb cu un călăreț numit Credincios și Adevărat. Ochii lui sunt ca o flacără de foc, este îmbrăcat într-o robă înmuiată în sânge și numele prin care este chemat este Cuvântul lui Dumnezeu. Oştile din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat. „Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.” (Apocalipsa 19:15).
Dacă Dumnezeu este Atotputernic, un lucru este sigur - nimeni care I se opune nu poate reuși. Arogantul și cei necredincioși pot părea pentru o vreme că prosperă. Dar, după cum descoperă Psalmul 73, vine un sfârșit rapid: „Într-adevăr, nimic nu-i tulbură până la moarte, şi trupul le este încărcat de grăsime. N-au parte de suferinţele omeneşti şi nu sunt loviţi ca ceilalţi oameni.” Este o absolută nebunie și frenezie să nu se supună celui Atotputernic. El nu poate fi înșelat, împotrivit sau înfrânt. Și a hotărât o zi când Fiul Său va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.
3. Refugiu
În al treilea rând, omnipotența lui Dumnezeu înseamnă refugiu. Opusul răsplătirii pentru cei care au refuzat termenii legământului lui Dumnezeu este refugiu pentru cei care au acceptat. Psalmul 91:1-2: „Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui atotputernic, zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!”
Ți-a ajuns la inimă vreodată ce înseamnă să spui: Dumnezeul meu, care mă iubește și s-a dat pe sine pentru mine, este Atotputernic?” Înseamnă că dacă stai sub ocrotirea Celui Atotputernic, sunteți ocrotiți de omnipotența Lui. Există o siguranță infinită și fără sfârșit în toată puterea lui Dumnezeu.
La Umbra Celui Atotputernic
Nu a fost o întâmplare în 1958, când Elizabeth Elliot a dat „vieții și testamentului” soțului ei ucis titlul „LA UMBRA CELUI ATOTPUTERNIC.” Jim Elliot și alți patru misionari celor din Auca au fost uciși pe 8 ianuarie 1956. În 1949, când Jim Elliot era student, el a scris cuvintele care au devenit motto-ul multora dintre tinerii noștri din Betleem: „Nu este nebun acela care dă ceea ce nu poate ţine, ca să câştige ceea ce nu poate pierde!”
În întreaga lume, moartea lui Jim Elliot și a celor patru prieteni a fost numită un coșmar de tragedie. Dar Elizabeth Elliot a scris: „Lumea nu a recunoscut adevărul celei de-a doua clauze în credința lui Jim Elliot.” Nu este nebun acela care dă ceea ce nu poate ţine, ca să câştige ceea ce nu poate pierde.” Ea a numit cartea „LA UMBRA CELUI ATOTPUTERNIC” din Psalmul 91:1 pentru că a fost total convinsă că refugiul poporului lui Dumnezeu nu este un refugiu de suferință și de moarte, ci un refugiu din înfrângerea finală și ultimă. Cel care-și salvează viața o va pierde, dar cel care își pierde viața pentru binele Evangheliei o va salva - pentru că Domnul este DUMNEZEU ATOTPUTERNIC.
Dumnezeu nu și-a exercitat omnipotența să îl elibereze pe Isus de pe cruce. Nici nu o va exercita pentru a vă elibera pe voi și pe mine de necazuri. Dacă am avea credința, determinarea și curajul lui Jim Elliott, s-ar putea să spunem cu apostolul Pavel: „Dar din pricina Ta suntem înjunghiaţi în toate zilele, suntem priviţi ca nişte oi sortite pentru măcelărie. Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru.”
Bucurie, Libertate, Putere și Ascultare
Omnipotența lui Dumnezeu înseamnă un refugiu veșnic și neclintit în gloria veșnică a lui Dumnezeu, indiferent de ce se întâmplă pe acest pământ. Și încrederea aceasta este puterea supunerii radicale la chemarea lui Dumnezeu. Oare există ceva mai eliberator, mai palpitant sau mai puternic decât adevărul că DUMNEZEU ATOTPUTERNIC este refugiul tău – tot timpul, în fiecare zi, în toate experiențele obișnuite și extraordinare ale vieții! Nimic altceva decât ceea ce El hotărăște pentru binele tău se va întâmpla. Și după aceea te va primi în slavă!
Dacă am crede acest lucru, dacă chiar am lăsa cu adevărat acest adevăr al omnipotenței lui Dumnezeu să ne acapareze, ce diferență ar face în viața noastră personală și în slujirea noastră ca Biserică! Cât de smeriți și de puternici am deveni pentru scopurile mântuitoare ale lui Dumnezeu! Pavel vorbește despre „măreția nemaiîntâlnită a puterii lui Dumnezeu în noi care credem.” Arthur Mathews descrie secretul uneia din trezirile spirituale din nordul Indiei astfel: „S-a datorat” celor trei voințe umane reînnoite, care prin credință s-au legat, ca și cu cârlige de oțel de voința omnipotentă a lui Dumnezeu...dorind, pledând, plângând și agonizând asupra bisericii din India și a miridiilor de suflete pierdute.”
Omnipotența lui Dumnezeu înseamnă refugiu pentru poporul lui Dumnezeu. Și când într-adevăr crezi că refugiul tău este omnipotența lui DUMNEZEU, există o bucurie, o libertate și o putere care se revarsă într-o viață de supunere radicală față de Isus Hristos.
Omnipotența lui Dumnezeu înseamnă reverență, recompensă și refugiu pentru poporul său de legământ.Vă invit să acceptați termenii legământului său de har: întoarceți-vă de la păcat și încredeți-vă în Domnul Isus Hristos și omnipotența lui DUMNEZEULUI ATOTPUTERNIC va fi reverența sufletului vostru, recompensa dușmanilor voștri și refugiul vieții voastre - pentru totdeauna.