Gospel Translations Romanian - Contribuţii ale utilizatorului [ro]

Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Oştirilor

Giorgio — Mon, 02 May 2011 09:23:26 GMT

Giorgio:

{{info|Holy, Holy, Holy Is the Lord of Hosts}} 

'''Isaia 6:1-8''' 
Pe data de 1 Iunie, 1973, Charles Colson l-a vizitat pe prietenul său Tom Philips, pe când toată presa scria despre Watergate. El a rămas uimit și șocat de cuvintele lui Philip: “l-am acceptat pe Isus Cristos”. Totuși a văzut că Tom avea pacea pe care el nu o avea. Când Colson a părăsit casa, n-a mai putut să se abțină și a început să plângă foarte tare. El spune:
<blockquote>
În acea noapte m-am confruntat cu păcatul meu – nu doar cu lucrurile murdare de la Watergate, ci cu păcatul adânc sădit în mine, răul ascuns care locuiește în inima fiecărui om. Era dureros și nu puteam scăpa. Am strigat la Dumnezeu și m-am trezit în brațele Lui de așteptare. Aceea a fost noaptea în care mi-am predat viața lui Isus Cristos și am început cea mai mare aventură a vieții mele. (Loving God, p.247)</blockquote>

==='''Noua înțelegere a lui Dumnezeu a lui Charles Colson''' ===
Această istorie a fost povestită sute de ori în ultimii zece ani. Ne place să o auzim. Dar departe de prea mulți dintre noi este dorința ca această istorie să fie prezentă și în viețile și Bisericile noastre. Nu așa a fost și cu Charles Colson. Nu a fost numai omul “topor” al Casei Albe, dispus să plângă în 1973; a fost de asemenea dispus să se pocăiască, câțiva ani mai târziu, de concepția teribilă și necorespunzătoare despre Dumnezeu. Aceasta s-a petrecut într-o perioadă neobișnuită de uscăciune spirituală. (dacă și tu te afli într-o așa stare, fii curajos! Mulți sfinți, mai mulți decât îți dai tu seama, au avut schimbări în viața lor cănd s-au întâlnit cu Dumnezeu în mijlocul deșertului.) Un prieten l-a sfătuit pe Colson ca să privească o serie de prelegeri de ale lui R.C. Sproul despre sfințenia lui Dumnezeu. Acestea sunt cuvintele pe care le-a scris Colson in noua sa carte, Loving God (p. 14-15):
<blockquote>
Tot ce știam despre Sproul era faptul că a fost un teolog, așa că nu am fost tare entuziasmat. După părerile mele, teologia era pentru persoane care aveau timp pentru studiu, închiși în turnuri de fildeș, departe de câmpul de luptă al necesităților umane. Totuși, în urma cererilor prietenului meu, am acceptat că sa privesc aceste serii ale lui Sproul. La sfârșitul serii a șasea eram plecat pe genunchi, în rugăciune profundă, venerând sfințenia absolută a lui Dumnezeu. A fost o experiență care mi-a schimbat viața fiindcă dobândisem o înțelegere complet nouă despre Dumnezeul sfânt, în care credeam și cu care aveam părtășie. Seceta spirituală încetase, dar gustând din măreția lui Dumnezeu am început să fiu tot mai însetet de El.</blockquote>
In 1973, Colson a văzut destul din Dumnezeu și din el însusiși ca să-și dea seama de nevoia sa de Dumnezeu, și a fost condus în mod “irezistibil” (așa cum el se exprimă) în brațele lui Dumnezeu. Dar câțiva ani mai târziu, altceva extraordinar se întâmplă. Un teolog vorbea despre sfințenia lui Dumnezeu și Charles Colson spune că a căzut pe genunchi și că “a obținut o înțelegere complet nouă despre Dumnezeul sfânt.” Din acel moment, el a avut ceea ce numește “gust pentru măreția lui Dumnezeu”. Ai văzut destul din sfințenia lui Dumnezeu ca să ai și tu un insațiabil gust pentru măreția lui Dumnezeu
==='''Iov îl vede din nou pe Dumnezeu''' ===
“Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău.” (Iov 1:1). Iov era un credincios, un om al rugăciunii și profund devotat. Îl cunoștea pe Dumnezeu așa cum El dorea. Avea și el “gust pentru măreția lui Dumnezeu”. Dar vine durerea și mizeria deșertului său fizic și spiritual. Și în mijlocul întunericului lui Iov, Dumnezeu îi vorbește în măreția Sa:
<blockquote>
"Vrei să nimiceşti până şi dreptatea Mea? Şi să Mă osândeşti, ca să-ţi scoţi dreptatea? Ai tu un braţ ca al lui Dumnezeu şi un glas de tunet ca al Lui? Împodobeşte-te cu măreţie şi mărime, îmbracă-te cu strălucire şi cu slavă! Varsă-ţi valurile mâniei tale şi doboară cu o privire pe cei trufaşi! Smereşte cu o privire pe cei trufaşi, zdrobeşte pe loc pe cei răi…ascunde-i pe toţi împreună în ţărână, înveleşte-le faţa în întuneric! Şi atunci voi aduce şi Eu lauda puterii dreptei tale… Nimeni nu este atât de îndrăzneţ ca să-l întărâte. Cine Mi s-ar împotrivi în faţă? Cui sunt dator, ca să-i plătesc? Sub cer totul este al Meu." (Iov 40:8-14; 41:10-11)
</blockquote>
La sfârșit Iov răspunde, ca și Colson, la o “înțelegere complet nouă a Dumnezeului Sfânt.” El spune:
<blockquote>
„Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni, care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep… „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.” (Iov 42:3-6)
</blockquote>
==='''Perseveranță și Speranță în urmărirea Dumnezeului Sfânt''' ===
Poate acest lucru să se întâmple și la Bethlehem (numele bisericii unde slujește ca pastor autorul…ndr)? Poate, și chiar se întâmplă. Dacă nu vedeam nici un semn, mi-ar fi fost greu să continuez chiar dacă știu că perseveranța este cheia pentru renaștere (Trezire Spirituală, ndr). A.J. Gordon a scris în cartea sa, The Holy Spirit in Missions (Duhul Sfânt în Misiuni), p.139, 140:
<blockquote>
Au trecut șapte ani înante ca Carey să boteze primul său convertit în India; au trecut șapte ani înante ca Judson să aibă primul său ucenic în Burma; Morrison s-a trudit șapte ani înainte ca primul chinez să fie adus la Cristos; Moffat a mărturisit că a așteptat șapte ani înainte ca să vadă prima întervenție a Duhului Sfânt în Bechaunas din Africa; Henry Richards a lucrat șapte ani în Congo înante ca să aibă loc prima convertire în Banza Manteka.
</blockquote>
Perseveranță, rugăciune și efort este cheia pentru renaștere. Dar asta înseamnă așteptare și speranță. Și Dumnezeu mi-a dat semne de speranță că experiențe ca ale lui Isaia, Iov și Charles Colson pot să aibă loc și aici dacă vom continua să stăruim după Dumnezeul Cel Sfìnt. De exemplu, cu o săptămână în urmă unul din membrii noștri mi-a scris o scrisoare unde spunea că slujirea de aici
<blockquote>
„m-a făcut să-L consider pe Dumnezeu ca mai măreț, mai minunat, mai mare și mai glorios decât mi L-am imaginat până acum… Concepția mea despre Dumnezeu devine tot mai mare și Omniputerea și Măreția Sa curge prin toate lucrurile, fiind atotsuficientă. În cele zece luni în care am fost la Bethlehem s-a petrecut în inima mea o renaștere și flăcările ard tot mai luminoase și mai mari ca niciodată.”
</blockquote>
Renașterea are loc când noi îl vedem pe Dumnezeu măreț în sfințenie și pe noi înține ca un praf neascultător. Zdrobire, pocăință, bucuria de nedescris a iertàrii, “gust pentru măreția lui Dumnezeu”, foame după sfințenia Sa – s-o vezi și s-o trăiești tot mai mult: aceasta este renașterea. Și ea vine când îl privești pe Dumnezeu.
==='''Șapte sclipiri ale lui Dumnezeu din viziunea lui Isaia''' ===
Isaia ne invită să luăm parte cu el la viziunea sa despre Dumnezeu din Isaia 6:1-4.
<blockquote>
“În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau. Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” Şi se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna, şi Casa s-a umplut de fum.”
</blockquote>
În aceste patru versete, eu văd șapte sclipiri ale lui Dumnezeu, cel puțin sapte.

==='''1. Dumnezeu este viu''' ===
În primul rând, El este viu. Ozia este mort dar Dumnezeu este viu. “Din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!” (Ps. 90:2). Dumnezeu era Dumnezeul cel viu când acest univers a luat ființă. El era Dumnezeul cel viu când Socrate a băut otrava. El era Dumnezeul cel viu când William Bradford guverna Plymouth Colony. El era Dumnezeul cel viu în 1966 când Thomas Altizer L-a proclamat mort și revista Time a anunțat acest lucru pe prima pagină. Și el va fi Dumnezeul cel viu peste zece trilioane de vremuri când toate acuzațiile impotriva realității Sale vor fi scufundate în oceanul uitării ca și plantele de pe fundul Oceanului Pacific. “În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul”. Nici unul din capii statelor din toată lumea nu va mai fi peste cincizeci de ani. Rotația persoanelor din conducerea lumii este de 100%. Într-o scurtă perioadă de 110 ani, această planetă va fi populată de zece miliarde de persoane noi si noi toti cei patru miliarde de persoane vii ne vom evapora de pe acest pământ ca și Ozia. Dar nu așa stau lucrurile și cu Dumnezeu. El niciodată nu a avut un început si prin urmare exisitența Sa nu depinde de nimic. El mereu a fost și mereu va fi viu.
==='''2. Dumnezeu este Autoritar''' ===
În al doilea rând, El este autoritar. „Am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie.” Nici o viziune cerească nu-L arată pe Dumnezeu lucrând pământul, tăind iarba, lustruind încălțămintea, completând rapoarte sau încărcând un camion. Cerul nu vine pe bucăți. Dumnezeu nu este niciodată fără putere in regatul Său ceresc. El stă. Și El stă pe tron. Totul este in pace și El are controlul.
 
Tronul este dreptul Său de a conduce lumea. Noi nu dăm autoritate lui Dumnezeu asupra vieților noastre. El o are, fie că ne place sau nu nouă. Este o nebunie completă să acționezi ca și când noi am avut drpturi ca să-L chemăm pe Dumnezeu in cauză. Avem nevoie ca să auzim acum și apoi să rostim cuvinte ca acele scrise de Virginia Stem Owens în Reformed Journal,
<blockquote>
Să înțelegem acest lucru corect. Dumnezeu poate să facă tot ceea ce-I place. Și dacă-I place să osîndească, acest lucru este făcut bine. Activitatea lui Dumnezeu este ceea ce ea este. Nu există altceva. Fără de ea nu ar exista nici o ființă, chiar și ființa umană care îndrăznește să-L judece pe Creator în tot ceea ce este.
</blockquote>
Puține lucruri sunt mai umilitoare, puține lucruri ne dau acet simț al măreției ca și adevărul că Dumnezeu autoritar in mod absolut. El este Curtea Supremă, Legislatura și Directorul Executiv. După El nu mai există nici un apel.
==='''3. Dumnezeu este Omnipotent (Atotputernic, ndr)''' ===
În al treilea rând, Dumnezeu este omnipotent. Tronul autorității Sale nu este unul dintre toate celelalte. El este mare și ridicat. „Am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt.” Acest scaun de domnie a lui Dmnezeu, mai mare decât orișicare alt scaun de domnie, exprimă puterea superioară a lui Dumnezeu pentru a exercita autoritatea Sa. Nici o autoritate opusă nu poaye zădărnici decretele lui Dumnezeu. Ceea ce El își propune, El și realizează. „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea” (Isaia 46:10). „El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui” (Daniel 4:35). A fi cuprins de omnipotența (sau suveranitatea) lui Dumnezeu este ori minunat, fiindcă El este de partea noastră, sau înfricoșător, fiindcă este împotriva noastră. Nepăsare față de omnipotența Sa înseamnă că nu am văzut-o așa cum este ea în realitate. Suverana autoritate a Dumnezeului cel viu este un adăpost al bucuriei și al puterii pentru cei care păzesc legământul Său.
==='''4. Dumnezeu este Strălucitor''' ===
În al patrulea rând, Dumnezeu este strălucitor. „am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.” Ați văzut poze de mirese ale căror rochii sunt adunate în jurul lor acoperînd pașii și platform. Care poate să fie semnificatul mantiei care umple sala, acoperă locurile și corul, împletind toate într-o singură bucată? Mantia lui Dumnezeu care umple templul ceresc, îl arată pe Deumnezeu de o incomparabilă splendoare. Plinătatea splendoarei lui Dumnezeu se arată în mii de feluri. Un mic exemplu este articolul din revista Ranger Rick care vorbește despre speciile de pești care locuiesc în adâncul întunecat al mării și care au lumina lor proprie – unii au lămpi agățate de barba lor, unii au nasuri luminescente, unii au semnalizatoare sub ochii lor. Există mii de specii de pești luminescenți care trăiesc în adîncimile oceanului unde nimeni dintre noi nu-i vede și nu se poate minuna de ei. De ce sunt acolo? De ce nu doar o duzină de așa eficiente modele simplificate? Pentru că Dumnezeu este generos in splendoare. Plinătatea creativității Sale se revarsă într-o frumusețe excesivă. Și dacă lumea este așa, cu cât mai mult de strălucitor trebuie să fie Domnul care a gândit-o și a creat-o!
==='''5. Dumnezeu este Venerat''' ===
În al cincilea rând, Dumnezeu este venerat. „Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau.” Nimeni nu știe ce sunt aceste neobișnuite creaturi cu șase aripi care au picioare, ochi și înțelepciune. Ele nu mai apar niciodată in Biblie – cel puțin nu cu numele de serafim. Având în vedere grandoarea scenii și puterea oștirilor angelice, am face bine dacă nu am picta niște copii înaripați zburând în jurul urechilor Domnului. Conform versetului 4, când unul din ei vorbea, se cutremurau uşorii uşii templului. Am face mai bine dacă ne-am gândi la niște Îngeri Albaștri scufundători, ordinați înaintea anturajului prezidențial, care sparg bariera suntelui chiar înaintea feței Sale. În cer nu există creaturi plăpânde sau stupide. Acolo sunt numai creaturi magnifice.
 
Și punctul este următorul: nici măcar ei nu pot să privească pe Domnul sau se socot vrednici să-și lase picioarele expuse în prezența Sa. Mari și puternici cum sunt ei, nealterați de păcatul omului, venerează Creatorul lor în mare umilință. Un înger îngrozește pe un om cu strălucirea și puterea sa. Dar îngerii înseși se ascund cu o frică sfântă și cu reverență de splendoarea lui Dumnezeu. Cu cât mai mult ne vom înfiora și cutremura noi în prezența Sa, El care nu poate îndura nici măcar splendoarea îngerilor Săi.
==='''6. Dumnezeu este Sfânt''' ===
În al șaselea rând, Dumnezeu este sfânt. „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor!” Vă aduceți aminte cum Reepcheep, șoarecele galant, la sfârșitul cărții The Voyage of the Dawn Treader , a navigat până la sfârșitul lumii cu mica sa barcă? Bine, cuvântul „sfânt” este mica marcă cu care ajungem la sfârșitul lumii în oceanul limbajului. Limbajul omenesc nu este în stare să-L descrie pe Dumnezeu, fiindcă El se află dincolo de marginile lumii, într-un vast necunoscut. „Sfințenia” ne duce până la acea margine, și de acolo experimentarea lui Dumnezeu nu are cuvinte ca să fie descrisă.
 
Motivul pentru care spun aceste lucruri este că orice efort de a defini sfințenia lui Dumnezeu, în cele din urmă ne duce la concluzia: când spunem că Dumnezeu este sfânt spunem că Dumnezeu este Dumnezeu. Lăsați-mă să vă ilustrez acest lucru. Cuvântul „sfânt” probabil se trage de la cuvâtul „a tăia, a separa”. Un lucru sfânt este tăiat și separat de lucrurile comune (sau am putea spune seculare). Lucrurile pământești și persoanele sunt sfinte atunci când sunt separate de lume și devotate lui Dumnezeu. Astfel Biblia vorbește despre un pământ sfânt (Exod 3:5), adunări sfinte (Exod 12:16), sabate sfinte (Exod 16:23), națiune sfântă (Exod 19:6); haine sfinte (Exod 28:2), oraș sfânt (Neemia 11:1), promisiuni sfinte (Psalmul 105:42), oameni (2 Petru 1:21) și femei sfinte (1 Petru 3:5), scripturi sfinte (2 Timotei 3:15), mâini sfinte (1 Timotei 2:8), sărutare sfântă (Romani 16:16) și credință sfântă (Iuda 20). Aproape totul poate deveni sfânt dacă este separat de comun și devotat lui Dumnezeu.
 
Dar notați ce se întâmplă când această definiție este aplicată lui Dumnezeu. De ce poți să-L separi pe Dumnezeu ca să-L faci sfânt? Dumnezeirea lui Dumnezeu înseamnă separare de tot ce nu este Dumnezeu. Există o infinită diferență în calitate dintre Creator și creatură. Dumnezeu face parte din altă clasă. Sui generis. Este singurul din această clasă. În acest sens este El sfânt în mod absolut. Dar atunci nu spui altceva decât că El este Dumnezeu.
 
Acum dacă sfințenia unui om derivă din faptul că este separat de lume și devotat lui Dumnezeu, cui este devotat Dumnezeu astfel încât să obțină sfințenia Sa? Nimeni altuia decât Lui Însuși. Este o blasfemie să afirmi că există o realitate mai mare decât Dumnezeu căruia El trebuie să se conformeze ca să devină sfânt. Dumnezeu este realitatea absolută în afara căruia nu există altceva decât Dumnezeu. Când a fost întrebat care-I este numele în Exod 3:14, El răspunde, „Eu sunt Cel ce sunt.” Ființa și caracterul Său sunt în mod absolut nedeterminate de nimic din exteriorul Său. El nu este sfânt fiindcă păzește poruncile. El a scris poruncile! Dumnezeu nu este sfânt fiindcă păzește legea. Legea este sfântă fiindcă ea îl revelează pe Dumnezeu. Dumnezeu este absolut. Orice altceva este derivat.
 
Atunci ce este sfințenia Sa? Ascultați trei texte. 1 Samuel 2:2, „Nimeni nu este sfânt ca Domnul; nu este alt Dumnezeu decât Tine.” Isaia 40:25, „Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el? – zice Cel Sfânt.” Osea 11:9, „căci Eu sunt Dumnezeu, nu un om. Eu sunt Sfântul în mijlocul tău.” Deci Dumnezeu este sfânt fiindcă El este Dumnezeu, nu om. (Compară Leviticul 19:2 și 20:7. Notați structura paralelă al lui Isaia 5:16). El este incomparabil. Sfințenia Sa este esența Sa unică divină. Ea determină tot ceea ce El este și face și nu este determinată de nimeni. Sfințenia Sa este ceea ce El este ca Dumnezeu, și nimeni nu este sau va fi ca El. Numiți-o maiestatea Sa, divinitatea Sa, măreția Sa, valoarea Lui ca mărgăritar de mare preț. În final limbajul expiră. În cuvântul „sfânt” noi navigăm pînă la marginile pământului într-o tăcere totală de respect, uimire și venerație. Există încă mult de cunoscut despre Dumnezeu, dar este imposibil de descris prin cuvinte. „Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!” (Habacuc 2:20).
==='''7. Dumnezeu este Glorios''' ===
Dar înaintea tăcerii, cutremurului ușiorilor și a fumului care acoperă totul, învățăm ultimul și al șaptelea lucru despre Dumnezeu. Dumnezeu este glorios. „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea (gloria, ndr) Lui!” Gloria lui Dumnezeu este manifestarea sfințeniei Sale. Sfințenia lui Dumnezeu este incomparabila perfecțiune a naturii Sale divine; gloria Sa este desfășurarea acestei sfențenii. „Dumnezeu este glorios” înseamnă: „sfințenia lui Dumnezeu este expusă în mod public”. Gloria Sa este revelația secretului sfințeniei Sale. În Leviticul 10:3 Dumnezeu spune, „Voi fi sfinţit de cei ce se apropie de Mine şi voi fi proslăvit în faţa întregului popor.” Când Dumnezeu se arată pe Sine Însuși fiind sfînt, ceea ce vedem noi este gloria Sa. Sfințenia lui Dumnezeu este gloria Sa ascunsă. Gloria lui Dumnezeu este revelarea sințeniei Sale.
 
Serafimul spune, „ Tot pământul este plin de mărirea (gloria, ndr) Lui”, fiindcă de pe înălțimile cerului poți să vezi marginile pământului. De aici de jos vizuala gloriei lui Dumnezeu este limitată. Dara ea este limitată mai tare de nebuna noastră preferință pentru bibelouri. Folosind o pildă de a lui Søren Kierkegaard, noi suntem ca niște persoane care ne plimbăm cu trăsurile nostre prin țară în timp de noapte pentru a vedea gloria lui Dumnezeu. Dar deasupra noastră, pe fiecare parte a scaunelor, arde un felinar. Atâta timp cât capul nostru este înconjurat de această lumină artificială, cerul deasupra este lipsit de glorie. Dar dacă un vânt plin de har al Duhului Sfânt ne stinge luminile noastre pământești, atunci în întunericul nostru cerurile lui Dumnezeu sunt pline de stele.
 
Într-o bună zi Dumnezeu va sufla și va stinge orice glorie concurentă și va face cunoscută sfințenia Sa în minunată splendoare la fiecare creatură umilă. Dar nu este nevoie să așteptăm. Iov, Isaia, Charles Colson și mulți dintre voi care s-au smerit și s-au străduit după Dumnezeul cel Sfânt, au dezvoltat un gust pentru măreția Sa. Pentru tine și pentru toți cei care încep să-L simțească, las această promisiune a lui Dumnezeu, care este mereu viu, autoritar, omnipotent, strălucitor, venerat, sfânt și glorios: „ Voi Mă veţi chema şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta (vă veți strădui după mine) cu toată inima.” (Ieremia 29:12-13).

Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Oştirilor

Giorgio — Mon, 02 May 2011 09:22:27 GMT

Giorgio: /* Șapte sclipiri ale lui Dumnezeu din viziunea lui Isaia */

{{info|Holy, Holy, Holy Is the Lord of Hosts}} 

'''Isaia 6:1-8''' 
Pe data de 1 Iunie, 1973, Charles Colson l-a vizitat pe prietenul său Tom Philips, pe când toată presa scria despre Watergate. El a rămas uimit și șocat de cuvintele lui Philip: “l-am acceptat pe Isus Cristos”. Totuși a văzut că Tom avea pacea pe care el nu o avea. Când Colson a părăsit casa, n-a mai putut să se abțină și a început să plângă foarte tare. El spune:
<blockquote>
În acea noapte m-am confruntat cu păcatul meu – nu doar cu lucrurile murdare de la Watergate, ci cu păcatul adânc sădit în mine, răul ascuns care locuiește în inima fiecărui om. Era dureros și nu puteam scăpa. Am strigat la Dumnezeu și m-am trezit în brațele Lui de așteptare. Aceea a fost noaptea în care mi-am predat viața lui Isus Cristos și am început cea mai mare aventură a vieții mele. (Loving God, p.247)</blockquote>

==='''Noua înțelegere a lui Dumnezeu a lui Charles Colson''' ===
Această istorie a fost povestită sute de ori în ultimii zece ani. Ne place să o auzim. Dar departe de prea mulți dintre noi este dorința ca această istorie să fie prezentă și în viețile și Bisericile noastre. Nu așa a fost și cu Charles Colson. Nu a fost numai omul “topor” al Casei Albe, dispus să plângă în 1973; a fost de asemenea dispus să se pocăiască, câțiva ani mai târziu, de concepția teribilă și necorespunzătoare despre Dumnezeu. Aceasta s-a petrecut într-o perioadă neobișnuită de uscăciune spirituală. (dacă și tu te afli într-o așa stare, fii curajos! Mulți sfinți, mai mulți decât îți dai tu seama, au avut schimbări în viața lor cănd s-au întâlnit cu Dumnezeu în mijlocul deșertului.) Un prieten l-a sfătuit pe Colson ca să privească o serie de prelegeri de ale lui R.C. Sproul despre sfințenia lui Dumnezeu. Acestea sunt cuvintele pe care le-a scris Colson in noua sa carte, Loving God (p. 14-15):
<blockquote>
Tot ce știam despre Sproul era faptul că a fost un teolog, așa că nu am fost tare entuziasmat. După părerile mele, teologia era pentru persoane care aveau timp pentru studiu, închiși în turnuri de fildeș, departe de câmpul de luptă al necesităților umane. Totuși, în urma cererilor prietenului meu, am acceptat că sa privesc aceste serii ale lui Sproul. La sfârșitul serii a șasea eram plecat pe genunchi, în rugăciune profundă, venerând sfințenia absolută a lui Dumnezeu. A fost o experiență care mi-a schimbat viața fiindcă dobândisem o înțelegere complet nouă despre Dumnezeul sfânt, în care credeam și cu care aveam părtășie. Seceta spirituală încetase, dar gustând din măreția lui Dumnezeu am început să fiu tot mai însetet de El.</blockquote>
In 1973, Colson a văzut destul din Dumnezeu și din el însusiși ca să-și dea seama de nevoia sa de Dumnezeu, și a fost condus în mod “irezistibil” (așa cum el se exprimă) în brațele lui Dumnezeu. Dar câțiva ani mai târziu, altceva extraordinar se întâmplă. Un teolog vorbea despre sfințenia lui Dumnezeu și Charles Colson spune că a căzut pe genunchi și că “a obținut o înțelegere complet nouă despre Dumnezeul sfânt.” Din acel moment, el a avut ceea ce numește “gust pentru măreția lui Dumnezeu”. Ai văzut destul din sfințenia lui Dumnezeu ca să ai și tu un insațiabil gust pentru măreția lui Dumnezeu
==='''Iov îl vede din nou pe Dumnezeu''' ===
“Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău.” (Iov 1:1). Iov era un credincios, un om al rugăciunii și profund devotat. Îl cunoștea pe Dumnezeu așa cum El dorea. Avea și el “gust pentru măreția lui Dumnezeu”. Dar vine durerea și mizeria deșertului său fizic și spiritual. Și în mijlocul întunericului lui Iov, Dumnezeu îi vorbește în măreția Sa:
<blockquote>
"Vrei să nimiceşti până şi dreptatea Mea? Şi să Mă osândeşti, ca să-ţi scoţi dreptatea? Ai tu un braţ ca al lui Dumnezeu şi un glas de tunet ca al Lui? Împodobeşte-te cu măreţie şi mărime, îmbracă-te cu strălucire şi cu slavă! Varsă-ţi valurile mâniei tale şi doboară cu o privire pe cei trufaşi! Smereşte cu o privire pe cei trufaşi, zdrobeşte pe loc pe cei răi…ascunde-i pe toţi împreună în ţărână, înveleşte-le faţa în întuneric! Şi atunci voi aduce şi Eu lauda puterii dreptei tale… Nimeni nu este atât de îndrăzneţ ca să-l întărâte. Cine Mi s-ar împotrivi în faţă? Cui sunt dator, ca să-i plătesc? Sub cer totul este al Meu." (Iov 40:8-14; 41:10-11)
</blockquote>
La sfârșit Iov răspunde, ca și Colson, la o “înțelegere complet nouă a Dumnezeului Sfânt.” El spune:
<blockquote>
„Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni, care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep… „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.” (Iov 42:3-6)
</blockquote>
==='''Perseveranță și Speranță în urmărirea Dumnezeului Sfânt''' ===
Poate acest lucru să se întâmple și la Bethlehem (numele bisericii unde slujește ca pastor autorul…ndr)? Poate, și chiar se întâmplă. Dacă nu vedeam nici un semn, mi-ar fi fost greu să continuez chiar dacă știu că perseveranța este cheia pentru renaștere (Trezire Spirituală, ndr). A.J. Gordon a scris în cartea sa, The Holy Spirit in Missions (Duhul Sfânt în Misiuni), p.139, 140:
<blockquote>
Au trecut șapte ani înante ca Carey să boteze primul său convertit în India; au trecut șapte ani înante ca Judson să aibă primul său ucenic în Burma; Morrison s-a trudit șapte ani înainte ca primul chinez să fie adus la Cristos; Moffat a mărturisit că a așteptat șapte ani înainte ca să vadă prima întervenție a Duhului Sfânt în Bechaunas din Africa; Henry Richards a lucrat șapte ani în Congo înante ca să aibă loc prima convertire în Banza Manteka.
</blockquote>
Perseveranță, rugăciune și efort este cheia pentru renaștere. Dar asta înseamnă așteptare și speranță. Și Dumnezeu mi-a dat semne de speranță că experiențe ca ale lui Isaia, Iov și Charles Colson pot să aibă loc și aici dacă vom continua să stăruim după Dumnezeul Cel Sfìnt. De exemplu, cu o săptămână în urmă unul din membrii noștri mi-a scris o scrisoare unde spunea că slujirea de aici
<blockquote>
„m-a făcut să-L consider pe Dumnezeu ca mai măreț, mai minunat, mai mare și mai glorios decât mi L-am imaginat până acum… Concepția mea despre Dumnezeu devine tot mai mare și Omniputerea și Măreția Sa curge prin toate lucrurile, fiind atotsuficientă. În cele zece luni în care am fost la Bethlehem s-a petrecut în inima mea o renaștere și flăcările ard tot mai luminoase și mai mari ca niciodată.”
</blockquote>
Renașterea are loc când noi îl vedem pe Dumnezeu măreț în sfințenie și pe noi înține ca un praf neascultător. Zdrobire, pocăință, bucuria de nedescris a iertàrii, “gust pentru măreția lui Dumnezeu”, foame după sfințenia Sa – s-o vezi și s-o trăiești tot mai mult: aceasta este renașterea. Și ea vine când îl privești pe Dumnezeu.
==='''Șapte sclipiri ale lui Dumnezeu din viziunea lui Isaia''' ===
Isaia ne invită să luăm parte cu el la viziunea sa despre Dumnezeu din Isaia 6:1-4.
<blockquote>
“În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau. Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” Şi se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna, şi Casa s-a umplut de fum.”
</blockquote>
În aceste patru versete, eu văd șapte sclipiri ale lui Dumnezeu, cel puțin sapte.

==='''1.Dumnezeu este viu''' ===
În primul rând, El este viu. Ozia este mort dar Dumnezeu este viu. “Din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!” (Ps. 90:2). Dumnezeu era Dumnezeul cel viu când acest univers a luat ființă. El era Dumnezeul cel viu când Socrate a băut otrava. El era Dumnezeul cel viu când William Bradford guverna Plymouth Colony. El era Dumnezeul cel viu în 1966 când Thomas Altizer L-a proclamat mort și revista Time a anunțat acest lucru pe prima pagină. Și el va fi Dumnezeul cel viu peste zece trilioane de vremuri când toate acuzațiile impotriva realității Sale vor fi scufundate în oceanul uitării ca și plantele de pe fundul Oceanului Pacific. “În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul”. Nici unul din capii statelor din toată lumea nu va mai fi peste cincizeci de ani. Rotația persoanelor din conducerea lumii este de 100%. Într-o scurtă perioadă de 110 ani, această planetă va fi populată de zece miliarde de persoane noi si noi toti cei patru miliarde de persoane vii ne vom evapora de pe acest pământ ca și Ozia. Dar nu așa stau lucrurile și cu Dumnezeu. El niciodată nu a avut un început si prin urmare exisitența Sa nu depinde de nimic. El mereu a fost și mereu va fi viu.
==='''2.Dumnezeu este Autoritar''' ===
În al doilea rând, El este autoritar. „Am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie.” Nici o viziune cerească nu-L arată pe Dumnezeu lucrând pământul, tăind iarba, lustruind încălțămintea, completând rapoarte sau încărcând un camion. Cerul nu vine pe bucăți. Dumnezeu nu este niciodată fără putere in regatul Său ceresc. El stă. Și El stă pe tron. Totul este in pace și El are controlul.
 
Tronul este dreptul Său de a conduce lumea. Noi nu dăm autoritate lui Dumnezeu asupra vieților noastre. El o are, fie că ne place sau nu nouă. Este o nebunie completă să acționezi ca și când noi am avut drpturi ca să-L chemăm pe Dumnezeu in cauză. Avem nevoie ca să auzim acum și apoi să rostim cuvinte ca acele scrise de Virginia Stem Owens în Reformed Journal,
<blockquote>
Să înțelegem acest lucru corect. Dumnezeu poate să facă tot ceea ce-I place. Și dacă-I place să osîndească, acest lucru este făcut bine. Activitatea lui Dumnezeu este ceea ce ea este. Nu există altceva. Fără de ea nu ar exista nici o ființă, chiar și ființa umană care îndrăznește să-L judece pe Creator în tot ceea ce este.
</blockquote>
Puține lucruri sunt mai umilitoare, puține lucruri ne dau acet simț al măreției ca și adevărul că Dumnezeu autoritar in mod absolut. El este Curtea Supremă, Legislatura și Directorul Executiv. După El nu mai există nici un apel.
==='''3.Dumnezeu este Omnipotent (Atotputernic, ndr)''' ===
În al treilea rând, Dumnezeu este omnipotent. Tronul autorității Sale nu este unul dintre toate celelalte. El este mare și ridicat. „Am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt.” Acest scaun de domnie a lui Dmnezeu, mai mare decât orișicare alt scaun de domnie, exprimă puterea superioară a lui Dumnezeu pentru a exercita autoritatea Sa. Nici o autoritate opusă nu poaye zădărnici decretele lui Dumnezeu. Ceea ce El își propune, El și realizează. „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea” (Isaia 46:10). „El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui” (Daniel 4:35). A fi cuprins de omnipotența (sau suveranitatea) lui Dumnezeu este ori minunat, fiindcă El este de partea noastră, sau înfricoșător, fiindcă este împotriva noastră. Nepăsare față de omnipotența Sa înseamnă că nu am văzut-o așa cum este ea în realitate. Suverana autoritate a Dumnezeului cel viu este un adăpost al bucuriei și al puterii pentru cei care păzesc legământul Său.
==='''4.Dumnezeu este Strălucitor''' ===
În al patrulea rând, Dumnezeu este strălucitor. „am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.” Ați văzut poze de mirese ale căror rochii sunt adunate în jurul lor acoperînd pașii și platform. Care poate să fie semnificatul mantiei care umple sala, acoperă locurile și corul, împletind toate într-o singură bucată? Mantia lui Dumnezeu care umple templul ceresc, îl arată pe Deumnezeu de o incomparabilă splendoare. Plinătatea splendoarei lui Dumnezeu se arată în mii de feluri. Un mic exemplu este articolul din revista Ranger Rick care vorbește despre speciile de pești care locuiesc în adâncul întunecat al mării și care au lumina lor proprie – unii au lămpi agățate de barba lor, unii au nasuri luminescente, unii au semnalizatoare sub ochii lor. Există mii de specii de pești luminescenți care trăiesc în adîncimile oceanului unde nimeni dintre noi nu-i vede și nu se poate minuna de ei. De ce sunt acolo? De ce nu doar o duzină de așa eficiente modele simplificate? Pentru că Dumnezeu este generos in splendoare. Plinătatea creativității Sale se revarsă într-o frumusețe excesivă. Și dacă lumea este așa, cu cât mai mult de strălucitor trebuie să fie Domnul care a gândit-o și a creat-o!
==='''5.Dumnezeu este Venerat''' ===
În al cincilea rând, Dumnezeu este venerat. „Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau.” Nimeni nu știe ce sunt aceste neobișnuite creaturi cu șase aripi care au picioare, ochi și înțelepciune. Ele nu mai apar niciodată in Biblie – cel puțin nu cu numele de serafim. Având în vedere grandoarea scenii și puterea oștirilor angelice, am face bine dacă nu am picta niște copii înaripați zburând în jurul urechilor Domnului. Conform versetului 4, când unul din ei vorbea, se cutremurau uşorii uşii templului. Am face mai bine dacă ne-am gândi la niște Îngeri Albaștri scufundători, ordinați înaintea anturajului prezidențial, care sparg bariera suntelui chiar înaintea feței Sale. În cer nu există creaturi plăpânde sau stupide. Acolo sunt numai creaturi magnifice.
 
Și punctul este următorul: nici măcar ei nu pot să privească pe Domnul sau se socot vrednici să-și lase picioarele expuse în prezența Sa. Mari și puternici cum sunt ei, nealterați de păcatul omului, venerează Creatorul lor în mare umilință. Un înger îngrozește pe un om cu strălucirea și puterea sa. Dar îngerii înseși se ascund cu o frică sfântă și cu reverență de splendoarea lui Dumnezeu. Cu cât mai mult ne vom înfiora și cutremura noi în prezența Sa, El care nu poate îndura nici măcar splendoarea îngerilor Săi.
==='''6.Dumnezeu este Sfânt''' ===
În al șaselea rând, Dumnezeu este sfânt. „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor!” Vă aduceți aminte cum Reepcheep, șoarecele galant, la sfârșitul cărții The Voyage of the Dawn Treader , a navigat până la sfârșitul lumii cu mica sa barcă? Bine, cuvântul „sfânt” este mica marcă cu care ajungem la sfârșitul lumii în oceanul limbajului. Limbajul omenesc nu este în stare să-L descrie pe Dumnezeu, fiindcă El se află dincolo de marginile lumii, într-un vast necunoscut. „Sfințenia” ne duce până la acea margine, și de acolo experimentarea lui Dumnezeu nu are cuvinte ca să fie descrisă.
 
Motivul pentru care spun aceste lucruri este că orice efort de a defini sfințenia lui Dumnezeu, în cele din urmă ne duce la concluzia: când spunem că Dumnezeu este sfânt spunem că Dumnezeu este Dumnezeu. Lăsați-mă să vă ilustrez acest lucru. Cuvântul „sfânt” probabil se trage de la cuvâtul „a tăia, a separa”. Un lucru sfânt este tăiat și separat de lucrurile comune (sau am putea spune seculare). Lucrurile pământești și persoanele sunt sfinte atunci când sunt separate de lume și devotate lui Dumnezeu. Astfel Biblia vorbește despre un pământ sfânt (Exod 3:5), adunări sfinte (Exod 12:16), sabate sfinte (Exod 16:23), națiune sfântă (Exod 19:6); haine sfinte (Exod 28:2), oraș sfânt (Neemia 11:1), promisiuni sfinte (Psalmul 105:42), oameni (2 Petru 1:21) și femei sfinte (1 Petru 3:5), scripturi sfinte (2 Timotei 3:15), mâini sfinte (1 Timotei 2:8), sărutare sfântă (Romani 16:16) și credință sfântă (Iuda 20). Aproape totul poate deveni sfânt dacă este separat de comun și devotat lui Dumnezeu.
 
Dar notați ce se întâmplă când această definiție este aplicată lui Dumnezeu. De ce poți să-L separi pe Dumnezeu ca să-L faci sfânt? Dumnezeirea lui Dumnezeu înseamnă separare de tot ce nu este Dumnezeu. Există o infinită diferență în calitate dintre Creator și creatură. Dumnezeu face parte din altă clasă. Sui generis. Este singurul din această clasă. În acest sens este El sfânt în mod absolut. Dar atunci nu spui altceva decât că El este Dumnezeu.
 
Acum dacă sfințenia unui om derivă din faptul că este separat de lume și devotat lui Dumnezeu, cui este devotat Dumnezeu astfel încât să obțină sfințenia Sa? Nimeni altuia decât Lui Însuși. Este o blasfemie să afirmi că există o realitate mai mare decât Dumnezeu căruia El trebuie să se conformeze ca să devină sfânt. Dumnezeu este realitatea absolută în afara căruia nu există altceva decât Dumnezeu. Când a fost întrebat care-I este numele în Exod 3:14, El răspunde, „Eu sunt Cel ce sunt.” Ființa și caracterul Său sunt în mod absolut nedeterminate de nimic din exteriorul Său. El nu este sfânt fiindcă păzește poruncile. El a scris poruncile! Dumnezeu nu este sfânt fiindcă păzește legea. Legea este sfântă fiindcă ea îl revelează pe Dumnezeu. Dumnezeu este absolut. Orice altceva este derivat.
 
Atunci ce este sfințenia Sa? Ascultați trei texte. 1 Samuel 2:2, „Nimeni nu este sfânt ca Domnul; nu este alt Dumnezeu decât Tine.” Isaia 40:25, „Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el? – zice Cel Sfânt.” Osea 11:9, „căci Eu sunt Dumnezeu, nu un om. Eu sunt Sfântul în mijlocul tău.” Deci Dumnezeu este sfânt fiindcă El este Dumnezeu, nu om. (Compară Leviticul 19:2 și 20:7. Notați structura paralelă al lui Isaia 5:16). El este incomparabil. Sfințenia Sa este esența Sa unică divină. Ea determină tot ceea ce El este și face și nu este determinată de nimeni. Sfințenia Sa este ceea ce El este ca Dumnezeu, și nimeni nu este sau va fi ca El. Numiți-o maiestatea Sa, divinitatea Sa, măreția Sa, valoarea Lui ca mărgăritar de mare preț. În final limbajul expiră. În cuvântul „sfânt” noi navigăm pînă la marginile pământului într-o tăcere totală de respect, uimire și venerație. Există încă mult de cunoscut despre Dumnezeu, dar este imposibil de descris prin cuvinte. „Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!” (Habacuc 2:20).
==='''7.Dumnezeu este Glorios''' ===
Dar înaintea tăcerii, cutremurului ușiorilor și a fumului care acoperă totul, învățăm ultimul și al șaptelea lucru despre Dumnezeu. Dumnezeu este glorios. „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea (gloria, ndr) Lui!” Gloria lui Dumnezeu este manifestarea sfințeniei Sale. Sfințenia lui Dumnezeu este incomparabila perfecțiune a naturii Sale divine; gloria Sa este desfășurarea acestei sfențenii. „Dumnezeu este glorios” înseamnă: „sfințenia lui Dumnezeu este expusă în mod public”. Gloria Sa este revelația secretului sfințeniei Sale. În Leviticul 10:3 Dumnezeu spune, „Voi fi sfinţit de cei ce se apropie de Mine şi voi fi proslăvit în faţa întregului popor.” Când Dumnezeu se arată pe Sine Însuși fiind sfînt, ceea ce vedem noi este gloria Sa. Sfințenia lui Dumnezeu este gloria Sa ascunsă. Gloria lui Dumnezeu este revelarea sințeniei Sale.
 
Serafimul spune, „ Tot pământul este plin de mărirea (gloria, ndr) Lui”, fiindcă de pe înălțimile cerului poți să vezi marginile pământului. De aici de jos vizuala gloriei lui Dumnezeu este limitată. Dara ea este limitată mai tare de nebuna noastră preferință pentru bibelouri. Folosind o pildă de a lui Søren Kierkegaard, noi suntem ca niște persoane care ne plimbăm cu trăsurile nostre prin țară în timp de noapte pentru a vedea gloria lui Dumnezeu. Dar deasupra noastră, pe fiecare parte a scaunelor, arde un felinar. Atâta timp cât capul nostru este înconjurat de această lumină artificială, cerul deasupra este lipsit de glorie. Dar dacă un vânt plin de har al Duhului Sfânt ne stinge luminile noastre pământești, atunci în întunericul nostru cerurile lui Dumnezeu sunt pline de stele.
 
Într-o bună zi Dumnezeu va sufla și va stinge orice glorie concurentă și va face cunoscută sfințenia Sa în minunată splendoare la fiecare creatură umilă. Dar nu este nevoie să așteptăm. Iov, Isaia, Charles Colson și mulți dintre voi care s-au smerit și s-au străduit după Dumnezeul cel Sfânt, au dezvoltat un gust pentru măreția Sa. Pentru tine și pentru toți cei care încep să-L simțească, las această promisiune a lui Dumnezeu, care este mereu viu, autoritar, omnipotent, strălucitor, venerat, sfânt și glorios: „ Voi Mă veţi chema şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta (vă veți strădui după mine) cu toată inima.” (Ieremia 29:12-13).

Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Oştirilor

Giorgio — Mon, 02 May 2011 09:22:05 GMT

Giorgio:

{{info|Holy, Holy, Holy Is the Lord of Hosts}} 

'''Isaia 6:1-8''' 
Pe data de 1 Iunie, 1973, Charles Colson l-a vizitat pe prietenul său Tom Philips, pe când toată presa scria despre Watergate. El a rămas uimit și șocat de cuvintele lui Philip: “l-am acceptat pe Isus Cristos”. Totuși a văzut că Tom avea pacea pe care el nu o avea. Când Colson a părăsit casa, n-a mai putut să se abțină și a început să plângă foarte tare. El spune:
<blockquote>
În acea noapte m-am confruntat cu păcatul meu – nu doar cu lucrurile murdare de la Watergate, ci cu păcatul adânc sădit în mine, răul ascuns care locuiește în inima fiecărui om. Era dureros și nu puteam scăpa. Am strigat la Dumnezeu și m-am trezit în brațele Lui de așteptare. Aceea a fost noaptea în care mi-am predat viața lui Isus Cristos și am început cea mai mare aventură a vieții mele. (Loving God, p.247)</blockquote>

==='''Noua înțelegere a lui Dumnezeu a lui Charles Colson''' ===
Această istorie a fost povestită sute de ori în ultimii zece ani. Ne place să o auzim. Dar departe de prea mulți dintre noi este dorința ca această istorie să fie prezentă și în viețile și Bisericile noastre. Nu așa a fost și cu Charles Colson. Nu a fost numai omul “topor” al Casei Albe, dispus să plângă în 1973; a fost de asemenea dispus să se pocăiască, câțiva ani mai târziu, de concepția teribilă și necorespunzătoare despre Dumnezeu. Aceasta s-a petrecut într-o perioadă neobișnuită de uscăciune spirituală. (dacă și tu te afli într-o așa stare, fii curajos! Mulți sfinți, mai mulți decât îți dai tu seama, au avut schimbări în viața lor cănd s-au întâlnit cu Dumnezeu în mijlocul deșertului.) Un prieten l-a sfătuit pe Colson ca să privească o serie de prelegeri de ale lui R.C. Sproul despre sfințenia lui Dumnezeu. Acestea sunt cuvintele pe care le-a scris Colson in noua sa carte, Loving God (p. 14-15):
<blockquote>
Tot ce știam despre Sproul era faptul că a fost un teolog, așa că nu am fost tare entuziasmat. După părerile mele, teologia era pentru persoane care aveau timp pentru studiu, închiși în turnuri de fildeș, departe de câmpul de luptă al necesităților umane. Totuși, în urma cererilor prietenului meu, am acceptat că sa privesc aceste serii ale lui Sproul. La sfârșitul serii a șasea eram plecat pe genunchi, în rugăciune profundă, venerând sfințenia absolută a lui Dumnezeu. A fost o experiență care mi-a schimbat viața fiindcă dobândisem o înțelegere complet nouă despre Dumnezeul sfânt, în care credeam și cu care aveam părtășie. Seceta spirituală încetase, dar gustând din măreția lui Dumnezeu am început să fiu tot mai însetet de El.</blockquote>
In 1973, Colson a văzut destul din Dumnezeu și din el însusiși ca să-și dea seama de nevoia sa de Dumnezeu, și a fost condus în mod “irezistibil” (așa cum el se exprimă) în brațele lui Dumnezeu. Dar câțiva ani mai târziu, altceva extraordinar se întâmplă. Un teolog vorbea despre sfințenia lui Dumnezeu și Charles Colson spune că a căzut pe genunchi și că “a obținut o înțelegere complet nouă despre Dumnezeul sfânt.” Din acel moment, el a avut ceea ce numește “gust pentru măreția lui Dumnezeu”. Ai văzut destul din sfințenia lui Dumnezeu ca să ai și tu un insațiabil gust pentru măreția lui Dumnezeu
==='''Iov îl vede din nou pe Dumnezeu''' ===
“Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău.” (Iov 1:1). Iov era un credincios, un om al rugăciunii și profund devotat. Îl cunoștea pe Dumnezeu așa cum El dorea. Avea și el “gust pentru măreția lui Dumnezeu”. Dar vine durerea și mizeria deșertului său fizic și spiritual. Și în mijlocul întunericului lui Iov, Dumnezeu îi vorbește în măreția Sa:
<blockquote>
"Vrei să nimiceşti până şi dreptatea Mea? Şi să Mă osândeşti, ca să-ţi scoţi dreptatea? Ai tu un braţ ca al lui Dumnezeu şi un glas de tunet ca al Lui? Împodobeşte-te cu măreţie şi mărime, îmbracă-te cu strălucire şi cu slavă! Varsă-ţi valurile mâniei tale şi doboară cu o privire pe cei trufaşi! Smereşte cu o privire pe cei trufaşi, zdrobeşte pe loc pe cei răi…ascunde-i pe toţi împreună în ţărână, înveleşte-le faţa în întuneric! Şi atunci voi aduce şi Eu lauda puterii dreptei tale… Nimeni nu este atât de îndrăzneţ ca să-l întărâte. Cine Mi s-ar împotrivi în faţă? Cui sunt dator, ca să-i plătesc? Sub cer totul este al Meu." (Iov 40:8-14; 41:10-11)
</blockquote>
La sfârșit Iov răspunde, ca și Colson, la o “înțelegere complet nouă a Dumnezeului Sfânt.” El spune:
<blockquote>
„Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni, care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep… „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.” (Iov 42:3-6)
</blockquote>
==='''Perseveranță și Speranță în urmărirea Dumnezeului Sfânt''' ===
Poate acest lucru să se întâmple și la Bethlehem (numele bisericii unde slujește ca pastor autorul…ndr)? Poate, și chiar se întâmplă. Dacă nu vedeam nici un semn, mi-ar fi fost greu să continuez chiar dacă știu că perseveranța este cheia pentru renaștere (Trezire Spirituală, ndr). A.J. Gordon a scris în cartea sa, The Holy Spirit in Missions (Duhul Sfânt în Misiuni), p.139, 140:
<blockquote>
Au trecut șapte ani înante ca Carey să boteze primul său convertit în India; au trecut șapte ani înante ca Judson să aibă primul său ucenic în Burma; Morrison s-a trudit șapte ani înainte ca primul chinez să fie adus la Cristos; Moffat a mărturisit că a așteptat șapte ani înainte ca să vadă prima întervenție a Duhului Sfânt în Bechaunas din Africa; Henry Richards a lucrat șapte ani în Congo înante ca să aibă loc prima convertire în Banza Manteka.
</blockquote>
Perseveranță, rugăciune și efort este cheia pentru renaștere. Dar asta înseamnă așteptare și speranță. Și Dumnezeu mi-a dat semne de speranță că experiențe ca ale lui Isaia, Iov și Charles Colson pot să aibă loc și aici dacă vom continua să stăruim după Dumnezeul Cel Sfìnt. De exemplu, cu o săptămână în urmă unul din membrii noștri mi-a scris o scrisoare unde spunea că slujirea de aici
<blockquote>
„m-a făcut să-L consider pe Dumnezeu ca mai măreț, mai minunat, mai mare și mai glorios decât mi L-am imaginat până acum… Concepția mea despre Dumnezeu devine tot mai mare și Omniputerea și Măreția Sa curge prin toate lucrurile, fiind atotsuficientă. În cele zece luni în care am fost la Bethlehem s-a petrecut în inima mea o renaștere și flăcările ard tot mai luminoase și mai mari ca niciodată.”
</blockquote>
Renașterea are loc când noi îl vedem pe Dumnezeu măreț în sfințenie și pe noi înține ca un praf neascultător. Zdrobire, pocăință, bucuria de nedescris a iertàrii, “gust pentru măreția lui Dumnezeu”, foame după sfințenia Sa – s-o vezi și s-o trăiești tot mai mult: aceasta este renașterea. Și ea vine când îl privești pe Dumnezeu.
==='''Șapte sclipiri ale lui Dumnezeu din viziunea lui Isaia''' ===
Isaia ne invită să luăm parte cu el la viziunea sa despre Dumnezeu din Isaia 6:1-4.
<blockquote>
“În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau. Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” Şi se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna, şi Casa s-a umplut de fum.”
</blockquote>
În aceste patru versete, eu văd șapte sclipiri ale lui Dumnezeu, cel puțin sapte.
==='''1.Dumnezeu este viu''' ===
În primul rând, El este viu. Ozia este mort dar Dumnezeu este viu. “Din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!” (Ps. 90:2). Dumnezeu era Dumnezeul cel viu când acest univers a luat ființă. El era Dumnezeul cel viu când Socrate a băut otrava. El era Dumnezeul cel viu când William Bradford guverna Plymouth Colony. El era Dumnezeul cel viu în 1966 când Thomas Altizer L-a proclamat mort și revista Time a anunțat acest lucru pe prima pagină. Și el va fi Dumnezeul cel viu peste zece trilioane de vremuri când toate acuzațiile impotriva realității Sale vor fi scufundate în oceanul uitării ca și plantele de pe fundul Oceanului Pacific. “În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul”. Nici unul din capii statelor din toată lumea nu va mai fi peste cincizeci de ani. Rotația persoanelor din conducerea lumii este de 100%. Într-o scurtă perioadă de 110 ani, această planetă va fi populată de zece miliarde de persoane noi si noi toti cei patru miliarde de persoane vii ne vom evapora de pe acest pământ ca și Ozia. Dar nu așa stau lucrurile și cu Dumnezeu. El niciodată nu a avut un început si prin urmare exisitența Sa nu depinde de nimic. El mereu a fost și mereu va fi viu.
==='''2.Dumnezeu este Autoritar''' ===
În al doilea rând, El este autoritar. „Am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie.” Nici o viziune cerească nu-L arată pe Dumnezeu lucrând pământul, tăind iarba, lustruind încălțămintea, completând rapoarte sau încărcând un camion. Cerul nu vine pe bucăți. Dumnezeu nu este niciodată fără putere in regatul Său ceresc. El stă. Și El stă pe tron. Totul este in pace și El are controlul.
 
Tronul este dreptul Său de a conduce lumea. Noi nu dăm autoritate lui Dumnezeu asupra vieților noastre. El o are, fie că ne place sau nu nouă. Este o nebunie completă să acționezi ca și când noi am avut drpturi ca să-L chemăm pe Dumnezeu in cauză. Avem nevoie ca să auzim acum și apoi să rostim cuvinte ca acele scrise de Virginia Stem Owens în Reformed Journal,
<blockquote>
Să înțelegem acest lucru corect. Dumnezeu poate să facă tot ceea ce-I place. Și dacă-I place să osîndească, acest lucru este făcut bine. Activitatea lui Dumnezeu este ceea ce ea este. Nu există altceva. Fără de ea nu ar exista nici o ființă, chiar și ființa umană care îndrăznește să-L judece pe Creator în tot ceea ce este.
</blockquote>
Puține lucruri sunt mai umilitoare, puține lucruri ne dau acet simț al măreției ca și adevărul că Dumnezeu autoritar in mod absolut. El este Curtea Supremă, Legislatura și Directorul Executiv. După El nu mai există nici un apel.
==='''3.Dumnezeu este Omnipotent (Atotputernic, ndr)''' ===
În al treilea rând, Dumnezeu este omnipotent. Tronul autorității Sale nu este unul dintre toate celelalte. El este mare și ridicat. „Am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt.” Acest scaun de domnie a lui Dmnezeu, mai mare decât orișicare alt scaun de domnie, exprimă puterea superioară a lui Dumnezeu pentru a exercita autoritatea Sa. Nici o autoritate opusă nu poaye zădărnici decretele lui Dumnezeu. Ceea ce El își propune, El și realizează. „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea” (Isaia 46:10). „El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui” (Daniel 4:35). A fi cuprins de omnipotența (sau suveranitatea) lui Dumnezeu este ori minunat, fiindcă El este de partea noastră, sau înfricoșător, fiindcă este împotriva noastră. Nepăsare față de omnipotența Sa înseamnă că nu am văzut-o așa cum este ea în realitate. Suverana autoritate a Dumnezeului cel viu este un adăpost al bucuriei și al puterii pentru cei care păzesc legământul Său.
==='''4.Dumnezeu este Strălucitor''' ===
În al patrulea rând, Dumnezeu este strălucitor. „am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.” Ați văzut poze de mirese ale căror rochii sunt adunate în jurul lor acoperînd pașii și platform. Care poate să fie semnificatul mantiei care umple sala, acoperă locurile și corul, împletind toate într-o singură bucată? Mantia lui Dumnezeu care umple templul ceresc, îl arată pe Deumnezeu de o incomparabilă splendoare. Plinătatea splendoarei lui Dumnezeu se arată în mii de feluri. Un mic exemplu este articolul din revista Ranger Rick care vorbește despre speciile de pești care locuiesc în adâncul întunecat al mării și care au lumina lor proprie – unii au lămpi agățate de barba lor, unii au nasuri luminescente, unii au semnalizatoare sub ochii lor. Există mii de specii de pești luminescenți care trăiesc în adîncimile oceanului unde nimeni dintre noi nu-i vede și nu se poate minuna de ei. De ce sunt acolo? De ce nu doar o duzină de așa eficiente modele simplificate? Pentru că Dumnezeu este generos in splendoare. Plinătatea creativității Sale se revarsă într-o frumusețe excesivă. Și dacă lumea este așa, cu cât mai mult de strălucitor trebuie să fie Domnul care a gândit-o și a creat-o!
==='''5.Dumnezeu este Venerat''' ===
În al cincilea rând, Dumnezeu este venerat. „Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau.” Nimeni nu știe ce sunt aceste neobișnuite creaturi cu șase aripi care au picioare, ochi și înțelepciune. Ele nu mai apar niciodată in Biblie – cel puțin nu cu numele de serafim. Având în vedere grandoarea scenii și puterea oștirilor angelice, am face bine dacă nu am picta niște copii înaripați zburând în jurul urechilor Domnului. Conform versetului 4, când unul din ei vorbea, se cutremurau uşorii uşii templului. Am face mai bine dacă ne-am gândi la niște Îngeri Albaștri scufundători, ordinați înaintea anturajului prezidențial, care sparg bariera suntelui chiar înaintea feței Sale. În cer nu există creaturi plăpânde sau stupide. Acolo sunt numai creaturi magnifice.
 
Și punctul este următorul: nici măcar ei nu pot să privească pe Domnul sau se socot vrednici să-și lase picioarele expuse în prezența Sa. Mari și puternici cum sunt ei, nealterați de păcatul omului, venerează Creatorul lor în mare umilință. Un înger îngrozește pe un om cu strălucirea și puterea sa. Dar îngerii înseși se ascund cu o frică sfântă și cu reverență de splendoarea lui Dumnezeu. Cu cât mai mult ne vom înfiora și cutremura noi în prezența Sa, El care nu poate îndura nici măcar splendoarea îngerilor Săi.
==='''6.Dumnezeu este Sfânt''' ===
În al șaselea rând, Dumnezeu este sfânt. „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor!” Vă aduceți aminte cum Reepcheep, șoarecele galant, la sfârșitul cărții The Voyage of the Dawn Treader , a navigat până la sfârșitul lumii cu mica sa barcă? Bine, cuvântul „sfânt” este mica marcă cu care ajungem la sfârșitul lumii în oceanul limbajului. Limbajul omenesc nu este în stare să-L descrie pe Dumnezeu, fiindcă El se află dincolo de marginile lumii, într-un vast necunoscut. „Sfințenia” ne duce până la acea margine, și de acolo experimentarea lui Dumnezeu nu are cuvinte ca să fie descrisă.
 
Motivul pentru care spun aceste lucruri este că orice efort de a defini sfințenia lui Dumnezeu, în cele din urmă ne duce la concluzia: când spunem că Dumnezeu este sfânt spunem că Dumnezeu este Dumnezeu. Lăsați-mă să vă ilustrez acest lucru. Cuvântul „sfânt” probabil se trage de la cuvâtul „a tăia, a separa”. Un lucru sfânt este tăiat și separat de lucrurile comune (sau am putea spune seculare). Lucrurile pământești și persoanele sunt sfinte atunci când sunt separate de lume și devotate lui Dumnezeu. Astfel Biblia vorbește despre un pământ sfânt (Exod 3:5), adunări sfinte (Exod 12:16), sabate sfinte (Exod 16:23), națiune sfântă (Exod 19:6); haine sfinte (Exod 28:2), oraș sfânt (Neemia 11:1), promisiuni sfinte (Psalmul 105:42), oameni (2 Petru 1:21) și femei sfinte (1 Petru 3:5), scripturi sfinte (2 Timotei 3:15), mâini sfinte (1 Timotei 2:8), sărutare sfântă (Romani 16:16) și credință sfântă (Iuda 20). Aproape totul poate deveni sfânt dacă este separat de comun și devotat lui Dumnezeu.
 
Dar notați ce se întâmplă când această definiție este aplicată lui Dumnezeu. De ce poți să-L separi pe Dumnezeu ca să-L faci sfânt? Dumnezeirea lui Dumnezeu înseamnă separare de tot ce nu este Dumnezeu. Există o infinită diferență în calitate dintre Creator și creatură. Dumnezeu face parte din altă clasă. Sui generis. Este singurul din această clasă. În acest sens este El sfânt în mod absolut. Dar atunci nu spui altceva decât că El este Dumnezeu.
 
Acum dacă sfințenia unui om derivă din faptul că este separat de lume și devotat lui Dumnezeu, cui este devotat Dumnezeu astfel încât să obțină sfințenia Sa? Nimeni altuia decât Lui Însuși. Este o blasfemie să afirmi că există o realitate mai mare decât Dumnezeu căruia El trebuie să se conformeze ca să devină sfânt. Dumnezeu este realitatea absolută în afara căruia nu există altceva decât Dumnezeu. Când a fost întrebat care-I este numele în Exod 3:14, El răspunde, „Eu sunt Cel ce sunt.” Ființa și caracterul Său sunt în mod absolut nedeterminate de nimic din exteriorul Său. El nu este sfânt fiindcă păzește poruncile. El a scris poruncile! Dumnezeu nu este sfânt fiindcă păzește legea. Legea este sfântă fiindcă ea îl revelează pe Dumnezeu. Dumnezeu este absolut. Orice altceva este derivat.
 
Atunci ce este sfințenia Sa? Ascultați trei texte. 1 Samuel 2:2, „Nimeni nu este sfânt ca Domnul; nu este alt Dumnezeu decât Tine.” Isaia 40:25, „Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el? – zice Cel Sfânt.” Osea 11:9, „căci Eu sunt Dumnezeu, nu un om. Eu sunt Sfântul în mijlocul tău.” Deci Dumnezeu este sfânt fiindcă El este Dumnezeu, nu om. (Compară Leviticul 19:2 și 20:7. Notați structura paralelă al lui Isaia 5:16). El este incomparabil. Sfințenia Sa este esența Sa unică divină. Ea determină tot ceea ce El este și face și nu este determinată de nimeni. Sfințenia Sa este ceea ce El este ca Dumnezeu, și nimeni nu este sau va fi ca El. Numiți-o maiestatea Sa, divinitatea Sa, măreția Sa, valoarea Lui ca mărgăritar de mare preț. În final limbajul expiră. În cuvântul „sfânt” noi navigăm pînă la marginile pământului într-o tăcere totală de respect, uimire și venerație. Există încă mult de cunoscut despre Dumnezeu, dar este imposibil de descris prin cuvinte. „Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!” (Habacuc 2:20).
==='''7.Dumnezeu este Glorios''' ===
Dar înaintea tăcerii, cutremurului ușiorilor și a fumului care acoperă totul, învățăm ultimul și al șaptelea lucru despre Dumnezeu. Dumnezeu este glorios. „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea (gloria, ndr) Lui!” Gloria lui Dumnezeu este manifestarea sfințeniei Sale. Sfințenia lui Dumnezeu este incomparabila perfecțiune a naturii Sale divine; gloria Sa este desfășurarea acestei sfențenii. „Dumnezeu este glorios” înseamnă: „sfințenia lui Dumnezeu este expusă în mod public”. Gloria Sa este revelația secretului sfințeniei Sale. În Leviticul 10:3 Dumnezeu spune, „Voi fi sfinţit de cei ce se apropie de Mine şi voi fi proslăvit în faţa întregului popor.” Când Dumnezeu se arată pe Sine Însuși fiind sfînt, ceea ce vedem noi este gloria Sa. Sfințenia lui Dumnezeu este gloria Sa ascunsă. Gloria lui Dumnezeu este revelarea sințeniei Sale.
 
Serafimul spune, „ Tot pământul este plin de mărirea (gloria, ndr) Lui”, fiindcă de pe înălțimile cerului poți să vezi marginile pământului. De aici de jos vizuala gloriei lui Dumnezeu este limitată. Dara ea este limitată mai tare de nebuna noastră preferință pentru bibelouri. Folosind o pildă de a lui Søren Kierkegaard, noi suntem ca niște persoane care ne plimbăm cu trăsurile nostre prin țară în timp de noapte pentru a vedea gloria lui Dumnezeu. Dar deasupra noastră, pe fiecare parte a scaunelor, arde un felinar. Atâta timp cât capul nostru este înconjurat de această lumină artificială, cerul deasupra este lipsit de glorie. Dar dacă un vânt plin de har al Duhului Sfânt ne stinge luminile noastre pământești, atunci în întunericul nostru cerurile lui Dumnezeu sunt pline de stele.
 
Într-o bună zi Dumnezeu va sufla și va stinge orice glorie concurentă și va face cunoscută sfințenia Sa în minunată splendoare la fiecare creatură umilă. Dar nu este nevoie să așteptăm. Iov, Isaia, Charles Colson și mulți dintre voi care s-au smerit și s-au străduit după Dumnezeul cel Sfânt, au dezvoltat un gust pentru măreția Sa. Pentru tine și pentru toți cei care încep să-L simțească, las această promisiune a lui Dumnezeu, care este mereu viu, autoritar, omnipotent, strălucitor, venerat, sfânt și glorios: „ Voi Mă veţi chema şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta (vă veți strădui după mine) cu toată inima.” (Ieremia 29:12-13).

Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Oştirilor

Giorgio — Mon, 02 May 2011 09:21:12 GMT

Giorgio:

{{info|Holy, Holy, Holy Is the Lord of Hosts}} 

'''Isaia 6:1-8''' 
Pe data de 1 Iunie, 1973, Charles Colson l-a vizitat pe prietenul său Tom Philips, pe când toată presa scria despre Watergate. El a rămas uimit și șocat de cuvintele lui Philip: “l-am acceptat pe Isus Cristos”. Totuși a văzut că Tom avea pacea pe care el nu o avea. Când Colson a părăsit casa, n-a mai putut să se abțină și a început să plângă foarte tare. El spune:
<blockquote>
În acea noapte m-am confruntat cu păcatul meu – nu doar cu lucrurile murdare de la Watergate, ci cu păcatul adânc sădit în mine, răul ascuns care locuiește în inima fiecărui om. Era dureros și nu puteam scăpa. Am strigat la Dumnezeu și m-am trezit în brațele Lui de așteptare. Aceea a fost noaptea în care mi-am predat viața lui Isus Cristos și am început cea mai mare aventură a vieții mele. (Loving God, p.247)</blockquote>

==='''Noua înțelegere a lui Dumnezeu a lui Charles Colson''' ===
Această istorie a fost povestită sute de ori în ultimii zece ani. Ne place să o auzim. Dar departe de prea mulți dintre noi este dorința ca această istorie să fie prezentă și în viețile și Bisericile noastre. Nu așa a fost și cu Charles Colson. Nu a fost numai omul “topor” al Casei Albe, dispus să plângă în 1973; a fost de asemenea dispus să se pocăiască, câțiva ani mai târziu, de concepția teribilă și necorespunzătoare despre Dumnezeu. Aceasta s-a petrecut într-o perioadă neobișnuită de uscăciune spirituală. (dacă și tu te afli într-o așa stare, fii curajos! Mulți sfinți, mai mulți decât îți dai tu seama, au avut schimbări în viața lor cănd s-au întâlnit cu Dumnezeu în mijlocul deșertului.) Un prieten l-a sfătuit pe Colson ca să privească o serie de prelegeri de ale lui R.C. Sproul despre sfințenia lui Dumnezeu. Acestea sunt cuvintele pe care le-a scris Colson in noua sa carte, Loving God (p. 14-15):
<blockquote>
Tot ce știam despre Sproul era faptul că a fost un teolog, așa că nu am fost tare entuziasmat. După părerile mele, teologia era pentru persoane care aveau timp pentru studiu, închiși în turnuri de fildeș, departe de câmpul de luptă al necesităților umane. Totuși, în urma cererilor prietenului meu, am acceptat că sa privesc aceste serii ale lui Sproul. La sfârșitul serii a șasea eram plecat pe genunchi, în rugăciune profundă, venerând sfințenia absolută a lui Dumnezeu. A fost o experiență care mi-a schimbat viața fiindcă dobândisem o înțelegere complet nouă despre Dumnezeul sfânt, în care credeam și cu care aveam părtășie. Seceta spirituală încetase, dar gustând din măreția lui Dumnezeu am început să fiu tot mai însetet de El.</blockquote>
In 1973, Colson a văzut destul din Dumnezeu și din el însusiși ca să-și dea seama de nevoia sa de Dumnezeu, și a fost condus în mod “irezistibil” (așa cum el se exprimă) în brațele lui Dumnezeu. Dar câțiva ani mai târziu, altceva extraordinar se întâmplă. Un teolog vorbea despre sfințenia lui Dumnezeu și Charles Colson spune că a căzut pe genunchi și că “a obținut o înțelegere complet nouă despre Dumnezeul sfânt.” Din acel moment, el a avut ceea ce numește “gust pentru măreția lui Dumnezeu”. Ai văzut destul din sfințenia lui Dumnezeu ca să ai și tu un insațiabil gust pentru măreția lui Dumnezeu?==='''Iov îl vede din nou pe Dumnezeu''' ===
“Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău.” (Iov 1:1). Iov era un credincios, un om al rugăciunii și profund devotat. Îl cunoștea pe Dumnezeu așa cum El dorea. Avea și el “gust pentru măreția lui Dumnezeu”. Dar vine durerea și mizeria deșertului său fizic și spiritual. Și în mijlocul întunericului lui Iov, Dumnezeu îi vorbește în măreția Sa:
<blockquote>
"Vrei să nimiceşti până şi dreptatea Mea? Şi să Mă osândeşti, ca să-ţi scoţi dreptatea? Ai tu un braţ ca al lui Dumnezeu şi un glas de tunet ca al Lui? Împodobeşte-te cu măreţie şi mărime, îmbracă-te cu strălucire şi cu slavă! Varsă-ţi valurile mâniei tale şi doboară cu o privire pe cei trufaşi! Smereşte cu o privire pe cei trufaşi, zdrobeşte pe loc pe cei răi…ascunde-i pe toţi împreună în ţărână, înveleşte-le faţa în întuneric! Şi atunci voi aduce şi Eu lauda puterii dreptei tale… Nimeni nu este atât de îndrăzneţ ca să-l întărâte. Cine Mi s-ar împotrivi în faţă? Cui sunt dator, ca să-i plătesc? Sub cer totul este al Meu." (Iov 40:8-14; 41:10-11)
</blockquote>
La sfârșit Iov răspunde, ca și Colson, la o “înțelegere complet nouă a Dumnezeului Sfânt.” El spune:
<blockquote>
„Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni, care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep… „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.” (Iov 42:3-6)
</blockquote>
==='''Perseveranță și Speranță în urmărirea Dumnezeului Sfânt''' ===
Poate acest lucru să se întâmple și la Bethlehem (numele bisericii unde slujește ca pastor autorul…ndr)? Poate, și chiar se întâmplă. Dacă nu vedeam nici un semn, mi-ar fi fost greu să continuez chiar dacă știu că perseveranța este cheia pentru renaștere (Trezire Spirituală, ndr). A.J. Gordon a scris în cartea sa, The Holy Spirit in Missions (Duhul Sfânt în Misiuni), p.139, 140:
<blockquote>
Au trecut șapte ani înante ca Carey să boteze primul său convertit în India; au trecut șapte ani înante ca Judson să aibă primul său ucenic în Burma; Morrison s-a trudit șapte ani înainte ca primul chinez să fie adus la Cristos; Moffat a mărturisit că a așteptat șapte ani înainte ca să vadă prima întervenție a Duhului Sfânt în Bechaunas din Africa; Henry Richards a lucrat șapte ani în Congo înante ca să aibă loc prima convertire în Banza Manteka.
</blockquote>
Perseveranță, rugăciune și efort este cheia pentru renaștere. Dar asta înseamnă așteptare și speranță. Și Dumnezeu mi-a dat semne de speranță că experiențe ca ale lui Isaia, Iov și Charles Colson pot să aibă loc și aici dacă vom continua să stăruim după Dumnezeul Cel Sfìnt. De exemplu, cu o săptămână în urmă unul din membrii noștri mi-a scris o scrisoare unde spunea că slujirea de aici
<blockquote>
„m-a făcut să-L consider pe Dumnezeu ca mai măreț, mai minunat, mai mare și mai glorios decât mi L-am imaginat până acum… Concepția mea despre Dumnezeu devine tot mai mare și Omniputerea și Măreția Sa curge prin toate lucrurile, fiind atotsuficientă. În cele zece luni în care am fost la Bethlehem s-a petrecut în inima mea o renaștere și flăcările ard tot mai luminoase și mai mari ca niciodată.”
</blockquote>
Renașterea are loc când noi îl vedem pe Dumnezeu măreț în sfințenie și pe noi înține ca un praf neascultător. Zdrobire, pocăință, bucuria de nedescris a iertàrii, “gust pentru măreția lui Dumnezeu”, foame după sfințenia Sa – s-o vezi și s-o trăiești tot mai mult: aceasta este renașterea. Și ea vine când îl privești pe Dumnezeu.
==='''Șapte sclipiri ale lui Dumnezeu din viziunea lui Isaia''' ===
Isaia ne invită să luăm parte cu el la viziunea sa despre Dumnezeu din Isaia 6:1-4.
<blockquote>
“În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau. Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” Şi se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna, şi Casa s-a umplut de fum.”
</blockquote>
În aceste patru versete, eu văd șapte sclipiri ale lui Dumnezeu, cel puțin sapte.
==='''1.Dumnezeu este viu''' ===
În primul rând, El este viu. Ozia este mort dar Dumnezeu este viu. “Din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!” (Ps. 90:2). Dumnezeu era Dumnezeul cel viu când acest univers a luat ființă. El era Dumnezeul cel viu când Socrate a băut otrava. El era Dumnezeul cel viu când William Bradford guverna Plymouth Colony. El era Dumnezeul cel viu în 1966 când Thomas Altizer L-a proclamat mort și revista Time a anunțat acest lucru pe prima pagină. Și el va fi Dumnezeul cel viu peste zece trilioane de vremuri când toate acuzațiile impotriva realității Sale vor fi scufundate în oceanul uitării ca și plantele de pe fundul Oceanului Pacific. “În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul”. Nici unul din capii statelor din toată lumea nu va mai fi peste cincizeci de ani. Rotația persoanelor din conducerea lumii este de 100%. Într-o scurtă perioadă de 110 ani, această planetă va fi populată de zece miliarde de persoane noi si noi toti cei patru miliarde de persoane vii ne vom evapora de pe acest pământ ca și Ozia. Dar nu așa stau lucrurile și cu Dumnezeu. El niciodată nu a avut un început si prin urmare exisitența Sa nu depinde de nimic. El mereu a fost și mereu va fi viu.
==='''2.Dumnezeu este Autoritar''' ===
În al doilea rând, El este autoritar. „Am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie.” Nici o viziune cerească nu-L arată pe Dumnezeu lucrând pământul, tăind iarba, lustruind încălțămintea, completând rapoarte sau încărcând un camion. Cerul nu vine pe bucăți. Dumnezeu nu este niciodată fără putere in regatul Său ceresc. El stă. Și El stă pe tron. Totul este in pace și El are controlul.
 
Tronul este dreptul Său de a conduce lumea. Noi nu dăm autoritate lui Dumnezeu asupra vieților noastre. El o are, fie că ne place sau nu nouă. Este o nebunie completă să acționezi ca și când noi am avut drpturi ca să-L chemăm pe Dumnezeu in cauză. Avem nevoie ca să auzim acum și apoi să rostim cuvinte ca acele scrise de Virginia Stem Owens în Reformed Journal,
<blockquote>
Să înțelegem acest lucru corect. Dumnezeu poate să facă tot ceea ce-I place. Și dacă-I place să osîndească, acest lucru este făcut bine. Activitatea lui Dumnezeu este ceea ce ea este. Nu există altceva. Fără de ea nu ar exista nici o ființă, chiar și ființa umană care îndrăznește să-L judece pe Creator în tot ceea ce este.
</blockquote>
Puține lucruri sunt mai umilitoare, puține lucruri ne dau acet simț al măreției ca și adevărul că Dumnezeu autoritar in mod absolut. El este Curtea Supremă, Legislatura și Directorul Executiv. După El nu mai există nici un apel.
==='''3.Dumnezeu este Omnipotent (Atotputernic, ndr)''' ===
În al treilea rând, Dumnezeu este omnipotent. Tronul autorității Sale nu este unul dintre toate celelalte. El este mare și ridicat. „Am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt.” Acest scaun de domnie a lui Dmnezeu, mai mare decât orișicare alt scaun de domnie, exprimă puterea superioară a lui Dumnezeu pentru a exercita autoritatea Sa. Nici o autoritate opusă nu poaye zădărnici decretele lui Dumnezeu. Ceea ce El își propune, El și realizează. „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea” (Isaia 46:10). „El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui” (Daniel 4:35). A fi cuprins de omnipotența (sau suveranitatea) lui Dumnezeu este ori minunat, fiindcă El este de partea noastră, sau înfricoșător, fiindcă este împotriva noastră. Nepăsare față de omnipotența Sa înseamnă că nu am văzut-o așa cum este ea în realitate. Suverana autoritate a Dumnezeului cel viu este un adăpost al bucuriei și al puterii pentru cei care păzesc legământul Său.
==='''4.Dumnezeu este Strălucitor''' ===
În al patrulea rând, Dumnezeu este strălucitor. „am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.” Ați văzut poze de mirese ale căror rochii sunt adunate în jurul lor acoperînd pașii și platform. Care poate să fie semnificatul mantiei care umple sala, acoperă locurile și corul, împletind toate într-o singură bucată? Mantia lui Dumnezeu care umple templul ceresc, îl arată pe Deumnezeu de o incomparabilă splendoare. Plinătatea splendoarei lui Dumnezeu se arată în mii de feluri. Un mic exemplu este articolul din revista Ranger Rick care vorbește despre speciile de pești care locuiesc în adâncul întunecat al mării și care au lumina lor proprie – unii au lămpi agățate de barba lor, unii au nasuri luminescente, unii au semnalizatoare sub ochii lor. Există mii de specii de pești luminescenți care trăiesc în adîncimile oceanului unde nimeni dintre noi nu-i vede și nu se poate minuna de ei. De ce sunt acolo? De ce nu doar o duzină de așa eficiente modele simplificate? Pentru că Dumnezeu este generos in splendoare. Plinătatea creativității Sale se revarsă într-o frumusețe excesivă. Și dacă lumea este așa, cu cât mai mult de strălucitor trebuie să fie Domnul care a gândit-o și a creat-o!
==='''5.Dumnezeu este Venerat''' ===
În al cincilea rând, Dumnezeu este venerat. „Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau.” Nimeni nu știe ce sunt aceste neobișnuite creaturi cu șase aripi care au picioare, ochi și înțelepciune. Ele nu mai apar niciodată in Biblie – cel puțin nu cu numele de serafim. Având în vedere grandoarea scenii și puterea oștirilor angelice, am face bine dacă nu am picta niște copii înaripați zburând în jurul urechilor Domnului. Conform versetului 4, când unul din ei vorbea, se cutremurau uşorii uşii templului. Am face mai bine dacă ne-am gândi la niște Îngeri Albaștri scufundători, ordinați înaintea anturajului prezidențial, care sparg bariera suntelui chiar înaintea feței Sale. În cer nu există creaturi plăpânde sau stupide. Acolo sunt numai creaturi magnifice.
 
Și punctul este următorul: nici măcar ei nu pot să privească pe Domnul sau se socot vrednici să-și lase picioarele expuse în prezența Sa. Mari și puternici cum sunt ei, nealterați de păcatul omului, venerează Creatorul lor în mare umilință. Un înger îngrozește pe un om cu strălucirea și puterea sa. Dar îngerii înseși se ascund cu o frică sfântă și cu reverență de splendoarea lui Dumnezeu. Cu cât mai mult ne vom înfiora și cutremura noi în prezența Sa, El care nu poate îndura nici măcar splendoarea îngerilor Săi.
==='''6.Dumnezeu este Sfânt''' ===
În al șaselea rând, Dumnezeu este sfânt. „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor!” Vă aduceți aminte cum Reepcheep, șoarecele galant, la sfârșitul cărții The Voyage of the Dawn Treader , a navigat până la sfârșitul lumii cu mica sa barcă? Bine, cuvântul „sfânt” este mica marcă cu care ajungem la sfârșitul lumii în oceanul limbajului. Limbajul omenesc nu este în stare să-L descrie pe Dumnezeu, fiindcă El se află dincolo de marginile lumii, într-un vast necunoscut. „Sfințenia” ne duce până la acea margine, și de acolo experimentarea lui Dumnezeu nu are cuvinte ca să fie descrisă.
 
Motivul pentru care spun aceste lucruri este că orice efort de a defini sfințenia lui Dumnezeu, în cele din urmă ne duce la concluzia: când spunem că Dumnezeu este sfânt spunem că Dumnezeu este Dumnezeu. Lăsați-mă să vă ilustrez acest lucru. Cuvântul „sfânt” probabil se trage de la cuvâtul „a tăia, a separa”. Un lucru sfânt este tăiat și separat de lucrurile comune (sau am putea spune seculare). Lucrurile pământești și persoanele sunt sfinte atunci când sunt separate de lume și devotate lui Dumnezeu. Astfel Biblia vorbește despre un pământ sfânt (Exod 3:5), adunări sfinte (Exod 12:16), sabate sfinte (Exod 16:23), națiune sfântă (Exod 19:6); haine sfinte (Exod 28:2), oraș sfânt (Neemia 11:1), promisiuni sfinte (Psalmul 105:42), oameni (2 Petru 1:21) și femei sfinte (1 Petru 3:5), scripturi sfinte (2 Timotei 3:15), mâini sfinte (1 Timotei 2:8), sărutare sfântă (Romani 16:16) și credință sfântă (Iuda 20). Aproape totul poate deveni sfânt dacă este separat de comun și devotat lui Dumnezeu.
 
Dar notați ce se întâmplă când această definiție este aplicată lui Dumnezeu. De ce poți să-L separi pe Dumnezeu ca să-L faci sfânt? Dumnezeirea lui Dumnezeu înseamnă separare de tot ce nu este Dumnezeu. Există o infinită diferență în calitate dintre Creator și creatură. Dumnezeu face parte din altă clasă. Sui generis. Este singurul din această clasă. În acest sens este El sfânt în mod absolut. Dar atunci nu spui altceva decât că El este Dumnezeu.
 
Acum dacă sfințenia unui om derivă din faptul că este separat de lume și devotat lui Dumnezeu, cui este devotat Dumnezeu astfel încât să obțină sfințenia Sa? Nimeni altuia decât Lui Însuși. Este o blasfemie să afirmi că există o realitate mai mare decât Dumnezeu căruia El trebuie să se conformeze ca să devină sfânt. Dumnezeu este realitatea absolută în afara căruia nu există altceva decât Dumnezeu. Când a fost întrebat care-I este numele în Exod 3:14, El răspunde, „Eu sunt Cel ce sunt.” Ființa și caracterul Său sunt în mod absolut nedeterminate de nimic din exteriorul Său. El nu este sfânt fiindcă păzește poruncile. El a scris poruncile! Dumnezeu nu este sfânt fiindcă păzește legea. Legea este sfântă fiindcă ea îl revelează pe Dumnezeu. Dumnezeu este absolut. Orice altceva este derivat.
 
Atunci ce este sfințenia Sa? Ascultați trei texte. 1 Samuel 2:2, „Nimeni nu este sfânt ca Domnul; nu este alt Dumnezeu decât Tine.” Isaia 40:25, „Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el? – zice Cel Sfânt.” Osea 11:9, „căci Eu sunt Dumnezeu, nu un om. Eu sunt Sfântul în mijlocul tău.” Deci Dumnezeu este sfânt fiindcă El este Dumnezeu, nu om. (Compară Leviticul 19:2 și 20:7. Notați structura paralelă al lui Isaia 5:16). El este incomparabil. Sfințenia Sa este esența Sa unică divină. Ea determină tot ceea ce El este și face și nu este determinată de nimeni. Sfințenia Sa este ceea ce El este ca Dumnezeu, și nimeni nu este sau va fi ca El. Numiți-o maiestatea Sa, divinitatea Sa, măreția Sa, valoarea Lui ca mărgăritar de mare preț. În final limbajul expiră. În cuvântul „sfânt” noi navigăm pînă la marginile pământului într-o tăcere totală de respect, uimire și venerație. Există încă mult de cunoscut despre Dumnezeu, dar este imposibil de descris prin cuvinte. „Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!” (Habacuc 2:20).
==='''7.Dumnezeu este Glorios''' ===
Dar înaintea tăcerii, cutremurului ușiorilor și a fumului care acoperă totul, învățăm ultimul și al șaptelea lucru despre Dumnezeu. Dumnezeu este glorios. „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea (gloria, ndr) Lui!” Gloria lui Dumnezeu este manifestarea sfințeniei Sale. Sfințenia lui Dumnezeu este incomparabila perfecțiune a naturii Sale divine; gloria Sa este desfășurarea acestei sfențenii. „Dumnezeu este glorios” înseamnă: „sfințenia lui Dumnezeu este expusă în mod public”. Gloria Sa este revelația secretului sfințeniei Sale. În Leviticul 10:3 Dumnezeu spune, „Voi fi sfinţit de cei ce se apropie de Mine şi voi fi proslăvit în faţa întregului popor.” Când Dumnezeu se arată pe Sine Însuși fiind sfînt, ceea ce vedem noi este gloria Sa. Sfințenia lui Dumnezeu este gloria Sa ascunsă. Gloria lui Dumnezeu este revelarea sințeniei Sale.
 
Serafimul spune, „ Tot pământul este plin de mărirea (gloria, ndr) Lui”, fiindcă de pe înălțimile cerului poți să vezi marginile pământului. De aici de jos vizuala gloriei lui Dumnezeu este limitată. Dara ea este limitată mai tare de nebuna noastră preferință pentru bibelouri. Folosind o pildă de a lui Søren Kierkegaard, noi suntem ca niște persoane care ne plimbăm cu trăsurile nostre prin țară în timp de noapte pentru a vedea gloria lui Dumnezeu. Dar deasupra noastră, pe fiecare parte a scaunelor, arde un felinar. Atâta timp cât capul nostru este înconjurat de această lumină artificială, cerul deasupra este lipsit de glorie. Dar dacă un vânt plin de har al Duhului Sfânt ne stinge luminile noastre pământești, atunci în întunericul nostru cerurile lui Dumnezeu sunt pline de stele.
 
Într-o bună zi Dumnezeu va sufla și va stinge orice glorie concurentă și va face cunoscută sfințenia Sa în minunată splendoare la fiecare creatură umilă. Dar nu este nevoie să așteptăm. Iov, Isaia, Charles Colson și mulți dintre voi care s-au smerit și s-au străduit după Dumnezeul cel Sfânt, au dezvoltat un gust pentru măreția Sa. Pentru tine și pentru toți cei care încep să-L simțească, las această promisiune a lui Dumnezeu, care este mereu viu, autoritar, omnipotent, strălucitor, venerat, sfânt și glorios: „ Voi Mă veţi chema şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta (vă veți strădui după mine) cu toată inima.” (Ieremia 29:12-13).

Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Oştirilor

Giorgio — Mon, 02 May 2011 09:19:59 GMT

Giorgio:

{{info|Holy, Holy, Holy Is the Lord of Hosts}} 

'''Isaia 6:1-8''' 
Pe data de 1 Iunie, 1973, Charles Colson l-a vizitat pe prietenul său Tom Philips, pe când toată presa scria despre Watergate. El a rămas uimit și șocat de cuvintele lui Philip: “l-am acceptat pe Isus Cristos”. Totuși a văzut că Tom avea pacea pe care el nu o avea. Când Colson a părăsit casa, n-a mai putut să se abțină și a început să plângă foarte tare. El spune:
<blockquote>
În acea noapte m-am confruntat cu păcatul meu – nu doar cu lucrurile murdare de la Watergate, ci cu păcatul adânc sădit în mine, răul ascuns care locuiește în inima fiecărui om. Era dureros și nu puteam scăpa. Am strigat la Dumnezeu și m-am trezit în brațele Lui de așteptare. Aceea a fost noaptea în care mi-am predat viața lui Isus Cristos și am început cea mai mare aventură a vieții mele. (Loving God, p.247)</blockquote>

==='''Noua înțelegere a lui Dumnezeu a lui Charles Colson''' ===
Această istorie a fost povestită sute de ori în ultimii zece ani. Ne place să o auzim. Dar departe de prea mulți dintre noi este dorința ca această istorie să fie prezentă și în viețile și Bisericile noastre. Nu așa a fost și cu Charles Colson. Nu a fost numai omul “topor” al Casei Albe, dispus să plângă în 1973; a fost de asemenea dispus să se pocăiască, câțiva ani mai târziu, de concepția teribilă și necorespunzătoare despre Dumnezeu. Aceasta s-a petrecut într-o perioadă neobișnuită de uscăciune spirituală. (dacă și tu te afli într-o așa stare, fii curajos! Mulți sfinți, mai mulți decât îți dai tu seama, au avut schimbări în viața lor cănd s-au întâlnit cu Dumnezeu în mijlocul deșertului.) Un prieten l-a sfătuit pe Colson ca să privească o serie de prelegeri de ale lui R.C. Sproul despre sfințenia lui Dumnezeu. Acestea sunt cuvintele pe care le-a scris Colson in noua sa carte, Loving God (p. 14-15):
<blockquote>
Tot ce știam despre Sproul era faptul că a fost un teolog, așa că nu am fost tare entuziasmat. După părerile mele, teologia era pentru persoane care aveau timp pentru studiu, închiși în turnuri de fildeș, departe de câmpul de luptă al necesităților umane. Totuși, în urma cererilor prietenului meu, am acceptat că sa privesc aceste serii ale lui Sproul. La sfârșitul serii a șasea eram plecat pe genunchi, în rugăciune profundă, venerând sfințenia absolută a lui Dumnezeu. A fost o experiență care mi-a schimbat viața fiindcă dobândisem o înțelegere complet nouă despre Dumnezeul sfânt, în care credeam și cu care aveam părtășie. Seceta spirituală încetase, dar gustând din măreția lui Dumnezeu am început să fiu tot mai însetet de El.</blockquote>
In 1973, Colson a văzut destul din Dumnezeu și din el însusiși ca să-și dea seama de nevoia sa de Dumnezeu, și a fost condus în mod “irezistibil” (așa cum el se exprimă) în brațele lui Dumnezeu. Dar câțiva ani mai târziu, altceva extraordinar se întâmplă. Un teolog vorbea despre sfințenia lui Dumnezeu și Charles Colson spune că a căzut pe genunchi și că “a obținut o înțelegere complet nouă despre Dumnezeul sfânt.” Din acel moment, el a avut ceea ce numește “gust pentru măreția lui Dumnezeu”. Ai văzut destul din sfințenia lui Dumnezeu ca să ai și tu un insațiabil gust pentru măreția lui Dumnezeu?==='''Iov îl vede din nou pe Dumnezeu''' ===
“Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău.” (Iov 1:1). Iov era un credincios, un om al rugăciunii și profund devotat. Îl cunoștea pe Dumnezeu așa cum El dorea. Avea și el “gust pentru măreția lui Dumnezeu”. Dar vine durerea și mizeria deșertului său fizic și spiritual. Și în mijlocul întunericului lui Iov, Dumnezeu îi vorbește în măreția Sa:
<blockquote>
"Vrei să nimiceşti până şi dreptatea Mea? Şi să Mă osândeşti, ca să-ţi scoţi dreptatea? Ai tu un braţ ca al lui Dumnezeu şi un glas de tunet ca al Lui? Împodobeşte-te cu măreţie şi mărime, îmbracă-te cu strălucire şi cu slavă! Varsă-ţi valurile mâniei tale şi doboară cu o privire pe cei trufaşi! Smereşte cu o privire pe cei trufaşi, zdrobeşte pe loc pe cei răi…ascunde-i pe toţi împreună în ţărână, înveleşte-le faţa în întuneric! Şi atunci voi aduce şi Eu lauda puterii dreptei tale… Nimeni nu este atât de îndrăzneţ ca să-l întărâte. Cine Mi s-ar împotrivi în faţă? Cui sunt dator, ca să-i plătesc? Sub cer totul este al Meu." (Iov 40:8-14; 41:10-11)
</blockquote>
La sfârșit Iov răspunde, ca și Colson, la o “înțelegere complet nouă a Dumnezeului Sfânt.” El spune:
<blockquote>
„Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni, care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep… „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.” (Iov 42:3-6)
</blockquote>
==='''Perseveranță și Speranță în urmărirea Dumnezeului Sfânt''' ===
Poate acest lucru să se întâmple și la Bethlehem (numele bisericii unde slujește ca pastor autorul…ndr)? Poate, și chiar se întâmplă. Dacă nu vedeam nici un semn, mi-ar fi fost greu să continuez chiar dacă știu că perseveranța este cheia pentru renaștere (Trezire Spirituală, ndr). A.J. Gordon a scris în cartea sa, The Holy Spirit in Missions (Duhul Sfânt în Misiuni), p.139, 140:
<blockquote>
Au trecut șapte ani înante ca Carey să boteze primul său convertit în India; au trecut șapte ani înante ca Judson să aibă primul său ucenic în Burma; Morrison s-a trudit șapte ani înainte ca primul chinez să fie adus la Cristos; Moffat a mărturisit că a așteptat șapte ani înainte ca să vadă prima întervenție a Duhului Sfânt în Bechaunas din Africa; Henry Richards a lucrat șapte ani în Congo înante ca să aibă loc prima convertire în Banza Manteka.
</blockquote>
Perseveranță, rugăciune și efort este cheia pentru renaștere. Dar asta înseamnă așteptare și speranță. Și Dumnezeu mi-a dat semne de speranță că experiențe ca ale lui Isaia, Iov și Charles Colson pot să aibă loc și aici dacă vom continua să stăruim după Dumnezeul Cel Sfìnt. De exemplu, cu o săptămână în urmă unul din membrii noștri mi-a scris o scrisoare unde spunea că slujirea de aici
<blockquote>
„m-a făcut să-L consider pe Dumnezeu ca mai măreț, mai minunat, mai mare și mai glorios decât mi L-am imaginat până acum… Concepția mea despre Dumnezeu devine tot mai mare și Omniputerea și Măreția Sa curge prin toate lucrurile, fiind atotsuficientă. În cele zece luni în care am fost la Bethlehem s-a petrecut în inima mea o renaștere și flăcările ard tot mai luminoase și mai mari ca niciodată.”
</blockquote>
Renașterea are loc când noi îl vedem pe Dumnezeu măreț în sfințenie și pe noi înține ca un praf neascultător. Zdrobire, pocăință, bucuria de nedescris a iertàrii, “gust pentru măreția lui Dumnezeu”, foame după sfințenia Sa – s-o vezi și s-o trăiești tot mai mult: aceasta este renașterea. Și ea vine când îl privești pe Dumnezeu.
==='''Șapte sclipiri ale lui Dumnezeu din viziunea lui Isaia''' ===
Isaia ne invită să luăm parte cu el la viziunea sa despre Dumnezeu din Isaia 6:1-4.
<blockquote>
“În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau. Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” Şi se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna, şi Casa s-a umplut de fum.”
</blockquote>
În aceste patru versete, eu văd șapte sclipiri ale lui Dumnezeu, cel puțin sapte.
==='''1.Dumnezeu este viu''' ===
În primul rând, El este viu. Ozia este mort dar Dumnezeu este viu. “Din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!” (Ps. 90:2). Dumnezeu era Dumnezeul cel viu când acest univers a luat ființă. El era Dumnezeul cel viu când Socrate a băut otrava. El era Dumnezeul cel viu când William Bradford guverna Plymouth Colony. El era Dumnezeul cel viu în 1966 când Thomas Altizer L-a proclamat mort și revista Time a anunțat acest lucru pe prima pagină. Și el va fi Dumnezeul cel viu peste zece trilioane de vremuri când toate acuzațiile impotriva realității Sale vor fi scufundate în oceanul uitării ca și plantele de pe fundul Oceanului Pacific. “În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul”. Nici unul din capii statelor din toată lumea nu va mai fi peste cincizeci de ani. Rotația persoanelor din conducerea lumii este de 100%. Într-o scurtă perioadă de 110 ani, această planetă va fi populată de zece miliarde de persoane noi si noi toti cei patru miliarde de persoane vii ne vom evapora de pe acest pământ ca și Ozia. Dar nu așa stau lucrurile și cu Dumnezeu. El niciodată nu a avut un început si prin urmare exisitența Sa nu depinde de nimic. El mereu a fost și mereu va fi viu.
==='''2.Dumnezeu este Autoritar''' ===
În al doilea rând, El este autoritar. „Am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie.” Nici o viziune cerească nu-L arată pe Dumnezeu lucrând pământul, tăind iarba, lustruind încălțămintea, completând rapoarte sau încărcând un camion. Cerul nu vine pe bucăți. Dumnezeu nu este niciodată fără putere in regatul Său ceresc. El stă. Și El stă pe tron. Totul este in pace și El are controlul.
 
Tronul este dreptul Său de a conduce lumea. Noi nu dăm autoritate lui Dumnezeu asupra vieților noastre. El o are, fie că ne place sau nu nouă. Este o nebunie completă să acționezi ca și când noi am avut drpturi ca să-L chemăm pe Dumnezeu in cauză. Avem nevoie ca să auzim acum și apoi să rostim cuvinte ca acele scrise de Virginia Stem Owens în Reformed Journal,
<blockquote>
Să înțelegem acest lucru corect. Dumnezeu poate să facă tot ceea ce-I place. Și dacă-I place să osîndească, acest lucru este făcut bine. Activitatea lui Dumnezeu este ceea ce ea este. Nu există altceva. Fără de ea nu ar exista nici o ființă, chiar și ființa umană care îndrăznește să-L judece pe Creator în tot ceea ce este.
</blockquote>
Puține lucruri sunt mai umilitoare, puține lucruri ne dau acet simț al măreției ca și adevărul că Dumnezeu autoritar in mod absolut. El este Curtea Supremă, Legislatura și Directorul Executiv. După El nu mai există nici un apel.
==='''3.Dumnezeu este Omnipotent (Atotputernic, ndr)''' ===
În al treilea rând, Dumnezeu este omnipotent. Tronul autorității Sale nu este unul dintre toate celelalte. El este mare și ridicat. „Am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt.” Acest scaun de domnie a lui Dmnezeu, mai mare decât orișicare alt scaun de domnie, exprimă puterea superioară a lui Dumnezeu pentru a exercita autoritatea Sa. Nici o autoritate opusă nu poaye zădărnici decretele lui Dumnezeu. Ceea ce El își propune, El și realizează. „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea” (Isaia 46:10). „El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui” (Daniel 4:35). A fi cuprins de omnipotența (sau suveranitatea) lui Dumnezeu este ori minunat, fiindcă El este de partea noastră, sau înfricoșător, fiindcă este împotriva noastră. Nepăsare față de omnipotența Sa înseamnă că nu am văzut-o așa cum este ea în realitate. Suverana autoritate a Dumnezeului cel viu este un adăpost al bucuriei și al puterii pentru cei care păzesc legământul Său.
==='''4.Dumnezeu este Strălucitor''' ===
În al patrulea rând, Dumnezeu este strălucitor. „am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.” Ați văzut poze de mirese ale căror rochii sunt adunate în jurul lor acoperînd pașii și platform. Care poate să fie semnificatul mantiei care umple sala, acoperă locurile și corul, împletind toate într-o singură bucată? Mantia lui Dumnezeu care umple templul ceresc, îl arată pe Deumnezeu de o incomparabilă splendoare. Plinătatea splendoarei lui Dumnezeu se arată în mii de feluri. Un mic exemplu este articolul din revista Ranger Rick care vorbește despre speciile de pești care locuiesc în adâncul întunecat al mării și care au lumina lor proprie – unii au lămpi agățate de barba lor, unii au nasuri luminescente, unii au semnalizatoare sub ochii lor. Există mii de specii de pești luminescenți care trăiesc în adîncimile oceanului unde nimeni dintre noi nu-i vede și nu se poate minuna de ei. De ce sunt acolo? De ce nu doar o duzină de așa eficiente modele simplificate? Pentru că Dumnezeu este generos in splendoare. Plinătatea creativității Sale se revarsă într-o frumusețe excesivă. Și dacă lumea este așa, cu cât mai mult de strălucitor trebuie să fie Domnul care a gândit-o și a creat-o!
==='''5.Dumnezeu este Venerat''' ===
În al cincilea rând, Dumnezeu este venerat. „Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau.” Nimeni nu știe ce sunt aceste neobișnuite creaturi cu șase aripi care au picioare, ochi și înțelepciune. Ele nu mai apar niciodată in Biblie – cel puțin nu cu numele de serafim. Având în vedere grandoarea scenii și puterea oștirilor angelice, am face bine dacă nu am picta niște copii înaripați zburând în jurul urechilor Domnului. Conform versetului 4, când unul din ei vorbea, se cutremurau uşorii uşii templului. Am face mai bine dacă ne-am gândi la niște Îngeri Albaștri scufundători, ordinați înaintea anturajului prezidențial, care sparg bariera suntelui chiar înaintea feței Sale. În cer nu există creaturi plăpânde sau stupide. Acolo sunt numai creaturi magnifice.
 
Și punctul este următorul: nici măcar ei nu pot să privească pe Domnul sau se socot vrednici să-și lase picioarele expuse în prezența Sa. Mari și puternici cum sunt ei, nealterați de păcatul omului, venerează Creatorul lor în mare umilință. Un înger îngrozește pe un om cu strălucirea și puterea sa. Dar îngerii înseși se ascund cu o frică sfântă și cu reverență de splendoarea lui Dumnezeu. Cu cât mai mult ne vom înfiora și cutremura noi în prezența Sa, El care nu poate îndura nici măcar splendoarea îngerilor Săi.
==='''6.Dumnezeu este Sfânt''' ===
În al șaselea rând, Dumnezeu este sfânt. „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor!” Vă aduceți aminte cum Reepcheep, șoarecele galant, la sfârșitul cărții The Voyage of the Dawn Treader , a navigat până la sfârșitul lumii cu mica sa barcă? Bine, cuvântul „sfânt” este mica marcă cu care ajungem la sfârșitul lumii în oceanul limbajului. Limbajul omenesc nu este în stare să-L descrie pe Dumnezeu, fiindcă El se află dincolo de marginile lumii, într-un vast necunoscut. „Sfințenia” ne duce până la acea margine, și de acolo experimentarea lui Dumnezeu nu are cuvinte ca să fie descrisă.
 
Motivul pentru care spun aceste lucruri este că orice efort de a defini sfințenia lui Dumnezeu, în cele din urmă ne duce la concluzia: când spunem că Dumnezeu este sfânt spunem că Dumnezeu este Dumnezeu. Lăsați-mă să vă ilustrez acest lucru. Cuvântul „sfânt” probabil se trage de la cuvâtul „a tăia, a separa”. Un lucru sfânt este tăiat și separat de lucrurile comune (sau am putea spune seculare). Lucrurile pământești și persoanele sunt sfinte atunci când sunt separate de lume și devotate lui Dumnezeu. Astfel Biblia vorbește despre un pământ sfânt (Exod 3:5), adunări sfinte (Exod 12:16), sabate sfinte (Exod 16:23), națiune sfântă (Exod 19:6); haine sfinte (Exod 28:2), oraș sfânt (Neemia 11:1), promisiuni sfinte (Psalmul 105:42), oameni (2 Petru 1:21) și femei sfinte (1 Petru 3:5), scripturi sfinte (2 Timotei 3:15), mâini sfinte (1 Timotei 2:8), sărutare sfântă (Romani 16:16) și credință sfântă (Iuda 20). Aproape totul poate deveni sfânt dacă este separat de comun și devotat lui Dumnezeu.
 
Dar notați ce se întâmplă când această definiție este aplicată lui Dumnezeu. De ce poți să-L separi pe Dumnezeu ca să-L faci sfânt? Dumnezeirea lui Dumnezeu înseamnă separare de tot ce nu este Dumnezeu. Există o infinită diferență în calitate dintre Creator și creatură. Dumnezeu face parte din altă clasă. Sui generis. Este singurul din această clasă. În acest sens este El sfânt în mod absolut. Dar atunci nu spui altceva decât că El este Dumnezeu.
 
Acum dacă sfințenia unui om derivă din faptul că este separat de lume și devotat lui Dumnezeu, cui este devotat Dumnezeu astfel încât să obțină sfințenia Sa? Nimeni altuia decât Lui Însuși. Este o blasfemie să afirmi că există o realitate mai mare decât Dumnezeu căruia El trebuie să se conformeze ca să devină sfânt. Dumnezeu este realitatea absolută în afara căruia nu există altceva decât Dumnezeu. Când a fost întrebat care-I este numele în Exod 3:14, El răspunde, „Eu sunt Cel ce sunt.” Ființa și caracterul Său sunt în mod absolut nedeterminate de nimic din exteriorul Său. El nu este sfânt fiindcă păzește poruncile. El a scris poruncile! Dumnezeu nu este sfânt fiindcă păzește legea. Legea este sfântă fiindcă ea îl revelează pe Dumnezeu. Dumnezeu este absolut. Orice altceva este derivat.
 
Atunci ce este sfințenia Sa? Ascultați trei texte. 1 Samuel 2:2, „Nimeni nu este sfânt ca Domnul; nu este alt Dumnezeu decât Tine.” Isaia 40:25, „Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el? – zice Cel Sfânt.” Osea 11:9, „căci Eu sunt Dumnezeu, nu un om. Eu sunt Sfântul în mijlocul tău.” Deci Dumnezeu este sfânt fiindcă El este Dumnezeu, nu om. (Compară Leviticul 19:2 și 20:7. Notați structura paralelă al lui Isaia 5:16). El este incomparabil. Sfințenia Sa este esența Sa unică divină. Ea determină tot ceea ce El este și face și nu este determinată de nimeni. Sfințenia Sa este ceea ce El este ca Dumnezeu, și nimeni nu este sau va fi ca El. Numiți-o maiestatea Sa, divinitatea Sa, măreția Sa, valoarea Lui ca mărgăritar de mare preț. În final limbajul expiră. În cuvântul „sfânt” noi navigăm pînă la marginile pământului într-o tăcere totală de respect, uimire și venerație. Există încă mult de cunoscut despre Dumnezeu, dar este imposibil de descris prin cuvinte. „Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!” (Habacuc 2:20).
==='''7.Dumnezeu este Glorios''' ===
Dar înaintea tăcerii, cutremurului ușiorilor și a fumului care acoperă totul, învățăm ultimul și al șaptelea lucru despre Dumnezeu. Dumnezeu este glorios. „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea (gloria, ndr) Lui!” Gloria lui Dumnezeu este manifestarea sfințeniei Sale. Sfințenia lui Dumnezeu este incomparabila perfecțiune a naturii Sale divine; gloria Sa este desfășurarea acestei sfențenii. „Dumnezeu este glorios” înseamnă: „sfințenia lui Dumnezeu este expusă în mod public”. Gloria Sa este revelația secretului sfințeniei Sale. În Leviticul 10:3 Dumnezeu spune, „Voi fi sfinţit de cei ce se apropie de Mine şi voi fi proslăvit în faţa întregului popor.” Când Dumnezeu se arată pe Sine Însuși fiind sfînt, ceea ce vedem noi este gloria Sa. Sfințenia lui Dumnezeu este gloria Sa ascunsă. Gloria lui Dumnezeu este revelarea sințeniei Sale.
 
Serafimul spune, „ Tot pământul este plin de mărirea (gloria, ndr) Lui”, fiindcă de pe înălțimile cerului poți să vezi marginile pământului. De aici de jos vizuala gloriei lui Dumnezeu este limitată. Dara ea este limitată mai tare de nebuna noastră preferință pentru bibelouri. Folosind o pildă de a lui Søren Kierkegaard, noi suntem ca niște persoane care ne plimbăm cu trăsurile nostre prin țară în timp de noapte pentru a vedea gloria lui Dumnezeu. Dar deasupra noastră, pe fiecare parte a scaunelor, arde un felinar. Atâta timp cât capul nostru este înconjurat de această lumină artificială, cerul deasupra este lipsit de glorie. Dar dacă un vânt plin de har al Duhului Sfânt ne stinge luminile noastre pământești, atunci în întunericul nostru cerurile lui Dumnezeu sunt pline de stele.
 
Într-o bună zi Dumnezeu va sufla și va stinge orice glorie concurentă și va face cunoscută sfințenia Sa în minunată splendoare la fiecare creatură umilă. Dar nu este nevoie să așteptăm. Iov, Isaia, Charles Colson și mulți dintre voi care s-au smerit și s-au străduit după Dumnezeul cel Sfânt, au dezvoltat un gust pentru măreția Sa. Pentru tine și pentru toți cei care încep să-L simțească, las această promisiune a lui Dumnezeu, care este mereu viu, autoritar, omnipotent, strălucitor, venerat, sfânt și glorios: „ Voi Mă veţi chema şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta (vă veți strădui după mine) cu toată inima.” (Ieremia 29:12-13).

Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Oştirilor

Giorgio — Mon, 02 May 2011 09:15:54 GMT

Giorgio:

{{info|Holy, Holy, Holy Is the Lord of Hosts}} 

'''Isaia 6:1-8''' 
Pe data de 1 Iunie, 1973, Charles Colson l-a vizitat pe prietenul său Tom Philips, pe când toată presa scria despre Watergate. El a rămas uimit și șocat de cuvintele lui Philip: “l-am acceptat pe Isus Cristos”. Totuși a văzut că Tom avea pacea pe care el nu o avea. Când Colson a părăsit casa, n-a mai putut să se abțină și a început să plângă foarte tare. El spune:
<blockquote>
În acea noapte m-am confruntat cu păcatul meu – nu doar cu lucrurile murdare de la Watergate, ci cu păcatul adânc sădit în mine, răul ascuns care locuiește în inima fiecărui om. Era dureros și nu puteam scăpa. Am strigat la Dumnezeu și m-am trezit în brațele Lui de așteptare. Aceea a fost noaptea în care mi-am predat viața lui Isus Cristos și am început cea mai mare aventură a vieții mele. (Loving God, p.247)</blockquote>

==='''Noua înțelegere a lui Dumnezeu a lui Charles Colson''' ===
Această istorie a fost povestită sute de ori în ultimii zece ani. Ne place să o auzim. Dar departe de prea mulți dintre noi este dorința ca această istorie să fie prezentă și în viețile și Bisericile noastre. Nu așa a fost și cu Charles Colson. Nu a fost numai omul “topor” al Casei Albe, dispus să plângă în 1973; a fost de asemenea dispus să se pocăiască, câțiva ani mai târziu, de concepția teribilă și necorespunzătoare despre Dumnezeu. Aceasta s-a petrecut într-o perioadă neobișnuită de uscăciune spirituală. (dacă și tu te afli într-o așa stare, fii curajos! Mulți sfinți, mai mulți decât îți dai tu seama, au avut schimbări în viața lor cănd s-au întâlnit cu Dumnezeu în mijlocul deșertului.) Un prieten l-a sfătuit pe Colson ca să privească o serie de prelegeri de ale lui R.C. Sproul despre sfințenia lui Dumnezeu. Acestea sunt cuvintele pe care le-a scris Colson in noua sa carte, Loving God (p. 14-15):
<blockquote>
Tot ce știam despre Sproul era faptul că a fost un teolog, așa că nu am fost tare entuziasmat. După părerile mele, teologia era pentru persoane care aveau timp pentru studiu, închiși în turnuri de fildeș, departe de câmpul de luptă al necesităților umane. Totuși, în urma cererilor prietenului meu, am acceptat că sa privesc aceste serii ale lui Sproul. La sfârșitul serii a șasea eram plecat pe genunchi, în rugăciune profundă, venerând sfințenia absolută a lui Dumnezeu. A fost o experiență care mi-a schimbat viața fiindcă dobândisem o înțelegere complet nouă despre Dumnezeul sfânt, în care credeam și cu care aveam părtășie. Seceta spirituală încetase, dar gustând din măreția lui Dumnezeu am început să fiu tot mai însetet de El.</blockquote>
In 1973, Colson a vàzut destul din Dumnezeu si din el insusisi ca sa-si dea seama de nevoia sa de Dumnezeu, si a fost condus in mod “irezistibil” (asa cum el se exprimà) in bratele lui Dumnezeu. Dar cìtiva ani mai tìrziu, altceva extraordinar se ìntìmplà. Un teolog vorbea despre sfintenia lui Dumnezeu si Charles Colson spune cà a càzut pe genunchi si cà “a obtinut o intelegere complet nouà despre Dumnezeul sfìnt.” Din acel moment, el a avut ceea ce numeste “gust pentru màretia lui Dumnezeu”. Ai vàzut destul din sfintenia lui Dumnezeu ca sa ai si tu un insatiabil gust pentru màretia lui Dumnezeu?
==='''Iov îl vede din nou pe Dumnezeu''' ===
“Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău.” (Iov 1:1). Iov era un credincios, un om al rugăciunii și profund devotat. Îl cunoștea pe Dumnezeu așa cum El dorea. Avea și el “gust pentru măreția lui Dumnezeu”. Dar vine durerea și mizeria deșertului său fizic și spiritual. Și în mijlocul întunericului lui Iov, Dumnezeu îi vorbește în măreția Sa:
<blockquote>
"Vrei să nimiceşti până şi dreptatea Mea? Şi să Mă osândeşti, ca să-ţi scoţi dreptatea? Ai tu un braţ ca al lui Dumnezeu şi un glas de tunet ca al Lui? Împodobeşte-te cu măreţie şi mărime, îmbracă-te cu strălucire şi cu slavă! Varsă-ţi valurile mâniei tale şi doboară cu o privire pe cei trufaşi! Smereşte cu o privire pe cei trufaşi, zdrobeşte pe loc pe cei răi…ascunde-i pe toţi împreună în ţărână, înveleşte-le faţa în întuneric! Şi atunci voi aduce şi Eu lauda puterii dreptei tale… Nimeni nu este atât de îndrăzneţ ca să-l întărâte. Cine Mi s-ar împotrivi în faţă? Cui sunt dator, ca să-i plătesc? Sub cer totul este al Meu." (Iov 40:8-14; 41:10-11)
</blockquote>
La sfârșit Iov răspunde, ca și Colson, la o “înțelegere complet nouă a Dumnezeului Sfânt.” El spune:
<blockquote>
„Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni, care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep… „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.” (Iov 42:3-6)
</blockquote>
==='''Perseveranță și Speranță în urmărirea Dumnezeului Sfânt''' ===
Poate acest lucru să se întâmple și la Bethlehem (numele bisericii unde slujește ca pastor autorul…ndr)? Poate, și chiar se întâmplă. Dacă nu vedeam nici un semn, mi-ar fi fost greu să continuez chiar dacă știu că perseveranța este cheia pentru renaștere (Trezire Spirituală, ndr). A.J. Gordon a scris în cartea sa, The Holy Spirit in Missions (Duhul Sfânt în Misiuni), p.139, 140:
<blockquote>
Au trecut șapte ani înante ca Carey să boteze primul său convertit în India; au trecut șapte ani înante ca Judson să aibă primul său ucenic în Burma; Morrison s-a trudit șapte ani înainte ca primul chinez să fie adus la Cristos; Moffat a mărturisit că a așteptat șapte ani înainte ca să vadă prima întervenție a Duhului Sfânt în Bechaunas din Africa; Henry Richards a lucrat șapte ani în Congo înante ca să aibă loc prima convertire în Banza Manteka.
</blockquote>
Perseveranță, rugăciune și efort este cheia pentru renaștere. Dar asta înseamnă așteptare și speranță. Și Dumnezeu mi-a dat semne de speranță că experiențe ca ale lui Isaia, Iov și Charles Colson pot să aibă loc și aici dacă vom continua să stăruim după Dumnezeul Cel Sfìnt. De exemplu, cu o săptămână în urmă unul din membrii noștri mi-a scris o scrisoare unde spunea că slujirea de aici
<blockquote>
„m-a făcut să-L consider pe Dumnezeu ca mai măreț, mai minunat, mai mare și mai glorios decât mi L-am imaginat până acum… Concepția mea despre Dumnezeu devine tot mai mare și Omniputerea și Măreția Sa curge prin toate lucrurile, fiind atotsuficientă. În cele zece luni în care am fost la Bethlehem s-a petrecut în inima mea o renaștere și flăcările ard tot mai luminoase și mai mari ca niciodată.”
</blockquote>
Renașterea are loc când noi îl vedem pe Dumnezeu măreț în sfințenie și pe noi înține ca un praf neascultător. Zdrobire, pocăință, bucuria de nedescris a iertàrii, “gust pentru măreția lui Dumnezeu”, foame după sfințenia Sa – s-o vezi și s-o trăiești tot mai mult: aceasta este renașterea. Și ea vine când îl privești pe Dumnezeu.
==='''Șapte sclipiri ale lui Dumnezeu din viziunea lui Isaia''' ===
Isaia ne invită să luăm parte cu el la viziunea sa despre Dumnezeu din Isaia 6:1-4.
<blockquote>
“În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau. Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” Şi se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna, şi Casa s-a umplut de fum.”
</blockquote>
În aceste patru versete, eu văd șapte sclipiri ale lui Dumnezeu, cel puțin sapte.
==='''1.Dumnezeu este viu''' ===
În primul rând, El este viu. Ozia este mort dar Dumnezeu este viu. “Din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!” (Ps. 90:2). Dumnezeu era Dumnezeul cel viu când acest univers a luat ființă. El era Dumnezeul cel viu când Socrate a băut otrava. El era Dumnezeul cel viu când William Bradford guverna Plymouth Colony. El era Dumnezeul cel viu în 1966 când Thomas Altizer L-a proclamat mort și revista Time a anunțat acest lucru pe prima pagină. Și el va fi Dumnezeul cel viu peste zece trilioane de vremuri când toate acuzațiile impotriva realității Sale vor fi scufundate în oceanul uitării ca și plantele de pe fundul Oceanului Pacific. “În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul”. Nici unul din capii statelor din toată lumea nu va mai fi peste cincizeci de ani. Rotația persoanelor din conducerea lumii este de 100%. Într-o scurtă perioadă de 110 ani, această planetă va fi populată de zece miliarde de persoane noi si noi toti cei patru miliarde de persoane vii ne vom evapora de pe acest pământ ca și Ozia. Dar nu așa stau lucrurile și cu Dumnezeu. El niciodată nu a avut un început si prin urmare exisitența Sa nu depinde de nimic. El mereu a fost și mereu va fi viu.
==='''2.Dumnezeu este Autoritar''' ===
În al doilea rând, El este autoritar. „Am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie.” Nici o viziune cerească nu-L arată pe Dumnezeu lucrând pământul, tăind iarba, lustruind încălțămintea, completând rapoarte sau încărcând un camion. Cerul nu vine pe bucăți. Dumnezeu nu este niciodată fără putere in regatul Său ceresc. El stă. Și El stă pe tron. Totul este in pace și El are controlul.
 
Tronul este dreptul Său de a conduce lumea. Noi nu dăm autoritate lui Dumnezeu asupra vieților noastre. El o are, fie că ne place sau nu nouă. Este o nebunie completă să acționezi ca și când noi am avut drpturi ca să-L chemăm pe Dumnezeu in cauză. Avem nevoie ca să auzim acum și apoi să rostim cuvinte ca acele scrise de Virginia Stem Owens în Reformed Journal,
<blockquote>
Să înțelegem acest lucru corect. Dumnezeu poate să facă tot ceea ce-I place. Și dacă-I place să osîndească, acest lucru este făcut bine. Activitatea lui Dumnezeu este ceea ce ea este. Nu există altceva. Fără de ea nu ar exista nici o ființă, chiar și ființa umană care îndrăznește să-L judece pe Creator în tot ceea ce este.
</blockquote>
Puține lucruri sunt mai umilitoare, puține lucruri ne dau acet simț al măreției ca și adevărul că Dumnezeu autoritar in mod absolut. El este Curtea Supremă, Legislatura și Directorul Executiv. După El nu mai există nici un apel.
==='''3.Dumnezeu este Omnipotent (Atotputernic, ndr)''' ===
În al treilea rând, Dumnezeu este omnipotent. Tronul autorității Sale nu este unul dintre toate celelalte. El este mare și ridicat. „Am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt.” Acest scaun de domnie a lui Dmnezeu, mai mare decât orișicare alt scaun de domnie, exprimă puterea superioară a lui Dumnezeu pentru a exercita autoritatea Sa. Nici o autoritate opusă nu poaye zădărnici decretele lui Dumnezeu. Ceea ce El își propune, El și realizează. „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea” (Isaia 46:10). „El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui” (Daniel 4:35). A fi cuprins de omnipotența (sau suveranitatea) lui Dumnezeu este ori minunat, fiindcă El este de partea noastră, sau înfricoșător, fiindcă este împotriva noastră. Nepăsare față de omnipotența Sa înseamnă că nu am văzut-o așa cum este ea în realitate. Suverana autoritate a Dumnezeului cel viu este un adăpost al bucuriei și al puterii pentru cei care păzesc legământul Său.
==='''4.Dumnezeu este Strălucitor''' ===
În al patrulea rând, Dumnezeu este strălucitor. „am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.” Ați văzut poze de mirese ale căror rochii sunt adunate în jurul lor acoperînd pașii și platform. Care poate să fie semnificatul mantiei care umple sala, acoperă locurile și corul, împletind toate într-o singură bucată? Mantia lui Dumnezeu care umple templul ceresc, îl arată pe Deumnezeu de o incomparabilă splendoare. Plinătatea splendoarei lui Dumnezeu se arată în mii de feluri. Un mic exemplu este articolul din revista Ranger Rick care vorbește despre speciile de pești care locuiesc în adâncul întunecat al mării și care au lumina lor proprie – unii au lămpi agățate de barba lor, unii au nasuri luminescente, unii au semnalizatoare sub ochii lor. Există mii de specii de pești luminescenți care trăiesc în adîncimile oceanului unde nimeni dintre noi nu-i vede și nu se poate minuna de ei. De ce sunt acolo? De ce nu doar o duzină de așa eficiente modele simplificate? Pentru că Dumnezeu este generos in splendoare. Plinătatea creativității Sale se revarsă într-o frumusețe excesivă. Și dacă lumea este așa, cu cât mai mult de strălucitor trebuie să fie Domnul care a gândit-o și a creat-o!
==='''5.Dumnezeu este Venerat''' ===
În al cincilea rând, Dumnezeu este venerat. „Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau.” Nimeni nu știe ce sunt aceste neobișnuite creaturi cu șase aripi care au picioare, ochi și înțelepciune. Ele nu mai apar niciodată in Biblie – cel puțin nu cu numele de serafim. Având în vedere grandoarea scenii și puterea oștirilor angelice, am face bine dacă nu am picta niște copii înaripați zburând în jurul urechilor Domnului. Conform versetului 4, când unul din ei vorbea, se cutremurau uşorii uşii templului. Am face mai bine dacă ne-am gândi la niște Îngeri Albaștri scufundători, ordinați înaintea anturajului prezidențial, care sparg bariera suntelui chiar înaintea feței Sale. În cer nu există creaturi plăpânde sau stupide. Acolo sunt numai creaturi magnifice.
 
Și punctul este următorul: nici măcar ei nu pot să privească pe Domnul sau se socot vrednici să-și lase picioarele expuse în prezența Sa. Mari și puternici cum sunt ei, nealterați de păcatul omului, venerează Creatorul lor în mare umilință. Un înger îngrozește pe un om cu strălucirea și puterea sa. Dar îngerii înseși se ascund cu o frică sfântă și cu reverență de splendoarea lui Dumnezeu. Cu cât mai mult ne vom înfiora și cutremura noi în prezența Sa, El care nu poate îndura nici măcar splendoarea îngerilor Săi.
==='''6.Dumnezeu este Sfânt''' ===
În al șaselea rând, Dumnezeu este sfânt. „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor!” Vă aduceți aminte cum Reepcheep, șoarecele galant, la sfârșitul cărții The Voyage of the Dawn Treader , a navigat până la sfârșitul lumii cu mica sa barcă? Bine, cuvântul „sfânt” este mica marcă cu care ajungem la sfârșitul lumii în oceanul limbajului. Limbajul omenesc nu este în stare să-L descrie pe Dumnezeu, fiindcă El se află dincolo de marginile lumii, într-un vast necunoscut. „Sfințenia” ne duce până la acea margine, și de acolo experimentarea lui Dumnezeu nu are cuvinte ca să fie descrisă.
 
Motivul pentru care spun aceste lucruri este că orice efort de a defini sfințenia lui Dumnezeu, în cele din urmă ne duce la concluzia: când spunem că Dumnezeu este sfânt spunem că Dumnezeu este Dumnezeu. Lăsați-mă să vă ilustrez acest lucru. Cuvântul „sfânt” probabil se trage de la cuvâtul „a tăia, a separa”. Un lucru sfânt este tăiat și separat de lucrurile comune (sau am putea spune seculare). Lucrurile pământești și persoanele sunt sfinte atunci când sunt separate de lume și devotate lui Dumnezeu. Astfel Biblia vorbește despre un pământ sfânt (Exod 3:5), adunări sfinte (Exod 12:16), sabate sfinte (Exod 16:23), națiune sfântă (Exod 19:6); haine sfinte (Exod 28:2), oraș sfânt (Neemia 11:1), promisiuni sfinte (Psalmul 105:42), oameni (2 Petru 1:21) și femei sfinte (1 Petru 3:5), scripturi sfinte (2 Timotei 3:15), mâini sfinte (1 Timotei 2:8), sărutare sfântă (Romani 16:16) și credință sfântă (Iuda 20). Aproape totul poate deveni sfânt dacă este separat de comun și devotat lui Dumnezeu.
 
Dar notați ce se întâmplă când această definiție este aplicată lui Dumnezeu. De ce poți să-L separi pe Dumnezeu ca să-L faci sfânt? Dumnezeirea lui Dumnezeu înseamnă separare de tot ce nu este Dumnezeu. Există o infinită diferență în calitate dintre Creator și creatură. Dumnezeu face parte din altă clasă. Sui generis. Este singurul din această clasă. În acest sens este El sfânt în mod absolut. Dar atunci nu spui altceva decât că El este Dumnezeu.
 
Acum dacă sfințenia unui om derivă din faptul că este separat de lume și devotat lui Dumnezeu, cui este devotat Dumnezeu astfel încât să obțină sfințenia Sa? Nimeni altuia decât Lui Însuși. Este o blasfemie să afirmi că există o realitate mai mare decât Dumnezeu căruia El trebuie să se conformeze ca să devină sfânt. Dumnezeu este realitatea absolută în afara căruia nu există altceva decât Dumnezeu. Când a fost întrebat care-I este numele în Exod 3:14, El răspunde, „Eu sunt Cel ce sunt.” Ființa și caracterul Său sunt în mod absolut nedeterminate de nimic din exteriorul Său. El nu este sfânt fiindcă păzește poruncile. El a scris poruncile! Dumnezeu nu este sfânt fiindcă păzește legea. Legea este sfântă fiindcă ea îl revelează pe Dumnezeu. Dumnezeu este absolut. Orice altceva este derivat.
 
Atunci ce este sfințenia Sa? Ascultați trei texte. 1 Samuel 2:2, „Nimeni nu este sfânt ca Domnul; nu este alt Dumnezeu decât Tine.” Isaia 40:25, „Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el? – zice Cel Sfânt.” Osea 11:9, „căci Eu sunt Dumnezeu, nu un om. Eu sunt Sfântul în mijlocul tău.” Deci Dumnezeu este sfânt fiindcă El este Dumnezeu, nu om. (Compară Leviticul 19:2 și 20:7. Notați structura paralelă al lui Isaia 5:16). El este incomparabil. Sfințenia Sa este esența Sa unică divină. Ea determină tot ceea ce El este și face și nu este determinată de nimeni. Sfințenia Sa este ceea ce El este ca Dumnezeu, și nimeni nu este sau va fi ca El. Numiți-o maiestatea Sa, divinitatea Sa, măreția Sa, valoarea Lui ca mărgăritar de mare preț. În final limbajul expiră. În cuvântul „sfânt” noi navigăm pînă la marginile pământului într-o tăcere totală de respect, uimire și venerație. Există încă mult de cunoscut despre Dumnezeu, dar este imposibil de descris prin cuvinte. „Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!” (Habacuc 2:20).
==='''7.Dumnezeu este Glorios''' ===
Dar înaintea tăcerii, cutremurului ușiorilor și a fumului care acoperă totul, învățăm ultimul și al șaptelea lucru despre Dumnezeu. Dumnezeu este glorios. „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea (gloria, ndr) Lui!” Gloria lui Dumnezeu este manifestarea sfințeniei Sale. Sfințenia lui Dumnezeu este incomparabila perfecțiune a naturii Sale divine; gloria Sa este desfășurarea acestei sfențenii. „Dumnezeu este glorios” înseamnă: „sfințenia lui Dumnezeu este expusă în mod public”. Gloria Sa este revelația secretului sfințeniei Sale. În Leviticul 10:3 Dumnezeu spune, „Voi fi sfinţit de cei ce se apropie de Mine şi voi fi proslăvit în faţa întregului popor.” Când Dumnezeu se arată pe Sine Însuși fiind sfînt, ceea ce vedem noi este gloria Sa. Sfințenia lui Dumnezeu este gloria Sa ascunsă. Gloria lui Dumnezeu este revelarea sințeniei Sale.
 
Serafimul spune, „ Tot pământul este plin de mărirea (gloria, ndr) Lui”, fiindcă de pe înălțimile cerului poți să vezi marginile pământului. De aici de jos vizuala gloriei lui Dumnezeu este limitată. Dara ea este limitată mai tare de nebuna noastră preferință pentru bibelouri. Folosind o pildă de a lui Søren Kierkegaard, noi suntem ca niște persoane care ne plimbăm cu trăsurile nostre prin țară în timp de noapte pentru a vedea gloria lui Dumnezeu. Dar deasupra noastră, pe fiecare parte a scaunelor, arde un felinar. Atâta timp cât capul nostru este înconjurat de această lumină artificială, cerul deasupra este lipsit de glorie. Dar dacă un vânt plin de har al Duhului Sfânt ne stinge luminile noastre pământești, atunci în întunericul nostru cerurile lui Dumnezeu sunt pline de stele.
 
Într-o bună zi Dumnezeu va sufla și va stinge orice glorie concurentă și va face cunoscută sfințenia Sa în minunată splendoare la fiecare creatură umilă. Dar nu este nevoie să așteptăm. Iov, Isaia, Charles Colson și mulți dintre voi care s-au smerit și s-au străduit după Dumnezeul cel Sfânt, au dezvoltat un gust pentru măreția Sa. Pentru tine și pentru toți cei care încep să-L simțească, las această promisiune a lui Dumnezeu, care este mereu viu, autoritar, omnipotent, strălucitor, venerat, sfânt și glorios: „ Voi Mă veţi chema şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta (vă veți strădui după mine) cu toată inima.” (Ieremia 29:12-13).

Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Oştirilor

Giorgio — Mon, 02 May 2011 09:14:18 GMT

Giorgio:

{{info|Holy, Holy, Holy Is the Lord of Hosts}} 

'''Isaia 6:1-8''' 
Pe data de 1 Iunie, 1973, Charles Colson l-a vizitat pe prietenul său Tom Philips, pe când toată presa scria despre Watergate. El a rămas uimit și șocat de cuvintele lui Philip: “l-am acceptat pe Isus Cristos”. Totuși a văzut că Tom avea pacea pe care el nu o avea. Când Colson a părăsit casa, n-a mai putut să se abțină și a început să plângă foarte tare. El spune:
<blockquote>
În acea noapte m-am confruntat cu păcatul meu – nu doar cu lucrurile murdare de la Watergate, ci cu păcatul adânc sădit în mine, răul ascuns care locuiește în inima fiecărui om. Era dureros și nu puteam scăpa. Am strigat la Dumnezeu și m-am trezit în brațele Lui de așteptare. Aceea a fost noaptea în care mi-am predat viața lui Isus Cristos și am început cea mai mare aventură a vieții mele. (Loving God, p.247)</blockquote>

==='''Noua înțelegere a lui Dumnezeu a lui Charles Colson''' ===
Această istorie a fost povestită sute de ori în ultimii zece ani. Ne place să o auzim. Dar departe de prea mulți dintre noi este dorința ca această istorie să fie prezentă și în viețile și Bisericile noastre. Nu așa a fost și cu Charles Colson. Nu a fost numai omul “topor” al Casei Albe, dispus să plângă în 1973; a fost de asemenea dispus să se pocăiască, câțiva ani mai târziu, de concepția teribilă și necorespunzătoare despre Dumnezeu. Aceasta s-a petrecut într-o perioadă neobișnuită de uscăciune spirituală. (dacă și tu te afli într-o așa stare, fii curajos! Mulți sfinți, mai mulți decât îți dai tu seama, au avut schimbări în viața lor cănd s-au întâlnit cu Dumnezeu în mijlocul deșertului.) Un prieten l-a sfătuit pe Colson ca să privească o serie de prelegeri de ale lui R.C. Sproul despre sfințenia lui Dumnezeu. Acestea sunt cuvintele pe care le-a scris Colson in noua sa carte, Loving God (p. 14-15):
<blockquote>
Tot ce știam despre Sproul era faptul că a fost un teolog, așa că nu am fost tare entuziasmat. După părerile mele, teologia era pentru persoane care aveau timp pentru studiu, închiși în turnuri de fildeș, departe de câmpul de luptă al necesităților umane. Totuși, în urma cererilor prietenului meu, am acceptat că sa privesc aceste serii ale lui Sproul. La sfârșitul serii a șasea eram plecat pe genunchi, în rugăciune profundă, venerând sfințenia absolută a lui Dumnezeu. A fost o experiență care mi-a schimbat viața fiindcă dobândisem o înțelegere complet nouă despre Dumnezeul sfânt, în care credeam și cu care aveam părtășie. Seceta spirituală încetase, dar gustând din măreția lui Dumnezeu am început să fiu tot mai însetet de El.</blockquote>
In 1973, Colson a vàzut destul din Dumnezeu si din el insusisi ca sa-si dea seama de nevoia sa de Dumnezeu, si a fost condus in mod “irezistibil” (asa cum el se exprimà) in bratele lui Dumnezeu. Dar cìtiva ani mai tìrziu, altceva extraordinar se ìntìmplà. Un teolog vorbea despre sfintenia lui Dumnezeu si Charles Colson spune cà a càzut pe genunchi si cà “a obtinut o intelegere complet nouà despre Dumnezeul sfìnt.” Din acel moment, el a avut ceea ce numeste “gust pentru màretia lui Dumnezeu”. Ai vàzut destul din sfintenia lui Dumnezeu ca sa ai si tu un insatiabil gust pentru màretia lui Dumnezeu?
==='''Iov îl vede din nou pe Dumnezeu''' ===
“Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău.” (Iov 1:1). Iov era un credincios, un om al rugăciunii și profund devotat. Îl cunoștea pe Dumnezeu așa cum El dorea. Avea și el “gust pentru măreția lui Dumnezeu”. Dar vine durerea și mizeria deșertului său fizic și spiritual. Și în mijlocul întunericului lui Iov, Dumnezeu îi vorbește în măreția Sa:
<blockquote>
"Vrei să nimiceşti până şi dreptatea Mea? Şi să Mă osândeşti, ca să-ţi scoţi dreptatea? Ai tu un braţ ca al lui Dumnezeu şi un glas de tunet ca al Lui? Împodobeşte-te cu măreţie şi mărime, îmbracă-te cu strălucire şi cu slavă! Varsă-ţi valurile mâniei tale şi doboară cu o privire pe cei trufaşi! Smereşte cu o privire pe cei trufaşi, zdrobeşte pe loc pe cei răi…ascunde-i pe toţi împreună în ţărână, înveleşte-le faţa în întuneric! Şi atunci voi aduce şi Eu lauda puterii dreptei tale… Nimeni nu este atât de îndrăzneţ ca să-l întărâte. Cine Mi s-ar împotrivi în faţă? Cui sunt dator, ca să-i plătesc? Sub cer totul este al Meu." (Iov 40:8-14; 41:10-11)
</blockquote>
La sfârșit Iov răspunde, ca și Colson, la o “înțelegere complet nouă a Dumnezeului Sfânt.” El spune:
<blockquote>
„Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni, care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep… „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.” (Iov 42:3-6)
</blockquote>
==='''Perseveranță și Speranță în urmărirea Dumnezeului Sfânt''' ===
Poate acest lucru să se întâmple și la Bethlehem (numele bisericii unde slujește ca pastor autorul…ndr)? Poate, și chiar se întâmplă. Dacă nu vedeam nici un semn, mi-ar fi fost greu să continuez chiar dacă știu că perseveranța este cheia pentru renaștere (Trezire Spirituală, ndr). A.J. Gordon a scris în cartea sa, The Holy Spirit in Missions (Duhul Sfânt în Misiuni), p.139, 140:
<blockquote>
Au trecut șapte ani înante ca Carey să boteze primul său convertit în India; au trecut șapte ani înante ca Judson să aibă primul său ucenic în Burma; Morrison s-a trudit șapte ani înainte ca primul chinez să fie adus la Cristos; Moffat a mărturisit că a așteptat șapte ani înainte ca să vadă prima întervenție a Duhului Sfânt în Bechaunas din Africa; Henry Richards a lucrat șapte ani în Congo înante ca să aibă loc prima convertire în Banza Manteka.
</blockquote>
Perseveranță, rugăciune și efort este cheia pentru renaștere. Dar asta înseamnă așteptare și speranță. Și Dumnezeu mi-a dat semne de speranță că experiențe ca ale lui Isaia, Iov și Charles Colson pot să aibă loc și aici dacă vom continua să stăruim după Dumnezeul Cel Sfìnt. De exemplu, cu o săptămână în urmă unul din membrii noștri mi-a scris o scrisoare unde spunea că slujirea de aici
<blockquote>
„m-a făcut să-L consider pe Dumnezeu ca mai măreț, mai minunat, mai mare și mai glorios decât mi L-am imaginat până acum… Concepția mea despre Dumnezeu devine tot mai mare și Omniputerea și Măreția Sa curge prin toate lucrurile, fiind atotsuficientă. În cele zece luni în care am fost la Bethlehem s-a petrecut în inima mea o renaștere și flăcările ard tot mai luminoase și mai mari ca niciodată.”
</blockquote>
Renașterea are loc când noi îl vedem pe Dumnezeu măreț în sfințenie și pe noi înține ca un praf neascultător. Zdrobire, pocăință, bucuria de nedescris a iertàrii, “gust pentru măreția lui Dumnezeu”, foame după sfințenia Sa – s-o vezi și s-o trăiești tot mai mult: aceasta este renașterea. Și ea vine când îl privești pe Dumnezeu.
==='''Șapte sclipiri ale lui Dumnezeu din viziunea lui Isaia''' ===
Isaia ne invită să luăm parte cu el la viziunea sa despre Dumnezeu din Isaia 6:1-4.
<blockquote>
“În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau. Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” Şi se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna, şi Casa s-a umplut de fum.”
</blockquote>
În aceste patru versete, eu văd șapte sclipiri ale lui Dumnezeu, cel puțin sapte.
==='''1.Dumnezeu este viu''' ===
În primul rând, El este viu. Ozia este mort dar Dumnezeu este viu. “Din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!” (Ps. 90:2). Dumnezeu era Dumnezeul cel viu când acest univers a luat ființă. El era Dumnezeul cel viu când Socrate a băut otrava. El era Dumnezeul cel viu când William Bradford guverna Plymouth Colony. El era Dumnezeul cel viu în 1966 când Thomas Altizer L-a proclamat mort și revista Time a anunțat acest lucru pe prima pagină. Și el va fi Dumnezeul cel viu peste zece trilioane de vremuri când toate acuzațiile impotriva realității Sale vor fi scufundate în oceanul uitării ca și plantele de pe fundul Oceanului Pacific. “În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul”. Nici unul din capii statelor din toată lumea nu va mai fi peste cincizeci de ani. Rotația persoanelor din conducerea lumii este de 100%. Într-o scurtă perioadă de 110 ani, această planetă va fi populată de zece miliarde de persoane noi si noi toti cei patru miliarde de persoane vii ne vom evapora de pe acest pământ ca și Ozia. Dar nu așa stau lucrurile și cu Dumnezeu. El niciodată nu a avut un început si prin urmare exisitența Sa nu depinde de nimic. El mereu a fost și mereu va fi viu.
==='''2.Dumnezeu este Autoritar''' ===
În al doilea rând, El este autoritar. „Am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie.” Nici o viziune cerească nu-L arată pe Dumnezeu lucrând pământul, tăind iarba, lustruind încălțămintea, completând rapoarte sau încărcând un camion. Cerul nu vine pe bucăți. Dumnezeu nu este niciodată fără putere in regatul Său ceresc. El stă. Și El stă pe tron. Totul este in pace și El are controlul.
 
Tronul este dreptul Său de a conduce lumea. Noi nu dăm autoritate lui Dumnezeu asupra vieților noastre. El o are, fie că ne place sau nu nouă. Este o nebunie completă să acționezi ca și când noi am avut drpturi ca să-L chemăm pe Dumnezeu in cauză. Avem nevoie ca să auzim acum și apoi să rostim cuvinte ca acele scrise de Virginia Stem Owens în Reformed Journal,
<blockquote>
Să înțelegem acest lucru corect. Dumnezeu poate să facă tot ceea ce-I place. Și dacă-I place să osîndească, acest lucru este făcut bine. Activitatea lui Dumnezeu este ceea ce ea este. Nu există altceva. Fără de ea nu ar exista nici o ființă, chiar și ființa umană care îndrăznește să-L judece pe Creator în tot ceea ce este.
</blockquote>
Puține lucruri sunt mai umilitoare, puține lucruri ne dau acet simț al măreției ca și adevărul că Dumnezeu autoritar in mod absolut. El este Curtea Supremă, Legislatura și Directorul Executiv. După El nu mai există nici un apel.
==='''3.Dumnezeu este Omnipotent (Atotputernic, ndr)''' ===
În al treilea rând, Dumnezeu este omnipotent. Tronul autorității Sale nu este unul dintre toate celelalte. El este mare și ridicat. „Am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt.” Acest scaun de domnie a lui Dmnezeu, mai mare decât orișicare alt scaun de domnie, exprimă puterea superioară a lui Dumnezeu pentru a exercita autoritatea Sa. Nici o autoritate opusă nu poaye zădărnici decretele lui Dumnezeu. Ceea ce El își propune, El și realizează. „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea” (Isaia 46:10). „El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui” (Daniel 4:35). A fi cuprins de omnipotența (sau suveranitatea) lui Dumnezeu este ori minunat, fiindcă El este de partea noastră, sau înfricoșător, fiindcă este împotriva noastră. Nepăsare față de omnipotența Sa înseamnă că nu am văzut-o așa cum este ea în realitate. Suverana autoritate a Dumnezeului cel viu este un adăpost al bucuriei și al puterii pentru cei care păzesc legământul Său.
==='''4.Dumnezeu este Strălucitor''' ===
În al patrulea rând, Dumnezeu este strălucitor. „am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.” Ați văzut poze de mirese ale căror rochii sunt adunate în jurul lor acoperînd pașii și platform. Care poate să fie semnificatul mantiei care umple sala, acoperă locurile și corul, împletind toate într-o singură bucată? Mantia lui Dumnezeu care umple templul ceresc, îl arată pe Deumnezeu de o incomparabilă splendoare. Plinătatea splendoarei lui Dumnezeu se arată în mii de feluri. Un mic exemplu este articolul din revista Ranger Rick care vorbește despre speciile de pești care locuiesc în adâncul întunecat al mării și care au lumina lor proprie – unii au lămpi agățate de barba lor, unii au nasuri luminescente, unii au semnalizatoare sub ochii lor. Există mii de specii de pești luminescenți care trăiesc în adîncimile oceanului unde nimeni dintre noi nu-i vede și nu se poate minuna de ei. De ce sunt acolo? De ce nu doar o duzină de așa eficiente modele simplificate? Pentru că Dumnezeu este generos in splendoare. Plinătatea creativității Sale se revarsă într-o frumusețe excesivă. Și dacă lumea este așa, cu cât mai mult de strălucitor trebuie să fie Domnul care a gândit-o și a creat-o!
==='''5.Dumnezeu este Venerat''' ===
În al cincilea rând, Dumnezeu este venerat. „Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau.” Nimeni nu știe ce sunt aceste neobișnuite creaturi cu șase aripi care au picioare, ochi și înțelepciune. Ele nu mai apar niciodată in Biblie – cel puțin nu cu numele de serafim. Având în vedere grandoarea scenii și puterea oștirilor angelice, am face bine dacă nu am picta niște copii înaripați zburând în jurul urechilor Domnului. Conform versetului 4, când unul din ei vorbea, se cutremurau uşorii uşii templului. Am face mai bine dacă ne-am gândi la niște Îngeri Albaștri scufundători, ordinați înaintea anturajului prezidențial, care sparg bariera suntelui chiar înaintea feței Sale. În cer nu există creaturi plăpânde sau stupide. Acolo sunt numai creaturi magnifice.
 
Și punctul este următorul: nici măcar ei nu pot să privească pe Domnul sau se socot vrednici să-și lase picioarele expuse în prezența Sa. Mari și puternici cum sunt ei, nealterați de păcatul omului, venerează Creatorul lor în mare umilință. Un înger îngrozește pe un om cu strălucirea și puterea sa. Dar îngerii înseși se ascund cu o frică sfântă și cu reverență de splendoarea lui Dumnezeu. Cu cât mai mult ne vom înfiora și cutremura noi în prezența Sa, El care nu poate îndura nici măcar splendoarea îngerilor Săi.
==='''6.Dumnezeu este Sfânt''' ===
În al șaselea rând, Dumnezeu este sfânt. „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor!” Vă aduceți aminte cum Reepcheep, șoarecele galant, la sfârșitul cărții The Voyage of the Dawn Treader , a navigat până la sfârșitul lumii cu mica sa barcă? Bine, cuvântul „sfânt” este mica marcă cu care ajungem la sfârșitul lumii în oceanul limbajului. Limbajul omenesc nu este în stare să-L descrie pe Dumnezeu, fiindcă El se află dincolo de marginile lumii, într-un vast necunoscut. „Sfințenia” ne duce până la acea margine, și de acolo experimentarea lui Dumnezeu nu are cuvinte ca să fie descrisă.
 
Motivul pentru care spun aceste lucruri este că orice efort de a defini sfințenia lui Dumnezeu, în cele din urmă ne duce la concluzia: când spunem că Dumnezeu este sfânt spunem că Dumnezeu este Dumnezeu. Lăsați-mă să vă ilustrez acest lucru. Cuvântul „sfânt” probabil se trage de la cuvâtul „a tăia, a separa”. Un lucru sfânt este tăiat și separat de lucrurile comune (sau am putea spune seculare). Lucrurile pământești și persoanele sunt sfinte atunci când sunt separate de lume și devotate lui Dumnezeu. Astfel Biblia vorbește despre un pământ sfânt (Exod 3:5), adunări sfinte (Exod 12:16), sabate sfinte (Exod 16:23), națiune sfântă (Exod 19:6); haine sfinte (Exod 28:2), oraș sfânt (Neemia 11:1), promisiuni sfinte (Psalmul 105:42), oameni (2 Petru 1:21) și femei sfinte (1 Petru 3:5), scripturi sfinte (2 Timotei 3:15), mâini sfinte (1 Timotei 2:8), sărutare sfântă (Romani 16:16) și credință sfântă (Iuda 20). Aproape totul poate deveni sfânt dacă este separat de comun și devotat lui Dumnezeu.
 
Dar notați ce se întâmplă când această definiție este aplicată lui Dumnezeu. De ce poți să-L separi pe Dumnezeu ca să-L faci sfânt? Dumnezeirea lui Dumnezeu înseamnă separare de tot ce nu este Dumnezeu. Există o infinită diferență în calitate dintre Creator și creatură. Dumnezeu face parte din altă clasă. Sui generis. Este singurul din această clasă. În acest sens este El sfânt în mod absolut. Dar atunci nu spui altceva decât că El este Dumnezeu.
 
Acum dacă sfințenia unui om derivă din faptul că este separat de lume și devotat lui Dumnezeu, cui este devotat Dumnezeu astfel încât să obțină sfințenia Sa? Nimeni altuia decât Lui Însuși. Este o blasfemie să afirmi că există o realitate mai mare decât Dumnezeu căruia El trebuie să se conformeze ca să devină sfânt. Dumnezeu este realitatea absolută în afara căruia nu există altceva decât Dumnezeu. Când a fost întrebat care-I este numele în Exod 3:14, El răspunde, „Eu sunt Cel ce sunt.” Ființa și caracterul Său sunt în mod absolut nedeterminate de nimic din exteriorul Său. El nu este sfânt fiindcă păzește poruncile. El a scris poruncile! Dumnezeu nu este sfânt fiindcă păzește legea. Legea este sfântă fiindcă ea îl revelează pe Dumnezeu. Dumnezeu este absolut. Orice altceva este derivat.
 
Atunci ce este sfințenia Sa? Ascultați trei texte. 1 Samuel 2:2, „Nimeni nu este sfânt ca Domnul; nu este alt Dumnezeu decât Tine.” Isaia 40:25, „Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el? – zice Cel Sfânt.” Osea 11:9, „căci Eu sunt Dumnezeu, nu un om. Eu sunt Sfântul în mijlocul tău.” Deci Dumnezeu este sfânt fiindcă El este Dumnezeu, nu om. (Compară Leviticul 19:2 și 20:7. Notați structura paralelă al lui Isaia 5:16). El este incomparabil. Sfințenia Sa este esența Sa unică divină. Ea determină tot ceea ce El este și face și nu este determinată de nimeni. Sfințenia Sa este ceea ce El este ca Dumnezeu, și nimeni nu este sau va fi ca El. Numiți-o maiestatea Sa, divinitatea Sa, măreția Sa, valoarea Lui ca mărgăritar de mare preț. În final limbajul expiră. În cuvântul „sfânt” noi navigăm pînă la marginile pământului într-o tăcere totală de respect, uimire și venerație. Există încă mult de cunoscut despre Dumnezeu, dar este imposibil de descris prin cuvinte. „Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!” (Habacuc 2:20).
==='''7.Dumnezeu este Glorios''' ===
Dar înaintea tăcerii, cutremurului ușiorilor și a fumului care acoperă totul, învățăm ultimul și al șaptelea lucru despre Dumnezeu. Dumnezeu este glorios. „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea (gloria, ndr) Lui!” Gloria lui Dumnezeu este manifestarea sfințeniei Sale. Sfințenia lui Dumnezeu este incomparabila perfecțiune a naturii Sale divine; gloria Sa este desfășurarea acestei sfențenii. „Dumnezeu este glorios” înseamnă: „sfințenia lui Dumnezeu este expusă în mod public”. Gloria Sa este revelația secretului sfințeniei Sale. În Leviticul 10:3 Dumnezeu spune, „Voi fi sfinţit de cei ce se apropie de Mine şi voi fi proslăvit în faţa întregului popor.” Când Dumnezeu se arată pe Sine Însuși fiind sfînt, ceea ce vedem noi este gloria Sa. Sfințenia lui Dumnezeu este gloria Sa ascunsă. Gloria lui Dumnezeu este revelarea sințeniei Sale.
 
Serafimul spune, „ Tot pământul este plin de mărirea (gloria, ndr) Lui”, fiindcă de pe înălțimile cerului poți să vezi marginile pământului. De aici de jos vizuala gloriei lui Dumnezeu este limitată. Dara ea este limitată mai tare de nebuna noastră preferință pentru bibelouri. Folosind o pildă de a lui Søren Kierkegaard, noi suntem ca niște persoane care ne plimbăm cu trăsurile nostre prin țară în timp de noapte pentru a vedea gloria lui Dumnezeu. Dar deasupra noastră, pe fiecare parte a scaunelor, arde un felinar. Atâta timp cât capul nostru este înconjurat de această lumină artificială, cerul deasupra este lipsit de glorie. Dar dacă un vânt plin de har al Duhului Sfânt ne stinge luminile noastre pământești, atunci în întunericul nostru cerurile lui Dumnezeu sunt pline de stele.
 
Într-o bună zi Dumnezeu va sufla și va stinge orice glorie concurentă și va face cunoscută sfințenia Sa în minunată splendoare la fiecare creatură umilă. Dar nu este nevoie să așteptăm. Iov, Isaia, Charles Colson și mulți dintre voi care s-au smerit și s-au străduit după Dumnezeul cel Sfânt, au dezvoltat un gust pentru măreția Sa. Pentru tine și pentru toți cei care încep să-L simțească, las această promisiune a lui Dumnezeu, care este mereu viu, autoritar, omnipotent, strălucitor, venerat, sfânt și glorios: „ Voi Mă veţi chema şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta (vă veți strădui după mine) cu toată inima.” (Ieremia 29:12-13).

Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Oştirilor

Giorgio — Mon, 02 May 2011 09:05:18 GMT

Giorgio:

Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Oştirilor

Giorgio — Mon, 02 May 2011 09:03:29 GMT

Giorgio:

Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Oştirilor

Giorgio — Mon, 02 May 2011 09:01:03 GMT

Giorgio:

Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Oştirilor

Giorgio — Mon, 02 May 2011 08:59:40 GMT

Giorgio:

Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Oştirilor

Giorgio — Mon, 02 May 2011 08:55:52 GMT

Giorgio:

Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Oştirilor

Giorgio — Mon, 02 May 2011 08:50:59 GMT

Giorgio:

Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Oştirilor

Giorgio — Mon, 02 May 2011 08:50:29 GMT

Giorgio:

Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Oştirilor

Giorgio — Mon, 02 May 2011 08:49:30 GMT

Giorgio:

Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Oştirilor

Giorgio — Mon, 02 May 2011 08:48:47 GMT

Giorgio:

Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Oştirilor

Giorgio — Mon, 02 May 2011 08:48:07 GMT

Giorgio:

Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Oştirilor

Giorgio — Mon, 02 May 2011 08:47:05 GMT

Giorgio:

Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Oştirilor

Giorgio — Mon, 02 May 2011 08:45:59 GMT

Giorgio:

Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Oştirilor

Giorgio — Mon, 02 May 2011 08:45:03 GMT

Giorgio:

{{info|Holy, Holy, Holy Is the Lord of Hosts}} 

'''Isaia 6:1-8''' 
Pe data de 1 Iunie, 1973, Charles Colson l-a vizitat pe prietenul său Tom Philips, pe când toată presa scria despre Watergate. El a rămas uimit și șocat de cuvintele lui Philip: “l-am acceptat pe Isus Cristos”. Totuși a văzut că Tom avea pacea pe care el nu o avea. Când Colson a părăsit casa, n-a mai putut să se abțină și a început să plângă foarte tare. El spune:

Eu sunt Cel ce sunt

Giorgio — Wed, 06 Apr 2011 12:59:39 GMT

Giorgio:

{{info|I Am Who I Am}} 
<blockquote>
'''Exodul 3:13-15''' Moise a zis lui Dumnezeu: „Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: „Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi”; şi mă vor întreba: „Care este Numele Lui?” Ce le voi răspunde?”
Dumnezeu a zis lui Moise: „EU SUNT CEL CE SUNT.” Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce Se numeşte „Eu sunt”, m-a trimis la voi.”
Dumnezeu a mai zis lui Moise: „Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: „Domnul Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam.”
(Versiunea Cornilescu) </blockquote>

Pentru următoarele șapte Duminici voi predica o serie de mesaje care au fost înspirate în luna August pe când citeam Psalmul 9:10, “Cei ce cunosc Numele Tău se încred în Tine.”
=== '''Persoanele care cunosc Numele lui Dumnezeu se încred în El''' ===

Scopul slujirei mele este înaintarea şi bucuria credinţei voastre spre Slave lui Dumnezeu. (Filipeni 1:20, 25). Predicarea este un mijloc pentru a ajunge la acest scop, de aceea când mă gândesc la ce să predic, caut lucruri care să stârneascà în voi o încredere din toată inima în Dumnezeu. Psalmul 9:10 spune că persoanele care cunosc Numele lui Dumnezeu se încred in El. De aceea mi sa părut că Domnul va întări încrederea noastrà în El pentru viitorul vieților noastre dacă eu v-aș putea ajuta să cunoașteți mai bine Numele lui Dumnezeu. “Cei ce cunosc Numele Tău se încred în Tine.” Așadar timp de șapte sàptàmâni, conducându-vă spre un punt culminant în timpul conferinței noastre de misiune, sper să expun în fiecare sàptămană câte un nume diferit al lui Dumnezeu.

=== '''Care este Semnificația unui Nume''' ===
Motivul cunoașterii numelor lui Dumnezeu ne vor ajuta să ne încredem în El în toate treburile cotidiene şi cu privire la destinul nostru etern, este că în Scriptură, numele unei persoane reprezintă caracterul, abilitatea sau misiunea sa – mai ales când numele îi este dat de Dumnezeu. Adam a numit-o pe soția sa Eva, fiindcă ea este mama tuturor celor vii (Geneza 3:20). Dumnezeu a schimbat numele lui Avram în Avraam ca să arate că făcuse din el tatăl multor neamuri (Geneza 17:5). Dumnezeu a schimbat numele lui Sarai în Sara (Geneza 17:15). El a schimbat numele lui Iacov în Israel (Geneza 32:38). Și când Fiul lui Dumnezeu a venit în lume, numele Său nu a fost lăsat la voia întâmplării: “şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” Eu am patru copii. Primul s-a născut in Germania. De aceea am căutat un nume German legat de lumea Creștinà și după ce ne-am rugat l-am numit Karsten, cu speranțà cà Dumnezeu îl va face să creadă în Hristos. Apoi a urmat Beniamin al cărui anunt de naștere a fost o parafrazare a binecuvântării lui Moise rostită asupra tribului lui Beniamin, în Deutoronom 33:12, <blockquote>„El este preaiubitul Domnului, el va locui la adăpost lângă Dânsul. Domnul îl va ocroti întotdeauna şi se va odihni între umerii Lui.” </blockquote>
Apoi a venit Avraam și am pus speranța din Romani 4:20 in numele său – că poate într-o zi va crește puternic în credință ca Avraam cel bătrân și va da Glorie lui Dumnezeu. Și în sfârșit a venit Barnaba, fiul mângâierii noastre, și am luat numele unui mare om al încurajării care a fost plin de Duhul Sfânt și de credință. Cu alte cuvinte, am incercat să dăm fiilor noștri nume care vor fi destinele și caracterele lor. Le-am dat nume ca ei să crească în ele, să facă eforturi pentru ele și să se roage pentru ele.

=== '''Când Dumnezeu numește persoanele''' ===
Există o mare diferență între mine și Dumnezeu. Când eu numesc pe cineva, nu am puterea și autoritatea de a face persoana potrivit cu acel nume. Eu dau nume sperând si rugându-mă ca fii mei să devină ceea ce numele lor inseamnă. Dar Dumnezeu are dreptul și puterea să-i facă pe cei care-i numește potrivit cu însemnătatea numelui. Numele pe care El le dă, sunt indicații cu privire la soarta celor pe care El îi numește. 
Și când El se numește pe Sine însuși, trebui să fim siguri că numele este potrivit pentru ceea ce El este și ceea ce El face. Dumnezeu nu alege nume pentru Sine la voia întîmplării, sau pentrucă sună frumos sau pentrucă l-a purtat un strămos sau pentru a evita porecle jenante. El alege nume pentru a revela lucruri despre Sine, ca să adânciască dragostea și să mărească admirația noastră față de El, și să întărească credința noastră. 
Așadar, rugăciunea mea este ca aceste șapte mesaje să vă deschidă ochii pentru gloria lui Dumnezeu, să mărească cunoștința noastră despre caracterul Său magnific, să stârnească flăcările iubirii noastre și să întărească fibrele credinței noastre. Sperența mea este în cuvântul lui Dumnezeu: “Cei ce cunosc Numele Tău se încred în Tine.”

=== '''Cel mai important nume al lui Dumnezeu în VT (Vechiul Testament).''' ===
Cel mai obișnuit și important nume al lui Dumnezeu în Vechiul Testament este un nume care niciodată nu a fost tradus în versiunea noastră Engleză (și Română). Orișicând vezi cuvântul “Domnul”, știi că acest nume stă in spatele lui. In ebraică numele era format din patru litere – YHWH – și posibil că era pronunțat “Yahweh”. Evreii au ajuns să considere acest cuvânt cu o așa reverență încât ei niciodată nu-l rosteau cu buzele lor ca nu cumva, din neatenție, să-l ea în deșert. Astfel orișicând în citirea lor ajungeau la acest cuvânt, ei pronunțau cuvântul “adonai” care înseamnă “domnul meu”. Versiunea Engleză (și Română) a urmărit și ea acest model. Au tradus exactul nume Yahweh cu cuvântul Domnul. Acesta nu este un lucru cu adevărat satisfăcător, fiindcă cuvântul Englez (Roman) Domnul nu comunică urechelor noastre cuvinte proprii ca John, Michael sau Noel. Dar Yahweh, în ebraică, este numele corespunzător al lui Dumnezeu. Importanța acestui nume poate fi văzută în frecvența cu care este folosit. Apare de 6.828 ori în Vechiul Testament. Mai mult de trei ori decât simplul cuvânt “Dumnezeu” (Elohim – 2.600; El - 238). Acest fapt arată că Dumnezeu nu dorește să fie cunoscut ca o divinitate generică, ci ca o Persoană specifică cu un nume care cuprinde caracterul unic și misiunea Sa. (Notă: Cuvântul Jehova provine dintr-o încercare de a pronunța consoanele YHWH cu vocalele din cuvântul adonai. In cele mai vechi scrieri ebraice nu sunt prezente vocale. Este deci ușor de văzut cum sa-r fi putut întâmpla aceasta deoarece ori de câte ori YHWH apărea în text, era prorunțat cuvântul adonai de smeritul evreu)

=== '''Semnificația numelui Yahweh din Exod 3''' ===
Cel mai important text din întreaga Biblie pentru a înțelege sensul numelui Yahweh este Exod 3:13-15. Dumnezeu poruncește lui Moise să meargă în Egipt și să elibereze poporul Său din robie. Moise se adresează lui Dumnezeu în versetul 13, Moise a zis lui Dumnezeu: „Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: „Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi”; şi mă vor întreba: „Care este Numele Lui?” Ce le voi răspunde?” Dumnezeu a zis lui Moise: „EU SUNT CEL CE SUNT.” Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce Se numeşte „Eu sunt”, m-a trimis la voi.”Dumnezeu a mai zis lui Moise: „Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: „Domnul (adică Yahweh) Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam.” Acum remarcați că Dumnezeu dă trei răspunsuri la intrebarea, “Ce le voi răspunde, care este Numele Tàu?” <blockquote>1. In primul rând, în versetul 14 Dumnezeu spune, „EU SUNT CEL CE SUNT.” 2. In al doilea rând, în versetul 14 Dumnezeu spune, “„Eu sunt”, m-a trimis la voi” 3. In al treilea rând, în versetul 15 Dumnezeu spune, “Domnul (adică Yahweh)… m-a trimis la voi… acesta este Numele Meu din neam în neam.” </blockquote>Așadar, două lucruri mă fac să cred că acest text ajută la înterpretarea numelui Yahweh. Unul este că numele Yahweh și numele Eu sunt sunt construite din acelaș cuvânt ebraic (hayah). Altul este faptul că Yahweh pare a fi folosit aici înterschimbabil cu Eu sunt. “„Eu sunt”, m-a trimis la voi”(v.14). “Domnul (adică Yahweh)… m-a trimis la voi”(v.15). cred că ar fi sigur de spus că scopul lui Dumnezeu, în aceastà întalnire cu Moise, este să reveleze, lucru pe care nu l-a făcut niciodată (Exod 6.2), sensul numelui Său personal Yahweh. Cheia este in fraza Eu sunt și mai ales în fraza, „EU SUNT CEL CE SUNT.”
Așadar este aici unde ar trebui sa medităm cel mai mult. Ce inseamnă când tu Il întrebi pe Dumnezeul tău, “Cine ești?” și El îți răspunde, „EU SUNT CEL CE SUNT.”? Sper că poți incepe a simți în această dimineață cât de importante sunt aceste cuvinte. Nu existà cuvinte mai importante decât acestea. Orișice cuvinte care crezi că ar putea fi, sunt importante doar pentrucă aceste cuvinte sunt adevărate. Cu cât mai mult cugetezi la ele, cu atât mai mult devin minunate și misterioase. Știu că nu le pot face dreptate. Totuși, să se foloseascà Duhul Sfânt de bâlbaiâla mea și să vă deschidă vreo perspectivă.

=== '''Șapte implicații in Numele Divin, „EU SUNT CEL CE SUNT.”'''===
Doresc să incerc să dezvăluim cel puțin șapte implicații pe care eu le văd in numele divin, „EU SUNT CEL CE SUNT.”

'''1. Dumnezeu Există'''

In primul rând, Dumnezeu există. Sau cum Francis Schaffer nu a obisit niciodată zicând, “Dumnezeu este aici”. Acest lucru pare atât de evident și bazilar încât nu avem nevoie să-l menționăm. Totuși, fiind limpede și bazilar, motivul pentru care trebuie să-l menționăm este că multe persoane trăiesc ca și cum acest lucru nu este adevărat, sau ca și cum este un adevăr care nu produce nici o diferență în viață. Să presupunem că președintele Statelor Unite te invită pe tine și câțiva prieteni de-ai tăi la Casa Albă pentru o întâlnire. Pe măsurà ce intri in sala verde și confortabilă, președintele stând pe scaunul său, tu înaintezi spre el fără măcar al privi sau al saluta. Pentru întreaga seară tu nu-l privești, nu vorbești cu el, nu-i mulțumești și nici măcar nu-l întrebi de ce te-a chemat. Dar orișicând un reporter te întreabă dacă tu crezi în existența președintelui, tu răspunzi, “desigur”. Recunoști că aceasta este casa lui și că toată mâncarea provine din bucătăria sa. Dar pe el nici măcar nu-l bagi în seamă. Practic vorbind tu acționezi ca și când nu ai crede în existența sa. Il ignorezi. Nu are nici un loc între afecțiunile inimii tale. Darurile sale, nu el, este centrul atenției tale. Marea majoritate a oamenilor care spun că cred în Dumnezeu, îl tratează astfel. Este ca hidrogenul. Ai învățat o dată la școală că el este prezent în aerul pe care îl respiri, dar după aceasta, credința în el nu a provocat nici o schimbare în viața ta. De fiecare dată când cineva ea un sondaj de opinie, tu spui, “desigur că hidrogenul există”. Apoi te reîntorci la lucruri care contează. Mergi înainte cu câțiva ani, în ziua în care orice ființă umană va da socoteală despre sine însuși înaintea Dumnezeului cel viu. Dumnezeu va spune la milioane de persoane, “Ințeleg că pe parcursul vieții tale ai spus des că crezi în Mine. Ai afirmat existența Mea. Este drept?” ”Da.” “Și nu este adevărat că în viața ta, cu cât o persoană avea mai multă onoare, importanță, putere și frumusețe cu atât mai mult era respectată și admirată? Nu este oare așa?” “Da.” “Atunci de ce am avut un așa neînsemnat loc în viața ta chiar dacă spuneai că crezi în Mine? De ce nu ai simțit mai multă admirație pentru Mine, nu ai căutat mai mult înțelepciunea Mea, nu ai petrecut timp în părtășie cu Mine și nu te-ai străduit să cunoști modul in care am dorit ca tu să iei toate deciziile cotidiene? De ce m-ai tratat ca și cum aș fi ca hidrogenul?” Ce, te intreb pe tine, ce va răspunde lumea? Ce vor răpunde miile numite Creștini, a căror credință în Dumnezeu este practic aceași cu credința în hidrogen? Oh, cât de ușor va fi pentru Dumnezeu la judecată să condamne lumea! Uneori, în auto-mândria noastră, ne gândim că Dumnezeu va avea probleme în a găsi suficiente dovezi pentru a trimite persoane în iad. Dar dacă vă permiteți un moment sa vă gândiți mai clar la implicațiile copleșitoare ale declariției, “Dumnezeu există”, veți vedea că va fi foarte ușor în acea zi pentru Judecàtor. Inculpații vor rămâne complet muțiți din pricina incoerenței vădite din viața lor. Servieta de avocat al inculpaților nu va fi deschisă mai departe decât prima pagină, unde va fi scris, “Inculpatul a afirmat că Dumnezeu există; viața personală insă a trăit-o ca și cum Dumnezeu nu produce nici o diferență.” In numele Yahweh este cuprins primul și cel mai important adevăr despre Dumnezeu: El există. Și cei care se vor opri din a urmări propria lor glorie și propriile lor plăceri vor considera acest adevăr; aceasta produce toată diferența în lume.

'''2. Nici o realtitate nu există în spatele lui Dumnezeu'''

A doua implicaţie a numelui „EU SUNT CEL CE SUNT” este că personalitatea și puterea lui Dumnezeu sunt excluziv pentru Sine și nimeni altul. Să ne întoarcem impreună în vremurile când nu exista pàmântul, sistemul solar, galaxiile și universul însăși. Să ne imaginăm vremurile când exista numai Dumnezeu. Apoi, dacă poţi, mergi dincolo de Dumnezeu. De unde vine El? Cum a devenit ceea ce este? Dacă mă întrebaţi pe mine cum am devenit ceea ce sunt, v-aș răspunde că tatăl meu și mama mea mi-au dat un set de gene, crescându-mă într-un anumit mod și că am fost inconjurat de mii de înfluenţe in mediul meu – așa am devenit ceea ce sunt. Dar când îl întrebăm pe Dumnezeu cum a devenit ceea ce este, El răspunde, „EU SUNT CEL CE SUNT”. Cu alte cuvinte, “nimeni nu Mi-a dat un set de gene”. Nimeni și nici o putere M-a adus pe pine la existenţă sau Mi-a format personalitatea. Eu nu am inceput. Nu există nici o realitate externă Mie care să nu vină de la Mine. Tot așa nu există forţă sau înfluenţă asupra personalităţii Mele și putere cu excepţia celei care vine de la Mine și este controlată de Mine. Eu sunt absolut totul. In afară de Mine nu există nici o realitate. A pune intrebarea, “de ce Dumnezeu este așa cum este?”, este ca și cum m-ai întreba, “când vei înceta să-ţi mai baţi soţia?”. Este peremtoriu (fără răspuns) fiindcă aceasta presupune o stare care nu există. Eu nu îmi bat soţia, astfel nici nu mă pot opri. Nu există nimic în spatele sau în afara lui Dumnezeu care poate sa fie un răspuns la întrebarea, “de ce El este așa cum este”. Perfectul caracter auto-determinant a unui Dumnezeu veșnic este punctul final al oricărei întrebări. Există un punct, când stai faţă în faţă cu realitatea absolută și sesizezi că El este pur și simplu Cel ce este.

'''3. Dumnezeu nu Se schimbă'''

A treia implicaţie a numelui „EU SUNT CEL CE SUNT” este că Dumnezeu nu Se schimbă. In Maleahi 3:6 Dumnezeu spune, “Căci Eu sunt Domnul (Yahweh), Eu nu Mă schimb; de aceea, voi, copii ai lui Iacov, n-aţi fost nimiciţi.” In înteriorul numelui Yahweh este prezentă afirmaţia „EU SUNT CEL CE SUNT”. Dar fiindcă Dumnezeu nu este înfluenţat de nici o forţă exterioară Lui, atunci El nu este nici supus schimbării de care noi avem parte. Persoanele își schimbă gândurile din pricina circumstanţelor neprevăzute sau slabilor rezoluţii. Dumnezeu prevede toate circumstanţele și nu are nici o slăbiciune. Nimic din toată creaţia nu-L poate surprinde și duce intr-o situaţie in care El ar fi nevoit să acţioneze în conflict cu caracterul Său sau sa-Și compromită integritatea. El este Cel ce este, și prin urmare, după cum spune Iacov, “în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17). El este același ieri, azi și pentru totdeauna. Numele Său absolut este temelia de granit al încrederii noastre în desfășurarea credincioșiei ei.

'''4. Dumnezeu este sursa inepuizabilă de energie'''

A patra implicaţie al numelui „EU SUNT CEL CE SUNT” este că Dumnezeu este o sursă inepuizabilă de energie. Isaia 40:28 spune, “Dumnezeul cel Veşnic, Domnul (Yahweh), a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte.” Dacă Dumnezeu este Realitatea absolută și veșnică, atunci El este Creatorul marginilor pământului și al universului. Și dacă El este Creatorul oricărui lucru, atunci toată energia – toată mișcarea, arderea, fuziunea și fisiunea – are origine în El. Cumva, toată energia din univers trebuie să început. Și deoarece Dumnezeu este prima și absoluta realitate, totul își are începutul în El. El este rezervorul inepuizabil de putere.
 Aceasta trebuie să însemne că El este energie. El este putere. Personalitatea Lui este radiantă cu energie infinită. El nu are nevoie niciodată să se încarce. El nu are nevoie niciodată de un sistem de suport. Nu este conectat cu nimic. Orișice lucru din univers se conectează cu El. Dacă s-ar întâmpla vreodată ca El să se stingă, nu ar mai exista nimic absolut. In El noi avem viața, mișcarea și ființa. El nu oboseşte, nici nu osteneşte. El este un râu al vieții fără sfârşit şi izvorul puterii noastre în fiecare dimineață – și aceasta pentru totdeauna.

'''5. Obiectivitatea este crucială'''

A cincea implicație al numelui „EU SUNT CEL CE SUNT” este că obiectivitatea este crucială. Ceea ce vreau să spun este că este foarte important ca noi să credem în adevărul obiectiv care este mai mult decît simțurile și dorințele noastre subiective. Am putea dori ca Dumnezeu sa fie într-un anumit mod. Am putea simți că El pur și simplu nu este așa cum unele persoane spun că este. Dar ceea ce simțim sau ceea ce dorim nu-L face pe Dumnezeu ceea ce este.
 Când Dumnezeu spune „EU SUNT CEL CE SUNT”, El ne cheamă la o umilă obiectivitate. El pune sfârșit oricărei concepții pe care fiecare o are despre Dumnezeu. Dumnezeu este Cel ce este și opinia noastră despre El nu face nici o diferență. Prin urmare, chemarea noastră ca creaturi ale Sale este să ne străduim să-L cunoaștem așa cum El este, nu cum am dori noi ca să fie.

'''6. Noi trebuie să ne conformăm lui Dumnezeu, nu El nouă'''

A șasea implicație a numelui „EU SUNT CEL CE SUNT” este că noi trebuie să ne conformăm lui Dumnezeu, nu El nouă. Dacă copii trebuie să învețe manierele lor de la părinți și nu părinții de la copii; dacă jucătorii trebuie să învețe mișcările de la antrenor și nu antrenorul de la jucători; dacă soldații trebuie să învețe strategiile de la general și nu generalul de la soldați; atunci cu siguranță este clar că creaturile trebuie să-și conformeze toată viața lor după voia Creatorului lor!
 Dar vai ce puține creaturi ale lui Dumnezeu urmăresc această cale cumpătată. Marea majoritate ale creaturilor lui Dumnezeu merg pe propria lor cale cu puțin sau chiar cu nici un gând de a conforma propriile lor vieți după voia zilnică și caracterul unui Dumnezeu absolut. Și când se gândesc la Dumnezeu, ei îl pictează dupà cum și-L imaginează, pentru a-L adapta după dorințele lor. Dar dacă Dumnezeu este pur și simplu Cel ce este și nu cel pe care noi îl facem sa fie, atunci suntem noi cei care trebuie să ne conformàm lui Dumnezeu, nu El nouă.

'''7. Acest Dumnezeu S-a apropiat de noi prin Isus Hristos'''

Ultima implicație al acestui nume magnific, „EU SUNT CEL CE SUNT”, este că acest infinit, absolut, auto-determinant Dumnezeu S-a apropriat de noi prin Isus Hristos. In Ioan 8:56-58 Isus răspunde criticilor liderilor evrei. El spune, “”Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o şi s-a bucurat”. „N-ai nici cincizeci ce ani”, I-au zis iudeii, „şi ai văzut pe Avraam!” Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.””
 Putea Isus să rostească cuvinte mai solemne decât aceastea? Când El spune, “mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu,” El a luat mărețul adevăr al numelui lui Dumnezeu, l-a infășurat în umilința slujirii, S-a dat pe Sine însuși pentru ispășirea rebeliunii noastre și ne-a făcut în stare să privim gloria lui Dumnezeu fără frică.
 In Isus Hristos, noi cei care suntem nàscuți din Dumnezeu, avem indicibilul privilegiu de al cunoaște pe Yahweh ca Tată al nostru – „EU SUNT CEL CE SUNT” – Dumnezeu

*Care există
*A cărui personalitate și putere aparține doar Lui
*Care nu Se schimbă
*Din care universul își trage toată puterea și energia
*Conform căruia toată creația trebuie să-și conformeze viața.

Acesta este numele lui Dumnezeu: „EU SUNT CEL CE SUNT”! “Cei ce cunosc Numele Tău se încred în Tine.”

Eu sunt Cel ce sunt

Giorgio — Tue, 05 Apr 2011 16:24:10 GMT

Giorgio:

{{info|I Am Who I Am}} 
<blockquote>
'''Exodul 3:13-15''' 
</blockquote>
Moise a zis lui Dumnezeu: „Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: „Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi”; şi mă vor întreba: „Care este Numele Lui?” Ce le voi răspunde?”
Dumnezeu a zis lui Moise: „EU SUNT CEL CE SUNT.” Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce Se numeşte „Eu sunt”, m-a trimis la voi.”
Dumnezeu a mai zis lui Moise: „Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: „Domnul Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam.”
(Versiunea Cornilescu) 

Pentru următoarele șapte Duminici voi predica o serie de mesaje care au fost înspirate în luna August pe când citeam Psalmul 9:10, “Cei ce cunosc Numele Tău se încred în Tine.”
=== '''Persoanele care cunosc Numele lui Dumnezeu se încred în El''' ===

Scopul slujirei mele este înaintarea şi bucuria credinţei voastre spre Slave lui Dumnezeu. (Filipeni 1:20, 25). Predicarea este un mijloc pentru a ajunge la acest scop, de aceea când mă gândesc la ce să predic, caut lucruri care să stârneascà în voi o încredere din toată inima în Dumnezeu. Psalmul 9:10 spune că persoanele care cunosc Numele lui Dumnezeu se încred in El. De aceea mi sa părut că Domnul va întări încrederea noastrà în El pentru viitorul vieților noastre dacă eu v-aș putea ajuta să cunoașteți mai bine Numele lui Dumnezeu. “Cei ce cunosc Numele Tău se încred în Tine.” Așadar timp de șapte sàptàmâni, conducându-vă spre un punt culminant în timpul conferinței noastre de misiune, sper să expun în fiecare sàptămană câte un nume diferit al lui Dumnezeu.

=== '''Care este Semnificația unui Nume''' ===
Motivul cunoașterii numelor lui Dumnezeu ne vor ajuta să ne încredem în El în toate treburile cotidiene şi cu privire la destinul nostru etern, este că în Scriptură, numele unei persoane reprezintă caracterul, abilitatea sau misiunea sa – mai ales când numele îi este dat de Dumnezeu. Adam a numit-o pe soția sa Eva, fiindcă ea este mama tuturor celor vii (Geneza 3:20). Dumnezeu a schimbat numele lui Avram în Avraam ca să arate că făcuse din el tatăl multor neamuri (Geneza 17:5). Dumnezeu a schimbat numele lui Sarai în Sara (Geneza 17:15). El a schimbat numele lui Iacov în Israel (Geneza 32:38). Și când Fiul lui Dumnezeu a venit în lume, numele Său nu a fost lăsat la voia întâmplării: “şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.”
Eu am patru copii. Primul s-a născut in Germania. De aceea am căutat un nume German legat de lumea Creștinà și după ce ne-am rugat l-am numit Karsten, cu speranțà cà Dumnezeu îl va face să creadă în Hristos. Apoi a urmat Beniamin al cărui anunt de naștere a fost o parafrazare a binecuvântării lui Moise rostită asupra tribului lui Beniamin, în Deutoronom 33:12,
„El este preaiubitul Domnului,
el va locui la adăpost lângă Dânsul.
Domnul îl va ocroti întotdeauna
şi se va odihni între umerii Lui.”
Apoi a venit Avraam și am pus speranța din Romani 4:20 in numele său – că poate într-o zi va crește puternic în credință ca Avraam cel bătrân și va da Glorie lui Dumnezeu. Și în sfârșit a venit Barnaba, fiul mângâierii noastre, și am luat numele unui mare om al încurajării care a fost plin de Duhul Sfânt și de credință. Cu alte cuvinte, am incercat să dăm fiilor noștri nume care vor fi destinele și caracterele lor. Le-am dat nume ca ei să crească în ele, să facă eforturi pentru ele și să se roage pentru ele.

=== '''Când Dumnezeu numește persoanele''' ===
Există o mare diferență între mine și Dumnezeu. Când eu numesc pe cineva, nu am puterea și autoritatea de a face persoana potrivit cu acel nume. Eu dau nume sperând si rugându-mă ca fii mei să devină ceea ce numele lor inseamnă. Dar Dumnezeu are dreptul și puterea să-i facă pe cei care-i numește potrivit cu însemnătatea numelui. Numele pe care El le dă, sunt indicații cu privire la soarta celor pe care El ii numește.
Și când El se numește pe Sine însuși, trebui să fim siguri că numele este potrivit pentru ceea ce El este și ceea ce El face. Dumnezeu nu alege nume pentru Sine la voia intimplării, sau pentrucă sună frumos sau pentrucă l-a purtat un strămos sau pentru a evita porecle jenante. El alege nume pentru a revela lucruri despre Sine, ca să adânciască dragostea și să mărească admirația noastră față de El, și sa întăreascà creadința noastră.
Așadar, rugăciunea mea este ca aceste șapte mesaje să vă deschidă ochii pentru gloria lui Dumnezeu, să mărească cunoștința noastră despre caracterul Său magnific, să stârnească flăcările iubirii noastre și să întărească fibrele credinței noastre. Sperența mea este în cuvântul lui Dumnezeu: “Cei ce cunosc Numele Tău se încred în Tine.”

=== '''Cel mai important nume al lui Dumnezeu în VT (Vechiul Testament).''' ===
Cel mai obișnuit și important nume al lui Dumnezeu în Vechiul Testament este un nume care niciodată nu a fost tradus în versiunea noastră Engleză (și Română). Orișicând vezi cuvântul “Domnul”, știi că acest nume stă in spatele lui. In ebraică numele era format din patru litere – YHWH – și posibil că era pronunțat “Yahweh”. Evreii au ajuns să considere acest cuvânt cu o așa reverență încât ei niciodată nu-l rosteau cu buzele lor ca nu cumva, din neatenție, să-l ea în deșert. Astfel orișicând în citirea lor ajungeau la acest cuvânt, ei pronunțau cuvântul “adonai” care înseamnă “domnul meu”. Versiunea Engleză (și Română) a urmărit și ea acest model. Au tradus exactul nume Yahweh cu cuvântul Domnul.
Acesta nu este un lucru cu adevărat satisfăcător, fiindcă cuvântul Englez (Roman) Domnul nu comunică urechelor noastre cuvinte proprii ca John, Michael sau Noel. Dar Yahweh, în ebraică, este numele corespunzător al lui Dumnezeu. Importanța acestui nume poate fi văzută în frecvența cu care este folosit. Apare de 6.828 ori în Vechiul Testament. Mai mult de trei ori decât simplul cuvânt “Dumnezeu” (Elohim – 2.600; El - 238). Acest fapt arată că Dumnezeu nu dorește să fie cunoscut ca o divinitate generică, ci ca o Persoană specifică cu un nume care cuprinde caracterul unic și misiunea Sa.
(Notă: Cuvântul Jehova provine dintr-o încercare de a pronunța consoanele YHWH cu vocalele din cuvântul adonai. In cele mai vechi scrieri ebraice nu sunt prezente vocale. Este deci ușor de văzut cum sa-r fi putut întâmpla aceasta deoarece ori de câte ori YHWH apărea în text, era prorunțat cuvântul adonai de smeritul evreu)

=== '''Semnificația numelui Yahweh din Exod 3''' ===
Cel mai important text din întreaga Biblie pentru a înțelege sensul numelui Yahweh este Exod 3:13-15. Dumnezeu poruncește lui Moise să meargă în Egipt și să elibereze poporul Său din robie. Moise se adresează lui Dumnezeu în versetul 13, Moise a zis lui Dumnezeu: „Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: „Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi”; şi mă vor întreba: „Care este Numele Lui?” Ce le voi răspunde?”
Dumnezeu a zis lui Moise: „EU SUNT CEL CE SUNT.” Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce Se numeşte „Eu sunt”, m-a trimis la voi.”
Dumnezeu a mai zis lui Moise: „Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: „Domnul (adică Yahweh) Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam.”
Acum remarcați că Dumnezeu dă trei răspunsuri la intrebarea, “Ce le voi răspunde, care este Numele Tàu?”

1. In primul rând, în versetul 14 Dumnezeu spune, „EU SUNT CEL CE SUNT.”

2. In al doilea rând, în versetul 14 Dumnezeu spune, “„Eu sunt”, m-a trimis la voi”

3. In al treilea rând, în versetul 15 Dumnezeu spune, “Domnul (adică Yahweh)… m-a trimis la voi… acesta este Numele Meu din neam în neam.”

Așadar, două lucruri mă fac să cred că acest text ajută la înterpretarea numelui Yahweh. Unul este că numele Yahweh și numele Eu sunt sunt construite din acelaș cuvânt ebraic (hayah). Altul este faptul că Yahweh pare a fi folosit aici înterschimbabil cu Eu sunt. “„Eu sunt”, m-a trimis la voi”(v.14). “Domnul (adică Yahweh)… m-a trimis la voi”(v.15). cred că ar fi sigur de spus că scopul lui Dumnezeu, în aceastà întalnire cu Moise, este să reveleze, lucru pe care nu l-a făcut niciodată (Exod 6.2), sensul numelui Său personal Yahweh. Cheia este in fraza Eu sunt și mai ales în fraza, „EU SUNT CEL CE SUNT.”
Așadar este aici unde ar trebui sa medităm cel mai mult. Ce inseamnă când tu Il întrebi pe Dumnezeul tău, “Cine ești?” și El îți răspunde, „EU SUNT CEL CE SUNT.”? Sper că poți incepe a simți în această dimineață cât de importante sunt aceste cuvinte. Nu existà cuvinte mai importante decât acestea. Orișice cuvinte care crezi că ar putea fi, sunt importante doar pentrucă aceste cuvinte sunt adevărate. Cu cât mai mult cugetezi la ele, cu atât mai mult devin minunate și misterioase. Știu că nu le pot face dreptate. Totuși, să se foloseascà Duhul Sfânt de bâlbaiâla mea și să vă deschidă vreo perspectivă.

=== '''Șapte implicații in Numele Divin, „EU SUNT CEL CE SUNT.”'''===
Doresc să incerc să dezvăluim cel puțin șapte implicații pe care eu le văd in numele divin, „EU SUNT CEL CE SUNT.”

'''1. Dumnezeu Există'''

In primul rând, Dumnezeu există. Sau cum Francis Schaffer nu a obisit niciodată zicând, “Dumnezeu este aici”. Acest lucru pare atât de evident și bazilar încât nu avem nevoie să-l menționăm. Totuși, fiind limpede și bazilar, motivul pentru care trebuie să-l menționăm este că multe persoane trăiesc ca și cum acest lucru nu este adevărat, sau ca și cum este un adevăr care nu produce nici o diferență în viață.
Să presupunem că președintele Statelor Unite te invită pe tine și câțiva prieteni de-ai tăi la Casa Albă pentru o întâlnire. Pe măsurà ce intri in sala verde și confortabilă, președintele stând pe scaunul său, tu înaintezi spre el fără măcar al privi sau al saluta. Pentru întreaga seară tu nu-l privești, nu vorbești cu el, nu-i mulțumești și nici măcar nu-l întrebi de ce te-a chemat. Dar orișicând un reporter te întreabă dacă tu crezi în existența președintelui, tu răspunzi, “desigur”. Recunoști că aceasta este casa lui și că toată mâncarea provine din bucătăria sa. Dar pe el nici măcar nu-l bagi în seamă. Practic vorbind tu acționezi ca și când nu ai crede în existența sa. Il ignorezi. Nu are nici un loc între afecțiunile inimii tale. Darurile sale, nu el, este centrul atenției tale.
Marea majoritate a oamenilor care spun că cred în Dumnezeu, îl tratează astfel. Este ca hidrogenul. Ai învățat o dată la școală că el este prezent în aerul pe care îl respiri, dar după aceasta, credința în el nu a provocat nici o schimbare în viața ta. De fiecare dată când cineva ea un sondaj de opinie, tu spui, “desigur că hidrogenul există”. Apoi te reîntorci la lucruri care contează.
Mergi înainte cu câțiva ani, în ziua în care orice ființă umană va da socoteală despre sine însuși înaintea Dumnezeului cel viu. Dumnezeu va spune la milioane de persoane, “Ințeleg că pe parcursul vieții tale ai spus des că crezi în Mine. Ai afirmat existența Mea. Este drept?” ”Da.” “Și nu este adevărat că în viața ta, cu cât o persoană avea mai multă onoare, importanță, putere și frumusețe cu atât mai mult era respectată și admirată? Nu este oare așa?” “Da.” “Atunci de ce am avut un așa neînsemnat loc în viața ta chiar dacă spuneai că crezi în Mine? De ce nu ai simțit mai multă admirație pentru Mine, nu ai căutat mai mult înțelepciunea Mea, nu ai petrecut timp în părtășie cu Mine și nu te-ai străduit să cunoști modul in care am dorit ca tu să iei toate deciziile cotidiene? De ce m-ai tratat ca și cum aș fi ca hidrogenul?”
Ce, te intreb pe tine, ce va răspunde lumea? Ce vor răpunde miile numite Creștini, a căror credință în Dumnezeu este practic aceași cu credința în hidrogen?
Oh, cât de ușor va fi pentru Dumnezeu la judecată să condamne lumea! Uneori, în auto-mândria noastră, ne gândim că Dumnezeu va avea probleme în a găsi suficiente dovezi pentru a trimite persoane în iad. Dar dacă vă permiteți un moment sa vă gândiți mai clar la implicațiile copleșitoare ale declariției, “Dumnezeu există”, veți vedea că va fi foarte ușor în acea zi pentru Judecàtor. Inculpații vor rămâne complet muțiți din pricina incoerenței vădite din viața lor. Servieta de avocat al inculpaților nu va fi deschisă mai departe decât prima pagină, unde va fi scris, “Inculpatul a afirmat că Dumnezeu există; viața personală insă a trăit-o ca și cum Dumnezeu nu produce nici o diferență.”
In numele Yahweh este cuprins primul și cel mai important adevăr despre Dumnezeu: El există. Și cei care se vor opri din a urmări propria lor glorie și propriile lor plăceri vor considera acest adevăr; aceasta produce toată diferența în lume.

'''2. Nici o realtitate nu există în spatele lui Dumnezeu'''

A doua implicaţie a numelui „EU SUNT CEL CE SUNT” este că personalitatea și puterea lui Dumnezeu sunt excluziv pentru Sine și nimeni altul.
Să ne întoarcem impreună în vremurile când nu exista pàmântul, sistemul solar, galaxiile și universul însăși. Să ne imaginăm vremurile când exista numai Dumnezeu. Apoi, dacă poţi, mergi dincolo de Dumnezeu. De unde vine El? Cum a devenit ceea ce este? Dacă mă întrebaţi pe mine cum am devenit ceea ce sunt, v-aș răspunde că tatăl meu și mama mea mi-au dat un set de gene, crescându-mă într-un anumit mod și că am fost inconjurat de mii de înfluenţe in mediul meu – așa am devenit ceea ce sunt.
Dar când îl întrebăm pe Dumnezeu cum a devenit ceea ce este, El răspunde, „EU SUNT CEL CE SUNT”. Cu alte cuvinte, “nimeni nu Mi-a dat un set de gene”. Nimeni și nici o putere M-a adus pe pine la existenţă sau Mi-a format personalitatea. Eu nu am inceput. Nu există nici o realitate externă Mie care să nu vină de la Mine. Tot așa nu există forţă sau înfluenţă asupra personalităţii Mele și putere cu excepţia celei care vine de la Mine și este controlată de Mine. Eu sunt absolut totul. In afară de Mine nu există nici o realitate.
A pune intrebarea, “de ce Dumnezeu este așa cum este?”, este ca și cum m-ai întreba, “când vei înceta să-ţi mai baţi soţia?”. Este peremtoriu (fără răspuns) fiindcă aceasta presupune o stare care nu există. Eu nu îmi bat soţia, astfel nici nu mă pot opri. Nu există nimic în spatele sau în afara lui Dumnezeu care poate sa fie un răspuns la întrebarea, “de ce El este așa cum este”. Perfectul caracter auto-determinant a unui Dumnezeu veșnic este punctul final al oricărei întrebări. Există un punct, când stai faţă în faţă cu realitatea absolută și sesizezi că El este pur și simplu Cel ce este.

'''3. Dumnezeu nu Se schimbă'''

A treia implicaţie a numelui „EU SUNT CEL CE SUNT” este că Dumnezeu nu Se schimbă. In Maleahi 3:6 Dumnezeu spune, “Căci Eu sunt Domnul (Yahweh), Eu nu Mă schimb; de aceea, voi, copii ai lui Iacov, n-aţi fost nimiciţi.” In înteriorul numelui Yahweh este prezentă afirmaţia „EU SUNT CEL CE SUNT”. Dar fiindcă Dumnezeu nu este înfluenţat de nici o forţă exterioară Lui, atunci El nu este nici supus schimbării de care noi avem parte. Persoanele își schimbă gândurile din pricina circumstanţelor neprevăzute sau slabilor rezoluţii. Dumnezeu prevede toate circumstanţele și nu are nici o slăbiciune. Nimic din toată creaţia nu-L poate surprinde și duce intr-o situaţie in care El ar fi nevoit să acţioneze în conflict cu caracterul Său sau sa-Și compromită integritatea.
El este Cel ce este, și prin urmare, după cum spune Iacov, “în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17). El este același ieri, azi și pentru totdeauna. Numele Său absolut este temelia de granit al încrederii noastre în desfășurarea credincioșiei ei.

'''4. Dumnezeu este sursa inepuizabilă de energie'''

A patra implicaţie al numelui „EU SUNT CEL CE SUNT” este că Dumnezeu este o sursă inepuizabilă de energie. Isaia 40:28 spune, “Dumnezeul cel Veşnic, Domnul (Yahweh), a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte.” Dacă Dumnezeu este Realitatea absolută și veșnică, atunci El este Creatorul marginilor pământului și al universului. Și dacă El este Creatorul oricărui lucru, atunci toată energia – toată mișcarea, arderea, fuziunea și fisiunea – are origine în El. Cumva, toată energia din univers trebuie să început. Și deoarece Dumnezeu este prima și absoluta realitate, totul își are începutul în El. El este rezervorul inepuizabil de putere.
Aceasta trebuie să însemne că El este energie. El este putere. Personalitatea Lui este radiantă cu energie infinită. El nu are nevoie niciodată să se încarce. El nu are nevoie niciodată de un sistem de suport. Nu este conectat cu nimic. Orișice lucru din univers se conectează cu El. Dacă s-ar întâmpla vreodată ca El să se stingă, nu ar mai exista nimic absolut. In El noi avem viața, mișcarea și ființa. El nu oboseşte, nici nu osteneşte. El este un râu al vieții fără sfârşit şi izvorul puterii noastre în fiecare dimineață – și aceasta pentru totdeauna.

'''5. Obiectivitatea este crucială'''

A cincea implicație al numelui „EU SUNT CEL CE SUNT” este că obiectivitatea este crucială. Ceea ce vreau să spun este că este foarte important ca noi să credem în adevărul obiectiv care este mai mult decît simțurile și dorințele noastre subiective. Am putea dori ca Dumnezeu sa fie într-un anumit mod. Am putea simți că El pur și simplu nu este așa cum unele persoane spun că este. Dar ceea ce simțim sau ceea ce dorim nu-L face pe Dumnezeu ceea ce este.
Când Dumnezeu spune „EU SUNT CEL CE SUNT”, El ne cheamă la o umilă obiectivitate. El pune sfârșit oricărei concepții pe care fiecare o are despre Dumnezeu. Dumnezeu este Cel ce este și opinia noastră despre El nu face nici o diferență. Prin urmare, chemarea noastră ca creaturi ale Sale este să ne străduim să-L cunoaștem așa cum El este, nu cum am dori noi ca să fie.

'''6. Noi trebuie să ne conformăm lui Dumnezeu, nu El nouă'''

A șasea implicație a numelui „EU SUNT CEL CE SUNT” este că noi trebuie să ne conformăm lui Dumnezeu, nu El nouă. Dacă copii trebuie să învețe manierele lor de la părinți și nu părinții de la copii; dacă jucătorii trebuie să învețe mișcările de la antrenor și nu antrenorul de la jucători; dacă soldații trebuie să învețe strategiile de la general și nu generalul de la soldați; atunci cu siguranță este clar că creaturile trebuie să-și conformeze toată viața lor după voia Creatorului lor!
Dar vai ce puține creaturi ale lui Dumnezeu urmăresc această cale cumpătată. Marea majoritate ale creaturilor lui Dumnezeu merg pe propria lor cale cu puțin sau chiar cu nici un gând de a conforma propriile lor vieți după voia zilnică și caracterul unui Dumnezeu absolut. Și când se gândesc la Dumnezeu, ei îl pictează dupà cum și-L imaginează, pentru a-L adapta după dorințele lor. Dar dacă Dumnezeu este pur și simplu Cel ce este și nu cel pe care noi îl facem sa fie, atunci suntem noi cei care trebuie să ne conformàm lui Dumnezeu, nu El nouă.

'''7. Acest Dumnezeu S-a apropiat de noi prin Isus Hristos'''

Ultima implicație al acestui nume magnific, „EU SUNT CEL CE SUNT”, este că acest infinit, absolut, auto-determinant Dumnezeu S-a apropriat de noi prin Isus Hristos. In Ioan 8:56-58 Isus răspunde criticilor liderilor evrei. El spune, “”Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o şi s-a bucurat”. „N-ai nici cincizeci ce ani”, I-au zis iudeii, „şi ai văzut pe Avraam!” Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.””
Putea Isus să rostească cuvinte mai solemne decât aceastea? Cand El spune, “mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu,” El a luat mărețul adevăr al numelui lui Dumnezeu, l-a infășurat în umilința slujirii, S-a dat pe Sine însuși pentru ispășirea rebeliunii noastre și ne-a făcut în stare să privim gloria lui Dumnezeu fără frică.
In Isus Hristos, noi cei care suntem nàscuți din Dumnezeu, avem indicibilul privilegiu de al cunoaște pe Yahweh ca Tată al nostru – „EU SUNT CEL CE SUNT” – Dumnezeu

*Care există
*A cărui personalitate și putere aparține doar Lui
*Care nu Se schimbă
*Din care universul își trage toată puterea și energia
*Conform căruia toată creația trebuie să-și conformeze viața.

Acesta este numele lui Dumnezeu: „EU SUNT CEL CE SUNT”! “Cei ce cunosc Numele Tău se încred în Tine.”