Gospel Translations Romanian - Contribuţii ale utilizatorului [ro]

Bun şi furios

2013-08-04T14:34:40Z

Ofeliantal:

{{info|Good and Angry}}Vreau să vă prezint doi oameni nervoşi, şi am să încep cu Tom. Tom este supărat de foarte mult timp. Furia este sentimentul care îl încearcă în fiecare zi, furnalul care dă formă situaţiilor şi relaţiilor din viaţa lui. Soţia şi copiii lui sunt obişnuiţi cu starea lui. Nu stau în calea lui dimineaţa pentru că Tom îşi începe ziua ca un om posedat. Nimic nu îi poate deranja rutina lui de dimineaţă. Baia ar fi bine să fie liberă atunci când Tom are nevoie de ea, iar cafeaua şi pâinea prăjită ar fi bine să fie pregătite exact atunci când şi le doreşte el. Şi asta pentru că într-o zi sunt un număr foarte precis de minute, sunt multe sarcini de îndeplinit, şi asta nu lasă loc pentru „ciorovăieli” neaşteptate.

Copiii lui Tom s-au învăţat să nu vorbească cu acesta despre nevoile materiale, sau problemele de la şcoală, de fapt cam despre nimic. Au învăţat pe pielea lor să nu se certe în faţa tatei. Au învăţat, de asemenea, că atunci când el spune că e timpul pentru rugăciunea zilei (ultimul lucru pe care îl face Tom înainte de a pleca la lucru), ar fi bine să lase orice ar face în acel moment şi să se apropie repede.

Tom vorbeşte mult în trafic, în timp ce este prins în blocaje în drumul către lucru. Până să ajungă în locul lui de parcare, el deja se plânge de cum va fi ziua lui de lucru, despre toţi acei muncitori care „habar n-au despre ce trebuie să facă”. Tom este şeful, dar nu se simte ca un şef. Se simte ca un om în asediu. Simte că prea puţini oameni îl ascultă şi nimeni nu îi respectă, cu adevărat, autoritatea. Sigur, Tom poate fi prietenos şi nici nu conduce ca un tiran. Dar atunci când lucrurile merg rău, furia lui iese la suprafaţă foarte repede.

Nu este ceva anormal ca Tom să se întoarcă acasă, la sfârşitul zilei, puţin dezgustat – nu de viaţa lui de familie, ci de faptul că şi-a adus problemele zilnice înapoi în casă, odată cu el. Copiii lui au învăţat să vadă în ce toane este tatăl lor, înainte să se apropie prea mult de el. Ei ştiu că el imediat se va uita după ziar, care ar trebui să fie acolo, iar apoi va întreba când se serveşte masa, care ar trebui să fie cât mai curând.

Da, Tom munceşte din greu şi are grijă de familia lui. Şi da, cu afacerea lui şi patru copii acasă este ocupat până peste cap. Şi nu, Tom nu este nici abuziv, nici violent. Dar Tom este un om foarte nervos, iar această furie a lui distruge tot ce atinge.

'''Povestea lui Jim'''

Şi Jim este nervos - foarte nervos – dar furia lui nu este una care să îi facă familia să meargă pe coji de ouă. Furia lui Jim nu-l face pe acesta să bodogăne tot drumul spre muncă. Nu îl face să se uite de sus la cei care lucrează pentru el. Nu îi caracterizează felul în care intră pe uşă la sfârşitul unei zile de muncă. Şi, totuşi, Jim este un om nervos.

Jim este nervos pe faptul că regimurile politice corupte au transformat oraşul, pe care îl iubeşte şi în care locuieşte, într-o umbră a ceea ce a fost odată. Jim este nervos pe sărăcia şi violenţa care fac din cartierele, nu departe de el, să fie periculoase şi de nelocuit. Jim este nervos că atât arta, cât şi cultura au fost atât de invadate de sex şi violenţă, încât este aproape imposibil să te distrezi, fără să simţi că este un atac la morală. Jim este nervos că nu îşi poate trimite copiii la şcolile subvenţionate de impozitele pe care le plăteşte pentru că acele şcoli sunt atât de slabe, încât prea puţină educaţie se face acolo.

Jim este nervos că biserica fie că a fost izolată de cultura înconjurătoare, fie că este într-un continuu război cu ea, încât şi-a pierdut capacitatea de unire şi luminare, aşa cum a intenţionat Dumnezeu ca ea să fie. Jim este nervos pe materialismul şi pasivitatea care îi opresc pe el şi pe ceilalţi credincioşi să facă ceea ce trebuie pentru a transforma ceea ce numai credincioşii pot transforma.

Dar furia lui Jim nu este una care luptă să deţină tot mai mult control. Nu se roagă ca lucrurile să fie cum le vrea el. Jim se roagă ca într-o zi, într-un anumit fel, să ia parte la planul pe care Dumnezeu vrea să îl îndeplinească în oraşul unde a fost trimis. Vedeţi, furia lui Jim nu ţine deloc de Jim. Nu îşi ia forma din planurile şi scopurile unei împărăţii claustrofobe a sinelui. Jim este omul care ştie ce înseamnă să fii bun şi furios în acelaşi timp. Furia lui Jim este furia constructivă a unui om care îl iubeşte pe Dumnezeu şi a cărui inimă a fost prinsă în scopurile Împărăţiei lui Dumnezeu. Furia lui Jim nu este aceea a tonului poruncitor şi a cuvintelor urâte. Nu este furia nerăbdării şi a iritării rapide a lui „Eu sunt şeful aici”. Nu este furia care duce la apariţia rapidă a plângerilor şi a nemulţumirilor ca rutină zilnică.

Jim este nervos, foarte nervos pe rezultatul păcatului asupra lumii în care trăieşte. Asta face ca furia lui să fie plină ce compasiune, înţelepciune, dreptate, bunătate şi dragoste. Furia lui Jim alină suferinţa celorlalţi, nu o întreţine. Furia nu îl lasă pe Jim să devină egoist. Nu, îl cheamă să se implice în suferinţa celorlalţi şi să caute modalităţi de a-i binecuvânta cu tot ceea ce este bun. Furia nu îl lasă pe Jim să fie egoist cu timpul lui sau strâmtorat cu banii. Furia lui îl face să se bucure atunci când se dăruieşte pe el sau resursele lui pentru binele împărăţiei care i-a cucerit inima.

'''Diferenţă radicală.'''

Tom şi Jim sunt doi oameni nervoşi ale căror vieţi sunt total diferite, şi ale căror furii produc rezultate cu totul diferite. Tom este nervos pentru că vrea să fie Dumnezeu, aşa că a redus tot ceea ce face parte din viaţa sa la micimea împărăţiei sinelui. Furia lui lasă ca moştenire frică, rană şi separare. Furia lui Jim îl slăveşte pe Dumnezeu, punându-L pe Dumnezeu şi Împărăţia Lui la locul lor. Furia lui Jim lasă ca moştenire dragoste, compasiune, bunătate şi vindecare.

Gândiţi-vă la voi înşivă: probabil că nu există zi din viaţa sau slujirea voastră în care într-o măsură mai mare sau mai mică să nu vă enervaţi. Întrebarea crucială este: „Sunteţi şi buni şi nervoşi în acelaşi timp?” Priviţi în sufletele voastre şi, cu smerenie, întrebaţi-vă: ''Cât din furia mea zilnică are de-a face cu Împărăţia lui Dumnezeu?'' Apoi, asumaţi-vă şi mărturisiţi momentele care nu au legătură cu Împărăţia şi bucuraţi-vă pentru cele care au legătură. Bucuraţi-vă pentru momentele care au fost transformate de Duhul şi căutaţi ajutorul lui Dumnezeu pentru acele momente care au încă nevoie de transformare. Rugaţi-vă să aveţi o inimă care să poată fi şi bună şi furioasă în acelaşi timp.

O speranţă mai mare

2013-05-23T06:03:33Z

Ofeliantal:

{{info|A Better Hope}}
<blockquote>“Astfel, porunca dată întâi se desfiinţează, pentru neputinţa şi nefolosul ei; Căci Legea n-a desăvârşit nimic, iar în locul ei îşi face cale o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.” (Evr. 7, 18-19) Evrei 7, 18-19 </blockquote>
În contextul persecuţiilor, mulţi dintre primii destinatari ai Epistolei către Evrei au ajuns să se îndoiască de realitatea Noului Legământ. Unii dintre ei chiar se gândeau să se întoarcă la Vechiul Legământ şi la preoţia levită în perioada când Epistola era scrisă. Ei uitau că nădejdea mântuirii în Hristos era mai mare decât cea oferită de Vechiul Legământ. Astfel, autorul, fiind preocupat ca niciunul dintre ei să nu cadă în ispita renunţării, a scris o scrisoare evreilor, pentru a le reaminti că speranţa mântuirii în Hristos se întemeiază pe însuşi templul ceresc (Evr. 6, 19).

Această speranţă este mai mare întrucât se bazează pe Preoţia lui Hristos. Spre deosebire de preoţia levită, care era incapabilă să desăvârşeacă pe cineva, Hristos, fiind Preot în veac după rânduiala lui Melchisedec, este capabil să îi facă desăvârşiţi pe toţi cei care vin la El pentru mântuire (Evr. 7, 1-17).

În pasajul de astăzi, autorul Epistolei către Evrei continuă să scoată în evidenţă schimbarea adusă de caracterul melchisedechian al Preoţiei lui Hristos. Ni se spune că odată cu venirea lui Hristos, Legea Veche a fost dată la o parte pentru că era atât inutilă, cât şi slabă. Prima imagine a acestui verset ne trimite cu gândul la preoţiea levitică şi la sacrificiile legate de aceasta. Acum că a venit Hristos, ele au încetat a mai fi necesare pentru că şi-au găsit împlinirea în Jertfa perfectă a lui Hristos. “Slăbiciunea” legii vechi a lăsat locul perfecţiunii Noii Legi.

Legea veche era “slabă” nu ca urmare a vreunui defect din lege; Legea în sine este sfântă şi dreaptă (Rom. 7, 12). Motivul “slăbiciunii” legii se găseşte chiar în esenţa omului. Sufletul păcătos al fiinţei umane a făcut ca legea să fie inutilă şi incapabilă să facă dreptatea necesară. Aflată în mâinile pline de păcat ale umanităţii, legea a devenit doar un instrument al morţii (Rom. 7, 10).

Totuşi, Hristos a adus speranţa unei noi mântuiri desăvârşind Legea. Dar nu aruncăm de tot Legea. Căutăm să o îndeplinim din recunoştinţă pentru Hristos, aşteptând ziua când dreptatea va veni în mod firesc pentru că suntem complet sfinţiţi. Această realitate a dreptăţii nu se va împlini decât în ziua venirii a doua a lui Hristos, iar până atunci, nădejdea în Hristos ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu (Evr. 7, 19) astfel încât să putem deveni, pe zi ce trece, asemenea cu Hristos.

'''Coram Deo'''

“Nădejdea mai mare” a Noului Legământ nu demonstrează altceva decât că exista nădejde şi sub Vechiul Legământ. Cu toate acestea, speranţa Vechiului Legământ este doar umbră, în timp ce speranţa Noului Legământ este substanţială. Mulţumesc lui Dumnezeu că El a dat mereu speranţă poporului Său şi că trăiţi într-o lume în care speranţa şi nădejdea sunt mai la îndemână.

'''Pasaje pentru studiu aprofundat'''

Deuteronom 30, 11-20 Psalmi 1 Romani 5, 20-21 2 Corinteni 3, 1-11

O speranţă mai mare

2013-05-23T06:02:02Z

Ofeliantal:

Rut sub aripile lui Dumnezeu

2012-08-02T16:06:45Z

Ofeliantal: /* Boaz: un bărbat plin de Dumnezeu */

{{ info | Ruth: Under the Wings of God}}

În capitolul 1 mâna lui Dumnezeu a apăsat greu asupra lui Naomi şi a familiei sale. Foametea din Iudeea, mutatul în Moab, moartea soţului ei, căsătoria fiilor ei cu neveste străine, moartea fiilor ei. Necazurile care au venit unul după altul au făcut-o pe Naomi să spună: (1:13, 20), "Mâna Domnului s-a întins împotriva mea …Cel Atotputernic m-a umplut de amărăciune” De fapt este atât de apăsată de providenţa amară a lui Dumnezeu în viaţa sa încât nu mi poate vedea semnele de speranţă pe măsură ce acestea apar. Ea ştie că există un Dumnezeu. Ştie că este Atotputernic şi că domneşte peste întâmplările personale şi naţionale ale oamenilor. Şi mai ştie că mâna Domnului s-a întins asupra ei. Viaţa ei este tragică. Ceea ce a uitat este faptul că toate experienţele amare din viaţa copiilor lui Dumnezeu se rânduiesc spre slava lor. Şi dacă am crede acest lucru şi ni l-am aminti nu am mai fi aşa orbi cum a părut să fie Naomi când Domnul a început să-şi descopere îndurarea.

==== Dulcea Providenţă a intervenţiei lui Dumnezeu ====

Dulcea providenţă ca şi cea amară se manifestă în viaţa lui Naomi în capitolul 1. Dumnezeu face să înceteze foametea şi deschide o cale spre casă pentru Naomi. El îi dăruieşte o noră uimitor de devotată şi iubitoare care s-o însoţească. Şi el păstrează o rudă din partea soţului lui Naomi care într-o bună zi se va căsători cu Rut şi va duce mai departe linia genealogică a lui Naomi. Însă Naomi nu vede niciunul din aceste lucruri. La sfârşitul capitolului, ea le spune cetăţenilor din Betleem, „La plecare eram în belşug, şi acum Domnul mă aduce înapoi cu mâinile goale. De ce să-mi mai ziceţi Naomi când Domnul s-a rostit împotriva mea şi Cel Atotputernic m-a întristat?” (v. 21). Aşadar, Rut şi Naomi cea amărâtă se stabilesc în Betleem. În capitolul 2 milostivirea lui Dumnezeu devine atât de evidentă încât până şi Naomi începe să o recunoască.

1. Naomi avea o rudă după bărbat. Acesta era un om foarte bogat, din familia lui Elimelec, şi se numea Boaz. 2. Rut, Moabita, a zis către Naomi: "Lasă-mă, te rog, să mă duc să strâng spice de pe câmpul aceluia înaintea căruia voi căpăta trecere." Ea i-a răspuns: "Du-te, fiica mea." 3. Ea s-a dus într-un ogor să strângă spice pe urma secerătorilor. Şi s-a întâmplat că ogorul acela era a lui Boaz, care era din familia lui Elimelec. 4. Şi iată că Boaz a venit din Betleem, şi a zis secerătorilor: "Domnul să fie cu voi!" Ei i-au răspuns: "Domnul să te binecuvânteze!" 5. Şi Boaz a zis slujitorului însărcinat cu privegherea secerătorilor: "A cui este tânăra aceasta?" 6. Slujitorul însărcinat cu privegherea secerătorilor a răspuns: "Este o tânără Moabită, care s-a întors cu Naomi din ţara Moabului. 7. Ea a zis: ,Dă-mi voie să strâng şi să culeg spice dintre snopi, rămase pe urma secerătorilor." Şi de azi dimineaţă, de când a venit, a stat în picioare până acum, şi nu s-a odihnit decât o clipă în casă".

8. Boaz a zis către Rut: "Ascultă, fiică, să nu te duci să culegi spice în alt ogor; să nu te depărtezi de aici, şi rămâi cu slujnicele mele. 9. Uită-te unde vor secera pe câmpii, şi du-te după ele. Am poruncit slugilor mele să nu se atingă de tine. Şi când îţi va fi sete, să te duci la vase, şi să bei din ce vor scoate slugile." 10. Atunci ea s-a aruncat cu faţa la pământ, şi i-a zis: "Cum am căpătat eu trecere înaintea ta, ca să te îngrijeşti de mine, o străină?" 11. Boaz i-a răspuns: "Mi s-a spus tot ce ai făcut pentru soacra ta, de la moartea bărbatului tău, şi cum ai părăsit pe tatăl tău şi pe mama ta şi ţara în care te-ai născut, ca să mergi la un popor pe care nu-l cunoşteai mai înainte. 12. Domnul să-ţi răsplătească ce ai făcut, şi plata să-ţi fie deplină din partea Domnului, Dumnezeului lui Israel, sub ale cărui aripi ai venit să te adăposteşti!" 13. Şi ea a zis: "O! să capăt trecere înaintea ta, domnul meu! Căci tu m-ai mângâiat, şi vorbele tale au mers la inima slujnicei tale. Şi totuşi eu nu sunt nici măcar ca una din slujnicele tale."

14. La vremea prânzului, Boaz a zis către Rut: "Apropie-te, mănâncă pâine, şi înmoaie-ţi bucata în oţet." Ea a şezut lângă secerători. I-au dat grăunţe prăjite; a mâncat şi s-a săturat şi ce a rămas a strâns. 15. Apoi s-a sculat să culeagă spice. Boaz a dat următoarea poruncă slujitorilor săi: "Lăsaţi-o să culeagă spice şi între snopi, şi să n-o opriţi; 16. şi chiar voi să-i scoateţi din snopi câteva spice; s-o lăsaţi să culeagă spice, şi să n-o înfruntaţi."

17. Ea a cules spice de pe câmp până seara, şi a bătut ce culesese. A ieşit aproape o efă de orz. 18. A luat-o şi a intrat în cetate, şi soacra sa a văzut ce culesese. Rut a scos şi rămăşiţele de la prânz şi i le-a dat. 19. Soacra sa i-a zis: "Unde ai cules astăzi spice, şi unde ai muncit? Binecuvântat să fie cel ce s-a îngrijit de tine!" Şi Rut a spus soacrei sale la cine muncise: "Omul la care am muncit azi", a zis ea, "se numeşte Boaz." 20. Naomi a zis nurorii sale: "Să fie binecuvântat de Domnul, care este plin de îndurare pentru cei vii, cum a fost şi pentru cei ce au murit. ,Omul acesta este rudă cu noi", i-a mai spus Naomi, ,este din cei ce au drept de răscumpărare asupra noastră." 21. Rut, Moabita, a adăugat: "El mi-a mai zis:  "Rămâi cu slugile mele, până vor isprăvi de secerat." 22. Şi Naomi a zis către nora sa Rut: "Este bine, fiica mea, să ieşi cu slujnicele lui, şi să nu te întâlnească cineva în alt ogor". 23. Ea s-a ţinut dar de slujnicele lui Boaz, ca să culeagă spice, până la sfârşitul seceratului orzurilor şi seceratului grâului. Şi locuia cu soacra sa.

==== Boaz: un bărbat plin de Dumnezeu ====

In versetele 1–7 îl întâlnim pe Boaz, vedem caracterul lui Rut şi percepem o providenţă ce abundă în indurare în spatele acestei scene. Boaz, după cum ni se spune, este o rudă de-a lui Elimelech, soţul decedat de multă vreme al lui Naomi. Imediat ne dăm seama că situaţia nu e atât de disperată cum sugera Naomi în 1:11–13 unde ne-a lăsat să deducem că nu mai era nimeni cu care să se căsătorească Rut şi Orpa pentru a duce mai departe descendenţa soţilor lor. Pentru persoana care citeşte poveste pentru prima dată, Boaz este ca o rază de lumină ce iese dintre norii de amărăciune ce se află deasupra capului lui Naomi. Şi aceasta se face din ce în ce mai luminoasă. De exemplu, versetul 1 ne spune că este un bărbat foarte bogat. Însă ce este şi mai important decât aceste lucru, versetul 4 ne arată că este un om al lui Dumnezeu. Din ce alt motiv s-ar fi oprit povestitorul ca să menţioneze felul în care Boaz şi-a salutat servitorii? „Şi iată că Boaz a venit din Betleem şi a zis secerătorilor: Domnul să fie cu voi! Ei i-au răspuns: Domnul să te binecuvânteze!” Dacă vreţi să aflaţi relaţia unui om cu Dumnezeu, trebuie să aflaţi cât de pline de Dumnezeu sunt detaliile vieţii de fiecare zi. În mod evident, Boaz era un astfel de om plin de Dumnezeu, pentru că afacerile sale de la câmp şi relaţiile sale cu slujitorii erau văzute prin prisma lui Dumnezeu. El i-a salutat cu Dumnezeu. Şi vom vedea foarte curând că acestea erau mai mult decât o politeţe pioasă.

==== Rut: O femeie de caracter ====

Pe lângă faptul că îl întâlnim pe Boaz în versetele 1–7, vom vedea caracterul lui Rut, care va fi vital în ceea ce intenţionează să ne înveţe capitolul.

===== 1. Iniţiativa lui Rut de a avea grijă de Naomi =====

''În primul rând'', observăm iniţiativa lui Rut de a avea grijă de soacra sa. De remarcat în versetul 2, Naomi nu-i porunceşte lui Rut să iasă să muncească. Rut este cea care spune, „ lasă-mă să merg la câmp să strâng spice de pe urma secerătorilor.” Rut s-a angajat faţă de Naomi cu o devoţiune uimitoare şi ia iniţiativa de a lucra şi a-i asigura cele trebuincioase traiului.

===== 2. Umilinţa lui Rut =====

''În al doilea rând'', vedem umilinţa lui Rut. Ea ştie cum să ia iniţiativa fără a face pe cineva să se simtă prost. În versetul 7 slugile îi povestesc lui Boaz cum li s-a adresat în dimineaţa aceea. Ea a spus „ Dă-mi voie să strâng şi să culeg spice dintre snopi, rămase pe urma secerătorilor.” Nu cere de pomană. Ea nici măcar nu îndrăzneşte să creadă că are dreptul să strângă. Nu doreşte nimic altceva decât să culeagă resturile ce rămân după ce secerătorii au terminat şi cere voie să facă până şi acel lucru. Ea este ca cealaltă femeie străină care a venit la Isus şi i-a zis, „Doamne, şi câinii mănâncă din firmiturile ce cad de la masa copiilor,” la care Isus a răspuns lăudându-i credinţa. Rut ştie cum să ia iniţiativa, însă nu este agresivă sau arogantă, ci umilă şi docilă.

===== 3. Hărnicia lui Rut =====

''În al treilea rând'',observăm hărnicia sa. Este un om care munceşte uimitor de mult. Versetul 7 continuă, „ Şi de azi dimineaţă de când a venit a stat în picioare până acum şi nu s-a odihnit decât o clipă în casă.” Versetul 17 merge mai departe cu ideea, spunând că ea a cules spice de pe câmp până seara, şi a bătut ce culesese A ieşi aproape o efă de orz, şi i-a dus-o acasă lui Naomi. Nu există dubiu, autorul vrea să ne facă să o admirăm pe Rut şi să-i imităm comportamentul. Ea ia ''iniţiativa'' de a avea grijă de soacra sa văduvă. Este umilă şi docilă şi nu iese cu aroganţă în evidenţă. Şi munceşte din greu de la răsăritul până la apusul soarelui. Iniţiativă. Umilinţă. Hărnicie. Trăsături demne de admiraţie. Să fim atenţi la ele în continuare.

==== Providenţa plină de îndurare a lui Dumnezeu ====

Însă înainte de a ne despărţi de versetele 1-7, aţi simţit providenţa plină de îndurare în spatele acestor întâmplări? Observaţi versetul 3:” Ea s-a dus într-un ogor să strângă spice de pe urma secerătorilor. Şi ''s-a întâmplat'' că ogorul acela era al lui Boaz, care era din familia lui Elimelec." S-a întâmplat ? Nu trebuie să scrieţi lucrări de teologie în fiecare rând. Uneori e bine să lăsaţi ceva ambiguu pentru a-i da cititorului posibilitatea să completeze spaţiile libere dacă a prins vreo idee. Răspunsul poate fi dat

Mai târziu. Şi va fi dat. De fapt, Naomi, cu teologia ei despre suveranitatea lui Dumnezeu este cea care va da răspunsul. Răspunsul este Dumnezeu – providenţa plină de îndurare a lui Dumnezeu care o călăuzeşte pe Rut în timp ce strânge spice. Rut s-a întâmplat să ajungă pe câmpul lui Boaz deoarece Dumnezeu este milostiv şi suveran chiar şi atunci când tace. După cum spune proverbul (16:19), „Mintea omului face planuri dar Domnul este cel care îi călăuzeşte paşii.

==== De ce a căpătat Rut trecere? ====

În versetele 8 şi 9 Boaz îi vorbeşte lui Rut cu multă bunătate, cu toate că este o străină. Îi asigură hrana spunându-i să muncească pe pământul său şi să stea în urma slujitoarelor sale. Îi oferă protecţie poruncindu-le tinerilor să nu-i facă nici un rău. (v.9). Şi se îngrijeşte să nu-i fie sete spunându-i să bea din apa scoasă de slugi din fântână. Aşadar, toată bogăţia şi evlavia lui Boaz încep să lucreze pentru prosperitatea lui Rut.

Şi acum am ajuns la cea mai importantă schimbare din capitol-versetele 10-13. Rut pune o întrebare care se dovedeşte a fi foarte profundă. Este una din cele pe care cu toţii trebuie să îl întrebăm pe Dumnezeu. Nu există ceva mai important în viaţa noastră decât răspunsul pe care îl primim la această întrebare.

Apoi, a căzut cu faţa la pământ,făcând o plecăciune adâncă şi-i spuse, „De ce am căpătat trecere în ochii tăi, că m-ai remarcat, dacă eu sunt o străină?”

Rut ştie că este moabită. Din punct de vedere natural are două dezavantaje. Ea nu este supărată din aceste cauze ci le acceptă. O persoană care nu este israelită nu se aşteaptă la vreun tratament special. Răspunsul ei la bunătatea lui Boaz este uimirea.

Este foarte diferită de majoritatea oamenilor din ziua de azi. Ne aşteptăm la bunătate şi suntem uimiţi şi iritaţi dacă nu ne primim drepturile. Însă Rut îşi exprimă sentimentul de nevrednicie căzând cu faţa la pământ şi făcând o plecăciune adâncă. Oamenii mândri nu mulţumesc. Oamenii umili se fac încă şi mai umili dacă sunt trataţi cu bunătate. Bunătatea nu are menirea să ne ridice din umilinţa noastră. Este menită să ne facă fericiţi în Dumnezeu.

==== Nu pe merit ====

Însă ne îndepărtăm de la subiect. Rut îl întreabă pe Boaz de ce îi arată atâta bunătate. Versetele 11 şi 12 sunt cruciale:

Boaz i-a răspuns: „Mi s-a spus tot ce ai făcut pentru soacra ta de la moartea bărbatului tău şi cum ai părăsit pe tatăl tău şi pe mama ta şi ţara în care te-ai născut ca să mergi la un popor pe care nu-l cunoşteai mai înainte. Domnul să-ţi răsplătească ce-ai făcut şi plata să-ţi fie deplină din partea Domnului, Dumnezeului lui Israel, sub ale cărui aripi ai venit să te adăposteşti!”

Observaţi: când Rut întreabă de ce a căpătata trecere , Boaz nu răspunde: simpatia este necondiţionată. El îi răspunde la întrebarea de ce? Spunându-i,”Pentru că ai iubit-o pe Naomi atât de mult încât ai voit să-ţi părăseşti tatăl şi mama pentru a o sluji pe un pământ străin.”

Acest lucru vrea să însemne că autorul vrea ca noi să credem că afecţiunea lui Rut pentru Naomi este un lucru ce merită favoarea lui Boaz şi a lui Dumnezeu? Doreşte să considerăm favoarea ca fiind afecţiunea pe care o câştigăm? Nu cred. Dacă Rut a câştigat favoarea lui Boaz, atunci trebuie să o considerăm ca un fel de angajată care îi face un serviciu angajatorului său, Boaz, care este aşa de valoros încât el se simte dator să o răsplătească. Aceasta nu este imaginea pe care autorul doreşte ca noi să o creăm în mintea noastră. Versetul 12 oferă o altă imagine ca face posibilă scena angajat-angajator.

==== Pentru că a căutat refugiu sub aripile lui Dumnezeu ====

Boaz spune în versetul 12 că Dumnezeu este cu adevărat cel care o răsplăteşte pe Rut pentru dragostea ei faţă de Naomi. Boaz nu este decât instrumentul de care se foloseşte Dumnezeu. (după cum vom afla acest lucru de la Naomi imediat). Acum însă remarcaţi cuvintele "Domnul te va răsplăti pentru ceea ce ai făcut şi o răsplată îmbelşugată îţi va fi dată de către Domnul, Dumnezeul lui Israel, sub ale cărui aripi ai venit să cauţi adăpost.” Acest verset nu ne încurajează să ne-o imaginăm pe Rut ca pe o angajată a Domnului care oferă servicii de calitate pe care apoi el le răsplăteşte cu un salariu bun, în calitate de angajator. Imaginea lui Dumnezeu este aceea a unui mare Vultur cu aripile întinse, iar Rut ca un pui de vultur ameninţat, care vine să găsească adăpost sigur sub aripile Vulturului. Ceea ce vrea să spună versetul 12 este că Domnul o va răsplăti pe Rut ''pentru că'' a căutat refugiu sub aripile sale.

Aceasta este o învăţătură des întâlnită în Vechiul Testament. De exemplu, psalmul 57:1 spune „Ai milă de mine, Doamne, ai milă de mine, ''căci'' în tine cată refugiu sufletul meu; la umbra aripilor tale mă voi adăposti.” Observaţi cuvântul „căci”. Fii milostiv cu mine, căci în tine caută adăpost sufletul meu. De ce să fie Dumnezeu milostiv faţă de Rut? Pentru că a căutat refugiu sub aripile sale. A considerat ocrotirea lui mai bună decât a tuturor celorlalţi. Şi-a pus baza în Dumnezeu pentru a căpăta speranţă şi bucurie. Şi atunci când o persoană face acest lucru, intră în joc onoarea lui Dumnezeu iar El va fi milostiv. Dacă consideraţi valoarea lui Dumnezeu ca fiind sursa speranţei voastre în loc să consideraţi valoarea voastră ca sursă a speranţei lui Dumnezeu, atunci acest angajament de neclintit faţă de propria sa valoare îl face să se angajeze cu toată inima pentru protecţia şi bucuria voastră.

==== Căutând refugiu la Dumnezeu şi iubindu-i pe ceilalţi ====

Însă trebuie să ne întrebăm, ce legătură are iubirea lui Rut faţă de Naomi şi faptul că şi-a părăsit propria familie cu căutarea adăpostului sub aripile lui Dumnezeu. Cea mai probabilă ipoteză este că Rut a fost capabilă să părăsească adăpostul oferit de tatăl şi mama sa în Moab pentru că a găsit adăpost sub aripile lui Dumnezeu, care are mult mai superior. Şi în mod evident a văzut nevoia din viaţa lui Naomi şi a simţit că Dumnezeu o cheamă să satisfacă acea nevoie. Vulturul a venit spre Naomi, şi pentru a continua să se bucure de adăpostul aripilor lui Dumnezeu, şi Rut se deplasează şi se angajează să aibă grijă de Naomi cu afecţiunea pe care o primeşte de la Vultur. Aşadar, legătura dintre a căuta adăpost sub aripile lui Dumnezeu pe de o parte şi a-ţi părăsi căminul pentru a avea grijă de Naomi, pe de altă parte este faptul că a fi sub aripile lui Dumnezeu i-a dat lui Rut capacitatea de a lăsa deoparte adăpostul oferit de oameni şi să se dăruiască din dragoste faţă de Naomi. Sau, pentru a spune acest lucru cu alte cuvinte, este faptul că a-şi părăsi familia şi iubirea faţă de Naomi sunt rezultatul şi dovada că şi-a găsit adăpostul în Dumnezeu.

==== Mesajul Evangheliei ====

Să ne întoarcem la întrebarea lui Rut din versetul 10 , „De ce am căpătat trecere?” Răspunsul este că a căutat adăpost sub aripile lui Dumnezeu şi că aceasta i-a dat libertatea şi dorinţa de a-şi părăsi căminul şi s-o iubească pe Naomi. Ea nu a ''câştigat'' afecţiunea lui Dumnezeu şi a lui Boaz. Ea nu este angajata lor. Aceştia nu îi plătesc un salariu pentru munca prestată. Dimpotrivă, ea i-a onorat recunoscându-şi nevoia ca aceştia să îi dea de lucru şi pur şi simplu refugiindu-se în generozitatea lor.

Acesta este mesajul evangheliei în Vechiul şi Noul Testament. Dumnezeu va avea milă de oricine (palestinian sau israelit sau american) care se umileşte asemenea lui Rut şi caută adăpost sub aripile lui Dumnezeu. Isus a spus, O Ierusalime, Ierusalime, care îţi ucizi profeţii şi-i baţi cu pietre pe cei care sunt trimişi la tine! De câte ori nu am vrut să-ţi adun copii aşa cum îşi adună găina puişorii sub aripile sale, iar tu nu ai vrut! Iată, casa ta e părăsită şi nemângâiată.

Tot ceea ce trebuiau să facă fariseii era să se adăpostească sub aripile lui Isus. Să înceteze să se mai îndreptăţească. Să înceteze să se mai bazeze pe forţele proprii. Să înceteze să se mai ridice în slăvi. Însă ei nu au vrut. Nu au luat-o de model pe Rut. Nu au căzut cu faţa la pământ în faţa lui Isus. Nu au făcut vreo plecăciune. Nu s-au minunat când au văzut harul. Să nu fim ca fariseii. Să fim precum Rut.

Dumnezeu nu este ca un angajator care caută angajaţi. El este vulturul care caută oameni care să se adăpostească sub aripile sale. El caută oameni care să-şi părăsească mama şi tatăl şi ţara natală sau orice altceva care ne-ar putea reţine de la o viaţă de iubire sub aripile lui Isus.

==== Teologia lui Naomi şi suveranitatea lui Dumnezeu ====

Voi încheia întorcându-mă rapid la Naomi. Boaz îi dă lui Rut tot ceea ce poate mânca ea la prânz. (v. 14, cf. "mai mult har-trecere-favoare," Iacob 4:6). Ea lucrează până la apusul soarelui. Se întoarce la Naomi şi îi dă resturile rămase de la prânz şi toate grăunţele prăjite. (vv. 17–19). Ea i-a spus ce s-a întâmplat cu Boaz şi în versetul 20 teologia lui Naomi asupra suveranităţii lui Dumnezeu o deserveşte foarte bine. Ea spune, „Binecuvântat fie el (Boaz) de Domnul, ''a cărui bunătate nu i-a părăsit nici pe cei vii nici pe cei morţi''” Cred că bunătatea la care se referă este bunătatea Domnului. (Cf. Geneza 24:27.) Boaz abia începuse să arate bunătate faţă de morţi. Dumnezeu părea că este cel care îi părăsise. Bunătatea lui Dumnezeu nu i-a părăsit pe cei vii (pe Naomi şi pe Rut) sau pe cei morţi (Elimelec şi Chilion). Domnul a fost cel care a făcut să înceteze foametea. Domnul a fost cel care a legat-o cu iubire pe Rut de Naomi. Domnul a fost cel care l-a păstrat pe Boaz pentru Rut. Rut nu a venit din întâmplare pe câmpul lui Boaz. Lumina iubirii lui Dumnezeu s-a ivit în sfârşit suficient de mare pentru ca Naomi să o vadă. Domnul este bun. El este milostiv cu toţi cei care îşi caută adăpost sub aripile sale. Aşadar haideţi să cădem cu faţa la pământ şi să ne închinăm Domnului, să ne mărturisim nevrednicia, să căutăm adăpost sub aripile lui Dumnezeu şi să fim uimiţi de harul său.

Eşti suficient de umil pentru a fi eliberat de grijă?

2012-08-01T19:07:03Z

Ofeliantal: /* 2. Mândria este auto suficienţă şi încredere în forţele proprii */

{{ info | Are You Humble Enough to Be Care-Free?}}
<blockquote>'''1 Petru 5:5-7''' Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi în legăturile voastre să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har. Smeriţi-vă, dar, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi se îngrijeşte de voi. </blockquote>

=== Introducere ===

Umilinţa nu este o trăsătură de caracter foarte îndrăgită în lumea modernă. Nu este trâmbiţată prin talk-show-uri sau adulată în discursurile absolvenţilor, ori lăudată prin diverse seminarii, ori pusă pe o listă a valorilor esenţiale. Şi dacă mergeţi la rafturile masive cu cărţi de la biblioteca universităţii nu veţi găsi tratate despre umilinţă.

Motivul de bază al acestei situaţii nu este greu de găsit: umilinţa nu poate supravieţui decât în prezenţa lui Dumnezeu. Când Dumnezeu pleacă, şi umilinţa se duce cu El. De fapt am putea spune că umilinţa îl urmăreşte pe Dumnezeu ca o umbră. Ne putem aştepta să vedem umilinţa aplaudată în societatea noastră tot la fel de des cât îl găsim pe Dumnezeu elogiat – adică mai niciodată.

In Septembrie (ziua 12) ziarul Star Tribune a publicat un editorial ce trata despre atmosfera ce sufocă umilinţa:
<blockquote>Există unii care se agaţă în mod naiv de amintirea nostalgică a lui Dumnezeu. Creştinul obişnuit care merge la biserică petrece câteva ore pe săptămână pentru a face experienţa sacrului… Însă în restul timpului, se cufundă într-o societate care nu-l mai recunoaşte pe Dumnezeu ca fiind Atotputernic şi Atoateştiutor, ce trebuie iubit şi venerat… În ziua de azi suntem prea sofisticaţi pentru Dumnezeu. Ne descurcăm pe cont propriu, suntem gata să facem alegeri şi să ne definim propria existenţă. </blockquote>
În această atmosferă umilinţa nu poate supravieţui. Dispare odată cu Dumnezeu. Când Dumnezeu este neglijat, îi ia locul zeul de pe locul doi, adică omul. Iar aceasta este prin definiţie opusul umilinţei, adică mândria.

Aşadar atmosfera pe care o respirăm este ostilă umilinţei. Iar acest text este complet străin de timpurile noastre şi în acelaşi timp cu desăvârşire necesar. Dacă ceea ce se afirmă aici nu capătă contur în viaţa noastră, nu vom fi o biserică creştină şi nu vom fi sare şi lumină într-o lume ce agonizează.

=== Umilinţa este necesară în viaţa creştină ===

Tema principală a acestui mesaj este aceea că noi, creştinii ar trebui să fim oameni umili. Porunca vine de trei ori sub diverse forme.

#Verset 5a: "Şi voi, tinerilor, fiţi supuşi [adică, fiţi umili faţă de] bătrânii voştri."
#Verset 5b: "Şi în toate legăturile voastre să fiţi împodobiţi cu smerenie.”
#Verset 6: "Smeriţi-vă, dar, sub mâna tare a lui Dumnezeu.”

Aşadar ideea principală este clară în aceste trei versete: umilinţa este necesară în viaţa unui creştin. Este trăsătura definitorie a unui creştin autentic.

=== Patru îndemnuri către umilinţă ===

Aşadar Petru dă motive sau îndemnuri pentru a fi umili—cel puţin patru.

#Verset 5b: "Dumnezeu se opune celor mândri." Nimic nu poate fi mai rău decât să ai un adversar infinit de puternic şi sfânt ca Dumnezeu, care îţi stă împotrivă. Aşadar nu fi mândru.
#Verset 5b: "Dumnezeu dă haruri celor umili." Şi chiar că nimic nu poate fi mai plăcut decât ca Dumnezeu cel infinit de puternic şi de înţelept să te trateze cu favoruri. El face acest lucru cu cei umili. Motivul nu constă în faptul că umilinţa este practicarea unei virtuţi ce câştigă haruri, ci faptul că umilinţa este mărturisirea unei goliciuni interioare ce primeşte haruri. Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este Împărăţia Cerurilor.
#Verset 6: Dumnezeu îşi va întrebuinţa Mâna sa cea Atotputernică pentru a-i ridica pe cei umili: "Plecaţi-vă, aşadar, sub mâna cea puternică a lui Dumnezeu, iar El vă va înălţa la timpul potrivit.”
#Verset 7: Dumnezeu va avea grijă de cei umili cu Mâna sa cea Puternică: " Aruncă-ţi asupra Lui toate neliniştile tale, pentru că El are grijă de tine."

Fii umil, pentru că, dacă eşti mândru, Dumnezeu va fi împotriva mândriei tale, însă dacă vei fi umil îţi va dărui haruri, te va ridica la vremea potrivită şi va avea grijă de tine de-a lungul vieţii, deci nu trebuie să te nelinişteşti.

=== Două întrebări ===

Acestea sunt ideile principale ale textului. Însă cum vor prinde rădăcini în inima şi mintea noastră şi cum o să facă o puternică diferenţă în felul în care trăim spre slava lui Dumnezeu? Lăsaţi-mă să încerc să aprofundez ideea punând două întrebări:

#Ce este mândria şi ce este umilinţa?
#Care este legătura dintre umilinţă şi a nu fi neliniştit?

=== Ce legătură există între umilinţă şi a nu fi neliniştit? ===

Voi începe cu cea de-a doua. Aţi observat în Biblia Americană Standard, versiune nouă, legătura gramaticală între versetul 6 şi versetul 7? „Smeriţi-vă, dar, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. 7. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi se îngrijeşte de voi.” Nu este pur şi simplu o propoziţie nouă. Este o propoziţie subordonată. „Smeriţi-vă… aruncând asupra Lui neliniştile voastre.” Cred că aruncarea grijilor noastre asupra lui Dumnezeu este expresia umilinţei. E ca şi cum am spune „Mănâncă civilizat…mestecă cu gura închisă.” „Condu cu grijă…. Ţinându-ţi ochii larg deschişi.” „Fii generos… invitând pe cineva la masă de Ziua Recunoştinţei.”

„Smeriţi-vă… aruncând asupra Lui neliniştile voastre.” Una din felurile în care se exprimă umilinţa voastră este să aruncaţi grijile voastre asupra lui Dumnezeu. Ceea ce înseamnă că una din piedicile de a vă arunca neliniştile voastre asupra lui Dumnezeu este mândria. Ceea ce înseamnă că grija excesivă pentru viitorul vostru este probabil o formă de mândrie.

Nu am terminat nici pe departe să discutăm despre lucrurile astea. Dar pentru a simţi deplin forţa impactului trebuie să răspundem la prima întrebare, după care ne vom întoarce la legătura dintre mândrie şi nelinişte.

=== Ce este mândria şi umilinţa? ===

Cea de-a doua întrebare era „Ce este mândria şi umilinţa?”

Voi încerca să răspund la aceasta cu zece observaţii biblice despre mândrie. Umilinţa este exact opusul său.

==== 1. Mândria este auto satisfacţie ====

Dumnezeu îi vorbeşte lui Israel în Cartea lui Osea 13:4–6,
<blockquote>Dar Eu sunt Domnul Dumnezeul tău din Ţara Egiptului încoace… 5 Eu te-am cunoscut în pustie, într-un pământ fără apă. 6 Dar când au dat de o păşune, s-au săturat, şi când s-au săturat, inima li s-a umflat de mândrie; de aceea M-au uitat” (Cf. Ieremia 49:4.) </blockquote>
==== 2. Mândria este autosuficienţă şi încredere în forţele proprii ====

Moise avertizează poporul lui Dumnezeu în Deuteronom 8:11–17 despre ce se va întâmpla când vor ajunge în ţara făgăduită:
<blockquote>Luaţi aminte . . . 12 când vei mânca şi te vei sătura, când vei zidi şi vei locui în case frumoase, 13 când vei vedea înmulţindu-ţi-se cirezile de boi şi turmele de oi, mărindu-ţi-se argintul şi aurul, şi crescându-ţi tot ce ai … 14 ia seama să nu ţi se umfle inima de mândrie şi să nu uiţi pe Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei… [iar tu ] 17 vezi să nu zici în inima ta: „Tăria mea şi puterea mâinii mele mi-au câştigat aceste bogăţii.” </blockquote>
Bunătatea lui Dumnezeu este transformată în autosuficienţă.

==== 3. Mândria se consideră deasupra oricărei învăţături ====

In Ieremia 13:9–10 Dumnezeu spune poporului lui Iuda,
<blockquote>Voi distruge mândria lui Iuda şi mândria cea mare a Ierusalimului. 10 Cei răi, care refuză să dea ascultare Cuvintelor Mele, care umblă în încăpăţânarea inimii lor. </blockquote>
Mândria refuză cu încăpăţânare să i se predea calea lui Dumnezeu, şi face din propriile dorinţe măsura adevărului.

==== 4. Mândria nu se supune ====

Psalmul 119:21 spune,
<blockquote>Căci tu îi dojeneşti pe cei mândri, blestemaţii ce rătăcesc de la poruncile Tale. </blockquote>
Când se vorbeşte despre poruncile lui Dumnezeu, cel mândru se întoarce cu spatele şi nu vrea să se supună. Respinge dreptul şi autoritatea lui Dumnezeu de a porunci.

==== 5. Mândria îşi atribuie sieşi ceea ce face doar Dumnezeu ====

Una din cele mai vii exemple care ilustrează acest caz este cel al lui Nebucadneţar, regele Babilonului.
<blockquote>[Nebucadneţar spuse], "Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu ca loc de şedere împărătească , prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?” 31 Nu se sfârşise încă vorba aceasta a împăratului, şi un glas s-a pogorât din cer şi a zis: ”Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia ta… 32 până vei recunoaşte că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea!” (Daniel 4:30–32) </blockquote>
Apoi, după ce a trecut vremea umilirii sale, când a păscut pe câmp ca boii, Nebucadneţar este făcut din nou împărat şi mărturiseşte,
<blockquote>Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul Cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte, şi El poate să smerească pe ceice umblă cu mândrie!” (Daniel 4:37; cf. Isaia 10:12) </blockquote>
==== 6. Mândria se înalţă când i se dă atenţie ====

Isus i-a acuzat pe liderii religioşi din Ierusalim:
<blockquote>Umblă după locurile dintâi la ospeţe, şi după scaunele dintâi în sinagogi, 7 le place să le facă oamenii plecăciuni prin pieţe, şi să le zică: ”Rabi! Rabi!” (Matei 23:6) </blockquote>
==== 7. Mândria aspiră la locul lui Dumnezeu ====

În timpul rugăciunii din familia noastră tocmai am citit despre mândria lui Irod în Fapte 12:
<blockquote>Într-o zi anumită, Irod s-a îmbrăcat cu hainele lui împărăteşti, a şezut pe scaunul lui împărătesc şi le vorbea. 22 Norodul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!” 23 Îndată l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu, şi a murit mâncat de viermi. (Fapte 12:21–23; cf. Isaia 14:12–14) </blockquote>
==== 8. Mândria se opune însăşi existenţei lui Dumnezeu ====

Psalm 10:4:
<blockquote>Cel rău zice cu trufie: „Nu pedepseşte Domnul! Nu este Dumnezeu!” Iată toate gândurile lui. </blockquote>
Mândria ştie că cea mai simplă soluţie pentru a supravieţui ar fi să nu existe deloc Dumnezeu. Aceasta ar însemna, aşa cum spuneau naziştii „Soluţia finală” pentru supravieţuirea mândriei.

Prin urmare, nu este o surpriză faptul că …

==== 9. Mândria refuză să se încreadă în Dumnezeu ====

Proverbe 28:25 pune în contrast aroganţa şi încrederea:
<blockquote>Omul mândru provoacă ceartă, dar cel ce se încrede în Domnul va prospera. </blockquote>
Mândria nu se poate încrede în Dumnezeu. Postura de încredere îl pune într-o lumină nefavorabilă. Prea dependent. Atrage prea mult atenţia asupra puterii şi înţelepciunii altcuiva. Încrederea în Dumnezeu este esenţa umilinţei, opusul mândriei.

Când mândria ne împiedică să ne încredem în faptul că Dumnezeu are grijă de noi, există două posibilităţi: prima ar fi că simţim o falsă siguranţă bazându-ne pe forţele noastre imaginare şi pe abilităţile noastre de a evita catastrofele. Cea de-a doua este că ne dăm seama de faptul că nu putem garanta propria noastră siguranţă, şi ne simţim neliniştiţi..

Fapt ce ne aduce aminte de cea de-a zecea trăsătură a mândriei şi explicaţia finală despre legătura dintre 1 Petru 5:6 şi 7.

==== 10. Mândria se îngrijorează de ce va aduce viitorul ====

În Isaia 51:12–13 Dumnezeu le vorbeşte izraeliţilor neliniştiţi că problema lor este mândria.
<blockquote>Eu, Eu Însumi sunt Cel ce vă aduce mângâiere. Cine sunteţi voi, de vă e teamă de omul muritor, şi de fiul omului care este ca iarba; 13 încât l-aţi uitat pe Domnul, Creatorul vostru? </blockquote>
De credeţi că trebuie să vă fie frică? Sună ciudat, nu? Dar atât este de subtilă mândria. Mândria este rădăcina neliniştii noastre...

=== Impactul deplin al 1 Peter 5:6–7 ===

Acum vedem deplinul impact al lui 1 Peter 5:6–7,
<blockquote>Smeriţi-vă, aşadar, sub mâna puternică a lui Dumnezeu, ca El să vă înalţe la vremea potrivită. . . </blockquote>
Cum? În ce fel să vă smeriţi? Răspunsul (v. 7): "aruncând asupra Lui toate neliniştile voastre, pentru că El vă poartă de grijă." Cu alte cuvinte, cel mai umil lucru din lume este să facem ce spune 1 Petru 4:19, " Încredinţaţi-vă sufletul Creatorului vostru care este credincios”. Dacă vă aruncaţi grijile voastre asupra lui Dumnezeu înseamnă că aveţi încredere în promisiunea Sa de a avea grijă de voi şi că are puterea şi înţelepciunea de a pune în aplicare acea grijă în cel mai măreţ fel posibil.

Acea încredere este opusul mândriei. Este esenţa umilinţei. Este încrederea că mâna cea puternică a lui Dumnezeu nu este asupra voastră ca să vă strivească dar ca să aibă grijă de voi aşa cum sună promisiunea Sa. Nu fiţi mândri, ci aruncaţi-vă neliniştile asupra lui pentru că El va avea grijă de voi.

Ori de câte ori inima voastră începe să fie neliniştită în ceea ce priveşte viitorul, vorbiţi cu inima voastră spunându-i „Inimă, de cine crezi că trebuie să-ţi fie teamă, de viitor cumva, şi să anulezi astfel promisiunea lui Dumnezeu? Nu, inima mea, eu nu o să mă umplu de nelinişte. Mă voi smeri în pace şi bucurie pentru că am încredere în această promisiune măreaţă şi nepreţuită a lui Dumnezeu – El are grijă de mine.

Separarea finală: Viaţă veşnică sau Mânie veşnică, Partea 1

2012-08-01T19:03:43Z

Ofeliantal: /* Ne aşteaptă fie cerul fie iadul */

{{info|The Final Divide: Eternal Life or Eternal Wrath, Part 1}}

<blockquote>'''Romani 2:6-10'''</blockquote>

<blockquote>Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care, judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri. 2 Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri,este potrivită cu adevărul. 3 Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, şi pe cari le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? 4 Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? 5 Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, 6 care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. 7 Şi anume, va da viaţa vecinică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; 8 şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. 9 Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec. 10 Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec.</blockquote>

====Ne aşteaptă fie cerul fie iadul====

Din toate lucrurile care ne învaţă acest text – şi ne învaţă multe lucruri – un lucru este evident şi de o importanţă incomensurabilă pentru noi şi pentru misiunea noastră în această lume modernă, seculară: şi anume, când viaţa ta se termină pe acest pământ, şi veacul prezent se încheie pe această planetă, Dumnezeu îţi va da fie viaţă veşnică fie mânie şi indignare. Vei primi fie slavă, cinste şi pace fie necaz şi tulburare. Cerul sau iadul te aşteaptă atunci când mori. Şi ambele vor dura o veşnicie.

Să ne asigurăm că vedem această realitate fundamentală în acest text. Versetul 6: " Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. [7] Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; [8] şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire.[Acum el inversează ordinea şi dă aceleaşi alternative din nou, ca nu cumva să pierdem esenţa.] [9] Necaz şi strâmtorare [corespunzător versetului 8: "mânie şi urgie"] va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec. [10] Slavă, cinste şi pace [corespunzător versetului 7: "viaţă veşnică"] va veni însă peste oricine face binele: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec."

Deci, orice altceva înţelegeţi de aici, vă rog să nu vă scape esenţa acestui lucru. Ce ar putea fi mai important sau mai relevant sau mai urgent sau mai măreţ sau mai captivant decât fericirea sau nefericirea voastră pentru toată veşnicia?

====Pentru toate etapele vieţii====

Copii, aceasta este foarte important pentru voi. Într-o zi veţi muri. Sper ca aceasta să se întâmple atunci când veţi fi foarte bătrâni şi sătui de ani. Dar s-ar putea să aveţi şase ani sau şaisprezece ani când veţi muri. Şi când veţi muri, veţi intra fie în viaţă veşnică cu Dumnezeu fie veţi fi îndepărtaţi sub mânia Lui veşnică şi nefericire veşnică. Nu trebuie să vă temeţi de aceasta. Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său, Isus, să moară pentru păcătoşi astfel încât oricine se încrede în El nu va merge în iad, ci va avea viaţa veşnică (Ioan 3:16). Dar trebuie să vă pese de lucrul acesta. Aşa că ascultaţi cu atenţie astăzi şi rugaţi-i pe taţii şi pe mamele voastre să vă ajute să fiţi siguri că veţi merge în cer şi nu în iad.

Şi adolescenţilor, fiţi înţelepţi şi gândiţi-vă la ceea ce contează cu adevărat în lumea aceasta. Nu fiţi neînţelepţi şi nu vă cheltuiţi energia pe lucruri care durează un moment şi apoi se duc. Nu vă gândiţi că veţi trăi mult timp şi că vă veţi gândi la cer şi iad când veţi fi bătrâni. În fiecare zi aflăm de la ştiri de adolescenţi care mor subit. Şi dacă amânaţi, s-ar putea să descoperiţi că inima voastră este aşa de plină de concepţiile acestei lumi, că nu veţi mai fi capabili să simţiţi o atracţie spirituală serioasă. O, de câte ori l-am auzit pe tatăl meu spunând aceste cuvinte ameninţătoare din Eclesiastul 12:1, "Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţei tale, până nu vin zilele cele rele şi pînă nu se apropie anii, când vei zice: "Nu găsesc nici o plăcere în ei"." Puţine lucruri sunt mai de temut decât o vârstă înaintată, lipsită de evlavie, nefericită incapabilă să se bucure de cer sau să tremure la gândul iadului. Nu presupuneţi că veţi deveni mai serioşi cu privire la veşnicie când veţi fi bătrâni. Faceţi-o acum.

Şi voi, cei căsătoriţi şi cei necăsătoriţi, aflaţi în floarea vârstei, aveţi grijă să nu fiţi înghiţiţi de cerinţele carierelor voastre care vă sug toată energia doar ca să vă daţi seama că aşteptaţi momentele de distracţie şi relaxare din week-end, găsindu-vă eliberarea de munca lumească în distracţia lumească. Şi să vă treziţi – poate – într-o bună zi realizând că nu mai aveţi nici o plăcere pentru lucrurile lui Dumnezeu. Aţi devenit buni cunoscători ai restaurantelor, video-urilor, filmelor, sportului, bursei, computerelor şi a o sumedenie de alte lucruri trecătoare. Şi în tot acest timp, simţul vostru pentru cer şi iad a murit. Treziţi-vă înainte de a fi prea târziu. Şi tremuraţi astăzi meditând la aceste lucruri. Şi puneţi-vă în minte să vă gândiţi la problemele cele mai importante din univers: viaţa veşnică sau mânia veşnică.

Şi voi toţi sfinţii mai vârstnici (sau poate unii dintre voi care nu sunteţi mântuiţi), nu vă ascundeţi de această întrebare de o vitală importanţă, care se apropie repede, şi anume unde se va găsi sufletul vostru peste câţiva ani sau câteva luni. O, fie ca Dumnezeu să vă dea harul să vă gândiţi la aceasta şi să ştiţi că sunteţi gata, cu neprihănirea lui Hristos, de a intra în viaţă şi de a nu cădea în mâinile mâniei omnipotente.
====Distracţie====

Simt aşa o povară pentru noi ca şi biserică de a înota împotriva valului al aproape fiecărui curent din cultura noastră. Din ce în ce mai mult, America este o naţiune predată jocului. Industriile jocului sunt imense! Astăzi casele sunt construite cu centre de divertisment. Computerele, aparatura video, televiziunea şi staţiile stereo toate se coordonează ca să ne ofere din ce în ce mai multe distrageri stimulante şi captivante de la realităţile lumii. În timp ce ar trebui să visăm, pentru slava lui Hristos, la cum să ne trăim vieţile pentru a diminua ignoranţa, boala, nefericirea şi pierzania oamenilor, noi devenim din ce în ce mai mult dependenţi de distracţie.

Faceţi un mic test de vocabular evanghelic, şi calculaţi, de exemplu, frecvenţa în creştere cu care folosim cuvântul lumesc „distractiv” pentru a descrie aproape tot ceea ce ne place. Dar când vom descrie experienţele noastre bune ca fiind „pline de esenţă” sau „semnificative” sau „care ne îmbogăţesc” sau „înnobilante” sau „vrednice” sau „edificatoare” sau „de ajutor” sau „care ne întăresc” sau „încurajatoare” sau „care dau profunzime” sau „transformatoare” sau „valoroase” sau „care ne deschid ochii” sau „care-L înalţă pe Dumnezeu”?

Examinaţi-vă cu acest text: Orice altceva ne învaţă textul acesta, un lucru este clar, şi anume că ne învaţă că după moarte este viaţă veşnică, slavă, cinste şi pace, şi este mânie veşnică, indignare, necaz şi durere. Şi într-o clipită, chiar înainte ca acest serviciu divin să se termine, ai putea să te afli în mod ireversibil fie într-o parte fie în alta. Eu sunt un ca o strajă pe zidul cetăţii. Şi v-am avertizat cât m-am priceput eu de limpede. Pregătiţi-vă şi fiţi gata.

Trăiţi în lumina veşniciei. Şi când spun lumină, mă refer la lumină şi nu la umbră. Când aţi ajuns să-L cunoaşteţi pe Dumnezeul vostru, şi să-L iubiţi pe Fiul Lui aşa de mult încât să puteţi spune, „Pentru mine, a trăi este Hristos şi a muri este un câştig,” atunci a trăi în lumina veşniciei va înlocui „distracţia” voastră cu plăceri mai profunde, mai înalte, mai largi, mai îndelungi, mai de neclătinat, mai variate, mai satisfăcătoare, mai durabile, mai solide decât tot amuzamentul pe care ar putea să vi-l ofere distracţia. O, veniţi, şi haideţi să fim o categorie diferită de oameni pentru puţinii ani pe care-i avem de trăit pe acest pământ! Cultivaţi visul de a face viaţa voastră să conteze pentru Hristos şi pentru împărăţia Lui. „Ai numai o viaţă, care curând va fi trecut. Rămâne veşnic doar ce pentru Hristos ai făcut.”
====Mine de teren şi puţuri de petrol====

Ceea ce am scos până acum la iveală din profunzimile acestui text se relaţionează la punctele sale de suprafaţă aşa cum se relaţionează minele de teren şi puţurile de petrol de sub pământ la mersul pe sol. Ele te pot arunca în aer sau te pot îmbogăţi. Dar faptul că le ştii acolo conferă o anumită seriozitate vieţii în timp ce umbli pe pământul sub care sunt îngropate acestea. Deci să umblăm acum pentru câteva minute la final pe terenul acestui text ca să vedem punctele de suprafaţă şi să ne pregătim pentru ceea ce vom face cu acest text săptămâna viitoare.

În Epistola către romani 1:18-32, Pavel a arătat că Neamurile sunt sub puterea păcatului şi nu se pot dezvinovăţi înaintea judecăţii lui Dumnezeu. De aceea, ei au nevoie de Evanghelia pe care el a anunţat-o în Romani 1:16-17. În Epistola către romani, capitolul 2, Pavel spune aceleaşi lucruri despre Iudeii care au legea morală în Scriptură. Şi ei sunt sub puterea păcatului şi nu se pot dezvinovăţi înaintea judecăţii Lui Dumnezeu. Scopul principal al acestui capitol este să arate tocmai lucrul aceasta.

Deci Pavel începe în versetul 1: "Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care, judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri." El repetă aceeaşi acuzare în versetul 3: "Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, şi pe cari le faci şi tu." Şi din nou în versetul 5: "Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu." Deci punctul principal al versetelor 1-5 este că Iudeii care au legea morală dar nu o respectă, vor pieri în ziua mâniei. Şi Dumnezeu va fi drept.

Apoi în versetul 6, Pavel face o afirmaţie generală în apărarea acestei acuzări. El spune, "[Dumnezeu] va răsplăti fiecăruia după faptele lui." Cu alte cuvinte, judecata nu va fi în conformitate cu statutul tău de Iudeu sau Neamuri, nici în conformitate cu intelectul tău, sau familia ta sau rasa ta sau naţionalitatea ta sau orice alt lucru de felul acesta. Pentru că, aşa cum spune versetul 11, "Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului." În cele din urmă, dovada publică adusă de Judecător vor fi faptele bune sau faptele rele – şi va fi la fel şi pentru Iudei şi pentru Neamuri.

====Calea spre viaţă sau judecata====

Şi astfel în versetele 7-10, Pavel relatează, în două perechi de versete, această judecată care se va face în conformitate cu faptele. Versetele 7 şi 10 sunt despre cum să ai viaţa. Şi versetele 8 şi 9 sunt despre cum să ai mânia. Să luăm mai întâi perechea pozitivă, şi să ne uită la calea spre viaţă. Versetul 7: "Şi anume, [Dumnezeu] va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea." Apoi în versetul 10: "Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec." Deci calea spre viaţă este "stăruinţa în facerea binelui" în versetul 7 şi "facerea binelui" în versetul 10.

Apoi să luăm perechea negativă, şi să ne uităm la calea care duce la mânie. Mai întâi, versetul 8: " şi [Dumnezeu] va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire." Şi apoi în versetul 9: "Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec." Deci calea care duce la mânie este ambiţie egoistă şi neascultare faţă de adevăr, ascultare de nelegiuire şi facerea de rău.

Cu alte cuvinte, Iudeii şi Neamurile sunt în mod egal pasibile de judecată. Ambele categorii sunt sub puterea păcatului. De fapt, când Pavel spune în versetele 9 şi 10 – în legătură cu viaţa veşnică şi mânia veşnică – "mai întâi a Iudeului şi apoi a Grecului," eu cred că el vrea să spună, Da, Iudeii merg primii. Vor fi primii fie în cer fie în iad. Dar criteriul, fie într-un loc fie în altul, este acelaşi, pentru oricine.

Deci esenţa acestor versete este că Iudeii la fel ca şi Neamurile sunt pasibile de judecată, pentru că judecata aceea va fi în conformitate cu viaţa pe care am trăit-o, nu în conformitate cu faptul că suntem dintre Iudei sau dintre Neamuri.

===="După fapte"====

Acum aceasta ridică o întrebare pe care o vom analiza pe larg săptămâna viitoare. Oare aceste versete dau doar o cale ipotetică spre cer – "în conformitate cu faptele"? Sau este aceasta adevărata cale spre cer? Cu alte cuvinte, oare versetul 7 spune de fapt, "Şi anume, celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea, Dumnezeu le VA DA viaţa veşnică DACĂ EI VOR PUTEA FACE ACEASTA, CEEA CE EI NU POT FACE DE ACEEA TREBUIE SĂ AIBĂ EVANGHELIA HARULUI"? Şi oare versetul 10 înseamnă, "[Dumnezeu va da] slavă, cinste şi pace peste oricine face binele: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec DACĂ ÎNTR-ADEVĂR EI POT FACE BINELE, CEEA CE NU POT FACE, ŞI ASTFEL EI AU NEVOIE DE EVANGHELIA HARULUI"?

Cu alte cuvinte, este scopul acestor versete de a descrie o cale ipotetică spre cer de-a lungul cărării ascultării, doar ca să arate că nimeni nu poate merge pe ea, şi de aceea toată lumea are nevoie de Evanghelie? Sau ar trebui luate aceste versete conform cu ce spun la prima vedere, astfel încât ele să însemne că această cale spre cer este într-adevăr cărarea ascultării, şi judecata va fi într-adevăr în conformitate cu faptele?

Ar fi în contradicţie cu Evanghelia harului gratuit şi suveran dacă acea Evanghelie ar fi îndeajuns de puternică ca toţi cei care cred cu adevărat în ea să fie radical schimbaţi de ea şi să ajungă în cer pe cărarea stăruinţei în ascultare? Dacă aceasta ar fi adevărat – şi cred că este adevărat – atunci faptele care contează ar fi faptele credinţei, şi la judecată ele ar fi dovada credinţei mântuitoare în Hristos. Şi mântuirea noastră ar fi în acord cu ele, şi nu bazată pe ele.
Aceasta este ceea ce voi încerca să arăt duminica viitoare. Şi vă îndemn să vă gândiţi profund la această chestiune importantă pentru propria voastră viaţă. Pentru că sub suprafaţa terenului pe care umblăm, sunt mine de teren şi puţuri de petrol. Şi totul depinde de modul cum umblăm.

Separarea finală: Viaţă veşnică sau Mânie veşnică, Partea 1

2012-08-01T19:03:04Z

Ofeliantal: /* Ne aşteaptă fie cerul fie iadul */

{{info|The Final Divide: Eternal Life or Eternal Wrath, Part 1}}

<blockquote>'''Romani 2:6-10'''</blockquote>

<blockquote>Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care, judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri. 2 Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri,este potrivită cu adevărul. 3 Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, şi pe cari le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? 4 Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? 5 Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, 6 care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. 7 Şi anume, va da viaţa vecinică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; 8 şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. 9 Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec. 10 Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec.</blockquote>

====Ne aşteaptă fie cerul fie iadul====

Din toate lucrurile care ne învaţă acest text – şi ne învaţă multe lucruri – un lucru este evident şi de o importanţă incomensurabilă pentru noi şi pentru misiunea noastră în această lume modernă, seculară: şi anume, când viaţa ta se termină pe acest pământ, şi veacul prezent se încheie pe această planetă, Dumnezeu îţi va da fie viaţă veşnică fie mânie şi indignare. Vei primi fie slavă, cinste şi pace fie necaz şi tulburare. Cerul sau iadul te aşteaptă atunci când mori. Şi ambele vor dura o veşnicie.

Să ne asigurăm că vedem această realitate fundamentală în acest text. Versetul 6: " Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. [7] Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; [8] şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire.[Acum el inversează ordinea şi dă aceleaşi alternative din nou, ca nu cumva să pierdem esenţa.] [9] Necaz şi strâmtorare [corespunzător versetului 8: "mânie şi urgie"] va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec. [10] Slavă, cinste şi pace [corespunzător versetului 7: "viaţă veşnică"] va veni însă peste oricine face binele: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec."

Deci, orice altceva înţelegeţi de aici, vă rog să nu vă scape esenţa acestui lucru. Ce ar putea fi mai important sau mai relevant sau mai urgent sau mai măreţ sau mai captivant decât fericirea sau nefericirea ta pentru toată veşnicia?

====Pentru toate etapele vieţii====

Copii, aceasta este foarte important pentru voi. Într-o zi veţi muri. Sper ca aceasta să se întâmple atunci când veţi fi foarte bătrâni şi sătui de ani. Dar s-ar putea să aveţi şase ani sau şaisprezece ani când veţi muri. Şi când veţi muri, veţi intra fie în viaţă veşnică cu Dumnezeu fie veţi fi îndepărtaţi sub mânia Lui veşnică şi nefericire veşnică. Nu trebuie să vă temeţi de aceasta. Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său, Isus, să moară pentru păcătoşi astfel încât oricine se încrede în El nu va merge în iad, ci va avea viaţa veşnică (Ioan 3:16). Dar trebuie să vă pese de lucrul acesta. Aşa că ascultaţi cu atenţie astăzi şi rugaţi-i pe taţii şi pe mamele voastre să vă ajute să fiţi siguri că veţi merge în cer şi nu în iad.

Şi adolescenţilor, fiţi înţelepţi şi gândiţi-vă la ceea ce contează cu adevărat în lumea aceasta. Nu fiţi neînţelepţi şi nu vă cheltuiţi energia pe lucruri care durează un moment şi apoi se duc. Nu vă gândiţi că veţi trăi mult timp şi că vă veţi gândi la cer şi iad când veţi fi bătrâni. În fiecare zi aflăm de la ştiri de adolescenţi care mor subit. Şi dacă amânaţi, s-ar putea să descoperiţi că inima voastră este aşa de plină de concepţiile acestei lumi, că nu veţi mai fi capabili să simţiţi o atracţie spirituală serioasă. O, de câte ori l-am auzit pe tatăl meu spunând aceste cuvinte ameninţătoare din Eclesiastul 12:1, "Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţei tale, până nu vin zilele cele rele şi pînă nu se apropie anii, când vei zice: "Nu găsesc nici o plăcere în ei"." Puţine lucruri sunt mai de temut decât o vârstă înaintată, lipsită de evlavie, nefericită incapabilă să se bucure de cer sau să tremure la gândul iadului. Nu presupuneţi că veţi deveni mai serioşi cu privire la veşnicie când veţi fi bătrâni. Faceţi-o acum.

Şi voi, cei căsătoriţi şi cei necăsătoriţi, aflaţi în floarea vârstei, aveţi grijă să nu fiţi înghiţiţi de cerinţele carierelor voastre care vă sug toată energia doar ca să vă daţi seama că aşteptaţi momentele de distracţie şi relaxare din week-end, găsindu-vă eliberarea de munca lumească în distracţia lumească. Şi să vă treziţi – poate – într-o bună zi realizând că nu mai aveţi nici o plăcere pentru lucrurile lui Dumnezeu. Aţi devenit buni cunoscători ai restaurantelor, video-urilor, filmelor, sportului, bursei, computerelor şi a o sumedenie de alte lucruri trecătoare. Şi în tot acest timp, simţul vostru pentru cer şi iad a murit. Treziţi-vă înainte de a fi prea târziu. Şi tremuraţi astăzi meditând la aceste lucruri. Şi puneţi-vă în minte să vă gândiţi la problemele cele mai importante din univers: viaţa veşnică sau mânia veşnică.

Şi voi toţi sfinţii mai vârstnici (sau poate unii dintre voi care nu sunteţi mântuiţi), nu vă ascundeţi de această întrebare de o vitală importanţă, care se apropie repede, şi anume unde se va găsi sufletul vostru peste câţiva ani sau câteva luni. O, fie ca Dumnezeu să vă dea harul să vă gândiţi la aceasta şi să ştiţi că sunteţi gata, cu neprihănirea lui Hristos, de a intra în viaţă şi de a nu cădea în mâinile mâniei omnipotente.
====Distracţie====

Simt aşa o povară pentru noi ca şi biserică de a înota împotriva valului al aproape fiecărui curent din cultura noastră. Din ce în ce mai mult, America este o naţiune predată jocului. Industriile jocului sunt imense! Astăzi casele sunt construite cu centre de divertisment. Computerele, aparatura video, televiziunea şi staţiile stereo toate se coordonează ca să ne ofere din ce în ce mai multe distrageri stimulante şi captivante de la realităţile lumii. În timp ce ar trebui să visăm, pentru slava lui Hristos, la cum să ne trăim vieţile pentru a diminua ignoranţa, boala, nefericirea şi pierzania oamenilor, noi devenim din ce în ce mai mult dependenţi de distracţie.

Faceţi un mic test de vocabular evanghelic, şi calculaţi, de exemplu, frecvenţa în creştere cu care folosim cuvântul lumesc „distractiv” pentru a descrie aproape tot ceea ce ne place. Dar când vom descrie experienţele noastre bune ca fiind „pline de esenţă” sau „semnificative” sau „care ne îmbogăţesc” sau „înnobilante” sau „vrednice” sau „edificatoare” sau „de ajutor” sau „care ne întăresc” sau „încurajatoare” sau „care dau profunzime” sau „transformatoare” sau „valoroase” sau „care ne deschid ochii” sau „care-L înalţă pe Dumnezeu”?

Examinaţi-vă cu acest text: Orice altceva ne învaţă textul acesta, un lucru este clar, şi anume că ne învaţă că după moarte este viaţă veşnică, slavă, cinste şi pace, şi este mânie veşnică, indignare, necaz şi durere. Şi într-o clipită, chiar înainte ca acest serviciu divin să se termine, ai putea să te afli în mod ireversibil fie într-o parte fie în alta. Eu sunt un ca o strajă pe zidul cetăţii. Şi v-am avertizat cât m-am priceput eu de limpede. Pregătiţi-vă şi fiţi gata.

Trăiţi în lumina veşniciei. Şi când spun lumină, mă refer la lumină şi nu la umbră. Când aţi ajuns să-L cunoaşteţi pe Dumnezeul vostru, şi să-L iubiţi pe Fiul Lui aşa de mult încât să puteţi spune, „Pentru mine, a trăi este Hristos şi a muri este un câştig,” atunci a trăi în lumina veşniciei va înlocui „distracţia” voastră cu plăceri mai profunde, mai înalte, mai largi, mai îndelungi, mai de neclătinat, mai variate, mai satisfăcătoare, mai durabile, mai solide decât tot amuzamentul pe care ar putea să vi-l ofere distracţia. O, veniţi, şi haideţi să fim o categorie diferită de oameni pentru puţinii ani pe care-i avem de trăit pe acest pământ! Cultivaţi visul de a face viaţa voastră să conteze pentru Hristos şi pentru împărăţia Lui. „Ai numai o viaţă, care curând va fi trecut. Rămâne veşnic doar ce pentru Hristos ai făcut.”
====Mine de teren şi puţuri de petrol====

Ceea ce am scos până acum la iveală din profunzimile acestui text se relaţionează la punctele sale de suprafaţă aşa cum se relaţionează minele de teren şi puţurile de petrol de sub pământ la mersul pe sol. Ele te pot arunca în aer sau te pot îmbogăţi. Dar faptul că le ştii acolo conferă o anumită seriozitate vieţii în timp ce umbli pe pământul sub care sunt îngropate acestea. Deci să umblăm acum pentru câteva minute la final pe terenul acestui text ca să vedem punctele de suprafaţă şi să ne pregătim pentru ceea ce vom face cu acest text săptămâna viitoare.

În Epistola către romani 1:18-32, Pavel a arătat că Neamurile sunt sub puterea păcatului şi nu se pot dezvinovăţi înaintea judecăţii lui Dumnezeu. De aceea, ei au nevoie de Evanghelia pe care el a anunţat-o în Romani 1:16-17. În Epistola către romani, capitolul 2, Pavel spune aceleaşi lucruri despre Iudeii care au legea morală în Scriptură. Şi ei sunt sub puterea păcatului şi nu se pot dezvinovăţi înaintea judecăţii Lui Dumnezeu. Scopul principal al acestui capitol este să arate tocmai lucrul aceasta.

Deci Pavel începe în versetul 1: "Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care, judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri." El repetă aceeaşi acuzare în versetul 3: "Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, şi pe cari le faci şi tu." Şi din nou în versetul 5: "Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu." Deci punctul principal al versetelor 1-5 este că Iudeii care au legea morală dar nu o respectă, vor pieri în ziua mâniei. Şi Dumnezeu va fi drept.

Apoi în versetul 6, Pavel face o afirmaţie generală în apărarea acestei acuzări. El spune, "[Dumnezeu] va răsplăti fiecăruia după faptele lui." Cu alte cuvinte, judecata nu va fi în conformitate cu statutul tău de Iudeu sau Neamuri, nici în conformitate cu intelectul tău, sau familia ta sau rasa ta sau naţionalitatea ta sau orice alt lucru de felul acesta. Pentru că, aşa cum spune versetul 11, "Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului." În cele din urmă, dovada publică adusă de Judecător vor fi faptele bune sau faptele rele – şi va fi la fel şi pentru Iudei şi pentru Neamuri.

====Calea spre viaţă sau judecata====

Şi astfel în versetele 7-10, Pavel relatează, în două perechi de versete, această judecată care se va face în conformitate cu faptele. Versetele 7 şi 10 sunt despre cum să ai viaţa. Şi versetele 8 şi 9 sunt despre cum să ai mânia. Să luăm mai întâi perechea pozitivă, şi să ne uită la calea spre viaţă. Versetul 7: "Şi anume, [Dumnezeu] va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea." Apoi în versetul 10: "Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec." Deci calea spre viaţă este "stăruinţa în facerea binelui" în versetul 7 şi "facerea binelui" în versetul 10.

Apoi să luăm perechea negativă, şi să ne uităm la calea care duce la mânie. Mai întâi, versetul 8: " şi [Dumnezeu] va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire." Şi apoi în versetul 9: "Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec." Deci calea care duce la mânie este ambiţie egoistă şi neascultare faţă de adevăr, ascultare de nelegiuire şi facerea de rău.

Cu alte cuvinte, Iudeii şi Neamurile sunt în mod egal pasibile de judecată. Ambele categorii sunt sub puterea păcatului. De fapt, când Pavel spune în versetele 9 şi 10 – în legătură cu viaţa veşnică şi mânia veşnică – "mai întâi a Iudeului şi apoi a Grecului," eu cred că el vrea să spună, Da, Iudeii merg primii. Vor fi primii fie în cer fie în iad. Dar criteriul, fie într-un loc fie în altul, este acelaşi, pentru oricine.

Deci esenţa acestor versete este că Iudeii la fel ca şi Neamurile sunt pasibile de judecată, pentru că judecata aceea va fi în conformitate cu viaţa pe care am trăit-o, nu în conformitate cu faptul că suntem dintre Iudei sau dintre Neamuri.

===="După fapte"====

Acum aceasta ridică o întrebare pe care o vom analiza pe larg săptămâna viitoare. Oare aceste versete dau doar o cale ipotetică spre cer – "în conformitate cu faptele"? Sau este aceasta adevărata cale spre cer? Cu alte cuvinte, oare versetul 7 spune de fapt, "Şi anume, celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea, Dumnezeu le VA DA viaţa veşnică DACĂ EI VOR PUTEA FACE ACEASTA, CEEA CE EI NU POT FACE DE ACEEA TREBUIE SĂ AIBĂ EVANGHELIA HARULUI"? Şi oare versetul 10 înseamnă, "[Dumnezeu va da] slavă, cinste şi pace peste oricine face binele: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec DACĂ ÎNTR-ADEVĂR EI POT FACE BINELE, CEEA CE NU POT FACE, ŞI ASTFEL EI AU NEVOIE DE EVANGHELIA HARULUI"?

Cu alte cuvinte, este scopul acestor versete de a descrie o cale ipotetică spre cer de-a lungul cărării ascultării, doar ca să arate că nimeni nu poate merge pe ea, şi de aceea toată lumea are nevoie de Evanghelie? Sau ar trebui luate aceste versete conform cu ce spun la prima vedere, astfel încât ele să însemne că această cale spre cer este într-adevăr cărarea ascultării, şi judecata va fi într-adevăr în conformitate cu faptele?

Ar fi în contradicţie cu Evanghelia harului gratuit şi suveran dacă acea Evanghelie ar fi îndeajuns de puternică ca toţi cei care cred cu adevărat în ea să fie radical schimbaţi de ea şi să ajungă în cer pe cărarea stăruinţei în ascultare? Dacă aceasta ar fi adevărat – şi cred că este adevărat – atunci faptele care contează ar fi faptele credinţei, şi la judecată ele ar fi dovada credinţei mântuitoare în Hristos. Şi mântuirea noastră ar fi în acord cu ele, şi nu bazată pe ele.
Aceasta este ceea ce voi încerca să arăt duminica viitoare. Şi vă îndemn să vă gândiţi profund la această chestiune importantă pentru propria voastră viaţă. Pentru că sub suprafaţa terenului pe care umblăm, sunt mine de teren şi puţuri de petrol. Şi totul depinde de modul cum umblăm.

Separarea finală: Viaţă veşnică sau Mânie veşnică, Partea 1

2012-08-01T18:49:39Z

Ofeliantal:

{{info|The Final Divide: Eternal Life or Eternal Wrath, Part 1}}

<blockquote>'''Romani 2:6-10'''</blockquote>

<blockquote>Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care, judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri. 2 Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri,este potrivită cu adevărul. 3 Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, şi pe cari le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? 4 Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? 5 Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, 6 care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. 7 Şi anume, va da viaţa vecinică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; 8 şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. 9 Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec. 10 Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec.</blockquote>

====Ne aşteaptă fie cerul fie iadul====

Din toate lucrurile care ne învaţă acest text – şi ne învaţă multe lucruri – un lucru este evident şi de o importanţă incomensurabilă pentru noi şi pentru misiunea noastră în această lume modernă, seculară: şi anume, când viaţa ta se termină pe acest pământ, şi veacul prezent se încheie pe această planetă, Dumnezeu îţi va da fie viaţă veşnică fie mânie şi indignare. Vei primi fie slavă, cinste şi pace fie necaz şi tulburare. Cerul sau iadul te aşteaptă atunci când mori. Şi ambele vor dura o veşnicie.

Să ne asigurăm că vedem această realitate fundamentală în acest text. Versetul 6: " Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. [7] Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; [8] şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire.[Acum el inversează ordinea şi dă aceleaşi alternative din nou, ca nu cumva să pierdem esenţa.] [9] Necaz şi strâmtorare [corespunzător versetului 8: "mânie şi urgie"] va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec. [10] Slavă, cinste şi pace [corespunzător versetului 7: "viaţă veşnică"] va veni însă peste oricine face binele: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec."

Deci, orice altceva înţelegeţi de aici, vă rog să nu vă scape esenţa acestui lucru. Ce ar putea fi mai important sau mai relavant sau mai urgent sau mai măreţ sau mai captivant decât fericirea sau nefericirea ta pentru toată veşnicia?

====Pentru toate etapele vieţii====

Copii, aceasta este foarte important pentru voi. Într-o zi veţi muri. Sper ca aceasta să se întâmple atunci când veţi fi foarte bătrâni şi sătui de ani. Dar s-ar putea să aveţi şase ani sau şaisprezece ani când veţi muri. Şi când veţi muri, veţi intra fie în viaţă veşnică cu Dumnezeu fie veţi fi îndepărtaţi sub mânia Lui veşnică şi nefericire veşnică. Nu trebuie să vă temeţi de aceasta. Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său, Isus, să moară pentru păcătoşi astfel încât oricine se încrede în El nu va merge în iad, ci va avea viaţa veşnică (Ioan 3:16). Dar trebuie să vă pese de lucrul acesta. Aşa că ascultaţi cu atenţie astăzi şi rugaţi-i pe taţii şi pe mamele voastre să vă ajute să fiţi siguri că veţi merge în cer şi nu în iad.

Şi adolescenţilor, fiţi înţelepţi şi gândiţi-vă la ceea ce contează cu adevărat în lumea aceasta. Nu fiţi neînţelepţi şi nu vă cheltuiţi energia pe lucruri care durează un moment şi apoi se duc. Nu vă gândiţi că veţi trăi mult timp şi că vă veţi gândi la cer şi iad când veţi fi bătrâni. În fiecare zi aflăm de la ştiri de adolescenţi care mor subit. Şi dacă amânaţi, s-ar putea să descoperiţi că inima voastră este aşa de plină de concepţiile acestei lumi, că nu veţi mai fi capabili să simţiţi o atracţie spirituală serioasă. O, de câte ori l-am auzit pe tatăl meu spunând aceste cuvinte ameninţătoare din Eclesiastul 12:1, "Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţei tale, până nu vin zilele cele rele şi pînă nu se apropie anii, când vei zice: "Nu găsesc nici o plăcere în ei"." Puţine lucruri sunt mai de temut decât o vârstă înaintată, lipsită de evlavie, nefericită incapabilă să se bucure de cer sau să tremure la gândul iadului. Nu presupuneţi că veţi deveni mai serioşi cu privire la veşnicie când veţi fi bătrâni. Faceţi-o acum.

Şi voi, cei căsătoriţi şi cei necăsătoriţi, aflaţi în floarea vârstei, aveţi grijă să nu fiţi înghiţiţi de cerinţele carierelor voastre care vă sug toată energia doar ca să vă daţi seama că aşteptaţi momentele de distracţie şi relaxare din week-end, găsindu-vă eliberarea de munca lumească în distracţia lumească. Şi să vă treziţi – poate – într-o bună zi realizând că nu mai aveţi nici o plăcere pentru lucrurile lui Dumnezeu. Aţi devenit buni cunoscători ai restaurantelor, video-urilor, filmelor, sportului, bursei, computerelor şi a o sumedenie de alte lucruri trecătoare. Şi în tot acest timp, simţul vostru pentru cer şi iad a murit. Treziţi-vă înainte de a fi prea târziu. Şi tremuraţi astăzi meditând la aceste lucruri. Şi puneţi-vă în minte să vă gândiţi la problemele cele mai importante din univers: viaţa veşnică sau mânia veşnică.

Şi voi toţi sfinţii mai vârstnici (sau poate unii dintre voi care nu sunteţi mântuiţi), nu vă ascundeţi de această întrebare de o vitală importanţă, care se apropie repede, şi anume unde se va găsi sufletul vostru peste câţiva ani sau câteva luni. O, fie ca Dumnezeu să vă dea harul să vă gândiţi la aceasta şi să ştiţi că sunteţi gata, cu neprihănirea lui Hristos, de a intra în viaţă şi de a nu cădea în mâinile mâniei omnipotente.
====Distracţie====

Simt aşa o povară pentru noi ca şi biserică de a înota împotriva valului al aproape fiecărui curent din cultura noastră. Din ce în ce mai mult, America este o naţiune predată jocului. Industriile jocului sunt imense! Astăzi casele sunt construite cu centre de divertisment. Computerele, aparatura video, televiziunea şi staţiile stereo toate se coordonează ca să ne ofere din ce în ce mai multe distrageri stimulante şi captivante de la realităţile lumii. În timp ce ar trebui să visăm, pentru slava lui Hristos, la cum să ne trăim vieţile pentru a diminua ignoranţa, boala, nefericirea şi pierzania oamenilor, noi devenim din ce în ce mai mult dependenţi de distracţie.

Faceţi un mic test de vocabular evanghelic, şi calculaţi, de exemplu, frecvenţa în creştere cu care folosim cuvântul lumesc „distractiv” pentru a descrie aproape tot ceea ce ne place. Dar când vom descrie experienţele noastre bune ca fiind „pline de esenţă” sau „semnificative” sau „care ne îmbogăţesc” sau „înnobilante” sau „vrednice” sau „edificatoare” sau „de ajutor” sau „care ne întăresc” sau „încurajatoare” sau „care dau profunzime” sau „transformatoare” sau „valoroase” sau „care ne deschid ochii” sau „care-L înalţă pe Dumnezeu”?

Examinaţi-vă cu acest text: Orice altceva ne învaţă textul acesta, un lucru este clar, şi anume că ne învaţă că după moarte este viaţă veşnică, slavă, cinste şi pace, şi este mânie veşnică, indignare, necaz şi durere. Şi într-o clipită, chiar înainte ca acest serviciu divin să se termine, ai putea să te afli în mod ireversibil fie într-o parte fie în alta. Eu sunt un ca o strajă pe zidul cetăţii. Şi v-am avertizat cât m-am priceput eu de limpede. Pregătiţi-vă şi fiţi gata.

Trăiţi în lumina veşniciei. Şi când spun lumină, mă refer la lumină şi nu la umbră. Când aţi ajuns să-L cunoaşteţi pe Dumnezeul vostru, şi să-L iubiţi pe Fiul Lui aşa de mult încât să puteţi spune, „Pentru mine, a trăi este Hristos şi a muri este un câştig,” atunci a trăi în lumina veşniciei va înlocui „distracţia” voastră cu plăceri mai profunde, mai înalte, mai largi, mai îndelungi, mai de neclătinat, mai variate, mai satisfăcătoare, mai durabile, mai solide decât tot amuzamentul pe care ar putea să vi-l ofere distracţia. O, veniţi, şi haideţi să fim o categorie diferită de oameni pentru puţinii ani pe care-i avem de trăit pe acest pământ! Cultivaţi visul de a face viaţa voastră să conteze pentru Hristos şi pentru împărăţia Lui. „Ai numai o viaţă, care curând va fi trecut. Rămâne veşnic doar ce pentru Hristos ai făcut.”
====Mine de teren şi puţuri de petrol====

Ceea ce am scos până acum la iveală din profunzimile acestui text se relaţionează la punctele sale de suprafaţă aşa cum se relaţionează minele de teren şi puţurile de petrol de sub pământ la mersul pe sol. Ele te pot arunca în aer sau te pot îmbogăţi. Dar faptul că le ştii acolo conferă o anumită seriozitate vieţii în timp ce umbli pe pământul sub care sunt îngropate acestea. Deci să umblăm acum pentru câteva minute la final pe terenul acestui text ca să vedem punctele de suprafaţă şi să ne pregătim pentru ceea ce vom face cu acest text săptămâna viitoare.

În Epistola către romani 1:18-32, Pavel a arătat că Neamurile sunt sub puterea păcatului şi nu se pot dezvinovăţi înaintea judecăţii lui Dumnezeu. De aceea, ei au nevoie de Evanghelia pe care el a anunţat-o în Romani 1:16-17. În Epistola către romani, capitolul 2, Pavel spune aceleaşi lucruri despre Iudeii care au legea morală în Scriptură. Şi ei sunt sub puterea păcatului şi nu se pot dezvinovăţi înaintea judecăţii Lui Dumnezeu. Scopul principal al acestui capitol este să arate tocmai lucrul aceasta.

Deci Pavel începe în versetul 1: "Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care, judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri." El repetă aceeaşi acuzare în versetul 3: "Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, şi pe cari le faci şi tu." Şi din nou în versetul 5: "Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu." Deci punctul principal al versetelor 1-5 este că Iudeii care au legea morală dar nu o respectă, vor pieri în ziua mâniei. Şi Dumnezeu va fi drept.

Apoi în versetul 6, Pavel face o afirmaţie generală în apărarea acestei acuzări. El spune, "[Dumnezeu] va răsplăti fiecăruia după faptele lui." Cu alte cuvinte, judecata nu va fi în conformitate cu statutul tău de Iudeu sau Neamuri, nici în conformitate cu intelectul tău, sau familia ta sau rasa ta sau naţionalitatea ta sau orice alt lucru de felul acesta. Pentru că, aşa cum spune versetul 11, "Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului." În cele din urmă, dovada publică adusă de Judecător vor fi faptele bune sau faptele rele – şi va fi la fel şi pentru Iudei şi pentru Neamuri.

====Calea spre viaţă sau judecata====

Şi astfel în versetele 7-10, Pavel relatează, în două perechi de versete, această judecată care se va face în conformitate cu faptele. Versetele 7 şi 10 sunt despre cum să ai viaţa. Şi versetele 8 şi 9 sunt despre cum să ai mânia. Să luăm mai întâi perechea pozitivă, şi să ne uită la calea spre viaţă. Versetul 7: "Şi anume, [Dumnezeu] va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea." Apoi în versetul 10: "Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec." Deci calea spre viaţă este "stăruinţa în facerea binelui" în versetul 7 şi "facerea binelui" în versetul 10.

Apoi să luăm perechea negativă, şi să ne uităm la calea care duce la mânie. Mai întâi, versetul 8: " şi [Dumnezeu] va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire." Şi apoi în versetul 9: "Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec." Deci calea care duce la mânie este ambiţie egoistă şi neascultare faţă de adevăr, ascultare de nelegiuire şi facerea de rău.

Cu alte cuvinte, Iudeii şi Neamurile sunt în mod egal pasibile de judecată. Ambele categorii sunt sub puterea păcatului. De fapt, când Pavel spune în versetele 9 şi 10 – în legătură cu viaţa veşnică şi mânia veşnică – "mai întâi a Iudeului şi apoi a Grecului," eu cred că el vrea să spună, Da, Iudeii merg primii. Vor fi primii fie în cer fie în iad. Dar criteriul, fie într-un loc fie în altul, este acelaşi, pentru oricine.

Deci esenţa acestor versete este că Iudeii la fel ca şi Neamurile sunt pasibile de judecată, pentru că judecata aceea va fi în conformitate cu viaţa pe care am trăit-o, nu în conformitate cu faptul că suntem dintre Iudei sau dintre Neamuri.

===="După fapte"====

Acum aceasta ridică o întrebare pe care o vom analiza pe larg săptămâna viitoare. Oare aceste versete dau doar o cale ipotetică spre cer – "în conformitate cu faptele"? Sau este aceasta adevărata cale spre cer? Cu alte cuvinte, oare versetul 7 spune de fapt, "Şi anume, celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea, Dumnezeu le VA DA viaţa veşnică DACĂ EI VOR PUTEA FACE ACEASTA, CEEA CE EI NU POT FACE DE ACEEA TREBUIE SĂ AIBĂ EVANGHELIA HARULUI"? Şi oare versetul 10 înseamnă, "[Dumnezeu va da] slavă, cinste şi pace peste oricine face binele: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec DACĂ ÎNTR-ADEVĂR EI POT FACE BINELE, CEEA CE NU POT FACE, ŞI ASTFEL EI AU NEVOIE DE EVANGHELIA HARULUI"?

Cu alte cuvinte, este scopul acestor versete de a descrie o cale ipotetică spre cer de-a lungul cărării ascultării, doar ca să arate că nimeni nu poate merge pe ea, şi de aceea toată lumea are nevoie de Evanghelie? Sau ar trebui luate aceste versete conform cu ce spun la prima vedere, astfel încât ele să însemne că această cale spre cer este într-adevăr cărarea ascultării, şi judecata va fi într-adevăr în conformitate cu faptele?

Ar fi în contradicţie cu Evanghelia harului gratuit şi suveran dacă acea Evanghelie ar fi îndeajuns de puternică ca toţi cei care cred cu adevărat în ea să fie radical schimbaţi de ea şi să ajungă în cer pe cărarea stăruinţei în ascultare? Dacă aceasta ar fi adevărat – şi cred că este adevărat – atunci faptele care contează ar fi faptele credinţei, şi la judecată ele ar fi dovada credinţei mântuitoare în Hristos. Şi mântuirea noastră ar fi în acord cu ele, şi nu bazată pe ele.
Aceasta este ceea ce voi încerca să arăt duminica viitoare. Şi vă îndemn să vă gândiţi profund la această chestiune importantă pentru propria voastră viaţă. Pentru că sub suprafaţa terenului pe care umblăm, sunt mine de teren şi puţuri de petrol. Şi totul depinde de modul cum umblăm.

Speranţă pentru cei cu inimile frânte

2012-07-12T19:01:09Z

Ofeliantal:

Fiecare casa este disfuncţională, deoarece toată lumea este păcătoasă. Nu există nicio familie perfectă pe faţa pământului, şi dacă am fi părinţii perfecţi, nici noi, nici copiii noştri nu ar avea nevoie de un Mântuitor. Când ne gândim la starea familiei de la începutul secolului al XXI-lea, tendinţa noastră este de a reflecta cu nostalgie la imaginile idilice ale generaţiilor trecute atunci când familiile nu erau perfecte, dar destul de aproape de perfecţiune, sau aşa ne place să credem.

În calitate de oameni căzuţi, născuţi în familii căzute, şi care trăiesc într-o lume căzută, adevărul gol goluţ este că nu a existat niciodată un moment în care familiile să nu fi fost disfunctionale. Pentru a vedea acest lucru, nu trebuie neapărat să ne uităm la lumea din jurul nostru sau chiar la istoria lumii, tot ce trebuie să facem este să privim la Biserică şi la fiecare familie, din toată Scriptura - de la familia criminală a lui Adam, fiul lui Dumnezeu, la Israel, fiul lui Dumnezeu, la disfuncţiile copleşitoare ale familiilor înregistrate în genealogia lui Iisus. Nu putem, prin urmare, să idolatrizăm familii din trecut sau din prezent, toate fiind păcătoase, şi nu putem face propriile noastre familii sau familiile altora să pară zei pământeşti, care pot împlini orice nevoie a noastră şi care să fie sursa noastră ultimă de bucurie, pace şi confort.

Acest lucru nu înseamnă că nu există exemple de familii cu frica lui Dumnezeu în Scriptură şi în zilele noastre, pentru că într-adevăr există, dar ceea ce vreau să spun este că nu există familii perfecte, care nu au nevoie cu disperare să ştie, să creadă şi să aplice învăţăturile Evangheliei lui Hristos. Deşi vindecarea perfectă va exista numai în casa noastră veşnică, speranţa noastră actuală pentru căminele noastre distruse este Evanghelia răscumpărătoare, iertătoare, reconciliatoare si transformatoare a lui Dumnezeu pentru poporul lui Dumnezeu.

Ştim conţinutul Evangheliei, dar nu reuşim să avem încredere în promisiunile lui Dumnezeu din Evanghelie, şi nu reuşim să aplicăm promisiunile Evangheliei lui Dumnezeu în vieţile noastre individuale, care afectează, la rândul lor, familiile noastre. De exemplu, ca oameni, noi, uneori, credem că tot ce trebuie sa facem pentru a creşte copii buni este să fim pur şi simplu taţi buni, atunci când, de fapt, ceea ce fiecare copil are nevoie să vadă în primul rând, este modul în care tatăl său o iubeşte pe mama sa cu o iubirea jertfelnică, smerită, răbdătoare, şi, care nu numai că jură să moară pentru ea (fapt pe care nu va trebui, probabil, niciodată să îl facă), dar care se străduieşte să trăiască pentru ea zi de zi, lucru care este tocmai ceea ce a făcut Iisus pentru noi. Domnul nostru nu numai că a venit şi a murit petru noi, dar El, de asemenea, a şi trăit pentru noi. Când vom crede şi aplica Evanghelia, nu vom avea nevoie să pretindem că suntem fără de păcat, dar, în schimb, vom fi liberi să ne pocăim de păcatele noastre şi să cerem iertare, în timp ce ne uităm la Fiul adevărat şi credincios al lui Dumnezeu, Iisus, Autorul şi Desăvârşitorul credinţei noastre.

Dumnezeu ne-a arătat dragostea Sa prin faptul că l-a trimis pe Fiului Său să trăiască şi să moară pentru noi, şi ca oameni trebuie să ne arătăm dragostea  pentru familiile noastre, îndreptându-le către Iisus Hristos, a cărui dragoste pentru noi nu se schimbă niciodată. Şi, deşi am auzit lucrul ăsta tot timpul, nu exista "să te des-îndrăgosteşti". Cuplurile creştine să nu îşi pierd dragostea, ci uită să le pară rău. Speranţa evanghelică pentru căminele noastre distruse o reprezintă inimile noastre zdrobite şi mâhnite, care se întorc de zi de zi către Iisus Hristos şi la zdrobirea Lui pentru noi pe cruce ca Mântuitor şi Domn al nostru.

Speranţă pentru cei cu inimile frânte

2012-07-12T18:58:04Z

Ofeliantal:

{{info|Hope For the Broken}}Fiecare casa este disfuncţională, deoarece toată lumea este păcătoasă. Nu este nicio familie perfectă în această parte a cerului, şi dacă am fi părinţii perfecţi, nici noi, nici copiii noştri nu ar avea nevoie de un Mântuitor. Când ne gândim la starea familiei de la începutul secolului al XXI-lea, tendinţa noastră este de a reflecta cu nostalgie la imaginile idilice ale generaţiilor trecute atunci când familiile nu erau perfecte, dar destul de aproape de perfecţiune, sau aşa ne place să credem.

În calitate de oameni căzuţi, născuţi în familii căzute, şi care trăiesc într-o lume căzută, adevărul gol goluţ este că nu a existat niciodată un moment în care familiile să nu fi fost disfunctionale. Pentru a vedea acest lucru, nu trebuie neapărat să ne uităm la lumea din jurul nostru sau chiar la istoria lumii, tot ce trebuie să facem este să privim la Biserică şi la fiecare familie, din toată Scriptura - de la familia criminală a lui Adam, fiul lui Dumnezeu, la Israel, fiul lui Dumnezeu, la disfuncţiile copleşitoare ale familiilor înregistrate în genealogia lui Iisus. Noi nu putem, prin urmare, să idolatrizăm familii din trecut sau din prezent, toate fiind păcătoase, şi nu putem face propriile noastre familii sau familiile altora să pară zei pământeşti, care pot împlini orice nevoie a noastră şi care să fie sursa noastră ultimă de bucurie, pace şi confort.

Acest lucru nu înseamnă că nu există exemple de familii cu frica lui Dumnezeu în Scriptură şi în zilele noastre, pentru că într-adevăr există, dar ceea ce vreau să spun este că nu există familii perfecte, care nu au nevoie cu disperare să ştie, să creadă şi să aplice învăţăturile Evangheliei lui Hristos. Deşi vindecarea perfectă va exista numai în casa noastră veşnică, speranţa noastră actuală pentru căminele noastre distruse este Evanghelia răscumpărătoare, iertătoare, reconciliatoare si transformatoare a lui Dumnezeu pentru poporul lui Dumnezeu.

Ştim conţinutul Evangheliei, dar nu reuşim să avem încredere în promisiunile lui Dumnezeu din Evanghelie, şi nu reuşim să aplicăm promisiunile Evangheliei lui Dumnezeu în vieţile noastre individuale, care afectează, la rândul lor, familiile noastre. De exemplu, ca oameni, noi, uneori, credem că tot ce trebuie sa facem pentru a creşte copii buni este să fim pur şi simplu taţi buni, atunci când, de fapt, ceea ce fiecare copil are nevoie să vadă în primul rând, este modul în care tatăl său o iubeşte pe mama sa cu o iubirea jertfelnică, smerită, răbdătoare, şi, care nu numai că jură să moară pentru ea (fapt pe care nu va trebui, probabil, niciodată să îl facă), dar care se străduieşte să trăiască pentru ea zi de zi, lucru care este tocmai ceea ce a făcut Iisus pentru noi. Domnul nostru nu numai că a venit şi a murit petru noi, dar El, de asemenea, a şi trăit pentru noi. Când vom crede şi aplica Evanghelia, nu vom avea nevoie să pretindem că suntem fără de păcat, dar, în schimb, vom fi liberi să ne pocăim de păcatele noastre şi să cerem iertare, în timp ce ne uităm la Fiul adevărat şi credincios al lui Dumnezeu, Iisus, Autorul şi Desăvârşitorul credinţei noastre.

Dumnezeu ne-a arătat dragostea Sa prin faptul că l-a trimis pe Fiului Său să trăiască şi să moară pentru noi, şi ca oameni trebuie să ne arătăm dragostea  pentru familiile noastre, îndreptându-le către Iisus Hristos, a cărui dragoste pentru noi nu se schimbă niciodată. Şi, deşi am auzit lucrul ăsta tot timpul, nu exista "să te des-îndrăgosteşti". Cuplurile creştine să nu îşi pierd dragostea, ci uită să le pară rău. Speranţa evanghelică pentru căminele noastre distruse o reprezintă inimile noastre zdrobite şi mâhnite, care se întorc de zi de zi către Iisus Hristos şi la zdrobirea Lui pentru noi pe cruce ca Mântuitor şi Domn al nostru.

Creştinismul este doar o sumă de reguli despre cum trebuie să trăim?

2011-04-27T12:21:59Z

Ofeliantal:

{{Info|Is Christianity just a bunch of rules for how to live?}}

''Ce urmeaza reprezinta o transcriere editata din format audio''

'''Creştinismul este doar o sumă de reguli despre cum trebuie să trăim?'''

Cred că există, în religie, un „element” care le spune oamenilor cum trebuie să trăiască, dar acest element nu este omul. Este Dumnezeu care le spune oamenilor cum să facă voia Lui.

Creştinismul nu este numai o religie. Este în primul rând o veste. Este vestea cea bună.

Este ca şi când am fi în război, într-un lagăr de concentrare, şi, dintr-odată, auzim la radioul clandestin că trupele aliate au aterizat la doar câţiva km de noi. Înfrâng totul în calea lor şi sunt cât pe ce să ajungă la poartă să o deschidă. Şi, după ce ai trăit întreaga viaţă în acest lagăr, urmează să fii eliberat.

Aceasta este creştinismul. Este vestea că Dumnezeu a trimis trupele de eliberare pe pământ, adică pe Iisus Hristos, şi cu multă luptă l-a învins pe duşmanul nostru diavolul, a deschis porţile lagărului de concentrare şi ne-a urat „Bun venit acasă!”. Iar apoi adăugăm frumoasa imagine a unui mire cu mireasa lui şi ne dăm seama că acesta nu este doar un soldat care ne eliberează şi ne trimite acasă să facem ce vrem. El este soţul tău, cum ar s-ar zice, înainte să fii separată de el ani în şir, iar tu eşti soţia lui, cea care ai stat în lagărul de concentrare atâta timp. Şi când porţile sunt deschise, El stă de partea cealaltă, iar sentimentele trăite sunt imense.

Îmi aduc aminte privind la sfârşitul Războiului din Vietnam unele dinte acele minunate filmări cu bărbaţi care fuseseră despărţiţi de soţiile lor, unii dintre ei chiar şi pentru cinci ani. Îmi aduc aminte că îi vedeam fugind unii către alţii îmbrăţişându-se. Inima mi se strângea, iar lacrimile îmi curgeau pe obraji când vedeam acele reuniri.

Aşa că, atunci când mă gândesc la ceea ce lipseşte din imaginea omului de rând despre Creştinism, vreau să arăt faptul că moartea lui Iisus Hristos pentru păcatele noastre a adus atâta libertate, iar prin această libertate ni s-a oferit posibilitatea să ne reunim cu Cel din care am fost făcuţi.

Sper doar ca, prin slujirea mea şi cu voinţa lui Dumnezeu, să înlăturăm acele păreri false despre ceea ce este Creştinismul şi să ajutăm oamenii să vadă frumuseţea a ceea ce este în realitate.

Creştinismul este doar o sumă de reguli despre cum trebuie să trăim?

2011-04-27T12:12:58Z

Ofeliantal:

{{Info|Is Christianity just a bunch of rules for how to live?}}

''Ce urmeaza reprezinta o transcriere editata din format audio''

'''Creştinismul este doar o sumă de reguli despre cum trebuie să trăim?'''

Cred că există, în religie, un „element” care le spune oamenilor cum trebuie să trăiască, dar acest element nu este omul. Este Dumnezeu care le spune oamenilor cum să facă voia Lui.

Creştinismul nu este numai o religie. Este în primul rând o veste. Este vestea cea bună.

Este ca şi când am fi în război, într-un lagăr de concentrare, şi, dintr-odată, auzim la radioul clandestin că trupele aliate au aterizat la doar câţiva km de noi. Înfrâng totul în calea lor şi sunt cât pe ce să ajungă la poartă să o deschidă. Şi, după ce ai trăit întreaga viaţă în acest lagăr, urmează să fii eliberat.

Aceasta este Creştinismul. Este vestea că Dumnezeu a trimis trupele sale pe pământ, adică pe Iisus Hristos, şi cu multă luptă l-a învins pe duşmanul nostru diavolul, a deschis porţile lagărului de concentrare şi ne-a urat „Bun venit acasă!”. Iar apoi adăugăm frumoasa imagine a unui mire cu mireasa lui şi ne dăm seama că acesta nu este doar un soldat care ne eliberează şi ne trimie acasă să facem ce vrem. El este soţul tău, aşa cum era el, înainte să fii separată de el pentru mulţi ani, iar tu eşti soţia lui, cea care ai stat în lagărul de concentrare atâta timp. Şi când porţile sunt deschise, El stă pe partea cealaltă, iar sentimentele trăite sunt imense.

Îmi aduc aminte privind la sfârşitul Războiului din Vietnam unele dinte acele minunate filmări cu bărbaţi care fuseseră despărţiţi de soţiile lor, unii dintre ei chiar şi pentru cinci ani. Îmi aduc aminte că îi vedeam fugind unii către alţii îmbrăţişându-se. Inima mi se strângea, iar lacrimile îmi curgeau pe obraji când vedeam acele reuniri.

Aşa că, atunci când mă gândesc la ceea ce lipseşte din imaginea omului de rând despre Creştinism, vreau să arăt faptul că moartea lui Iisus Hristos pentru păcatele noastre a adus atâta libertate, iar prin această libertate ni s-a oferit posibilitatea să ne reunim cu Cel din care am fost făcuţi.

Sper doar ca, prin slujirea mea şi cu voinţa lui Dumnezeu, să înlăturăm acele păreri false despre ceea ce este Creştinismul şi să ajutăm oamenii să vadă frumuseţea a ceea ce este în realitate.

Plăcerea pe care o găseşte Dumnezeu în Creaţia Lui

2011-03-31T19:13:12Z

Ofeliantal:

{{info|The Pleasure of God in His Creation}}
<blockquote> '''Psalmul 104:31 ''' În veci să ţină slava Domnului! Să se bucure Domnul de lucrările Lui! </blockquote>
În primul nostru mesaj din această serie despre voia Lui Dumnezeu am văzut că El găseşte plăcere în Fiul Său. Toată eternitatea, Dumnezeu a manifestat o fericire exuberantă în tovărăşia Trinităţii. El a manifestat o satisfacţie debordantă, cercetând cu privirea panorama nemărginită a propriei desăvârşiri reflectată în strălucirea feţei Fiului Său. Apoi am observat că una dintre învăţăturile care se desprind din acea fericire divină este faptul că Dumnezeu este desăvârşit în Sine Însuşi. El nu are defecte. Prin urmare, El nu poate fi mituit cu ceva la care râvneşte sau şantajat printr-o o slăbiciune ascunsă ori constrâns printr-o forţă superioară. Astfel, tot ceea ce El face este fără a fi constrâns, ci după bunul Său plac. El este liber şi găseşte plăcere în tot ce face. Astăzi ne concentrăm asupra unuia dintre cele mai uimitoare lucruri pe care Le-a făcut Dumnezeu: El a creat universul şi încă ce univers! Şi sunt două întrebări la care încerc să găsesc răspuns: 1. Găseşte Dumnezeu plăcere în creaţia Lui? 2. Şi dacă este satisfăcut, care este motivul? '''1. Găseşte Dumnezeu plăcere în creaţia Lui? ''' La prima întrebare aş răspunde cu un „Da!” răsunător. Dumnezeu găseşte cu adevărat plăcere în Creaţia Lui. '''Dovada din Geneza 1''' Cum ştim acest lucru? Geneza 1 ne descrie nu doar o creaţie orânduită de Dumnezeu, ci şi reacţia Lui Dumnezeu faţă de ceea ce a creat. De cinci ori, după cum vă amintiţi, Dumnezeu se da un pas înapoi, ca să zicem aşa, şi îşi evaluază creaţia. De fiecare dată textul spune, „Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun” (vv. 4, 12, 18, 21, 25). Şi când totul a fost înfăptuit iar bărbatul şi femeia au fost creaţi după chipul Lui, spune „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune”. Prin aceasta înţeleg că Dumnezeu a fost mulţumit de lucrarea Sa. Când a privit-o, I-a făcut plăcere. A fost mulţumit şi bucuros de efortul Său creator. '''Dovada din Psalmul 104 ''' Textul de astăzi, Psalmul 104 este o cântare care exprimă bucuria pe care Dumnezeu o are pentru creaţia Lui. Versetul cheie pentru ceea ce ne propunem este versetul 31:
<blockquote>În veci să ţină slava Domnului! Să se bucure Domnul de lucrările Lui! </blockquote>
Aceasta nu este o rugăciune pentru ceva care este posibil să nu se întâmple. Psalmistul nu vrea să spună: „Sper că Dumnezeu Se va bucura de lucrările Sale, dar nu sunt sigur dacă Se va bucura sau nu.” Dacă acesta ar fi înţelesul versetului, atunci prima parte a acestuia ar trebui să aibă acelaşi sens: „Sper ca slava Lui Dumnezeu să dăinuie pentru totdeauna, dar nu sunt sigur dacă se va întâmpla aşa.” Cu siguranţă nu acesta este înţelesul versetului. Convingerea fermă care se desprinde din întreaga Biblie este nu doar că slava Lui Dumnezeu va dăinui pentru totdeauna, dar şi că va acoperi întregul pământ precum apele acoperă marea (Numeri 14:21; Habacuc 2:14). Psalmistul nu se roagă pentru ca un lucru incert să se întâmple. El exultă pentru un fapt cert care urmează să se petreacă. Nu există nicio îndoială în strigarea „În veci să ţină slava Domnului!” Şi nu există nicio îndoială în strigarea „Să se bucure Domnul de lucrările Lui!” Deci răspunsul la prima întrebare este DA! Dumnezeu găseşte într-adevăr plăcere în creaţia Sa. El se bucură de lucrarea mâinilor Lui. '''De ce este importantă următoarea întrebare''' Întrebarea este acum DE CE? Această întrebare este importantă pentru mine din două motive. 1. ''Unul este acela că mă simt obligat să explic de ce această plăcere pe care Dumnezeu o găseşte în creaţia Lui nu este un act de idolatrie.'' De ce nu reprezintă această plăcere pe care Dumnezeu o găseşte în creaţie o dezonorare a Fiului Lui Dumnezeu? De ce nu ar fi Fiul gelos? Ar împărtăşi Tatăl cu adevărat dragostea Sa cu lumea? Nu ar fi complet mulţumit de frumuseţea propriei desăvârşiri oglindite în Persoana Fiului Său? 2. ''Celălalt motiv care explică de ce este importantă întrebarea de ce găseşte Dumnezeu plăcere în creaţia Sa este acela că trebuie să cunoaştem acest răspuns înainte ca această plăcere în sine să ne spună mai multe despre caracterul Lui Dumnezeu. '' Doi oameni pot să dorească acelaşi lucru din motive foarte diferite, unul fiind onorabil, iar celălalt imoral. '''2. De ce găseşte Dumnezeu plăcere în Creaţia Sa? ''' Deci cel puţin din aceste două motive să încercăm să răspundem la întrebarea de ce găseşte Dumnezeu plăcere în Creaţia Lui. Voi încerca să mă rezum la cinci afirmaţii bazate pe acest Psalm şi alte fragmente ale Bibliei. Aceste afirmaţii despre motivul pentru care Dumnezeu Se bucură de creaţia Lui nu reprezintă nişte motive distincte, deoarece coincid mult. Dar fiecare afirmaţie exprimă oarecum diferit motivul principal. Deci să începem cu motivul principal care mie îmi pare că se regăseşte chiar în versetul 31.
<blockquote>În veci să ţină slava Domnului! Să se bucure Domnul de lucrările Lui! </blockquote>
Ceea ce mie îmi sugerează acest verset este că bucuria pe care Dumnezeu o are pentru lucrările Lui se datorează faptului că acestea sunt expresia slavei Lui. Cu alte cuvinte, cred că cele două jumătăţi ale acestui verset sunt legate cam în acest fel: „Cât timp slava Lui Dumnezeu dăinuie în lucrările Sale, Dumnezeu Se va bucura cu adevărat de lucrările Sale.” Sau se poate spune, „Fie ca slava Lui Dumnezeu să dăinuie pentru totdeauna, pentru ca Domnul să Se bucure de lucrările Sale.” Deci prima şi principala mea afirmaţie este că . . . '''1. Dumnezeu găseşte plăcere în lucrările Sale pentru că lucrările Sale sunt o expresie a slavei Lui. ''' Acest lucru este exprimat foarte clar în Psalmul 19:
<blockquote>Cerurile spun slava Lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. </blockquote>
Deci cel mai important motiv pentru care Dumnezeu găseşte plăcere în creaţia Lui este faptul că în aceasta El vede oglindirea propriei Sale slăvi, prin urmare El nu este un idolatru când se bucură de lucrarea Sa. Dar ce putem spune despre Fiul Lui Dumnezeu? Acest lucru înseamnă că creaţia Lui Dumnezeu concurează cu Fiul pentru dragostea Tatălui? Amintiţi-vă că Fiul este de asemenea numit oglindirea slavei Lui Dumnezeu (Evrei 1:3). Se bucură Dumnezeu în parte de Fiul Lui şi în parte de creaţie? Creaţia privează pe Fiul de bucuria Lui Dumnezeu? Să fie Fiul gelos pe creaţie? Nu. Înainte de creaţie, Tatăl şi Fiul se bucurau Unul de Celălalt cu o satisfacţie debordantă. Şi când a sosit vremea creaţiei, Biblia spune că atât Tatăl, cât şi Fiul au participat activ la lucrarea creaţiei (1 Corinteni 8:6; Coloseni 1:16).
<blockquote>La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. (Ioan 1:3) </blockquote>
Cu alte cuvinte, lucrarea creaţiei nu este doar lucrarea Tatălui, pentru a compensa o necesitate pe care Fiul nu a putut s-o împlinească. Nici nu a fost creaţia doar lucrarea Fiului, ca şi cum ar fi trebuit să compenseze o necesitate pe care Tatăl nu a putut s-o împlinească. Creaţia este deopotrivă lucrarea Tatălui şi a Fiului. Deci atunci când Biblia ne învaţă despre creaţie că exprimă slava Lui Dumnezeu, nu trebuie să ne gândim doar la slava Tatălui sau la slava Fiului, ci mai degrabă la slava pe care o împărtăşesc împreună. Iar slava pe care o au împreună este acea bucurie reciprocă debordantă pentru desăvârşirea Fiecăruia. Deci creaţia este o expresie a abundenţei acelei vieţi şi bucurii pe care Tatăl şi Fiul o au Unul în Celălalt. Nu există rivalitate sau gelozie în Divinitate. Fiul şi Tatăl sunt slăviţi deopotrivă în creaţie, deoarece creaţia reprezintă abundenţa bucuriei pe care o au Unul în Celălalt. Deci prima şi principala afirmaţie despre motivul pentru care Dumnezeu Se bucură de lucrarea Sa de creaţie se referă la creaţie ca fiind o expresie a slavei Sale. '''2. Dumnezeu se bucură de lucrările Sale de creaţie deoarece acestea Îi aduc slavă. ''' În Psalmul 148 psalmistul cheamă întreaga creaţie să-L slăvească pe Dumnezeu:
<blockquote>Lăudaţi-L, soare şi lună, lăudaţi-L, toate stelele luminoase! Lăudaţi-L, cerurile cerurilor, şi voi, ape, care sunteţi mai pe sus de ceruri! Să laude Numele Domnului! căci El a poruncit şi au fost făcute . . . Lăudaţi pe Domnul de jos de pe pământ, balauri de mare, şi adâncuri toate. (vv. 3–5, 7) </blockquote>
Ce semnifică acest lucru? Am putea spune că soarele, luna şi stelele Îl slăvesc pe Dumnezeu prin faptul că sunt o revelaţie a Lui Dumnezeu. Acest lucru ar fi adevărat—Psalmul 19 îl confirmă. Dar ce vrea să transmită versetul 7: „Lăudaţi pe Domnul de jos de pe pământ, balauri de mare, şi adâncuri toate!” Unul dintre poemele mele preferate este „Elegie scrisă într-un cimitir de provincie” scris de Thomas Gray în 1751. Una dintre strofe spune,
<blockquote>''Multe giuvaere de cea mai pură strălucire şi serenitate, Grotele întunecate şi nepătrunse ale oceanului poartă: Multe flori se nasc să se îmbujoreze neobservate, Şi să-şi piardă mireasma în aerul deşertului.'' </blockquote>
Gray a fost impresionat de faptul că în adâncurile oceanului există minunate pietre preţioase pe care nu la va vedea niciun ochi omenesc şi că în deşerturile îndepărtate milioane de flori înfloresc, îmbujorate de cele mai intense culori, emană o mireasmă suavă şi nu sunt niciodată atinse sau văzute ori mirosite de nimeni—cu excepţia Lui Dumnezeu! Psalmistul este impresionat de acelaşi lucru, se pare, în versetul 7 „Lăudaţi pe Domnul de jos de pe pământ, balauri de mare, şi adâncuri toate!” Nu ştie nici măcar ce se ascunde în toate adâncurile mării! Deci adâncurile nu aduc slavă Domnului doar prin ceea ce pot ele să dezvăluie omului. Eu cred că creaţia aduce slavă Lui Dumnezeu prin simplul fapt că este ceea ce a fost menită să fie în toată diversitatea ei surprinzătoare. Şi cum cea mai mare parte a creaţiei depăşeşte sfera conştiinţei umane (în distanţele din spaţiu, în înălţimea munţilor şi în adâncurile mării), aceasta nu a fost creată doar pentru scopuri care ne privesc pe noi. A fost creată pentru bucuria Lui Dumnezeu. ''Ranger Rick'' ajunge în casa noastră. O deschid şi citesc despre păianjenul de apă european care trăieşte în adâncul unui lac, dar respiră aer. Face un salt pe suprafaţa apei şi prinde o bulă de aer, o ţine peste orificiile de respiraţie din mijlocul corpului în timp ce înoată până pe fundul lacului şi ţese o pânză de mătase printre alge. Apoi urcă şi aduce jos bulă după bulă, până când se formează un mic balon de aer în care poate trăi şi se poate împerechea. Stau uimit şi mă gândesc că Dumnezeu zâmbeşte şi spune, „Da, John, iar Eu sunt încântat de acea mică piesă de artă de 10 000 de ani înainte ca cineva de pe pământ să ştie că există. Şi dacă ai şti câte milioane de alte minuni există ascunse privirii tale, pe care le contemplu cu bucurie în fiecare zi!” Chiar în textul nostru, Psalmul 104:25–26 spune,
<blockquote>Iată marea cea întinsă şi mare: în ea se mişcă nenumărate vieţuitoare mici şi mari. Acolo în ea, umblă corăbiile, şi în ea este leviatanul acela, pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei. </blockquote>
De ce a creat Dumnezeu monştrii marini? Doar pentru a Se juca, pentru a Se veseli, în ocean, acolo unde niciun om nu poate ajunge cu privirea, ci doar Dumnezeu. Abundenţa oceanului mărturiseşte slava Lui Dumnezeu şi Îl glorifică la sute de mile depărtare de privirea umană. Aceasta este cea de-a doua afirmaţie referitoare la motivul pentru care Dumnezeu se bucură de lucrările Lui. '''3. Dumnezeu găseşte plăcere în lucrările creaţiei pentru că acestea sunt o revelaţie a înţelepciunii Lui neasemuite. ''' Priviţi versetul 24:
<blockquote>Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune, şi pământul este plin de făpturile Tale. </blockquote>
„Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune!” Cu alte cuvinte, Domnul găseşte plăcere în expresia înţelepciunii Sale. Acest univers este pur şi simplu o capodoperă a înţelepciunii şi ordinii. Sau dacă luăm în considerare o parte a creaţiei, precum corpul uman—ce lucrare extraordinară plină de cunoaştere şi înţelepciune. Cine poate înţelege creierul uman şi misterul minţii şi corpului! Lumea este plină de înţelepciunea Lui Dumnezeu. Diatomeea, de exemplu. În decembrie, în ''Ranger Rick'' erau fotografii color cu diatomee. Există 10 000 de specii necunoscute de diatomee! Într-o linguriţă de apă de lac pot să existe un milion din aceste plante micuţe şi invizibile. Şi ce fac acestea în timp ce Îl încântă pe Dumnezeu prin frumuseţea lor microscopică? Produc foarte mult oxigen pentru ca animalele din apă să poată respira!
<blockquote>Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune </blockquote>
Psalmistul se minunează pur şi simplu de modul în care toate lucrează împreună. Observăm acest lucru în versetul 14.
<blockquote>Tu faci să crească iarba pentru vite, şi verdeţuri pentru nevoile omului, ca pământul să dea hrană. </blockquote>
Ce experienţă extraordinară când Dumnezeu ne oferă un moment în care nu luăm nimic de bun, ci vedem lumea ca şi cum ar fi fost inventată ieri! Cum ne-am minuna de înţelepciunea Lui Dumnezeu!
<blockquote>Dumnezeul cel vecinic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. (Isaia 40:28) </blockquote>
'''4. Dumnezeu găseşte plăcere în lucrările creaţiei pentru că acestea sunt o revelaţie a puterii Lui neasemuite. ''' În Isaia 40:26, Isaia priveşte cerul înstelat—probabil într-o noapte precum cea pe care mi-o amintesc în Utah în septembrie 1968, când cerul era pur şi simplu o pânză de lumină şi nu se putea distinge o stea de alta—priveşte în sus şi spune,
<blockquote>Ridicaţi-vă ochii în sus, şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă, după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte. </blockquote>
Dacă Isaia a fost uimit de puterea Lui Dumnezeu de a crea, numi şi susţine pe fiecare dintre stelele de pe cer pe care el le vedea, ce adorare ar avea el astăzi dacă i s-ar dezvălui că cele mai apropiate dintre acele stele de pe cer, Alpha Centauri şi Proxima Centauri sunt la 25 de milioane de milioane de mile depărtare şi că ceea ce el vedea pe cerul nopţii era doar o mică parte a galaxiei noastre care cuprinde o sută de miliarde de stele, şi că dincolo de galaxia noastră există milioane de galaxii? Ce este acest univers dacă nu demonstrarea generoasă a incredibilei, neasemuitei, inimaginabilei exuberanţe şi înţelepciuni şi puteri şi măreţii ale Lui Dumnezeu! Şi ce Dumnezeu este El! Ce Dumnezeu este El! Ceea ce mă aduce la ultima afirmaţie. '''5. Dumnezeu Se bucură de lucrările creaţiei deoarece acestea ne dezvăluie, dincolo de ele pe Dumnezeu Însuşi. ''' Dumnezeu intenţionează ca noi să fim uluiţi şi copleşiţi de lucrarea Sa de creaţie. Dar nu pentru propriul beneficiu. El vrea ca noi să privim întotdeauna creaţia Lui şi să spunem: Dacă lucrarea mâinilor Sale este atât de plină de înţelepciune şi putere şi măreţie şi frumuseţe, cum poate fi acest Dumnezeu în persoană!! Acestea reprezintă doar partea din spate a slavei Lui, văzută ca prin ceaţă. Cum va fi să-L vedem pe Creator în persoană! Nu lucrările Lui! Nici un miliard de galaxii nu ar putea satisface sufletul uman. Dumnezeu şi doar El este împlinirea sufletului. Şi astfel textul nostru se apropie de încheiere (Psalmul 104:31–34):
<blockquote>În veci să ţină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui! El priveşte pământul, şi pământul se cutremură; atinge munţii, şi ei fumegă. Voi cânta Domnului cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi. Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul. Să piară păcătoşii de pe pământ, şi cei răi să nu mai fie! Binecuvântează, suflete, pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! </blockquote>
În cele din urmă nu mările sau munţii, canioanele sau norii ori galaxiile grandioase ne vor umple inimile până la refuz de uimire şi ne vor face să aducem laude infinite. Ci Dumnezeu Însuşi va face toate acestea.