Gospel Translations Romanian - Contribuţii ale utilizatorului [ro]

Poți fi cu adevărat fericit

2019-11-05T00:33:49Z

Lavinia:

{{info|You Really Can Be Happy}}
<blockquote>
Fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută (Evrei 11 :6).
</blockquote>
Credința adevărată nu este doar simpla hotărâre de a crede — mai este și așteptarea unei mari bucurii. Dacă nu vii la Dumnezeu așteptând răsplata, atunci nu vii cu credință. Numai când vii la el așteptând să găsești desfătarea definitiva pentru sufletul tău vii cu credință.

Isus a spus: Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată și cine crede în Mine nu va înseta niciodată (Ioan 6 :35). Sufletele noastre sunt flămânde și însetează după ceva ce această lume nu poate niciodată să le dea, dar când te încrezi în Isus, el îți potolește setea și foamea odată pentru totdeauna.

Cum vom lupta pentru bucurie?

2015-03-14T20:32:56Z

Lavinia:

{{Info|How Shall We Fight for Joy?}}

1. Înţelegeţi că adevărata bucurie în Dumnezeu este un dar.

2. Înţelegeţi că trebuie să luptăm necontenit pentru bucurie.

3. Încercaţi să atacaţi tot păcatul din viaţa voastră.

4. Învăţaţi secretul vinei îndrăzneţe – cum să lupţi ca un păcătos iertat.

5. Înţelegeţi că bătălia este, în primul rând, o luptă pentru a înţelege cu adevărat cine este Dumnezeu.

6. Meditaţi la Cuvântul lui Dumnezeu în zi și noapte.

7. Rugaţi-vă neîncetat şi cu râvnă pentru deschiderea ochilor inimii voastre și tendință către Dumnezeu.

8. Învăţaţi să vă controlaţi, mai mult decât să vă ascultaţi.

9. Petreceţi timpul cu oameni plini de Dumnezeu pentru a vă ajuta să-L vedeţi pe Dumnezeu şi să duceţi lupta voastră.

10. Fiţi răbdători în nopţile când credeţi că Dumnezeu nu vă este alături.

11. Odihniţi-vă , și puneți trupurile voastre la o dietă sănătoasă pentru ca să fie așa cum Dumnezeu l-a orânduit.

12. Observaţi-l pe Dumnezeu revelat în natură.

13. Citiţi cărţi despre Dumnezeu şi biografii ale sfinților.

14. Faceţi bine cu dragoste celor asemenea vouă (mărturie şi milă).

15. Priviţi în ansamblu lupta pentru Cristos şi sacrificați-vă pe voi înșivă pentru cei nemântuiți.

Cum rămâneţi smeriţi?

2015-03-14T20:06:07Z

Lavinia:

{{info|How do you remain humble?}}'''Cum rămâneţi smeriţi?'''

Eu nu sunt. Ce vă face să credeţi că eu sunt smerit ? Sunt mulţi cei care nu mă cred smerit.

Vreţi să mă întrebaţi, de fapt, “Cum încerci să lupţi pentru a rămâne smerit? Şi asta e o întrebare foarte bună. Chiar încerc să lupt.

În primul rând, îi rog pe alţii să se roage pentru mine. Și mă rog lui Dumnezeu astfel: “Înainte să dau frâu oricărui abuz mânat de orgoliul meu, omoară-mă. Ia-mă înainte să distrug această biserică, această luicrare şi aceste cărţi. Dacă va fi să sfârşeşc în vreun mod care ar arunca o cât de mică umbră asupra efortului de o viaţă, atunci prefer să mă iei înainte ca toate acestea să se întâmple.”

Rugăciunea – ca invocare adresată lui Dumnezeu pentru smerenie – este, cu adevărat, crucială.

În al doilea rand, Dumnezeu foloseşte mereu mijloace, iar mijloacele Lui sunt providenţă şi adevăr. Adevărul este că sunt un păcătos. Şi nu numai un păcătos. Sunt un păcătos. “Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi.” (1 Ioan 1:8). Deci, sunt un păcătos. Acesta nu ridică o problemă majoră, este doar ca privire în oglindă. Văd acest lucru continuu.

Când vorbeam ieri dimineaţă cu echipa noastră despre bunul nume al bisericii si despre multe altele, le-am cerut să se roage ca noi, ca echipă, să fim zilnic conştienţi de harul din viaţa noastră.  Pentru că dacă nu suntem uimiţi de harul din noi, vom fi o biserică arată cu degetul.

Aceasta era problema. Betleemul uneşte multe poziţii, şi uneori suntem nemulţumiţi de părerile unora dintre oameni şi devenim foarte negativişti. Mă gândesc că singura soluţie – de vreme ce  Pavel era nemulţumit de multe probleme şi era supărat pe multă lume – este să fim mai uimiţi că noi suntem mântuiţi, decât că ei sunt pierduţi.

Ar trebui să fim mulţumiţi că Dumnezeu a avut atâta grijă de noi. Lucrând să înţelegem că aceasta înseamnă că ne cunoaştem păcatul, dar şi crucea.

Un al treilea lucru pe care trebuie să îl avem în vedere este să cerem oamenilor din jurul nostru să fie sinceri şi să ne spună când greşim, indifferent dacă greşeala noastră este mică sau mare.

Uneori le spun celor din echipa mea următoarele:
<blockquote>Va rog. Ştiu că mă bucur de multă autoritate aici şi e greu să nu fiți de acord cu mine; dar, dacă observaţi vreun gest, acţiune sau orice semn de lene, avariţie, lăcomie, poftă sau egoism, vă rog să veniţi să îmi spuneţi. Trimiteţi-mi mesaj, dacă vă e greu să daţi ochii cu mine sau veniţi direct şi îmi spuneţi. </blockquote>
Şi ei vin! Unii dintre cei tineri sunt foarte curajoşi şi spun: “Nu crezi că ar trebui să vorbeşti cu acea persoană după cele spuse?” Şi o fac. A trebuit să trimit un mesaj cuiva acum câteva zile şi să îi spun că i-am menţionat numele într-un anumit context şi am făcut o afirmaţie negativă la adresa respectivei personae, când nu ar fi trebuit să fac asta. Eu glumeam, dar nu a ieşit deloc o glumă. Mi-am cerut iertare. El mi-a răspuns şi a fost atât de amabil. “Nicio problemă”, mi-a spus. “Şi eu am făcut acelaşi lucru şi te iert.”

Şi i-am spus lui Nathan, asistentul meu, în avion, în timp ce citeam răspunsul: “Cât de frumos este când fraţii trăiesc împreună în unitate! Şi cât de oribil este atunci când eşti agitat noaptea că cineva este supărat pe tine!”

Deci, a avea oameni în jurul tău, care îţi atrag atenţia şi îţi arată că greşeşti, este nemaipomenit.

În cele din urmă, recunoşti că tot ceea ce faci, faci ca urmare a puterii pe care ţi-o dă Dumnezeu. Aceasta poate fi o frază goală dacă nu crezi cu adevărat. Dar Sfântul Apostol Pavel a spus: “Prin puterea harului lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, iar Harul Lui asupra mea nu a fost în van. Dar am luptat mai mult decât toţi.” După aceste cuvinte ar fi putut să se oprească şi să se mândrească cu realizările lui, dar el continuă şi spune: “Totuşi, nu eu, ci Harul lui Dumnezeu care era cu mine.”

Cred că asta era realitatea puternică a lui Pavel. Ar fi putut să se mândrească. De fapt, chiar s-a mândrit cu unele lucruri evanghelice. Dar când era vorba de el, spunea că orice lucru bun pe care l-a făcut, a fost făcut prin Har. Vedem asta şi în Romani 15:18: "Căci nu voi cuteza să spun ceva din cele ce n-a săvârşit Hristos prin mine, spre ascultarea neamurilor, prin cuvânt şi prin faptă."

Aşa că, dacă aud pe cineva că a fost ajutat de o carte sau o conferinţă, mă cutremur în sufletul meu pentru că nu am dat-o în bară, nu am pierdut mingea sau nu am renunţat. Şi mă gândesc: “Doamne, cât vei mai duce asta? Cât timp Îţi vei mai ţine mâinile peste mine? Nu îmi vine să cred că eşti atât de bun şi perseverent cu cineva atât de imperfect.”

Cum rămâneţi smeriţi?

2015-03-14T19:50:33Z

Lavinia:

{{info|How do you remain humble?}}'''Cum rămâneţi smeriţi?'''

Eu nu sunt. Ce vă face să credeţi că eu sunt smerit ? Sunt mulţi cei care nu mă cred smerit.

Vreţi să mă întrebaţi, de fapt, “Cum încerci să lupţi pentru a rămâne smerit? Şi asta e o întrebare foarte bună. Chiar încerc să lipt.

În primul rand, îi rog pe alţii să se roage pentru mine. Si mă rog lui Dumnezeu astfel: “Înainte să dau frâu oricărui abuz mânat de orgoliul meu, omoară-mă. Ia-mă înainte să distrug această biserică, misiunea şi aceste cărţi. Dacă va fi să sfârşeşc în vreun mod care ar arunca o cât de mică umbră asupra efortului de o viaţă, atunci prefer să mă iei înainte ca toate acestea să se întâmple.”

Rugăciunea – ca invocare adresată lui Dumnezeu pentru smerenie – este, cu adevărat, crucială.

În al doilea rand, Dumnezeu foloseşte mereu mijloace, iar mijloacele Lui sunt providenţiale şi adevărate. Adevărul este că sunt un păcătos. Şi nu numai un păcătos. Sunt un păcătos. “Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi.” (I Ioan 1, 8). Deci, sunt un păcătos. Acesta nu ridică o problemă majoră, este doar ca privire în oglindă. Văd acest lucru continuu.

Când vorbeam ieri dimineaţă cu echipa noastră despre bunul nume al bisericii si despre multe altele, le-am cerut să se roage ca noi, ca echipă, să fim zilnic conştienţi de harul din viaţa noastră. I said to our staff yesterday morning, when we were talking about reputations of the church, etc., to pray that we as a staff would daily be stunned by grace in our lives. Pentru că dacă nu suntem uimiţi de harul din noi, vom fi o biserică arată cu degetul.

Aceasta era problema. Betleemul uneşte multe poziţii, şi uneori suntem nemulţumiţi de părerile unora dintre oameni şi devenim foarte negativişti. Mă gândesc că singura soluţie – de vreme ce Sfântul Apostol Pavel era nemulţumit de multe probleme şi era supărat pe multă lume – este să fim uimiţi că noi suntem mântuiţi, decât că ei sunt pierduţi.

Ar trebui să fim mulţumiţi că Dumnezeu a avut atâta grijă de noi. Lucrând să înţelegem că aceasta înseamnă că ne cunoaştem păcatul, dar şi crucea.

Un al treilea lucru pe care trebuie să îl avem în vedere este să cerem oamenilor din jurul nostru să fie sinceri şi să ne spună când greşim, indifferent dacă greşeala noastră este mică sau mare.

Uneori le spun celor din echipa mea următoarele:
<blockquote>Va rog. Ştiu că mă bucur de multă autoritate aici şi nu pot spune că nu mă bucur; dar, dacă observaţi vreun gest, acţiune sau orice semn de lene, avariţie, lăcomie, poftă sau egoism, vă rog să veniţi să îmi spuneţi. Trimiteţi-mi mesaj, dacă vă e greu să daţi ochii cu mine sau veniţi direct şi îmi spuneţi. </blockquote>
Şi ei vin! Unii dintre cei tineri sunt foarte curajoşi şi spun: “Nu crezi că ar trebui să vorbeşti cu acea persoană după cele spuse?” Şi o fac. A trebuit să trimit un mesaj cuiva acum câteva zile şi să îi spun că i-am menţionat numele într-un anumit context şi am făcut o afirmaţie negativă la adresa respectivei personae, când nu ar fi trebuit să fac asta. Eu glumeam, darn u a ieşit deloc o glumă. Mi-am cerut iertare. El mi-a răspuns şi a fost atât de amabil. “Nicio problemă”, mi-a spus. “Şi eu am făcut acelaşi lucru şi te iert.”

Şi i-am spus lui Nathan, asistentul meu, în avion, în timp ce citeam răspunsul: “Cât de frumos este când fraţii trăiesc împreună în unitate! Şi cât de oribil este atunci când eşti nervos noaptea că cineva este supărat pe tine!”

Deci, a avea oameni în jurul tău, care îţi atrag atenţia şi îţi arată că greşeşti, este nemaipomenit.

În cele din urmă, recunoşti că tot ceea ce faci, faci ca urmare a puterii pe care ţi-o dă Dumnezeu. Aceasta poate fi o frază goală dacă nu crezi cu adevărat. Dar Sfântul Apostol Pavel a spus: “Prin puterea harului lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, iar Harul Lui asupra mea nu a fost în van. Dar am luptat mai mult decât toţi.” După aceste cuvinte ar fi putut să se oprească şi să se mândrească cu realizările lui, dar el continuă şi spune: “Totuşi, nu eu, ci Harul lui Dumnezeu care era cu mine.”

Cred că asta era realitatea puternică a Sfântului Apostol Pavel. Ar fi putut să se mândrească. De fapt, chiar s-a mândrit cu unele lucruri evanghelice. Dar când era vorba de el, spunea că orice lucru bun pe care l-a făcut, a fost făcut prin Har. Vedem asta şi în Romani 15, 18: "Căci nu voi cuteza să spun ceva din cele ce n-a săvârşit Hristos prin mine, spre ascultarea neamurilor, prin cuvânt şi prin faptă."

Aşa că, dacă aud pe cineva că a fost ajutat de o carte sau o conferinţă, mă cutremur în sufletul meu pentru că nu am dat-o în bară, nu am pierdut mingea sau nu am renunţat. Şi mă gândesc: “Doamne, cât vei mai duce asta? Cât timp Îţi vei mai ţine mâinile peste mine? Nu îmi vine să cred că eşti atât de bun şi perseverent cu cineva atât de imperfect.”

Afacerea ca misiune

2015-03-14T19:46:18Z

Lavinia:

{{info|Business As Ministry}}Oricine are un loc de muncă “secular” va fi tentat sa creadă că această muncă este mai puţin importantă sau mai puţin onorantă în faţa lui Dumnezeu, în comparaţie cu cea de pastor, spre exemplu. Mă lupt cu această idee şi, de-a lungul anilor, m-am întâlnit cu mulţi alţii care se luptă pentru a da un scop vieţii lor şi muncii lor de zi cu zi – întrebându-se dacă trebuie să se dedice lucrării pastorale sau misiunii creştine pentru a face într-adevăr “voia lui Dumnezeu”.

Dacă este făcută corect şi cu frică de Dumnezeu, misiunea este o vocaţie care îi face cinste lui Dumnezeu. De multe ori, oamenii de afaceri, la fel ca mine, gândesc aşa pentru că nu înţeleg cu adevărat definiţia vocaţiei. Pentru a o spune mai simplu, vocaţia este munca specifică la care ne-a chemat Dumnezeu pe fiecare dintre noi. Şi ea nu este limitată doar la cei care slujesc misiunii creştine.

De fapt, Dumnezeu cheamă pe majoritatea creştinilor la munci “comune” cum ar fi afacerile, educaţia, tâmplăria, dreptul, medicina sau chiar munca în gospodărie. Dacă ne dăruim cu credinţă acestei chemări, atunci suntem reprezentanţii lui Dumnezeu pentru a-i iubi pe ceilalţi şi pentru împlinirea voii Lui pe pământ.

Presupunând că munca voastră este onorabilă şi cinstită, presupunând că este un mijloc de a sluji nevoilor celorlalţi, acea muncă este misionară prin însăşi natura ei. În acest sens, munca voastră nu este cu nimic diferită de cea a pastorilor sau a misionarilor.

Iată, mai jos, trei motive pentru care putem considera munca noastră ca fiind misionară.

'''În primul rand, munca noastră este misionară atunci când o considerăm o cale către Dumnezeu şi un motiv de laudă a Lui, şi nu a sinelui şi a gloriei personale.'''

Pe scurt, munca noastră nu ţine de noi înşine. Sfantul Apostol Pavel vorbeşte despre asta în Epistola către Efeseni 1:11-12
<blockquote>
“Întru Care şi moştenire am primit, rânduiţi fiind mai înainte - după rânduiala Celui ce toate le lucrează, potrivit sfatului voii Sale – ca să fim spre lauda slavei Sale, noi cei ce mai înainte am nădăjduit întru Hristos.”
</blockquote>
Pentru creştin, viaţa şi munca nu ţin, în primul rand, de sine – afirmarea de sine, agonisirea pentru sine, propria îmbogăţire sau surplusul recompenselor financiare. Munca creştinului ţine, în primul rand, de exprimarea credinţei în Dumnezeu şi a slavei Lui prin muncă. În felul în care ne conducem munca şi în substanţialitatea muncii noastre El îşi împlineşte gloria.

Deci, cu ce seamănă asta? Va fi diferit pentru fiecare din noi. Pentru cineva, munca pentru gloria lui Dumnezeu poate însemna sărbătorirea bunătăţii lui Dumnezeu la înregistrarea unui proiect de succes. Pentru altul, poate însemna nădejdea în Dumnezeu în mijlocul dificultăţilor şi al eşecurilor. În cariera mea, le-am experimentat pe amândouă (a doua fiind mult mai provocatoare). Totuşi, credinţa în Dumnezeu în acele momente de provocare este cea care vorbeşte cel mai mult despre bogăţia cunoaşterii lui Hristos.

'''În al doilea rand, munca noastră este misionară atunci când îi slujeşte pe alţii, şi nu simpla nevoie de profit.'''

Oamenii, făcuţi după Chipul lui Dumnezeu, sunt mult mai importanţi pentru El decât prfiturile materiale. Comisionul nostrum luat acasă nu este atât de important ca comisionul lui Hristos de a ne iubi aproapele la locul de muncă. Şi asta înseamnă că trebuie să căutăm nevoile colegilor noştri, ale clienţilor noştri şi ale partenerilor noştri de afaceri.

Pentru mine, acesta este un adevăr simplu, dar foarte uşor trecut cu vederea. În graba zilei mele, uit adesea de oamenii din jurul meu, privind ziua mea de lucru mai mult ca pe o listă cu îndatoriri care trebuie îndeplinite. Când am atitudinea asta de rezolvare a îndatoririlor, uit uşor de oamenii pe care Dumnezeu mi i-a pus în cale. În nechibzuinţa mea, oamenii de la locul de muncă devin piedici ale zilei mele, sau ajung să fie folosiţi doar ca resusre ale câştigului personal sau al productivităţii proprii.

Fiind creştin, sunt chemat să îmi iubesc aproapele, iar Dumnezeu mi-a dat un loc de muncă unde chiar asta trebuie să se întâmple. În acest spaţiu, încurajarea unui coleg de serviciu reprezintă misiune. Să te deplasezi mai mult pentru a ajuta un client reprezintă misiune. Slujirea şefului tău prin întocmirea unui raport la zi reprezintă misiune. Când ducem la îndeplinire îndatoriri, chiar şi cea mai simplă dintre ele, cu o inimă deschisă spre slujirea şi iubirea aproapelui la muncă, suntem instrumente ale bunătăţii lui Dumnezeu către ei.

'''În al treilea rand, munca noastră este misionară pentru că suntem trimişii lui Hristos pe tărâmul slujirii la care ne-a chemat.'''

Ne iubim vecinii atunci când le aducem o veste bună. Ca Sfântul Apostol Pavel noi trebuie să ne vedem ca pe nişte ambasadori, aducând mesajul împăcării către o lume necredincioasă (2 Corinteni 5:20).

Timp de mulţi ani mi-am văzut cariera în domeniul software ca fiind incompatibilă cu “misiunea creştină”. În timpul acelor ani, nu am reuşit să apreciez îndeajuns privilegiul de a fi reprezentantul lui Iisus în faţa colegilor şi al clienţilor mei. Mi-am irosit vocaţia şi am trecut cu vederea faptul că Dumnezeu m-a chemat să îl reprezint pe tărâmul afacerilor.

Nu lucrăm într-un anumit loc din greşeală. Poate că aşa pare la un moment dat, dar Dumnezeu ne-a ghidat acolo cu un scop. Locurile noastre de muncă nu sunt accidente. Corabia muncii tale ne-a purtat acolo unde suntem astăzi pentru că Dumnezeu a avut grijă de noi. Ne-a pus acolo unde suntem pentru că are nevoie de noi – sau, mai bine, cum a spus Luther – pentru că aproapele nostru are nevoie de noi. Fie ca, cu bucurie şi credinţă, să putem duce la îndeplinire chemarea lui Dumnezeu.

Afacerea ca misiune

2015-03-14T19:44:58Z

Lavinia:

{{info|Business As Ministry}}Oricine are un loc de muncă “secular” va fi tentat sa creadă că această muncă este mai puţin importantă sau mai puţin onorantă în faţa lui Dumnezeu, în comparaţie cu cea de pastor, spre exemplu. Mă lupt cu această idee şi, de-a lungul anilor, m-am întâlnit cu mulţi alţii care se luptă pentru a da un scop vieţii lor şi muncii lor de zi cu zi – întrebându-se dacă trebuie să se dedice lucrării pastorale sau misiunii creştine pentru a face într-adevăr “voia lui Dumnezeu”.
Dacă este făcută corect şi cu frică de Dumnezeu, misiunea este o vocaţie care îi face cinste lui Dumnezeu. De multe ori, oamenii de afaceri, la fel ca mine, gândesc aşa pentru că nu înţeleg cu adevărat definiţia vocaţiei. Pentru a o spune mai simplu, vocaţia este munca specifică la care ne-a chemat Dumnezeu pe fiecare dintre noi. Şi ea nu este limitată doar la cei care slujesc misiunii creştine.
De fapt, Dumnezeu cheamă pe majoritatea creştinilor la munci “comune” cum ar fi afacerile, educaţia, tâmplăria, dreptul, medicina sau chiar munca în gospodărie. Dacă ne dăruim cu credinţă acestei chemări, atunci suntem reprezentanţii lui Dumnezeu pentru a-i iubi pe ceilalţi şi pentru împlinirea voii Lui pe pământ.
Presupunând că munca voastră este onorabilă şi cinstită, presupunând că este un mijloc de a sluji nevoilor celorlalţi, acea muncă este misionară prin însăşi natura ei. În acest sens, munca voastră nu este cu nimic diferită de cea a pastorilor sau a misionarilor.
Iată, mai jos, trei motive pentru care putem considera munca noastră ca fiind misionară.
În primul rand, munca noastră este misionară atunci când o considerăm o cale către Dumnezeu şi un motiv de laudă a Lui, şi nu a sinelui şi a gloriei personale.
Pe scurt, munca noastră nu ţine de noi înşine. Sfantul Apostol Pavel vorbeşte despre asta în Epistola către Efeseni

<blockquote>“Întru Care şi moştenire am primit, rânduiţi fiind mai înainte - după rânduiala Celui ce toate le lucrează, potrivit sfatului voii Sale – ca să fim spre lauda slavei Sale, noi cei ce mai înainte am nădăjduit întru Hristos.” </blockquote>
Pentru creştin, viaţa şi munca nu ţin, în primul rand, de sine – afirmarea de sine, agonisirea pentru sine, propria îmbogăţire sau surplusul recompenselor financiare. Munca creştinului ţine, în primul rand, de exprimarea credinţei în Dumnezeu şi a slavei Lui prin muncă. În felul în care ne conducem munca şi în substanţialitatea muncii noastre El îşi împlineşte gloria.
Deci, cu ce seamănă asta? Va fi diferit pentru fiecare din noi. Pentru cineva, munca pentru gloria lui Dumnezeu poate însemna sărbătorirea bunătăţii lui Dumnezeu la înregistrarea unui proiect de succes. Pentru altul, poate însemna nădejdea în Dumnezeu în mijlocul dificultăţilor şi al eşecurilor. În cariera mea, le-am experimentat pe amândouă (a doua fiind mult mai provocatoare). Totuşi, credinţa în Dumnezeu în acele momente de provocare este cea care vorbeşte cel mai mult despre bogăţia cunoaşterii lui Hristos.
În al doilea rand, munca noastră este misionară atunci când îi slujeşte pe alţii, şi nu simpla nevoie de profit.
Oamenii, făcuţi după Chipul lui Dumnezeu, sunt mult mai importanţi pentru El decât prfiturile materiale. Comisionul nostrum luat acasă nu este atât de important ca comisionul lui Hristos de a ne iubi aproapele la locul de muncă. Şi asta înseamnă că trebuie să căutăm nevoile colegilor noştri, ale clienţilor noştri şi ale partenerilor noştri de afaceri.
Pentru mine, acesta este un adevăr simplu, dar foarte uşor trecut cu vederea. În graba zilei mele, uit adesea de oamenii din jurul meu, privind ziua mea de lucru mai mult ca pe o listă cu îndatoriri care trebuie îndeplinite. Când am atitudinea asta de rezolvare a îndatoririlor, uit uşor de oamenii pe care Dumnezeu mi i-a pus în cale. În nechibzuinţa mea, oamenii de la locul de muncă devin piedici ale zilei mele, sau ajung să fie folosiţi doar ca resusre ale câştigului personal sau al productivităţii proprii.
Fiind creştin, sunt chemat să îmi iubesc aproapele, iar Dumnezeu mi-a dat un loc de muncă unde chiar asta trebuie să se întâmple. În acest spaţiu, încurajarea unui coleg de serviciu reprezintă misiune. Să te deplasezi mai mult pentru a ajuta un client reprezintă misiune. Slujirea şefului tău prin întocmirea unui raport la zi reprezintă misiune. Când ducem la îndeplinire îndatoriri, chiar şi cea mai simplă dintre ele, cu o inimă deschisă spre slujirea şi iubirea aproapelui la muncă, suntem instrumente ale bunătăţii lui Dumnezeu către ei.
În al treilea rand, munca noastră este misionară pentru că suntem trimişii lui Hristos pe tărâmul slujirii la care ne-a chemat.
Ne iubim vecinii atunci când le aducem o veste bună. Ca Sfântul Apostol Pavel noi trebuie să ne vedem ca pe nişte ambasadori, aducând mesajul împăcării către o lume necredincioasă (II Corinteni 5:20).
Timp de mulţi ani mi-am văzut cariera în domeniul software ca fiind incompatibilă cu “misiunea creştină”. În timpul acelor ani, nu am reuşit să apreciez îndeajuns privilegiul de a fi reprezentantul lui Iisus în faţa colegilor şi al clienţilor mei. Mi-am irosit vocaţia şi am trecut cu vederea faptul că Dumnezeu m-a chemat să îl reprezint pe tărâmul afacerilor.
Nu lucrăm într-un anumit loc din greşeală. Poate că aşa pare la un moment dat, dar Dumnezeu ne-a ghidat acolo cu un scop. Locurile noastre de muncă nu sunt accidente. Corabia muncii tale ne-a purtat acolo unde suntem astăzi pentru că Dumnezeu a avut grijă de noi. Ne-a pus acolo unde suntem pentru că are nevoie de noi – sau, mai bine, cum a spus Luther – pentru că aproapele nostru are nevoie de noi. Fie ca, cu bucurie şi credinţă, să putem duce la îndeplinire chemarea lui Dumnezeu.

Cum îl preţuiesc pe Cristos Dumnezeu şi creştinii, partea II

2015-01-17T21:40:06Z

Lavinia:

{{ info | How God and Christians Treasure Christ, Part 2}}Am văzut mai întâi ( în articolul de săptămâna trecută) că preţuirea lui Cristos este 1}În primul şi-n primul rând ceea ce Dumnezeu Tatăl face în inima sa. 2) Apoi, că este ceea ce Duhul Sfânt varsă în inimile noastre astfel încât preţuirea lui Cristos este ceea ce fac inimile noastre.

'''3)Preţuirea lui Cristos este ceea ce împărtăşim altora prin puterea Duhului.'''

Evanghelia lui Isus Cristos este vestea că păcătoşii nu trebuie să se confrunte cu „Mânia Mielului” (Apocalipsa 6:16), însă îl pot vedea ca pe Comoara noastră dătătoare de orice bucurie. Dacă ne căim că am preţuit lumea mai mult decât pe Cristos, şi, în schimb, îl primim pe Cristos ca Mântuitor şi Domn şi ca pe Comoara din vieţile noastre, „Mielul care stă în mijlocul Scaunului de domnie va fi Păstorul (nostru), (ne) va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii (noştri)” (Apocalipsa 7:17). Vestea cea Bună a lui Cristos nu constă doar în faptul că ne eliberează de mânie, dar şi că El devine Comoara noastră. Evanghelia nu este doar absenţa durerii, dar şi prezenţa bucuriei veşnice, în speţă, Cristos.

Acesta este lucrul pe care îl vestim. Îl predicăm pe Cristos ca Mântuitor şi Domn, şi ca şi Comoară a vieţii plină de orice bucurie, în întreaga sa domnie plină de măreţie şi aducătoare de mântuire. Nu vestim doar iertarea păcatelor. Nu vorbim doar despre neprihănirea lui Cristos. Nu ne referim doar la rolul de conducere şi protecţie a Domnului Isus. Îl vestim pe Cristos ca pe o Comoară spre care se îndreaptă toate aspiraţiile noastre profunde. Toată dorinţa noastră de a învăţa se îndreaptă spre acest lucru. Toată plăcerea noastră vine de acolo. Toate dependenţele noastre se îndreptă acolo. Toată singurătatea noastră arată această direcţie. Toate dorinţele noastre pentru căsătorie, prietenie, succes, timp liber, distracţie, semnificaţie, influenţă se îndreaptă spre Cristos Comoara noastră. Noi am fost creaţi pentru a-l preţui pe Cristos. Şi oricine pe lumea asta a fost creat în acelaşi scop. Asta vestim noi. Cristos a murit pentru păcătoşi astfel încât orice obstacol de vină, corupţie şi mânie divină să fie îndepărtat dintre noi şi Comoara noastră dătătoare de orice bucurie. Scopul Evangheliei este preţuirea lui Cristos. Acest lucru îl vestim noi. (Pentru mai multe meditaţii vezi Filipeni 3:7-8, Matei 13:44, Ioan 15:11, 1 Corinteni 16:22.)

'''În al patrulea rând, preţuirea lui Cristos este ceea ce susţinem în organismele biblice denumire biserici. '''

Abia acum, după ce am văzut:

*În primul rând, că preţuirea lui Cristos este experienţa veşnică şi finală a lui Însuşi Dumnezeu care îşi preţuieşte Fiul şi,
*În al doilea rând, că preţuirea lui Cristos este o experienţă pe care Duhul Sfânt o varsă în inimile noastre prin prezenţa sa ce-l înalţă pe Cristos din sufletele noastre,
*Şi în al treilea rând, că preţuirea lui Cristos este scopul veştii celei bune pe care o predicăm - aceea că Cristos a murit şi a înviat pentru a ne curăţa de păcate şi a ne scăpa de mânia lui Dumnezeu astfel încât oamenii îndreptăţiţi să se bucure de Cristos pentru eternitate ca şi Comoară a lor—

Abia acum putem vedea limpede de ce Biserica Baptistă Betleem numeşte strategia noastră de înmulțire ''Preţuindu-L lui Cristos Împreună.'' Doar acum putem înţelege aceste cuvinte în adevăratul lor sens atunci când spunem că Preţuirea lui Cristos Împreună este o mişcare de înmulțire ce constă în multiple campusuri, noi biserici şi un Diaconat mondial.

Există o supoziţie. Această experienţă centrală a universului şi a vieţii creştine— în speţă preţuirea lui Cristos— este susţinută în biserici. Dumnezeu a orânduit ca atunci când oamenii descoperă „comoara ascunsă în pământ [Cristos]” )Matei 13:44) şi se convertesc de la preţuirea lumii la preţuirea lui Cristos, ei sunt susţinuţi, întăriţi, maturizaţi, transformaţi, şlefuiţi, ghidaţi şi mobilizaţi în organisme ale creştinilor denumite biserici.

Atunci când Pavel spune, referindu-se la biserici. „Fie ca toate lucrurile să fie făcute spre zidire” ( 1 Corinteni 14:26), el vrea să spună pentru aprofundarea, intensificarea şi întărirea experienţei de preţuire a lui Cristos. Pentru aceasta este biserica. Biserica este mireasa lui Cristos (Efeseni 5:25-32). Prin urmare expresiile locale ale bisericii universale (denumire biserici) trebuie să afirme modalităţile de afecţiune caracteristice unei mirese faţă de nepreţuitul său soţ. Prin lucrarea Cuvântului (Ioan 15:11), din puterea dată de Duhul ( Ioan 15:11), biserica afirmă experienţa de preţuire a lui Cristos — în faţa membrilor săi şi în faţa lumii.

Prin urmare, să ne rugăm şi să lucrăm pentru această cauză măreaţă de a savura, afirma, vesti şi demonstra experienţa cea mai profundă de preţuire a lui Cristos. Şi, în acest scop, să iubim înmulţirea şi creşterea bisericilor acolo unde acest lucru este afirmat.

Cu afecţiune,

Pastorul John

Cum îl preţuiesc pe Cristos Dumnezeu şi creştinii, partea I

2015-01-17T21:30:33Z

Lavinia:

{{ info | How God and Christians Treasure Christ, Part 1}}Preţuirea lui Cristos este primul lucru - primul prin excelenţă – pe care îl face Tatăl în inima sa. Apoi este un sentiment pe care Duhul Sfânt ni-l insuflă, astfel încât inimile noastre doresc să facă acest lucru. După care este un lucru pe care îl ducem şi altora prin puterea Duhului Sfânt. Este, în acelaşi timp, şi ceea ce susţinem în instituţiile biblice care se numesc Biserici. Haideţi să analizăm aceste patru ipostaze. Două acum, şi două data viitoare.

'''În primul şi-n primul rând Dumnezeu Tatăl este Cel care îl preţuieşte pe Cristos.'''

“Dumnezeu este iubire” în mai mult decât într-un singur sens. Însă unul din aceste sensuri este faptul că din veşnicie (şi asta vreau să spun cu „în primul rând”) Dumnezeu şi-a iubit Fiul ce exista din veşnicie. Nu existat vreo perioadă de timp când Fiul nu a fosta acolo și când El nu a fost Dumnezeu. El a fost dintotdeauna „splendoarea slavei lui Dumnezeu şi copia fidelă a firii Sale (Evrei 1:3). Din moment ce Dumnezeu Tatăl este perfect, iubeşte la modul perfect ceea ce este perfect adorabil. Prima iubire a Tatălui— prima prin excelenţă— a fost dragostea pentru slava sa perfect reflectată şi reprezentată în Fiul Său. Fiul Său nu a fost creat. El nu este făcut. El este din veşnicie. De când a existat Tatăl, a existat şi născutul, nepreţuitul Său Fiu.

Isus s-a rugat şi i-a spus Tatălui, „m-ai iubit dinainte de întemeierea lumii,” după care i-a cerut Tatălui, „ca iubirea cu care M-ai iubit să rămână în ei, şi Eu în ei” (Ioan 17:26). Dumnezeu şi-a găsit plăcerea deplină în slava Fiului Său din veşnicie. El şi-a preţuit Fiul. Este ceea ce reprezintă iubirea faţă de o fiinţă demnă de respect. Se numeşte preţuire. Nu este vorba de a manifesta milă, sau compasiune, sau de a-I satisface nevoile. Pentru că aşa este iubită o creatură aflată în nevoie, nu e felul în care Îl iubim pe Dumnezeu. Aşadar prima manifestare a preţuirii lui Cristos —prima prin excelenţă— este preţuirea lui Cristos din veşnicie.

'''În al doilea rând, preţuirea lui Cristos este sentimentul pe care ni-l insuflă Duhul Sfânt astfel încât inimile noastre doresc să-l preţuiască pe Cristos.'''

Duhul Sfânt a existat dintotdeauna, din eternitate, purcezând din Tatăl şi din Fiul. El nu este creatură. El nu este Fiul, aşa cum nu este nici Tatăl. Însă este ceea ce sunt în esenţă aceştia în natura Lor divină. Ar trebui să ne gândim că Tatăl l-a preţuit pe Fiul, aşa cum Fiul l-a preţuit pe Tatăl din veşnicie, iar Duhul Sfânt a fost acea persoană care a reprezentat actul divin al preţuirii lor reciproce. Din moment ce Tatăl şi Fiul au existat din veşnicie, a existat şi Duhul Sfânt ce purcede din Ei, în calitate de Persoană ce este preţuirea lor reciprocă.

Prin urmare, când Duhul Sfânt este trimis în noua sa misiune după învierea lui Cristos, scopul său este acela de a trezi şi intensifica sentimentul de preţuire a lui Cristos. Isus a spus că atunci când va veni Duhul Sfânt, „va da mărturie despre Mine” (Ioan 15:26) “El mă va preamări” ( Ioan 16:14). Acest lucru înseamnă că îl va face pe Cristos să apară în slavă pentru inimile poporului Său. El îl va face să se prezinte şi să fie preţuit ca pe o comoară demnă de apreciere.

Înainte ca oamenii căzuţi în păcat să-l preţuiască pe Cristos, aceştia trebuie să fie născuţi din nou. Acest lucru înseamnă că au nevoie de o nouă natură spirituală ce are capacitatea de a-l vedea pe Cristos ca pe o comoară. Acest lucru se întâmplă cu ajutorul Duhului Sfânt: “Dacă un om nu se va naşte din nou, nu va putea vedea Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:3) Prin urmare, atunci când din inimă se ridică o sinceră rugăciune de laudă, acest lucru se întâmplă pentru că Duhul Sfânt a produs în noi naşterea din nou, care ne dă capacitatea de a da slavă infinitelor merite ale lui Cristos. Astfel, Paul spune ca creştinii sunt oameni care „noi care slujim lui Dumnezeu prin Duhul lui Dumnezeu în Isus Cristos” (Filipeni 3:3). Prin acest Duh , „Dumnezeu a făcut să strălucească în inimile noastre pentru a da mai departe slava în Isus Cristos” ( 2 Corinteni 4:6). Cea ce înseamnă: Duhul lui Dumnezeu ne-a făcut capabili să-l preţuim pe Crisots ca imaginea infinit preţioasă a lui Dumnezeu.”

Înainte de a-l preţui pe Cristos există ceva ce dăm celorlalţi (şi vom discuta despre acest lucru data viitoare), este vorba despre experimentarea noastră a lui Dumnezeu pe care Dumnezeu o împărtăşeşte cu noi prin Duhul Sfânt. Este ceea ce înseamnă a deveni creştin. Trecem din întuneric la lumină şi de la moarte la viaţă. Cristos este acea lumină şi acea viaţă. Dovada că sunteţi înviaţi din morţi împreună cu Cristos şi născuţi din nou de către Duhul lui Dumnezeu este faptul că îl preţuiţi pe Cristos.

În timpul acestui Crăciun, înţelegeţi şi apreciaţi comoara care este Cristos. În acest scop, nu uitaţi că Dumnezeu Tatăl l-a preţuit pe Cristos mai mult decât orice din veşnicie. Iar Duhul Sfânt a fost trimis pentru a ne face capabili să înţelegem meritele sale pentru ceea ce este El cu adevărat.

Pastor John

Doar soldaţii răniţi pot sluji

2015-01-17T20:00:58Z

Lavinia:

{{Info|"Only Wounded Soldiers Can Serve"}}

Unii dintre voi trec în acest moment prin evenimente ce vă pregătesc în mod dureros pentru o slujire preţioasă pentru Domnul şi pentru poporul Său. Când o persoană ajunge la fund şi se loveşte de pietre cu un sentiment de nimicnicie sau neajutorare poate descoperi că s-a lovit de Stânc Veacurilor.

Îmi vine în minte o propoziţie minunată din psalmul 138 pe care am citit-o la rugăciunile de la micul dejun de duminica trecută. „Domnul este înălţat: totuşi vede pe cei smeriţi.” Nu se poate să vă scufundaţi atât de jos în disperarea propriilor resurse fără ca Domnul să vadă şi să nu-i pese. De fapt El este la fund, aşteptând să vă prindă. După cum spune Moise, „Dumnezeul cel Veşnic este un loc de adăpost, şi sub braţele Lui cele veşnice este un loc de scăpare. ” (Deuteronom 33:27).

Da, El vă vede cum tremuraţi şi cum alunecaţi. El putea (şi adesea chiar a făcut-o) să vă prindă înainte să ajungeţi la fund. Însă de data aceasta are nişte lecţii noi de predat. Psalmistul spunea în psalmul 119:71, "Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăţ orânduirile Tale.” Nu spune că a fost uşor sau amuzant sau plăcut. Ca replică el spune simplu, „bine a fost”.

Citeam o carte scrisă de un pastor scoţian săptămâna trecută. Acest James Stewart spunea, „în serviciul iubirii, doar soldaţii răniţi pot sluji.” De aceea cred că unii dintre voi sunt în stadiul de pregătire un preţios serviciu de iubire în acest moment. Pentru că sunteţi răniţi. Să nu credeţi că rana voastră nu a fost planul de har al Domnului. Amintiţi-vă Cuvântul Său: „Vedeţi acum că Eu sunt Cel ce sunt şi că nu mai este vreun dumnezeu pe lângă Mine… Eu rănesc şi tot Eu tămăduiesc…” (Deuteronom 32:39).

Mă rog pentru voi toţi cei care gemeţi sub povară. Şi aştept cu nerăbdare noua delicateţe de iubire pe care Dumnezeu v-o trimite chiar în acest moment.

Pastor John Piper

Har pentru munca monotonă

2015-01-17T19:48:10Z

Lavinia:

{{info|Grace for Monotonous Work}}Îmi place munca creativă, iar asta se traduce prin planificare strategică, proiectarea produselor și inițiative noi și interesante. Munca mi se pare a fi energizanta si stimulantă din punct de vedere intelectual.
Munca montonă… nu mă prea prinde.
Din păcate pentru mine, nu tot ceea ce fac zilnic presupune creație. De fapt, cea mai mare parte din munca noastră se repetă și este monotonă – presărată doar cu câteva ocazii de creație. Acest lucru este valabil cu toată munca de zi cu zi, fie că o facem acasă, fie la serviciu.
Slăvindu-L pe Dumnezeu în repetiție
Treburile din jurul casei se fac doar pentru a deveni “nefăcute” în câteva de zile. Curățatul zăpezii și tunderea gazonului ar putea fi treburi distractive, dacă nu trebui să le facem din nou peste un timp — și din nou și din nou și din nou. Rufe, curățenie, mâncare — există un anumit simț repetitiv în muncă.
Și nu e mai ușor în lumea afacerilor. Scrierea unor rapoarte de stare, participarea la întruniri, organizarea de sisteme de evidență — atât de mult din munca noastră de birou este la fel de monotonă. Și aici e provocarea cu care ne confruntăm: Cum ne apropiem noi de monotonia muncii noastre cu un simțământ glorificator pentru Dumnezeu și satisfăcător pentru sufletele noastre?
Uneori este mai uşor să vedem munca noastră ca reflectând Slava lui Dumnezeu ca Creator în cadrul activităţii noastre. Creativitatea este reflectarea Creatorului nostru. Dar cum îl slăvim pe Dumnezeu atunci când suntem angajaţi într-o rutină continuă, care pare total lipsită de acreativitate? Cum îl slăvim pe Dumnezeu când nu facem altceva decât să ne verificăm poşta electronică sau să completăm formulare?
Lumea de azi nu ne prea ajută la acest capitol. Rutina şi monotonia nu sunt lucruri acceptate în cultura care ne înconjoară. Există satisfacţii nenumărate pentru “clasa creatoare”, dar nu pentru “clasa copiatoare”. Această discontinuitate nu reflectă priorităţile lui Dumnezeu.
“Fă-o din nou!”
De curând am dat peste cuvintele lui G. K. Chesterton în cartea lui John Piper When I Don't Desire God: How to Fight for Joy (Când nu-Ldoresc pe Dumnezeu: Cum să lupt pentru bucurie). Aici am găsit o altă abordare asupra monotoniei cu care ne luptăm zilnic.

<blockquote>
[Copiii] spun mereu “Fă-o din nou”; iar adultul o face până cade lat. Pentru că adulţii nu sunt îndeajuns de puternici pentru a se bucura de monotonie. Dar poate că Dumnezeu este îndeajuns de puternic pentru a se bucura de monotonie. Este posibil ca Dumnezeu să îi spună în fiecare dimineaţă “Fă-o din nou” soarelui şi în fiecare seara “Fă-o din nou” lunii. Poate că nu toate margaretele trebuie să fie la fel, poate că Dumnezeu le face pe fiecare în parte, dar niciodată nu a obosit să le facă. S-ar putea să sufere de eternal apetit infantil, pentru că noi am păcătuit şi am îmbătrânit, pe când Tatăl nostru a rămas mai tânăr decât noi.
</blockquote>
Opriţi-vă puţin şi gândiţi-vă la ce spune acest lucru despre poziţia lui Dumnezeu cu privire la repetiţie. El este slăvit în repetitivitatea monotonă a universului în care trăim. Soarele răsare zilnic în aceeaşi direcţie şi de fiecare dată când o face, Dumnezeu se bucură. Şi soarele va continua să răsară, în mod repetat, ca o reflecţie a conducerii credincioase a lui Dumnezeu, până într-o zi când El va spune “Stop!”
Luna şi stelele călătoresc pe o orbită stabilită de Dumnezeu într-un ritm repetitiv. Şi Lui îi place repetiţia. Iar acest lucru nu este altceva decât ce spune Psalmul 18, 1-2:

<blockquote>
Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el.
</blockquote>
Dumnezeu este îndeajuns de puternic ca să se bucure de monotonie.
Din Ceruri către cutia noastră poştală
În fiecare zi cerurile dau mărturie despre puterea creatoare a lui Dumnezeu, despre credincioşia Lui şi despre înţelepciunea Lui. Şi totuşi, cei mai mulţi dintre noi suntem orbi în faţa tuturor acestor mărturii. Poate că Chesterton are dreptate, iar incapacitatea noastră de a-L vedea pe Dumnezeu în monotonia noastră zilnică nu are de-a face cu misiunea în sine ci nu efectele păcatelor noastre asupra bucuriei noastre copilăreşti.
Dar care este legătura dintre acest fapt şi munca noastră zilnică?
Avem nevoie disperată de ochi şi inimi noi pentru aspectele monotone ale muncii noastre zilnice. Avem nevoie de ochi noi pentru a vedea munca noastră în lumina poruncii lui Dumnezeu către Adam şi Eva: “Umpleţi pământul şi-l stăpâniţi” (Geneză 1, 28). Martin Luther a avut ochi să vadă aceasta. El a scris astfel: “atunci când o femeie mulge vaca (monotonie repetitivă) sau când un angajat prăşeşte pământul (monotonie repetitivă) – cu condiţia ca ei să fie credincioşi, adică să fie conştienţi că acest tip de viaţă este bine-plăcut lui Dumnezeu şi a fost instituit de Dumnezeu – ei îl slujesc pe Dumnezeu.”
Acest lucru se transferă în birou.
Suntem chemaţi să dăm formă lumii în care trăim, să o punem într-o ordine. Iar în lumea modernă acest lucru poate lua forma hârţogăraiei, a rapoartelor completate sau a curăţării birourilor. Atunci când facem toate aceste munci monotone cu bucurie, facem, de fapt, ordine într-o lume dezorganizată de păcat şi oglindim în noi credincioşia Tatălui. Suntem agenţii lui Dumnezeu în lumea în care trăim.
Har pentru plictiseală
Trebuie să avem încredere în Dumnezeu pentru bucuria şi puterea care ni se cere pentru a face aceste lucruri bine. Unele locuri de muncă sunt plictisitoare şi, prin urmare, sunt greu de dus la îndeplinire zi de zi. Astfel, avem nevoie de putere - aş spune chiar că avem nevoie de mai multă putere pentru îndatoririle monotone, decât pentru cele creatoare.
Dar există şi o veste bună – “bucuria Domnului este tăria noastră” (Neemia 8:10). Dumnezeu poate şi ne va da bucurie şi forţă pentru ceea ce am fost chemaţi să facem. Chiar şi pentru treburile ne-creative.

Ospitalitatea strategică

2014-11-22T21:46:58Z

Lavinia:

{{ info | Strategic Hospitality}}
<blockquote>'''Romani 12:9-13''' </blockquote><blockquote>Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, și lipiți-vă tare de bine. Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.În sârguință, fiți fără preget. Fiți plini de râvnă cu duhul. Slujiți Domnului.Bucurați-vă în nădejde. Fiți răbdători în necaz. Stăruiți în rugăciune. Ajutați pe sfinți când sunt în nevoie. Fiți primitori de oaspeți. Când Iov a protestat împotriva bolii sale, a spus că una din virtuţile pe care nu le-a neglijat a fost ospitalitatea. În 31:32 el a spus , "Străinul nu a dormit în stradă, mi-am deschis uşa călătorului." </blockquote>
==== Datoria de a fi ospitalier orânduită de Dumnezeu ====

Iar acest lucru nu e surprinzător pentru că însuşi Domnul a spus că Iov era un om drept care se temea de Dumnezeu şi îşi întorcea faţa de la rău. (Iov 1:1). Mergeţi cât doriţi dvs în istoria poporului lui Dumnezeu, una dintre datoriile orânduite de Dumnezeu pentru cei drepţi a fost cea a ospitalităţii. – prin care vreau să spun pur şi simplu bunăvoinţa de a primi persoane în casa (sau apartamentul) dvs, care în mod obişnuit nu aparțin acolo.

In Noul Testament această datorie a fost din nou accentuată pentru comunitatea Creştină.

Romani 12:13 spune „Ajutați pe sfinți când sunt în nevoie. Fiți primitori de oaspeți.”. Literalmente spune „căutați ospitalitatea”. Iar verbul implică acţiune continuă. Aşadar porunca din Romani 12:13 este ca ospitalitatea să nu fie doar o dată în an de Ziua Recunoştinţei, sau de Crăciun, dar să fie o atitudine şi practică constantă. Casele şi apartamentele noastre ar trebui să fie constant gata pentru ospitalitatea strategică – să fie mereu pregătite să primească persoane care în mod obişnuit nu locuiesc acolo.

==== Porunca de a fi un anumit tip de persoană ====

1 Petru 4:8–9 spune, "Mai presus de toate, să aveți o dragoste fierbinte unii pentru alții, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate. Fiți primitori de oaspeți între voi, fără cârtire.” Fără să cârtim! Adică să fim tipul de oameni care fac acest lucru şi le şi place să facă acest lucru! Cu alte cuvinte porunca de a fi ospitalieri nu este doar o poruncă de a face ceva. Nu este doar o poruncă ce poate fi legal îndeplinită cu o anumită normă de oaspeţi. Este o poruncă de a fi un anumit tip de persoană, și anume tipul de persoană căreia nu-i displace să fie ospitalieră. Tipul de persoană care nu se uită că trebuie să facă spele mai multe vase sau să pregătească mai multe paturi şi că are mai mult deranj – şi murmură. „Fiţi ospitalieri unii cu alţii fără să cârtiţi” Fără să murmuraţi. Aşa cum reiese din următorul verset (4:10), fie ca ospitalitatea voastră să fie o extensie a ospitalităţii lui Dumnezeu faţă de voi. Fiţi buni administratori ai harului lui Dumnezeu.

==== Fiţi constanţi, nu neglijaţi acest lucru ====

Evrei 13:1–2 spune, " Stăruiți în dragostea frătească.Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea, au găzduit fără să știe pe îngeri.”

Romani 12:13 spune că trebuie să fim constanţă în practicarea ospitalităţii. Scrisoarea către Evrei spune acelaşi lucru în forma negativă: nu neglijaţi acest lucru. În mod evident este ceva ce poate cădea în uitare. Cu adevărat se poate.

Forţa fizică a gravităţii atrage totul spre centrul pământului. Pentru a ne elibera de viaţa centrată pe terestru, mii şi mii de kilograme de energie trebuie să respingă spaţiul să se strângă spre centrul pământului. Există de asemenea şi o forţă psihologică a gravităţii care atrage gândurile şi sentimentele noastre spre interior, spre centrul sinelui nostru şi al caselor noastre.

Aşadar, cel mai firesc lucru din lume este să neglijăm ospitalitatea. Este calea celei mai mici rezistenţe. Tot ce trebuie să facem este să cedăm forţei gravitaţionale naturale a vieţii centrate pe noi înşine, iar rezultatul va fi o viaţă atât de plină de noi înşine încât nu mai este spaţiu şi pentru ospitalitate. Şi vom uita de aceasta. Şi o vom neglija. Însă Biblia ne spune tăios „ Opriţi-vă!”. Construiţi punţi de legătură. Înarmaţi-vă cu dinamită. Şi catapultaţi-vă afară din rutina orientată spre sine. Încetaţi să mai neglijaţi ospitalitatea. Fiţi ospitalieri.

==== Ce are a face ospitalitatea cu Dumnezeu? ====

De ce? Doar acesta este un seminar de închinare, nu unul care predă cum să ai succes în viaţă. Ce-are a face ospitalitatea cu Dumnezeu? Păi dacă n-are legătură cu Dumnezeu, nu prezintă interes într-o biserică ce are ca scop să fie centrată pe Dumnezeu şi hrănită cu Dumnezeu. Particularitatea unui creştin habotnic este aceea că mereu daţi răspuns la întrebarea de ce să faci ceva referindu-te la Dumnezeu dacă îl cunoaştem în Isus Cristos.

Când voi fi mort şi nu voi mai fi aici, iar altul îmi va lua locul la amvon în calitate de pastor, mă rog ca voi să întrebaţi: oare pune totul în legătură cu Dumnezeu? Sau se mulţumeşte pur şi simplu să promoveze bunele moravuri? Există o teologie creştină distinctă în tot ceea ce spune? Sau mesajele sale pot fi puse în gura unui psiholog secular bun la suflet ce are o perspicacitate deosebită asupra modalităţii de a o duce mai bine?

Nu înţeleg de ce creştinii trebuie să fie foarte interesaţi în moralitate sau în sănătatea mentala care nu are legătură cu Cristos. Dacă înţeleg cuvintele lui Isus din Matei 23:15, iadul va fi plin ochi de oameni care au avut un comportament „moral” şi care au fost „sănătoşi” din punct de vedere mintal, dar care nu l-au iubit pe Cristos.

Rezist cu putere ispitei de a justifica orice acţiune, inclusiv ospitalitatea, doar pentru că face parte din aşa zisa „etică iudeo-creştină”. Dacă vă gândiţi cât e de scurt e timpul pe care-l trăim pe pământ şi infinitul pe care-l vom petrece în Cer sau iad, ce aţi realizat de o valoare semnificativă dacă mobilizaţi oamenii să afirme o tradiţie a moralităţii şi nu-i faceţi nişte creaturi noi în Cristos? Oare ne vor lăuda o eternitate în iad pentru faptul că i-am ajutat să trăiască o viaţă sănătoasă, plină de succes în care au fost ospitalieri timp de 50 de ani, care au trecut mai repede decât focurile de artificii de pe Insula Nicolett (Iacov 4:14)?

Singura etică şi singura moralitate ce are valoare este cea formată în concordanţă cu voinţa lui Dumnezeu, aplicată cu puterea lui Dumnezeu şi care are ca scop slava lui Dumnezeu prin Isus Cristos. Pe scara eternităţii, moralitatea fără Isus Cristos este mai uşoară decât aerul.

Aşadar, oricât de plăcută ar fi ospitalitatea în sine pentru mentalitatea centrată pe om, Întrebarea este: ce-are Dumnezeu de-a face cu asta? Ce anume dă ospitalităţii creştine valoarea eternă şi o distanţează de simpla moralitate arhicunoscută? Răspunsul la această întrebare va fi răspunsul la întrebarea : de ce s-o facem? Care este motivaţia noastră?

==== Înrădăcinată în Vechiul Testament ====

Motivaţia centrată pe Dumnezeu pentru ospitalitate începe din Vechiul Testament. Poate că textul care vorbeşte cel mai limpede este Levitic 19:33–34: "Când un străin călătoreşte împreună cu tine în ţara ta, nu-i vei face nici un rău. Străinul ce călătoreşte cu tine va fi pentru tine ca şi conaţionalii tăi, iar tu îl vei iubi ca pe tine însuţi; căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului: Eu sunt Domnul Dumnezeul tău”

Care este motivaţia ospitalităţii aici?

==== "Eu sunt Domnul Dumnezeul tău” ====

Iubeşte-i pe străini „ căci şi tu ai fost străin în ţara Egiptului”. Oare de ce ar trebui o persoană să-i iubească pe străini doar pentru că a fost şi el străin? Poate că nu ar trebui. Dar nu asta este semnificaţia. Semnificaţia este că ei au fost străini în ţara Egiptului dar nu mai sunt! De ce? Pentru că: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău”.

Cuvintele „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău” sunt pline de semnificaţie pentru că sunt chiar primele cuvinte din cele 10 Porunci în Exod 20:2. Orice bun israelit ar putea termina propoziţia: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău CARE TE-A SCOS DIN TARA EGIPTULUI, TE-A ELIBERAT DIN LEGĂTURI”. „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău” (care apare de vreo zece ori în Levitic 19) este prescurtarea pentru: Eu sunt Yahve care v-am vizitat când eraţi străini şi oprimaţi în Egipt şi v-am salvat.

Pentru poporul lui Dumnezeu din Vechiul Testament datoria ospitalităţii venea chiar din centrul unde era Dumnezeu. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care v-a făcut o casă şi v-am adus acolo cu toată puterea mea şi cu tot sufletul meu. Prin urmare, îl veţi iubi pe străin ca pe voi înşivă. Veţi fi sfinţi aşa cum eu sunt sfânt (Levitic 19:1). Valorile voastre vor oglindi valorile Mele.

==== Ce valori are Dumnezeu ====

Şi pe ce a pus preţ Dumnezeu? De ce a venit Dumnezeu în Israel şi le-a arătat o asemenea ospitalitate încât i-a salvat din taberele de refugiaţi din Egipt şi i-a adus acasă în ţara unde curgea laptele şi mierea? Oare din cauză că Israel era plin de virtuţi? Sau din cauză că vroia să-şi ţină legământul făcut cu Abraham, Isaac, şi Iacov?
<blockquote> Atunci am pus de gând să-Mi vărs mânia peste ei, să-Mi sleiesc mânia împotriva lor, în mijlocul țării Egiptului.Dar am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pângărit în ochii neamurilor printre care se aflau (Ezechiel 20:8–9)Părinții noștri în Egipt n-au luat aminte la minunile Tale, nu și-au adus aminte de mulțimea îndurărilor Tale și au fost neascultători la mare, la Marea Rosie.Dar El i-a scăpat, din pricina Numelui Lui, ca să-Și arate puterea. (Psalm 106:6–8) </blockquote>
Ospitalitatea lui Dumnezeu este motivată de angajamentul său neşovăielnic pentru slava Numelui Său. „Am acţionat de dragul Numelui Meu pentru ca acesta să nu fie profanat”. Dacă nu putem înţelege acest lucru, nu vom putea niciodată să înţelegem semnificaţia harului.

==== Semnificaţia harului ====

Harul este ospitalitatea lui Dumnezeu de a-i primi pe păcătoşi nu datorită bunătăţii lor ci datorită slavei Sale. Dacă Dumnezeu a ales să nu preamărească slava suficienţei sale de sine, şi în loc să se îmbogăţească căutând colegi talentaţi şi virtuoşi , nu ar mai exista în lume har, nici ospitalitate şi nici mântuire. Noi datorăm viaţa noastră veşnică harului, iar harul este dispoziţia lui Dumnezeu de a glorifica libertatea, puterea şi bogăţia Sa, arătând păcătoşilor ospitalitate.

==== Repetat în Noul Testament ====

Acesta este acelaşi lucru pe care îl observăm când deschidem Noul Testament şi îi întrebăm pe creştini cât de motivaţi sunt ca să arate ospitalitate.

==== Neamurile aduse aproape în Cristos ====
<blockquote>De aceea, voi, care altădată erați Neamuri din naștere, numiți netăiați împrejur de către aceia care se cheamau tăiați împrejur,și care sunt tăiați împrejur în trup de mâna omului: aduceți-vă aminte că în vremea aceea erați fără Hristos, fără drept de cetățenie în Israel, străini de legamintele făgăduinței, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume. (Efeseni 2:11–12) </blockquote>
Este o mică încurajare pentru noi, Neamurile, că Dumnezeu a făcut un legământ cu poporul lui Israel. Noi suntem încă străini, înafara mântuirii, fără Dumnezeu şi neavând nicio speranţă în această lume.

Dar apoi Cristos ( după Scrisoarea către Efeseni 2:15–16) şi-a jertfit trupul Său „ pentru a crea în sine însuşi un om nou în loc de doi (Israel şi Neamurile) făcând astfel pace şi împăcându-le pe amândouă cu Dumnezeu, într-un singur trup pe Cruce, aducând astfel potolirea duşmăniei” . Cristos a venit pentru a împăca atât iudeii cât şi Neamurile cu Dumnezeu şi astfel pe unii cu alţii. Rezultatul pentru noi, Neamurile este dat în versetul 19 „Aşadar, voi (Neamurilor),nu mai sunteţi străini şi călători, dar sunteţi concetăţeni cu sfinţii şi membri ai casei lui Dumnezeu.

==== Ultimul act de ospitalitate făcut pentru Slava lui Dumnezeu ====

Ce din urmă act de ospitalitate a fost atunci când Isus Cristos a murit pentru păcătoşi pentru a-i face pe unul fiecare din cei care cred membru al casei lui Dumnezeu. Nu mai suntem străini şi călători. Am venit acasă la Dumnezeu. Oricine se încrede în Isus găseşte o casă în Dumnezeu.

Şi de ce a făcut Dumnezeu acest lucru? De ce şi-a trimis Unicul Să u Fiu pentru a muri astfel încât păcătoşii să aibă parte de ospitalitate în Ceruri? Efeseni 1:5–6: "El ne-a menit în iubire să fim fii săi prin Isus Cristos, după scopul voinţei Sale, spre lauda harului său glorios”.

A făcut-o spre lauda slavei harului său. A fost acelaşi motiv pentru care a salvat pe străinii nevrednici din Egipt – pentru Slava Sa. Acesta a fost harul în Vechiul Testament şi acesta este harul în Noul Testament.

"Prin har sunteţi mântuiţi prin credinţă; aceasta nu vine de la voi ci este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2:8). Ultimul temei al ospitalităţii creştine este legământul neşovăielnic de a slăvi libertatea şi suficienţa harului său.

==== Motivaţia noastră pentru a fi ospitalieri ====

Atunci care este motivaţia noastră de a fi ospitalieri? Vine din amintirea unui trecut şi din speranţa pentru viitor.

===== Să privim înapoi =====

Privim înapoi şi ne amintim că datorăm viaţa noastră unui act de ospitalitate din partea lui Dumnezeu. Odinioară am fost şi noi străini şi fugari în Egiptul păcatului şi al morţii. Însă Dumnezeu a venit la noi prin Trecerea Crucii Fiului Său (1 Corinteni) 5:7) şi ne-a dat viaţă ( Efeseni 2:5) şi ne-a trecut prin Marea Roşie a convertirii.

===== Să privim înainte =====

Apoi ne întoarcem şi privim spre viitor, unde suntem iubiţi cu o putere şi entuziasm atotputernice care sunt la fel de sigure ca şi angajamentul lui Dumnezeu faţă de propria Sa Slavă. El va veni în întâmpinarea tuturor dorinţelor noastre în jungla acestei vieţi, şi ne va conduce în siguranţă prin Iordan în ţara făgăduită, unde ne vom bucura de laptele şi mierea tovărăşiei Sale pentru totdeauna.

==== Ce se întâmplă când primim oaspeţi ====

Prin urmare, când primim oaspeţi iată ce se întâmplă: experimentăm bucuria revigorantă de a deveni canale ale ospitalităţii lui Dumnezeu decât să fim nişte fundături ce se duc de râpă. Bucuria primirii ospitalităţii lui Dumnezeu descreşte şi moare dacă nu înfloreşte în propria noastră ospitalitate faţă de ceilalţi.

Sau mai există încă o modalitate de a privi lucrurile: când suntem ospitalieri experimentăm fiorul de a simţi puterea lui Dumnezeu care biruie frica noastră, lăcomia noastră şi gravitatea psihologică a centrării pe sinele nostru. Şi există puţine bucurii, în cazul în care mai există vreuna, mai mare decât bucuria experimentării puterii eliberatoare a ospitalităţii lui Dumnezeu care ne transformă în oameni noi şi radical diferiţi, cărora le place să reflecteze asupra slavei harului Său pe măsură ce o extindem spre ceilalţi în toate felurile de ospitalitate.

Aşadar, pentru a mări bucuria credinţei voastre şi pentru a promova slava lui Dumnezeu, permiteţi-mi să închei cu câteva gânduri specifice ospitalităţii strategice.

==== Ce este ospitalitatea strategică? ====

Ceea ce vreau să spun prin ospitalitatea strategică este acea ospitalitate care gândeşte în mod strategic şi se întreabă: Cum aş putea să atrag cât mai mulţi oameni spre profunda experienţă a ospitalităţii lui Dumnezeu folosind casa mea sau casa din biserica mea? Cine are oare nevoie de întăriri chiar în momentul acesta în bătălia împotriva singurătăţii? Cine sunt cei ce pot fi adunaţi în casa mea, în cel mai strategic mod cu putinţă, de dragul Împărăţiei? Ce s-ar întâmpla dacă abilităţile complementare ale a două sau trei persoane ar putea exploda într-o nouă slujire dacă ar avea la dispoziţie două ore de brainstorming la cină acasă la mine?

Ospitalitatea strategică nu se mulţumeşte doar să aibă vechea gaşcă la cină iarăşi şi iarăşi. Pune la cale strategii cum să facă cunoscută şi simţită ospitalitatea lui Dumnezeu pretutindeni în lume, de la singuraticul membru al bisericii din colţul acela, până la fermierii Gola din Tahn, Liberia. Nu subestimaţi niciodată puterea sufrageriei voastre ca o punte spre o viaţă nouă şi speranţă pentru slujire şi misiune!

==== Trei exemple de ospitalitate strategică ====

Iată trei ocazii specifice. Dar nu vă limitaţi la acestea! Rugaţi-vă pentru strategia specială pe care o are Dumnezeu pentru voi.

===== 1. Invitaţi-vă unii pe alţii acasă =====

Duminica trecută am mers la Prima Biserică Baptistă din Cambridge şi după biserică am fost invitaţi la cină de Alma Bjork— Toţi şase! Iar Alma este o văduvă care nu are pe nimeni acasă s-o ajute să adauge încă 6 scaune (pe lângă cei 6 deja invitaţi). Însă ea gândeşte strategic. Şi-a pierdut soţul, un mare misionar, şi ea ce face? Se dă bătută, plângându-şi de milă? Se concentrează asupra zilelor bune din trecut? NU, începe să gândească o strategie prin care bucătăria şi sufrageria sa să devină o punte de lansare pentru slujire şi misiuni.

Invitaţi-vă unii pe alţii acasă. Noi terminăm slujba de seara între 7:15 şi 7:30. Dacă vrei să te bagi în pat la 10 îţi ia o jumătate de ora să sari în pijamale, şi ai 2 ore strategice să fiţi împreună la voi acasă. Ce frumos este să aduceţi oaspeţi acasă la voi. Pur şi simplu îndepărtează jucăriile cu piciorul într-un colţ în drum spre uşă când plecaţi spre biserică şi asiguraţi-vă că aveţi pop corn, ulei de gătit şi apă.

Vorbim despre o ospitalitate austeră. Nimic sofisticat. În bucătăria Almei am mâncat 13 persoane. Abraham a luat desertul pe podea. A fost perfect. Şi vreau să mă întorc! Renunţaţi să impresionaţi pe cineva. Farfurioarele de unică folosinţă sunt perfecte pentru cina de duminică seara. Nimeni nu trebuie să petreacă duminica după amiaza spălând vase!

===== 2. Salutaţi şi primiţi-i pe ceilalţi =====

Salutaţi şi primiţi cu drag oamenii la Betleem. Invitaţi-i la Şcoala duminicală. Arătaţi-le unde e grădiniţa. Lăsaţi-i să citească ospitalitatea lui Dumnezeu în zâmbetul vostru.

Hai să vă povestesc care este strategia noastră de laudă. Când intraţi în această sală ca să aduceţi laudă duminică dimineaţă şi începe rugăciunea, orice conversaţie trebuie să înceteze, cu excepţia celei pe care o aveţi cu Dumnezeu. Menirea rugăciunii de început este să vă ajute să pregătiţi rugăciunea de laudă, iar lauda nu este deloc uşoară. Este o întâlnire sinceră cu Dumnezeul cel viu. Nu vă puteţi aştepta să aveţi o întâlnire marcantă cu Dumnezeu dacă nu vă rugaţi în timpul rugăciunii de început. Acesta nu este timpul să primiţi musafirii. Poate să existe un zâmbet şi un scurt salut, dar ceea ce vrem să le comunicăm oaspeţilor este că de la rugăciunea de început până la sfârşitul binecuvântării îl căutăm cu seriozitate pe Dumnezeu. Ne concentram pe El, nu unii pe alţii.

Însă când acea binecuvântare s-a încheiat şi începe rugăciunea de sfârşit ( asta în cazul în care nu aveţi nevoie de câteva minute de singurătate pentru a rumega mesajul lui Dumnezeu), trebuie să deschideţi aparatul RODL! Radarul de Ospitalitate de după Rugăciunea de Laudă! Un bun aparat RODL detectează toate persoanele noi sau cu necazuri pe o rază de 5-7 metri, uneori chiar mai departe! De obicei nu poţi merge la toţi, dar dacă fiecare din noi am merge la cineva, acest loc ar fi electrificat cu ospitalitatea de după rugăciunea de laudă. Acesta este timpul pentru conversaţie. Revărsarea laudei în cuvinte de întâmpinare.

Am pus persoane care să întâmpine la toate uşile înaintea de rugăciune pentru a-i ajuta pe noii veniţi să se orienteze şi să se simtă bineveniţi. Ruby Ohman este coordonatorul acestei slujiri. Ea este mereu gata pentru noi recruţi – şi va vi gata într-un mod foarte special pentru că noua serie de rugăciuni de slujire de duminică seara începe în octombrie. Sunaţi-o pe ea personal sau la biroul parohial.

Iar Steve va conduce echipele Anania de luni seara când vor începe din nou în toamnă, pe 9 septembrie. Aceste echipe duc ospitalitatea noastră dincolo de zidurile bisericii, în vieţile oamenilor care sunt interesaţi de biserica noastră. Sunaţi-l şi aflaţi detalii.

===== 3. Concepeţi şi planificaţi ospitalitatea faţă de studenţii internaţionali =====

Haideţi să concepem şi să planificăm o ospitalitate mai strategică faţă de studenţii internaţionali. Vreo 10 dintre tinerii noştri sunt împreună cu 26 studenţi în Apele Teritoriale chiar în acest moment. A fost închiriată o căsuţă intimă lângă Dinkytown pentru a găzdui cam vreo 10 persoane din întreaga lume împreună cu echipa Betleem. Dumnezeu lucrează în mod limpede în acest sens.

==== Modalităţi în care să extindem slujirea către studenţii din toată lumea ====

Iată trei modalităţi strategice pentru a lărgi sfera slujirii de ospitalitate.

#Întâmpinaţi un student care soseşte la aeroport în această toamnă. Fiţi voi primul lor contact cu America. Fiţi persoana de contact permanent pe care să o sune mereu atunci când au nelămuriri. Sunaţi-l pe Barb Olson La Centrul Internaţional din Minnesota 373-3200, pentru găzduire, sau sunaţi la biserică. 
#Primiţi la masă un student oricând.
#Deschideţi-vă casele pe parcursul vacanţei pentru unul sau doi studenţi. Căminele se închid. Ei trebuie să găsească alte locuri unde să stea pentru câteva săptămâni. Luaţi legătura cu cineva din echipa pentru Studenţii internaţionali pentru a afla detalii.

Gratis aţi primit. Gratis să daţi. Există oare o bucurie mai mare decât bucuria de a experimenta puterea eliberatoare a ospitalităţii lui Dumnezeu care ne face oameni noi şi radical diferiţi, cărora le place să reflecteze slava harului Său pe măsură ce o dăm mai departe celorlalţi sub toate formele de ospitalitate?

Patru lucruri esentiale pentru a ajunge cu bine la sfarsit

2014-10-25T23:20:22Z

Lavinia:

{{ info | Four Essentials to Finishing Well}}''Conferinţa Naţională 2007''

''Următoarele notiţe au fost scrise în timpul conferinţei''

'''Patru lucruri esenţiale pentru a duce o treabă la bun sfârşit'''

Pavel a suferit până la capăt, însă Demas, din câte informaţii ne-au parvenit nu a făcut la fel (2 Timotei 4:7,10), chiar dacă odinioară a fost tovarăş de predicare (Filimon 1:24). Este o cugetare ce ne trezeşte din beţie pentru că atât de mulţi dintre noi sunt foarte tineri. Dacă ducem sau nu la bun sfârşit un lucru nu ţine de noi, doar de harul lui Dumnezeu. Oare cum vom putea, ca şi Pavel, să suportăm harul lui Dumnezeu?

'''1) Timp acordat zilnic comuniunii cu Dumnezeu.''' Acest lucru trebuie să se întâmple zilnic, altfel ne trezim alunecând în direcţia greşită. Dimas era iubitor de această lume. Timpul pe care îl petrecem cu Dumnezeu trebuie să trezească în noi sentimentele potrivite astfel încât Dumnezeu să calce în picioare ispitele lumii acesteia. Este de mare ajutor să ne facem planuri, dar aceste planuri trebuie să ne direcţioneze spre însuşi Dumnezeu.

'''2) Cercetarea zilnică a evangheliei.''' Evanghelia este pentru păcătoşi. Înainte de intra în comuniune cu Dumnezeu, trebuie să venim în faţa sa cu atitudinea vameşului care se ruga „Ai milă de mine, păcătosul” şi să ne încredem că doar Dumnezeu ne poate îndreptăţi. Doar acest lucru ne va da încrederea să ne apropiem de Dumnezeu şi să intrăm în comuniune cu El.

Dacă nu citim zilnic Biblia, ne vom baza spiritualitatea pe performanţele noastre, ceea ce mai târziu ne va conduce fie la disperare fie la mândrie. Dar dacă ne amintim zilnic că suntem păcătoşi şi că, prin harul lui Dumnezeu, am fost îmbrăcaţi cu neprihănirea lui Cristos, acest lucru ne va echipa cu motivaţia adevărată şi pură de a continua să-l urmăm pe Isus şi să renunţăm la dorinţa de a iubi această lume. Trebuie să depunem eforturi, nu pentru a câştiga aprobarea lui Dumnezeu ci pentru că deja o avem.

'''3) Angajarea zilnică faţă de Dumnezeu ca jertfă vie.''' Romani 12:1. Jertfele din Vechiul Testament la care Pavel face aluzie era adusă zilnic. El poartă aceeaşi semnificaţie la sfinţii noului legamânt. Trupurile noastre sunt împrumutate de la Dumnezeu, şi trebuie să ne re-consacrăm Lui zilnic. Aşa cum Pavel l-a rugat pe Filimon (Filimon 1:8-10), chiar dacă ar fi avut dreptul să-i poruncească, aşa şi pe noi ne roagă să ne dăruim lui Dumnezeu. Simpla minune a milei lui Dumnezeu ar trebui să ne facă să ne dăruim în mod spontan, iar acest lucru îl facem dacă plonjăm zilnic în iubirea Lui.

'''4) O credinţă fermă în suveranitate şi iubirea lui Dumnezeu.''' Plângerile 3:37-38. Viaţa e plină de dureri, datorită împrejurărilor şi a relei voinţe a celorlalţi. Însă Dumnezeu este suveran peste toate aceste rele, şi—cu ajutorul credinţei—putem să dăm mulţumire pentru ele. Dumnezeu se foloseşte de ele pentru a ne aduce la asemănarea cu Cristos şi nu ne va lăsa sau părăsi vreodată. Evanghelia şi promisiunile lui Dumnezeu nu vor rămâne neîplinite, şi nici nu se va întâmpla ca El să le retragă de la noi.

Patru lucruri esentiale pentru a ajunge cu bine la sfarsit

2014-10-25T23:12:10Z

Lavinia:

{{ info | Four Essentials to Finishing Well}}''Conferinţa Naţională 2007''

''Următoarele notiţe au fost scrise în timpul conferinţei''

'''Patru lucruri esenţiale pentru a duce o treabă la bun sfârşit'''

Pavel a suferit până la capăt, însă Demas, din câte informaţii ne-au parvenit nu a făcut la fel (2 Timotei 4:7,10), chiar dacă odinioară a fost tovarăş de predicare (Filimon 1:24). Este o cugetare ce ne trezeşte din beţie pentru că atât de mulţi dintre noi sunt foarte tineri. Dacă ducem sau nu la bun sfârşit un lucru nu ţine de noi, doar de harul lui Dumnezeu. Oare cum vom putea, ca şi Pavel, să suportăm harul lui Dumnezeu?

'''1) Timp acordat zilnic comuniunii cu Dumnezeu.''' Acest lucru trebuie să se întâmple zilnic, altfel ne trezim alunecând în direcţia greşită. Dimas era iubitor de această lume. Timpul pe care îl petrecem cu Dumnezeu trebuie să trezească în noi sentimentele potrivite astfel încât Dumnezeu să calce în picioare ispitele lumii acesteia. Este de mare ajutor să ne facem planuri, dar aceste planuri trebuie să ne direcţioneze spre însuşi Dumnezeu.

'''2)Cercetarea zilnică a evangheliei.'''Evanghelia este pentru păcătoşi. Înainte de intra în comuniune cu Dumnezeu, trebuie să venim în faţa sa cu atitudinea vameşului care se ruga „Ai milă de mine, păcătosul” şi să ne încredem că doar Dumnezeu ne poate îndreptăţi. Doar acest lucru ne va da încrederea să ne apropiem de Dumnezeu şi să intrăm în comuniune cu El.

Dacă nu citim zilnic Biblia, ne vom baza spiritualitatea pe performanţele noastre, ceea ce mai târziu ne va conduce fie la disperare fie la mândrie. Dar dacă ne amintim zilnic că suntem păcătoşi şi că, prin harul lui Dumnezeu, am fost îmbrăcaţi cu neprihănirea lui Cristos, acest lucru ne va echipa cu motivaţia adevărată şi pură de a continua să-l urmăm pe Isus şi să renunţăm la dorinţa de a iubi această lume. Trebuie să depunem eforturi, nu pentru a câştiga aprobarea lui Dumnezeu ci pentru că deja o avem.

'''3) Angajarea zilnică faţă de Dumnezeu ca jertfă vie.''' Romani 12:1. Vechiul Testament specifică faptul că Pavel face aluzie la jertfa pe care preoţii o aduceau zilnic. El poartă aceeaşi semnificaţie la sfinţii noii alianţe. Trupurile noastre sunt împrumutate de la Dumnezeu, şi trebuie să ne re-consacrăm Lui zilnic. Aşa cum Pavel l-a rugat pe Filimon (Filimon 1:8-10), chiar dacă ar fi avut dreptul să-i poruncească, aşa şi pe noi ne roagă să ne dăruim lui Dumnezeu. Simpla minune a milei lui Dumnezeu ar trebui să ne dăruim în mod spontan, iar acest lucru îl facem dacă plonjăm zilnic în iubirea Lui.

'''4) O credinţă fermă în suveranitate şi iubirea lui Dumnezeu.''' Plângerile 3:37-38. Viaţa e plină de dureri, datorită împrejurărilor şi a relei voinţe a celorlalţi. Însă Dumnezeu este suveran peste toate aceste rele, şi—cu ajutorul credinţei—putem să dăm mulţumire pentru ele. Dumnezeu se foloseşte de ele pentru a ne aduce la semănarea cu Cristos şi nu ne va lăsa sau părăsi vreodată. Evanghelia şi promisiunile lui Dumnezeu nu vor rămâne neîplinite, şi nici nu se va întâmpla ca El să le retragă de la noi.

Patru lucruri esentiale pentru a ajunge cu bine la sfarsit

2014-10-25T23:07:59Z

Lavinia:

{{ info | Four Essentials to Finishing Well}}''Conferinţa Naţională 2007''

''Următoarele notiţe au fost scrise în timpul conferinţei''

'''Patru lucruri esenţiale pentru a duce o treabă la bun sfârşit'''

Pavel a suferit până la capăt, însă Demas, din câte informaţii ne-au parvenit nu a făcut la fel (2 Timotei 4:7,10), chiar dacă odinioară a fost tovarăş de predicare (Filimon 1:24). Este o cugetare ce ne trezeşte din beţie pentru că atât de mulţi dintre noi sunt foarte tineri. Dacă ducem sau nu la bun sfârşit un lucru nu ţine de noi, doar de harul lui Dumnezeu. Oare cum vom putea, ca şi Pavel, să suportăm harul lui Dumnezeu?

'''1) Timp acordat zilnic comuniunii cu Dumnezeu.''' Acest lucru trebuie să se întâmple zilnic, altfel ne trezim alunecând în direcţia greşită. Dimas era iubitor de această lume. Timpul pe care îl petrecem cu Dumnezeu trebuie să trezească în noi sentimentele potrivite astfel încât Dumnezeu să calce în picioare ispitele lumii acesteia. Este de mare ajutor să ne facem planuri, dar aceste planuri trebuie să ne direcţioneze spre însuşi Dumnezeu.

'''2) Citirea zilnică a Bibliei. Evanghelia este pentru păcătoşi.''' Înainte de intra în comuniune cu Dumnezeu, trebuie să venim în faţa sa cu atitudinea vameşului care se ruga „Ai milă de mine, păcătosul” şi să ne încredem că doar Dumnezeu ne poate îndreptăţi. Doar acest lucru ne va da încrederea să ne apropiem de Dumnezeu şi să intrăm în comuniune cu El.

Dacă nu citim zilnic Biblia, ne vom baza spiritualitatea pe performanţele noastre, ceea ce mai târziu ne va conduce fie la disperare fie la mândrie. Dar dacă ne amintim zilnic că suntem păcătoşi şi că, prin harul lui Dumnezeu, am fost îmbrăcaţi cu neprihănirea lui Cristos, acest lucru ne va echipa cu motivaţia adevărată şi pură de a continua să-l urmăm pe Isus şi să renunţăm la dorinţa de a iubi această lume. Trebuie să depunem eforturi, nu pentru a câştiga aprobarea lui Dumnezeu ci pentru că deja o avem.

'''3) Angajarea zilnică faţă de Dumnezeu ca jertfă vie.''' Romani 12:1. Jertfa din Vechiul Testament la care Pavel face aluzie era adusa zilnic. El poartă aceeaşi semnificaţie la sfinţii noii alianţe. Trupurile noastre sunt împrumutate de la Dumnezeu, şi trebuie să ne re-consacrăm Lui zilnic. Aşa cum Pavel l-a rugat pe Filimon (Filimon 1:8-10), chiar dacă ar fi avut dreptul să-i poruncească, aşa şi pe noi ne roagă să ne dăruim lui Dumnezeu. Simpla minune a milei lui Dumnezeu ar trebui să ne dăruim în mod spontan, iar acest lucru îl facem dacă plonjăm zilnic în iubirea Lui.

'''4) O credinţă fermă în suveranitate şi iubirea lui Dumnezeu.''' Plângerile 3:37-38. Viaţa e plină de dureri, datorită împrejurărilor şi a relei voinţe a celorlalţi. Însă Dumnezeu este suveran peste toate aceste rele, şi—cu ajutorul credinţei—putem să dăm mulţumire pentru ele. Dumnezeu se foloseşte de ele pentru a ne aduce la semănarea cu Cristos şi nu ne va lăsa sau părăsi vreodată. Evanghelia şi promisiunile lui Dumnezeu nu vor rămâne neîplinite, şi nici nu se va întâmpla ca El să le retragă de la noi.

Patru lucruri esentiale pentru a ajunge cu bine la sfarsit

2014-10-25T23:05:36Z

Lavinia:

{{ info | Four Essentials to Finishing Well}}''Conferinţa Naţională 2007''

''Următoarele notiţe au fost scrise în timpul conferinţei''

'''Patru lucruri esenţiale pentru a duce o treabă la bun sfârşit'''

Pavel a suferit până la capăt, însă Demas, din câte informaţii ne-au parvenit nu a făcut la fel (2 Timotei 4:7,10), chiar dacă odinioară a fost tovarăş de predicare (Filimon 1:24). Este o cugetare ce ne trezeşte din beţie pentru că atât de mulţi dintre noi sunt foarte tineri. Dacă ducem sau nu la bun sfârşit un lucru nu ţine de noi, doar de harul lui Dumnezeu. Oare cum vom putea, ca şi Pavel, să suportăm harul lui Dumnezeu?

'''1) Timp acordat zilnic comuniunii cu Dumnezeu.''' Acest lucru trebuie să se întâmple zilnic, altfel ne trezim alunecând în direcţia greşită. Dimas era iubitor de această lume. Timpul pe care îl petrecem cu Dumnezeu trebuie să trezească în noi sentimentele potrivite astfel încât Dumnezeu să calce în picioare ispitele lumii acesteia. Este de mare ajutor să ne facem planuri, dar aceste planuri trebuie să ne direcţioneze spre însuşi Dumnezeu.

'''2) Cercetarea evangheliei, zilnic. Evanghelia este pentru păcătoşi.''' Înainte de intra în comuniune cu Dumnezeu, trebuie să venim în faţa sa cu atitudinea vameşului care se ruga „Ai milă de mine, păcătosul” şi să ne încredem că doar Dumnezeu ne poate îndreptăţi. Doar acest lucru ne va da încrederea să ne apropiem de Dumnezeu şi să intrăm în comuniune cu El.

Dacă nu citim zilnic Biblia, ne vom baza spiritualitatea pe performanţele noastre, ceea ce mai târziu ne va conduce fie la disperare fie la mândrie. Dar dacă ne amintim zilnic că suntem păcătoşi şi că, prin harul lui Dumnezeu, am fost îmbrăcaţi cu neprihănirea lui Cristos, acest lucru ne va echipa cu motivaţia adevărată şi pură de a continua să-l urmăm pe Isus şi să renunţăm la dorinţa de a iubi această lume. Trebuie să depunem eforturi, nu pentru a câştiga aprobarea lui Dumnezeu ci pentru că deja o avem.

'''3) Angajarea zilnică faţă de Dumnezeu ca jertfă vie.''' Romani 12:1. Vechiul Testament specifică faptul că Pavel face aluzie la jertfa pe care preoţii o aduceau zilnic. El poartă aceeaşi semnificaţie la sfinţii noii alianţe. Trupurile noastre sunt împrumutate de la Dumnezeu, şi trebuie să ne re-consacrăm Lui zilnic. Aşa cum Pavel l-a rugat pe Filimon (Filimon 1:8-10), chiar dacă ar fi avut dreptul să-i poruncească, aşa şi pe noi ne roagă să ne dăruim lui Dumnezeu. Simpla minune a milei lui Dumnezeu ar trebui să ne dăruim în mod spontan, iar acest lucru îl facem dacă plonjăm zilnic în iubirea Lui.

'''4) O credinţă fermă în suveranitate şi iubirea lui Dumnezeu.''' Plângerile 3:37-38. Viaţa e plină de dureri, datorită împrejurărilor şi a relei voinţe a celorlalţi. Însă Dumnezeu este suveran peste toate aceste rele, şi—cu ajutorul credinţei—putem să dăm mulţumire pentru ele. Dumnezeu se foloseşte de ele pentru a ne aduce la semănarea cu Cristos şi nu ne va lăsa sau părăsi vreodată. Evanghelia şi promisiunile lui Dumnezeu nu vor rămâne neîplinite, şi nici nu se va întâmpla ca El să le retragă de la noi.

Patru lucruri esentiale pentru a ajunge cu bine la sfarsit

2014-10-25T23:01:52Z

Lavinia:

{{ info | Four Essentials to Finishing Well}}''Conferinţa Naţională 2007''

''Următoarele notiţe au fost scrise în timpul conferinţei''

'''Patru lucruri esenţiale pentru a duce o treabă la bun sfârşit'''

Pavel a suferit până la capăt, însă Demas, din câte informaţii ne-au parvenit nu a făcut la fel (2 Timotei 4:7,10), chiar dacă odinioară a fost tovarăş de predicare (Filimon 1:24). Este o cugetare ce ne trezeşte din beţie pentru că atât de mulţi dintre noi sunt foarte tineri. Dacă ducem sau nu la bun sfârşit un lucru nu ţine de noi, doar de harul lui Dumnezeu. Oare cum vom putea, ca şi Pavel, să suportăm harul lui Dumnezeu?

'''1) Timp acordat zilnic comuniunii cu Dumnezeu.''' Acest lucru trebuie să se întâmple zilnic, altfel ne trezim alunecând în direcţia greşită. Dimas era iubitor de această lume. Timpul pe care îl petrecem cu Dumnezeu trebuie să trezească în noi sentimentele potrivite astfel încât Dumnezeu să calce în picioare ispitele lumii acesteia. Este de mare ajutor să ne facem planuri, dar aceste planuri trebuie să ne direcţioneze spre însuşi Dumnezeu.

'''2) Citirea zilnică a Bibliei.''' Evanghelia este pentru păcătoşi. Înainte de intra în comuniune cu Dumnezeu, trebuie să venim în faţa sa cu atitudinea vameşului care se ruga „Ai milă de mine, păcătosul” şi să ne încredem că doar Dumnezeu ne poate îndreptăţi. Doar acest lucru ne va da încrederea să ne apropiem de Dumnezeu şi să intrăm în comuniune cu El.

Dacă nu citim zilnic Biblia, ne vom baza spiritualitatea pe performanţele noastre, ceea ce mai târziu ne va conduce fie la disperare fie la mândrie. Dar dacă ne amintim zilnic că suntem păcătoşi şi că, prin harul lui Dumnezeu, am fost îmbrăcaţi cu neprihănirea lui Cristos, acest lucru ne va echipa cu motivaţia adevărată şi pură de a continua să-l urmăm pe Isus şi să renunţăm la dorinţa de a iubi această lume. Trebuie să depunem eforturi, nu pentru a câştiga aprobarea lui Dumnezeu ci pentru că deja o avem.

'''3) Angajarea zilnică faţă de Dumnezeu ca jertfă vie.''' Romani 12:1. Vechiul Testament specifică faptul că Pavel face aluzie la jertfa pe care preoţii o aduceau zilnic. El poartă aceeaşi semnificaţie la sfinţii noii alianţe. Trupurile noastre sunt împrumutate de la Dumnezeu, şi trebuie să ne re-consacrăm Lui zilnic. Aşa cum Pavel l-a rugat pe Filimon (Filimon 1:8-10), chiar dacă ar fi avut dreptul să-i poruncească, aşa şi pe noi ne roagă să ne dăruim lui Dumnezeu. Simpla minune a milei lui Dumnezeu ar trebui să ne dăruim în mod spontan, iar acest lucru îl facem dacă plonjăm zilnic în iubirea Lui.

'''4) O credinţă fermă în suveranitate şi iubirea lui Dumnezeu.''' Plângerile 3:37-38. Viaţa e plină de dureri, datorită împrejurărilor şi a relei voinţe a celorlalţi. Însă Dumnezeu este suveran peste toate aceste rele, şi—cu ajutorul credinţei—putem să dăm mulţumire pentru ele. Dumnezeu se foloseşte de ele pentru a ne aduce la semănarea cu Cristos şi nu ne va lăsa sau părăsi vreodată. Evanghelia şi promisiunile lui Dumnezeu nu vor rămâne neîplinite, şi nici nu se va întâmpla ca El să le retragă de la noi.

Cat de diferita ar trebui sa fie pentru Crestini burlacia?

2014-09-30T01:46:58Z

Lavinia:

{{Info|How should singleness be different for Christians?}}

''Ce urmeaza reprezinta o transcriere editata din format audio''

'''Cât de diferită ar trebui să fie pentru Creștini burlăcia?
Nu cred că mare parte din celibatul pe care îl vedem că se întâmplă în fiecare zi, este destinată să mărească devotamentul pentru Domnul. Asta este ceea ce Pavel a spus că ar trebui să fie. El a spus că problema căsătoriei în situații de criză, situație în care a fost el însuși, este că întrerupe atenția totală a unei persoane de la Domnul.
Ei bine, când mă uit în jur la tipul de burlăcie seculară pe care o vedem astăzi, acesta reprezintă ultimul lucru pentru multe suflete singuratice. „Mă păstrez liber de încurcătura căsătoriei în scopul de a avea o atenție radicală și de a fii devotat lui Isus Cristos” – Acest tip de gândire nu reprezintă ceea ce dictează schimbarea statisticilor din cultura noastră.
Nu, este probabil aproape invers. Mulți oameni se tem de angajamente și relații, și mulți oameni sunt dornici să-și întindă aripile și să-și vadă de treburile lor. Și atunci, poate mai târziu, după ce au călătorit prin lume și au facut o mulțime de lucruri care i-au satisfăcut, poate atunci se vor uni cu cineva....poate.
Astfel că există multă independență și o mare dorință de satisfacere a propriilor nevoi imediate, care nu au nimic în comun cu ceea ce spunea Pavel, și anume creșterea devotamentului pentru Domnul.
Cum provoci un creștin care are aceste dorințe egoiste?
Aș spune că celibatul este un dar atîta timp cât îl ai. Dumnezeu vrea ca unii oameni să îl aibă pe viață, iar pentru alții Dumnezeu vrea ca ei să aibă darul pentru o perioadă. Dar în timp ce îl ai, consultă Scripturile pentru a afla cum poți să mărești libertățile burlăciei pentru slava lui Cristos, pentru că există avantaje în a fi căsătorit și există avantaje în celibat în domeniul slujirii.
Aș încuraja oamenii creștini singuri să se întrebe doar: „Pentru acest capitol din viața mea, cât sunt singur, ce anume din burlăcia mea mă poate face în special productiv pentru Cristos? ” Și după aceea i-aș încuraja pe ei să se dedice acelui lucru.

10 motive de a fi recunoscător pentru Biblia din care transpare Dumnezeu

2014-09-29T23:41:31Z

Lavinia:

{{ info | 10 Reasons Why I Am Thankful for the God-Breathed Bible}}'''1. Biblia trezeşte credinţa, izvorul oricărei ascultări.'''
<blockquote>Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos. (Romani 10:17) </blockquote>
'''2. Biblia eliberează de păcat.'''
<blockquote>Veţi cunoaşte ''adevărul,'' şi ''adevărul'' vă va face liberi. (Ioan 8:32) </blockquote>
'''3. Biblia eliberează de Satana.'''
<blockquote>Şi robul lui Dumnezeu nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, ''în stare să înveţe pe toţi'', plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, să ajungă la cunoaşterea adevărului; şi venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi să-i facă voia. (2 Timotei 2:24-26) </blockquote>
'''4. Biblia sfinţeşte.'''
<blockquote>Sfinţiţi-i în ''adevăr,'' Cuvântul Tău este adevărul. (Ioan 17:17) </blockquote>
'''5. Biblia eliberează de corupţie şi autorizează evlavia.'''
<blockquote>Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte. (2 Petru 1:3-4) </blockquote>
'''6. Biblia slujeşte iubirea.'''
<blockquote>Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi în orice pricepere. (Filipeni 1:9) </blockquote><blockquote>
Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun, şi dintr-o credinţă neprefăcută. (1 Timotei 1:5)
</blockquote>
'''7. Biblia mântuieşte.'''
<blockquote>Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii, pe care o dai altora: stăruieşte în aceste lucruri, căci dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă. (1 Timotei 4:16) </blockquote><blockquote>
De aceea vă mărturisesc astăzi că sunt curat de sângele tuturor. Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu. (Fapte 20:26-27)
</blockquote><blockquote>
[Cei ce sunt] pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărată ca să fie mântuiţi. (2 Tesaloniceni 2:10)
</blockquote>
'''8. Biblia dă bucurie.'''
<blockquote>V-am ''spus'' aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină. (Ioan 15:11) </blockquote>
'''9. Biblia îl revelează pe Dumnezeu'''
<blockquote>Domnul nu înceta să Se arate în Silo; căci Domnul se descoperea lui Samuel, în Silo, prin cuvântul Domnului. (1 Samuel 3:21) </blockquote>
'''10. Prin urmare''', Biblia este temelia ca familia, viaţa şi slujirea mea să fie fericite, ca şi speranţa veşniciei cu '''Dumnezeu.'''

10 motive de a fi recunoscător pentru Biblia din care transpare Dumnezeu

2014-09-29T23:40:53Z

Lavinia:

{{ info | 10 Reasons Why I Am Thankful for the God-Breathed Bible}}'''1. Biblia trezeşte credinţa, izvorul oricărei ascultări.'''
<blockquote>Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos. (Romani 10:17) </blockquote>
'''2. Biblia eliberează de păcat.'''
<blockquote>Veţi cunoaşte ''adevărul,'' şi ''adevărul'' vă va face liberi. (Ioan 8:32) </blockquote>
'''3. Biblia eliberează de Satana.'''
<blockquote>Şi robul lui Dumnezeu nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, ''în stare să înveţe pe toţi'', plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, să ajungă la cunoaşterea adevărului; şi venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi să-i facă voia. (2 Timotei 2:24-26) </blockquote>
'''4. Biblia sfinţeşte.'''
<blockquote>Sfinţește-i în ''adevăr,'' Cuvântul Tău este adevărul. (Ioan 17:17) </blockquote>
'''5. Biblia eliberează de corupţie şi autorizează evlavia.'''
<blockquote>Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte. (2 Petru 1:3-4) </blockquote>
'''6. Biblia slujeşte iubirea.'''
<blockquote>Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi în orice pricepere. (Filipeni 1:9) </blockquote><blockquote>
Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun, şi dintr-o credinţă neprefăcută. (1 Timotei 1:5)
</blockquote>
'''7. Biblia mântuieşte.'''
<blockquote>Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii, pe care o dai altora: stăruieşte în aceste lucruri, căci dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă. (1 Timotei 4:16) </blockquote><blockquote>
De aceea vă mărturisesc astăzi că sunt curat de sângele tuturor. Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu. (Fapte 20:26-27)
</blockquote><blockquote>
[Cei ce sunt] pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărată ca să fie mântuiţi. (2 Tesaloniceni 2:10)
</blockquote>
'''8. Biblia dă bucurie.'''
<blockquote>V-am ''spus'' aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină. (Ioan 15:11) </blockquote>
'''9. Biblia îl revelează pe Dumnezeu'''
<blockquote>Domnul nu înceta să Se arate în Silo; căci Domnul se descoperea lui Samuel, în Silo, prin cuvântul Domnului. (1 Samuel 3:21) </blockquote>
'''10. Prin urmare''', Biblia este temelia ca familia, viaţa şi slujirea mea să fie fericite, ca şi speranţa veşniciei cu '''Dumnezeu.'''

Cum ţi-ar plăcea să-ţi porţi bucuria?

2014-09-24T00:43:16Z

Lavinia:

{{info|How Would You Like to Wear Your Joy?}} 

Isaia profeţeşte:
<blockquote>Cei izbăviţi de Domnul se vor întoarce şi vor merge spre Sion cu cântece de biruinţă. O bucurie veşnică le va încununa capul, veselia şi bucuria îi vor apuca, iar durerea şi gemetele vor fugi!</blockquote>
''“O bucurie veşnică le va încununa capul”''

*Le va încununa capul precum o ''coroană ''– pentru că bucuria este semnul prin care împărtăşim stăpânirea Domnului.
*Le va încununa capul precum o ''cunună ''– pentru a vesti răsplata biruinţei asupra fiecărei dureri ale acestei vieţi.
*Le va încununa capul precum un ''coif''- pentru că mintea plină de bucurie este invulnerabilă la gândurile întunecate ale lui Satan.
*Le va încununa capul precum ''untdelemnul ''- unşi, închinaţi şi adeveriţi de Domnul.
*Le va încununa capul precum un ''turban ''– pentru a îi proteja împotriva arşiţei şi a ploii torenţiale.
*Le va încununa capul precum un ''simbol ''– pentru a arăta ai cui sunt ei. Ei aparţin Dumnezeului bucuriei depline.

Nu va trebui să alegi. Bucuria veşnică a celui răscumpărat este deplină. Satură orice dor, orice dorinţă sfântă. Această bucurie a fost în părtăşia Dumnezeirii înainte de creaţia lumii.Şi în cele din urmă, bucuria se va odihni asupra noastră şi ne vom putea bucura de el cu bucuria ce îi aparţine lui. Şi atunci bucuria îşi va face efectul ei nemăsurat - pentru totdeauna.

Hristos înţelege singuratatea

2014-09-20T15:14:40Z

Lavinia:

{{info|Jesus Understands Loneliness}}
<blockquote>''“Dispreţuit şi părăsit de oameni,
Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa. (Isaia 53:3)
Uneori ne simţim singuri pe lume. Isus înţelege acest sentiment. Într-un sens profund uman, El era singur.
Imaginaţi-vă cum a fost pentru Isus să trăiască în lumea asta. Era fără de păcat (Evrei 4:15). Asta ar părea o problemă uşor de rezolvat, dar nu prea cred că este aşa. Cred că a fost ceva extrem de tulburător. Petru a descris experienţa păcătosului Lot din Sodoma, care era tulburat zilnic şi îşi “chinuia sufletul său cel drept, din pricina faptelor lor nelegiuite” (II Petru 2:8). Cât de greu o fi fost pentru nepăcătosul Isus să trăiască într-o lume a păcatului?
Imaginaţi-vă copilăria lui. Probabil era ciudat, ieșea în evidenţă din punct de vedere moral, nu se putea integra în niciun grup, nici măcar în propria familie.
Nici chiar părinţii lui nu l-au înţeles pe deplin. Şi nici nu putut să îl protejeze în faţa remarcilor răutăcioase privind ciudata lui neîntinare.
Mă întreb câte din acestea nu au venit din partea fraţilor lui? Fraţii şi surorile lui (Matei 13:55-56) au crescut pe lângă el conştienţi de motivaţiile şi comportamentele lor păcătoase şi egoiste, în timp ce observau că Isus nu se expunea astfel. Ce resentimente or fi avut? Toate acestea nu trebuie să fi fost prea frumoase, având în vedere că proprii lui fraţi nu credeau în El (Ioan 7:5), posibil până după înviere (Fapte 1:14).
Isus era o persoană fără de păcat, trăind alături de părinţi, fraţi, rude şi vecini păcătoşi. Nimeni pe pământ nu se putea compara cu El. Nici o fiinţă umană nu putea să se aşeze lângă El, să îi pună un braț în jurul umerilor în timp ce plângea şi să îi spun: “Ştiu exact prin ce treci.” Durerea şi suferinţa (Isaia 53:3) Lui au început mult înainte de Grădina Ghetsimani.
Dar singurătatea lui Iisus a atins punctual culminant în momentul în care a devenit păcat pentru noi (II Corinteni 5:21) pe cruce, iar Tatăl Lui L-a “dat uitării” (Matei 27:46). La început a fost înstrăinat din cauza lipsei de păcat, iar apoi din cauza păcatului. Iisus a cunoscut singurătatea şi respingerea supremă.
Şi aceasta Îl face perfect pentru a-ţi înţelege ţie singurătatea. Este un mare preot care poate să înţeleagă această slăbiciune (Evrei 4:15).
Dar Isus nu numai că înţelege singurătatea ta; El o şi distruge. Pentru că El a murit în locul tău, tu nu mai eşti un străin, un necunoscut, ci eşti un prieten al sfinţilor şi membru al Familiei lui Dumnezeu (Efeseni 2:19). Pentru că Isus a fost îndepărtat de Dumnezeu şi de oameni, tu te vei bucura de părtăşia Familiei lui Dumnezeu şi a tuturor sfinţilor lui pentru totdeauna.
Fiule al lui Dumnezeu, singurătatea ta trece. Se apropie ziua când vei cunoaşte aşa cum ai fost cunoscut şi tu (I Corinteni 13:12). Iar Isus ințelege această sigurătate vagă pe care o simți.
Aşa că, “Aşadar, să ne apropiem cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim îndurare şi să găsim har care să ne ajute” cu fiecare nevoie în singurătate (Evrei 4:16).

Creştinismul este doar o sumă de reguli despre cum trebuie să trăim?

2014-09-01T15:25:34Z

Lavinia:

{{Info|Is Christianity just a bunch of rules for how to live?}}

''Ce urmeaza reprezinta o transcriere editata din format audio''

'''Creştinismul este doar o sumă de reguli despre cum trebuie să trăim?'''

Cred că există, în religie, un „element” care le spune oamenilor cum trebuie să trăiască, dar acest element nu este omul. Este Dumnezeu care le spune oamenilor cum să facă voia Lui.

Creştinismul nu este numai o religie. Este în primul rând o veste. E o veste.

Este ca şi când am fi în război, într-un lagăr de concentrare, şi, dintr-odată, auzim la radioul clandestin că trupele aliate au aterizat la doar câţiva km de noi. Înfrâng totul în calea lor şi sunt cât pe ce să ajungă la poartă să o deschidă. Şi, după ce ai trăit întreaga viaţă în acest lagăr, urmează să fii eliberat.

Aceasta este creştinismul. Este vestea că Dumnezeu a trimis trupele de eliberare pe pământ, adică pe Iisus Hristos, şi plătind un preţ grozav l-a învins pe duşmanul nostru diavolul, a deschis porţile lagărului de concentrare şi ne-a urat „Bun venit acasă!”. Iar apoi adăugăm frumoasa imagine a unui mire cu mireasa lui şi ne dăm seama că acesta nu este doar un soldat care ne eliberează şi ne trimite acasă să facem ce vrem. El este soţul tău, cum ar s-ar zice, care a fost separat de tine ani în şir, iar tu eşti soţia lui, cea care ai stat în lagărul de concentrare atâta timp. Şi când porţile sunt deschise, El stă de partea cealaltă, iar sentimentele trăite sunt imense.

Îmi aduc aminte privind la sfârşitul Războiului din Vietnam unele dinte acele minunate filmări cu bărbaţi care fuseseră despărţiţi de soţiile lor, unii dintre ei chiar şi pentru cinci ani. Îmi aduc aminte că îi vedeam fugind unii către alţii îmbrăţişându-se. Inima îmi sălta, iar lacrimile îmi curgeau pe obraji când vedeam acele reuniri.

Aşa că, atunci când mă gândesc la ceea ce lipseşte din imaginea omului de rând despre Creştinism, vreau să arăt faptul că moartea lui Iisus Hristos pentru păcatele noastre a adus atâta libertate, iar prin această libertate ni s-a oferit posibilitatea să ne reunim cu Cel din care am fost făcuţi.

Sper doar ca, prin slujirea mea şi cu voinţa lui Dumnezeu, să înlăturăm acele păreri false despre ceea ce este Creştinismul şi să ajutăm oamenii să vadă frumuseţea a ceea ce este în realitate.