Gospel Translations Romanian - Contribuţii ale utilizatorului [ro]

Nu ești durerea ta

2022-04-01T03:43:02Z

Kathyyee: Pagină nouă: {{info|You Are Not Your Pain}}Durere e reală, e grea și ne e garantată în viața aceasta. Însuși Domnul nostru S-a luptat cu chinul (Luca 22:44), a suspinat de părere de rău (...

{{info|You Are Not Your Pain}}Durere e reală, e grea și ne e garantată în viața aceasta. Însuși Domnul nostru S-a luptat cu chinul (Luca 22:44), a suspinat de părere de rău (Marcu 7:34) și a plâns de întristare (Ioan 11:35).

Unele din aceste dureri ne-au rănit atât de profund încât vindecarea e încă în toi. Va dura până balsamul mângâierii ne va alina iritațiile, până pansamentele adevărului ne vor închide plăgile și până medicamentul credinței ne va reda sănătatea. Vrem cu disperare să fim vindecați și suntem în curs de a primi vindecare zi de zi.

Dar s-ar putea să avem de-a face cu o rană care să țină mult – o rană care ne așază de cealaltă parte a aceleiași întrebări pe care Isus i-a adresat-o slăbănogului de la Betesda: „Vrei să te faci sănătos?” (Ioan 5:6)

Și spre propria noastra uimire, am putea descoperi, în necinste, că răspunsul nostru nu este încă un “Da” entuziasmat, din toată inima. Poate că rănile noastre au devenit atât de împletite cu identitatea despre care noi proclamăm că ne aparține încât a renunța la ele ar impune ca noi să renunțăm și la cine credem noi înșine că suntem, în mod greșit.

'''Comploturile vrăjmașului'''

Vrăjmașul râvnește să fure, să înjunghie și să distrugă adevărata noastra identitate în Hristos prin a ne convinge că durerea noastră ne va caracteriza întotdeauna trecutul, ne va compromite prezentul și ne va umbri viitorul.

Prin întoarcerea privirilor noastre în mod constant către greșelile noastre și suferința noastră, marele amăgitor are ca scop să ne arunce în temniță prin remușcări, limitări bănuite și pură disperare. Ne spune că rănile noastre ne vor lăsa semne pentru totdeauna, fără nicio speranță de vindecare.

Și pe măsură ce aceste dureri uzurpă tronul puterii și al autorității din viața noastră, care Îi aparține doar lui Dumnezeu, s-ar putea să începem să ne găsim identitatea mai mult în suferință decât în Acela Care a suferit pentru noi.

'''Recuperând adevărata noastră identitate'''

Societatea noastră ne impune să ne identificăm cu orice percepem cu ochii noștri și simțim prin carnea noastră – chiar și atunci când acea identitate răstălmăcește realitatea și ignoră definițiile scrise chiar de Însuși Domnul vieții (Faptele Apostolilor 3:15).

Dar atunci când ne ridicăm privirea de la circumstanțele noastre vizibile și temporare și privim la Creatorul nostru invizibil și etern, vedem cine suntem cu adevărat creați să fim în relație cu El. Și nu suntem durerea noastră.

Poate că un prieten te-a abandonat, dar nu ești abandonat. Poate că un soț care te-a părăsit, dar nu ești părăsit. Poate că ai eșuat, dar nu ești un eșec. Poate că nu l-ai cunoscut niciodată pe tatăl tău, dar nu ești orfan de tată. Viața poate fi zdrobitoare, dar nu ești zdrobit.

Singura cale de a ne recăpăta adevărata noastră identitate, dăruită de Dumnezeu, este să privim la Acela Care ne dă identitatea, în primul rând.

Pentru aceia dintre noi care suntem în Hristos Isus, putem fi siguri că, datorită faptului că El este dragoste, noi suntem iubiți.

Pentru că El este Împăratul, noi suntem moștenitori ai Împărăției. 
Pentru că El este milos, ni se arată milă. 
Pentru că El este Apărătorul, noi suntem apărați. 
Pentru că El este Un Tată bun, noi suntem copii ai lui Dumnezeu. 
Pentru că El este Libertate, noi suntem liberi. 
Pentru că El este mereu cu noi, noi suntem mereu cu El. 
Pentru că El ține toate lucrurile, noi suntem ținuți de El. 
Și pentru că El ne numește ai Lui, noi suntem ai Săi.

Având ochii dezveliți de Isus, ne întoarcem privirea de la tabloul sumbru pictat de tatăl minciunilor (Ioan 8:44) pentru a zări slava Domnului, punându-ne credința și nădejdea în făgăduința că suntem schimbați în același chip al Lui (2 Corinteni 3:18). Doar atunci vom dori sincer să fim vindecați.

'''Prin rănile Lui suntem tămăduiți'''

În această lume, vom fi întristați, dar nu ca aceia care n-au nădejde. (1 Tesaloniceni 4:13). Vom fi chinuiți, dar avem motive să ne bucurăm (2 Corinteni 6:10). Vom trece prin felurite încercări (Iacov 1:2), dar putem îndrăzni, căci El a biruit lumea (Ioan 16:33).

Chiar și azi, când stăm înaintea Singurului Care ne poate vindeca, El ne oferă aceeași invitație pe care i-a oferit-o și bărbatului de la Betesda – să renunțăm la identitatea noastră de invalizi, să ne ridicăm din paralizia durerii noastre, să facem sul preșul înfrângerii fără speranță și să înaintăm în identitatea noastră adevărată în calitate de creații noi în Hristos.

Când ne uităm la durerea rănilor noastre, ne vedem pe noi înșine ca fiind niște răniți. Dar când ne uităm la durerea de pe cruce, vedem rănile lui Isus (Isaia 53:5), prin care Vindecătorul nostru ne spune că suntem vindecați pentru totdeauna în El.

Psalmul 121: Ce înseamnă că Yahweh este Păzitorul tău

2022-04-01T02:55:55Z

Kathyyee: Pagină nouă: {{info|Psalm 121: What It Means That Yahweh Is Your Guardian}}Psalmul 121 este o comoară de promisiuni pentru credinciosul aflat în suferință, al cărui ajutor “vine de la Domnu...

{{info|Psalm 121: What It Means That Yahweh Is Your Guardian}}Psalmul 121 este o comoară de promisiuni pentru credinciosul aflat în suferință, al cărui ajutor “vine de la Domnul” (versetul 2). După ce sărbătorește personal păzirea lui Yahweh în versetele 1 și 2, psalmistul trece la a-i asigura pe alții în versetele de la 3 la 8. El proclamă natura rolului de păzitor al lui Dumnezeu în versetele 3 și 4: “Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul; Cel Ce te păzește nu va dormita. Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel Ce păzește pe Israel.”

'''Răbdarea sfinților'''

Am fost surprins când am aflat că perechea de cuvinte care descrie pasul împiedicat în versetul 3 nu este folosită niciodată în Scriptură când este vorba de o cădere fizică. Mai degrabă, toate cele patru locuri unde apare o întrebuințează la figurat pentru a descrie pe cineva care este (sau despre care se prevede) înfrânt de judecata divină (Deuteronom 32:35), de propriul păcat sau slăbiciune (Psalm 38:16[17]) sau de apăsarea vrăjmașului (Psalm 66:9; 94:18). Prin urmare, când psalmistul a declarat ''El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul'', cel mai probabil el vorbea de ''răbdarea sfinților''.

Psalmistul nu promite absența durerii și nici măcar a eșecului. Dar el promite că, în mijlocul mării de adversități, aleșii vor continua să fie susținuți, nu datorită lor înșiși, ci datorită mâinii lui Dumnezeu, care îi păstrează. Nimeni nu poate smulge oile lui Dumnezeu din mâna Lui (Ioan 10:27–30) și Cel Care a dat neprihănirea nu va mai osândi niciodată pe aleșii Săi (Romani 8:33–34). Ce milă! Ce făgăduință! Încrederea neclintită pe care o avem astăzi că mâine vom rămâne cu Dumnezeu este Dumnezeu Însuși. Mulțumiți-I. Rămâi dependent de El. Imploră-L după pe harul Său, care ne susține.

'''El veghează asupra sufletelor noastre'''

Împreună cu întărirea răbdării noastre, păzirea Domnului înseamnă și că ''El veghează constant asupra sufletelor noastre'' (versetele 3b–4). Versetul 4 în ebraică sugerează o desfășurare a ceea ce urmează. În timp ce versetul 3 sugerează că “Cel ce te păzește” nu va dormita acum, versetul 4 accentuează că „Cel ce păzește pe Israel” nu va dormita și nu va dormi ''niciodată''. Dumnezeu “Preaiubitului Său însă El îi dă cu adevărat odihnă” (Psalm 127:2), iar noi ne putem odihni doar pentru că știm că El nu doarme niciodată. “Dumnezeul cel veșnic, Domnul, a făcut marginile pământului. El nu obosește, nici nu ostenește” (Isaia 40:28). Yahweh e mereu treaz, mereu conștient și veghează mereu asupra copiilor Săi.

Nu-ți pune nădejdea astăzi în tine însuți, fiindcă de nu ar fi Dumnezeu, sigur ai aluneca. Dar datorită milei Lui, care ne susține veșnic, credința ta va rămâne. După cum psalmistul evidențiază în versetele de la 16 la 18 din Psalmul 94, “Cine mă va ajuta împotriva celor răi? Cine mă va sprijini împotriva celor ce fac răul? De n-ar fi Domnul ajutorul meu, cât de curând ar fi sufletul meu în tăcerea morții! Ori de câte ori zic: „Mi se clatină piciorul”, bunătatea Ta, Doamne, mă sprijină totdeauna.”

Cea care ne sprijinește este bunătatea veșnică a lui Domnului. Ea nu se sfârșește, ci se înnoiește în fiecare dimineață (Plângerile lui Ieremia 3:22–23).

'''Privește Păzitorul tău'''

Fie că nopțile tale nedormite sunt pline de lacrimi și rugăciuni, schimbat de scutece sau scris pe hârtie, Dumnezeu este cu tine cu toată energia și harul de care ai nevoie. Nu uita de El – privește-L la orice oră – din zi sau noapte. Păzirea lui Yahweh înseamnă că El asigură răbdarea noastră. El veghează constant asupra alor Săi.

Ce îți fură bucuria?

2022-02-25T01:55:19Z

Kathyyee: Pagină nouă: {{info|What Steals Your Joy?}}Transcriere audio O întrebare simplă și directă pentru dumneavoastră astăzi – Pastor John, de-a lungul anilor, ca...

{{info|What Steals Your Joy?}}Transcriere audio

O întrebare simplă și directă pentru dumneavoastră astăzi – Pastor John, de-a lungul anilor, care au fost lucrurile care au avut cea mai mare putere să-ți fure bucuria?

Copiii mei, căsnicia mea și sufletul meu ca reacție la copiii mei și la căsnicia mea. Dacă lucrurile sunt dulci acasă, poți rezista la aproape orice în lucrare. Cel puțin din experiența mea. Cele mai grele lupte au fost, pentru mine, luptele emoționale în familia mea. Trăirea prin Duhul Sfânt sau încercarea de a face lucrarea prin Duhul Sfânt nu împiedică lucrurile dificile din punct de vedere relațional din a se întâmpla în lucrare. Ele doar te trec prin aceste lucruri și te trec prin ele cu speranță și, la final, cu bucurie în harul lui Dumnezeu, care te susține.

Șase îndemuri pentru o familie bucuroasă și o lucrare bucuroasă

Există câteva implicații ale acelui răspuns. Vreau să spun, e ceva destul de serios să afirmi că aceia care îți fură cel mai mult bucuria nu sunt diaconi. Nu sunt prezbiteri. Nu sunt probleme legate de consiliere. Nu sunt oamenii care pleacă din Biserica. Nu sunt bilețele pe care le primești în cutia poștală de la un enoriaș îmbufnat. Aceste probleme nu te sleiesc nici pe departe din punct de vedere emoțional precum un conflict într-o căsnicie sau precum faptul că ești dezamăgit de copiii tăi sau de existența unui conflict. Prin urmare, acestea sunt câteva implicații.

1. Căsnicia creștină autentică împuternicește lucrarea

A investi într-o căsnicie fericită, care Îl onorează pe Hristos nu este ceva separat de lucrare. Pentru mine, a fost parte din puterea lucrării. Și nu vreau să spun doar că lucrarea pe care o fac este justificată deoarece se presupune că prezbiterii ar trebui să aibă familii bine-crescute. Nu asta vreau să spun. Vreau să spun că adevărată motivație de a face lucrarea a crescut și a scăzut odată cu autenticitatea trăirii creștine de acasă.

Așa că nu a fost pur și simplu o chestiune de “Oh, sunt calificat?”, ca o regulă pe care trebuia s-o îndeplinesc. A fost mai degrabă o chestiune de “Pot să supraviețuiesc?”.Mă înțelegi? Mă sleiește atât de mult de energie sarcina pe care o port acasă încât rămân fără nimic pentru duminică dimineața? Așadar, a investi în familie a însemnat să investesc în supraviețuirea mea, nu doar în calificările mele.

2. Ipocrizia de acasă subminează autoritatea spirituală în biserică

A investi în bucuria și bunăstarea copiilor – nu doar în a căsniciei, ci în a copiilor – nu a fost ceva separat de lucrare, pentru că era parte a puterii; un sentiment de autenticitate a crescut și a scăzut și odată cu ei. Ipocrizia nu este doar un păcat mare, ci este unul care te slăbește. Dacă simți că ești inautentic cu copiii tăi – ca și cum ești într-un anumit fel la amvon, iar copiii tăi văd altceva– va fi foarte greu să continui. Este ceva care te sleiește de putere. Este un factor care subminează adevărata autoritate spirituală la amvon și puterea în viețile oamenilor.

3. Transmite necazurile din familia ta prezbiterilor și prietenilor credincioși

Atunci când inevitablul se întâmplă și acasă apar necazuri – și vor veni, odată cu soția și copiii – nu le băga sub preș. Încredințează-te pe tine însuți prezbiterilor și prietenilor apropiați. Înscrie-te pe lista de rugăciune. Primește consilierea de care ai nevoie. Aceasta e de dragul lucrării, nu doar pentru familie. Merg mână-n mână.

4. Rezistă furtunii

Când vine furtuna, nu renunța. Satan vrea ca tu să renunți. El este mai activ decât oricine altcineva în acest lucru și te vrea afară din lucrare – sau măcar afară din rodnicie. Vrea să te paralizeze prin descurajare. Spune-i să meargă în iad, deoarece acolo îi e locul, apoi bizuiește-te pe promisiunea lui Dumnezeu că „Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume” (1 Ioan 4:4). Acea promisiune a fost foarte valoroasă de-a lungul anilor, pe măsură ce l-am înfruntat pe Satan în ceea ce privește ispitirile lui.

5. Nu încuraja ipocrizia în familia ta

Când vin furtunile – și vor veni – nu-ți manipula copiii sau soția spunându-le: “Acum, dacă voi nu vă purtați cum trebuie, eu nu voi mai fi calificat pentru lucrare”. Este total greșit să spui un astfel de lucru pentru că o astfel de ascultare nu este ascultare, nu? Nu vrei ca soția ta sau copiii tăi să gândească așa despre lucrare. Nu ar trebui să te porți vreodată în acest fel în preajma lor sau să îți folosești rolul ca pe un fel de manetă pentru a încerca să faci inimile lor să fie într-o stare corectă față de Dumnezeu.

Acesta ar fi doar contraproductiv. Nu va merge. Sunt motive pentru care copiii să se asculte și motive pentru care să umble în sfințenie, cu bucurie, iar acesta nu este unul dintre ele. Trebuie să fie alte motive. Dacă un copil doar ține sub control faptul că este lumesc pentru ca tati să-și păstreze slujba, acel copil va exploda într-o zi și va face mai mult rău decât dacă ar fi fost sincer. Așadar, tatăl nu ar trebui să încurajeze o astfel de ipocrizie a copiilor săi.

6. Cere-I cu sinceritate ajutorul lui Dumnezeu în rugăciune

Iar ultimul lucru pe care l-aș spune este: Strigă către Domnul după ajutor. Asta am făcut eu din nou și din nou. El nu va lăsa să fii încercat peste puterile tale, dar prin încercare – știi, noi de obicei traducem acest cuvânt prin cuvântul “ispită” și ne gândim aproape întotdeauna la sex. Cuvântul “pierosmos” înseamnă atât „încercare”, cât și „ispită”. „Dumnezeu ... nu va îngădui să fiţi [încercaţi] peste puterile voastre, ci, împreună cu [încercarea în familie], a pregătit și mijlocul să ieșiţi din ea, ca s-o puteţi răbda” (1 Corinteni 10:13).

Am văzut lumina la capătul unor tunele care păreau imposibil de întunecate. Deci acesta este răspunsul lui Dumnezeu la promisiunea din 1 Corinteni 10:13. El va face o lumină la capătul acelui tunel. Ai încredere în Mine. Rezistă. Nu te îndoi de Mine în întuneric. Sunt Un Dumnezeu al luminii, iar Eu voi fi cu tine.

Bucură-te de felul de mâncare preferat al lui Isus

2022-02-25T01:40:19Z

Kathyyee: Pagină nouă: {{info|Enjoy Jesus’s Favorite Meal}}Cel mai minunat aspect al Crăciunului este mâncarea. Dar nu mă refer la mâncarea care tinde să ne vină în minte la auzul acestor cuvinte. ...

{{info|Enjoy Jesus’s Favorite Meal}}Cel mai minunat aspect al Crăciunului este mâncarea. Dar nu mă refer la mâncarea care tinde să ne vină în minte la auzul acestor cuvinte.

'''Mâncatul în Samaria'''

În Ioan 4, Isus și ucenicii Lui se opriseră în cetatea Sihar, în Samaria, pentru hrană. Dar ucenicii nu erau conștienți de faptul că hrana însemna altceva pentru Isus în comparație cu ce însemna pentru ei.

O parte din motiv îl reprezintă faptul că presupunerea ucenicilor despre scopul pentru care se aflau în Samaria nu corespundea cu planurile lui Isus. Ei priveau Samaria ca un ținut “peste care treci”, un loc prin care trebuia să treci pentru a ajunge la destinație. Ei nu îi priveau pe samaritenii corciți și eretici ca fiind parte a chemării lor de a vesti Evanghelia. Dar samaritenii aveau mâncare și ucenicilor le era foame, așa că erau îndeajuns de mulțumiți încât să se oprească
în Sihar pentru pâine.

Dar Samaria nu era un popas de odihnă pentru Isus. Samaria era un ogor cu holde coapte pentru seceriș. Isus nu era acolo ca să ia pâine de la samariteni; El era acolo pentru a le da lor Pâine (Ioan 6:51). Iar făcând acest lucru El avea să mănânce felul Său de mâncare preferat.

Când ucenicii s-au întors înapoi la fântâna lui Iacov cu hrana pentru care credeau că veniseră în Sihar și L-au văzut pe Isus vorbind cu o femeie cu o reputație dubioasă (trei motive pentru care ei considerau ca El n-ar fi trebuit să vorbească cu ea), au rămas perplex. Iar când I-au oferit pâine, au fost chiar mai nedumeriți când au aflat că Isus mâncase deja. Cumva, El obținuse o mâncare pe care ei nu o cunoșteau (Ioan 4:32). Totul a devenit din ce în ce mai confuz când El a spus că mâncarea Sa era să facă voia Tatălui Său (Ioan 4:34). Care era voia hrănitoare a Tatălui în pustia spirituală din Samaria?

Până când Isus nu le-a spus să-și ridice ochii și să privească holdele (Ioan 4:35), iar ei s-au întors și au văzut o mulțime de samariteni care se îndreptau spre ei, ucenicii nu au început să priceapă. Holdele nu erau doar în față, în Galileea. Erau holde albe, gata pentru seceriș, în Samaria cea stearpă, unde ei se așteptau cel mai puțin. Era pâine în pustie.

'''Nu rata cel mai bun fel de mâncare de Crăciun'''

Ce are asta de-a face cu tine și Crăciunul? Pur și simplu. S-ar putea ca tu să crezi că știi de ce ești acolo unde ești de acest Crăciun. Poate ești mulțumit cu asta sau poate că ești trist sau frustrat din această cauză. Poate că ești blocat într-un loc unde nu ai vrea să fii sau poate că tu crezi că ești doar în trecere prin acest loc pentru a ajunge unde vrei să ajungi. Indiferent care ar fi cazul, este posibil ca motivele lui Isus pentru care tu ești unde ești acum să fie destule de diferite față de ce crezi tu.

Isus are deseori holde pentru noi acolo unde noi ne așteptăm cel mai puțin. Ai grijă să nu presupui că adevăratele holde sunt pe drum iar locul în care ești e doar un popas de odihnă sau un ocol frustrant, care te face să întârzii. Ridică-ți ochii. Ogorul din jurul tău ar putea fi mai alb decât crezi. S-ar putea să fii într-un ogor în care Dumnezeu a semănat semințe ale Evangheliei total necunoscute ție și nevăzute de tine – iar El te invită să seceri.

Cel mai bun fel de mâncare pe care îl vei mânca vreodată pe Pământ este să faci voia lui Dumnezeu pentru tine. Nu este nicio alta care să aibă un gust mai bun. A fost felul de mâncare preferat al lui Isus. Dumnezeu are un scop pentru tine chiar acolo unde ești. Orice ai face de acest Crăciun, asigură-te că nu ratezi acest ospăț. Va face toate celelalte mâncăruri și bunătățuri de Crăciun să aibă un gust mult mai bun.

Care este Secretul Bucuriei în Suferință?

2020-11-18T04:15:32Z

Kathyyee:

{{info|What Is the Secret of Joy in Suffering?}}Dacă este adevărat că Dumnezeu este cel mai preamărit în noi când ne găsim cel mai mult bucuria în el așa cum am văzut în Filipeni 1:20-21, atunci bucuria sau satisfacția în Dumnezeu este o poruncă. Nu este ceva opțional. Dacă spunem că bucuria în Dumnezeu este doar ca cireașa de pe tort sau doar un motiv în plus de bucurie, atunci spunem că a-l pramări pe Dumnezeu în totalitate este doar un motiv în plus de bucurie. Nu este.
Există texte în Filipeni care arată asta foarte clar. Filipeni 3:1, “Bucurați-vă în Domnul.” Și Filipeni 4:4, “Bucurați-vă totdeauna în Domnul.” Acestea sunt porunci. Dar vreau să ne concentrăm mai ales pe două texte care descriu îndemnul către bucurie în circumstanțe unde ar părea aproape imposibil să te bucuri.
<blockquote>Faceţi toate lucrurile fără cîrtiri şi fără şovăieli, ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume. (Filipeni 2:14–15)</blockquote>
Pavel ne spune să nu cârtim, să nu ne autocompătimim într-o lume în care este necinste și întuneric și rău. Te poți gândi la o mulțime de circumstanțe în viața ta când te simți foarte îndreptățit și pare ceva natural să te plângi și să te autocompătimești și să cârtești. Și Pavel spune: Nu te lăsa dus de asta. Deci care este opusul cârtirii? Mulțumirea, pacea, și bucuria. Aceasta este porunca opusă de a face toate lucrurile cu bucurie, chiar în circumstanțele unde ar fi cel mai natural să te plângi.
Secretele Bucuriei în Lipsă
Celălalt text este Filipeni 4:10–13:
<blockquote>Am avut o mare bucurie în Domnul, că, în sfârşit, aţi putut să vă înnoiţi iarăşi simţămintele voastre faţă de mine. Vă gândeaţi voi la aşa ceva, dar vă lipsea prilejul.</blockquote>
Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă.
Pot totul în Hristos care mă întăreşte.
Pavel ne spune, Poți să fi flămând, poți să fi înjosit, dar poți să reziști. Eu cred că el chiar ne-ar spune că poți muri liniștit și în pace. Deci care este cheia? Care este secretul? “Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug.” Cheia, secretul despre care Pavel vorbește este supremația suveranității lui Cristos și supremația farmecului lui Cristos. Ambele aceste teme pătrund în această carte.
Suveranitatea lui Dumnezeu
O să fac mai multe conexiuni în Filipeni despre suveranitatea lui Dumnezeu în Cristos. Să începem cu Filipeni 1:6: Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos. Dumnezeu este suveran deasupra perseverenței noastre. Dacă reușim s-o ducem până la capăt, este pentru că El ne face să reușim până la capăt.
Apoi este Filipeni 1:12 despre întemnițarea sa, “Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei.” Întemnițarea mea a făcut ca în toată curtea împărătească şi pretutindeni aiurea, toţi ştiu că sunt pus în lanţuri din pricina lui Isus Hristos, și așadar Dumnezeu a condus în suveranitatea sa peste îmtemnițarea mea și a transformat-o pentru gloria sa și bucuria mea.
Sau Filipeni 1:29, Căci, cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El. Așadar sunt două daruri: darul credinței și darul suferinței. Dumnezeu este suveran atunci când ne dă credință și atunci când ne dă suferință. Sau Filipeni 3:21, “[Noi așteptăm un Salvator din ceruri] El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.” Deci Dumnezeu în Cristos este suveran peste toate lucrurile, la modul absolut.
Sau Filipeni 4:19 Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos.” Supremația suveranității lui Dumnezeu în Cristos umple această carte. Și aceasta este partea esențială a secretului care îți permite să te bucuri de mulțumire în orice circumstanță, pentru că tu ști că El conduce orice circumstanță și el va face ca orice circumstanță să se preschimbe pentru gloria sa și pentru binele tău și bucuria ta finală la sfârșit.
Farmecul lui Cristos
Așadar, când privești și aștepți pe Dumnezeu în suveranitatea să transforme chiar acum tot ce este nefericit în bine, există vreo consolare prezentă? Există un farmec al momentului?
Filipeni 3:8 spune, Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus. În alte cuvinte, cunoscându-l pe Cristos chiar acum, experimentând părtășie cu el chiar acum, este mai prețios, mai satisfăcător, mai dulce decât orice altceva. Noi nu așteptăm doar să vedem cum toate circumstanțele se vor schimba când el lucrează totul spre bine nostru. Noi experimentăm farmecul lui Cristos chiar acum în acest moment.
Deci care este secretul? Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Secretul este credința în suveranitatea lui Dumnezeu și farmecul lui Cristos.
Când avem puțin și am pierdut mult, Cristos vine și se arată mai valoros decât ceea ce am pierdut. Și când avem mult și sutem plini de abundență, Cristos vine și ne arată că el este cu mult superior față de tot ce avem. Secretul bucuriei în cele mai grele timpuri în această carte este supremația suveranității lui Cristos și supremația farmecului lui Cristos.

Care este Secretul Bucuriei în Suferință?

2020-11-18T04:14:14Z

Kathyyee: Pagină nouă: {{info|What Is the Secret of Joy in Suffering?}}Dacă este adevărat că Dumnezeu este cel mai preamărit în noi când ne găsim cel mai mult bucuria în el așa cum am văzut în...

{{info|What Is the Secret of Joy in Suffering?}}Dacă este adevărat că Dumnezeu este cel mai preamărit în noi când ne găsim cel mai mult bucuria în el așa cum am văzut în Filipeni 1:20-21, atunci bucuria sau satisfacția în Dumnezeu este o poruncă. Nu este ceva opțional. Dacă spunem că bucuria în Dumnezeu este doar ca cireașa de pe tort sau doar un motiv în plus de bucurie, atunci spunem că a-l pramări pe Dumnezeu în totalitate este doar un motiv în plus de bucurie. Nu este.

Există texte în Filipeni care arată asta foarte clar. Filipeni 3:1, “Bucurați-vă în Domnul.” Și Filipeni 4:4, “Bucurați-vă totdeauna în Domnul.” Acestea sunt porunci. Dar vreau să ne concentrăm mai ales pe două texte care descriu îndemnul către bucurie în circumstanțe unde ar părea aproape imposibil să te bucuri.

<blockquote>Faceţi toate lucrurile fără cîrtiri şi fără şovăieli, ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume. (Filipeni 2:14–15)</blockquote>

Pavel ne spune să nu cârtim, să nu ne autocompătimim într-o lume în care este necinste și întuneric și rău. Te poți gândi la o mulțime de circumstanțe în viața ta când te simți foarte îndreptățit și pare ceva natural să te plângi și să te autocompătimești și să cârtești. Și Pavel spune: Nu te lăsa dus de asta. Deci care este opusul cârtirii? Mulțumirea, pacea, și bucuria. Aceasta este porunca opusă de a face toate lucrurile cu bucurie, chiar în circumstanțele unde ar fi cel mai natural să te plângi.

Secretele Bucuriei în Lipsă

Celălalt text este Filipeni 4:10–13:

<blockquote>Am avut o mare bucurie în Domnul, că, în sfârşit, aţi putut să vă înnoiţi iarăşi simţămintele voastre faţă de mine. Vă gândeaţi voi la aşa ceva, dar vă lipsea prilejul.</blockquote>

Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă.

Pot totul în Hristos care mă întăreşte.

Pavel ne spune, Poți să fi flămând, poți să fi înjosit, dar poți să reziști. Eu cred că el chiar ne-ar spune că poți muri liniștit și în pace. Deci care este cheia? Care este secretul? “Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug.” Cheia, secretul despre care Pavel vorbește este supremația suveranității lui Cristos și supremația farmecului lui Cristos. Ambele aceste teme pătrund în această carte.

Suveranitatea lui Dumnezeu

O să fac mai multe conexiuni în Filipeni despre suveranitatea lui Dumnezeu în Cristos. Să începem cu Filipeni 1:6: “<a name="v6">Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos</a>.” Dumnezeu este suveran deasupra perseverenței noastre. Dacă reușim s-o ducem până la capăt, este pentru că El ne face să reușim până la capăt.

Apoi este Filipeni 1:12 despre întemnițarea sa, “Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei.” Întemnițarea mea a făcut ca în toată curtea împărătească şi pretutindeni aiurea, toţi ştiu că sunt pus în lanţuri din pricina lui Isus Hristos, și așadar Dumnezeu a condus în suveranitatea sa peste îmtemnițarea mea și a transformat-o pentru gloria sa și bucuria mea.

Sau Filipeni 1:29, Căci, cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El. Așadar sunt două daruri: darul credinței și darul suferinței. Dumnezeu este suveran atunci când ne dă credință și atunci când ne dă suferință. Sau Filipeni 3:21, “[Noi așteptăm un Salvator din ceruri] El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.” Deci Dumnezeu în Cristos este suveran peste toate lucrurile, la modul absolut.

Sau Filipeni 4:19 Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos.” Supremația suveranității lui Dumnezeu în Cristos umple această carte. Și aceasta este partea esențială a secretului care îți permite să te bucuri de mulțumire în orice circumstanță, pentru că tu ști că El conduce orice circumstanță și el va face ca orice circumstanță să se preschimbe pentru gloria sa și pentru binele tău și bucuria ta finală la sfârșit.

Farmecul lui Cristos

Așadar, când privești și aștepți pe Dumnezeu în suveranitatea să transforme chiar acum tot ce este nefericit în bine, există vreo consolare prezentă? Există un farmec al momentului?

Filipeni 3:8 spune, Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus. În alte cuvinte, cunoscându-l pe Cristos chiar acum, experimentând părtășie cu el chiar acum, este mai prețios, mai satisfăcător, mai dulce decât orice altceva. Noi nu așteptăm doar să vedem cum toate circumstanțele se vor schimba când el lucrează totul spre bine nostru. Noi experimentăm farmecul lui Cristos chiar acum în acest moment.

Deci care este secretul? Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Secretul este credința în suveranitatea lui Dumnezeu și farmecul lui Cristos.

Când avem puțin și am pierdut mult, Cristos vine și se arată mai valoros decât ceea ce am pierdut. Și când avem mult și sutem plini de abundență, Cristos vine și ne arată că el este cu mult superior față de tot ce avem. Secretul bucuriei în cele mai grele timpuri în această carte este supremația suveranității lui Cristos și supremația farmecului lui Cristos.

Raiul Se Bucură

2020-09-01T02:19:20Z

Kathyyee:

{{info|Heaven Rejoices}}Am scris câteva cărți despre diferite subiecte, și un lucru care se întâmplă ocazional când publici o carte este că oamenii îți cer să le dai autografe. Mă gândesc la scrierea de autografe ca ceva pe care oamenii faimoși o fac, așa că mă simt un pic ciudat să dau un autograf. Sunt fericit s-o fac oricum. Dacă ai scris o carte creștină, mulți oameni vor dori ceva mai mult decât autograful tău. Ei te vor întreba de versetul tău favorit din Scriptură. Mulți autori vor scrie un verset precum Ioan 3 :16 sau Romani 8 :28. Versetul meu favorit din Scriptură este Țefania 3 :17.
Cu ani în urmă, stăteam la o masă de conferință împreună cu un învățat Reformat proeminent unde dădeam autografe. El m-a văzut scriind ”Țefania 3 :17 sub semnătura mea. Când nu mai era atâta lume la coadă, el s-a aplecat și mi-a șoptit : ”Arătă-mi”. Știam că glumea, dar cuvintele lui erau importante în sensul că el arăta faptul evident că Țefania nu este în lista de ”Cărți Favorite din Biblie” a multor creștini. Când a fost ultima dată când ai citit Țefania?
Înainte de a ne uita la Țefania 3 :17, ar ajuta să știm cine era Țefania. Țefania era un profet a lui Dumnezeu care a fost chemat să aducă un mesaj de judecată pentru poporul din Iuda în secolul șapte î.Hr. în timpul domniei lui Iosia (640-609 î.Hr.), ultimul rege bun a lui Iuda. Aceasta a fost o perioadă crucială în istoria poporului lui Dumnezeu pentru că era vorba de ultimele decenii care au dus la distrugerea Ierusalimului de către Babilion în 586. Regatul nordic al Israelului fusese deja luat de asirieni în 722. Iuda era pe același drum al păcatului și răzvrătirii. În acest context a venit profetul Țefania.
Cartea lui Țefania începe cu una dintre cele mai dramatice declarații de judecată viitoare din Scriptură. Descrierea sa a dezastrului care este pe cale să se abată asupra lui Iuda amintește de judecata lui Dumnezeu a pământului din timpul lui Noe. Țefania scrie (în 1 :2-3) :

<blockquote>“Voi nimici totul de pe faţa pământului, zice Domnul.,” 
“ Voi nimici oamenii şi vitele; păsările cerului şi peştii mării, 
pietrele de poticnire şi pe cei răi împreună cu ele. Voi nimici cu desăvârşire pe oameni de pe faţa pământului,” zice Domnul. </blockquote>
Aici mânia lui Dumnezeu față de aceia care se răzvrătesc împotriva Lui este evidentă. Aceia care se gândesc că astfel de cuvinte sunt dure nu înțeleg natura cu adevărat rea a păcatului. Cea mai mare parte a cărții continuă în acest fel, cu Țefania rostind profeții împotriva lui Iuda și a națiunilor despre dezastre iminente.
Secțiunea finală a cărții (3:9–20), totuși conține două profeții despre salvare. Acest lucru nu este neobișnuit în cărțiile profetice deoarece prorocii trec de la profeții despre necazuri la profeții despre binecuvântări. Profețiile de binecuvântare a lui Țefania arată că judecata lui Dumnezeu nu este ultimul Său cuvânt asupra poporului Său. El începe cu o profeție cu privire la purificarea lui Dumnezeu a unei rămășițe credincioase. (vv. 9–13). Aceasta este urmată de o profeție care descrie bucuria lui Dumnezeu pentru poporul său. (vv. 14–20). În versetul 14, Dumnezeu cheamă pe poporul său să cânte și să se bucure. (v. 14), Domnul a abătut de la tine pedepsele tale, a îndepărtat pe vrăjmaşul tău (vv. 15–16). Apoi în versetul 17, citim ceea ce O. Palmer Robertson numește “Ioan 3:16 al VT.”

<blockquote> Domnul, Dumnezeul tău, este în 
mijlocul tău, ca un viteaz 
care poate ajuta; 
Se va bucura de tine cu 
mare bucurie; 
va tăcea în dragostea Lui; 
și nu va mai putea de veselie pentru tine. </blockquote>
Dumnezeu cheamă pe poporul Său să cânte și să se bucure în versetul 14. Apoi, în versetul 17, El cântă și se bucură pentru ei. Oprește-te un moment și gândește-te puțin la asta. Domnul Dumnezeu Atotputernic, Creatorul cerului și al pâmântului, Cel Sfânt al lui Israel, se bucură de o rămășiță. El se bucură mult de cei credincioși cu cântece tari. Cântece tari! Bucurie! Acesta nu este ”Cel care Mișcă și nu este Mișcat a lui Aristotel.” Acesta nu este dumnezeul abstract al filozofilor. Acesta este Dumnezeul nostru, Dumnezeul lui Avraam, Isaac, și Iacov, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos. Și acest Dumnezeu, Dumnezeul viu, se bucură de rămășița sa credincioasă cu multă veselie și cântece tari. 
Îți amintește asta de vreun pasaj din Noul Testament? Uită-te la pilda fiului risipitor (Luca 15:11–32). Tatăl din această pildă, care-l reprezintă pe Dumnezeu, Îl vede fiul risipitor întorcându-se acasă, și ce face el? Aleargă către el, îl îmbrățișează, și-l sărută. Aceasta nu este ce ar fi făcut un tată demn, evreu, din vremea aceea. Isus ne spune că este bucurie în rai când un păcătos se pocăiește (Luca 15:7). Nu doar îngerii se bucură. Dumnezeu se bucură de asemenea. Țefania 3:17 ne amintește clar că Tatăl nostru ceresc nu este vreun dumnezeu deist care nu-i pasă deloc de noi. El reprezintă o imagine de iubire profundă și personală, genul de iubire care ar sacrifica totul de dragul nostru. Genul de iubire care chiar a jertfit totul de dragul nostru. A lui să fie slava, cinstea și puterea.

Raiul Se Bucură

2020-09-01T02:18:51Z

Kathyyee:

{{info|Heaven Rejoices}}Am scris câteva cărți despre diferite subiecte, și un lucru care se întâmplă ocazional când publici o carte este că oamenii îți cer să le dai autografe. Mă gândesc la scrierea de autografe ca ceva pe care oamenii faimoși o fac, așa că mă simt un pic ciudat să dau un autograf. Sunt fericit s-o fac oricum. Dacă ai scris o carte creștină, mulți oameni vor dori ceva mai mult decât autograful tău. Ei te vor întreba de versetul tău favorit din Scriptură. Mulți autori vor scrie un verset precum Ioan 3 :16 sau Romani 8 :28. Versetul meu favorit din Scriptură este Țefania 3 :17.
Cu ani în urmă, stăteam la o masă de conferință împreună cu un învățat Reformat proeminent unde dădeam autografe. El m-a văzut scriind ”Țefania 3 :17 sub semnătura mea. Când nu mai era atâta lume la coadă, el s-a aplecat și mi-a șoptit : ”Arătă-mi”. Știam că glumea, dar cuvintele lui erau importante în sensul că el arăta faptul evident că Țefania nu este în lista de ”Cărți Favorite din Biblie” a multor creștini. Când a fost ultima dată când ai citit Țefania?
Înainte de a ne uita la Țefania 3 :17, ar ajuta să știm cine era Țefania. Țefania era un profet a lui Dumnezeu care a fost chemat să aducă un mesaj de judecată pentru poporul din Iuda în secolul șapte î.Hr. în timpul domniei lui Iosia (640-609 î.Hr.), ultimul rege bun a lui Iuda. Aceasta a fost o perioadă crucială în istoria poporului lui Dumnezeu pentru că era vorba de ultimele decenii care au dus la distrugerea Ierusalimului de către Babilion în 586. Regatul nordic al Israelului fusese deja luat de asirieni în 722. Iuda era pe același drum al păcatului și răzvrătirii. În acest context a venit profetul Țefania.
Cartea lui Țefania începe cu una dintre cele mai dramatice declarații de judecată viitoare din Scriptură. Descrierea sa a dezastrului care este pe cale să se abată asupra lui Iuda amintește de judecata lui Dumnezeu a pământului din timpul lui Noe. Țefania scrie (în 1 :2-3) :

<blockquote>“Voi nimici totul de pe faţa pământului, zice Domnul.,” 
“ Voi nimici oamenii şi vitele; păsările cerului şi peştii mării, 
pietrele de poticnire şi pe cei răi împreună cu ele. Voi nimici cu desăvârşire pe oameni de pe faţa pământului,” zice Domnul. </blockquote>
Aici mânia lui Dumnezeu față de aceia care se răzvrătesc împotriva Lui este evidentă. Aceia care se gândesc că astfel de cuvinte sunt dure nu înțeleg natura cu adevărat rea a păcatului. Cea mai mare parte a cărții continuă în acest fel, cu Țefania rostind profeții împotriva lui Iuda și a națiunilor despre dezastre iminente.
Secțiunea finală a cărții (3:9–20), totuși conține două profeții despre salvare. Acest lucru nu este neobișnuit în cărțiile profetice deoarece prorocii trec de la profeții despre necazuri la profeții despre binecuvântări. Profețiile de binecuvântare a lui Țefania arată că judecata lui Dumnezeu nu este ultimul Său cuvânt asupra poporului Său. El începe cu o profeție cu privire la purificarea lui Dumnezeu a unei rămășițe credincioase. (vv. 9–13). Aceasta este urmată de o profeție care descrie bucuria lui Dumnezeu pentru poporul său. (vv. 14–20). În versetul 14, Dumnezeu cheamă pe poporul său să cânte și să se bucure. (v. 14), Domnul a abătut de la tine pedepsele tale, a îndepărtat pe vrăjmaşul tău (vv. 15–16). Apoi în versetul 17, citim ceea ce O. Palmer Robertson numește “Ioan 3:16 al VT.”

<blockquote> Domnul, Dumnezeul tău, este în 
mijlocul tău, ca un viteaz 
care poate ajuta; 
Se va bucura de tine cu 
mare bucurie; 
va tăcea în dragostea Lui; 
și nu va mai putea de veselie pentru tine. </blockquote>
Dumnezeu cheamă pe poporul Său să cânte și să se bucure în versetul 14. Apoi, în versetul 17, El cântă și se bucură pentru ei. Oprește-te un moment și gândește-te puțin la asta. Domnul Dumnezeu Atotputernic, Creatorul cerului și al pâmântului, Cel Sfânt al lui Israel, se bucură de o rămășiță. El se bucură mult de cei credincioși cu cântece tari. Cântece tari! Bucurie! Acesta nu este ”Cel care Mișcă și nu este Mișcat a lui Aristotel.” Acesta nu este dumnezeul abstract al filozofilor. Acesta este Dumnezeul nostru, Dumnezeul lui Avraam, Isaac, și Iacov, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos. Și acest Dumnezeu, Dumnezeul viu, se bucură de rămășița sa credincioasă cu multă veselie și cântece tari.

Îți amintește asta de vreun pasaj din Noul Testament? Uită-te la pilda fiului risipitor (Luca 15:11–32). Tatăl din această pildă, care-l reprezintă pe Dumnezeu, Îl vede fiul risipitor întorcându-se acasă, și ce face el? Aleargă către el, îl îmbrățișează, și-l sărută. Aceasta nu este ce ar fi făcut un tată demn, evreu, din vremea aceea. Isus ne spune că este bucurie în rai când un păcătos se pocăiește (Luca 15:7). Nu doar îngerii se bucură. Dumnezeu se bucură de asemenea. Țefania 3:17 ne amintește clar că Tatăl nostru ceresc nu este vreun dumnezeu deist care nu-i pasă deloc de noi. El reprezintă o imagine de iubire profundă și personală, genul de iubire care ar sacrifica totul de dragul nostru. Genul de iubire care chiar a jertfit totul de dragul nostru. A lui să fie slava, cinstea și puterea.

Raiul Se Bucură

2020-09-01T02:16:48Z

Kathyyee: Pagină nouă: {{info|Heaven Rejoices}}Am scris câteva cărți despre diferite subiecte, și un lucru care se întâmplă ocazional când publici o carte este că oamenii îți cer să le dai autog...

{{info|Heaven Rejoices}}Am scris câteva cărți despre diferite subiecte, și un lucru care se întâmplă ocazional când publici o carte este că oamenii îți cer să le dai autografe. Mă gândesc la scrierea de autografe ca ceva pe care oamenii faimoși o fac, așa că mă simt un pic ciudat să dau un autograf. Sunt fericit s-o fac oricum. Dacă ai scris o carte creștină, mulți oameni vor dori ceva mai mult decât autograful tău. Ei te vor întreba de versetul tău favorit din Scriptură. Mulți autori vor scrie un verset precum Ioan 3 :16 sau Romani 8 :28. Versetul meu favorit din Scriptură este Țefania 3 :17.

Cu ani în urmă, stăteam la o masă de conferință împreună cu un învățat Reformat proeminent unde dădeam autografe. El m-a văzut scriind ”Țefania 3 :17 sub semnătura mea. Când nu mai era atâta lume la coadă, el s-a aplecat și mi-a șoptit : ”Arătă-mi”. Știam că glumea, dar cuvintele lui erau importante în sensul că el arăta faptul evident că Țefania nu este în lista de ”Cărți Favorite din Biblie” a multor creștini. Când a fost ultima dată când ai citit Țefania?

Înainte de a ne uita la Țefania 3 :17, ar ajuta să știm cine era Țefania. Țefania era un profet a lui Dumnezeu care a fost chemat să aducă un mesaj de judecată pentru poporul din Iuda în secolul șapte î.Hr. în timpul domniei lui Iosia (640-609 î.Hr.), ultimul rege bun a lui Iuda. Aceasta a fost o perioadă crucială în istoria poporului lui Dumnezeu pentru că era vorba de ultimele decenii care au dus la distrugerea Ierusalimului de către Babilion în 586. Regatul nordic al Israelului fusese deja luat de asirieni în 722. Iuda era pe același drum al păcatului și răzvrătirii. În acest context a venit profetul Țefania.

Cartea lui Țefania începe cu una dintre cele mai dramatice declarații de judecată viitoare din Scriptură. Descrierea sa a dezastrului care este pe cale să se abată asupra lui Iuda amintește de judecata lui Dumnezeu a pământului din timpul lui Noe. Țefania scrie (în 1 :2-3) :

<blockquote>“Voi nimici totul de pe faţa pământului, zice Domnul.,” 
“ Voi nimici oamenii şi vitele; păsările cerului şi peştii mării, 
pietrele de poticnire şi pe cei răi împreună cu ele. Voi nimici cu desăvârşire pe oameni de pe faţa pământului,” zice Domnul. </blockquote>

Aici mânia lui Dumnezeu față de aceia care se răzvrătesc împotriva Lui este evidentă. Aceia care se gândesc că astfel de cuvinte sunt dure nu înțeleg natura cu adevărat rea a păcatului. Cea mai mare parte a cărții continuă în acest fel, cu Țefania rostind profeții împotriva lui Iuda și a națiunilor despre dezastre iminente.

Secțiunea finală a cărții (3:9–20), totuși conține două profeții despre salvare. Acest lucru nu este neobișnuit în cărțiile profetice deoarece prorocii trec de la profeții despre necazuri la profeții despre binecuvântări. Profețiile de binecuvântare a lui Țefania arată că judecata lui Dumnezeu nu este ultimul Său cuvânt asupra poporului Său. El începe cu o profeție cu privire la purificarea lui Dumnezeu a unei rămășițe credincioase. (vv. 9–13). Aceasta este urmată de o profeție care descrie bucuria lui Dumnezeu pentru poporul său. (vv. 14–20). În versetul 14, Dumnezeu cheamă pe poporul său să cânte și să se bucure. (v. 14), Domnul a abătut de la tine pedepsele tale, a îndepărtat pe vrăjmaşul tău (vv. 15–16). Apoi în versetul 17, citim ceea ce O. Palmer Robertson numește “Ioan 3:16 al VT.”

<blockquote> Domnul, Dumnezeul tău, este în 
mijlocul tău, ca un viteaz 
care poate ajuta; 
Se va bucura de tine cu 
mare bucurie; 
va tăcea în dragostea Lui; 
și nu va mai putea de veselie pentru tine. </blockquote>
Dumnezeu cheamă pe poporul Său să cânte și să se bucure în versetul 14. Apoi, în versetul 17, El cântă și se bucură pentru ei. Oprește-te un moment și gândește-te puțin la asta. Domnul Dumnezeu Atotputernic, Creatorul cerului și al pâmântului, Cel Sfânt al lui Israel, se bucură de o rămășiță. El se bucură mult de cei credincioși cu cântece tari. Cântece tari! Bucurie! Acesta nu este ”Cel care Mișcă și nu este Mișcat a lui Aristotel.” Acesta nu este dumnezeul abstract al filozofilor. Acesta este Dumnezeul nostru, Dumnezeul lui Avraam, Isaac, și Iacov, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos. Și acest Dumnezeu, Dumnezeul viu, se bucură de rămășița sa credincioasă cu multă veselie și cântece tari.
Îți amintește asta de vreun pasaj din Noul Testament? Uită-te la pilda fiului risipitor (Luca 15:11–32). Tatăl din această pildă, care-l reprezintă pe Dumnezeu, Îl vede fiul risipitor întorcându-se acasă, și ce face el? Aleargă către el, îl îmbrățișează, și-l sărută. Aceasta nu este ce ar fi făcut un tată demn, evreu, din vremea aceea. Isus ne spune că este bucurie în rai când un păcătos se pocăiește (Luca 15:7). Nu doar îngerii se bucură. Dumnezeu se bucură de asemenea. Țefania 3:17 ne amintește clar că Tatăl nostru ceresc nu este vreun dumnezeu deist care nu-i pasă deloc de noi. El reprezintă o imagine de iubire profundă și personală, genul de iubire care ar sacrifica totul de dragul nostru. Genul de iubire care chiar a jertfit totul de dragul nostru. A lui să fie slava, cinstea și puterea.

Isus, Femei, și Bărbați

2020-07-10T13:31:15Z

Kathyyee:

{{info|Jesus, Women, and Men}}

<blockquote>Luca 13:10-17</blockquote>
<blockquote>Și-a întins mâinile peste ea: îndată s-a îndreptat și slăvea pe Dumnezeu. Dar fruntașul sinagogii, mâniat că Isus săvârșise vindecarea aceasta în ziua Sabatului, a luat cuvântul și a zis norodului, ”Sunt șase zile în care trebuie să lucreze omul; veniți dar în aceste zile să vă vindecați, și nu în ziua Sabatului." Atunci Domnul i-a răspuns, "Fățarnicilor! Oare în ziua Sabatului nu-și dezleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle și-l duce de-l adapă ? Dar femeia aceasta, care este o fiica a lui Avraam și pe care Satana o ținea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sabatului ? " Pe când vorbea El astfel toți potrivnicii lui au rămas rușinați ; și norodul se bucura de toate lucrurile minunate pe care le făcea El. </blockquote>
Isus a lucrat mai mult decât oricine ca să aducă puritate și armonie în relația dintre bărbați și femei. Vreau să vorbesc despre acest adevăr începând cu textul nostru și apoi să arăt același lucru și din alte părți ale învățăturilor sale.
Situația din Luca 13:10–17
O femeie era în sinagogă în ziua Sabatului. Ea era gârbovă și nu putea să stea drept. Ea era așa de 18 ani. Isus era și El în sinagogă. El învăța pe oameni în acea zi. Acum, ceea ce se întâmplă aici este chiar minunat. Isus nu o întreabă despre boala sa. Ea nu-i cere lui Isus să o vindece. Versetele 12-13 spun doar, "Când a văzut-o Isus, a chemat-o și i-a zis, 'Femeie, ești dezlegată de neputința ta.' Și-a întins mâinile peste ea : îndată s-a îndreptat și slăvea pe Dumnezeu."
Ea n-a cerut nimic. N-a promis nimic. Ea nu L-a forțat pe Isus. Nu i-a forțat mâna. El ar fi putut să-și termine lecția și să se ducă acasă și nimeni nici măcar nu s-ar fi gândit la această femeie. Dar el s-a oprit. A chemat-o. El a luat inițiativa și a început să vorbească despre această femeie.
Isus în Ofensivă
Așa că Isus este în ofensivă aici. El are ceva de spus. El vrea să spună ceva despre ziua de Sabat și ce înseamnă s-o sfințești. El are ceva de spus despre ipocrizia frunașilor sinagogii care-și adapă boii în ziua Sabatului dar se supără când Isus vindecă. Și El are ceva de spus despre femei și bărbați.
Este ultimul verset care ne preocupă azi. Versetul 16 este versetul cheie aici. " Dar femeia aceasta, care este o fiica a lui Avraam, și pe care Satana o ținea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sabatului? " Dacă singurul lucru pe care Isus vrea să-l arate era facerea de bine din ziua de Sabat sau ipocrizia conducătorilor, el ar fi putut pur și simplu să spună," Dar femeia aceasta, care este o fiica a lui Avraam care Satana o ținea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare; s ă fie dezlegată de legătura aceasta ;în ziua Sabatului ?" Dar asta nu este tot ce El a zis. El a numit-o "fiică a lui Avraam." Dar femeia aceasta, care este o fiica a lui Avraam ... să fie dezlegată de legătura aceasta ?"
"Fiică a lui Avraam"
Acele cuvinte,"fiică a lui Avraam", au scopul de a transmite un mesaj fruntașilor sinagogii. Mesajul transmis suna cam așa: În primul rând, motivul pentru care ar trebui să vă pese mai mult de o persoană care suferă decât de un bou însetat este faptul că această femeie este o moștenitoare a binecuvântării promise lui Avraam. Vă mândriți zicând, ,,"Suntem fii a lui Avraam." Ei bine, și ea este o fiică a lui Avraam. Vă ascundeți de mustrările lui Ioan Botezătorul zicând, "Îl avem pe Avraam ca tată." Ei bine, și ea îl are pe Avraam ca tată.
Și astfel mesajul lui Isus către fruntașii sinagogii a fost un mesaj nu doar despre ținerea Sabatului, ci și despre fățărnicia lor, și de asemenea cum ar trebui bărbații și femeile să relaționeze unii cu alții ca moștenitori ai promisiunilor lui Dumnezeu. El spunea bărbaților din sinagogă atunci, așa cum spune bărbaților din biserică acum : "Femeile credincioase din mijlocul vostru sunt moștenitoare ale promisiunilor lui Dumnezeu. Și ele fac parte dintre cei blânzi care vor moșteni pâmântul (Matt. 5:5). Și ele sunt dintre cei neprihăniți care vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui " (Matt. 13:43).
Privind unul la altul din perspectiva cuvântului 
 

Vedeți ce înseamnă asta pentru noi, bărbații și femeile de astăzi ? Soți și soții. Frați și surori. Iubiți și iubite. Noi toți care relaționăm unul cu altul ca bărbați și femei. Înseamnă că ar trebui să ne uităm la fiecare dintre noi prin cuvântul lui Dumnezeu. Uite ce vreau să spun :
Această femeie din sinagogă a fost gârbovă timp de 18 ani. Cum este asta? Este oribil. Așa este. Oamenii se uită. Oamenii cred că ai comis un păcat mare. Copiii râd și fac glume. Nu poți să privești pe nimeni în ochi. Oamenii nu știu cum să vorbească cu tine. Nu poți să ai relații sexuale normale cu soțul tău. Simți că ești o rușine pentru toți cu care ești.
Deci ce vedeți când vă uitați la această femeie? Dacă ai fi soțul ei ce ai vedea? Soților (haideți să reluăm), ce vedeți când vă uitați la soția voastră? Răspunsul la aceasta, desigur, depinde din ce perspectivă te uiți. Ceea ce vezi va fi foarte diferit în funcție dacă te uiți din perspectiva unei reviste Playboy sau din perspectiva cuvântului lui Dumnezeu. Dacă privești din perspectiva cuvântului lui Dumnezeu vei vedea o fiică a lui Avraam. Dacă învățăm să privim femeile creștine în modul în care Isus a văzut această femeie în sinagogă le vom vedea ca moștenitoare ale Regelui gloriei. Și aceasta va avea un efect adânc asupra relaților noastre.
Desigur acest lucru este valabil pentru toți. Femeile sunt la fel de predispuse să fie dezamăgite de soții lor după cum bărbații sunt predispuși să fie dezamăgiți de soțiile lor. Femeile sunt la fel de predispuse să vorbească negativ despre soții lor. Femeile sunt la fel de predispuse să încerce să-și facă soții să fie tot ce au visat ele că vor fi. Așadar, trebuie spus că și femeile trebuie să privească la bărbatul lor din perspectiva cuvântului lui Dumnezeu. El este un fiu a lui Avraam ca și credincios în Hristos. El va străluci într-o zi ca soarele în împărăția Tatălui. Cu toate defectele sale, el va fi schimbat într-o clipă : orice păcat va fi lăsat în urmă pentru totdeauna , și el va primi un corp ca trupul de glorie a lui Hristos.
Eu cred că, în era care va urma, vom fi stupefiați când ne vom uita înapoi la cât de puțin respectuos am putut să ne tratăm unul pe altul pe drumul spre slavă. Onoare, respect și chiar reverență este ceea ce ar trebui să arătăm unul altuia ca bărbați și femei. Cât de fericit ar fi căminul nostru dacă ar fi umplut cu expresii ale acestor principii! Și va fi umplut cu aceste principii în măsura în care învățăm să privim unul la altul din perspectiva cuvântului lui Dumnezeu -ca fiice și fii a lui Avraam; moștenitori a tuturor promisiunilor lui Dumnezeu; destinați cu toții pentru o glorie de neconceput.
Alte ilustrări ale Misiunii lui Isus
Acum, lucrul pe care Isus l-a făcut este că ne-a ajutat să ne amintim că Dumnezeu ne-a creat să fim bărbați și femei după imaginea Sa. Și El a făcut asta din nou și din nou. Deci ce vreau să fac în timpul rămas este să vă dau câteva exemple despre cum ne ajută Isus să recăpătăm armonia și puritatea în relațiile dintre bărbați și femei. Se poate spune mult mai mult decât poate fi ilustrat aici.
1. Condamnarea tratării femeilor ca pe niște obiecte
În Matei 5:28-29 Isus spune, "Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească a și preacurvit cu ea în inima lui. Dacă , deci, ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l și leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale și să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă."
Cu aceste cuvinte Isus a condamnat în cel mai puternic mod posibil (prin amenințarea iadului) toate formele de pornografie și întreaga afacere de a comercializa corpul femeii în reclame și distracții. Vă puteți imagina câtă mânie este strânsă în Cer împotriva afacerii de miliarde de dolari în care se face exact ce interzice Fiul lui Dumnezeu – anume ispitirea bărbaților de a se uita la femei cu o dorință sexuală – nu ca la persoane, ci ca la niște obiecte de satisfacere sexuală doar! Și ce este clar din Matei 5:28 este că Isus dorește să le salveze pe femei de la acest atac asupra persoanei lor. Bărbații care îl urmează pe Isus își păzesc ochii pentru binele femeilor și pentru gloria lui Dumnezeu. Și femeile care îl urmează pe Isus cer călăuzirea lui Isus cum să-și folosească corpul, și nu ascultă de sfaturile lumii.
2. Aplicarea Regulii de Aur
În Matei 7:12 Isus spune, "Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le și voi la fel; căci în aceasta sunt cuprinse Legea și Prorocii." Te gândești că Isus a vrut să spună că relațiile dintre bărbați și femei sunt excluse aici, - ca și cum bărbații și femeile n-ar trebui să se trateze unul pe altul după regula de aur ? Nu. Ar trebui să ne tratăm unul pe altul așa cum am vrea să fim tratați în locul altuia.
Este greu să spui ceva mai radical decât asta. Relațiile sunt complet schimbate când două persoane trăiesc după regula de aur. Motivul pentru care totul se schimbă este pentru că tu și eu avem din natură o dorință puternică de a fi tratați bine de alți oameni. Nimeni din această încăpere nu dorește să fie luat în râs. Nimeni de aici nu dorește să fie ignorat și tratat ca o persoană nefolositoare. Nimeni nu dorește să fie exploatat sau ca altcineva să profite de el.
Asta înseamnă că dacă toată lumea din această încăpere ar trăi după regula de aur a lui Isus nimeni nu și-ar bate joc de o altă persoană de aici. Nimeni de aici nu ar trata o altă persoană ca și cum el sau ea ar fi nefolositoare. Nimeni de aici nu ar profita de altcineva. Cât de mult dorim să fim fericiți ar fi strâns legat de cât de doritori suntem să urmărim fericirea celorlalți Ar fi cu totul revoluționar, mai ales în căsătorii și relațiile dintre bărbați și femei în general. Și asta este exact ceea ce poruncește Isus
3. Dorind să devenim precum Copiii și să avem Smerenie
Cele mai revoluționare cuvinte pe care Isus le-a spus vreodată împotriva păcatelor caracteristice ale bărbaților și femeilor au fost cuvintele din Matei 18 :3 "Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu și nu vă veţi face ca niște copilași, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaș va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor " Bărbații care se poartă în chip nevrednic și femeile care fac pe mironosițele nu sunt precum copiii. Ei sunt copilăroși. Adevărata stare de smerenie și de a fi ca un copil , ca orice lucru pe care Isus l-a învățat,este ceva revoluționar pentru relația dintre bărbați și femei.
Conducătorii creștini sunt conducători slujitori
Acum ce legătură are asta cu concluzia noastră de săptămâna trecută – că Dumnezeu i-a chemat pe bărbați să poarte responsabilitatea pentru conducere în relația cu femeile ? Concluzia era că bărbații sunt primii trași la răspundere de către Dumnezeu pentru că ei au inițiativa de a face tot ce se poate ca să aducă o relație la o stare bună.
Răspunsul este: Isus purifică conducerea creștină de orice lucru care o urâțește și pune în conducerea creștină orice lucru care o înfrumusețează. El îndepărtează înălțarea de sine și pune în loc realitatea slujirii. El spune, "Oricine se va înălţa va fi smerit;" (Matei. 23:12). Acesta este sfârșitul aroganței și înălțării de sine în conducerea creștină. Și El spune, "Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru" (Matt. 20:26). Aceasta este cheia pentru o conducere frumoasă care-i ridică și pe alții.
Dar ce eroare ar fi să spui despre Isus că ar fi înălțat conceptul slujirii El l-a înlăturat pe cel al conducerii!.. Noi știm ce a zis și El nu a spus așa.
El a spus așa: "Cel ce cârmuiește, (să fie) ca cel cel slujește" (Luca 22:26), Dar El niciodată n-a spus așa, "Cel ce cârmuiește să nu mai conducă." Nici n-a spus asta, "Slujirea îi face pe conducători mai puțin conducători." El a spus doar, "Când cineva este bun să conducă, acela să fie un conducător care slujește."
Și ceea ce a făcut a fost să se dea pe sine ca un exemplu al spuselor sale: când S-a coborât cel mai jos, ca să slujească, încins cu un ștergar, spălând picioarele ucenicilor ca un sclav, dar nimeni din acea cameră nu s-a îndoit că era conducătorul. El a fost acela pe care ei vroiau să-l urmeze. Stând în genunchi - și, dacă ei ar fi înțeles, și ei ar fi stat pe genunchi! Slujirea nu anulează , nici nu înlătură conducerea ; transformă conducerea. Când Isus atârna pe cruce în aparență slab și lipsit de ajutor El aducea o mare mulțime către glorie.
Deci ce face Isus pentru noi este următorul lucru : ne arată și ne învață că dacă un om preia sarcina conducerii conform Geneza 2, el nu trebuie s-o preia ca și cum ar fi dreptul lui, el trebuie s-o accepte ca o responsabilitate dată de Dumnezeu. Conducerea reprezintă responsabilități, nu drepturi. Reprezintă responsabilitatea conducerii prin slujire, nu dreptul de a domina ca un stăpân.
Este exact ceea ce Pavel ne amintește în Efeseni 5, când vorbește despre bărbații căsătoriți care trebuie să iubească și să conducă precum Hristos. Și despre asta vom vorbi săptămâna viitoare.

Isus, Femei, și Bărbați

2020-07-10T13:27:44Z

Kathyyee:

{{info|Jesus, Women, and Men}}

<blockquote>Luca 13:10-17</blockquote>
<blockquote>Și-a întins mâinile peste ea: îndată s-a îndreptat și slăvea pe Dumnezeu. Dar fruntașul sinagogii, mâniat că Isus săvârșise vindecarea aceasta în ziua Sabatului, a luat cuvântul și a zis norodului, ”Sunt șase zile în care trebuie să lucreze omul; veniți dar în aceste zile să vă vindecați, și nu în ziua Sabatului." Atunci Domnul i-a răspuns, "Fățarnicilor ! Oare în ziua Sabatului nu-și dezleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle și-l duce de-l adapă ? Dar femeia aceasta, care este o fiica a lui Avraam și pe care Satana o ținea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sabatului ? " Pe când vorbea El astfel toți potrivnicii lui au rămas rușinați ; și norodul se bucura de toate lucrurile minunate pe care le făcea El. </blockquote>
Isus a lucrat mai mult decât oricine ca să aducă puritate și armonie în relația dintre bărbați și femei. Vreau să vorbesc despre acest adevăr începând cu textul nostru și apoi să arăt același lucru și din alte părți ale învățăturilor sale.
Situația din Luca 13:10–17
O femeie era în sinagogă în ziua Sabatului. Ea era gârbovă și nu putea să stea drept. Ea era așa de 18 ani. Isus era și El în sinagogă. El învăța pe oameni în acea zi. Acum, ceea ce se întâmplă aici este chiar minunat. Isus nu o întreabă despre boala sa. Ea nu-i cere lui Isus să o vindece. Versetele 12-13 spun doar, "Când a văzut-o Isus, a chemat-o și i-a zis, 'Femeie, ești dezlegată de neputința ta.' Și-a întins mâinile peste ea : îndată s-a îndreptat și slăvea pe Dumnezeu."
Ea n-a cerut nimic. N-a promis nimic. Ea nu L-a forțat pe Isus. Nu i-a forțat mâna. El ar fi putut să-și termine lecția și să se ducă acasă și nimeni nici măcar nu s-ar fi gândit la această femeie. Dar el s-a oprit. A chemat-o. El a luat inițiativa și a început să vorbească despre această femeie.
Isus în Ofensivă
Așa că Isus este în ofensivă aici. El are ceva de spus. El vrea să spună ceva despre ziua de Sabat și ce înseamnă s-o sfințești. El are ceva de spus despre ipocrizia frunașilor sinagogii care-și adapă boii în ziua Sabatului dar se supără când Isus vindecă. Și El are ceva de spus despre femei și bărbați.
Este ultimul verset care ne preocupă azi. Versetul 16 este versetul cheie aici. " Dar femeia aceasta, care este o fiica a lui Avraam, și pe care Satana o ținea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sabatului? " Dacă singurul lucru pe care Isus vrea să-l arate era facerea de bine din ziua de Sabat sau ipocrizia conducătorilor, el ar fi putut pur și simplu să spună," Dar femeia aceasta, care este o fiica a lui Avraam care Satana o ținea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare; s ă fie dezlegată de legătura aceasta ;în ziua Sabatului ?" Dar asta nu este tot ce El a zis. El a numit-o "fiică a lui Avraam." "." Dar femeia aceasta, care este o fiica a lui Avraam ... să fie dezlegată de legătura aceasta ?"
"Fiică a lui Avraam"
Acele cuvinte,"fiică a lui Avraam", au scopul de a transmite un mesaj fruntașilor sinagogii. Mesajul transmis suna cam așa: În primul rând, motivul pentru care ar trebui să vă pese mai mult de o persoană care suferă decât de un bou însetat este faptul că această femeie este o moștenitoare a binecuvântării promise lui Avraam. Vă mândriți zicând, ,,"Suntem fii a lui Avraam." Ei bine, și ea este o fiică a lui Avraam. Vă ascundeți de mustrările lui Ioan Botezătorul zicând, "Îl avem pe Avraam ca tată." Ei bine, și ea îl are pe Avraam ca tată.
Și astfel mesajul lui Isus către fruntașii sinagogii a fost un mesaj nu doar despre ținerea Sabatului, ci și despre fățărnicia lor, și de asemenea cum ar trebui bărbații și femeile să relaționeze unii cu alții ca moștenitori ai promisiunilor lui Dumnezeu. El spunea bărbaților din sinagogă atunci, așa cum spune bărbaților din biserică acum : "Femeile credincioase din mijlocul vostru sunt moștenitoare ale promisiunilor lui Dumnezeu. Și ele fac parte dintre cei blânzi care vor moșteni pâmântul (Matt. 5:5). Și ele sunt dintre cei neprihăniți care vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui " (Matt. 13:43).
Privind unul la altul din perspectiva cuvântului 
 

Vedeți ce înseamnă asta pentru noi, bărbații și femeile de astăzi ? Soți și soții. Frați și surori. Iubiți și iubite. Noi toți care relaționăm unul cu altul ca bărbați și femei. Înseamnă că ar trebui să ne uităm la fiecare dintre noi prin cuvântul lui Dumnezeu. Uite ce vreau să spun :
Această femeie din sinagogă a fost gârbovă timp de 18 ani. Cum este asta? Este oribil. Așa este. Oamenii se uită. Oamenii cred că ai comis un păcat mare. Copiii râd și fac glume. Nu poți să privești pe nimeni în ochi. Oamenii nu știu cum să vorbească cu tine. Nu poți să ai relații sexuale normale cu soțul tău. Simți că ești o rușine pentru toți cu care ești.
Deci ce vedeți când vă uitați la această femeie? Dacă ai fi soțul ei ce ai vedea? Soților (haideți să reluăm), ce vedeți când vă uitați la soția voastră? Răspunsul la aceasta, desigur, depinde din ce perspectivă te uiți. Ceea ce vezi va fi foarte diferit în funcție dacă te uiți din perspectiva unei reviste Playboy sau din perspectiva cuvântului lui Dumnezeu. Dacă privești din perspectiva cuvântului lui Dumnezeu vei vedea o fiică a lui Avraam. Dacă învățăm să privim femeile creștine în modul în care Isus a văzut această femeie în sinagogă le vom vedea ca moștenitoare ale Regelui gloriei. Și aceasta va avea un efect adânc asupra relaților noastre.
Desigur acest lucru este valabil pentru toți. Femeile sunt la fel de predispuse să fie dezamăgite de soții lor după cum bărbații sunt predispuși să fie dezamăgiți de soțiile lor. Femeile sunt la fel de predispuse să vorbească negativ despre soții lor. Femeile sunt la fel de predispuse să încerce să-și facă soții să fie tot ce au visat ele că vor fi. Așadar, trebuie spus că și femeile trebuie să privească la bărbatul lor din perspectiva cuvântului lui Dumnezeu. El este un fiu a lui Avraam ca și credincios în Hristos. El va străluci într-o zi ca soarele în împărăția Tatălui. Cu toate defectele sale, el va fi schimbat într-o clipă : orice păcat va fi lăsat în urmă pentru totdeauna , și el va primi un corp ca trupul de glorie a lui Hristos.
Eu cred că, în era care va urma, vom fi stupefiați când ne vom uita înapoi la cât de puțin respectuos am putut să ne tratăm unul pe altul pe drumul spre slavă. Onoare, respect și chiar reverență este ceea ce ar trebui să arătăm unul altuia ca bărbați și femei. Cât de fericit ar fi căminul nostru dacă ar fi umplut cu expresii ale acestor principii! Și va fi umplut cu aceste principii în măsura în care învățăm să privim unul la altul din perspectiva cuvântului lui Dumnezeu -ca fiice și fii a lui Avraam; moștenitori a tuturor promisiunilor lui Dumnezeu; destinați cu toții pentru o glorie de neconceput.
Alte ilustrări ale Misiunii lui Isus
Acum, lucrul pe care Isus l-a făcut este că ne-a ajutat să ne amintim că Dumnezeu ne-a creat să fim bărbați și femei după imaginea Sa. Și El a făcut asta din nou și din nou. Deci ce vreau să fac în timpul rămas este să vă dau câteva exemple despre cum ne ajută Isus să recăpătăm armonia și puritatea în relațiile dintre bărbați și femei. Se poate spune mult mai mult decât poate fi ilustrat aici.
1. Condamnarea tratării femeilor ca pe niște obiecte
În Matei 5:28-29 Isus spune, "Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească a și preacurvit cu ea în inima lui. Dacă , deci, ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l și leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale și să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă."
Cu aceste cuvinte Isus a condamnat în cel mai puternic mod posibil (prin amenințarea iadului) toate formele de pornografie și întreaga afacere de a comercializa corpul femeii în reclame și distracții. Vă puteți imagina câtă mânie este strânsă în Cer împotriva afacerii de miliarde de dolari în care se face exact ce interzice Fiul lui Dumnezeu – anume ispitirea bărbaților de a se uita la femei cu o dorință sexuală – nu ca la persoane, ci ca la niște obiecte de satisfacere sexuală doar! Și ce este clar din Matei 5:28 este că Isus dorește să le salveze pe femei de la acest atac asupra persoanei lor. Bărbații care îl urmează pe Isus își păzesc ochii pentru binele femeilor și pentru gloria lui Dumnezeu. Și femeile care îl urmează pe Isus cer călăuzirea lui Isus cum să-și folosească corpul, și nu ascultă de sfaturile lumii.
2. Aplicarea Regulii de Aur
În Matei 7:12 Isus spune, "Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le și voi la fel; căci în aceasta sunt cuprinse Legea și Prorocii." Te gândești că Isus a vrut să spună că relațiile dintre bărbați și femei sunt excluse aici, - ca și cum bărbații și femeile n-ar trebui să se trateze unul pe altul după regula de aur ? Nu. Ar trebui să ne tratăm unul pe altul așa cum am vrea să fim tratați în locul altuia.
Este greu să spui ceva mai radical decât asta. Relațiile sunt complet schimbate când două persoane trăiesc după regula de aur. Motivul pentru care totul se schimbă este pentru că tu și eu avem din natură o dorință puternică de a fi tratați bine de alți oameni. Nimeni din această încăpere nu dorește să fie luat în râs. Nimeni de aici nu dorește să fie ignorat și tratat ca o persoană nefolositoare. Nimeni nu dorește să fie exploatat sau ca altcineva să profite de el.
Asta înseamnă că dacă toată lumea din această încăpere ar trăi după regula de aur a lui Isus nimeni nu și-ar bate joc de o altă persoană de aici. Nimeni de aici nu ar trata o altă persoană ca și cum el sau ea ar fi nefolositoare. Nimeni de aici nu ar profita de altcineva. Cât de mult dorim să fim fericiți ar fi strâns legat de cât de doritori suntem să urmărim fericirea celorlalți Ar fi cu totul revoluționar, mai ales în căsătorii și relațiile dintre bărbați și femei în general. Și asta este exact ceea ce poruncește Isus
3. Dorind să devenim precum Copiii și să avem Smerenie
Cele mai revoluționare cuvinte pe care Isus le-a spus vreodată împotriva păcatelor caracteristice ale bărbaților și femeilor au fost cuvintele din Matei 18 :3 "Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu și nu vă veţi face ca niște copilași, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaș va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor " Bărbații care se poartă în chip nevrednic și femeile care fac pe mironosițele nu sunt precum copiii. Ei sunt copilăroși. Adevărata stare de smerenie și de a fi ca un copil , ca orice lucru pe care Isus l-a învățat,este ceva revoluționar pentru relația dintre bărbați și femei.
Conducătorii creștini sunt conducători slujitori
Acum ce legătură are asta cu concluzia noastră de săptămâna trecută – că Dumnezeu i-a chemat pe bărbați să poarte responsabilitatea pentru conducere în relația cu femeile ? Concluzia era că bărbații sunt primii trași la răspundere de către Dumnezeu pentru că ei au inițiativa de a face tot ce se poate ca să aducă o relație la o stare bună.
Răspunsul este: Isus purifică conducerea creștină de orice lucru care o urâțește și pune în conducerea creștină orice lucru care o înfrumusețează. El îndepărtează înălțarea de sine și pune în loc realitatea slujirii. El spune, "Oricine se va înălţa va fi smerit;" (Matei. 23:12). Acesta este sfârșitul aroganței și înălțării de sine în conducerea creștină. Și El spune, "Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru" (Matt. 20:26). Aceasta este cheia pentru o conducere frumoasă care-i ridică și pe alții.
Dar ce eroare ar fi să spui despre Isus că ar fi înălțat conceptul slujirii El l-a înlăturat pe cel al conducerii!.. Noi știm ce a zis și El nu a spus așa.
El a spus așa: "Cel ce cârmuiește, (să fie) ca cel cel slujește" (Luca 22:26), Dar El niciodată n-a spus așa, "Cel ce cârmuiește să nu mai conducă." Nici n-a spus asta, "Slujirea îi face pe conducători mai puțin conducători." El a spus doar, "Când cineva este bun să conducă, acela să fie un conducător care slujește."
Și ceea ce a făcut a fost să se dea pe sine ca un exemplu al spuselor sale: când S-a coborât cel mai jos, ca să slujească, încins cu un ștergar, spălând picioarele ucenicilor ca un sclav, dar nimeni din acea cameră nu s-a îndoit că era conducătorul. El a fost acela pe care ei vroiau să-l urmeze. Stând în genunchi - și, dacă ei ar fi înțeles, și ei ar fi stat pe genunchi! Slujirea nu anulează , nici nu înlătură conducerea ; transformă conducerea. Când Isus atârna pe cruce în aparență slab și lipsit de ajutor El aducea o mare mulțime către glorie.
Deci ce face Isus pentru noi este următorul lucru : ne arată și ne învață că dacă un om preia sarcina conducerii conform Geneza 2, el nu trebuie s-o preia ca și cum ar fi dreptul lui, el trebuie s-o accepte ca o responsabilitate dată de Dumnezeu. Conducerea reprezintă responsabilități, nu drepturi. Reprezintă responsabilitatea conducerii prin slujire, nu dreptul de a domina ca un stăpân.
Este exact ceea ce Pavel ne amintește în Efeseni 5, când vorbește despre bărbații căsătoriți care trebuie să iubească și să conducă precum Hristos. Și despre asta vom vorbi săptămâna viitoare.

Isus, Femei, și Bărbați

2020-07-06T21:24:26Z

Kathyyee: Pagină nouă: {{info|Jesus, Women, and Men}} <blockquote>Luca 13:10-17</blockquote> <blockquote>Și-a întins mâinile peste ea: îndată s-a îndreptat și slăvea pe Dumnezeu. ...

{{info|Jesus, Women, and Men}}

<blockquote>Luca 13:10-17</blockquote>

<blockquote>Și-a întins mâinile peste ea: îndată s-a îndreptat și slăvea pe Dumnezeu. Dar fruntașul sinagogii, mâniat că Isus săvârșise vindecarea aceasta în ziua Sabatului, a luat cuvântul și a zis norodului, ”Sunt șase zile în care trebuie să lucreze omul; veniți dar în aceste zile să vă vindecați, și nu în ziua Sabatului." Atunci Domnul i-a răspuns, "Fățarnicilor ! Oare în ziua Sabatului nu-și dezleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle și-l duce de-l adapă ? <a name="_Hlk44265710">Dar femeia aceasta, care este o fiica a lui Avraam și pe care Satana o ținea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sabatului ? </a>" Pe când vorbea El astfel toți potrivnicii lui au rămas rușinați ; și norodul se bucura de toate lucrurile minunate pe care le făcea El. </blockquote>

Isus a lucrat mai mult decât oricine ca să aducă puritate și armonie în relația dintre bărbați și femei. Vreau să vorbesc despre acest adevăr începând cu textul nostru și apoi să arăt același lucru și din alte părți ale învățăturilor sale.

Situația din Luca 13:10–17

O femeie era în sinagogă în ziua Sabatului. Ea era gârbovă și nu putea să stea drept. Ea era așa de 18 ani. Isus era și El în sinagogă. El învăța pe oameni în acea zi. Acum, ceea ce se întâmplă aici este chiar minunat. Isus nu o întreabă despre boala sa. Ea nu-i cere lui Isus să o vindece. Versetele 12-13 spun doar, "Când a văzut-o Isus, a chemat-o și i-a zis, 'Femeie, ești dezlegată de neputința ta.' Și-a întins mâinile peste ea : îndată s-a îndreptat și slăvea pe Dumnezeu."

Ea n-a cerut nimic. N-a promis nimic. Ea nu L-a forțat pe Isus. Nu i-a forțat mâna. El ar fi putut să-și termine lecția și să se ducă acasă și nimeni nici măcar nu s-ar fi gândit la această femeie. Dar el s-a oprit. A chemat-o. El a luat inițiativa și a început să vorbească despre această femeie.

Isus în Ofensivă

Așa că Isus este în ofensivă aici. El are ceva de spus. El vrea să spună ceva despre ziua de Sabat și ce înseamnă s-o sfințești. El are ceva de spus despre ipocrizia frunașilor sinagogii care-și adapă boii în ziua Sabatului dar se supără când Isus vindecă. Și El are ceva de spus despre femei și bărbați.

Este ultimul verset care ne preocupă azi. Versetul 16 este versetul cheie aici. " <a name="_Hlk44265994">Dar femeia aceasta, care este o fiica a lui Avraam, și pe care Satana o ținea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sabatului </a>? " Dacă singurul lucru pe care Isus vrea să-l arate era facerea de bine din ziua de Sabat sau ipocrizia conducătorilor, el ar fi putut pur și simplu să spună, <a name="_Hlk44266111">" Dar femeia aceasta, care este o fiica a lui Avraam </a>și pe care Satana o ținea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare <a name="_Hlk44266136">să fie dezlegată de legătura aceasta </a>în ziua Sabatului ?" Dar asta nu este tot ce El a zis. El a numit-o "fiică a lui Avraam." "." Dar femeia aceasta, care este o fiica a lui Avraam ... să fie dezlegată de legătura aceasta ?"

"Fiică a lui Avraam"

Acele cuvinte,"fiică a lui Avraam", au scopul de a transmite un mesaj fruntașilor sinagogii. Mesajul transmis suna cam așa: În primul rând, motivul pentru care ar trebui să vă pese mai mult de o persoană care suferă decât de un bou însetat este faptul că această femeie este o moștenitoare a binecuvântării promise lui Avraam. Vă mândriți zicând, ,,"Suntem fii a lui Avraam." Ei bine, și ea este o fiică a lui Avraam. Vă ascundeți de mustrările lui Ioan Botezătorul zicând, "Îl avem pe Avraam ca tată." Ei bine, și ea îl are pe Avraam ca tată.

Și astfel mesajul lui Isus către fruntașii sinagogii a fost un mesaj nu doar despre ținerea Sabatului, ci și despre fățărnicia lor, și de asemenea cum ar trebui bărbații și femeile să relaționeze unii cu alții ca moștenitori ai promisiunilor lui Dumnezeu. El spunea bărbaților din sinagogă atunci, așa cum spune bărbaților din biserică acum : "Femeile credincioase din mijlocul vostru sunt moștenitoare ale promisiunilor lui Dumnezeu. Și ele fac parte dintre cei blânzi care vor moșteni pâmântul (Matt. 5:5). Și ele sunt dintre cei neprihăniți care vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui " (Matt. 13:43).

Privind unul la altul din perspectiva cuvântului 
 


Vedeți ce înseamnă asta pentru noi, bărbații și femeile de astăzi ? Soți și soții. Frați și surori. Iubiți și iubite. Noi toți care relaționăm unul cu altul ca bărbați și femei. Înseamnă că ar trebui să ne uităm la fiecare dintre noi prin cuvântul lui Dumnezeu. Uite ce vreau să spun :

Această femeie din sinagogă a fost gârbovă timp de 18 ani. Cum este asta? Este oribil. Așa este. Oamenii se uită. Oamenii cred că ai comis un păcat mare. Copiii râd și fac glume. Nu poți să privești pe nimeni în ochi. Oamenii nu știu cum să vorbească cu tine. Nu poți să ai relații sexuale normale cu soțul tău. Simți că ești o rușine pentru toți cu care ești.

Deci ce vedeți când vă uitați la această femeie? Dacă ai fi soțul ei ce ai vedea? Soților (haideți să reluăm), ce vedeți când vă uitați la soția voastră? Răspunsul la aceasta, desigur, depinde din ce perspectivă te uiți. Ceea ce vezi va fi foarte diferit în funcție dacă te uiți din perspectiva unei reviste Playboy sau din perspectiva cuvântului lui Dumnezeu. Dacă privești din perspectiva cuvântului lui Dumnezeu vei vedea o fiică a lui Avraam. Dacă învățăm să privim femeile creștine în modul în care Isus a văzut această femeie în sinagogă le vom vedea ca moștenitoare ale Regelui gloriei. Și aceasta va avea un efect adânc asupra relaților noastre.

Desigur acest lucru este valabil pentru toți. Femeile sunt la fel de predispuse să fie dezamăgite de soții lor după cum bărbații sunt predispuși să fie dezamăgiți de soțiile lor. Femeile sunt la fel de predispuse să vorbească negativ despre soții lor. Femeile sunt la fel de predispuse să încerce să-și facă soții să fie tot ce au visat ele că vor fi. Așadar, trebuie spus că și femeile trebuie să privească la bărbatul lor din perspectiva cuvântului lui Dumnezeu. El este un fiu a lui Avraam ca și credincios în Hristos. El va străluci într-o zi ca soarele în împărăția Tatălui. Cu toate defectele sale, el va fi schimbat într-o clipă : orice păcat va fi lăsat în urmă pentru totdeauna , și el va primi un corp ca trupul de glorie a lui Hristos.

Eu cred că, în era care va urma, vom fi stupefiați când ne vom uita înapoi la cât de puțin respectuos am putut să ne tratăm unul pe altul pe drumul spre slavă. Onoare, respect și chiar reverență este ceea ce ar trebui să arătăm unul altuia ca bărbați și femei. Cât de fericit ar fi căminul nostru dacă ar fi umplut cu expresii ale acestor principii! Și va fi umplut cu aceste principii în măsura în care învățăm să privim unul la altul din perspectiva cuvântului lui Dumnezeu -ca fiice și fii a lui Avraam; moștenitori a tuturor promisiunilor lui Dumnezeu; destinați cu toții pentru o glorie de neconceput.

Alte ilustrări ale Misiunii lui Isus

Acum, lucrul pe care Isus l-a făcut este că ne-a ajutat să ne amintim că Dumnezeu ne-a creat să fim bărbați și femei după imaginea Sa. Și El a făcut asta din nou și din nou. Deci ce vreau să fac în timpul rămas este să vă dau câteva exemple despre cum ne ajută Isus să recăpătăm armonia și puritatea în relațiile dintre bărbați și femei. Se poate spune mult mai mult decât poate fi ilustrat aici.

1. Condamnarea tratării femeilor ca pe niște obiecte

În Matei 5:28-29 Isus spune, "Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească a și preacurvit cu ea în inima lui. Dacă , deci, ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l și leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale și să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă."

Cu aceste cuvinte Isus a condamnat în cel mai puternic mod posibil (prin amenințarea iadului) toate formele de pornografie și întreaga afacere de a comercializa corpul femeii în reclame și distracții. Vă puteți imagina câtă mânie este strânsă în Cer împotriva afacerii de miliarde de dolari în care se face exact ce interzice Fiul lui Dumnezeu – anume ispitirea bărbaților de a se uita la femei cu o dorință sexuală – nu ca la persoane, ci ca la niște obiecte de satisfacere sexuală doar! Și ce este clar din Matei 5:28 este că Isus dorește să le salveze pe femei de la acest atac asupra persoanei lor. Bărbații care îl urmează pe Isus își păzesc ochii pentru binele femeilor și pentru gloria lui Dumnezeu. Și femeile care îl urmează pe Isus cer călăuzirea lui Isus cum să-și folosească corpul, și nu ascultă de sfaturile lumii.

2. Aplicarea Regulii de Aur

În Matei 7:12 Isus spune, "Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le și voi la fel; căci în aceasta sunt cuprinse Legea și Prorocii." Te gândești că Isus a vrut să spună că relațiile dintre bărbați și femei sunt excluse aici, - ca și cum bărbații și femeile n-ar trebui să se trateze unul pe altul după regula de aur ? Nu. Ar trebui să ne tratăm unul pe altul așa cum am vrea să fim tratați în locul altuia.

Este greu să spui ceva mai radical decât asta. Relațiile sunt complet schimbate când două persoane trăiesc după regula de aur. Motivul pentru care totul se schimbă este pentru că tu și eu avem din natură o dorință puternică de a fi tratați bine de alți oameni. Nimeni din această încăpere nu dorește să fie luat în râs. Nimeni de aici nu dorește să fie ignorat și tratat ca o persoană nefolositoare. Nimeni nu dorește să fie exploatat sau ca altcineva să profite de el.

Asta înseamnă că dacă toată lumea din această încăpere ar trăi după regula de aur a lui Isus nimeni nu și-ar bate joc de o altă persoană de aici. Nimeni de aici nu ar trata o altă persoană ca și cum el sau ea ar fi nefolositoare. Nimeni de aici nu ar profita de altcineva. Cât de mult dorim să fim fericiți ar fi strâns legat de cât de doritori suntem să urmărim fericirea celorlalți Ar fi cu totul revoluționar, mai ales în căsătorii și relațiile dintre bărbați și femei în general. Și asta este exact ceea ce poruncește Isus

3. Dorind să devenim precum Copiii și să avem Smerenie

Cele mai revoluționare cuvinte pe care Isus le-a spus vreodată împotriva păcatelor caracteristice ale bărbaților și femeilor au fost cuvintele din Matei 18 :3 "Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu și nu vă veţi face ca niște copilași, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaș va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor " Bărbații care se poartă în chip nevrednic și femeile care fac pe mironosițele nu sunt precum copiii. Ei sunt copilăroși. Adevărata stare de smerenie și de a fi ca un copil , ca orice lucru pe care Isus l-a învățat,este ceva revoluționar pentru relația dintre bărbați și femei.

Conducătorii creștini sunt conducători slujitori

Acum ce legătură are asta cu concluzia noastră de săptămâna trecută – că Dumnezeu i-a chemat pe bărbați să poarte responsabilitatea pentru conducere în relația cu femeile ? Concluzia era că bărbații sunt primii trași la răspundere de către Dumnezeu pentru că ei au inițiativa de a face tot ce se poate ca să aducă o relație la o stare bună.

Răspunsul este: Isus purifică conducerea creștină de orice lucru care o urâțește și pune în conducerea creștină orice lucru care o înfrumusețează. El îndepărtează înălțarea de sine și pune în loc realitatea slujirii. El spune, "Oricine se va înălţa va fi smerit;" (Matei. 23:12). Acesta este sfârșitul aroganței și înălțării de sine în conducerea creștină. Și El spune, "Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru" (Matt. 20:26). Aceasta este cheia pentru o conducere frumoasă care-i ridică și pe alții.

Dar ce eroare ar fi să spui despre Isus că ar fi înălțat conceptul slujirii El l-a înlăturat pe cel al conducerii!.. Noi știm ce a zis și El nu a spus așa.

El a spus așa: "Cel ce cârmuiește, (să fie) ca cel cel slujește" (Luca 22:26), Dar El niciodată n-a spus așa, "Cel ce cârmuiește să nu mai conducă." Nici n-a spus asta, "Slujirea îi face pe conducători mai puțin conducători." El a spus doar, "Când cineva este bun să conducă, acela să fie un conducător care slujește."

Și ceea ce a făcut a fost să se dea pe sine ca un exemplu al spuselor sale: când S-a coborât cel mai jos, ca să slujească, încins cu un ștergar, spălând picioarele ucenicilor ca un sclav, dar nimeni din acea cameră nu s-a îndoit că era conducătorul. El a fost acela pe care ei vroiau să-l urmeze. Stând în genunchi - și, dacă ei ar fi înțeles, și ei ar fi stat pe genunchi! Slujirea nu anulează , nici nu înlătură conducerea ; transformă conducerea. Când Isus atârna pe cruce în aparență slab și lipsit de ajutor El aducea o mare mulțime către glorie.

Deci ce face Isus pentru noi este următorul lucru : ne arată și ne învață că dacă un om preia sarcina conducerii conform Geneza 2, el nu trebuie s-o preia ca și cum ar fi dreptul lui, el trebuie s-o accepte ca o responsabilitate dată de Dumnezeu. Conducerea reprezintă responsabilități, nu drepturi. Reprezintă responsabilitatea conducerii prin slujire, nu dreptul de a domina ca un stăpân.

Este exact ceea ce Pavel ne amintește în Efeseni 5, când vorbește despre bărbații căsătoriți care trebuie să iubească și să conducă precum Hristos. Și despre asta vom vorbi săptămâna viitoare.

Ce să faci când te trezești simțindu-te fragil

2020-04-23T16:24:04Z

Kathyyee: Pagină nouă: {{info|What to Do If You Wake Up Feeling Fragile}}Sunt dimineți când mă trezesc și mă simt fragil. Vulnerabil. Deseori senzația este vagă. Nici un pericol. Nici o slăbiciune. ...

{{info|What to Do If You Wake Up Feeling Fragile}}Sunt dimineți când mă trezesc și mă simt fragil. Vulnerabil. Deseori senzația este vagă. Nici un pericol. Nici o slăbiciune. Doar o senzație amorfă că ceva va merge prost și eu voi fi responsabil. De obicei apare după ce am fost criticat mult. O mulțime de așteptări cu termen limită, care par prea mari și prea multe.

Privind în trecut, la cei aproape 50 de ani de asemenea dimineți periodice, sunt uimit cum Domnul Isus mi-a păstrat viața. Și slujba. Tentația de a fugi de stres nu a învins niciodată – oricum, nu până acum. Acest lucru este uimitor. Și mă închin în fața lui Dumnezeu pentru aceasta.

Cum a reușit s-o facă? Prin rugăciune disperată și anumite promisiuni. Sunt de acord cu Spurgeon: ador „Eu voi face” și „Eu ar trebui” ale lui Dumnezeu.

În loc să mă lase să mă afund în paralizia fricii sau să alerg spre un miraj cu iarbă mai verde, a trezit în mine un strigăt de ajutor și apoi a răspuns cu o promisiune concretă.

Iată un exemplu. Acest lucru s-a întâmplat recent. M-am trezit dimineața simțindu-mă fragil emoțional. Slab. Vulnerabil. M-am rugat: „Doamne ajută-mă”. Nici măcar nu eram sigur cum să mă rog.

O oră mai târziu citeam în Zaharia, căutând ajutorul pe care îl cerusem. A venit. Profetul a auzit o veste mare de la un înger despre Ierusalim:

<blockquote>Ierusalimul va fi o cetate fără ziduri, din pricina mulțimii oamenilor și a animalelor din el. Și voi fi pentru el un zid de foc în jurul lui, declară Domnul, și voi fi slava printre ei. (Zaharia 2:4–5)</blockquote>

Oamenii lui Dumnezeu vor avea o asemenea bunăstare și creștere, încât Ierusalimul nu va mai putea fi îngrădit. „Multitudinea de oameni și animale” vor fi atât de multe, încât Ierusalimul va fi ca multe localități fără ziduri răspândite în întreaga țară.

Dar zidurile sunt necesare! Ele sunt securitatea împotriva hoardelor nelegiuite și armatelor inamice. Localitățile sunt fragile, slabe, vulnerabile. E bine să fie bunăstare, dar cum rămâne cu apărarea?

La care Dumnezeu spune în Zaharia 2:5: „Voi fi pentru Ierusalim un zid de foc în jurul lui, spune Domnul.” Da. Asta e. Aceasta este promisiunea „Eu voi face” al lui Dumnezeu. De asta am nevoie. Și dacă acesta este adevărat pentru localitățile vulnerabile din Ierusalim, este adevărat și pentru mine, căci sunt copilul lui Dumnezeu. Dumnezeu va fi un „zid de foc în jurul meu”. Da. El va fi. El a fost. Și el va mai fi.

Și totul o să fie mai bine. În interiorul acelui zid arzător de protecție spune, Eu voi fi gloria în mijlocul lui” Dumnezeu nu se mulțumește doar prin a ne da protecția focului Său; El ne va oferi plăcerea prezenței Sale.

Acest lucru a fost plăcut pentru mine. Dar m-a pus pe gânduri zile întregi. Aceste gânduri au fost cu mine la amvon. Le-am avut cu mine la adunările de familie. Le-am avut la ședințele de personal. Le-am avut făcând apeluri telefonice și răspunzând la e-mailuri.

Aceasta a fost izbăvirea mea de fiecare dată de când am cunoscut Biblia Regelui James, la vârsta de 15 ani. Dumnezeu m-a salvat prin strigăte de ajutor și promisiuni concrete. De această dată a spus: „Voi fi pentru el un zid de foc în jurul lui și voi fi slava în mijlocul lui.”

Strigă la El. Apoi, răsfoiește Biblia în căutarea promisiunii Lui. Noi suntem fragili. Dar El nu este.

Patru promisiuni pentru despărțirile noastre

2020-04-13T03:30:56Z

Kathyyee: Pagină nouă: {{info|Four Promises for Our Breakups}}Despărțirile în relații sunt dureroase. Sunt dureroase pentru că simțim respingerea din partea celorlalți, dar și pentru că aceste d...

{{info|Four Promises for Our Breakups}}Despărțirile în relații sunt dureroase. Sunt dureroase pentru că simțim respingerea din partea celorlalți, dar și pentru că aceste despărțiri ne dezvăluie defectele personale.

Când supărarea ne trece, ne întrebăm noi înșine, de ce nu am reușit să răspundem așteptărilor unui fost prieten, fost iubit sau fostă iubită.

Dar ce speranță oferă Dumnezeu creștinilor pentru durerea despărțirii?

Întrebarea a venit de la un tânăr, care l-a întrebat recent pe John Piper, ce subiect se va discuta în episodul următor al podcast-ului Întreabă Preotul John.

Ceea ce urmează este o transcriere editată a răspunsului Domnului Piper.

Permiteți-mi să încep cu câteva exemple de despărțiri dureroase.

*Ești o domnișoară de treisprezece ani și primești un bilet de la cel mai bun prieten al tău de la școală: „Nu mai vreau să-ți fiu prieten.”
*Te întâlnești cu o fată și ai senzația că această relație s-ar putea dezvolta în ceva frumos și de durată, iar prietena îți zice: „Nu cred că ar trebui să ne mai vedem”.
*Ești logodit, dar cu două luni înainte de nuntă, când totul este în plină desfășurare, logodnicul îți zice: „Nu mai pot. Nu pot merge înainte. Nu cred că va funcționa.”
*Deseori ai încercat să fii parte din diferite grupuri la biserică sau la muncă, dar nimeni nu ia legătura cu tine. Nimeni nu te urmează. Toate încercările tale de a-ți face prieteni eșuează. Și de cele mai multe ori ești singur. Nimeni nu te sună. Nimeni nu te invită să mergi undeva sau să faci ceva.

Deci, în felul lor, acestea sunt experiențe de respingere extrem de dureroase.

Șase răspunsuri pentru despărțirile dureroase

Permiteți-mi să menționez șase răspunsuri posibile care nu abordează această problemă. Sunt evadări. Dar eu sper și mă rog ca oamenii să audă aceasta și să spună: există un alt drum înainte.

Numărul unu. S-ar putea să avem gânduri de sinucidere. Am investit atât de mult în această relație, încât fără ea, viața pare că nu mai merită să fie trăită. (Domnul Piper abordează sinuciderea în detaliu aici.)

Numarul doi. Ne-am putea exprima durerea prin mânie: „Ce nesimțită. Oricum, cine are nevoie de ea?"

Numarul trei. Ne-am putea retrage în recluziune totală, am putea deveni pusnici sociali și nu vom mai risca din nou acest tip de relație.

Numărul patru. Am putea încerca să ne înecăm durerea în alcool, să mâncâm excesiv sau să ne adâncim complet în muncă, fără a mai fi atenți la oameni.

Numărul cinci. S-ar putea să răspundem cu ura de sine care se exprimă prin anorexie extremă sau prin tăieturi. Am cunoscut o tânără care se tăia pe abdomen la fiecare câteva luni, pentru a ajunge la spital și a primi cusături. Am întrebat-o: „Ai putea să-mi explici și mie, în orice fel, ca să pot să înțeleg ce înseamnă asta?” Și ea a spus: „Îmi place atenția pe care o primesc la urgență.” Așa că ai putea ajunge în extrema de a te tăia sau de a suferi de foame.

Numărul șase. S-ar putea să ne concentrăm pe aspectul exterior, astfel încât să putem câștiga în final admirația cuiva. Ca urmare, o domnișoară va fi atentă la silueta ei. Va fi atentă la părul ei. Va fi atentă la garderoba ei. Un băiat va face mai mult exercițiu fizic, va face niște cursuri. Vreau să fiu un bun interlocutor și am de gând să-mi schimb atitudinea în public, ca în final cineva să mă placă.

Dar toate aceste răspunsuri lasă aproape neatinsă problema principală - uriașul și durerosul semn de întrebare care a apărut în urma acestei despărțiri. Niciunul dintre cele șase răspunsuri nu se referă la esența identitatății mele, la esența relației sau la esența bucuriei mele.

Identitatea mea

Acesta este momentul în care Isus, Domnul universului, Mântuitorul lumii, este absolut esențial în abordarea acestor probleme. El face patru lucruri pentru noi.

1. Un Dumnezeu care ne-a creat

Dumnezeu ne-a creat astfel încât să avem încredere în înțelepciunea, suveranitatea și bunătatea lui, și ca să nu ne irosim, considerându-ne ca fiind defecți și fără valoare. Dacă o facem, înseamnă că nu avem încredere în el. El ne-a creat cu inteligența noastră, cu personalitatea și corpul nostru. Și dacă credem că nu putem fi mântuiți, nu putem fi iubiți sau nu putem fi utili, înseamnă că mințim despre el. Nu avem încredere în el. Cel mai important lucru este că el ne oferă importanța de a fi pe pământ, pentru că el nu face greșeli în ceea ce creează. Acesta este primul lucru. El ne-a creat.

2. Un Dumnezeu care ne iubește

Dumnezeu ne acceptă, ne iartă și ne iubește, în ciuda tuturor lucrurilor sau a defectelor care îi pot îndepărta de noi pe ceilalți. Dacă vom avea încredere în el, el ne iartă sincer. Aceasta este învățătura importantă și prețioasă a justificării doar prin credință. Nu ne pregătim calitățile necesare mai întâi, iar apoi suntem acceptați de Dumnezeu. S-ar putea să o facem cu altcineva, dar nu cu Dumnezeu. Suntem acceptați datorită lui Hristos, datorită lui Hristos și a desăvârșirilor lui și nu datorită perfecțiunilor noastre. Și ajungem la aceasta doar prin credință. Acesta este aspectul fundamental al existenței și identității noastre. Aceasta este esența relației noastre, este un dar și depășește, prin prețiozitatea sa, toate celelalte relații.

3. Un Dumnezeu care să ne mulțumească

El ne mulțumește. Hristos ne mulțumește cu ceva mult mai mult decât o bună imagine de sine; și anume, cu el însuși.

Cea mai mare fericire nu este să stăm în fața unei oglinzi și să ne placă ceia ce vedem.

Cea mai mare fericire nu este să stai în fața lumii sau a iubitei tale, ca lor să le placă ceia ce văd.

Cea mai mare fericire nu este nici măcar să stai în fața lui Dumnezeu, ca lui să-i placă ceea ce vede. Recunosc, acest lucru este minunat, și îl vreau, și o să-l obțin, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru că credința este înrădăcinată în Hristos.

Plăcerea supremă a sufletelor noastre este faptul că stăm în fața lui Dumnezeu și suntem încântați de frumusețea lui, creată în jurul nostru. El este totul în acel moment și este cea mai mare bucurie a noastră. Cele mai mari bucurii sunt cele a uitării de sine în fața unei frumuseți infinite.

4. Un Dumnezeu care ne întărește

Deoarece avem esența identitatății creată de Dumnezeu și esența relației așa cum este acceptată și iubită de Dumnezeu, prin Hristos și datorită lui Hristos; avem esența plăcerii, pentru că îl vedem pe Dumnezeu ca fiind extrem de frumos; datorită acestor lucruri, acum avem puterea interioară de a ieși în lume. Nu mai este nevoie să râvnim la acceptarea celorlalți, dar ne bucurăm oferindu-ne pentru a servi alți oameni. Astfel, toate relațiile noastre nu se mai bazează pe dorințe, ci pe servire, fapt care ar putea avea, sau nu, efectul ca oamenii să-și dorească să fie alături de noi. Dar nu aceasta este principalul. Aceasta este consecința.

Deci, nu spun că viața în relații este fără durere. Fiecare dintre acele pierderi pe care le-am descris, se pot întâmpla creștinilor. Se vor întâmpla. Și ne vor răni. Ceea ce spun, este că, prin acest fel de respingere și durere, regăsim în Hristos tot ceia de ce avem nevoie pentru a trăi vieți utile și pline de bucurie.

Regele regilor

2020-04-06T23:54:08Z

Kathyyee: Pagină nouă: {{info|The King of Kings}}Evanghelia după Luca se termină cu o afirmație extrem de răscolitoare: “El i-a dus afară până spre Betania. Și-a ridicat mâinile și i-a binecuvâ...

{{info|The King of Kings}}Evanghelia după Luca se termină cu o afirmație extrem de răscolitoare: “El i-a dus afară până spre Betania. Și-a ridicat mâinile și i-a binecuvântat. Pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și a fost înălțat la cer. După ce I s-au închinat, ei s-au întors în Ierusalim cu o mare bucurie. Și tot timpul stăteau în Templu și lăudau și binecuvântau pe Dumnezeu.” (24:50–53).

Ceea ce e răscolitor la acest pasaj este, după cum relatează Luca plecarea lui Iisus din această lume, reacția discipolilor Lui de a se întoarce la Ierusalim cu “mare bucurie”. Ce anume legat de plecarea lui Iisus ar inculca în discipolii Săi o emoție de exaltare pură? Această întrebare este cu atât mai complicată, dacă ne uităm la emoțiile exprimate de discipoli, atunci când, mai devreme, Iisus le-a spus că momentul plecării Sale este foarte aproape. La momentul respectiv, ideea că Domnul lor va pleca de lângă ei a stârnit în mijlocul lor un duh de regret profund. S-ar părea că nu există nimic mai deprimant decât să anticipezi despărțirea de prezența lui Iisus. Cu toate acestea, nu după mult timp, acea depresie s-a schimbat într-o bucurie de nedescris.

Trebuie să ne întrebăm, ce anume a determinat o asemenea schimbare radicală a emoțiilor în inimile discipolilor lui Iisus. Noul Testament ne oferă un răspuns clar la această întrebare. În intervalul de timp dintre anunțul făcut de Iisus că va pleca în curând și plecarea Sa efectivă, discipolii au ajuns să înțeleagă două lucruri. În primul rând, au înțeles motivul pentru care Iisus pleca. În al doilea rând, au înțeles locul în care El pleca. Iisus pleca nu pentru a-i lăsa pe ei singuri și neconsolați, ci pentru a se înălța la cer. Conceptul de înălțare regăsit în Noul Testament înseamnă ceva cu mult mai mult decât simpla ridicare la cer sau chiar mutarea în locurile cerești. La Înălțarea Sa, Iisus urma să meargă într-un loc anume, cu un anumit scop. El S-a înălțat la cer pentru a fi învestit și încoronat ca Rege al regilor și Domn al domnilor. Numele folosite în Noul Testament pentru a-L descrie pe Iisus în rolul Său împărătesc sunt cele de “Rege al regilor” și “Domn al domnilor”. Această structură literară specifică înseamnă mai mult decât doar instalarea lui Iisus într-o poziție de autoritate din care să domnească peste regi mai neînsemnați. Mai degrabă, ea este o structură ce indică supremația lui Iisus în majestatea sa monarhică. El este Rege în cea mai înaltă accepțiune a termenului de regalitate.

În termeni biblici este de neconceput a avea un rege fără un regat. Din moment ce Iisus merge la încoronarea sa ca rege, odată cu aceasta Tatăl îi oferă un regat peste care să domnească. Acest regat este reprezentat de întreaga creație.

În teologia modernă s-au strecurat două mari erori referitor la conceptul biblic de regat sau împărăție a lui Dumnezeu. Prima este că respectiva împărăție s-a încheiat deja și că nu mai are ce să se manifeste din această domnie a lui Hristos. O asemenea perspectivă poate fi descrisă ca o escatologie supra-realizată (ultimele lucruri). Odată cu realizarea plenitudinii împărăției, nu ar mai fi nimic de așteptat în ce privește triumful lui Hristos. Cealaltă eroare, crezută de un mare număr de creștini, este că împărăția lui Dumnezeu este ceva ce are legătură doar cu viitorul, adică, această împărăție a lui Dumnezeu nu există deja, sub nicio formă. Această opinie ia o poziție atât de puternică în favoarea dimensiunii futuristice a împărăției lui Dumnezeu, încât chiar și pasaje ale Noului Testament precum Fericirile din Matei 5-7 nu au nicio aplicare pentru biserica din ziua de azi, deoarece ele aparțin de epoca viitoare a împărăției, care încă nu a început.

Ambele opinii de mai sus afectează învățătura clară a Noului Testament care afirmă că împărăția lui Dumnezeu a început deja. Regele a fost deja întronat. El a primit deja întreaga autoritate în cer și pe pământ. Acest lucru înseamnă că, chiar în acest moment autoritatea supremă asupra împărățiilor acestei lumi și asupra întregului univers se află în mâinile Regelui Iisus. Nu există nicio fărâmă de pământ, niciun simbol al puterii din această lume care să nu se afle sub stăpânirea și domnia Lui chiar în acest moment. În epistola lui Pavel către Filipeni, în capitolul 2, în așa-numitul imn chenotic, se spune că lui Iisus I s-a dăruit Numele care este mai presus de orice nume. Numele care Îi este dat și care este deasupra tuturor titlurilor de glorie pe care le poate primi cineva este un nume rezervat numai pentru Dumnezeu. Este vorba despre titlul de glorie al lui Dumnezeu, Adonai,care înseamnă “Cel care domnește în mod absolut.” Repet, acest titlu este unul de autoritate supremă pentru Cel care este Rege peste întreg pământul.

Traducerea regăsită în Noul Testament pentru cuvântul adonai din Vechiul Testament este domnul. Când Pavel afirmă că la numele lui Iisus fiecare genunchi trebuie să se plece și fiecare limbă să mărturisească, motivul plecăciunii și al mărturisirii este faptul că trebuie să declare cu buzele lor că Iisus este Domnul — adică, El este Cel care domnește în mod absolut. Aceasta a fost prima mărturisire de credință a bisericii primare.

Apoi Roma, în tirania sa eronată și păgână a încercat să impună un jurământ de loialitate pentru cultul religios al împăratului, prin care toți oamenii erau obligați să rostească expresia kaisar kurios — “Cezar este Domn.” Creștinii au răspuns prin a-și arăta orice formă posibilă de supunere civilă, plătindu-și taxele, respectând regele, fiind cetățeni model; însă, pentru a-și menține conștiința curată, nu au putut respecta porunca cezarului de a-l proclama Domn. Răspunsul lor la jurământul de loialitate, kaisar kurios, a fost pe cât de simplu în exprimarea lui, pe atât de profund în semnificație, Jesus ho kurios, Iisus este Domnul. Domnia lui Iisus nu este o simplă speranță a creștinilor care s-ar putea îndeplini într-o bună zi; este un adevăr care deja a devenit realitate. Reprezintă misiunea bisericii de a da mărturie pentru această împărăție invizibilă, sau după cum s-a exprimat Calvin, reprezintă misiunea bisericii de a face vizibilă împărăția invizibilă a lui Hristos. Deși invizibilă, este cât se poate de reală.

Obiceiurile oamenilor

2020-04-06T17:59:00Z

Kathyyee: Pagină nouă: {{info|The Traditions of Men}}Orice structură socială are reguli care definesc care este comportamentul acceptabil sau inacceptabil pentru membrii săi. O profesie sau o școală...

{{info|The Traditions of Men}}Orice structură socială are reguli care definesc care este comportamentul acceptabil sau inacceptabil pentru membrii săi. O profesie sau o școală poate avea un cod vestimentar. O competiție sportivă este bazată pe reguli. Orice instituție guvernamentală are regulamente. O familie bine pusă la punct are reguli obișnuite care sunt transmise verbal de la părinți la copii. Dar mai mult decât de atât, Dumnezeu are reguli pentru copiii Săi, reguli care ne-au fost date în Scriptură. În Psalmul 119, aceste reguli capătă diverse nume precum „legi“, „orânduiri“, „învățături“ și „porunci“.

Dacă regulile sunt ceva obișnuit și sunt regăsite în toate structurile societății, de ce subiectul legii este atât de mult discutat și constroversat în rândul creștinilor? De ce devenim atât de tulburați când vine vorba de regulile obișnuite pentru familia lui Dumnezeu? Unul dintre motive este faptul că adăugăm propriile noastre reguli la regulile lui Dumnezeu. Precum fariseii din timpul lui Isus, încercăm și noi să îl ajutăm pe Dumnezeu prin adăugarea la poruncile Lui a unor permisiuni și interdicții făcute de om.

Cu toate acestea, Isus i-a mustrat aspru pe farisei pentru faptul că dădeau ca învățături, porunci omenești. Aceste învățături trebuiau să fie legi inspirate de Dumnezeu (Marcu 7:5-8). Mustrarea Sa rămâne valabilă pentru noi, pentru că și noi suntem tentați să ne înălțăm regulile omenești la nivelul Scripturii. Atunci când facem aceasta, suntem vinovați de crearea unor obligații pentru conștiință, acolo unde Dumnezeu nu s-a pronunțat. Acest fapt îl putem numi legalism.

De unde provin aceste reguli omenești? Multe dintre ele încep cu ceea ce unii numesc „bariere“. O barieră este o restricție bine-intenționată care să ne ajute să evităm adevăratul păcat. Într-o seară, pe când eram singur în camera de hotel, am început să caut printre canalele TV niște divertisment inofensiv. Evident că acesta nu era un păcat. Însă m-am oprit la un film, care s-a dovedit a fi un stimulent sexual. Acel program TV a stârnit natura mea păcătoasă. În urma acelui incident, mi-am impus propria „barieră.“ Am făcut un angajament cu mine însumi să nu mai pornesc televizorul când sunt singur, decât atunci când vreau să văd o anumită emisiune.

Bănuiesc ca mulți creștini și-au construit astfel de bariere în diferite momente ale vieții. Barierele personale nu constituie nimic rău în sinea lor. Ele pot să ne ajute să evităm păcatul adevărat. Însă ele ne pot duce spre legalism atunci când le ridicăm la rangul Legii lui Dumnezeu - adică atunci când ne impunem restricțiile personale asupra celorlalți.

Eu cred, spre exemplu, că Biblia ne învață mai degabă cumpătarea și nu abstinența în ceea ce privește băuturile alcoolice. Totuși, din cauza abuzului de alcool răspândit în societatea noastră, mulți dintre noi au decis să practice abstinența. Aceasta este o barieră pe care noi am stabilit-o și este perfect justificată, atâta timp cât ne-o impunem doar nouă. Însă atunci când îi judecăm pe alți creștini care practică cumpătarea în locul abstinenței, ne-am înălțat propriile convingeri la rangul Legii lui Dumnezeu. Și astfel practicăm legalismul.

Apostolul Pavel s-a confruntat cu o altă chestiune a legalismului din zilele lui, pe care a denumit-o „certuri asupra părerilor indoielnice“ (Rom. 14:1 EDCR 2019). Se pare că era vorba de două probleme - mâncatul cărnii și respectarea anumitor zile speciale (Rom. 14: 2, 5).

Răspunsul lui Pavel atinge două aspecte. Primul, că trebuie să înțelegem faptul că Dumnezeu ne-a dat libertatea de a avea păreri diferite asupra chestiunilor care nu sunt discutate în Scriptură. Al doilea, că nu trebuie să îi judecăm sau să îi disprețuim pe aceia care au opinii diferite de ale noastre.

Să ne abținem din a-i judeca pe ceilalți oameni, a căror practici sunt diferite de ale noastre, este unul dintre cele mai grele lucruri pe care le avem de făcut. Ni se pare dificil să credem că o practică, pe care noi o considerăm ca fiind păcat pentru noi, să nu fie un păcat și pentru ceilalți. Și totuși Pavel scrie: „fiecare să fie deplin încredințat în cugetul lui.“ (Rom. 14:5)

Este ceva obișnuit astăzi ca oamenii să poarte o îmbrăcăminte lejeră la biserică. Însă eu am crescut într-o vreme când oamenii își purtau „hainele de duminică“ la închinare. Așadar, pentru mult timp am avut o atitudine critică față de aceia care veneau la biserică în haine lejere. Consideram acest lucru ca fiind lipsă de respect față de Dumnezeu. Totuși, am tras în final concluzia că această chestiune nu era discutată în Scriptură și că trebuie să le las celorlalți libertatea pe care Dumnezeu le-a acordat-o, altfel, voi cădea în legalism.

Unele diferențe de opinie, precum cele legate de îmbrăcăminte, par să aibă legătură cu diferențele dintre generații, iar altele țin de zona geografică. Am fost crescut într-o biserică în care tinerii și tinerele nu aveau voie să înoate împreună. Totuși, era total accetabil ca femeile să folosească produse cosmetice. Mai târziu, când am fost tânăr, am mers la o biserică de pe Coasta de Vest care era la fel de conservatoare ca și cea în care am crescut. Acolo, ca parte a activității lor de tineret, tinerii mergeau regulat împreună la plajă. Totuși, femeile care foloseau produse cosmetice erau considerate a fi „din lume.“ Sunt sigur că în trecut, atunci când liderii ambelor biserici au impus aceste restricții, au simțit că au motive întemeiate pentru a face acest lucru. Însă, de fapt, ei au făcut ca regulile lor să fie egale cu poruncile lui Dumnezeu.

Bănuiesc că liderii bisericii, care au decis că e un păcat ca fetele și băieții să înoate împreună, erau îngrijorați de pericolul poftei ochilor. Acesta este, desigur, un păcat împotriva căruia Isus ne-a atenționat în mod clar în Matei 5:27-28. Totuși, regula privind mersul împreună la înot nu a soluționat practica și mai periculoasă a tinerilor care stau singuri într-o mașină parcată, sărutându-se și mângâindu-se reciproc.

Aceasta aduce în discuție o altă problemă a regulilor omenești. Pe lângă crearea unor obligații pentru conștiință acolo unde Dumnezeu nu s-a pronunțat, deseori acestea nu reușesc să soluționeze problema reală. Regulile pur și simplu nu se pot adresa fiecărei situații. Băieții tineri pot să găsească o duzină de alte locuri înafara piscinei pentru a-și satisface pofta ochilor; să nu mai menționăm de problema mașinii parcate. Așadar, în loc să stabilim reguli despre înotatul împreună cu o persoană de sex opus, trebuie să ajutăm tinerii să dezvolte convingeri biblice despre purtitatea sexuală. Putem să îi îndrumăm spre pasaje din Scriptură precum 2 Timotei 2:22 - „fugi de poftele tinereții“ - și să îi ajutăm să identifice situațiile de care trebuie să fugă. Atunci când facem aceasta, îi ajutăm să identifice și să se păzească de orice situație în care poftele lor sexuale pot fi stârnite.

Soluția împotriva legalismului privind regulile omenești este dezvoltarea și deprinderea unor convingeri bazate pe Biblie. Dacă Biblia nu interzice o practică, nici noi nu ar trebui. De asemenea, ar trebui să ne concentrăm mai mult pe ceea ce ne învață Biblia. Spre exemplu, Biblia subliniază importanța stăpânirii de sine. Ne învață că, fie că mâncăm sau fie că bem, trebuie să o facem pentru gloria lui Dumnezeu (1 Cor. 10:31). O persoană care bea un pahar de vin trebuie să o facă pentru gloria lui Dumnezeu, iar omul care își mânâncă friptura trebuie să o facă pentru gloria lui Dumnezeu.

Deci indiferent că e vorba despre vizionarea unei emisiuni la televizor, despre înotatul cu o persoană de sex opus sau despre folosirea produselor cosmetice, putem să aplicăm mereu această regulă biblică: „Pot să fac aceasta pentru gloria lui Dumnezeu?“ Și atunci trebuie să acceptăm faptul că, potrivit lui Pavel în Romani 14, răspunsul la această întrebare poate fi diferit pentru fiecare persoană. Acesta este modul prin care putem să evităm legalismul privind regulile omenești.

Creat ca să fii demn

2020-03-23T14:29:33Z

Kathyyee: Pagină nouă: {{info|Designed for Dignity}}Șunca fiartă sau curcanul este mâncarea tradițională preferată de Ziua Mulțumirii sau de Crăciun, prezentă la masa de seară în majoritatea f...

{{info|Designed for Dignity}}Șunca fiartă sau curcanul este mâncarea tradițională preferată de Ziua Mulțumirii sau de Crăciun, prezentă la masa de seară în majoritatea familiilor americane. Mulți dintre noi se bucură ocazional de un cotlet sau duminica de o friptură la cuptor. Mii de ani, întreaga omenire s-a desfătat cu pești, carne de pasăre și alte animale. Până la apariția mișcării drepturilor animalelor din ultimii ani, nimeni nu a pus la îndoială caracterul legitim al sacrificării acestor creaturi pentru hrană.

Totuși, în majoritatea culturilor, încă de la începutul timpurilor, uciderea unei ființe umane a fost considerată o fărădelege ce trebuie pedepsită. De ce? De ce facem diferența între uciderea unei păsări sau a unui animal și uciderea intenționată a unei alte ființe umane? Răspunsul se găsește în Genesa 9:1-6. În acel pasaj, Dumnezeu face diferența între animale, păsări și pești, pe de-o parte, și ființe umane, pe de altă parte. Animalele au fost date de Dumnezeu ca hrană pentru omenire. De aceea le ucidem fără vreo urmă de vinovăție. Aceasta este una dintre hotărârile lui Dumnezeu față de noi.

Totuși, povestea este diferită când vine vorba de om. În Genesa 9:6, Dumnezeu spune clar: „Dacă varsă cineva sângele omului, și sângele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui“ (evidențierea cuvintelor a fost adăugată). Este în regulă să omori animale pentru hrană, însă nu este în regulă să ucizi o alta ființă umană. De ce? Deoarece Dumnezeu l-a făcut pe om - atât parte bărbătească, cât și parte femeiască - după chipul Lui (Gen. 9:6, 1:27).

Până acum, toate acestea sunt o recapitulare pentru majoritatea cititorilor revistei Tabletalk. Însă deseori nu ținem seamă de un alt text important al Scripturii - principiile purtării noastre unul față de celălalt pe baza faptului că suntem creați după asemănarea lui Dumnezeu. Iacov 3:9 spune: „Cu ea [limba noastră] binecuvântăm pe Domnul și Tatăl nostru, și tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu.“ Prin comparație cu toate celelalte creaturi, omul are o relație specială cu Dumnezeu și în ciuda faptului că acest chip dumnezeiesc a fost grav afectat în urma păcatului lui Adam, el există totuși, fiind dovedit de faptul că atât Genesa 9:6, cât și Iacov 3:9 fac referire la omul de după cădere.

Există astfel două acțiuni vătămăroare față de alți oameni care sunt interzise pe baza faptului că suntem creați dupa chipul lui Dumnezeu și având în vedere contextul, nu este un pas exegetic să tragem concluzia că Iacov nu se referă doar la un blestem sau o critică zdrobitoare, ci și la orice fel de vorbă aspră sau supărătoare, menită să rănească sau să umilească o altă persoană.

Acest lucru mă pune pe gânduri. Nu doar că nu am voie să ucid o altă persoană, deoarece este creată după chipul lui Dumnezeu, dar nu am voie nici să o blestem sau să o umilesc, din același motiv. Și totuși aceia dintre noi care nu s-ar gândi la omucidere, lasă mult prea des cuvinte zdrobitoare și dureroase să se scurgă de pe buzele lor, uneori fără a avea vreo ezitare. Atunci când facem asta, păcătuim, pentru că necinstim chipul lui Dumnezeu după care a fost creată cealaltă persoană.

Din aceste doua interdicții împotriva uciderii și a limbajului dur putem să extragem un pricipiu biblic general care se aplică tuturor relațiilor interumane. Trebuie să-i tratăm pe ceilalți oameni cu demnitate și respect, bazându-ne pe faptul că au fost creați după chipul lui Dumnezeu. De fapt, Scriptura pare să sugereze că Dumnezeu privește atitudinea față de ceilalți oameni ca o atitudine față de El. Spre exemplu, în Proverbe 19:17, găsim scris astfel: „Cine are milă de sărac, împrumută pe Domnul, și El îi va răsplăti binefacerea“, iar Isus a spus că faptele noastre vor fi judecate în ziua cea din urmă, într-o oarecare măsură, după acest principiu: „Drept răspuns, Împăratul le va zice: «Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.»“ (Mat. 25:40).

De obicei asociem cuvântul „integritate“ cu trăsături precum onestitate și corectitudine morală.Însă integritatea include, de asemenea, modul în care îi privim și îi tratăm pe ceilalți oameni. Mulți dintre noi au cunoscut persoane oneste și integre din punct de vedere al comportamentului moral, dar mândre și dure în atitudinea și purtarea față de ceilalți. Dar totuși orice persoană, indiferent de sex, origine etnică sau statut economic sau social trebuie să fie tratată cu demnitate și respect, deoarece aceasta a fost creată după chipul lui Dumnezeu. Să falimentăm în acest domeniu înseamnă să ne compromitem integritatea,

iar acest lucru are tot felul de consecințe. Așa cum am sugerat deja, vorbirea noastră față de și despre alți oameni este guvernată de acest principiu al tratării celorlalți cu demnitate și respect. Pavel a scris: „Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud.“ (Efes. 4:29). O vorbire pervertită este orice vorbire îndreptată spre dărâmarea unei alte persoane - fie cea cu care vorbim sau cea despre care vorbim. Acesta este un sector al relațiilor în care noi, care suntem precauți în alte domenii ale vieții, putem să eșuăm lamentabil. Este atât de ușor să vorbim disprețuitor cu ceilalți fără să avem vreo ezitare sau vreo mustrare de conștiință, deși acea persoană este creată după chipul lui Dumnezeu.

Să luăm ca exemplu oamenii fără adăpost. Dacă într-o seară de iarnă cineva merge la biblioteca din centrul orașului în care locuiesc, va descoperi acolo un număr mare de bărbați fără adăpost care își caută refugiu împotriva frigului. E așa ușor să fii deranjat de prezența lor. Toți au nevoie să se bărbierească, au nevoie de un duș și haine curate, și par să-și impună prezența în acea atmosferă plăcută a clasei de mijloc care se regăsește deobicei într-o bibliotecă. Și totuși, toți acești bărbați sunt creați după chipul lui Dumnezeu și, astfel, sunt vrednici să fie tratați cu demnitatea și respectul pe care îl acordăm oamenilor ca noi.

Cu toate astea, trebuie să facem mai mult decât să arătăm demnitate și respect. În vremea lui Isaia, Dumnezeu a mustrat aspru pe Israel pentru indiferența sa față de starea deplorabilă a celor în nevoi: Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Iată postul plăcut mie [...] împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l“ (Isa. 58:6-7). Acest scurt articol nu este locul în care să dezvoltăm cum ar putea să arate postul de astăzi pentru fiecare dintre noi. Este suficient să spunem că orice credincios se cade să fie implicat în lucrarea pentru cei neajutorați, indiferent dacă este o lucrare directă, participativă sau un sprijin generos al lucrărilor implicate în astfel de activități. Și deoarece s-ar putea să fim dispuși să răspundem într-un mod generos stării deplorabile a orfanilor bolnavi de SIDA din Africa, să nu uităm de cei neajutorați din orașul nostru natal.

Protejarea vieții este o altă aplicație la adevărul că fiecare om este creat după chipul lui Dumnezeu. În această privință ne gândim imediat, firește, la protecția celor încă nenăscuți. În timp ce sistemul nostru juridic împiedică în mare măsură eforturile noastre de a-i proteja, există atitudini pozitive pe care le putem lua. Una dintre acestea este să sprijinim personal și financiar centrele maternale care se află în slujba femeilor cu sarcini nedorite. O alta este să îi sprijinim pe aceia care lucrează pentru a schimba climatul legislativ, prin legi sau hotărâri judecătorești.

De la decizia Roe v. Wade a Curții Supreme<ref>Curtea Supremă a Statelor Unite</ref> acum mai bine de 30 de ani, protecția celor nenăscuți a devenit un factor important al dezacordurilor politice și culturale în creștere din țara noastră. În mijlocul unui discurs retoric privind această chestiune este ușor să pierdem din vedere principiile convingerilor noastre “pro-viață” - și anume că fiecare dintre acești prunci nenăscuți a fost creat după chipul lui Dumnezeu. Atfel, protecția celor nenăscuți este mai mult decât o chestiune politică pentru care trebuie să luptăm la urna de vot sau în sala de judecată. Este lupta care trebuie dusă, de asemenea, la tronul slavei, prin rugăciune.

La celălalt capăt al firului vieții se află o amenințare tot mai mare a eutanasierii și a suicidului asistat al vârstnicilor sau a celor cu dizabilități grave. În plus, un mare număr de vârstnici zac în azile, unde primesc puțină atenție din partea familiilor lor sau poate chiar deloc. Mulți dintre ei nu mai sunt în deplinătatea facultăților mintale, ceea ce face ca relaționarea cu ei să fie dificilă. Însă toți acești oameni trebuie să fie tratați cu demnitate și respect, indiferent de cât de dificil poate fi acest lucru uneori.

Azi sunt mai bine de 6 miliarde de oameni pe pământ. Prin tehnologia comunicațiilor, am ajuns să fim vecini virtuali cu mulți dintre ei. Așadar, cum reacționăm când citim în ziar sau vedem la televizor reportaje despre cutremure de pământ devastatoare sau taifunuri care au omorât sau au lăsat fără adăpost sute și mii de oameni? Sunt pur și simplu știri despre planeta noastră bolnavă? Sau îi vedem pe fiecare dintre acești oameni ca fiind creați după chipul lui Dumnezeu, și, astfel, vrednici de demnitate și respect, de compasiunea noastră și de ajutor?

Nici unul dintre noi nu trăiește în izolare socială. Zilnic interacționăm cu oameni în mod direct sau indirect. Oricare ar fi circumstanțele sau natura acestor interacțini, să căutăm să îi tratăm pe toți cu demnitate și respect, recunoscând faptul că fiecare ființă umană a fost creată după chipul lui Dumnezeu. După cum a scris Pavel în Galateni 6:10: „Așa dar, cât avem prilej, să facem bine la toți, și mai ales fraților în credință.“

<references/>

Făra Cuvinte nu Există Evanghelie

2020-03-11T03:16:24Z

Kathyyee: A protejat "Făra Cuvinte nu Există Evanghelie" ([edit=sysop] (indefinit) [move=sysop] (indefinit))

{{info|No Words, No Gospel}}Exiști să-L slavești pe Isus, dar nu o poți face fără lucrarea Duhului Sfânt. Iar Duhul Sfânt există să-l glorifice pe Isus - și totuși nu face asta fără noi.
Dumnezeu îi folosește pe oameni obișnuiți, incărcați de puterea Duhului său, să aducă pe alții să vadă frumusețea și splendoarea Fiului Său. Dumnezeu îi folosește pe oameni normali ca noi să construiască împărăția lui.

<blockquote>Voi însă sînteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfînt, un popor , pe care Dumnezeu Şi l-a cîştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întunerec la lumina Sa minunată. (1 Petru 2: 9)</blockquote>
Dar, misiunea noastră nu este doar de a face fapte bune, ci de a proclama. Nu putem mărturisi în mod eficient dacă ne așteptăm ca alții să se uite pur și simplu la viața noastră și să Îl observe pe Isus. Ei vor vedea numai pe Isus în noi, dacă aud despre El de la noi. Nu există evanghelie fără cuvinte.

<hr />
Acest fragment este din "Nici o Misiune Globală Fără Duhul lui Dumnezeu Măreț," un mesaj de John Piper a predicat la CROSS 2016

Făra Cuvinte nu Există Evanghelie

2020-03-11T03:16:10Z

Kathyyee:

Făra Cuvinte nu Există Evanghelie

2020-03-11T03:15:07Z

Kathyyee: Pagină nouă: {{info|No Words, No Gospel}}Exiști să-L slavești pe Isus, dar nu o poți face fără lucrarea Duhului Sfânt. Iar Duhul Sfânt există să-l glorifice pe Isus - și totuși nu face...

{{info|No Words, No Gospel}}Exiști să-L slavești pe Isus, dar nu o poți face fără lucrarea Duhului Sfânt. Iar Duhul Sfânt există să-l glorifice pe Isus - și totuși nu face asta fără noi.

Dumnezeu îi folosește pe oameni obișnuiți, incărcați de puterea Duhului său, să aducă pe alții să vadă frumusețea și splendoarea Fiului Său. Dumnezeu îi folosește pe oameni normali ca noi să construiască împărăția lui.

<blockquote>Voi însă sînteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfînt, un popor , pe care Dumnezeu Şi l-a cîştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întunerec la lumina Sa minunată. (1 Petru 2: 9)</blockquote>

Dar, misiunea noastră nu este doar de a face fapte bune, ci de a ''proclama''. Nu putem mărturisi în mod eficient dacă ne așteptăm ca alții să se uite pur și simplu la viața noastră și să Îl observe pe Isus. Ei vor vedea numai pe Isus în noi, dacă aud despre El de la noi. Nu există evanghelie fără cuvinte.
________

Acest fragment este din "''Nici o Misiune Globală Fără Duhul lui Dumnezeu Măreț''," un mesaj de John Piper a predicat la CROSS 2016

Poți fi cu adevărat fericit

2019-11-05T00:46:30Z

Kathyyee: A protejat "Poți fi cu adevărat fericit" ([edit=sysop] (indefinit) [move=sysop] (indefinit))

{{info|You Really Can Be Happy}}
<blockquote>
Fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută (Evrei 11 :6).
</blockquote>
Credința adevărată nu este doar simpla hotărâre de a crede — mai este și așteptarea unei mari bucurii. Dacă nu vii la Dumnezeu așteptând răsplata, atunci nu vii cu credință. Numai când vii la el așteptând să găsești desfătarea definitiva pentru sufletul tău vii cu credință.

Isus a spus: Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată și cine crede în Mine nu va înseta niciodată (Ioan 6 :35). Sufletele noastre sunt flămânde și însetează după ceva ce această lume nu poate niciodată să le dea, dar când te încrezi în Isus, el îți potolește setea și foamea odată pentru totdeauna.

Ospitalitatea strategică

2019-02-28T16:17:10Z

Kathyyee: A protejat "Ospitalitatea strategică" ([edit=sysop] (indefinit) [move=sysop] (indefinit))

{{ info | Strategic Hospitality}}
<blockquote>'''Romani 12:9-13''' </blockquote><blockquote>Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, și lipiți-vă tare de bine. Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.În sârguință, fiți fără preget. Fiți plini de râvnă cu duhul. Slujiți Domnului.Bucurați-vă în nădejde. Fiți răbdători în necaz. Stăruiți în rugăciune. Ajutați pe sfinți când sunt în nevoie. Fiți primitori de oaspeți. Când Iov a protestat împotriva bolii sale, a spus că una din virtuţile pe care nu le-a neglijat a fost ospitalitatea. În 31:32 el a spus , "Străinul nu a dormit în stradă, mi-am deschis uşa călătorului." </blockquote>
==== Datoria de a fi ospitalier orânduită de Dumnezeu ====

Iar acest lucru nu e surprinzător pentru că însuşi Domnul a spus că Iov era un om drept care se temea de Dumnezeu şi îşi întorcea faţa de la rău. (Iov 1:1). Mergeţi cât doriţi dvs în istoria poporului lui Dumnezeu, una dintre datoriile orânduite de Dumnezeu pentru cei drepţi a fost cea a ospitalităţii. – prin care vreau să spun pur şi simplu bunăvoinţa de a primi persoane în casa (sau apartamentul) dvs, care în mod obişnuit nu aparțin acolo.

In Noul Testament această datorie a fost din nou accentuată pentru comunitatea Creştină.

Romani 12:13 spune „Ajutați pe sfinți când sunt în nevoie. Fiți primitori de oaspeți.”. Literalmente spune „căutați ospitalitatea”. Iar verbul implică acţiune continuă. Aşadar porunca din Romani 12:13 este ca ospitalitatea să nu fie doar o dată în an de Ziua Recunoştinţei, sau de Crăciun, dar să fie o atitudine şi practică constantă. Casele şi apartamentele noastre ar trebui să fie constant gata pentru ospitalitatea strategică – să fie mereu pregătite să primească persoane care în mod obişnuit nu locuiesc acolo.

==== Porunca de a fi un anumit tip de persoană ====

1 Petru 4:8–9 spune, "Mai presus de toate, să aveți o dragoste fierbinte unii pentru alții, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate. Fiți primitori de oaspeți între voi, fără cârtire.” Fără să cârtim! Adică să fim tipul de oameni care fac acest lucru şi le şi place să facă acest lucru! Cu alte cuvinte porunca de a fi ospitalieri nu este doar o poruncă de a face ceva. Nu este doar o poruncă ce poate fi legal îndeplinită cu o anumită normă de oaspeţi. Este o poruncă de a fi un anumit tip de persoană, și anume tipul de persoană căreia nu-i displace să fie ospitalieră. Tipul de persoană care nu se uită că trebuie să facă spele mai multe vase sau să pregătească mai multe paturi şi că are mai mult deranj – şi murmură. „Fiţi ospitalieri unii cu alţii fără să cârtiţi” Fără să murmuraţi. Aşa cum reiese din următorul verset (4:10), fie ca ospitalitatea voastră să fie o extensie a ospitalităţii lui Dumnezeu faţă de voi. Fiţi buni administratori ai harului lui Dumnezeu.

==== Fiţi constanţi, nu neglijaţi acest lucru ====

Evrei 13:1–2 spune, " Stăruiți în dragostea frătească.Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea, au găzduit fără să știe pe îngeri.”

Romani 12:13 spune că trebuie să fim constanţă în practicarea ospitalităţii. Scrisoarea către Evrei spune acelaşi lucru în forma negativă: nu neglijaţi acest lucru. În mod evident este ceva ce poate cădea în uitare. Cu adevărat se poate.

Forţa fizică a gravităţii atrage totul spre centrul pământului. Pentru a ne elibera de viaţa centrată pe terestru, mii şi mii de kilograme de energie trebuie să respingă spaţiul să se strângă spre centrul pământului. Există de asemenea şi o forţă psihologică a gravităţii care atrage gândurile şi sentimentele noastre spre interior, spre centrul sinelui nostru şi al caselor noastre.

Aşadar, cel mai firesc lucru din lume este să neglijăm ospitalitatea. Este calea celei mai mici rezistenţe. Tot ce trebuie să facem este să cedăm forţei gravitaţionale naturale a vieţii centrate pe noi înşine, iar rezultatul va fi o viaţă atât de plină de noi înşine încât nu mai este spaţiu şi pentru ospitalitate. Şi vom uita de aceasta. Şi o vom neglija. Însă Biblia ne spune tăios „ Opriţi-vă!”. Construiţi punţi de legătură. Înarmaţi-vă cu dinamită. Şi catapultaţi-vă afară din rutina orientată spre sine. Încetaţi să mai neglijaţi ospitalitatea. Fiţi ospitalieri.

==== Ce are a face ospitalitatea cu Dumnezeu? ====

De ce? Doar acesta este un seminar de închinare, nu unul care predă cum să ai succes în viaţă. Ce-are a face ospitalitatea cu Dumnezeu? Păi dacă n-are legătură cu Dumnezeu, nu prezintă interes într-o biserică ce are ca scop să fie centrată pe Dumnezeu şi hrănită cu Dumnezeu. Particularitatea unui creştin habotnic este aceea că mereu daţi răspuns la întrebarea de ce să faci ceva referindu-te la Dumnezeu dacă îl cunoaştem în Isus Cristos.

Când voi fi mort şi nu voi mai fi aici, iar altul îmi va lua locul la amvon în calitate de pastor, mă rog ca voi să întrebaţi: oare pune totul în legătură cu Dumnezeu? Sau se mulţumeşte pur şi simplu să promoveze bunele moravuri? Există o teologie creştină distinctă în tot ceea ce spune? Sau mesajele sale pot fi puse în gura unui psiholog secular bun la suflet ce are o perspicacitate deosebită asupra modalităţii de a o duce mai bine?

Nu înţeleg de ce creştinii trebuie să fie foarte interesaţi în moralitate sau în sănătatea mentala care nu are legătură cu Cristos. Dacă înţeleg cuvintele lui Isus din Matei 23:15, iadul va fi plin ochi de oameni care au avut un comportament „moral” şi care au fost „sănătoşi” din punct de vedere mintal, dar care nu l-au iubit pe Cristos.

Rezist cu putere ispitei de a justifica orice acţiune, inclusiv ospitalitatea, doar pentru că face parte din aşa zisa „etică iudeo-creştină”. Dacă vă gândiţi cât e de scurt e timpul pe care-l trăim pe pământ şi infinitul pe care-l vom petrece în Cer sau iad, ce aţi realizat de o valoare semnificativă dacă mobilizaţi oamenii să afirme o tradiţie a moralităţii şi nu-i faceţi nişte creaturi noi în Cristos? Oare ne vor lăuda o eternitate în iad pentru faptul că i-am ajutat să trăiască o viaţă sănătoasă, plină de succes în care au fost ospitalieri timp de 50 de ani, care au trecut mai repede decât focurile de artificii de pe Insula Nicolett (Iacov 4:14)?

Singura etică şi singura moralitate ce are valoare este cea formată în concordanţă cu voinţa lui Dumnezeu, aplicată cu puterea lui Dumnezeu şi care are ca scop slava lui Dumnezeu prin Isus Cristos. Pe scara eternităţii, moralitatea fără Isus Cristos este mai uşoară decât aerul.

Aşadar, oricât de plăcută ar fi ospitalitatea în sine pentru mentalitatea centrată pe om, Întrebarea este: ce-are Dumnezeu de-a face cu asta? Ce anume dă ospitalităţii creştine valoarea eternă şi o distanţează de simpla moralitate arhicunoscută? Răspunsul la această întrebare va fi răspunsul la întrebarea : de ce s-o facem? Care este motivaţia noastră?

==== Înrădăcinată în Vechiul Testament ====

Motivaţia centrată pe Dumnezeu pentru ospitalitate începe din Vechiul Testament. Poate că textul care vorbeşte cel mai limpede este Levitic 19:33–34: "Când un străin călătoreşte împreună cu tine în ţara ta, nu-i vei face nici un rău. Străinul ce călătoreşte cu tine va fi pentru tine ca şi conaţionalii tăi, iar tu îl vei iubi ca pe tine însuţi; căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului: Eu sunt Domnul Dumnezeul tău”

Care este motivaţia ospitalităţii aici?

==== "Eu sunt Domnul Dumnezeul tău” ====

Iubeşte-i pe străini „ căci şi tu ai fost străin în ţara Egiptului”. Oare de ce ar trebui o persoană să-i iubească pe străini doar pentru că a fost şi el străin? Poate că nu ar trebui. Dar nu asta este semnificaţia. Semnificaţia este că ei au fost străini în ţara Egiptului dar nu mai sunt! De ce? Pentru că: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău”.

Cuvintele „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău” sunt pline de semnificaţie pentru că sunt chiar primele cuvinte din cele 10 Porunci în Exod 20:2. Orice bun israelit ar putea termina propoziţia: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău CARE TE-A SCOS DIN TARA EGIPTULUI, TE-A ELIBERAT DIN LEGĂTURI”. „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău” (care apare de vreo zece ori în Levitic 19) este prescurtarea pentru: Eu sunt Yahve care v-am vizitat când eraţi străini şi oprimaţi în Egipt şi v-am salvat.

Pentru poporul lui Dumnezeu din Vechiul Testament datoria ospitalităţii venea chiar din centrul unde era Dumnezeu. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care v-a făcut o casă şi v-am adus acolo cu toată puterea mea şi cu tot sufletul meu. Prin urmare, îl veţi iubi pe străin ca pe voi înşivă. Veţi fi sfinţi aşa cum eu sunt sfânt (Levitic 19:1). Valorile voastre vor oglindi valorile Mele.

==== Ce valori are Dumnezeu ====

Şi pe ce a pus preţ Dumnezeu? De ce a venit Dumnezeu în Israel şi le-a arătat o asemenea ospitalitate încât i-a salvat din taberele de refugiaţi din Egipt şi i-a adus acasă în ţara unde curgea laptele şi mierea? Oare din cauză că Israel era plin de virtuţi? Sau din cauză că vroia să-şi ţină legământul făcut cu Abraham, Isaac, şi Iacov?
<blockquote> Atunci am pus de gând să-Mi vărs mânia peste ei, să-Mi sleiesc mânia împotriva lor, în mijlocul țării Egiptului.Dar am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pângărit în ochii neamurilor printre care se aflau (Ezechiel 20:8–9)Părinții noștri în Egipt n-au luat aminte la minunile Tale, nu și-au adus aminte de mulțimea îndurărilor Tale și au fost neascultători la mare, la Marea Rosie.Dar El i-a scăpat, din pricina Numelui Lui, ca să-Și arate puterea. (Psalm 106:6–8) </blockquote>
Ospitalitatea lui Dumnezeu este motivată de angajamentul său neşovăielnic pentru slava Numelui Său. „Am acţionat de dragul Numelui Meu pentru ca acesta să nu fie profanat”. Dacă nu putem înţelege acest lucru, nu vom putea niciodată să înţelegem semnificaţia harului.

==== Semnificaţia harului ====

Harul este ospitalitatea lui Dumnezeu de a-i primi pe păcătoşi nu datorită bunătăţii lor ci datorită slavei Sale. Dacă Dumnezeu a ales să nu preamărească slava suficienţei sale de sine, şi în loc să se îmbogăţească căutând colegi talentaţi şi virtuoşi , nu ar mai exista în lume har, nici ospitalitate şi nici mântuire. Noi datorăm viaţa noastră veşnică harului, iar harul este dispoziţia lui Dumnezeu de a glorifica libertatea, puterea şi bogăţia Sa, arătând păcătoşilor ospitalitate.

==== Repetat în Noul Testament ====

Acesta este acelaşi lucru pe care îl observăm când deschidem Noul Testament şi îi întrebăm pe creştini cât de motivaţi sunt ca să arate ospitalitate.

==== Neamurile aduse aproape în Cristos ====
<blockquote>De aceea, voi, care altădată erați Neamuri din naștere, numiți netăiați împrejur de către aceia care se cheamau tăiați împrejur,și care sunt tăiați împrejur în trup de mâna omului: aduceți-vă aminte că în vremea aceea erați fără Hristos, fără drept de cetățenie în Israel, străini de legamintele făgăduinței, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume. (Efeseni 2:11–12) </blockquote>
Este o mică încurajare pentru noi, Neamurile, că Dumnezeu a făcut un legământ cu poporul lui Israel. Noi suntem încă străini, înafara mântuirii, fără Dumnezeu şi neavând nicio speranţă în această lume.

Dar apoi Cristos ( după Scrisoarea către Efeseni 2:15–16) şi-a jertfit trupul Său „ pentru a crea în sine însuşi un om nou în loc de doi (Israel şi Neamurile) făcând astfel pace şi împăcându-le pe amândouă cu Dumnezeu, într-un singur trup pe Cruce, aducând astfel potolirea duşmăniei” . Cristos a venit pentru a împăca atât iudeii cât şi Neamurile cu Dumnezeu şi astfel pe unii cu alţii. Rezultatul pentru noi, Neamurile este dat în versetul 19 „Aşadar, voi (Neamurilor),nu mai sunteţi străini şi călători, dar sunteţi concetăţeni cu sfinţii şi membri ai casei lui Dumnezeu.

==== Ultimul act de ospitalitate făcut pentru Slava lui Dumnezeu ====

Ce din urmă act de ospitalitate a fost atunci când Isus Cristos a murit pentru păcătoşi pentru a-i face pe unul fiecare din cei care cred membru al casei lui Dumnezeu. Nu mai suntem străini şi călători. Am venit acasă la Dumnezeu. Oricine se încrede în Isus găseşte o casă în Dumnezeu.

Şi de ce a făcut Dumnezeu acest lucru? De ce şi-a trimis Unicul Să u Fiu pentru a muri astfel încât păcătoşii să aibă parte de ospitalitate în Ceruri? Efeseni 1:5–6: "El ne-a menit în iubire să fim fii săi prin Isus Cristos, după scopul voinţei Sale, spre lauda harului său glorios”.

A făcut-o spre lauda slavei harului său. A fost acelaşi motiv pentru care a salvat pe străinii nevrednici din Egipt – pentru Slava Sa. Acesta a fost harul în Vechiul Testament şi acesta este harul în Noul Testament.

"Prin har sunteţi mântuiţi prin credinţă; aceasta nu vine de la voi ci este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2:8). Ultimul temei al ospitalităţii creştine este legământul neşovăielnic de a slăvi libertatea şi suficienţa harului său.

==== Motivaţia noastră pentru a fi ospitalieri ====

Atunci care este motivaţia noastră de a fi ospitalieri? Vine din amintirea unui trecut şi din speranţa pentru viitor.

===== Să privim înapoi =====

Privim înapoi şi ne amintim că datorăm viaţa noastră unui act de ospitalitate din partea lui Dumnezeu. Odinioară am fost şi noi străini şi fugari în Egiptul păcatului şi al morţii. Însă Dumnezeu a venit la noi prin Trecerea Crucii Fiului Său (1 Corinteni) 5:7) şi ne-a dat viaţă ( Efeseni 2:5) şi ne-a trecut prin Marea Roşie a convertirii.

===== Să privim înainte =====

Apoi ne întoarcem şi privim spre viitor, unde suntem iubiţi cu o putere şi entuziasm atotputernice care sunt la fel de sigure ca şi angajamentul lui Dumnezeu faţă de propria Sa Slavă. El va veni în întâmpinarea tuturor dorinţelor noastre în jungla acestei vieţi, şi ne va conduce în siguranţă prin Iordan în ţara făgăduită, unde ne vom bucura de laptele şi mierea tovărăşiei Sale pentru totdeauna.

==== Ce se întâmplă când primim oaspeţi ====

Prin urmare, când primim oaspeţi iată ce se întâmplă: experimentăm bucuria revigorantă de a deveni canale ale ospitalităţii lui Dumnezeu decât să fim nişte fundături ce se duc de râpă. Bucuria primirii ospitalităţii lui Dumnezeu descreşte şi moare dacă nu înfloreşte în propria noastră ospitalitate faţă de ceilalţi.

Sau mai există încă o modalitate de a privi lucrurile: când suntem ospitalieri experimentăm fiorul de a simţi puterea lui Dumnezeu care biruie frica noastră, lăcomia noastră şi gravitatea psihologică a centrării pe sinele nostru. Şi există puţine bucurii, în cazul în care mai există vreuna, mai mare decât bucuria experimentării puterii eliberatoare a ospitalităţii lui Dumnezeu care ne transformă în oameni noi şi radical diferiţi, cărora le place să reflecteze asupra slavei harului Său pe măsură ce o extindem spre ceilalţi în toate felurile de ospitalitate.

Aşadar, pentru a mări bucuria credinţei voastre şi pentru a promova slava lui Dumnezeu, permiteţi-mi să închei cu câteva gânduri specifice ospitalităţii strategice.

==== Ce este ospitalitatea strategică? ====

Ceea ce vreau să spun prin ospitalitatea strategică este acea ospitalitate care gândeşte în mod strategic şi se întreabă: Cum aş putea să atrag cât mai mulţi oameni spre profunda experienţă a ospitalităţii lui Dumnezeu folosind casa mea sau casa din biserica mea? Cine are oare nevoie de întăriri chiar în momentul acesta în bătălia împotriva singurătăţii? Cine sunt cei ce pot fi adunaţi în casa mea, în cel mai strategic mod cu putinţă, de dragul Împărăţiei? Ce s-ar întâmpla dacă abilităţile complementare ale a două sau trei persoane ar putea exploda într-o nouă slujire dacă ar avea la dispoziţie două ore de brainstorming la cină acasă la mine?

Ospitalitatea strategică nu se mulţumeşte doar să aibă vechea gaşcă la cină iarăşi şi iarăşi. Pune la cale strategii cum să facă cunoscută şi simţită ospitalitatea lui Dumnezeu pretutindeni în lume, de la singuraticul membru al bisericii din colţul acela, până la fermierii Gola din Tahn, Liberia. Nu subestimaţi niciodată puterea sufrageriei voastre ca o punte spre o viaţă nouă şi speranţă pentru slujire şi misiune!

==== Trei exemple de ospitalitate strategică ====

Iată trei ocazii specifice. Dar nu vă limitaţi la acestea! Rugaţi-vă pentru strategia specială pe care o are Dumnezeu pentru voi.

===== 1. Invitaţi-vă unii pe alţii acasă =====

Duminica trecută am mers la Prima Biserică Baptistă din Cambridge şi după biserică am fost invitaţi la cină de Alma Bjork— Toţi şase! Iar Alma este o văduvă care nu are pe nimeni acasă s-o ajute să adauge încă 6 scaune (pe lângă cei 6 deja invitaţi). Însă ea gândeşte strategic. Şi-a pierdut soţul, un mare misionar, şi ea ce face? Se dă bătută, plângându-şi de milă? Se concentrează asupra zilelor bune din trecut? NU, începe să gândească o strategie prin care bucătăria şi sufrageria sa să devină o punte de lansare pentru slujire şi misiuni.

Invitaţi-vă unii pe alţii acasă. Noi terminăm slujba de seara între 7:15 şi 7:30. Dacă vrei să te bagi în pat la 10 îţi ia o jumătate de ora să sari în pijamale, şi ai 2 ore strategice să fiţi împreună la voi acasă. Ce frumos este să aduceţi oaspeţi acasă la voi. Pur şi simplu îndepărtează jucăriile cu piciorul într-un colţ în drum spre uşă când plecaţi spre biserică şi asiguraţi-vă că aveţi pop corn, ulei de gătit şi apă.

Vorbim despre o ospitalitate austeră. Nimic sofisticat. În bucătăria Almei am mâncat 13 persoane. Abraham a luat desertul pe podea. A fost perfect. Şi vreau să mă întorc! Renunţaţi să impresionaţi pe cineva. Farfurioarele de unică folosinţă sunt perfecte pentru cina de duminică seara. Nimeni nu trebuie să petreacă duminica după amiaza spălând vase!

===== 2. Salutaţi şi primiţi-i pe ceilalţi =====

Salutaţi şi primiţi cu drag oamenii la Betleem. Invitaţi-i la Şcoala duminicală. Arătaţi-le unde e grădiniţa. Lăsaţi-i să citească ospitalitatea lui Dumnezeu în zâmbetul vostru.

Hai să vă povestesc care este strategia noastră de laudă. Când intraţi în această sală ca să aduceţi laudă duminică dimineaţă şi începe rugăciunea, orice conversaţie trebuie să înceteze, cu excepţia celei pe care o aveţi cu Dumnezeu. Menirea rugăciunii de început este să vă ajute să pregătiţi rugăciunea de laudă, iar lauda nu este deloc uşoară. Este o întâlnire sinceră cu Dumnezeul cel viu. Nu vă puteţi aştepta să aveţi o întâlnire marcantă cu Dumnezeu dacă nu vă rugaţi în timpul rugăciunii de început. Acesta nu este timpul să primiţi musafirii. Poate să existe un zâmbet şi un scurt salut, dar ceea ce vrem să le comunicăm oaspeţilor este că de la rugăciunea de început până la sfârşitul binecuvântării îl căutăm cu seriozitate pe Dumnezeu. Ne concentram pe El, nu unii pe alţii.

Însă când acea binecuvântare s-a încheiat şi începe rugăciunea de sfârşit ( asta în cazul în care nu aveţi nevoie de câteva minute de singurătate pentru a rumega mesajul lui Dumnezeu), trebuie să deschideţi aparatul RODL! Radarul de Ospitalitate de după Rugăciunea de Laudă! Un bun aparat RODL detectează toate persoanele noi sau cu necazuri pe o rază de 5-7 metri, uneori chiar mai departe! De obicei nu poţi merge la toţi, dar dacă fiecare din noi am merge la cineva, acest loc ar fi electrificat cu ospitalitatea de după rugăciunea de laudă. Acesta este timpul pentru conversaţie. Revărsarea laudei în cuvinte de întâmpinare.

Am pus persoane care să întâmpine la toate uşile înaintea de rugăciune pentru a-i ajuta pe noii veniţi să se orienteze şi să se simtă bineveniţi. Ruby Ohman este coordonatorul acestei slujiri. Ea este mereu gata pentru noi recruţi – şi va vi gata într-un mod foarte special pentru că noua serie de rugăciuni de slujire de duminică seara începe în octombrie. Sunaţi-o pe ea personal sau la biroul parohial.

Iar Steve va conduce echipele Anania de luni seara când vor începe din nou în toamnă, pe 9 septembrie. Aceste echipe duc ospitalitatea noastră dincolo de zidurile bisericii, în vieţile oamenilor care sunt interesaţi de biserica noastră. Sunaţi-l şi aflaţi detalii.

===== 3. Concepeţi şi planificaţi ospitalitatea faţă de studenţii internaţionali =====

Haideţi să concepem şi să planificăm o ospitalitate mai strategică faţă de studenţii internaţionali. Vreo 10 dintre tinerii noştri sunt împreună cu 26 studenţi în Apele Teritoriale chiar în acest moment. A fost închiriată o căsuţă intimă lângă Dinkytown pentru a găzdui cam vreo 10 persoane din întreaga lume împreună cu echipa Betleem. Dumnezeu lucrează în mod limpede în acest sens.

==== Modalităţi în care să extindem slujirea către studenţii din toată lumea ====

Iată trei modalităţi strategice pentru a lărgi sfera slujirii de ospitalitate.

#Întâmpinaţi un student care soseşte la aeroport în această toamnă. Fiţi voi primul lor contact cu America. Fiţi persoana de contact permanent pe care să o sune mereu atunci când au nelămuriri. Sunaţi-l pe Barb Olson La Centrul Internaţional din Minnesota 373-3200, pentru găzduire, sau sunaţi la biserică. 
#Primiţi la masă un student oricând.
#Deschideţi-vă casele pe parcursul vacanţei pentru unul sau doi studenţi. Căminele se închid. Ei trebuie să găsească alte locuri unde să stea pentru câteva săptămâni. Luaţi legătura cu cineva din echipa pentru Studenţii internaţionali pentru a afla detalii.

Gratis aţi primit. Gratis să daţi. Există oare o bucurie mai mare decât bucuria de a experimenta puterea eliberatoare a ospitalităţii lui Dumnezeu care ne face oameni noi şi radical diferiţi, cărora le place să reflecteze slava harului Său pe măsură ce o dăm mai departe celorlalţi sub toate formele de ospitalitate?

Darurile spirituale

2018-05-16T15:08:58Z

Kathyyee:

{{info|Spiritual Gifts}}'''1 Corinteni 12:1'''

Apostolul Pavel le scria corintenilor: În ce privește darurile duhovnicești, fraților, nu voiesc să fiți în necunoștință (1 Corinteni 12:1). Presupun că acest lucru ni se aplică și nouă: nu trebuie să rămânem neinformați cu privire la natura și scopul darurilor spirituale. Așadar mesajul final din seria noastră despre Duhul Sfânt va avea de-a face cu această temă. În loc să mă ocup prea puțin de 1 Corinteni 12, 13 și 14 (secțiunea principală despre darurile spirituale), am ales să mă concentrez pe mai multe texte de mici dimensiuni ca să le putem examina învățătura îndeaproape.

'''Darurile spirituale întăresc credința în ceilalți'''

Răsfoind Noul Testament primul loc unde întâlnim noțiunea de «dar duhovnicesc» este în Romani 1:11,12. Haideți să analizăm textul împreună. Adresându-se bisericii din Roma, Pavel spune: ''Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră, sau, mai degrabă, ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credința pe care o avem împreună, și voi, și eu''. Traducerea să vă dau vreun dar duhovnicesc ne pune pe piste false pentru că sună ca și cum Pavel vrea să-I ajute să capete vreun dar, însă de fapt textul vrea să spună că vrea să-I facă să beneficieze de darurile sale. Doresc să vă văd, ca să folosesc darurile mele pentru a vă întări.

Primul și cel mai evident lucru pe care îl învățăm din acest pasaj este faptul că darurile duhovnicești sunt date pentru întărirea celorlalți. Desigur, asta nu înseamnă că persoana care are un dar duhovnicesc nu se împărtășește de bucuria darului sau că nu beneficiază de el. (Imediat vom explica acest lucru.) Însă este implicit că darurile sunt date pentru a fi date mai departe. Nu sunt date pentru a fi stocate. Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră. Ce anume este întărirea? Nu se referă la întărirea trupului ci la întărirea credinței. Același cuvânt este folosit și în 1 Tesaloniceni 3:2, unde Pavel spune: 
<blockquote>V-am trimis pe Timotei, fratele nostru și slujitorul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească și să vă îmbărbăteze în credința voastră, pentru ca nimeni dintre voi să nu se clatine în aceste necazuri, căci știți singuri că la aceasta suntem rânduiți. </blockquote>
A întări pe cineva printr-un dar spiritual înseamnă să-i ajuți credința să nu cedeze cu ușurință atunci când necazul intră în viața lor. Avem daruri spiritual pentru a-i ajuta pe ceilalți să-și păstreze credința și să-și mențină echilibrul în furtunile vieții. Dacă pe lângă dvs. există cineva a cărui credință este amenințată în vreun fel, cercetați-vă să vedeți dacă nu aveți vreun dar spiritual care se potrivește prin specificul său pentru a întări acea persoană. 

'''Cunoașterea darurilor noastre și dorința de a-i întări pe ceilalți'''

Cred că ar fi potrivit să trag concluzia din acest text că nu ar trebui să vă frământați prea mult mintea încercând să identificați darul spiritual pe care îl aveți înainte de a-l folosi. Adică nu vă îngrijorați dacă puteți arăta spre profeție, învățarea celorlalți, înțelepciune, cunoaștere, vindecare, facere de minuni, îndurare sau administrare, etc, spunând: „Ăsta e al meu!” Astfel trebuie gândit: motivul pentru care avem daruri spirituale este pentru a întări credința celorlalți; uite pe cineva a cărui credință este în pericol; cum îl pot ajuta? Apoi fă sau spune ceva ce îți pare că l-ar ajuta cel mai mult, iar dacă persoana este ajutată, este posibil să vă fi descoperit unul dintre daruri.

Dacă l-ați avertizat că este pe o cale greșită, atunci e posibil să aveți „darul avertismentului”. Dacă ați făcut o plimbare cu el sau cu ea și i-ați spus că știți prin ce trece, și i-ați ridicat moralul, probabil că aveți „darul empatiei”. Dacă i-ați primit pe la voi când erau nou veniți și nu cunoșteau pe nimeni probabil că aveți „darul ospitalității”. Nu trebuie să ne cramponăm de etichetarea darurilor nostre. Singura problemă pe care trebuie să ne-o punem să fie: facem tot ce ne stă în putință pentru a întări credința celor din jurul nostru?

Cred cu adevărat că problema necunoașterii darurilor noastre spirituale nu este atât de importantă. De o mult mai mare importanță este lipsa dorinței puternice de a întări credința celorlalți. Natura umană este mai înclinată să distrugă decât să construiască. Calea rezistenței celei mai scăzute conduce spre cârtire, critică și bârfă, și mulți sunt cei care pășesc pe ea. Însă poarta este strâmtă și calea este presărată cu obstacole care conduc spre creșterea și întărirea credinței.

Așadar, problema cheie este să deveniți genul de persoană care se trezește dimineața, îi mulțumește Domnului pentru măreața nostră mântuire, după care spune: „Doamne, cum mai vreau să întăresc astăzi credința oamenilor. Fă ca la sfârșitul acestei zile cineva să fie mai încrezător în promisiunile tale și mai bucuros în harul tău pentru că am pășit pe această cale”. Motivul pentru care spun că a deveni acest gen de persoană este mai important decât a vă găsi darul spiritual este că atunci când deveniți acest gen de persoană Duhul Sfânt nu va lăsa să se piardă dorința inimii voastre. El vă va ajuta să găsiți căi de a întări credința celorlalți, iar aceasta va fi descoperirea darurilor voastre. Așadar haideți să ne dedicăm trup și suflet ca să devenim tot mai mult acel gen de oameni care tânjesc să întărească credința reciprocă.

'''Credința lucrată cu migală de Duhul încurajează credința celorlalți '''

Ei bine, în Romani 1:12 Pavel reformulează versetul 11: „sau, mai degrabă, ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credința pe care o avem împreună, și voi și eu”. Aici, Pavel face două lucruri. În primul rând, folosește tactica „plăcerea e de partea mea”. Vă mai amintiți predica mea pe tema hedonismului creștin și umilința?

E ca și cum am spune: nu fi prea încântat cu privire la abnegația mea; nu fac decât ceea ce îmi place să fac. Când Pavel recitește Romani 1:11, probabil că spune, Hmm, poate că sună cam arogant, ca și cum aș fi un mare martir și le fac pe toate de dragul lor, când de fapt abia aștept să fiu eu însumi puternic încurajat de ei. Așa că, atunci când reformulează versetul 11 în versetul 12, adaugă că și el, nu doar ei, va fi ajutat când se vor întâlni. E primul lucru pe care îl face.

Al doilea lucru pe care îl face este să arate că modul în care le va întări credința prin darul său spiritual (versetul 11) este să-i încurajeze cu credința sa. În versetul 11 scopul său este să-i întărească; în versetul 12 scopul său e să-i încurajeze. În versetul 11 întărește credința prin darul său spiritual; în versetul 12 încurajează prin credința sa. Concluzia pe care o trag din aceste paralele este următoarea: un dar spiritual este o expresie a credinței, care are ca scop să întărească credința. Este activat de credința din noi și are ca scop credința din celălalt. Un alt fel de a exprima acest lucru este: ''un dar spiritual este o capacitate dată de Duhul Sfânt pentru a exprima în mod efectiv credința noastră (în cuvânt sau faptă) pentru întărirea credinței altcuiva.''

Mă ajută să gândesc astfel despre darurile spirituale pentru că mă oprește să le compar pur și simplu cu capacitățile naturale. Mulți necredincioși au un talent ieșit din comun pe diverse domenii, de exemplu, în învățământ sau administrație. Iar aceste capacități sunt date de Dumnezeu, indiferent că oamenii recunosc acest lucru sau nu. Însă acestea nu se vor numi daruri spirituale pentru învățământ sau administrație pentru că nu sunt expresii ale credinței și nu au ca scop să întărească credința.

Credința noastră în promisiunile lui Dumnezeu este canalul prin care curge Duhul Sfânt pentru a întări credința celorlalți (Galateni 3:5). Prin urmare, indiferent ce capacități avem, dacă nu ne bazăm pe Dumnezeu și nu avem ca scop să-i ajutăm pe ceilalți să se bazeze pe el, atunci capacitatea noastră nu este un dar spiritual. Nu este spiritual fiindcă Duhul Sfânt nu curge prin el de la credință la credință.

Acest lucru are implicații uriașe pentru modul în care alegem personalul bisericii și membrii comitetului. Ceea ce înseamnă că nu ne vom întreba niciodată doar la modul simplist „Cine este echipat pentru a fi eficient?” Mereu vom depăși stadiul acest și vom pune întrebarea: „Își folosesc talantul în așa fel încât să spui că este expresia alinței inimii lor cu Domnul? Și își exercită abilitatea având în vedere să întărească credința și bucuria celorlalți?” O biserică unde Duhul Sfânt este viu și puternic va fi o biserică foarte sensibilă la diferența dintre capacitățile naturale și darurile spirituale.

'''Orice virtute folosită de Duhul pentru a întări credința'''

Acum să mergem la Romani 12:3-8, un pasaj ce tratează ceva mai în detaliu darurile spirituale, cu toate că aici sunt denumite doar daruri.

Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simțiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credință pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia… deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat, cine are darul prorociei sa-l întrebuințeze după măsura credinței lui, cine este chemat la o slujbă să se țină de slujba lui. Cine învață pe alții să se țină de învățătură ; cine îmbărbătează pe alții să se țină de îmbărbătare ; cine dă să dea cu inimă largă. Cine cârmuiește să cârmuiască cu râvnă ; cine face milostenie să o facă cu bucurie. (Romani 3,6-8)

Vreau doar să vă atrag atenția asupra a două aspecte. Mai întâi, cred că acest text confirmă ideea anterioară că nu trebuie să ne cramponăm dacă putem sau nu să ne etichetăm darurile. Darurile spirituale nu sunt un grup limitat și bine definit de activitați menționate în Noul Testament. Ci mai curând, darurile spirituale sunt orice capacitate pe care v-o dă Duhul pentru a vă exprima credința ca să întăriți o altă persoană.

Observați că ultimele patru menționate în versetul 8: a sfătui sau a mângâia, a îmbărbăta – este același cuvânt folosit în 1:12, ''a contribui'' (sau a face parte), ''a da ajutor'' (sau a cârmui) și ''toate faptele milei''. Ceea ce este remarcabil cu privire la acestea (cu posibila excepție a lui a cârmui) este faptul că toți credincioșii sunt chemați să facă aceste lucruri: ''să îmbărbăteze, să dea și să fie milostivi''. Deci darul trebuie să constea în faptul că unii sunt echipați de Duhul să facă acest lucru cu mai multă inimă, mai eficient și mai frecvent decât ceilalți. Așadar, absolut orice virtute din viața credinciosului pe care este echipat să o exercite cu însuflețire și în vederea zidirii celorlalți poate fi numit a fi darul său.

'''Ni se dă în măsuri diferite'''

A doua concluzie pe care vreau să o trag din acest text este faptul că atât credința pe care o avem cât și credința pe care trebuie să o încurajăm în ceilalți ne sunt date de Dumnezeu în măsuri diferite. Motivul pentru care Pavel ne învață acest adevăr este pentru a ne ajuta să gândim la rece despre înșine și să nu ne împăunăm. Cei hăruiți sunt mereu în pericolul mândriei—era o problemă teribilă în Corint (și poate că și la Roma). Așadar Pavel descoperă un adevăr profund ce este menit să risipească orice motiv de mândrie—orice lăudăroșenie sau autosuficiență. În versetul 6 afirmă că darurile ni se dau în măsura credinței pe care o avem. Cu alte cuvinte, orice distincție care te scoate în evidență față de ceilalți în ceea ce privește capacitățile se datorează harului—adică este dat în mod gratuit și nu pe merit sau pe muncă. Așa că nu ai de ce să te lauzi.

Însă poate că cineva ar putea spune Bine, nu pot să mă laud cu darul pe care îl am, dar mă pot lăuda cu zelul cu care îl folosesc. E ca și cum cineva ar zice: ei bine, nu mă pot lăuda că m-am născut în America, dar mă pot lăuda că mi-am folosit libertatea pentru a fi productiv și a mă îmbogăți. Ambele afirmații sunt greșite. Moise s-a adresat lui Israel în Deuteronom 8:17:
<blockquote>Vezi să nu zici în inima ta: Tăria mea și puterea mâinii mele mi-au câștigat aceste bogății. Ci adu-ți aminte de Domnul, Dumnezeul tău, căci El îți va da putere să le câștigi. </blockquote>
(Și, apropo, ne va cere cont dacă îl folosim pentru a-i ajuta pe năpăstuiți și nu pentru a ne duce viața în lux și huzur.) În mod asemănător, Pavel se adresează în Romani 12 :3 :
<blockquote>Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simțiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credință pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia. </blockquote>
Așadar nu doar darul, ci și măsura de credință pe care o avem pentru a pune în practică darul este un dar de la Dumnezeu. Iar Dumnezeu ne-a revelat acest lucru nu pentru a ne potoli foamea și tânjirea sufletului după o credință mare, ci pentru a ne umili și a ne determina să privim spre el în orice nevoie. Dumnezeu a făcut toate lucrurile pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu…Pentru ca, după cum este scris : Cine se laudă să se laude în Domnul (1 Corinteni 1 :29, 31).

Puține lucruri țin în frâu mândria noastră, imaginea de sine umilă și cumpătată ca conștientizarea faptului că Duhul Domnului este absolut suveran și dă atât darurile cât și credința de a le întrebuința oricui dorește, întru zidirea Trupului Său. Biserica ar trebui să fie cea mai umilă și mai fericită părtășie de pe fața pământului.

Darurile spirituale

2018-05-16T15:04:57Z

Kathyyee:

{{info|Spiritual Gifts}}'''1 Corinteni 12:1'''

Apostolul Pavel le scria corintenilor: În ce privește darurile duhovnicești, fraților, nu voiesc să fiți în necunoștință (1 Corinteni 12:1). Presupun că acest lucru ni se aplică și nouă: nu trebuie să rămânem neinformați cu privire la natura și scopul darurilor spirituale. Așadar mesajul final din seria noastră despre Duhul Sfânt va avea de-a face cu această temă. În loc să mă ocup prea puțin de 1 Corinteni 12, 13 și 14 (secțiunea principală despre darurile spirituale), am ales să mă concentrez pe mai multe texte de mici dimensiuni ca să le putem examina învățătura îndeaproape.

'''Darurile spirituale întăresc credința în ceilalți'''

Răsfoind Noul Testament primul loc unde întâlnim noțiunea de «dar duhovnicesc» este în Romani 1:11,12. Haideți să analizăm textul împreună. Adresându-se bisericii din Roma, Pavel spune: ''Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră, sau, mai degrabă, ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credința pe care o avem împreună, și voi, și eu''. Traducerea să vă dau vreun dar duhovnicesc ne pune pe piste false pentru că sună ca și cum Pavel vrea să-I ajute să capete vreun dar, însă de fapt textul vrea să spună că vrea să-I facă să beneficieze de darurile sale. Doresc să vă văd, ca să folosesc darurile mele pentru a vă întări.

Primul și cel mai evident lucru pe care îl învățăm din acest pasaj este faptul că darurile duhovnicești sunt date pentru întărirea celorlalți. Desigur, asta nu înseamnă că persoana care are un dar duhovnicesc nu se împărtășește de bucuria darului sau că nu beneficiază de el. (Imediat vom explica acest lucru.) Însă este implicit că darurile sunt date pentru a fi date mai departe. Nu sunt date pentru a fi stocate. Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră. Ce anume este întărirea? Nu se referă la întărirea trupului ci la întărirea credinței. Același cuvânt este folosit și în 1 Tesaloniceni 3:2, unde Pavel spune: 
<blockquote>V-am trimis pe Timotei, fratele nostru și slujitorul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească și să vă îmbărbăteze în credința voastră, pentru ca nimeni dintre voi să nu se clatine în aceste necazuri, căci știți singuri că la aceasta suntem rânduiți. </blockquote>
A întări pe cineva printr-un dar spiritual înseamnă să-i ajuți credința să nu cedeze cu ușurință atunci când necazul intră în viața lor. Avem daruri spiritual pentru a-i ajuta pe ceilalți să-și păstreze credința și să-și mențină echilibrul în furtunile vieții. Dacă pe lângă dvs. există cineva a cărui credință este amenințată în vreun fel, cercetați-vă să vedeți dacă nu aveți vreun dar spiritual care se potrivește prin specificul său pentru a întări acea persoană. 

'''Cunoașterea darurilor noastre și dorința de a-i întări pe ceilalți'''

Cred că ar fi potrivit să trag concluzia din acest text că nu ar trebui să vă frământați prea mult mintea încercând să identificați darul spiritual pe care îl aveți înainte de a-l folosi. Adică nu vă îngrijorați dacă puteți arăta spre profeție, învățarea celorlalți, înțelepciune, cunoaștere, vindecare, facere de minuni, îndurare sau administrare, etc, spunând: „Ăsta e al meu!” Astfel trebuie gândit: motivul pentru care avem daruri spirituale este pentru a întări credința celorlalți; uite pe cineva a cărui credință este în pericol; cum îl pot ajuta? Apoi fă sau spune ceva ce îți pare că l-ar ajuta cel mai mult, iar dacă persoana este ajutată, este posibil să vă fi descoperit unul dintre daruri.

Dacă l-ați avertizat că este pe o cale greșită, atunci e posibil să aveți „darul avertismentului”. Dacă ați făcut o plimbare cu el sau cu ea și i-ați spus că știți prin ce trece, și i-ați ridicat moralul, probabil că aveți „darul empatiei”. Dacă i-ați primit pe la voi când erau nou veniți și nu cunoșteau pe nimeni probabil că aveți „darul ospitalității”. Nu trebuie să ne cramponăm de etichetarea darurilor nostre. Singura problemă pe care trebuie să ne-o punem să fie: facem tot ce ne stă în putință pentru a întări credința celor din jurul nostru?

Cred cu adevărat că problema necunoașterii darurilor noastre spirituale nu este atât de importantă. De o mult mai mare importanță este lipsa dorinței puternice de a întări credința celorlalți. Natura umană este mai înclinată să distrugă decât să construiască. Calea rezistenței celei mai scăzute conduce spre cârtire, critică și bârfă, și mulți sunt cei care pășesc pe ea. Însă poarta este strâmtă și calea este presărată cu obstacole care conduc spre creșterea și întărirea credinței.

Așadar, problema cheie este să deveniți genul de persoană care se trezește dimineața, îi mulțumește Domnului pentru măreața nostră mântuire, după care spune: „Doamne, cum mai vreau să întăresc astăzi credința oamenilor. Fă ca la sfârșitul acestei zile cineva să fie mai încrezător în promisiunile tale și mai bucuros în harul tău pentru că am pășit pe această cale”. Motivul pentru care spun că a deveni acest gen de persoană este mai important decât a vă găsi darul spiritual este că atunci când deveniți acest gen de persoană Duhul Sfânt nu va lăsa să se piardă dorința inimii voastre. El vă va ajuta să găsiți căi de a întări credința celorlalți, iar aceasta va fi descoperirea darurilor voastre. Așadar haideți să ne dedicăm trup și suflet ca să devenim tot mai mult acel gen de oameni care tânjesc să întărească credința reciprocă.

'''Credința lucrată cu migală de Duhul încurajează credința celorlalți '''

Ei bine, în Romani 1:12 Pavel reformulează versetul 11: „sau, mai degrabă, ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credința pe care o avem împreună, și voi și eu”. Aici, Pavel face două lucruri. În primul rând, folosește tactica „plăcerea e de partea mea”. Vă mai amintiți predica mea pe tema hedonismului creștin și umilința?

E ca și cum am spune: nu fi prea încântat cu privire la abnegația mea; nu fac decât ceea ce îmi place să fac. Când Pavel recitește Romani 1:11, probabil că spune, Hmm, poate că sună cam arogant, ca și cum aș fi un mare martir și le fac pe toate de dragul lor, când de fapt abia aștept să fiu eu însumi puternic încurajat de ei. Așa că, atunci când reformulează versetul 11 în versetul 12, adaugă că și el, nu doar ei, va fi ajutat când se vor întâlni. E primul lucru pe care îl face.

Al doilea lucru pe care îl face este să arate că modul în care le va întări credința prin darul său spiritual (versetul 11) este să-i încurajeze cu credința sa. În versetul 11 scopul său este să-i întărească; în versetul 12 scopul său e să-i încurajeze. În versetul 11 întărește credința prin darul său spiritual; în versetul 12 încurajează prin credința sa. Concluzia pe care o trag din aceste paralele este următoarea: un dar spiritual este o expresie a credinței, care are ca scop să întărească credința. Este activat de credința din noi și are ca scop credința din celălalt. Un alt fel de a exprima acest lucru este: ''un dar spiritual este o capacitate dată de Duhul Sfânt pentru a exprima în mod efectiv credința noastră (în cuvânt sau faptă) pentru întărirea credinței altcuiva.''

Mă ajută să gândesc astfel despre darurile spirituale pentru că mă oprește să le compar pur și simplu cu capacitățile naturale. Mulți necredincioși au un talent ieșit din comun pe diverse domenii, de exemplu, în învățământ sau administrație. Iar aceste capacități sunt date de Dumnezeu, indiferent că oamenii recunosc acest lucru sau nu. Însă acestea nu se vor numi daruri spirituale pentru învățământ sau administrație pentru că nu sunt expresii ale credinței și nu au ca scop să întărească credința.

Credința noastră în promisiunile lui Dumnezeu este canalul prin care curge Duhul Sfânt pentru a întări credința celorlalți (Galateni 3:5). Prin urmare, indiferent ce capacități avem, dacă nu ne bazăm pe Dumnezeu și nu avem ca scop să-i ajutăm pe ceilalți să se bazeze pe el, atunci capacitatea noastră nu este un dar spiritual. Nu este spiritual fiindcă Duhul Sfânt nu curge prin el de la credință la credință.

Acest lucru are implicații uriașe pentru modul în care alegem personalul bisericii și membrii comitetului. Ceea ce înseamnă că nu ne vom întreba niciodată doar la modul simplist „Cine este echipat pentru a fi eficient?” Mereu vom depăși stadiul acest și vom pune întrebarea: „Își folosesc talantul în așa fel încât să spui că este expresia alinței inimii lor cu Domnul? Și își exercită abilitatea având în vedere să întărească credința și bucuria celorlalți?” O biserică unde Duhul Sfânt este viu și puternic va fi o biserică foarte sensibilă la diferența dintre capacitățile naturale și darurile spirituale.

'''Orice virtute folosită de Duhul pentru a întări credința'''

Acum să mergem la Romani 12:3-8, un pasaj ce tratează ceva mai în detaliu darurile spirituale, cu toate că aici sunt denumite doar daruri.

Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simțiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credință pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia… deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat, cine are darul prorociei sa-l întrebuințeze după măsura credinței lui, cine este chemat la o slujbă să se țină de slujba lui. Cine învață pe alții să se țină de învățătură ; cine îmbărbătează pe alții să se țină de îmbărbătare ; cine dă să dea cu inimă largă. Cine cârmuiește să cârmuiască cu râvnă ; cine face milostenie să o facă cu bucurie. (Romani 3,6-8)

Vreau doar să vă atrag atenția asupra a două aspecte. Mai întâi, cred că acest text confirmă ideea anterioară că nu trebuie să ne cramponăm dacă putem sau nu să ne etichetăm darurile. Darurile spirituale nu sunt un grup limitat și bine definit de activitați menționate în Noul Testament. Ci mai curând, darurile spirituale sunt orice capacitate pe care v-o dă Duhul pentru a vă exprima credința ca să întăriți o altă persoană.

Observați că ultimele patru menționate în versetul 8: a sfătui sau a mângâia, a îmbărbăta – este același cuvânt folosit în 1:12, a contribui (sau a face parte), a da ajutor (sau a cârmui) și toate faptele milei. Ceea ce este remarcabil cu privire la acestea (cu posibila excepție a lui a cârmui) este faptul că toți credincioșii sunt chemați să facă aceste lucruri: să îmbărbăteze, să dea și să fie milostivi. Deci darul trebuie să constea în faptul că unii sunt echipați de Duhul să facă acest lucru cu mai multă inimă, mai eficient și mai frecvent decât ceilalți. Așadar, absolut orice virtute din viața credinciosului pe care este echipat să o exercite cu însuflețire și în vederea zidirii celorlalți poate fi numit a fi darul său.

'''Ni se dă în măsuri diferite'''

A doua concluzie pe care vreau să o trag din acest text este faptul că atât credința pe care o avem cât și credința pe care trebuie să o încurajăm în ceilalți ne sunt date de Dumnezeu în măsuri diferite. Motivul pentru care Pavel ne învață acest adevăr este pentru a ne ajuta să gândim la rece despre înșine și să nu ne împăunăm. Cei hăruiți sunt mereu în pericolul mândriei—era o problemă teribilă în Corint (și poate că și la Roma). Așadar Pavel descoperă un adevăr profund ce este menit să risipească orice motiv de mândrie—orice lăudăroșenie sau autosuficiență. În versetul 6 afirmă că darurile ni se dau în măsura credinței pe care o avem. Cu alte cuvinte, orice distincție care te scoate în evidență față de ceilalți în ceea ce privește capacitățile se datorează harului—adică este dat în mod gratuit și nu pe merit sau pe muncă. Așa că nu ai de ce să te lauzi.

Însă poate că cineva ar putea spune Bine, nu pot să mă laud cu darul pe care îl am, dar mă pot lăuda cu zelul cu care îl folosesc. E ca și cum cineva ar zice: ei bine, nu mă pot lăuda că m-am născut în America, dar mă pot lăuda că mi-am folosit libertatea pentru a fi productiv și a mă îmbogăți. Ambele afirmații sunt greșite. Moise s-a adresat lui Israel în Deuteronom 8:17:
<blockquote>
Vezi să nu zici în inima ta: Tăria mea și puterea mâinii mele mi-au câștigat aceste bogății. Ci adu-ți aminte de Domnul, Dumnezeul tău, căci El îți va da putere să le câștigi.
</blockquote>
(Și, apropo, ne va cere cont dacă îl folosim pentru a-i ajuta pe năpăstuiți și nu pentru a ne duce viața în lux și huzur.) În mod asemănător, Pavel se adresează în Romani 12 :3 :
<blockquote>
Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simțiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credință pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia.
</blockquote>
Așadar nu doar darul, ci și măsura de credință pe care o avem pentru a pune în practică darul este un dar de la Dumnezeu. Iar Dumnezeu ne-a revelat acest lucru nu pentru a ne potoli foamea și tânjirea sufletului după o credință mare, ci pentru a ne umili și a ne determina să privim spre el în orice nevoie. Dumnezeu a făcut toate lucrurile pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu…Pentru ca, după cum este scris : Cine se laudă să se laude în Domnul (1 Corinteni 1 :29, 31).

Puține lucruri țin în frâu mândria noastră, imaginea de sine umilă și cumpătată ca conștientizarea faptului că Duhul Domnului este absolut suveran și dă atât darurile cât și credința de a le întrebuința oricui dorește, întru zidirea Trupului Său. Biserica ar trebui să fie cea mai umilă și mai fericită părtășie de pe fața pământului.

Darurile spirituale

2018-05-16T15:00:12Z

Kathyyee:

{{info|Spiritual Gifts}}'''1 Corinteni 12:1'''

Apostolul Pavel le scria corintenilor: În ce privește darurile duhovnicești, fraților, nu voiesc să fiți în necunoștință (1 Corinteni 12:1). Presupun că acest lucru ni se aplică și nouă: nu trebuie să rămânem neinformați cu privire la natura și scopul darurilor spirituale. Așadar mesajul final din seria noastră despre Duhul Sfânt va avea de-a face cu această temă. În loc să mă ocup prea puțin de 1 Corinteni 12, 13 și 14 (secțiunea principală despre darurile spirituale), am ales să mă concentrez pe mai multe texte de mici dimensiuni ca să le putem examina învățătura îndeaproape.

'''Darurile spirituale întăresc credința în ceilalți'''

Răsfoind Noul Testament primul loc unde întâlnim noțiunea de «dar duhovnicesc» este în Romani 1:11,12. Haideți să analizăm textul împreună. Adresându-se bisericii din Roma, Pavel spune: ''Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră, sau, mai degrabă, ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credința pe care o avem împreună, și voi, și eu''. Traducerea să vă dau vreun dar duhovnicesc ne pune pe piste false pentru că sună ca și cum Pavel vrea să-I ajute să capete vreun dar, însă de fapt textul vrea să spună că vrea să-I facă să beneficieze de darurile sale. Doresc să vă văd, ca să folosesc darurile mele pentru a vă întări.

Primul și cel mai evident lucru pe care îl învățăm din acest pasaj este faptul că darurile duhovnicești sunt date pentru întărirea celorlalți. Desigur, asta nu înseamnă că persoana care are un dar duhovnicesc nu se împărtășește de bucuria darului sau că nu beneficiază de el. (Imediat vom explica acest lucru.) Însă este implicit că darurile sunt date pentru a fi date mai departe. Nu sunt date pentru a fi stocate. Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră. Ce anume este întărirea? Nu se referă la întărirea trupului ci la întărirea credinței. Același cuvânt este folosit și în 1 Tesaloniceni 3:2, unde Pavel spune: 
<blockquote>V-am trimis pe Timotei, fratele nostru și slujitorul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească și să vă îmbărbăteze în credința voastră, pentru ca nimeni dintre voi să nu se clatine în aceste necazuri, căci știți singuri că la aceasta suntem rânduiți. </blockquote>
A întări pe cineva printr-un dar spiritual înseamnă să-i ajuți credința să nu cedeze cu ușurință atunci când necazul intră în viața lor. Avem daruri spiritual pentru a-i ajuta pe ceilalți să-și păstreze credința și să-și mențină echilibrul în furtunile vieții. Dacă pe lângă dvs. există cineva a cărui credință este amenințată în vreun fel, cercetați-vă să vedeți dacă nu aveți vreun dar spiritual care se potrivește prin specificul său pentru a întări acea persoană. 

'''Cunoașterea darurilor noastre și dorința de a-i întări pe ceilalți'''

Cred că ar fi potrivit să trag concluzia din acest text că nu ar trebui să vă frământați prea mult mintea încercând să identificați darul spiritual pe care îl aveți înainte de a-l folosi. Adică nu vă îngrijorați dacă puteți arăta spre profeție, învățarea celorlalți, înțelepciune, cunoaștere, vindecare, facere de minuni, îndurare sau administrare, etc, spunând: „Ăsta e al meu!” Astfel trebuie gândit: motivul pentru care avem daruri spirituale este pentru a întări credința celorlalți; uite pe cineva a cărui credință este în pericol; cum îl pot ajuta? Apoi fă sau spune ceva ce îți pare că l-ar ajuta cel mai mult, iar dacă persoana este ajutată, este posibil să vă fi descoperit unul dintre daruri.

Dacă l-ați avertizat că este pe o cale greșită, atunci e posibil să aveți „darul avertismentului”. Dacă ați făcut o plimbare cu el sau cu ea și i-ați spus că știți prin ce trece, și i-ați ridicat moralul, probabil că aveți „darul empatiei”. Dacă i-ați primit pe la voi când erau nou veniți și nu cunoșteau pe nimeni probabil că aveți „darul ospitalității”. Nu trebuie să ne cramponăm de etichetarea darurilor nostre. Singura problemă pe care trebuie să ne-o punem să fie: facem tot ce ne stă în putință pentru a întări credința celor din jurul nostru?

Cred cu adevărat că problema necunoașterii darurilor noastre spirituale nu este atât de importantă. De o mult mai mare importanță este lipsa dorinței puternice de a întări credința celorlalți. Natura umană este mai înclinată să distrugă decât să construiască. Calea rezistenței celei mai scăzute conduce spre cârtire, critică și bârfă, și mulți sunt cei care pășesc pe ea. Însă poarta este strâmtă și calea este presărată cu obstacole care conduc spre creșterea și întărirea credinței.

Așadar, problema cheie este să deveniți genul de persoană care se trezește dimineața, îi mulțumește Domnului pentru măreața nostră mântuire, după care spune: „Doamne, cum mai vreau să întăresc astăzi credința oamenilor. Fă ca la sfârșitul acestei zile cineva să fie mai încrezător în promisiunile tale și mai bucuros în harul tău pentru că am pășit pe această cale”. Motivul pentru care spun că a deveni acest gen de persoană este mai important decât a vă găsi darul spiritual este că atunci când deveniți acest gen de persoană Duhul Sfânt nu va lăsa să se piardă dorința inimii voastre. El vă va ajuta să găsiți căi de a întări credința celorlalți, iar aceasta va fi descoperirea darurilor voastre. Așadar haideți să ne dedicăm trup și suflet ca să devenim tot mai mult acel gen de oameni care tânjesc să întărească credința reciprocă.

'''Credința lucrată cu migală de Duhul încurajează credința celorlalți '''

Ei bine, în Romani 1:12 Pavel reformulează versetul 11: „sau, mai degrabă, ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credința pe care o avem împreună, și voi și eu”. Aici, Pavel face două lucruri. În primul rând, folosește tactica „plăcerea e de partea mea”. Vă mai amintiți predica mea pe tema hedonismului creștin și umilința?

E ca și cum am spune: nu fi prea încântat cu privire la abnegația mea; nu fac decât ceea ce îmi place să fac. Când Pavel recitește Romani 1:11, probabil că spune, Hmm, poate că sună cam arogant, ca și cum aș fi un mare martir și le fac pe toate de dragul lor, când de fapt abia aștept să fiu eu însumi puternic încurajat de ei. Așa că, atunci când reformulează versetul 11 în versetul 12, adaugă că și el, nu doar ei, va fi ajutat când se vor întâlni. E primul lucru pe care îl face.

Al doilea lucru pe care îl face este să arate că modul în care le va întări credința prin darul său spiritual (versetul 11) este să-i încurajeze cu credința sa. În versetul 11 scopul său este să-i întărească; în versetul 12 scopul său e să-i încurajeze. În versetul 11 întărește credința prin darul său spiritual; în versetul 12 încurajează prin credința sa. Concluzia pe care o trag din aceste paralele este următoarea: un dar spiritual este o expresie a credinței, care are ca scop să întărească credința. Este activat de credința din noi și are ca scop credința din celălalt. Un alt fel de a exprima acest lucru este: ''un dar spiritual este o capacitate dată de Duhul Sfânt pentru a exprima în mod efectiv credința noastră (în cuvânt sau faptă) pentru întărirea credinței altcuiva.''

Mă ajută să gândesc astfel despre darurile spirituale pentru că mă oprește să le compar pur și simplu cu capacitățile naturale. Mulți necredincioși au un talent ieșit din comun pe diverse domenii, de exemplu, în învățământ sau administrație. Iar aceste capacități sunt date de Dumnezeu, indiferent că oamenii recunosc acest lucru sau nu. Însă acestea nu se vor numi daruri spirituale pentru învățământ sau administrație pentru că nu sunt expresii ale credinței și nu au ca scop să întărească credința.

Credința noastră în promisiunile lui Dumnezeu este canalul prin care curge Duhul Sfânt pentru a întări credința celorlalți (Galateni 3:5). Prin urmare, indiferent ce capacități avem, dacă nu ne bazăm pe Dumnezeu și nu avem ca scop să-i ajutăm pe ceilalți să se bazeze pe el, atunci capacitatea noastră nu este un dar spiritual. Nu este spiritual fiindcă Duhul Sfânt nu curge prin el de la credință la credință.

Acest lucru are implicații uriașe pentru modul în care alegem personalul bisericii și membrii comitetului. Ceea ce înseamnă că nu ne vom întreba niciodată doar la modul simplist „Cine este echipat pentru a fi eficient?” Mereu vom depăși stadiul acest și vom pune întrebarea: „Își folosesc talantul în așa fel încât să spui că este expresia alinței inimii lor cu Domnul? Și își exercită abilitatea având în vedere să întărească credința și bucuria celorlalți?” O biserică unde Duhul Sfânt este viu și puternic va fi o biserică foarte sensibilă la diferența dintre capacitățile naturale și darurile spirituale.

'''Orice virtute folosită de Duhul pentru a întări credința'''

Acum să mergem la Romani 12:3-8, un pasaj ce tratează ceva mai în detaliu darurile spirituale, cu toate că aici sunt denumite doar daruri.

Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simțiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credință pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia… deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat, cine are darul prorociei sa-l întrebuințeze după măsura credinței lui, cine este chemat la o slujbă să se țină de slujba lui. Cine învață pe alții să se țină de învățătură ; cine îmbărbătează pe alții să se țină de îmbărbătare ; cine dă să dea cu inimă largă. Cine cârmuiește să cârmuiască cu râvnă ; cine face milostenie să o facă cu bucurie. (Romani 3,6-8)

Vreau doar să vă atrag atenția asupra a două aspecte. Mai întâi, cred că acest text confirmă ideea anterioară că nu trebuie să ne cramponăm dacă putem sau nu să ne etichetăm darurile. Darurile spirituale nu sunt un grup limitat și bine definit de activitați menționate în Noul Testament. Ci mai curând, darurile spirituale sunt orice capacitate pe care v-o dă Duhul pentru a vă exprima credința ca să întăriți o altă persoană. Observați că ultimele patru menționate în versetul 8: a sfătui sau a mângâia, a îmbărbăta – este același cuvânt folosit în 1:12, a contribui (sau a face parte), a da ajutor (sau a cârmui) și toate faptele milei. Ceea ce este remarcabil cu privire la acestea (cu posibila excepție a lui a cârmui) este faptul că toți credincioșii sunt chemați să facă aceste lucruri: să îmbărbăteze, să dea și să fie milostivi. Deci darul trebuie să constea în faptul că unii sunt echipați de Duhul să facă acest lucru cu mai multă inimă, mai eficient și mai frecvent decât ceilalți. Așadar, absolut orice virtute din viața credinciosului pe care este echipat să o exercite cu însuflețire și în vederea zidirii celorlalți poate fi numit a fi darul său.

Ni se dă în măsuri diferite

A doua concluzie pe care vreau să o trag din acest text este faptul că atât credința pe care o avem cât și credința pe care trebuie să o încurajăm în ceilalți ne sunt date de Dumnezeu în măsuri diferite. Motivul pentru care Pavel ne învață acest adevăr este pentru a ne ajuta să gândim la rece despre înșine și să nu ne împăunăm. Cei hăruiți sunt mereu în pericolul mândriei—era o problemă teribilă în Corint (și poate că și la Roma). Așadar Pavel descoperă un adevăr profund ce este menit să risipească orice motiv de mândrie—orice lăudăroșenie sau autosuficiență. În versetul 6 afirmă că darurile ni se dau în măsura credinței pe care o avem. Cu alte cuvinte, orice distincție care te scoate în evidență față de ceilalți în ceea ce privește capacitățile se datorează harului—adică este dat în mod gratuit și nu pe merit sau pe muncă. Așa că nu ai de ce să te lauzi.
Însă poate că cineva ar putea spune Bine, nu pot să mă laud cu darul pe care îl am, dar mă pot lăuda cu zelul cu care îl folosesc. E ca și cum cineva ar zice: ei bine, nu mă pot lăuda că m-am născut în America, dar mă pot lăuda că mi-am folosit libertatea pentru a fi productiv și a mă îmbogăți. Ambele afirmații sunt greșite. Moise s-a adresat lui Israel în Deuteronom 8:17: Vezi să nu zici în inima ta: Tăria mea și puterea mâinii mele mi-au câștigat aceste bogății. Ci adu-ți aminte de Domnul, Dumnezeul tău, căci El îți va da putere să le câștigi. (Și, apropo, ne va cere cont dacă îl folosim pentru a-i ajuta pe năpăstuiți și nu pentru a ne duce viața în lux și huzur.) În mod asemănător, Pavel se adresează în Romani 12 :3 : Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simțiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credință pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia.
Așadar nu doar darul, ci și măsura de credință pe care o avem pentru a pune în practică darul este un dar de la Dumnezeu. Iar Dumnezeu ne-a revelat acest lucru nu pentru a ne potoli foamea și tânjirea sufletului după o credință mare, ci pentru a ne umili și a ne determina să privim spre el în orice nevoie. Dumnezeu a făcut toate lucrurile pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu…Pentru ca, după cum este scris : Cine se laudă să se laude în Domnul (1 Corinteni 1 :29, 31). Puține lucruri țin în frâu mândria noastră, imaginea de sine umilă și cumpătată ca conștientizarea faptului că Duhul Domnului este absolut suveran și dă atât darurile cât și credința de a le întrebuința oricui dorește, întru zidirea Trupului Său. Biserica ar trebui să fie cea mai umilă și mai fericită părtășie de pe fața pământului.

Darurile spirituale

2018-05-07T13:27:59Z

Kathyyee:

{{info|Spiritual Gifts}}'''1 Corinteni 12:1'''

Apostolul Pavel le scria corintenilor: În ce privește darurile duhovnicești, fraților, nu voiesc să fiți în necunoștință (1 Corinteni 12:1). Presupun că acest lucru ni se aplică și nouă: nu trebuie să rămânem neinformați cu privire la natura și scopul darurilor spirituale. Așadar mesajul final din seria noastră despre Duhul Sfânt va avea de-a face cu această temă. În loc să mă ocup prea puțin de 1 Corinteni 12, 13 și 14 (secțiunea principală despre darurile spirituale), am ales să mă concentrez pe mai multe texte de mici dimensiuni ca să le putem examina învățătura îndeaproape.

'''Darurile spirituale întăresc credința în ceilalți'''

Răsfoind Noul Testament primul loc unde întâlnim noțiunea de «dar duhovnicesc» este în Romani 1:11,12. Haideți să analizăm textul împreună. Adresându-se bisericii din Roma, Pavel spune: ''Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră, sau, mai degrabă, ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credința pe care o avem împreună, și voi, și eu''. Traducerea să vă dau vreun dar duhovnicesc ne pune pe piste false pentru că sună ca și cum Pavel vrea să-I ajute să capete vreun dar, însă de fapt textul vrea să spună că vrea să-I facă să beneficieze de darurile sale. Doresc să vă văd, ca să folosesc darurile mele pentru a vă întări.

Primul și cel mai evident lucru pe care îl învățăm din acest pasaj este faptul că darurile duhovnicești sunt date pentru întărirea celorlalți. Desigur, asta nu înseamnă că persoana care are un dar duhovnicesc nu se împărtășește de bucuria darului sau că nu beneficiază de el. (Imediat vom explica acest lucru.) Însă este implicit că darurile sunt date pentru a fi date mai departe. Nu sunt date pentru a fi stocate. Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră. Ce anume este întărirea? Nu se referă la întărirea trupului ci la întărirea credinței. Același cuvânt este folosit și în 1 Tesaloniceni 3:2, unde Pavel spune: 
<blockquote>V-am trimis pe Timotei, fratele nostru și slujitorul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească și să vă îmbărbăteze în credința voastră, pentru ca nimeni dintre voi să nu se clatine în aceste necazuri, căci știți singuri că la aceasta suntem rânduiți. </blockquote>
A întări pe cineva printr-un dar spiritual înseamnă să-i ajuți credința să nu cedeze cu ușurință atunci când necazul intră în viața lor. Avem daruri spiritual pentru a-i ajuta pe ceilalți să-și păstreze credința și să-și mențină echilibrul în furtunile vieții. Dacă pe lângă dvs. există cineva a cărui credință este amenințată în vreun fel, cercetați-vă să vedeți dacă nu aveți vreun dar spiritual care se potrivește prin specificul său pentru a întări acea persoană. 

'''Cunoașterea darurilor noastre și dorința de a-i întări pe ceilalți'''

Cred că ar fi potrivit să trag concluzia din acest text că nu ar trebui să vă frământați prea mult mintea încercând să identificați darul spiritual pe care îl aveți înainte de a-l folosi. Adică nu vă îngrijorați dacă puteți arăta spre profeție, învățarea celorlalți, înțelepciune, cunoaștere, vindecare, facere de minuni, îndurare sau administrare, etc, spunând: „Ăsta e al meu!” Astfel trebuie gândit: motivul pentru care avem daruri spirituale este pentru a întări credința celorlalți; uite pe cineva a cărui credință este în pericol; cum îl pot ajuta? Apoi fă sau spune ceva ce îți pare că l-ar ajuta cel mai mult, iar dacă persoana este ajutată, este posibil să vă fi descoperit unul dintre daruri.

Dacă l-ați avertizat că este pe o cale greșită, atunci e posibil să aveți „darul avertismentului”. Dacă ați făcut o plimbare cu el sau cu ea și i-ați spus că știți prin ce trece, și i-ați ridicat moralul, probabil că aveți „darul empatiei”. Dacă i-ați primit pe la voi când erau nou veniți și nu cunoșteau pe nimeni probabil că aveți „darul ospitalității”. Nu trebuie să ne cramponăm de etichetarea darurilor nostre. Singura problemă pe care trebuie să ne-o punem să fie: facem tot ce ne stă în putință pentru a întări credința celor din jurul nostru?

Cred cu adevărat că problema necunoașterii darurilor noastre spirituale nu este atât de importantă. De o mult mai mare importanță este lipsa dorinței puternice de a întări credința celorlalți. Natura umană este mai înclinată să distrugă decât să construiască. Calea rezistenței celei mai scăzute conduce spre cârtire, critică și bârfă, și mulți sunt cei care pășesc pe ea. Însă poarta este strâmtă și calea este presărată cu obstacole care conduc spre creșterea și întărirea credinței.

Așadar, problema cheie este să deveniți genul de persoană care se trezește dimineața, îi mulțumește Domnului pentru măreața nostră mântuire, după care spune: „Doamne, cum mai vreau să întăresc astăzi credința oamenilor. Fă ca la sfârșitul acestei zile cineva să fie mai încrezător în promisiunile tale și mai bucuros în harul tău pentru că am pășit pe această cale”. Motivul pentru care spun că a deveni acest gen de persoană este mai important decât a vă găsi darul spiritual este că atunci când deveniți acest gen de persoană Duhul Sfânt nu va lăsa să se piardă dorința inimii voastre. El vă va ajuta să găsiți căi de a întări credința celorlalți, iar aceasta va fi descoperirea darurilor voastre. Așadar haideți să ne dedicăm trup și suflet ca să devenim tot mai mult acel gen de oameni care tânjesc să întărească credința reciprocă.

'''Credința lucrată cu migală de Duhul încurajează credința celorlalți '''

Ei bine, în Romani 1:12 Pavel reformulează versetul 11: „sau, mai degrabă, ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credința pe care o avem împreună, și voi și eu”. Aici, Pavel face două lucruri. În primul rând, folosește tactica „plăcerea e de partea mea”. Vă mai amintiți predica mea pe tema hedonismului creștin și umilința?

E ca și cum am spune: nu fi prea încântat cu privire la abnegația mea; nu fac decât ceea ce îmi place să fac. Când Pavel recitește Romani 1:11, probabil că spune, Hmm, poate că sună cam arogant, ca și cum aș fi un mare martir și le fac pe toate de dragul lor, când de fapt abia aștept să fiu eu însumi puternic încurajat de ei. Așa că, atunci când reformulează versetul 11 în versetul 12, adaugă că și el, nu doar ei, va fi ajutat când se vor întâlni. E primul lucru pe care îl face.

Al doilea lucru pe care îl face este să arate că modul în care le va întări credința prin darul său spiritual (versetul 11) este să-i încurajeze cu credința sa. În versetul 11 scopul său este să-i întărească; în versetul 12 scopul său e să-i încurajeze. În versetul 11 întărește credința prin darul său spiritual; în versetul 12 încurajează prin credința sa. Concluzia pe care o trag din aceste paralele este următoarea: un dar spiritual este o expresie a credinței, care are ca scop să întărească credința. Este activat de credința din noi și are ca scop credința din celălalt. Un alt fel de a exprima acest lucru este: ''un dar spiritual este o capacitate dată de Duhul Sfânt pentru a exprima în mod efectiv credința noastră (în cuvânt sau faptă) pentru întărirea credinței altcuiva.''

Mă ajută să gândesc astfel despre darurile spirituale pentru că mă oprește să le compar pur și simplu cu capacitățile naturale. Mulți necredincioși au un talent ieșit din comun pe diverse domenii, de exemplu, în învățământ sau administrație. Iar aceste capacități sunt date de Dumnezeu, indiferent că oamenii recunosc acest lucru sau nu. Însă acestea nu se vor numi daruri spirituale pentru învățământ sau administrație pentru că nu sunt expresii ale credinței și nu au ca scop să întărească credința.

Credința noastră în promisiunile lui Dumnezeu este canalul prin care curge Duhul Sfânt pentru a întări credința celorlalți (Galateni 3:5). Prin urmare, indiferent ce capacități avem, dacă nu ne bazăm pe Dumnezeu și nu avem ca scop să-i ajutăm pe ceilalți să se bazeze pe el, atunci capacitatea noastră nu este un dar spiritual. Nu este spiritual fiindcă Duhul Sfânt nu curge prin el de la credință la credință.

Acest lucru are implicații uriașe pentru modul în care alegem personalul bisericii și membrii comitetului. Ceea ce înseamnă că nu ne vom întreba niciodată doar la modul simplist „Cine este echipat pentru a fi eficient?” Mereu vom depăși stadiul acest și vom pune întrebarea: „Își folosesc talantul în așa fel încât să spui că este expresia alinței inimii lor cu Domnul? Și își exercită abilitatea având în vedere să întărească credința și bucuria celorlalți?” O biserică unde Duhul Sfânt este viu și puternic va fi o biserică foarte sensibilă la diferența dintre capacitățile naturale și darurile spirituale.

Orice virtute folosită de Duhul pentru a întări credința

Acum să mergem la Romani 12:3-8, un pasaj ce tratează ceva mai în detaliu darurile spirituale, cu toate că aici sunt denumite doar daruri.

Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simțiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credință pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia… deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat, cine are darul prorociei sa-l întrebuințeze după măsura credinței lui, cine este chemat la o slujbă să se țină de slujba lui. Cine învață pe alții să se țină de învățătură ; cine îmbărbătează pe alții să se țină de îmbărbătare ; cine dă să dea cu inimă largă. Cine cârmuiește să cârmuiască cu râvnă ; cine face milostenie să o facă cu bucurie. (Romani 3,6-8)

Darurile spirituale

2018-05-07T13:13:20Z

Kathyyee:

Darurile spirituale

2018-05-03T01:35:28Z

Kathyyee: Pagină nouă: {{info|Spiritual Gifts}}'''1 Corinteni 12:1''' Apostolul Pavel le scria corintenilor: În ce privește darurile duhovnicești, fraților, nu voiesc să fiți în necunoștință (1 ...

Cum să ne rugăm ca Isus

2018-05-03T00:40:28Z

Kathyyee: Pagină nouă: {{info|How to Pray Like Jesus}}'''Transcriere audio''' Matei 6:9–10: Iată, dar, cum trebuie să vă rugați, [ucenicilor], Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se Nu...

{{info|How to Pray Like Jesus}}'''Transcriere audio'''

Matei 6:9–10: Iată, dar, cum trebuie să vă rugați, [ucenicilor], Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău. Vie împărăția Ta, facă-se voia Ta. Primul lucru pe care ne învață Isus să îl cerem în rugăciune este: ''preamărește-ți numele în lume''. Acesta ar trebui să fie cel dintâi lucru de cerut în rugăciune. Cum stai la acest capitol?

Rugăciunea numărul unu de pe buzele noastre, care izvorăște din inima noastră să fie: sfințească-se Numele Tău în viața mea, în familia mea, în biserica mea, în acest oraș, în această lume. O, fă-ți numele sfânt, curat, drept, pus deoparte, valoros, special, măreț. Arată-te lumii, Doamne. Sfințească-se numele Tău. Aceasta este cererea numărul unu ce se înalță zilnic din biserică, din inima voastră, iar Dumnezeu Fiul v-a învățat să vă rugați astfel. Cu alte cuvinte, Dumnezeu vă învață să vă rugați pentru slava lui Dumnezeu.

Evanghelia în 6 minute

2018-02-14T02:20:04Z

Kathyyee: A protejat "Evanghelia în 6 minute" ([edit=sysop] (indefinit) [move=sysop] (indefinit))

{{info|The Gospel in 6 Minutes}}

==== Ce e Evanghelia? ====

Ce e Evanghelia? O sa va explic printr-o propozitie.

Evanghelia e vestea ca Iisus Hristos, Cel Drept, si-a dat viata pentru pacatele noastre si s-a ridicat din nou, victorios pe vecie asupra dusmanilor sai, astfel incat acum cei care cred sa nu mai fie condamnati, ci sa aiba parte doar de bucurie vesnica.

Aceasta e Evanghelia.

==== Nu poti depasi Evanghelia ====

Nu depasesti niciodata, niciodata, ''niciodata'' nevoia de ea. Nu considera Evanghelia ca fiind 'Modul prin care esti salvat, apoi devii mai puternic lasand-o in urma si facand altceva'.

Nu! Dumnezeu ne intareste prin Evanghelie in fiecare zi, pana in ziua in care cadem.

Nu depasesti niciodata nevoia de a-ti predica Evanghelia.

==== Cum ne intareste Evanghelia ====

Va dau un exemplu, si nu il folosesc pentru ca e important sa vorbesc despre viata mea, ci pentru ca e ceva ce am intampinat si care in ultimul an m-a facut sa simt mai mult decat oricand forta Evangheliei pentru a deveni mai puternic. (Multi dintre voi intampina situatii mai grave decat cancerul de prostata - ''mult mai'' grave).

Va amintiti versetele pe care vi le-am impartasit in februarie, care pentru mine au fost atotputernice? Am simtit impunsatura fricii exact dupa ce l-am auzit pe doctor spunand 'Cred ca trebuie sa facem o biopsie'. Nu a durat prea mult, multumesc lui Dumnezeu. Si apoi a venit - ce? 1Tesaloniceni 5:9-10. Evanghelie pur si simplu.
<blockquote>
Dumnezeu nu ne-a rânduit spre mânie, ci spre dobândirea mântuirii, prin Domnul nostru Iisus Hristos, care a murit pentru noi, pentru ca noi, fie că veghem, fie că dormim, cu El împreună să vieţuim.
</blockquote>
Hotarat. Pacea precum un rau.

==== Evanghelia e perfecta pentru nevoile tale ====

E Evanghelie pur si simplu, la momentul oportun, pusa in practica in mod perfect, perfect potrivita nevoilor mele. De aceea Biblia e asa de groasa - pentru ca tu ai nevoi multe si variate. Si exista locuri potrivite in care Biblia ti se poate explica, astfel incat, daca tu te cufunzi in intreaga carte, fiind mereu atent la ceea ce Hristos a creat si a obtinut pentru tine in aceasta istorisire groasa si mareata a comunicarii lui Dumnezeu cu oamenii, el iti va da ceea ce iti trebuie.

Asadar, totul in mine spune, si sper sa spun pana in ziua cand voi muri, 'Acum, celui care poate sa ma intareasca, conform Evangheliei lui Pavel, lui, -acelui Dumnezeu- sa fie slava pe vecie'.

Dumnezeu a intrat in istorie prin Iisus Hristos, el a murit pentru a distruge puterea iadului si a mortii, a Satanei si a pacatelor; si a facut-o prin Evanghelia lui Iisus Hristos.

==== O invocare la credinta ====

Stiu ca printre cei care citesc asta exista persoane care nu cred in Iisus Hristos, si deci nu se pot astepta decat la condamnare. Asa ca o sa pledez aici cu voi, la sfarsit : inabusiti razvratirea asta. Inabusiti-o. Si acceptati, pur si simplu, credinta ca Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel drept, a murit pentru pacatele noastre. S-a ridicat a treia zi, victorios asupra tuturor dusmanilor sai. El va domni pana cand isi va invinge toti dusmanii. Iertarea pacatelor si un loc langa Dumnezeu se obtine liber doar prin el, doar prin credinta.

Va rog, nu incercati sa descoperiti taria in voi insisi, nu o veti gasi cand veti avea nevoie de ea. Veti gasi o singura putere - puterea pe care o da Dumnezeu prin Evanghelie.

Nu o amanati.

Evanghelia în 6 minute

2018-02-14T02:19:21Z

Kathyyee:

Vom fi fără pată în ziua când Domnul se va întoarce?

2018-01-10T18:45:10Z

Kathyyee: A protejat "Vom fi fără pată în ziua când Domnul se va întoarce?" ([edit=sysop] (indefinit) [move=sysop] (indefinit))

{{info|Will We Arrive Blameless on the Day of Christ?}}Există o sfințenie susținută de credință, pe care Pavel vrea ca cei convertiți de el să o aibă în ziua lui Cristos — în ziua când se va întoarce, când cei morți în Cristos vor învia (1 Corinteni 15:23). Această sfințenie (pe care o mai numește și a fi fără pată, a fi fără urmă de vină, a fi deasupra oricărui reproș și puritate) este certă datorită credincioșiei lui Dumnezeu, probabilă datorită credinței perseverente și dependentă de factorul uman.

'''Certitudinea'''

Pavel este sigur că Dumnezeu va lucra această credință perseverentă și sfințenie în copiii Săi născuți din nou pentru ziua lui Cristos. Aceasta este partea credincioșiei lui Dumnezeu.
<blockquote>Dumnezeul păcii să vă sfințească El Însuși pe deplin și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos. Cel care v-a chemat este credincios și va face lucrul acesta (1 Tesaloniceni 5:23-24 ). </blockquote><blockquote>
Așa că să nu duceți lipsă de niciun fel de dar în așteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos. El vă va întări până la sfârșit, în așa fel ca să fiți fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos. Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtășia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru (1 Corinteni, 1, 7-9).
</blockquote><blockquote>
Sunt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos (Filipeni 1 :6).
</blockquote>
La acest lucru se așteaptă, încrezător, Pavel de la cei convertiți de el. Însă nu este de la sine înțeles că vor fi perseverenți în credință și sfințenie. Adică, nu ține în așa măsură de cei născuți din nou ca sfințenia și credința lor să supraviețuiască fără lucrarea lui Dumnezeu în ei.

Creștinul născut din nou, în calitate de făptură nouă a lui Dumnezeu (2 Corinteni 5:17) nu are puterea de a persevera. Ci mai curând făptura nouă are în sine legătura cu Cel care zilnic dă puterea de a persevera. Iar această legătură este sigură, spune Pavel, întrucât este susținută în mod decisiv de Dumnezeu, nu de om. De aceea Pavel insistă, Dumnezeu este credincios, cu siguranță va face acest lucru (1 Tesaloniceni 5:24, 1 Corinteni 1:9).

'''Probabilitatea'''

Totuși, chiar dacă este sigur pentru cei ce sunt făpturi noi în Cristos, Pavel le spune credincioșilor: Voi… (Cristos) v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfățișați înaintea Lui sfinți, fără prihană și fără vină, ''negreșit dacă rămâneți și mai departe întemeiați și neclintiți în credință''. (Coloseni 1- 21-23).
<blockquote>
Sfințenia pe care urmează s-o avem în ziua revenirii lui Cristos este probabilă dacă continuăm în credință. Această probabilitate nu contrazice certitudinea. Dumnezeu este credincios ; el va împlini acest lucru. Însă credinciosului nici să nu-i treacă prin cap că ar putea fi pregătit dacă nu continuă în credință.
</blockquote>
Credincioșia lui Dumnezeu se experimentează prin faptul că permanent trezește în noi harul de a continua în credință. El ne ține. Și face acest lucru dându-ne pasiunea de a-l prețui și de a urma sfințenia.

'''Dependența'''

Pavel nu privește cu mâinile în sân această dinamică a curățirii din viețile creștinilor convertiți de el. Se roagă pentru ei. Și anume se roagă ca ei să fie, de fapt, găsiți curați și fără pată în ziua lui Cristos.

Este absolut sigur că vor ajunge în siguranță și în sfințenie în ziua lui Cristos. Sosirea este probabilă dacă se perseverează în credință. Iar rugăciunile lui Pavel sunt factorul de dependență pe care îl folosește Dumnezeu pentru a-i aduce teferi acasă.
<blockquote>
Și mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoștință și orice pricepere, ca să deosebiți lucrurile alese, pentru ca să fiți curați și să nu vă poticniți până în ziua venirii lui Hristos (Filipeni 1:9-11).
</blockquote><blockquote>
Domnul să vă facă să creșteți tot mai mult în dragoste unii față de alții și față de toți, cum facem și noi înșine pentru voi, ca să vi se întărească inimile și să fie fără prihană în sfințenie înaintea lui Dumnezeu,Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Cristos împreună cu toți sfinții săi (1 Tesaloniceni 3:12-13).
</blockquote>
Prin urmare, fie ca adevărul siguranței lui Pavel să ne facă siguri. Fie ca adevărul probabilității să ne facă serioși. Și fie ca adevărul dependenței să ne facă să ne înconjurăm cu frați și surori care se roagă pentru credința și sfințenia noastră.

Poți fi cu adevărat fericit

2018-01-04T16:08:39Z

Kathyyee: Pagină nouă: {{info|You Really Can Be Happy}} <blockquote> Fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că r...

{{info|You Really Can Be Happy}}
<blockquote>
Fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută (Evrei 11 :6).
</blockquote>
Credința adevărată nu este doar simpla hotărâre de a crede — mai este și așteptarea unei mari bucurii. Dacă nu vii la Dumnezeu așteptând răsplata, atunci nu vii cu credință. Numai când vii la el așteptând să găsești desfătarea ultimă pentru sufletul tău vii cu credință.

Isus a spus: Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată și cine crede în Mine nu va înseta niciodată (Ioan 6 :35). Sufletele noastre sunt flămânde și însetează după ceva ce această lume nu poate niciodată să le dea, dar când te încrezi în Isus, el îți potolește setea și foamea odată pentru totdeauna.

Puterea femeii evlavioase

2017-11-30T05:03:28Z

Kathyyee: A protejat "Puterea femeii evlavioase" ([edit=sysop] (indefinit) [move=sysop] (indefinit))

{{info|The Strength of a Godly Woman}}'''Speranță în Dumnezeul ei'''

Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu și erau supuse bărbaților lor (1 Petru 3:5). Cea mai adâncă rădăcină a feminității este speranța în Dumnezeu. Cea mai adâncă rădăcină a feminității creștine. De aici începem definția feminității creștine. ''Speranța în Dumnezeu''. Femeile sfinte care sperau în Dumnezeu se împodobeau într-un anumit fel. O femeie creștină nu-și pune speranța în soțul ei – nici nu speră să obțină unul. Femeia creștină nu-și pune speranța în felul în care arată.

Vă mai amintiți versetul meu preferat din Proverbe 31, capitolul dedicat femeii? Proverbe 31:25:
<blockquote>
Ea este îmbrăcată cu tărie și slavă și ''râde'' de ziua de mâine.
</blockquote>
Îmi place foarte mult acest verset. Vină ce-o veni, eu râd de ziua de mâine. Aceasta este o femeie. Ea nu bate în retragere, nu fuge, nu este naivă cu privire la ceea ce urmează. Cunoaște ce urmează să vină și râde fiindcă femeile sfinte din vechime sperau într-un Dumnezeu suveran care le promitea femeilor să le dea ajutor ori de câte ori aveau nevoie de el.

Cea mai adâncă rădăcină a femeii creștine este speranța în Dumnezeu, iar din această rădăcină crește puternicul copac al curajului în fața suferinței. Femeia care este în Cristos cunoaște Biblia, cunoaște teologia despre un Dumnezeu suveran care face promisiuni, știe că El promite să-i fie alături indiferent ce se va întâmpla. Își trage seva din aceste promisiuni, iar un anumit tip de copac crește din această rădăcină masivă de speranță în Dumnezeu.

Această speranță în Dumnezeu naște curajul. Iar voi, femeilor, sunteții copiii Sarei dacă faceți binele fără să vă temeți de ceva. (1 Petru 3:6). Aceasta vine din speranța în Dumnezeu. În lume sunt foarte multe lucruri care ne înspăimântă. În ceea ce privește relațiile, copiii, sănătatea, vitorul. Iar Petru spune că veți fi fiicele Sarei dacă nu vă veți teme de nimic pentru că sunteți femei sfinte care speră în Dumnezeu, iar El este suveran peste toate aceste lucruri înspăimântătoare, iar voi știți acest lucru și vă odihniți în El, care vă alungă frica.

Creștinele mature nu sunt naive în ceea ce privește viitorul. Chiar dacă aveți de suferit pentru neprihănire, ferice de voi! N-aveți nicio teamă de ei și nu vă tulburați! (1 Petru 3:14). Știe că va veni suferința. Așa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu să-și încredințeze sufletele credinciosului Ziditor și să facă ce este bine (1 Petru 4:19). Cea mai adâncă rădăcină a femeii creștine este speranța în Dumnezeu, care dă naștere unui copac puternic de curaj în fața suferinței.

Isus nu este polița noastră de asigurare

2017-11-30T05:00:59Z

Kathyyee: A protejat "Isus nu este polița noastră de asigurare" ([edit=sysop] (indefinit) [move=sysop] (indefinit))

{{info|Jesus Isn’t Your Insurance Policy}}'''Transcriere după material audio'''

''Ce este credința? Cum este? Din ce categorie face parte?''

Este primirea lui Cristos așa cum este el: comoara supremă, frumoasă și având în sine orice defătare întrucât este domnul și înlocuitorul nostru divin. Este primirea lui Cristos pentru cine este el, nu ca pe o asigurare de sănătate sau contra incendiilor.

Câte sute de mii de oameni din bisericile noastre nu l-au primit pe Cristos așa cum este el: o comoară frumoasă, măreață, având în sine orice desfătare, și an după an rămân nemântuiți în biserică? Am crescut pe lângă nenumărați astfel de oameni. De aceea, credința transformă în mod inevitabil inima și viața.

Isus nu este polița noastră de asigurare

2017-11-20T21:47:27Z

Kathyyee:

Isus nu este polița noastră de asigurare

2017-11-20T21:46:45Z

Kathyyee:

{{info|Jesus Isn't Your Insurance Plan}}'''Transcriere după material audio'''

''Ce este credința? Cum este? Din ce categorie face parte?''

Este primirea lui Cristos așa cum este el: comoara supremă, frumoasă și având în sine orice defătare întrucât este domnul și înlocuitorul nostru divin. Este primirea lui Cristos pentru cine este el, nu ca pe o asigurare de sănătate sau contra incendiilor.

Câte sute de mii de oameni din bisericile noastre nu l-au primit pe Cristos așa cum este el: o comoară frumoasă, măreață, având în sine orice desfătare, și an după an rămân nemântuiți în biserică? Am crescut pe lângă nenumărați astfel de oameni. De aceea, credința transformă în mod inevitabil inima și viața.

Isus nu este polița noastră de asigurare

2017-11-20T21:46:17Z

Kathyyee: Pagină nouă: {{info}Jesus Isn't Your Insurance Plan}}'''Transcriere după material audio''' ''Ce este credința? Cum este? Din ce categorie face parte?'' Este primirea lui Cristos așa cum est...

{{info}Jesus Isn't Your Insurance Plan}}'''Transcriere după material audio'''

''Ce este credința? Cum este? Din ce categorie face parte?''

Este primirea lui Cristos așa cum este el: comoara supremă, frumoasă și având în sine orice defătare întrucât este domnul și înlocuitorul nostru divin. Este primirea lui Cristos pentru cine este el, nu ca pe o asigurare de sănătate sau contra incendiilor.

Câte sute de mii de oameni din bisericile noastre nu l-au primit pe Cristos așa cum este el: o comoară frumoasă, măreață, având în sine orice desfătare, și an după an rămân nemântuiți în biserică? Am crescut pe lângă nenumărați astfel de oameni. De aceea, credința transformă în mod inevitabil inima și viața.

Puterea femeii evlavioase

2017-11-20T21:36:42Z

Kathyyee: Pagină nouă: {{info|The Strength of a Godly Woman}}'''Speranță în Dumnezeul ei''' Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu și erau supuse bărbaților ...

Vom fi fără pată în ziua când Domnul se va întoarce?

2017-11-20T21:16:51Z

Kathyyee: Pagină nouă: {{info|Will We Arrive Blameless on the Day of Christ?}}Există o sfințenie susținută de credință, pe care Pavel vrea ca cei convertiți de el să o aibă în ziua lui Cristos —...

Hotărârile pe care le iei azi determină evoluţia ta de mâine

2017-11-20T20:43:44Z

Kathyyee: A protejat "Hotărârile pe care le iei azi determină evoluţia ta de mâine" ([edit=sysop] (indefinit) [move=sysop] (indefinit))

{{ info | Today's Decisions Determine Who You'll Be Tomorrow}}

''Conferinţa Naţională 2007''

Următoarele însemnări au fost făcute pe parcursul conferinţei

'''Tema principală'''

Dacă acceptaţi sau nu răbdarea în viaţa voastră creştină depinde ce veţi deveni. Veţi deveni oameni al lui Dumnezeu sau oameni centraţi pe sine, dependenţi de Cristos sau dependenţi de forţele proprii? Tocmai micile alegeri din viaţă vor determina cine veţi deveni.

'''Viaţa este o sumă de mici hotărâri'''

Răbdarea constă într-o „îndelungă ascultare pe aceeaşi direcţie”. Pierderea sensului este rezultatul cumulat a mai multe decizii proaste.

Trebuie să ne analizăm viaţa şi să ne gândim ce facem de fapt pentru a deveni mai centraţi pe Cristos. Adevărata spiritualitate înseamnă dezvoltarea unei discipline spirituale regulate.

2 Timotei 2:3-7. Soldatul, atletul, ca şi fermierul trebuie să fie disciplinaţi dacă speră să-şi păstreze postul şi să-şi împlinească îndatoririle. Tot aşa se întâmplă şi în cazul creştinilor. Viaţa creştină este muncă îndârjită, o muncă dificilă pentru care Dumnezeu dă putere (Coloseni 1:29). Şi tocmai această muncă îndârjită ne face capabili de a aduce roadele răbdării. (Psalm 1).

'''Există implicaţii practice'''

Romani 6:12-14. Scopul autodisciplinei este acela de a dobândi frica de Dumnezeu. Avem de ales cui anume ne vom prezenta trupurile. Romani 12:1-2. Aduceţi ca jertfă Domnului trupurile (şi minţile) voastre. Adesea regretăm anumite moduri în care ne petrecem timpul (cum ar fi să ne uităm prea mult la televizor), însă aţi terminat vreodată de citit Cuvântul lui Dumnezeu şi să simţiţi acest lucru?

Recuperaţi orele din zi pe care le irosiţi în activităţi nefolositoare. Citiţi Cuvântul lui Dumnezeu şi alte cărţi minunate. Discutaţi cu familia voastră despre ce aţi învăţat. Răscumpăraţi timpul astfel încât să vă îmbogăţească şi să vă transforme în tipul de persoană care doriţi să fiţi.

Faceţi din Cer motivaţia voastră (2 Petru 3:13). Îmbrăcaţi-vă cu umilinţa de a da piept cu suferinţa (1 Peter 4:12). Urmaţi-i pe cei care au terminat cu bine (Jim Elliot şi fratele său Burt). Şi înrădăcinaţi-vă inima pe cine doriţi să deveniţi. Apoi rugaţi-vă Domnului ca El să îndeplinească acest lucru.

Un sumar al Evangheliei pentru a te ajuta să te bucuri de ea şi să o vesteşti

2017-05-09T01:28:36Z

Kathyyee: A protejat "Un sumar al Evangheliei pentru a te ajuta să te bucuri de ea şi să o vesteşti" ([edit=sysop] (indefinit) [move=sysop] (indefinit))

{{Info|A Summary of the Gospel to Help You Enjoy It and Share It}}

'''Dumnezeu ne-a creat pentru slava Sa'''

„... adu-Mi fii din ţările depărtate şi fiicele de la marginea pământului: pe toţi cei care poartă Numele Meu şi pe care i-am făcut spre slava Mea..." (Isaia 43:6-7). Dumnezeu ne-a făcut pe toţi după chipul Său pentru ca să purtăm, sau să reflectăm, caracterul şi frumuseţea morală a Sa.

'''Fiecare fiinţă umană ar trebui să trăiască pentru slava lui Dumnezeu'''

„Deci fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31). Cum poţi să trăieşti pentru slava lui Dumnezeu este să-L iubeşti (Matei 22:37), să te încrezi în El (Romani 4:20), să-I mulţumeşti (Psalmul 50:3) şi să fii ascultător de El (Matei 5:16). Când facem aceste lucruri noi purtăm slava lui Dumnezeu.

'''Toţi am păcătuit şi suntem lipsiţi de slava lui Dumnezeu'''

„Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). „Măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit [...], ci au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană [...]” (Romani 1:21-23). Niciunul dintre noi nu îl iubeşte, nu are încredere, nu îi mulţumeşte, nu e ascultător faţă de El cum ni se cere.

'''Cu toţii merităm pedeapsa veşnică'''

„Fiindcă plata păcatului este moartea (veşnică), dar darul fără plată a lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:23). Cei care nu s-au supus Domnului Isus „vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui” (2 Tesaloniceni 1:9). „Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică" (Matei 25:46).

'''În marea Sa îndurare Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său Isus Hristos pentru a pregăti păcătoşilor calea spre viaţa veşnică'''

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16). „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se blestem pentru noi” (Galateni 3:13). „Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu” (1 Petru 3:18).

'''Viaţa veşnică este un dar fără plată pentru toţi cei care cred în Hristos ca Domn şi Mântuitor'''

„Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit tu şi casa ta” (Fapte 16:31). "Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit" (Romani 10:9). „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2:8). „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine" (Galateni 2:20).

Căutând puterea din Fapte 1:8,

pastor John

Întrebarea de zi cu zi a maternității

2017-02-22T02:13:13Z

Kathyyee: A protejat "Întrebarea de zi cu zi a maternității" ([edit=sysop] (indefinit) [move=sysop] (indefinit))

{{info|The Everyday Question of Motherhood}} 

Ca și mamă, o luptă neplăcută și fără preget se duce înlăuntrul meu. Nu este întrebarea măreață sau dramatică: Îmi voi crește copii să-L iubească pe Domnul? O să-i învăț să asculte de El? Îi aparțin copii mei Lui?

Lupta constantă a maternității este mai subtilă, cotidiană, se poate purta pe ascuns. În centrul ei se află o întrebare: ''Voi sacrifica?'' Sau cum Oswald Chambers pune întrebarea în ''Totul pentru gloria Lui'': "[Sunt eu] dornică să dăruiesc și să mă dăruiesc pe mine; nu căutând să fiu slujită, ci să slujesc?"

Întrebarea de Zi cu Zi nu se răspunde o singură dată, la nașterea unui copil, cu planificarea școlii pe care o va urma acesta sau cu decizia pentru disciplină. Această întrebare —Voi sacrifica? — se răspunde zi de zi.

Se răspunde când un copil se trezește dis-de-dimineață având o dorință puternică sau o necesitate urgentă, întrerupându-mi ora liniștită de părtășie cu Domnul.

Se răspunde când un copil bolnav mă oprește să mă închin și să interacționez cu adulții la biserică duminica dimineața.

Se răspunde când sunt epuizată emoțional, dar comportamentul copilului necesită intervenția mea răbdătoare și consecventă.

Se răspunde în aproape fiecare clipă în timpul procesului de antrenare la oliță.

Se răspunde când în mod sistematic îmi învăț fiul cu nevoi speciale cum să interacționeze cu ceilalți.

În maternitate, Întrebarea de Zi cu Zi se răspunde de fiecare dată o dorință sau nevoie a copilului va trebui considerată prioritară, înaintea nevoilor sau dorințelor mele, ceea ce se întâmplă mai mereu

Mult prea ades, mă ocup de îndatoririle necesare — lăsând cuptorul pentru a ajuta la încheiatul nasturilor, punând telefonul jos pentru a căuta jucăria mult iubită, încheind conversația la biserică pentru a duce copii obosiți acasă pentru somnul de prânz — în timp ce inima mea cârtește. ''Dacâ aș avea doar un minut să termin ceva în liniște sau să am o conversație între adulți fără vreo întrerupere. ''

Întrebarea de Zi cu Zi, totuși, nu este numai despre ceea ce fac ci și despre atitudinea mea: Îmi voi turna viața ca pe un dar frumos mirositor în fața Domnului pentru binele copiilor mei? Îmi voi servii copii din obligație și datorie sau îi voi servi ca și cum îi servesc Domnului Însuși? Va muri eul meu astfel încât voi trăi pentru Dumnezeu în chemarea specială dată de El ca mamă?

Întrebarea de Zi cu Zi trebuie răspunsă ''zi de zi.''

Pentru că maternitatea nu înseamnă atât de mult acele acte mari și dramatice de sacrificiu, cât cele mici, cotidiene, nevăzute.

Pentru că putem avea o casă curată și copii ascultători și să ''nu'' sacrificăm.

Pentru că suntem atât de ușor decepționate să gândim că putem trăi pentru noi înșine și să fim credincioase lui Dumnezeu în slujirea noastră ca mame.

Isus a spus că acei ce trăiesc pentru ei înșiși vor avea de fapt o viață neîmplinită, dar cei ce își vor pierde viața pentru El vor avea adevărata viață. Ca părinți, moartea eului nostru de dragul lui Hristos nu produce fruct doar în inima noastră, ci și în inimile copiilor noștrii, fruct ce va crește prin puterea lui Dumezeu. Atunci haideți să alegem să ne dăruim cu bucurie de dragul copiilor noștrii.

''Zi de zi.''

“Căci noi, cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.” (2 Corinteni 4:11)

“Căci dragostea lui Hristos ne strânge; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit. Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.” (2 Corinteni 5:14–15)

Suferinţa lui Hristos şi Suveranitatea lui Dumnezeu

2016-07-06T15:38:38Z

Kathyyee: Pagină nouă: {{info|The Suffering of Christ and the Sovereignty of God}}''Conferinţa Naţională: Dorindu-L pe Dumnezeu 2005'' În această sesiune finală doresc să atrag atenţia asupra sufe...

{{info|The Suffering of Christ and the Sovereignty of God}}''Conferinţa Naţională: Dorindu-L pe Dumnezeu 2005''

În această sesiune finală doresc să atrag atenţia asupra suferinţei lui Hristos, iar pe parcurs voi îndrăzni să ofer explicaţia biblică fundamentală a existenţei suferinţei. Şi vreau să o fac în aşa fel încât să fii eliberat de efectele paralizante ale descurajării şi a milei faţă de sine însuşi, frică şi mândrie, în aşa fel încât să ne cheltuim - capabili sau infirmi - să răspândim o pasiune pentru supremaţia lui Dumnezeu în toate lucrurile (inclusiv în suferinţă) pentru bucuria tuturor popoarelor prin Isus Hristos.

'''Explicaţia biblică fundamentală a existenţei suferinţei'''

Cred că întregul Univers există să etaleze măreţia slavei harului Lui Dumnezeu. Puteam să zic şi mai simplu că întregul univers există să etaleze măreţia slavei Lui Dumnezeu. Afirmaţia ar fi la fel de adevărată. Însă Biblia este mai specifică. Slava Lui Dumnezeu străluceşte cel mai luminos, cel mai deplin şi cel mai frumos în manifestarea slavei harului Său. Aşadar, acesta este scopul esenţial şi explicaţia finală a tuturor lucrurilor - inclusiv tema suferinţei.

Dumnezeu a hotărât din veşnicie să etaleze măreţia slavei harului Său pentru bucuria făpturilor Lui şi ne-a descoperit nouă că acesta este scopul esenţial şi explicaţia existenţei păcatului, de ce există suferinţa şi de ce este un măreţ Mântuitor suferind. Isus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu s-a pogorât în trup să sufere, să moară şi prin această suferinţă şi moarte să mântuiască păcătoşii nedemni de har, ca mine şi ca tine. Venirea Lui să sufere şi să moară este manifestarea supremă a măreţiei slavei harului Lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, moartea Lui Hristos în termenii suferinţei supreme reprezintă cea mai înaltă, clară şi de încredere etalare a slavei harului lui Dumnezeu. Dacă această afirmaţie este adevărată atunci un adevăr extraordinar ni se revelează şi anume că suferinţa este o parte esenţială a universului creat în care măreţia slavei harului Lui Dumnezeu poate fi descoperit în modul cel mai plenar. Suferinţa este o parte esenţială a ţesăturii universului astfel încât harul ţesut să fie cu adevărat văzut pentru ceea ce reprezintă în realitate.

Sau, cu alte cuvinte mai simple şi mai concentrate: motivul final pentru care există suferința în Univers este astfel încât Hristos să poată manifesta măreția slavei harului lui Dumnezeu prin suferința în sine însuşi pentru a învinge suferința noastră. Suferința Fiului lui Dumnezeu cu totul nevinovat și infinit de sfânt care a luat locul păcătoșilor cu totul nedemni ca să îi aducă la bucurie veșnică, reprezintă cea mai mare manifestare a slavei harului lui Dumnezeu, care a fost sau ar putea fi vreodată.

În conceperea unui Univers în care să etalezeze slava harului Său, Dumnezeu nu a ales planul b. Acesta a fost momentul - Vinerea Mare - ziua pentru care totul a fost planificat în Univers. S-ar putea să nu existe o manifestare mai măreață a slavei harului lui Dumnezeu decât ceea ce s-a întâmplat la Golgota. Tot ceea ce conduce la Golgota şi tot ceea ce decurge din aceasta se explică prin ea însuşi, inclusiv toate suferințele din lume.

'''Parcursul biblic care conduce la acest Adevăr'''

Vino cu mine acum, te rog, prin parcursul biblic care m-a condus la acest adevăr. Până în acest punct, totul arată ca o teologie sau filosofie pompoasă. Cuvintele Scripturii învaţă în mod clar, mult mai mult decât atât.

'''Apocalipsa 13:8'''

Să începem cu Apocalipsa 13: 8 în care Ioan scrie: „Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului care a fost junghiat.ˮ Aceasta este o traducere bună, corectă şi literală. Acest lucru înseamnă că, înainte ca lumea să fi fost creată a existat o carte numită „cartea vieții Mielului, care a fost junghiat.ˮ Mielul este Isus Hristos răstignit. Cartea este cartea lui Isus Hristos răstignit. De aceea, înainte ca Dumnezeu să fi făcut lumea l-a avut în vedere pe Isus Hristos junghiat. El a avut în vedere un popor răscumpărat prin sângele Său scris în această carte. Prin urmare, suferința lui Isus nu a apărut ca și un gând ulterior, ca și cum lucrarea creației nu a decurs așa cum Dumnezeu a plănuit. Înainte de întemeierea lumii Dumnezeu a avut o carte numită „cartea vieții Mielului, care a fost junghiat.ˮ Dumnezeu a avut în vedere junghierea Mielului înainte de începerea lucrării de creație.

'''2 Timotei 1:9'''

Să luăm în considerare 2 Timotei 1:9. Pavel se uită înapoi în eternitate înainte de începerea veacurilor și spune: „[Dumnezeu] El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat [care este dat, el ne-a dat acest har] în Hristos Isus, înainte de veşnicii.ˮ Dumnezeu ne-a dat har [favoare nemeritată - favoare față de păcătoși,har!] în Hristos Isus, înainte de începerea veacurilor. Noi nu fusesem încă creaţi. Noi nu existam încă, astfel încât să păcătuim. Dar Dumnezeu hotărâse deja că harul - harul în „Hristosˮ, cumpărat cu sânge, harul care biruie păcatul - va veni la noi prin Hristos Isus. Toate acestea înainte de crearea lumii.

Aşadar există o „carte a vieții Mielului care a fost junghiat, „și este „harˮ care curge pentru păcătoși nevrednici, care nu au fost încă creaţi. Şi să nu pierzi din vedere magnitudinea acelui cuvânt „înjunghiatˮ (esphagmenou): „Mielul care a fost injungheat.ˮ Acesta este folosit în Noul Testament numai de apostolul Ioan și înseamnă literal „sacrificare sau masacruˮ. Aici găsim suferința - sacrificarea Fiului lui Dumnezeu - în mintea și în planul lui Dumnezeu dinainte de întemeierea lumii. Mielul lui Dumnezeu va suferi. El va fi sacrificat. Acesta este planul.

De ce? O să vă arăt textul biblic unde găsim răspunsul, dar permiteți-mi să afirm din nou răspunsul: deoarece scopul creației este cea mai mare, cea mai clară, cea mai certă manifestare a măreției slavei harului lui Dumnezeu. Și această manifestare este sacrificarea celei mai bune ființe din Univers pentru milioane de păcătoși nedemni. Suferința și moartea Mielului lui Dumnezeu în istorie este cea mai bună manifestare posibilă a slavei harului lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a plănuit-o înainte de întemeierea lumii.

'''Efeseni 1'''

Iată suportul biblic, mai întâi din Efeseni 1 și apoi din Apocalipsă 5. În Efeseni 1:4 Pavel spune: „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după bună plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.ˮ Scopul întregii istorii a răscumpărării este acela de a aduce laudă slavei harului lui Dumnezeu.

Dar priviți cu atenție că Pavel menționează de două ori în aceste versete faptul că acest plan s-a întâmplat „în Hristosˮ sau „prin Hristosˮ înainte de întemeierea lumii. El spune în versetul 4: Dumnezeu ne-a ales în Hristos înainte de întemeierea lumii, spre lauda slavei harului Său. Iar în versetul 5: Dumnezeu ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, înainte de întemeierea lumii pentru a aduce lauda slavei harului Său.

Ce înseamnă faptul că am fost aleși „în Hristosˮ și că înfierea noastră avea să se întâmple „prin Hristosˮ? Știm că în mintea lui Pavel, Hristos a suferit și a murit ca un răscumpărător, astfel încât noi să putem fi înfiaţi ca copii ai lui Dumnezeu (Galateni 4:5). Înfierea noastră nu poate avea loc în afara morţii lui Hristos.

Prin urmare, ceea ce vrea să spună Pavel este că, pentru a ne alege „în Hristosˮ și pentru a ne înfia „prin Hristosˮ a însemnat ca Dumnezeu să plănuiască suferința și moartea Fiului său dinainte de întemeierea lumii. Și versetele 6,12 și 14 arată clar faptul că obiectivul acestui plan a fost de a aduce „lauda slavei harului lui Dumnezeu.ˮ Aceasta a fost scopul lui Dumnezeu. Și acesta este motivul pentru care el a planificat suferința și moartea Fiului Său pentru păcătoși înainte de crearea lumii.

'''Apocalipsa 5: 9-12'''

Acum să luăm în considerare al doilea suport biblic pentru acest motiv din Apocalipsă 5:9-12. Aici oștirile cerului se închină Mielului tocmai pentru că el a fost junghiat - ucis, sacrificat.
<blockquote>Și au cântat un cântec nou, spunând: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.ˮ Apoi m-am uitat, și am auzit în jurul tronului...miriade de miriade și mii de mii, spunând cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!ˮ </blockquote>
Oștirile cerului îşi concentrează închinarea lor nu pe Miel pur şi simplu ci pe „Mielul care a fost junghiat.ˮ Și ei încă cântă acest cântec în Apocalipsa 15:3. Prin urmare, putem concluziona faptul că elementul central al închinării în ceruri pentru veșnicie va fi manifestarea slavei harului lui Dumnezeu în Mielul sacrificat. Îngerii și toți cei răscumpărați vor cânta despre suferința Mielului în vecii vecilor. Suferința Fiului lui Dumnezeu nu va fi niciodată uitată. Cea mai mare suferinţă care a fost vreodată va fi în centrul închinării şi al admiraţiei noastre în vecii vecilor. Acest lucru nu este un gând ulterior al lui Dumnezeu. Acesta este planul dinainte de întemeierea lumii.

Orice altceva este secundar acestui plan. Orice altceva este pus în aplicare de dragul acestui plan: manifestarea măreției slavei harului lui Dumnezeu în suferința Preaiubitului este scopul creării și continuarea Universului.

'''Misterul Lui Dumnezeu de a porunci dar fără să păcătuiască'''

Ai observat ce presupune acest lucru despre păcat și suferință în Univers? Conform acestui plan divin, Dumnezeu îngăduie păcatul să intre în lume. Dumnezeu poruncește ca ceea ce urăște să și treacă intr-o zi. Nu este păcătos faptul că Dumnezeu a lăsat păcatul să intre în lume. Nu este necesar ca noi să înțelegem acest mister. Ne putem mulțumi spunând despre păcatul lui Adam și al Evei ceea ce a spus Iosif despre păcatul fraților săi, în momentul în care l-au vândut sclav: „Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bineˮ (Geneza 50:20).

Cât despre tine, Adam și Eva, v-aţi gândit la rău împotriva lui Dumnezeu şi L-ați respins ca Tată al vostru și ca şi Comoara voastră, dar oh ce plan bun şi infinit a plănuit prin căderea voastră! Sămânța femeii va zdrobi într-o zi capul șarpelui cel mare, iar prin suferința Lui El va manifesta măreția slavei harului lui Dumnezeu. Nu ați anulat planul Său. La fel ca și Iosif care a fost vândut în sclavie în mod păcătos, voi v-ați vândut la fel pentru un măr. Ați căzut, iar acum scena este pregătită pentru manifestarea perfectă a măreției slavei harului lui Dumnezeu.

Nu doar că a intrat păcatul în lume, ci prin păcat a venit suferința și moartea. Pavel ne spune că Dumnezeu a supus lumea deșertăciunii și corupției sub blestemul Lui cel sfânt. El a exemplificat acest lucru în Romani 8:20-23 astfel:
<blockquote>Creația a fost supusă deșertăciunii, nu de bună voie, ci din pricina celui ce a supus-o, în speranța că, creația însăși va fi eliberată din robia stricăciunii și va obține libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu. Căci noi știm că toată creația suspină împreună în durerile nașterii, până în prezent. Și nu numai creația, ci noi înșine, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi așteptând înfierea, răscumpărarea trupurilor noastre. </blockquote>
Atunci când păcatul a intrat în lume, lucruri oribile, oribile au urmat. Boli, defecte, handicapuri, catastrofe naturale, atrocităţi umane - de la cel mai mic copil la cel mai bătrân, de la cel mai detestabil ticălos la cel mai dulce sfânt - suferința nu ţine cont de persoană, nu este părtinitoare. De aceea, Pavel a spus în Romani 8:23, „Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.ˮ

Ezechiel ne spune faptul că Dumnezeu nu găsește plăcere în această suferință. „Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosuluiˮ (Ezechiel 33:11). Dar planul rămâne, iar Ieremia ne oferă o privire asupra complexităţii misterioase a minții lui Dumnezeu în Plângerile Lui Ieremia 3:32-33, „Ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare: căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor.ˮ În mod literal: „...El nu necăjeşte [''millibbô''] cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor.ˮ El poruncește ca suferința să vină - „când mâhneşte pe cinevaˮ - însă nu îşi găseşte plăcerea în suferință, ci în scopul măreţ al creației: manifestarea slavei harului lui Dumnezeu în suferința lui Hristos pentru mântuirea păcătoșilor.

Scenă a fost pregătită. Drama istoriei mântuirii începe să se desfășoare. Păcatul este acum în putere şi vigoare deplină. Suferința și moartea sunt prezente și gata să consume pe Fiul lui Dumnezeu, când va revine. Toate lucrurile sunt acum puse la un loc pentru cea mai mare manifestare posibilă a slavei harului lui Dumnezeu.

Prin urmare, în deplinătatea timpului Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume ca să sufere în locul păcătoșilor. Fiecare dimensiune a lucrării sale de mântuire a fost realizată prin suferință. În viața și moartea lui Isus Hristos, suferința își găsește scopul său final și explicația finală: suferința există, astfel încât Hristos să poată etala măreția slavei harului lui Dumnezeu prin suferința în sine pentru a învinge suferința noastră. Tot ceea ce - tot - Hristos a realizat pentru noi păcătoșii a realizat prin suferință. Tot ceea ce ne va aduce bucurie vreodată se va datora suferinței.

'''Manifestarea Slavei harului lui Dumnezeu în realizările lui Hristos prin suferințele Lui'''

Luați în considerare manifestarea slavei harului lui Dumnezeu în realizările lui Hristos prin suferința.

'''1.Hristos a luat asupra Lui mânia lui Dumnezeu în numele nostru și a făcut aceasta prin suferință.'''

Galateni 3:13, „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi - căci este scris:„Blestemat este oricine este atârnat pe lemn.ˮ Mânia lui Dumnezeu, care ar fi cauzat suferința noastră eternă a căzut asupra lui Hristos. Aceasta este slava harului, și a fost făcută posibilă doar prin suferință.

'''2.Hristos a purtat păcatele noastre și a răscumpărat iertarea noastră - prin suferință.'''

1 Petru 2:24, „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn.ˮ Isaia 53:5, „El a fost străpuns pentru păcatele noastre; el a fost zdrobit pentru fărădelegile noastre." Păcatele care ar fi trebuit să ne zdrobească sub greutatea vinovăției au fost transferate lui Hristos. Aceasta este slava harului și s-a putut realiza doar prin suferință.

'''3. Hristos a oferit o neprihănire desăvârşită pentru noi care devine a noastră în El - prin suferință.'''

Filipeni 2:7-8, „ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.ˮ Ascultarea lui Hristos, prin care mulți sunt socotiți neprihăniți (Romani 5:19), a trebuit să fie o ascultare până la moarte, chiar moartea pe cruce. Aceasta este slava harului, și vine numai prin suferință.

'''4. Hristos a învins moartea și a făcut aceasta suferind moartea.'''

Evrei 2:14-15, „Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frică morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor.ˮ „O moarte, unde este biruința ta? O moarte, unde este boldul tău?ˮ Boldul morții este păcatul, iar puterea păcatului este legea. Dar, mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos.ˮ (1 Corinteni 15:55). Aceasta este slava harului și vine numai prin suferință.

'''5. El a dezarmat pe Satan și a făcut-o prin suferință.'''

Coloseni 2:14-15, „[Evidența datoriilor împotriva noastră] A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.ˮ Cu evidența tuturor fărădelegilor noastre pironite pe cruce şi anulate, puterea lui Satan să ne distrugă a fost zdrobită. Satana are o singură armă cu care ne poate condamna la iad. Păcatul neiertării. Hristos a deposedat această armă din mâna lui Satan pe cruce. Aceasta este slava harului, și poate veni doar prin suferință.

'''6. Hristos a răscumpărat vindecarea finală desăvârșită pentru toți oamenii - prin suferință.'''

Isaia 53:5, „Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.ˮ „Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lorˮ (Apocalipsa 7:17 ). Mielul a fost junghiat și Mielul a fost înviat din morți, și Mielul, împreună cu Tatăl va șterge orice lacrimă din ochii noștri. Aceasta este slava harului, și poate veni doar prin suferință.

'''7. Hristos ne va aduce în cele din urmă la Dumnezeu - prin suferința Sa.'''

1 Petru 3:18, „Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu.ˮ Rezultatul ultim al crucii nu este lipsa bolilor, ci părtășia cu Dumnezeu. Am fost creaţi să vedem, să ne bucurăm şi să arătăm slava lui Dumnezeu. Aceasta este slava harului, și vine doar prin suferință.

'''Motivul Suprem Pentru Existenţa Suferinței'''

Scopul final al Universului este manifestarea măreția slavei harului lui Dumnezeu. Cea mai înaltă, cea mai clară, cea mai certă manifestare a acestei slave este în suferința celei mai bune persoane din Univers pentru milioanele de păcătoși nedemni. Prin urmare, motivul final pentru care suferinţa există în Univers este astfel încât Hristos să poată manifesta măreția slavei harului lui Dumnezeu prin suferința în sine pentru a învinge suferința noastră și pentru a aduce lauda slavei harului lui Dumnezeu.

O creștine, aminteşte-ţi ceea ce Carl Ellis și David Powlison și Mark Talbot și Steve Saint, Joni Eareckson Tada au spus: toți, în felul lor, au spus că indiferent dacă suntem capabili sau cu infirmităţi, am suferit o pieredere sau ne găsim plăcerea în prieteni, în suferinţă sau savurând plăcerea, noi, toți cei care credem în Hristos suntem bogaţi în EL în mod incomensurabil şi avem multe motive să trăim. Nu-ți irosi viața. Savurează bogățiile pe care le ai în Hristos și cheltuie-te indiferent de costuri pentru a răspândi bogățiile în această lume pierdută.

Cum să ne supunem neprihănirii lui Dumnezeu

2015-07-07T18:06:57Z

Kathyyee: Pagină nouă: {{info|How to Submit to the Righteousness of God}} <blockquote> '''Romani 10:1-4''' Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să ...

{{info|How to Submit to the Righteousness of God}}
<blockquote>
'''Romani 10:1-4'''

Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mântuiţi. Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere: pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu. Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea.
</blockquote>
Haideţi să punem textul de astăzi sub egida maternităţii. Fiecare text din Biblie este un text dedicat Zilei Mamei dacă credeţi că toată Scriptura abundă în a învăţa, verifica, corecta şi antrena în vederea neprihănirii şi dacă credeţi că mamele au nevoie de toate acestea de dragul chemării lor extrem de importante. Iar dacă fiecare text este relevant pentru maternitate, este de asemenea relevat pentru paternitate şi pentru cei necăsătoriţi, pentru cuplurile căsătorite care nu au copii, pentru văduve şi văduvi. Toate categoriile de oameni, aflate în toate stările de viaţă pot trage învăţătură din Scriptură atunci când textele sunt corect înţelese şi puse în practică.

'''Lois şi Eunice'''

Însă există un text ce face legătura între acesta şi maternitate într-un mod foarte eficient. Haideţi să îl studiem împreună. Fragmentul este important pentru a confirma ceea ce urmează să înţelegem din textul de astăzi şi să facem legătura între pasajul din Epistola către romani şi maternitate. În 2 Timotei 3:14 Paul i se adresează lui Timotei,
<blockquote>
Tu să rămâi în lucrurile, pe cari le-ai învăţat şi de cari eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat”
</blockquote>
Aflăm din 2 Timotei 1:5 de la cine anume, de la mama şi de la bunica lui. Pavel spune,
<blockquote>
Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice, şi sunt încredinţat că şi în tine.”
</blockquote>
Se pare că tatăl său era un grec necredincios (Faptele apostolilor 16:3). Aşadar el a învăţat Scripturile Vechiului Testament de la mama şi bunica sa, care erau evreice credincioase.

'''Prin credinţa în Isus Hristos'''

Acum ascultaţi ce are de spus din nou 2 Timotei 3:14-15, ţinând cont de aceasta:
<blockquote>
Tu să rămâi în lucrurile, pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat [de la mama şi bunica ta cele evlavioase]15. din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cari pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.
</blockquote>
Ceea ce face acest pasaj atât de relevant pentru textul nostru din această dimineaţă nu este doar legătura cu mama şi bunica lui Timotei, ci acele ultime câteva cuvinte din versetul 15: „prin credinţa în Hristos Isus.”

Observaţi cum Pavel face legătura dintre Scripturile Vechiului Testament pe care Timotei le învăţase de la mama şi bunica sa cu credinţa în Isus Hristos. Şi din nou versetul 15: „din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cari pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.” Scripturile Vechiului Testament vă conduc cu înţelepciune la mântuire, dacă şi numai dacă vă călăuzesc spre credinţa în Isus Hristos. Lois şi Eunice îl învăţaseră pe Timotei cu credinţă şi în lumina adevărului Scripturile Vechiului Testament astfel încât atunci când a fost predicat Hristos, Timotei a crezut în El. El nu s-a poticnit de piatra unghiulară. El l-a văzut pe Hristos la fiind scopul legii, aşa că a crezut şi a fost mântuit. Vechiul Testament l-a făcut înţelept conducându-l la mântuire „''prin credinţa în Hristos Isus''.”

'''Cum îi învăţăm pe alţii Biblia?'''

Exact acest lucru nu s-a întâmplat în Scrisoarea către romani 10:1-4. Şi, cu toate că nu putem da niciodată în totalitate vina pe mama şi tata pentru necredinţa copiilor lor (până şi Dumnezeu are copii neascultători care se comportă fără caracter şi se luptă cu necredinţa!), şi totuşi, ar trebui să ne întrebăm, oare mamele, bunicile şi taţii evrei îşi învăţau copii pe timpurile lui Pavel cu aceeaşi credincioşie şi introspecţie pe care au avut-o Eunice şi Lois? Adică, îi învăţau că Scripturile sunt menite să ne facă înţelepţi şi să ne conducă la mântuire prin credinţa în Mesia-Mântuitorul-Hristos Isus?

Şi ca să subliniez şi mai mult ideea, mamelor— şi voi toţi care aţi primit misiunea de a-i forma pe cei mai mici membri ai familiei şi ai bisericii—învăţăm noi Vechiul şi Noul Testament de aşa natură încât să-i facem pe copiii noştri înţelepţi şi să-i conducem la mântuire prin credinţa în Isus Hristos? Accentul cade pe „credinţa în Isus Hristos”! Sau poate că transformăm Scripturile într-o colecţie de istorioare pline de învăţături morale? Poveştile Bibliei marchează permanent nevoia de un Mântuitor sau arată doar nevoia ca tu să-ţi pui în ordine viaţa morală? Copii îşi formează impresia că în linii mari creştinismul este o listă de lucruri pe care trebuie să le faci şi altele pe care nu ai voie să le faci sau relatează în mare cum Dumnezeu îi îndreptăţeşte de cei păcătoşi prin viaţa, moartea şi învierea lui Isus Hristos? Îşi formează impresia că fundamentul acceptării lor de către Dumnezeu este bunul lor comportament sau perfectul comportament, moartea şi învierea lui Isus primite numai şi numai prin credinţă? Învaţă să câştige favoarea lui Dumnezeu printr-o neprihănire pe care o practică sau prin neprihănirea pe care Hristos a practicat-o de dragul lor?

Sau pentru a completa întrebarea şi pentru a introduce problema mai generală care abordează cum ascultarea credincioşilor—sfinţirea lor—se raportează la îndreptăţirea lor, ne întrebăm: Copiii învaţă de la noi faptul că ascultarea practică şi personală pe care Dumnezeu o cere de la credincioşi este modul de a deveni o persoană neprihănită sau felul în care se transformă o persoană neprihănită? Când îi cereţi unui copil să facă ceva şi insistaţi asupra ascultării—ceea ce ar trebui să faceţi—îi induceţi copilului senzaţia că bunul lui comportament este rădăcina ce creşte înspre neprihănire sau e un fruct ce rodeşte din neprihănire doar prin credinţă? Îi ajutăm pe copii să înţeleagă credinţa mântuitoare atât ca fiind calea prin care avem neprihănirea lui Hristos ca bază pentru care Dumnezeu ne acceptă cât şi ca mod în care avem puterea lui Hristos de a deveni ca El în viaţa de zi cu zi? Păstrăm amândouă aceste lucruri împreună însă în ordinea corectă: credinţa în Hristos ca legătură în primul rând cu perfecţiunea şi iertarea Sa, iar în al doilea rând ca legătură cu puterea Sa purificatoare—una este menită pentru îndreptăţire (perfecţiunea ş iertarea Sa), iar cealaltă este necesară pentru sfinţire (puterea Sa purificatoare)? Aceeaşi credinţă ne leagă de Hristos pentru amândouă.

Lois şi Eunice l-au învăţat pe Timotei Scripturile cu atâta credincioşie astfel încât atunci când Timotei a auzit evanghelia lui Isus Hristos, a înţeles că despre asta vorbeau Scripturile: „mântuirea prin credinţa în Hristos Isus.”

'''Romani 10:1-4'''

Ei bine, în Epistola către romani 10:1-4 îl vom vedea pe Pavel îndurerat, descriind ce se întâmplă când Scripturile nu sunt înţelese în acest fel.
<blockquote>
Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mântuiţi. Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere”
</blockquote>
Aici e un lucru trist. Rudele de naţionalitate iudaică ale lui Pavel nu sunt mântuiţi. El se roagă pentru mântuirea lor. Timotei învăţase de la mama şi bunica sa ceva care l-a înţelepţit ducându-l la mântuire, şi anume, că aceasta vine prin credinţa în Hristos Isus. Însă aici avem de-a face cu iudei care nu sunt „înţelepţi în felul care duce la mântuire.” De ce? Râvna lor nu se înrădăcinează în cunoaşterea corectă. Ce anume nu ştiu ei?

Răspunsul îl găsim în versetele 3-4. 3.
<blockquote>
Pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu [literalmente neprihănirea lui Dumnezeu], au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu. 4. Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea[sau mai literalmente: deoarece scopul legii este Hristos pentru a da neprihănire oricui crede.]”
</blockquote>
Ce anume nu cunosc din moment ce nu se supun neprihănirii lui Dumnezeu şi caută să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi? Nu cunosc că a se supune neprihănirii lui Dumnezeu înseamnă în primul şi-n primul rând a primi doar prin credinţă darul lui „Hristos pentru neprihănirea oricui crede.”

Însă aproape că puteţi să le auziţi pe zeloasele rude ale lui Pavel strigând în apărarea lor: „Staţi puţin! Ne faceţi o mare nedreptate. Tocmai efortul nostru de a stabili neprihănirea în viaţa noastră ESTE supunerea noastră faţă de neprihănirea lui Dumnezeu. Cum altfel ar trebui să arate supunerea faţă de Dumnezeu , decât cu entuziasm pentru stabilirea neprihănirii în vieţile noastre astfel încât vieţile noastre să se alinieze cu poruncile lui Dumnezeu? Ce aţi vrea să facem, să nu ne pese dacă suntem neprihăniţi sau nu?” Astfel s-au exprimat rudele lui Pavel şi Martin Luther în tinereţe şi milioane de oameni care merg biserică în ziua de azi.

Însă Pavel spune că atunci când trăieşti astfel—când te străduieşti să păzeşti poruncile ca mod de a te îndreptăţi în faţa lui Dumnezeu—nu te supui neprihănirii lui Dumnezeu. De ce? Mie mi se pare că sunt foarte supus. Încerc să respect legea voastră! Chiar mă adresez vouă să mă ajutaţi să ascult de legea voastră!Mai e loc de şi mai multă supunere? De ce o asemenea ascultare nu este o supunere suficientă faţă de neprihănirea lui Dumnezeu pentru a fi luată în considerare ca îndreptăţire?

'''Neprihănirea lui Dumnezeu se manifestă acum sub formă de dar prin credinţa în Hristos Isus'''

Vă voi citi mai întâi răspunsul din Epistola către romani 3:21-22 după care din Filipeni 3:8-9 şi apoi din Epistola către romani 10:4. Este acelaşi răspuns în toate cele trei texte: neprihănirea lui Dumnezeu se manifestă acum sub formă de dar prin credinţa în Hristos Isus, iar singurul mod de supunere este să o primim prin credinţă.
<blockquote>
Epistola către romani 3:21-22, „Dar acum s-a arătat o neprihănire (Greceşte: dreptate), pe care o dă Dumnezeu, fără lege… neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El.”

Filipeni 3:8-9, „Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.”

Epistola către romani 10:4,” Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea.”
</blockquote>
Motivul pentru care nu este supunere faţă de neprihănirea lui Dumnezeu atunci când căutăm îndreptăţirea încercând să ascultăm de Dumnezeu, chiar şi cu ajutorul lui Dumnezeu, este că îl dezonorează pe „Hristos ca neprihănire a noastră.” Îi spune lui Dumnezeu,”Comportamentul meu umil, plin de Duhul Sfânt va fi motivul pentru care stau în picioare neprihănit în faţa ta,”
<blockquote>
în timp ce Dumnezeu spune de fapt tot timpul, „Ba nu. I-am încredinţat acest rol măreţ neprihănirii Fiului meu, Isus Hristos. Când te accept şi te răzbun şi te declar neprihănit în ochii mei, te voi accepta numai şi numai în temeiul neprihănirii Sale. Neprihănirea divină perfectă, exercitată de Fiul meu este singura neprihănire care va îndreptăţi la judecata mea. Tu mă vei asculta prin credinţă! Însă toată ascultarea ta imperfectă va fi rodul îndreptăţirii tale, nu rădăcina sa. Numai Fiul meu va avea această onoare.
</blockquote>
Supunerea faţă de neprihănirea lui Dumnezeu pe care Dumnezeu o cere de la noi nu constă pur şi simplu în a ne supune puterii lui Hristos ce ne împuterniceşte în calitate de cheie a sfinţirii noastre, ci în primul rând să ne supunem perfecţiunii şi iertării lui Hristos ca fiind cheia pentru îndreptăţirea noastră. Iar dacă încercăm să le îmbinăm, vom înjumătăţi din onoarea lui Hristos.

Aşadar, mamelor –şi toţi cei cărora le pasă de viitoarea generaţie a credinţei– ce-i de făcut?

'''Patru implicaţii a ceea ce am văzut'''

'''Fă pace cu Dumnezeu prin credinţa în Isus Hristos ca neprihănire a ta.'''

Hai să ne înţelegem o dată pentru totdeauna. Nu vei fi niciodată suficient de bun pentru a da o neprihănire proprie ce ar putea fi temeiul îndreptăţirii tale. Fie Hristos va fi neprihănirea ta, ori vei pieri. Iar când ai stabilit acest lucru cu Dumnezeu şi când te-ai încrezut în Hristos cu privire la neprihănire, atunci prin aceeaşi credinţă să te asemenea cu el în aşa măsură astfel încât să progresezi în a eradica rădăcinile păcatului din viaţa ta. Cu alte cuvinte, luptă lupta credinţei nu pentru a fi îndreptăţit, ci pentru că eşti deja îndreptăţit. Copiii tăi vor remarca diferenţa.

'''Învaţă-ţi copiii să caute iertarea păcatelor lor ca şi neprihănirea de care au nevoie pentru a sta în picioare în faţa lui Dumnezeu doar la Hristos.'''

Ajută-i să înţeleagă că Hristos este singura lor speranţă. Arată-le ce înseamnă să te agăţi de el şi să speri în el şi să îl preţuieşti mai mult decât viaţa însăşi.

'''Învăţaţi-i că a se încrede în Hristos în calitate de rege al neprihănirii nu doar că îi face să stea drept în faţa lui Dumnezeu, dar de asemenea detronează păcatul din vieţile lor.'''

Ajutaţi-i să înţeleagă că două lucruri se întâmplă atunci când credinţa îi conectează cu Isus: primul este faptul că neprihănirea lui ni se atribuie în faţa lui Dumnezeu, astfel încât suntem pe deplin acceptaţi în Hristos; iar celălalt este faptul că prin această conexiune începe să curgă puterea care învinge păcatul. Aşadar o neprihănire personală progresivă este rodul necesar al unei neprihăniri perfect atribuită.

Desigur, nu vom folosi acest limbaj (progresiv, personal, atribuit) când vorbim cu un copil de şapte ani. Ce îi vom spune? Îi vom spune astfel:

"Talitha, mami şi tati sunt pe pământ de multă vreme şi au aflat din Biblie şi din vieţile noastre că nici noi şi nici tu nu vom fi vreodată suficient de buni pentru a ne ridica la standardele perfecte ale lui Dumnezeu. Noi încă mai facem greşeli după atâţia ani. Păcătuim. De aceea Biblia ne spune ca Dumnezeu l-a dat pe Fiul său ca să moară pentru păcatele noastre şi pentru a fi neprihănirea noastră. Moartea sa perfectă dă socoteală pentru pedeapsa noastră, iar ascultarea sa perfectă se ia în consideraţie ca neprihănire, dacă ne încredem în el. Aşadar, uită-te întotdeauna la Isus. Încrede-te mereu în Isus. Şi ţine minte, Talitha, din moment ce Dumnezeu nu l-a cruţat pe unicul săi Fiu ci l-a dat pentru noi toţi, ne va da cu siguranţă tot ce avem nevoie în această viaţă şi în cea viitoare (Romani 8:32; Filipeni 4:19). Toate promisiunile lui Dumnezeu ne aparţin datorită lui Isus. Aşadar când te încrezi în el, asigură-te că te încrezi în el pentru tot ceea ce a făcut şi pentru tot ceea ce a promis şi tot ce a împlinit. Iar credinţa vă va ajuta să nu mai păcătuiţi pentru că vă încredeţi în Isus să vă dea un viitor plin de cele mai bune lucruri, iar voi nu veţi vrea să păcătuiţi pentru a vă confecţiona un viitor mai bun. Aşadar, încredeţi-vă în Isus pentru tot ceea ce a făcut şi pentru tot ceea ce promite. Prin credinţă el va fi neprihănirea voastră perfectă, astfel încât nu trebuie să vă temeţi, iar prin aceeaşi credinţă el vă va ajuta să faceţi ceea ce este drept. "

'''În cele din urmă, rugaţi-vă pentru copii.'''

Rugaţi-vă pentru cei mici. Rugaţi-vă neîncetat pentru cei ce au rătăcit calea. Fie ca versetul 1 din Epistola către romani să vă fie mărturia zilnică: „Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mântuiţi.”

Nu obosiţi. Nu renunţaţi. Evanghelia este puterea lui Dumnezeu ce aduce mântuirea. Spuneţi-o adesea, spuneţi-o bine. Fiţi răbdători şi rugaţi-vă. Amin.

Cum vom lupta pentru fericire?

2015-03-18T00:34:48Z

Kathyyee: a mutat Cum vom lupta pentru fericire? la Cum vom lupta pentru bucurie?

#REDIRECTEAZA [[Cum vom lupta pentru bucurie?]]

Cum vom lupta pentru bucurie?

2015-03-18T00:34:48Z

Kathyyee: a mutat Cum vom lupta pentru fericire? la Cum vom lupta pentru bucurie?

{{Info|How Shall We Fight for Joy?}}

1. Înţelegeţi că adevărata bucurie în Dumnezeu este un dar.

2. Înţelegeţi că trebuie să luptăm necontenit pentru bucurie.

3. Încercaţi să atacaţi tot păcatul din viaţa voastră.

4. Învăţaţi secretul vinei îndrăzneţe – cum să lupţi ca un păcătos iertat.

5. Înţelegeţi că bătălia este, în primul rând, o luptă pentru a înţelege cu adevărat cine este Dumnezeu.

6. Meditaţi la Cuvântul lui Dumnezeu în zi și noapte.

7. Rugaţi-vă neîncetat şi cu râvnă pentru deschiderea ochilor inimii voastre și tendință către Dumnezeu.

8. Învăţaţi să vă controlaţi, mai mult decât să vă ascultaţi.

9. Petreceţi timpul cu oameni plini de Dumnezeu pentru a vă ajuta să-L vedeţi pe Dumnezeu şi să duceţi lupta voastră.

10. Fiţi răbdători în nopţile când credeţi că Dumnezeu nu vă este alături.

11. Odihniţi-vă , și puneți trupurile voastre la o dietă sănătoasă pentru ca să fie așa cum Dumnezeu l-a orânduit.

12. Observaţi-l pe Dumnezeu revelat în natură.

13. Citiţi cărţi despre Dumnezeu şi biografii ale sfinților.

14. Faceţi bine cu dragoste celor asemenea vouă (mărturie şi milă).

15. Priviţi în ansamblu lupta pentru Cristos şi sacrificați-vă pe voi înșivă pentru cei nemântuiți.

Cum vom lupta pentru bucurie?

2015-03-16T03:35:36Z

Kathyyee: A protejat "Cum vom lupta pentru fericire?" ([edit=sysop] (indefinit) [move=sysop] (indefinit))

Misiunea periculoasă

2015-03-16T03:17:26Z

Kathyyee: A protejat "Misiunea periculoasă" ([edit=sysop] (indefinit) [move=sysop] (indefinit))

{{Info|Dangerous Mission}}
<blockquote>Ioan 20:21 După cum m-a trimis pe mine Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi. Ioan 17:18 După cum m-ai trimis în lume, aşa i-am trimis şi eu în lume. </blockquote>
Crăciunul este model al misiunilor. Misiunile sunt o oglindă a Crăciunului. După cum mi-au făcut mie aşa şi vouă.

De exemplu, pericolul. Cristos a venit la ai săi iar ai săi nu l-au primit. La fel şi pe voi. Au complotat împotriva Lui. La fel şi împotriva voastră. Nu a avut o casă unde să locuiască. La fel şi voi. Au scornit acuzaţi false împotriva Lui. La fel şi împotriva voastră. L-au biciuit şi şi-au bătut joc de El. La fel vă fac şi vouă. El a murit după trei ani de slujire. La fel şi voi.

Însă există un pericol mult mai mare decât acestea, de care Isus a scăpat. La fel să faceţi şi voi!

Pe la mijlocul secolului al XVI-lea Francisc Xaveriu (1506-1552),un misionar catolic, îi scria părintelui Perez din Malacca (astăzi parte din Indonezia) despre pericolele misiunii sale din China. El spunea,
<blockquote>Pericolul cel mai mare dintre toate pericolele ar fi să ne pierdem încrederea în milostivirea lui Dumnezeu… A nu avea încredere în El ar fi un lucru cu mult mai teribil decât orice rău fizic pe care toţi duşmanii lui Dumnezeu s-ar coaliza ca să ni-l facă, fiindcă fără permisiunea lui Dumnezeu nici diavolii nici slujirile umane nu ne pot împiedica nici în cea mai mică măsură. </blockquote>
Cel mai mare pericol cu care se confruntă un misionar este de a nu avea încredere în mila lui Dumnezeu. Dacă se evită acel pericol, atunci toate celelalte pericole îşi pierd forţa. Dumnezeu face fiecare cuţit un sceptru în mâinile noastre. După cum spune J.W. Alexander , “Fiecare secundă a lucrului nostru din prezent va fi răsplătită cu generozitate cu un milion de ere de slavă.” Cristos a scăpat de pericolul neîncrederii. Prin urmare Dumnezeu l-a ridicat la mare rang!

În acest advent să vă amintiţi că Crăciunul este un model pentru misiuni. Aşa cum mi-au făcut mie aşa vă vor face şi vouă. Şi că misiunea înseamnă pericol. Şi că cel mai mare pericol este să nu avem încredere în milostivirea lui Dumnezeu. Blocaţi aceasta şi totul e pierdut. Cuceriţi acest punct şi nimic nu vă poate dăuna timp de milioane de ani.

Meditând împreună cu voi despre semnificaţia Crăciunului,

Pastorul John

Cum rămâneţi smeriţi?

2015-03-16T03:16:02Z

Kathyyee: A protejat "Cum rămâneţi smeriţi?" ([edit=sysop] (indefinit) [move=sysop] (indefinit))

{{info|How do you remain humble?}}'''Cum rămâneţi smeriţi?'''

Eu nu sunt. Ce vă face să credeţi că eu sunt smerit ? Sunt mulţi cei care nu mă cred smerit.

Vreţi să mă întrebaţi, de fapt, “Cum încerci să lupţi pentru a rămâne smerit? Şi asta e o întrebare foarte bună. Chiar încerc să lupt.

În primul rând, îi rog pe alţii să se roage pentru mine. Și mă rog lui Dumnezeu astfel: “Înainte să dau frâu oricărui abuz mânat de orgoliul meu, omoară-mă. Ia-mă înainte să distrug această biserică, această luicrare şi aceste cărţi. Dacă va fi să sfârşeşc în vreun mod care ar arunca o cât de mică umbră asupra efortului de o viaţă, atunci prefer să mă iei înainte ca toate acestea să se întâmple.”

Rugăciunea – ca invocare adresată lui Dumnezeu pentru smerenie – este, cu adevărat, crucială.

În al doilea rand, Dumnezeu foloseşte mereu mijloace, iar mijloacele Lui sunt providenţă şi adevăr. Adevărul este că sunt un păcătos. Şi nu numai un păcătos. Sunt un păcătos. “Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi.” (1 Ioan 1:8). Deci, sunt un păcătos. Acesta nu ridică o problemă majoră, este doar ca privire în oglindă. Văd acest lucru continuu.

Când vorbeam ieri dimineaţă cu echipa noastră despre bunul nume al bisericii si despre multe altele, le-am cerut să se roage ca noi, ca echipă, să fim zilnic conştienţi de harul din viaţa noastră.  Pentru că dacă nu suntem uimiţi de harul din noi, vom fi o biserică arată cu degetul.

Aceasta era problema. Betleemul uneşte multe poziţii, şi uneori suntem nemulţumiţi de părerile unora dintre oameni şi devenim foarte negativişti. Mă gândesc că singura soluţie – de vreme ce  Pavel era nemulţumit de multe probleme şi era supărat pe multă lume – este să fim mai uimiţi că noi suntem mântuiţi, decât că ei sunt pierduţi.

Ar trebui să fim mulţumiţi că Dumnezeu a avut atâta grijă de noi. Lucrând să înţelegem că aceasta înseamnă că ne cunoaştem păcatul, dar şi crucea.

Un al treilea lucru pe care trebuie să îl avem în vedere este să cerem oamenilor din jurul nostru să fie sinceri şi să ne spună când greşim, indifferent dacă greşeala noastră este mică sau mare.

Uneori le spun celor din echipa mea următoarele:
<blockquote>Va rog. Ştiu că mă bucur de multă autoritate aici şi e greu să nu fiți de acord cu mine; dar, dacă observaţi vreun gest, acţiune sau orice semn de lene, avariţie, lăcomie, poftă sau egoism, vă rog să veniţi să îmi spuneţi. Trimiteţi-mi mesaj, dacă vă e greu să daţi ochii cu mine sau veniţi direct şi îmi spuneţi. </blockquote>
Şi ei vin! Unii dintre cei tineri sunt foarte curajoşi şi spun: “Nu crezi că ar trebui să vorbeşti cu acea persoană după cele spuse?” Şi o fac. A trebuit să trimit un mesaj cuiva acum câteva zile şi să îi spun că i-am menţionat numele într-un anumit context şi am făcut o afirmaţie negativă la adresa respectivei personae, când nu ar fi trebuit să fac asta. Eu glumeam, dar nu a ieşit deloc o glumă. Mi-am cerut iertare. El mi-a răspuns şi a fost atât de amabil. “Nicio problemă”, mi-a spus. “Şi eu am făcut acelaşi lucru şi te iert.”

Şi i-am spus lui Nathan, asistentul meu, în avion, în timp ce citeam răspunsul: “Cât de frumos este când fraţii trăiesc împreună în unitate! Şi cât de oribil este atunci când eşti agitat noaptea că cineva este supărat pe tine!”

Deci, a avea oameni în jurul tău, care îţi atrag atenţia şi îţi arată că greşeşti, este nemaipomenit.

În cele din urmă, recunoşti că tot ceea ce faci, faci ca urmare a puterii pe care ţi-o dă Dumnezeu. Aceasta poate fi o frază goală dacă nu crezi cu adevărat. Dar Sfântul Apostol Pavel a spus: “Prin puterea harului lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, iar Harul Lui asupra mea nu a fost în van. Dar am luptat mai mult decât toţi.” După aceste cuvinte ar fi putut să se oprească şi să se mândrească cu realizările lui, dar el continuă şi spune: “Totuşi, nu eu, ci Harul lui Dumnezeu care era cu mine.”

Cred că asta era realitatea puternică a lui Pavel. Ar fi putut să se mândrească. De fapt, chiar s-a mândrit cu unele lucruri evanghelice. Dar când era vorba de el, spunea că orice lucru bun pe care l-a făcut, a fost făcut prin Har. Vedem asta şi în Romani 15:18: "Căci nu voi cuteza să spun ceva din cele ce n-a săvârşit Hristos prin mine, spre ascultarea neamurilor, prin cuvânt şi prin faptă."

Aşa că, dacă aud pe cineva că a fost ajutat de o carte sau o conferinţă, mă cutremur în sufletul meu pentru că nu am dat-o în bară, nu am pierdut mingea sau nu am renunţat. Şi mă gândesc: “Doamne, cât vei mai duce asta? Cât timp Îţi vei mai ţine mâinile peste mine? Nu îmi vine să cred că eşti atât de bun şi perseverent cu cineva atât de imperfect.”

Afacerea ca misiune

2015-03-16T01:45:54Z

Kathyyee: A protejat "Afacerea ca misiune" ([edit=sysop] (indefinit) [move=sysop] (indefinit))

{{info|Business As Ministry}}Oricine are un loc de muncă “secular” va fi tentat sa creadă că această muncă este mai puţin importantă sau mai puţin onorantă în faţa lui Dumnezeu, în comparaţie cu cea de pastor, spre exemplu. Mă lupt cu această idee şi, de-a lungul anilor, m-am întâlnit cu mulţi alţii care se luptă pentru a da un scop vieţii lor şi muncii lor de zi cu zi – întrebându-se dacă trebuie să se dedice lucrării pastorale sau misiunii creştine pentru a face într-adevăr “voia lui Dumnezeu”.

Dacă este făcută corect şi cu frică de Dumnezeu, misiunea este o vocaţie care îi face cinste lui Dumnezeu. De multe ori, oamenii de afaceri, la fel ca mine, gândesc aşa pentru că nu înţeleg cu adevărat definiţia vocaţiei. Pentru a o spune mai simplu, vocaţia este munca specifică la care ne-a chemat Dumnezeu pe fiecare dintre noi. Şi ea nu este limitată doar la cei care slujesc misiunii creştine.

De fapt, Dumnezeu cheamă pe majoritatea creştinilor la munci “comune” cum ar fi afacerile, educaţia, tâmplăria, dreptul, medicina sau chiar munca în gospodărie. Dacă ne dăruim cu credinţă acestei chemări, atunci suntem reprezentanţii lui Dumnezeu pentru a-i iubi pe ceilalţi şi pentru împlinirea voii Lui pe pământ.

Presupunând că munca voastră este onorabilă şi cinstită, presupunând că este un mijloc de a sluji nevoilor celorlalţi, acea muncă este misionară prin însăşi natura ei. În acest sens, munca voastră nu este cu nimic diferită de cea a pastorilor sau a misionarilor.

Iată, mai jos, trei motive pentru care putem considera munca noastră ca fiind misionară.

'''În primul rand, munca noastră este misionară atunci când o considerăm o cale către Dumnezeu şi un motiv de laudă a Lui, şi nu a sinelui şi a gloriei personale.'''

Pe scurt, munca noastră nu ţine de noi înşine. Sfantul Apostol Pavel vorbeşte despre asta în Epistola către Efeseni 1:11-12
<blockquote>
“Întru Care şi moştenire am primit, rânduiţi fiind mai înainte - după rânduiala Celui ce toate le lucrează, potrivit sfatului voii Sale – ca să fim spre lauda slavei Sale, noi cei ce mai înainte am nădăjduit întru Hristos.”
</blockquote>
Pentru creştin, viaţa şi munca nu ţin, în primul rand, de sine – afirmarea de sine, agonisirea pentru sine, propria îmbogăţire sau surplusul recompenselor financiare. Munca creştinului ţine, în primul rand, de exprimarea credinţei în Dumnezeu şi a slavei Lui prin muncă. În felul în care ne conducem munca şi în substanţialitatea muncii noastre El îşi împlineşte gloria.

Deci, cu ce seamănă asta? Va fi diferit pentru fiecare din noi. Pentru cineva, munca pentru gloria lui Dumnezeu poate însemna sărbătorirea bunătăţii lui Dumnezeu la înregistrarea unui proiect de succes. Pentru altul, poate însemna nădejdea în Dumnezeu în mijlocul dificultăţilor şi al eşecurilor. În cariera mea, le-am experimentat pe amândouă (a doua fiind mult mai provocatoare). Totuşi, credinţa în Dumnezeu în acele momente de provocare este cea care vorbeşte cel mai mult despre bogăţia cunoaşterii lui Hristos.

'''În al doilea rand, munca noastră este misionară atunci când îi slujeşte pe alţii, şi nu simpla nevoie de profit.'''

Oamenii, făcuţi după Chipul lui Dumnezeu, sunt mult mai importanţi pentru El decât prfiturile materiale. Comisionul nostrum luat acasă nu este atât de important ca comisionul lui Hristos de a ne iubi aproapele la locul de muncă. Şi asta înseamnă că trebuie să căutăm nevoile colegilor noştri, ale clienţilor noştri şi ale partenerilor noştri de afaceri.

Pentru mine, acesta este un adevăr simplu, dar foarte uşor trecut cu vederea. În graba zilei mele, uit adesea de oamenii din jurul meu, privind ziua mea de lucru mai mult ca pe o listă cu îndatoriri care trebuie îndeplinite. Când am atitudinea asta de rezolvare a îndatoririlor, uit uşor de oamenii pe care Dumnezeu mi i-a pus în cale. În nechibzuinţa mea, oamenii de la locul de muncă devin piedici ale zilei mele, sau ajung să fie folosiţi doar ca resusre ale câştigului personal sau al productivităţii proprii.

Fiind creştin, sunt chemat să îmi iubesc aproapele, iar Dumnezeu mi-a dat un loc de muncă unde chiar asta trebuie să se întâmple. În acest spaţiu, încurajarea unui coleg de serviciu reprezintă misiune. Să te deplasezi mai mult pentru a ajuta un client reprezintă misiune. Slujirea şefului tău prin întocmirea unui raport la zi reprezintă misiune. Când ducem la îndeplinire îndatoriri, chiar şi cea mai simplă dintre ele, cu o inimă deschisă spre slujirea şi iubirea aproapelui la muncă, suntem instrumente ale bunătăţii lui Dumnezeu către ei.

'''În al treilea rand, munca noastră este misionară pentru că suntem trimişii lui Hristos pe tărâmul slujirii la care ne-a chemat.'''

Ne iubim vecinii atunci când le aducem o veste bună. Ca Sfântul Apostol Pavel noi trebuie să ne vedem ca pe nişte ambasadori, aducând mesajul împăcării către o lume necredincioasă (2 Corinteni 5:20).

Timp de mulţi ani mi-am văzut cariera în domeniul software ca fiind incompatibilă cu “misiunea creştină”. În timpul acelor ani, nu am reuşit să apreciez îndeajuns privilegiul de a fi reprezentantul lui Iisus în faţa colegilor şi al clienţilor mei. Mi-am irosit vocaţia şi am trecut cu vederea faptul că Dumnezeu m-a chemat să îl reprezint pe tărâmul afacerilor.

Nu lucrăm într-un anumit loc din greşeală. Poate că aşa pare la un moment dat, dar Dumnezeu ne-a ghidat acolo cu un scop. Locurile noastre de muncă nu sunt accidente. Corabia muncii tale ne-a purtat acolo unde suntem astăzi pentru că Dumnezeu a avut grijă de noi. Ne-a pus acolo unde suntem pentru că are nevoie de noi – sau, mai bine, cum a spus Luther – pentru că aproapele nostru are nevoie de noi. Fie ca, cu bucurie şi credinţă, să putem duce la îndeplinire chemarea lui Dumnezeu.