Gospel Translations Romanian - Pagini noi [ro]

Fraților, salvați-i pe sfinți

2023-06-08T19:48:02Z

Pcain: Pagină nouă: {{info|Brothers, Save the Saints}} Obișnuiam să spun că scopul meu ca pastor-învățător era salvarea păcătoșilor și zidirea trupului lui Hristos - câștigarea celor pi...

{{info|Brothers, Save the Saints}} 

Obișnuiam să spun că scopul meu ca pastor-învățător era salvarea păcătoșilor și zidirea trupului lui Hristos - câștigarea celor pierduți și edificarea sfinților. Dar în spatele acestui scop se afla o presupunere eronată. Presupunerea era că singurul meu rol în salvarea oamenilor era acela de a predica Evanghelia celor pierduți și de a mă ruga pentru ei. Apoi, după ce se converteau și se alăturau bisericii, instrumentalitatea mea în mântuirea lor se încheia, iar eu eram pur și simplu agentul lui Dumnezeu în gradul lor relativ de edificare sau sfințire.

Eroarea mea a constat în a crede că doar mântuirea celor pierduți depindea de predicarea mea, nu și mântuirea bisericii.

De aceea, pentru o vreme, mi s-a părut ciudat că pastorul puritan predica turmei sale ca și cum viața lor veșnică ar fi depins de aceasta. De ce Richard Sibbes (d. 1635), care era cunoscut sub numele de "picurător dulce", îi implora cu atâta insistență pe sfinți să "păstreze harul în exercițiu"? Răspunsul său: pentru că "nu obiceiurile somnoroase, ci harul în exercițiu, este cel care ne păstrează".

Puritanii credeau că, fără perseverență în ascultarea credinței, rezultatul va fi distrugerea veșnică, nu o mai mică sfințire. Prin urmare, din moment ce predicarea și slujirea pastorală în general sunt un mare mijloc pentru perseverența sfântului, scopul unui pastor nu este doar de a-i edifica pe sfinți, ci si de a-i salva pe sfinți. Ceea ce este în joc Duminică dimineața nu este doar zidirea bisericii, ci mântuirea ei veșnică. Nu este greu de înțeles de ce puritanii erau atât de serioși

Dar nu Sibbes și Baxter și Boston și Edwards și Spurgeon au fost cei care m-au făcut să-mi schimb scopul. El i-a scris lui Timotei: "Fii cu luare aminte asupra ta însuți și asupra învățăturii tale; ține-te de aceasta, căci, făcând astfel, te vei mântui și pe tine însuți și pe ascultătorii tăi" (1 Tim. 4:16). "Ascultătorii" la care se gândește Pavel nu sunt oameni din afara bisericii (așa cum arată versetul 12). Mântuirea noastră și a celor care ne ascultă săptămână de săptămână depinde în mare măsură de atenția noastră credincioasă față de sfințenia personală și de învățătura sănătoasă. Miza lucrării noastre este mai mult decât un progres mai mare sau mai mic în sfințire. Mântuirea celor aleși este în joc.

În 2 Timotei 2:9-10, Pavel povestește suferințele sale pentru Evanghelie și spune: "De aceea îndur totul pentru cei aleși, pentru ca și ei să capete mântuirea care, în Hristos Isus, impreună cu slava veșnică". Când Pavel spune că suferă pentru mântuirea celor aleși, el nu se referă doar la oamenii care nu sunt încă convertiți. Căci el menționează în Coloseni 1:24: "Mă bucur acum în suferințele mele pentru voi; și în trupul meu împlinesc ceea ce lipsește suferințelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica". Mai mult decât atât, el spune în context de față (2 Tim. 2:12): "Dacă răbdăm, vom și domni împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, și El se va lepăda de noi". Mântuirea celor aleși depinde de faptul că nu se vor lepăda de Hristos și de stăruința lor în credință și ascultare.

Din moment ce munca pastorală a lui Pavel este un mijloc de a-i ajuta pe cei aleși să rabde, de aceea el vede toată slujirea sa ca fiind un instrumental în vederea mântuirii lor. Este oare de mirare că Pavel gemea sub "presiunea zilnică" a "îngrijorării sale pentru toate Bisericile" (2 Cor. 11:28)?

În acel frumos pasaj din 2 Corinteni în care Pavel ne învață că Dumnezeu ne mângâie pentru ca noi să-i mângâiem pe alții, el merge dincolo de mângâiere și spune: "Dacă suntem în necaz, sunt pentru mângâierea și mântuirea voastră" (2 Cor. 1:6). Din nou, este vorba de mântuirea membrilor bisericii pentru care Pavel suferă și se ostenește.

Un exemplu al modului în care munca pastorală a lui Pavel duce la mântuirea celor aleși se găsește în 2 Corinteni 7. Credincioșii din Corint căzuseră în păcat. Pavel le-a scris o scrisoare care i-a întristat profund. Dar Pavel se bucură pentru că durerea lor produce pocăință: "Când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăință care duce la mântuire și de care cineva nu se căiește niciodată" (v. 10).

Care a fost atunci scopul lui Pavel în această aspră scrisoare pastorală? Era pocăința pentru mântuire. Avertismentele lui Pavel îi făcuseră pe credincioșii șovăitori să se dezmeticească și să lucreze "până la mântuirea lor cu frică și cutremur" (Fil. 2:12). El readusese un păcătos rătăcitor din rătăcirea căilor sale și astfel "îi salvase sufletul" (Iacov 5:19-20). Viața veșnică a celor aleși atârnă de eficiența muncii pastorale. O, cât de sinceri ar trebui să fim în ceea ce privește atenția față de noi înșine și față de doctrina sănătoasă!

Este datoria unui pastor să ostenească pentru ca niciunul dintre frații și surorile sale să nu fie nimiciți. Inima pastorală a lui Pavel părea pe punctul de a se frânge când a văzut eșecul dragostei în biserica din Roma (Rom. 14:15). Cei puternici își etalau libertatea de a mânca alimente care pentru cei slabi ar fi fost păcat (v. 14). Este uimitor ceea ce a văzut Pavel ca este în joc aici: "Nu nimici, prin mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos" (v. 15)! ”Să nu nimiciți pentru mâncare lucrarea lui Dumnezeu" (v. 20)!

Același avertisment a fost dat credincioșilor din Corint care aveau tendința de a-și etala indiferența față de carnea oferită idolilor. "Luați seama", le-a spus Pavel, "ca nu cumva această slobozenie a voastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi. ... Și astfel, el, care este slab, va pieri din pricina acestei cunoștințe a ta; el, fratele pentru care a murit Hristos" (1 Cor. 8:9-11).

Nu există nicio modalitate de a minimaliza acest cuvânt "distruge" (apollumi). Opusul său este mântuirea, și nu altceva, așa cum arată în mod clar în 1 Corinteni 1:18 și 2 Corinteni 2:15. Dacă un frate este distrus, el este pierdut. Referirea este la distrugerea dincolo de moarte, pentru că Pavel folosește același cuvânt atunci când afirmă: "Dacă n-a înviat Hristos. . .și prin urmare și cei care au adormit [au murit] în Hristos au pierit [au fost distruși - în iad]" (1 Cor. 15:17-18).

Miza îndemnului pastoral și a predicii nu este doar progresul bisericii în mântuire, ci mântuirea ei.

Dar ce greșeală ar fi dacă am trage această concluzie: "Să predicăm atunci doar mesajele care arată planul simplu de mântuire săptămână după săptămână". În mod categoric, nu acesta este modul de a îngriji turma asupra căreia "v-a pus Duhul Sfânt episcopi" (Fapte 20:28).

Atunci când Petru a spus: "și, ca niște prunci nascuți de curând, sa doriți laptele duhovnicesc și curat, pentru ca prin el să creșteți spre mântuire" (1 Petru 2:2), nu a folosit termenul "lapte", așa cum face Evrei 5:12 în contrast cu carnea.

Tot ce a vrut să spună a fost să flămânzească după Harul Cuvantului lui Dumnezeu (1:25) așa cum un prunc flămânzește după lapte. Căci numai hrănindu-te cu Cuvântul lui Dumnezeu te poți crește și numai crescând poți căpăta mântuirea veșnică. O dietă susținută de "mesaje evanghelice" care nu-i ajută pe sfinți să crească din starea de pruncie nu numai că le atrofiază caracterul, dar le pune în pericol și mântuirea.

Trebuie să ne amintim acest lucru: în viața creștină nu se poate sta pe loc. Fie înaintăm spre mântuire, fie ne îndepărtăm înspre distrugere. Dacă nu-i îndreptăm pe oamenii noștri spre bogățiile inepuizabile ale lui Hristos, desfășurându-le "tot planul lui Dumnezeu" (Faptele Apostolilor 20:27), atunci îi dirijăm înspre stânci unde pot cadea din credința lor (1 Tim. 1:19).

Asta este ceea ce ne învață Evrei 2:1-4. Există două posibilități: să dai ascultare Cuvântului Domnului (vs. 1, 3) sau să te îndepărtezi de el. Nu se poate sta liniștit în râul indiferenței. Curentul său se îndreaptă spre cascade. De aceea, versetul 3 întreabă: "Cum vom scăpa noi [de pedeapsa dreaptă a lui Dumnezeu] dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare?".

Neglijarea marii noastre mântuiri înseamnă a nu acorda atenție la ceea ce a fost revelat de Fiul (1:2), a nu ne îndrepta atenția asupra lui Isus (3:1; 12:2). Rezultatul va fi îndepărtarea de Cuvânt și, prin urmare, îndepărtarea de mântuire.

"Luați seama dar, fraților, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea și necredincioasă, care să vă îndepărteze de Dumnezeul cel viu" (3:12). "Căci ne-am făcut părtași ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduita de la început" (3:14). Fiul "a devenit sursa mântuirii veșnice pentru toți cei care [continuă să-L asculte - timpul prezent, acțiune continuă]" (5:9).

Prin urmare, modul de a te mântui pe tine și pe ascultătorii tăi (1 Tim. 4:16) nu este să oprești creșterea poporului tău printr-o dietă fără carne de "mesaje de mântuire". Acest lucru i-a trimis pe "evrei" direct înapoi spre distrugere (5:11-14). Modalitatea de a-i mântui pe sfinți este de a-i hrăni cu toate Scripturile, căci Scripturile sunt cele "care pot să vă instruiască pentru mântuire" (2 Tim. 3:15).

Un ultim cuvânt despre securitatea veșnică. Ea este un proiect de comunitate. Și acesta este motivul pentru care slujirea pastorală este cu totul serioasă și de ce predicarea noastră nu trebuie să fie distractivă, ci serioasă. Noi predicăm pentru ca sfinții să persevereze în credință până la glorie.

Nu predicăm numai pentru creșterea lor , ci pentru că, dacă nu cresc, ei pier. Dacă sunteți calvinist (așa cum sunt eu) vă odihniți în cuvântul suveran al lui Hristos: "Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, și ele vin după Mine; și Eu le dau viața veșnică, în veac nu vor pieri" (Ioan 10:27-28).

Cei aleși vor iubi Cuvântul lui Dumnezeu, cei aleși vor crește, cei aleși se vor pocăi, și cei aleși vor fi cu siguranță mântuiți (Rom. 8:29-30). Dar ei nu vor fi mântuiți în afara învățăturii dumneavoastră. Dumnezeu a rânduit să existe pastori-învățători nu numai în scopul edificării, ci și în scopul mântuirii. O, ca predicarea noastră să aibă în ea aroma veșniciei. Căci veșnicia este în joc în fiecare săptămână.

Oricine ai fi, Hristos poate fi al tău

2023-05-18T11:10:58Z

Pcain: Pagină nouă: {{info|Whoever You Are, Christ Can Be Yours}} Câteva minciuni au împiedicat mulți păcătoși să vină la Hristos, fie pentru prima dată sau după o cădere cumplită de la ...

{{info|Whoever You Are, Christ Can Be Yours}} 

Câteva minciuni au împiedicat mulți păcătoși să vină la Hristos, fie pentru prima dată sau după o cădere cumplită de la credință, ca aceasta: Sunt o excepție de la promisiunile lui Dumnezeu.

S-ar putea sa știi și să mărturisești că Isus îi mântuiește pe păcătoși. Poate ai auzit o sută de mărturii despre harul Său triumfător care îi mântuie pe alții. Posibil să simiți o dorință arzătoare de a-i aparține. Cu toate acestea, undeva, în adâncul sufletului, ezitări pe jumătate conștiente te rețin: "Aș veni la Isus, dar... .

*"Sunt prea slab pentru a-L asculta până la sfârșit".
*"Păcatele mele sunt prea rușinoase".
*"Am desconsiderat harul Său de prea multe ori".
*"Inima mea este prea împietrită".
*"Am fost fals prea mult timp."
*"Credința mea este atât de mică."

Un astfel de raționament este plauzibil. Este, de asemenea, otrăvitor. Diavolul nu obosește niciodată în a închide păcătoșii disperați în spatele gratiilor unei închisori construite din cuvintele "Dar eu... ..." Excepțiile sunt expertiza lui.

====Oricine crede====

Împotriva acestei sugestii diavolești, Domnul Isus pornește la război.

<blockquote>“Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca ''oricine'' crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” (Ioan 3:16) 
“Adevărat, adevărat vă spun ca ''oricine'' ascultă cuvintele mele și crede în cel care m-a trimis are viață veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață.” (Ioan 5:24) 
“Adevărat, adevărat vă spun că ''cine'' crede în Mine are viața veșnică.” (Ioan 6:47) 
“''Cine'' crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.” (Ioan 11:25)
</blockquote>

Cine se poate încadra sub acest statut de ''oricine''? Păcătoșii tineri și păcătoșii bătrâni, păcătoșii rușinoși și păcătoșii politicoși, păcătoșii discreți și pacatosi nerușinați, păcătoșii proaspăt convertiți și păcătoșii îndreptățiți, dar nu încă glorificați - pe scurt, toți păcătoșii. Oricine ai fi, Hristos este al tău prin intermediul credinței. Nu există excepții.

Probabil că ai mai auzit toate acestea. Poate că ai încercat să te agăți de promisiuni ca acestea, dar o conștiință zbuciumată și un adversar necruțător continuă să ți le smulgă din mâini. Cumva, Îl poți auzi pe Isus spunând "oricine" de o grămadă de ori, și totuși te îndepărtezi încă șoptindu-ți: "Dar eu. . . ."

Isus știe. Așa că, alături de promisiunile Sale, ne oferă ilustrații..

====Printre invalizi====

Te-ai întrebat vreodată de ce Isus a vindecat atât de mulți și atât de des? Dacă a venit să ne vestească Evanghelia, ceea ce a și făcut (Luca 4:43), de ce a petrecut atât de mult timp printre femei cu febră, bărbați slăbiți, copii muribunzi, mulțimi bolnave? Parțial, pentru că vindecările erau ilustrațiile predicilor sale, insistând asupra promisiunilor de care altfel ne-am fi putut îndoi (Marcu 2:9-11). Gândește-te la o scenă tipică din Evanghelia după Luca:

<blockquote>"Pe la asfințitul soarelui, toți cei ce aveau pe bolnavi atinși de felurite boli îi aduceau la El. Iar El Își punea mâinile peste fiecare dintre ei și-i vindeca." (Luca 4:40)</blockquote>

Au venit ''toți'' cei care aveau ''pe cineva'' bolnav. Au venit cu diferite boli. Și Isus i-a vindecat ''pe fiecare dintre ei''. Boala fuge din mâinile Fiului lui Dumnezeu - oricare ar fi afecțiunea, oricine ar fi persoana.

S-au gândit oare unii din mulțime, în secret, în timp ce-și așteptau rândul: "Da, văd compasiunea și puterea lui Isus. Dar poate El să-mi vindece boala? Sunt bolnav de atâta timp. Ceilalți de aici nu par nici pe jumătate atât de bolnavi. Poate că sunt incurabil?" Dacă a fost așa, Isus a pus imediat capăt tuturor acestor întrebări. Orbii au văzut. Surzii au auzit. Șchipii au mers. Cei stăpâniți de demoni au fost readuși la normalitate. Oricine au fi fost ei.

Nu a sosit niciodată, și nici nu va veni vreodată, ziua în care Iisus să nu știe cum să vindece pe cineva care vine la El.

====Uita de tine însuți====

Pe măsură ce Îl vedem pe Isus cum îi vindecă pe cei bolnavi - ''pe toți'' bolnavii - cuvântul "''oricine''" devine mai viu și mai real. La fel și cuvântul "''crede'' ". "Cine crede în Mine are viață veșnică" (Ioan 6:47). Cum arată a crede?

Vedem imediat că a ''crede'' nu înseamnă "Caută ceva în tine însuți pentru a avea încredere că Hristos te poate salva". O idee nebunească, cu siguranță - și totuși, multe suflete poartă urmele uzate ale căutării, căutării, căutării a ceva care să ne facă să spunem: "Bine, poate că El mă va putea salva".

De ori de câte ori încercăm o astfel de căutare, suntem ca niște leproși care se uită la pielea noastră putredă în căutarea speranței că Hristos ne poate vindeca. Însă nimic din pielea leprosului nu-i oferea speranța că Hristos îl poate vindeca. ''Nimic''. Singura lui speranță era să renunțe la sine insusi și să meargă - cu răni și toate celelalte - la singurele mâini care pot vindeca.

Atâta timp cât îți fixezi privirea în interior mai degrabă decât în exterior - pe păcatele și slăbiciunile tale în detrimentul harului și puterii lui Hristos - vei găsi motive să te consideri o excepție. Dar credința te învață să-l urmezi pe lepros: să te îndepărtezi de tine însuți, închide urechile la orice scuză, apucă repede făgăduința împotriva mâinilor încleștate ale conștiinței și, în speranță împotriva asteptărilor, strigă către Isus: "Dacă vrei, poți să mă cureți". (Luca 5:12).

====Dar Hristos====

Nici o examinare lăuntrică a sinelui nu ne poate da speranță în fața lui Hristos - și dacă a făcut-o, atunci nu ne-am cercetat cu adevărat foarte profund. Suntem, fiecare dintre noi, un deșert al disperării fără speranță separați de El.

Așadar, dacă vrem să credem și să continuăm să credem, trebuie să ne împotrivim oricărei sugestii de "Dar eu" cu un ferm "Da, dar Hristos".

*"Dar sunt prea slab pentru a-L asculta pe Isus". "Da, dar Hristos îmi dă putere".
*"Dar am trăit ca un fățarnic". "Da, dar Hristos îi iartă și pe fățarnici."
*"Dar am o inimă prea împietrită". "Da, dar Hristos promite una nouă".
*"Dar credința mea este atât de mică". "Da, dar Hristos îi mântuiește pe cei cu credință mică la fel ca și pe cei cu credință mare."

Cu certitudine, a ''crede'' ne introduce într-o lume expansivă a iubirii aproapelui nostru, a hrănirii cu cuvântul lui Dumnezeu, a slujirii familiei noastre bisericești, a uciderii păcatului nostru și a respectării - cu chibzuință, dar din ce în ce mai mult - a celorlalte porunci ale lui Hristos. Dar puterea de a merge pe aceste cărări, precum și iertarea pentru fiecare poticnire, vine printr-un singur canal: crezând.

Așadar, oricine ai fi, nu lăsa nimic din ceea ce ține de tine să te împidice să crezi în Isus - fie pentru prima dată, fie din nou. Indiferent cât de insistent, cât de întunecat, cât de blasfemiator, cât de rușinos, cât de distructiv este păcatul tău, ascultă promisiunea lui Isus Hristos: "Cine crede în Mine are viață veșnică" (Ioan 6:47) - inclusiv tu.

<hr>

Toate verstele din traducere sunt preluate din traducerea Cornilescu, versiunea VDC – Biblia sau Sfanta Scriptura cu trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu

Fraților, Citiți Biografie Creștină

2023-01-30T12:40:58Z

Pcain: Pagină nouă: {{info|Brothers, Read Christian Biography}} Evrei 11 este o poruncă divină să citim biografie creștină. Implicația negreșită a capitolului este că dacă auzim de credin...

{{info|Brothers, Read Christian Biography}} 

Evrei 11 este o poruncă divină să citim biografie creștină. Implicația negreșită a capitolului este că dacă auzim de credința străbunilor noștri, noi vom "pune deoparte orice greutate și păcat" și "vom alerga cu stăruință în alergarea care ne stă înainte" (12:1). Dacă am întreba autorul, "Cum ne vom îndemna unul pe altul la dragoste și fapte bune?" (10:24), răspunsul lui ar fi: ”Prin încurajarea de la cei vii (10:25) ''și cei morți''" (cap. 11). Biografia creștină este mijlocul prin care "viața trupului" răzbate prin generații.

Părtășia celor vii și celor morți este crucială mai ales pentru pastori. Ca lideri în biserică se presupune că trebuie să avem viziune pentru viitor. Se presupune că trebuie să declarăm profetic unde ar trebui să meargă biserica noastră. Se presupune că inspirăm oamenii cu mari posibilități.

Nu că ''Dumnezeu'' nu poate da viziune, călăuzire și inspirație. Dar el folosește de asemenea agenții umani pentru a-și îndemna poporul. Deci întrebarea pentru noi pastorii este: Prin ce agenți umani își oferă Dumnezeu viziunea, călăuzirea și inspirația? Pentru mine, una dintre cele mai importante răspunsuri a fost că prin marii bărbați și femei ai credinței care deși sunt morți, încă ne vorbesc.

Biografia creștină, aleasă bine, combină tot felul de lucruri de care pastorii au nevoie dar au așa de puțin timp să le urmeze. Biografia bună este istorie și ne păzește împotriva snobismului cronologic (după cum îl numește C.S. Lewis). Este de asemenea teologie – de cel mai puternic tip – pentru că țâșnește din viețile oamenilor ca noi. Este de asemenea aventură și suspans, pentru care avem o foame naturală. Este psihologie și experiență personală, care ne adâncește înțelegerea noastră despre natura umană (mai ales noi înșine). Biografiile bune ale marilor creștini oferă o lectură remarcabil de eficientă.

Deoarece biografia mărturisește pentru ea, lăsați-mă să vă spun puțin despre propria mea întâlnire biografică cu biografia. Biografiile mi-au slujit la fel de mult ca orice forță umană în viața mea ca să depășesc inerția mediocrității. Fără ele tind să uit ce bucurie este în munca neobosită și aspirație. Am devotat mai mult timp la viața lui Jonathan Edwards (o biografie bună a lui O. Winslow) decât oricărei alte persoane non-biblice. Înainte să împlinească 20 de ani Edwards a scris 70 de rezoluții care ani de zile mi-au inspirat munca. Numărul 6 era: "Să trăiesc cu toată puterea mea, cât timp trăiesc." Numărul 11: ”Când mă gândesc la orice problemă de rezolvat prin puterea divină, imediat fac tot ce pot s-o rezolv, dacă circumstanțele nu împiedică." Numărul 28:"Să studiez scripturile așa de constant și frecvent, astfel încât să mă găsesc și să mă văd cum cresc în aceeași cunoaștere."

Când am ajuns pastor la biserica Betleem am început să fiu însetat de biografii care să-mi încarce bateriile de pastor și să-mi aducă călăuzire și încurajare. Deoarece cred foarte mult în pastorul-teolog, mi-am amintit nu doar de Edwuards, ci de asemenea de John Calvin (T.H.L. Parker are un mic ''Portret'' și o mare biografie).

Cum putea să lucreze Calvin! După 1549 sarcina sa specială în Geneva era să predice de două ori duminica și o dată ''în fiecare zi a săptămânii''. În duminica de 25 august, 1549, Calvin a început să predice din Faptele Apostolilor și a continuat săptămânal din acea carte până în martie 1554. În acel timp, în zilele săptămânii, el a predicat din opt profeți mici precum și din Daniel, Plângeri și Ezechiel. Dar ceea ce mă uimește este că între 1550 și 1559 el a luat parte la slujire în 270 de nunți. Asta este una în fiecare săptămână. El de asemenea a botezat (cam o dată pe lună), a vizitat bolnavii, a purtat multă corespondență și a avut mari sarcini de organizator.

Când mă uit la Calvin și Edwards și la performanța lor, este greu pentru mine să-mi plâng de milă la cele câteva greutăți ale mele. Ei mă inspiră să ies din sârguința mea mediocră.

T.H.L. Parker (care, apropo, și-a petrecut cei 40 de ani de lucrare în parohii de la țară) a publicat un studiu scurt despre Karl Barth în 1970 pe care l-am devorat în anul meu mijlociu din seminar. A avut un impact enorm asupra mea datorită a două propoziții simple. Unul a fost: "În acea seară Barth a început [să scrie] un pamflet pe care l-a terminat ziua următoare, o zi de duminică [13,000 de cuvinte într-o zi!]," Am răspuns, "Dacă neortodoxia merită o asemenea muncă fenomenală, cu atât mai mult ortodoxia!"

Cealaltă propoziție era, "Barth s-a retras de la catedra sa din Basel în martie 1962 și așa că a pierdut stimulul oferit de nevoia de a ține prelegeri." Am scris pe coperta cărții, "A apărut măreția doar din presiunea vieții? Dacă măreția este slujitorul tuturor, nu ar trebui noi să fim sub autoritate, să ni se impună, să fim împinși, presați?"

Recent am fost foarte încurajat în munca mea de pastor de cărțile lui Warren Wiersbes ''Walking with the Giants'' și ''Listening to the Giants''. Principalul motiv pentru care aceste mini-biografii au fost de ajutor este vederea diversității totale a stilurilor de pastor pe care le-a ales Dumnezeu să binecuvinteze. Au fost pastori mari și rodnici al căror stil de a predica, obiceiuri de a vizita și personalități erau așa diferite încât toți dintre noi putem avea curaj.

Un exemplu amuzant: În comparație cu Edwards, care-și măsura hrana pe care o consuma astfel încât să-și mărească vigilența pentru studiu, poți să-l iei pe Spurgeon, care cântărea mai mult de 156 kg și fuma țigări. Ambii bărbați au câștigat mai mulți convertiți pentru Cristos decât zece dintre noi am face-o.

<blockquote>Spurgeon i-a spus unui critic metodist, "Dacă mă văd vreodată fumând în exces, îți promit că m-aș lăsa de tot." "Ce ai numi tu fumat în exces?" a întrebat omul. "Să fumez două țigări în același timp!" a fost răspunsul.</blockquote>

George Muller a fost pentru mine ani de zile un inițiator de recorduri în rugăciune. Autobiografia sa este o adevărată livadă de fructe dătătoare de credință. Într-o secțiune ne spune că, după 40 de ani ai săi de greutăți, "cum a ajuns să fie fericit constant în Dumnezeu" El spune, "Am văzut mai clar ca niciodată că chestiunea cea mai mare și de primă importanță la care trebuie să particip în fiecare zi era să am sufletul fericit în Domnul."

Timp de zece ani, a explicat el, a ajuns în acest impas. "Mai demult, când mă trezeam începeam să mă rog imediat când puteam și-mi petreceam în general tot timpul până la micul dejun în rugăciune." Rezultatul: "Deseori după ce sufeream mult de la faptul că mintea începea să rătăcească primele zece minute sau sfert de oră sau chiar o jumate de oră, doar atunci începeam să mă rog cu adevărat."

Așa că Muller și-a schimbat obiceiul și a făcut o descoperire care l-a susținut 40 de ani. "Am început să meditez la Noul Testament de la început, devreme dimineața. . . căutând în fiecare verset ca să obțin hrană pentru sufletul meu. Rezultatul pe care l-am avut de cele mai multe ori a fost că după câteva minute sufletul meu era condus într-o stare de mărturisire sau mulțumire sau mijlocire, sau cerere; astfel încât deși nu mă dădeam rugăciunii, ci mijlocirii; totuși, devenea apropape imediat mai mult sau mai puțin o rugăciune."

Am realizat că calea lui Muller are o importanță crucială și în viața mea: să fiu cu Domnul înainte să fiu cu oricine altcineva și să-l las pe ''El'' să-mi vorbească mai întâi.

Un alt lucru m-a impresionat în viața lui Muller. El se ruga cu o credință uimitoare pentru provizii pentru orfelinatul său. Dar când nevasta sa s-a îmbolnăvit cu febră reumatică, el s-a rugat, "Da, Tată, viața dragii mele soții este în mâna ta. Tu vei face cel mai bun lucru pentru ea și pentru mine, fie viață sau moarte. Dacă găsești de cuviință, ridică din pat iar pe soția mea prețioasă – Tu poți s-o faci, deși e atât de bolnavă, dar indiferent cum lucrezi cu mine, ajută-mă doar să fiu perfect satisfăcut cu voia Ta cea sfântă."

Soția sa a murit, și Muller a predicat la înmormântarea sa o predică din psalmul 119:68: "Tu ești bun și faci bine."

Ce diferență ca de la cer la pământ între această viziune despre Dumnezeu și aceea pe care am găsit-o când am citit ''Autobiografia Spirituală'' a lui William Barclay. Barclay a pierdut o fiică pe mare, dar reacția sa nu a fost ca aceea a lui Muller: "Știu Doamne, că în credincioșie m-ai smerit" (Ps. 119:75). Barclay a spus, "Cred că durerea și suferința nu sunt niciodată voia lui Dumnezeu pentru copiii săi" (în ciuda lui 1 Petru 3:17!). A numi un accident fatal "o faptă a lui Dumnezeu," spune el, este o blasfemie.

Autobiografia lui Barclay este chiar mai deprimantă când mă gândesc câți pastori se hrănesc cu textele lui Barclay pentru fiecare predică. El ia în derâdere credința în ispășire în care moartea lui Cristos îmblânzește mânia lui Dumnezeu. Și spune, "Sunt un universalist convins." Stau și mă gândesc dacă slăbiciunea teologică a multora de la amvon se datorează dependenței facile asupra teologiei anemice a comentatorilor ca Barclay.

Mai degrabă mi-aș miza viața pe teologia lui Sarah Edwards. Când a auzit că soțul ei Jonathan a murit de la vaccinarea cu variolă la vârsta de 54 de ani, i-a scris fiicei ei: "Ce aș putea să spun? Un Dumnezeu bun și sfânt ne-a acoperit cu un nor întunecat. Ca să putem săruta nuiaua și să ne ducem mâinile la gură! Domnul a făcut-o. El m-a făcut să-i ador bunătatea, ca să-l avem pentru atâta timp. Dar Dumnezeul meu trăiește; și-mi are inima. O ce moștenire soțul meu și tatăl tău ne-a lăsat.Noi aparținem toți Domnului; și acolo sunt și-mi place să fiu."

Închei cu un cuvânt de apreciere pentru o autobiografie vie - Carl Lundquist, care-și termină al 28-lea an de președinție al Seminarului și Colegiului Bethel în această lună.

Eram în mijlocul ''Autobiografiei'' lui Augustus Strong când a apărut oportunitatea în ultima lună mai de a-i scrie lui Dr. Lundquist o scrisoare de apreciere. Strong, care a fost președinte la Rochester Seminary timp de 40 de ani, mi-a dat cuvintele de care aveam nevoie(care arată valoarea biografiei pentru ilustrațiile din predici). El a scris, "Mereu am crezut că trebuie să fie o viață viitoare pentru cai, spălătorese și președiniții de colegiu; deoarce ei n-au parte de prea multă recompensă în această viață. Trebuie să fie o altă viață care să justifice căile Domnului"

Teologie vie. Sfinți imperfecți și încurajatori. Istorii despre har. Inspirație adâncă. Cea mai bună delectare. Fraților, merită să alocați din timpul vostru prețios pentru asta. Amintiți-vă de Evrei 11. Și citiți biografie creștină.

Doamne, fă-ne să fim disperați!

2022-04-21T11:52:48Z

Pcain: Pagină nouă: {{info|God, Make Us Desperate!}} Acum câteva zile am ascultat o predică a unui bărbat care se pregătește să conducă o echipă de misionari care se va așeza într-una din ...

{{info|God, Make Us Desperate!}} 

Acum câteva zile am ascultat o predică a unui bărbat care se pregătește să conducă o echipă de misionari care se va așeza într-una din țările unde Evanghelia a ajuns cel mai puțin.

Cele mai optimiste estimări ale numărului de creștini băștinași arată că numărul acestora este mai mic decât numărul de persoane care participă la serviciul divin de duminică dimineața al Bisericii Baptiste Betleem. Mult mai mic.

Să îl ascult pe acest om era ca și cum l-aș fi ascultat pe autorul cărții Evrei. Acest bărbat știe în ce se bagă. El deja a plantat o biserică în această națiune. Prețul pentru a-L urma pe Isus în această țară e mare. Este o săptămână bună când nicio persoană din Biserică nu a fost bătută.

Acești frați și surori experimentează o “mare luptă de suferințe” (Evrei 10:32). Au parte de bătăi, prădarea proprietăților, erezii, dezbinări și imoralitate. De majoritatea necazurilor despre care noi citim în epistole, au ei parte de ele.

Ascultând această predică, majoritatea misionarilor americani ne-am întrebat dacă am fi capabili să ne descurcăm. Iar acest lucru este descurajator.

Noul Testament ne învață că se vede cel mai ușor dacă a noastră comoară este sau nu cu adevărat în Cer atunci când prețul pentru a o obține sunt comorile noastre pământești. Dar creștinii americani trăiesc în cea mai prosperă țară din istoria lumii și cea în care costă cel mai puțin să fii creștin.

Acest mediu poate fi fatal credinței. Permite credinței false să se deghizeze foarte ușor sub masca credinței adevărate. Iar puterea ei de a secătui zelul și energia și focalizarea pe misiune și disponibilitatea de a risca este extraordinară deoarece nu vine cu o nuia și o amenințare. Ea vine la noi cu o pernă și cu promisiunea confortului pentru noi și pentru copiii noștri. Prima ne face să fim disperați după Dumnezeu. A două ne răpește sentimentul de disperare.

Iar lipsa sentimentului de disperare după Dumnezeu este atât de fatală. Dacă nu simțim că suntem disperați după Dumnezeu, tindem să nu strigăm către El. Dragostea pentru lumea aceasta se instalează subtil, ca o lepră spirituală, care ne deteriorează terminațiile nervoase spirituale, astfel încât să nu simțim necroza și putrezirea decât atunci când este prea târziu.

Așa că trebuie să postim, să ne rugăm și să sprijinim biserica aflată în suferință în bolile care pot apărea din cauza adversităților dificile. Dar trebuie, de asemenea, să postim și să ne rugăm ca Dumnezeu să ne izbăvească de bolile care se apar din cauza prosperității. Avem nevoie de El. Ne putem pedepsi pe noi înșine în diverse moduri, dar nu putem fabrica singuri propria noastră disperare. Doar Dumnezeu ne poate face să fim disperați după El.

Așadar, Doamne, indiferent de orice va fi nevoie, fă-ne să devenim mai conștienți de faptul că depindem de Tine în toate! Păstrează disperarea noastră după Tine, astfel încât înșelăciunea păcatului să nu ne împietrească inimile (Evrei 3:13). În Numele lui Isus, amin.

Mai tare

2022-04-21T11:43:30Z

Pcain: Pagină nouă: {{info|Stronger}} Te-ai oprit vreodată pentru a reflecta la tăria și puterea absolută a lui Dumnezeu? Este bine pentru noi să luăm în considerare felul în care tăria Lu...

{{info|Stronger}} 

Te-ai oprit vreodată pentru a reflecta la tăria și puterea absolută a lui Dumnezeu?

Este bine pentru noi să luăm în considerare felul în care tăria Lui întrece orice lucru care poate părea pentru noi atât de puternic. Chiar dacă e vorba de halterofili olimpici, de musculatura unei gorile de 180 de kg, de fălcile unui rechin alb, de remarcabila putere de erodare a cascadei, de un cutremur sau de un vulcan, nu este prea greu pentru ca noi să fim impresionați de o asemenea forță și să deducem apoi cu ușurință că Acela Care a creat toate acestea trebuie să fie infinit mai puternic. Dar cam atât putem noi duce când vine vorba de a concepe ce înseamnă puterea infinită.

Și totuși Dumnezeu nu vrea ca noi să ne gândim la puterea Lui doar ca la puterea fizică. Dacă asta ar fi intenționat, Biblia ar fi fost o cu totul altă carte. S-ar citi mai degrabă ca o culegere de științe și lucrurile pe care le învățăm din lumea naturală ar ocupa mai multe pagini ale cărții.

Versetele din Romani 1:19–20 ne spun: „ce se poate cunoaște despre Dumnezeu le este descoperit în ei” fiecăruia dintre noi, pentru că Dumnezeu ne-a arătat „puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui... în lucrurile făcute de El.”. Tăria fizică a lui Dumnezeu ar trebui să fie evidentă pentru noi toți, atunci când observăm cele mai mici detalii despre lumea în care trăim.

Dar, în Scripturi, Dumnezeu vrea să ne învețe despre puterea Sa în moduri mult mai importante și semnificative decât cele fizice.

====Prin furtună și prin foc====

Una din modalitățile esențiale prin care Dumnezeu ne arată tăria Sa este în sfera morală. Noi o numim “''sfințenie''”. Iar El nu Își arată tăria doar într-un mod defensiv, ci și în mod ofensiv. Nu doar că Dumnezeu Însuși nu cedează în fața puterii păcatului, ci puterea Sa este mai tare decât puterea păcatului. Tăria Sa zdrobește tăria păcatului. Capacitatea Lui de a răscumpăra depășește capacitatea păcatului de a ruina.

O altă metodă prin care Dumnezeu Se arată pe Sine Însuși ca fiind tare este capacitatea Sa de a ne susține în cele mai dificile circumstanțe ale vieții. Există o „putere pe care i-o dă Dumnezeu, pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos” (1 Petru 4:11), iar puterea Lui este în punctul culminant atunci când noi ne aflăm în cele mai grele vremuri de nevoie.

Adevăratul teren de testare al puterii Sale nu sunt zilele noastre pline de pace, senine și fericite, ci vremurile când se adună norii. El nu Își etalează cel mai mult tăria în vremuri de pace, ci în furtună. Nu în răcoarea vieților noastre, ci atunci când ne trecem prin foc.

====Isus e mai puternic====

Ceea ce ne unește atât în tăria lui Dumnezeu, care înfrânge păcatul, cât și în aceea care ne susține în cele mai mari suferințe și dureri ale noastre, este cea mai importantă modalitate prin care Dumnezeu Se arată pe Sine Însuși ca fiind tare: prin crucea lui Hristos.

Când Satan pare să fie la punctul culminant al tăriei lui, Isus este pregătit să Se arate pe Sine Însuși ca fiind mai tare într-un fel sau altul, în mod consecutiv. „Dumnezeul acestei lumi a orbit mințile celor necredincioși” (2 Corinteni 4:4), dar Isus a deschis ochii orbilor. “Domnul puterii văzduhului … lucrează acum în fiii neascultării” (Efeseni 2:2), dar Isus lucrează în noi, modelându-ne în fii ai neprihănirii. După cum versetul din 1 Ioan 4:4 ne oferă cuvinte de profundă încurajare, „Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.”.

Oricât de tare ar părea Satan, oricât de puternică ar putea fi atracția păcatului, oricât de înrobiți ne simțim de rușinea noastră, oricât de cumplite par circumstanțele noastre, Isus e mai tare. El e mai tare decât Satan, mai tare decât păcatul, mai tare decât rușinea, mai tare decât orice furtună și foc al suferinței și durerii și chiar mai tare decât însăși moartea.

Isus este cu adevărat Domn peste toate.

Nu ești durerea ta

2022-04-01T03:43:02Z

Kathyyee: Pagină nouă: {{info|You Are Not Your Pain}}Durere e reală, e grea și ne e garantată în viața aceasta. Însuși Domnul nostru S-a luptat cu chinul (Luca 22:44), a suspinat de părere de rău (...

{{info|You Are Not Your Pain}}Durere e reală, e grea și ne e garantată în viața aceasta. Însuși Domnul nostru S-a luptat cu chinul (Luca 22:44), a suspinat de părere de rău (Marcu 7:34) și a plâns de întristare (Ioan 11:35).

Unele din aceste dureri ne-au rănit atât de profund încât vindecarea e încă în toi. Va dura până balsamul mângâierii ne va alina iritațiile, până pansamentele adevărului ne vor închide plăgile și până medicamentul credinței ne va reda sănătatea. Vrem cu disperare să fim vindecați și suntem în curs de a primi vindecare zi de zi.

Dar s-ar putea să avem de-a face cu o rană care să țină mult – o rană care ne așază de cealaltă parte a aceleiași întrebări pe care Isus i-a adresat-o slăbănogului de la Betesda: „Vrei să te faci sănătos?” (Ioan 5:6)

Și spre propria noastra uimire, am putea descoperi, în necinste, că răspunsul nostru nu este încă un “Da” entuziasmat, din toată inima. Poate că rănile noastre au devenit atât de împletite cu identitatea despre care noi proclamăm că ne aparține încât a renunța la ele ar impune ca noi să renunțăm și la cine credem noi înșine că suntem, în mod greșit.

'''Comploturile vrăjmașului'''

Vrăjmașul râvnește să fure, să înjunghie și să distrugă adevărata noastra identitate în Hristos prin a ne convinge că durerea noastră ne va caracteriza întotdeauna trecutul, ne va compromite prezentul și ne va umbri viitorul.

Prin întoarcerea privirilor noastre în mod constant către greșelile noastre și suferința noastră, marele amăgitor are ca scop să ne arunce în temniță prin remușcări, limitări bănuite și pură disperare. Ne spune că rănile noastre ne vor lăsa semne pentru totdeauna, fără nicio speranță de vindecare.

Și pe măsură ce aceste dureri uzurpă tronul puterii și al autorității din viața noastră, care Îi aparține doar lui Dumnezeu, s-ar putea să începem să ne găsim identitatea mai mult în suferință decât în Acela Care a suferit pentru noi.

'''Recuperând adevărata noastră identitate'''

Societatea noastră ne impune să ne identificăm cu orice percepem cu ochii noștri și simțim prin carnea noastră – chiar și atunci când acea identitate răstălmăcește realitatea și ignoră definițiile scrise chiar de Însuși Domnul vieții (Faptele Apostolilor 3:15).

Dar atunci când ne ridicăm privirea de la circumstanțele noastre vizibile și temporare și privim la Creatorul nostru invizibil și etern, vedem cine suntem cu adevărat creați să fim în relație cu El. Și nu suntem durerea noastră.

Poate că un prieten te-a abandonat, dar nu ești abandonat. Poate că un soț care te-a părăsit, dar nu ești părăsit. Poate că ai eșuat, dar nu ești un eșec. Poate că nu l-ai cunoscut niciodată pe tatăl tău, dar nu ești orfan de tată. Viața poate fi zdrobitoare, dar nu ești zdrobit.

Singura cale de a ne recăpăta adevărata noastră identitate, dăruită de Dumnezeu, este să privim la Acela Care ne dă identitatea, în primul rând.

Pentru aceia dintre noi care suntem în Hristos Isus, putem fi siguri că, datorită faptului că El este dragoste, noi suntem iubiți.

Pentru că El este Împăratul, noi suntem moștenitori ai Împărăției. 
Pentru că El este milos, ni se arată milă. 
Pentru că El este Apărătorul, noi suntem apărați. 
Pentru că El este Un Tată bun, noi suntem copii ai lui Dumnezeu. 
Pentru că El este Libertate, noi suntem liberi. 
Pentru că El este mereu cu noi, noi suntem mereu cu El. 
Pentru că El ține toate lucrurile, noi suntem ținuți de El. 
Și pentru că El ne numește ai Lui, noi suntem ai Săi.

Având ochii dezveliți de Isus, ne întoarcem privirea de la tabloul sumbru pictat de tatăl minciunilor (Ioan 8:44) pentru a zări slava Domnului, punându-ne credința și nădejdea în făgăduința că suntem schimbați în același chip al Lui (2 Corinteni 3:18). Doar atunci vom dori sincer să fim vindecați.

'''Prin rănile Lui suntem tămăduiți'''

În această lume, vom fi întristați, dar nu ca aceia care n-au nădejde. (1 Tesaloniceni 4:13). Vom fi chinuiți, dar avem motive să ne bucurăm (2 Corinteni 6:10). Vom trece prin felurite încercări (Iacov 1:2), dar putem îndrăzni, căci El a biruit lumea (Ioan 16:33).

Chiar și azi, când stăm înaintea Singurului Care ne poate vindeca, El ne oferă aceeași invitație pe care i-a oferit-o și bărbatului de la Betesda – să renunțăm la identitatea noastră de invalizi, să ne ridicăm din paralizia durerii noastre, să facem sul preșul înfrângerii fără speranță și să înaintăm în identitatea noastră adevărată în calitate de creații noi în Hristos.

Când ne uităm la durerea rănilor noastre, ne vedem pe noi înșine ca fiind niște răniți. Dar când ne uităm la durerea de pe cruce, vedem rănile lui Isus (Isaia 53:5), prin care Vindecătorul nostru ne spune că suntem vindecați pentru totdeauna în El.

Psalmul 121: Ce înseamnă că Yahweh este Păzitorul tău

2022-04-01T02:55:55Z

Kathyyee: Pagină nouă: {{info|Psalm 121: What It Means That Yahweh Is Your Guardian}}Psalmul 121 este o comoară de promisiuni pentru credinciosul aflat în suferință, al cărui ajutor “vine de la Domnu...

{{info|Psalm 121: What It Means That Yahweh Is Your Guardian}}Psalmul 121 este o comoară de promisiuni pentru credinciosul aflat în suferință, al cărui ajutor “vine de la Domnul” (versetul 2). După ce sărbătorește personal păzirea lui Yahweh în versetele 1 și 2, psalmistul trece la a-i asigura pe alții în versetele de la 3 la 8. El proclamă natura rolului de păzitor al lui Dumnezeu în versetele 3 și 4: “Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul; Cel Ce te păzește nu va dormita. Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel Ce păzește pe Israel.”

'''Răbdarea sfinților'''

Am fost surprins când am aflat că perechea de cuvinte care descrie pasul împiedicat în versetul 3 nu este folosită niciodată în Scriptură când este vorba de o cădere fizică. Mai degrabă, toate cele patru locuri unde apare o întrebuințează la figurat pentru a descrie pe cineva care este (sau despre care se prevede) înfrânt de judecata divină (Deuteronom 32:35), de propriul păcat sau slăbiciune (Psalm 38:16[17]) sau de apăsarea vrăjmașului (Psalm 66:9; 94:18). Prin urmare, când psalmistul a declarat ''El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul'', cel mai probabil el vorbea de ''răbdarea sfinților''.

Psalmistul nu promite absența durerii și nici măcar a eșecului. Dar el promite că, în mijlocul mării de adversități, aleșii vor continua să fie susținuți, nu datorită lor înșiși, ci datorită mâinii lui Dumnezeu, care îi păstrează. Nimeni nu poate smulge oile lui Dumnezeu din mâna Lui (Ioan 10:27–30) și Cel Care a dat neprihănirea nu va mai osândi niciodată pe aleșii Săi (Romani 8:33–34). Ce milă! Ce făgăduință! Încrederea neclintită pe care o avem astăzi că mâine vom rămâne cu Dumnezeu este Dumnezeu Însuși. Mulțumiți-I. Rămâi dependent de El. Imploră-L după pe harul Său, care ne susține.

'''El veghează asupra sufletelor noastre'''

Împreună cu întărirea răbdării noastre, păzirea Domnului înseamnă și că ''El veghează constant asupra sufletelor noastre'' (versetele 3b–4). Versetul 4 în ebraică sugerează o desfășurare a ceea ce urmează. În timp ce versetul 3 sugerează că “Cel ce te păzește” nu va dormita acum, versetul 4 accentuează că „Cel ce păzește pe Israel” nu va dormita și nu va dormi ''niciodată''. Dumnezeu “Preaiubitului Său însă El îi dă cu adevărat odihnă” (Psalm 127:2), iar noi ne putem odihni doar pentru că știm că El nu doarme niciodată. “Dumnezeul cel veșnic, Domnul, a făcut marginile pământului. El nu obosește, nici nu ostenește” (Isaia 40:28). Yahweh e mereu treaz, mereu conștient și veghează mereu asupra copiilor Săi.

Nu-ți pune nădejdea astăzi în tine însuți, fiindcă de nu ar fi Dumnezeu, sigur ai aluneca. Dar datorită milei Lui, care ne susține veșnic, credința ta va rămâne. După cum psalmistul evidențiază în versetele de la 16 la 18 din Psalmul 94, “Cine mă va ajuta împotriva celor răi? Cine mă va sprijini împotriva celor ce fac răul? De n-ar fi Domnul ajutorul meu, cât de curând ar fi sufletul meu în tăcerea morții! Ori de câte ori zic: „Mi se clatină piciorul”, bunătatea Ta, Doamne, mă sprijină totdeauna.”

Cea care ne sprijinește este bunătatea veșnică a lui Domnului. Ea nu se sfârșește, ci se înnoiește în fiecare dimineață (Plângerile lui Ieremia 3:22–23).

'''Privește Păzitorul tău'''

Fie că nopțile tale nedormite sunt pline de lacrimi și rugăciuni, schimbat de scutece sau scris pe hârtie, Dumnezeu este cu tine cu toată energia și harul de care ai nevoie. Nu uita de El – privește-L la orice oră – din zi sau noapte. Păzirea lui Yahweh înseamnă că El asigură răbdarea noastră. El veghează constant asupra alor Săi.

Suntem creați pentru laudă

2022-03-17T11:37:45Z

Pcain: Pagină nouă: {{info|We Are Made for Praise}} <blockquote>''În vremea aceea, vă voi aduce înapoi; în vremea aceea, vă voi strânge, căci vă voi face o pricină de slavă și de laudă ...

{{info|We Are Made for Praise}} 

<blockquote>''În vremea aceea, vă voi aduce înapoi; în vremea aceea, vă voi strânge, căci vă voi face o pricină de slavă și de laudă între toate popoarele pământului, când voi aduce înapoi pe prinșii voștri de război sub ochii voștri”, zice Domnul.'' (Țefania 3:20)</blockquote>

Țefania a fost unul dintre profeții de judecată ai lui Yahweh, care a prevestit ziua Domnului – atât apropierea zilei judecății lui Iuda (Țefania 1:4–13; 2:2; 3:7), cât și ziua de viitor a judecății întregii lumi (Țefania 1:1–3, 14–18; 3:8).

Cu toate acestea, astfel de avertismente doar au oferit contextul pentru scopul principal al cărții, acela de a aduna o încredere neobosită în credincioșia lui Dumnezeu pentru a-Și păstra și ispăși, în cele din urmă, rămășița care I-a rămas credincioasă, chiar și prin judecată. Chemarea lui Țefania la supunere prin “a-L căuta” și “aștepta” pe Yahweh devine o chemare la ispășire, culminând cu bucuria răscumpăraților în Împăratul lor și în mântuirea Lui și bucuria Mântuitorului în aceia pe care i-a mântuit (Țefania 2:3; 3:8, 14–15, 17).

====În vremea aceea====

Cu umbrele judecății întrezărindu-se la orizont, cea mai mare motivație a lui Țefania pentru a-L urma cu răbdare pe Dumnezeu vine în viziunea lui glorioasă a speranței viitoare care dăinuie pentru toți cei care perseverează în credință. Crescând din focul judecății va veni o creație nouă care va include închinători transformați din toate neamurile Pâmântului (Țefania 3:8–10). Și acum că mânia lui Dumnezeu va fi satisfăcută, după ce a fost revărsată asupra păcătoșilor sau a Înlocuitorului, implicațiile acestei reînnoiri sunt glorioase pentru rămășița credincioasă a lui Iuda (Țefania 3:11–20).

Ultimul verset al cărții include un magnific tablou al speranței. Începe “în vremea aceea” – când cei trufași vor fi scoși afară și cei dependenți de Dumnezeu vor fi păstrați (Țefania 3:11–13), când biruința ireversibilă a Împăratului va ridica strigătele de veselie ale celor scăpați (Țefania 3:14–15) și Yahweh Își eliberează rămășița și Se desfătează de ea (Țefania 3:16–19).

În vremea aceea, Yahweh Își va strânge laolaltă răscumpărații pentru un motiv cheie. Traducerile Bibliei NASB, ESV și NIV tratează “admirația” și “aclamarea” (în ebraică “renume” și “laudă”) ca pe ceva ce rămășița lui Iuda primește de la întreaga lume, care privește: “Vă voi da slavă și laudă între toate popoarele Pământului” (NASB/NIV); “Vă voi face o pricină de slavă și de laudă între toate popoarele pământului” (ESV).

====A cui laudă?====

În altă parte, Dumnezeu promite clar să îi înalțe pe ai Săi înaintea ochilor întregii lumi. Îndeplinindu-și misiunea de la început, poporul Său va sta ca împărăție de preoți și neam sfânt, mijlocind și arătând lumii măreția lui Dumnezeu (Exod 19:5–6; 1 Petru 2:9; cf. Deuteronom 4:6–8; 28:1; Isaia 60:18; Apocalipsa 5:10). Iar apoi Dumnezeu le va da un nume nou și înălțat (Geneza 12:2; Isaia 56:5; 62:2; 65:15; 66:22; cf. Romani 2:29; 1 Corinteni 4:5; 1 Petru 1:7; 5:4).

Totuși, acest text nu spune că Yahweh le va da răscumpăraților Săi faimă și aclamare. Folosind prepoziția “la/pentru”, acest verset declară că Yahweh va așeza pe poporul Său în centrul lumii pentru “un nume și pentru laudă”. Al Cui Nume și a Cui laudă este în prim-plan? Cele mai apropiate texte parelele sugerează că valoarea și cinstea lui ''Yahweh'' sunt scopul suprem al noii creații.

Sunt Numele lui Dumnezeu, faima lui Dumnezeu care trebuie să fie înălțate în viețile sfinților Lui. După cum a subliniat contemporanul mai tânăr al lui Țefania, Ieremia, Yahweh a pus deoparte pe poporul Său în primul rând “ca să fie poporul Meu, Numele Meu, lauda Mea și slava Mea, dar nu M-au ascultat.” (Ieremia 13:11; cf. Deuteronom 26:19).

====Transformați pentru închinare====

Cu toate acestea, în noul legământ, când păcatele sunt iertare și loialitaea este îngăduită, Yahweh declară că poporul Lui va fi “o pricină de laudă și de slavă printre toate neamurile Pământului” (Ieremia 33:9; cf. Isaia 55:12–13; 61:10–62:3). Aceasta este, după cum a depus mărturie Ezechiel, o lucrare de transformare pe care Dumnezeu o face în poporul Său prin Duhul Său, înaintea ochilor neamurilor, El acționează astfel “din pricina Numelui Meu Celui sfânt” (Ezechiel 36:22–23, 26–27; cf. 39:25).

Profetul Zaharia a redat înțelesul bine când a subliniat că turma eliberată a lui Dumnezeu va fi ca „pietrele cununii împărătești” care vor intensifica “bunătatea” și “frumusețea” lui Dumnezeu. (Zaharia 9:16–17).

Rezultatul suprem al noului legământ este închinarea. Toate lucrurile sunt de la Dumnezeu, prin Dumnezeu și pentru Dumnezeu (Romani 11:36; cf. Coloseni 1:16). Noua creație, acum inaugurată prin Hristos și Biserica Sa este despre Dumnezeu. (2 Corinteni 5:17; Galateni 6:15). Este despre slava Sa, despre Fiul Său, despre preamărirea Sa între neamurile planetei.

Chiar și azi, când ne adunăm pentru a ne închina, fie ca viețile noastre să fie marcate de valoarea fără egal a lui Dumnezeu în Hristos, pentru ca toți “să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri” (Matei 5:16; cf. 9:8; Ioan 15:8; 2 Corinteni 9:13; Filipeni 1:11; 2 Tesaloniceni 1:10).

De ce vrei să fii fericit?

2022-03-11T12:48:29Z

Pcain: Pagină nouă: {{info|Why Do You Want to Be Happy?}} Bazat pe cărți pe care le-am citit, predici pe care le-am auzit și conversații pe care l...

{{info|Why Do You Want to Be Happy?}} 
Bazat pe cărți pe care le-am citit, predici pe care le-am auzit și conversații pe care le-am purtat, este evident că mulți creștini cred că dorința ființei umane de a fi fericit a luat naștere la căderea în păcat și a fost parte din blestem. În consecință, se presupune că dorința de a fi fericit reprezintă dorința de a păcătui.
Dar dacă dorința noastră de a fi fericiți a fost un cadou plănuit de Dumnezeu înainte ca păcatul să fi intrat în lume? Dacă am crede acest lucru, cum ar afecta viețile noastre, parentingul nostru, lucrarea noastră, divertismentul nostru și relațiile noastre? Cum ar afecta modul nostru de a vesti Evanghelia?

<h4>O năzuință scrisă în inimile noastre</h4>
Augustin a întrebat retoric: “Nu este o viață fericită ceea ce își doresc cu toții și este cineva care nu și-o dorește întrutotul?”. El a adăugat: “Dar de unde au dobândit această cunoștiință, ca s-o dorească? Unde au văzut-o, ca s-o iubească?” (Cartea “Confesiuni”)
Dumnezeu a scris legea Lui în inimile noastre (Romani 2:15). Există dovezi convingătoare că El a scris în inimile noastre, de asemenea, o dorință puternică după fericire. De fapt, acesta a fost consensul general al teologilor de-a lungul istoriei Bisericii. Din moment ce am moștenit natura noastră păcătoasă de la Adam, este probabil să fi moștenit și un simț al fericirii de dinainte de căderea în păcat de la el și de la Eva. Din ce altă cauză năzuim după ceva mai bun decât singura lume în care am trăit vreodată?
Înainte de căderea în păcat, fără îndoială că Adam și Eva așteptau mâncare bună, care probabil avea un gust mai bun decât își imaginau ei. Dar după căderea în păcat, s-a întâmplat opusul. Noi așteptăm mai mult de la mâncare, muncă, relații și de la toate celelalte decât ce experimentăm. Trăim într-o lume întunecată, dar dezamăgirile noastre demonstrează că păstrăm așteptări și speranțe pentru o lume mai bună.

<h4>Evoluția nu are niciun Eden</h4>
Dacă am fi doar produsul selecției naturale și al supraviețuirii celui mai adaptat, nu am avea niciun motiv să credem că fericirea a existat în antichitate. Dar chiar și aceia care nu au fost vreodată învățați despre căderea în păcat și blestem știu instinctiv că ceva este foarte în neregulă la lumea aceasta. Suntem nostalgici după un Eden din care noi am gustat doar stropi. Acești stropi sunt picături de apă pentru gurile noastre pârjolite, făcându-ne să tânjim după râuri cu apă limpede și rece și să le căutăm.
Episcopul anglican J.C. Ryle (1816–1900) a scris: “Fericirea este tot ce vrea omenirea să obțină – dorința după fericire este adânc plantată în inima omului.” (Cartea Practicarea credinței creștine)
Dacă această dorință este adânc plantată în inimile noastre, cine a plantat-o? Dacă nu Dumnezeu, cine altcineva? Satana? Diavolul nu este fericit și nu are de dat deloc fericire. El e un mincinos și un ucigaș, care împarte otravă de șoboloani ambalată în înveliș vesel. El Îl urăște pe Dumnezeu și ne urăște pe noi, iar strategia sa este să ne convingă să căutăm fericirea oriunde altundeva decât la unica ei Sursă supremă.

<h4>Vestea bună a fericirii lui Dumnezeu</h4>
Adam și Eva și-au dorit fericire înainte să păcătuiască? Se bucurau de mâncarea pe care le-o oferea Dumnezeu pentru că avea gust dulce? Stăteau la soare și săreau în apă pentru că îi înviora? Și era Dumnezeu mulțumit sau nemulțumit când ei se bucurau de aceste lucruri? Răspunsurile noastre vor afecta în mod dramatic atât felul în care noi Îl vedem pe Dumnezeu, cât și felul în care noi vedem lumea. Dacă noi credem că Dumnezeu este fericit, atunci are sens ca parte din a fi creați după chipul Său să însemne a avea atât dorința, cât și capacitatea de a fi fericiți.
Din nefericire, urmașii lui Hristos fac o rutină din a spune chestii precum: “Dumnezeu nu vrea ca tu să fii fericit, ci vrea ca tu să fii sfânt”. Dar sfințenia și fericirea sunt două fețe ale aceleiași monede – nu îndrăznim să le pun una împotriva celeilalte.
Nu toate încercările de a fi sfinți Îl onorează pe Dumnezeu, mai mult decât Îl onorează încercările de a fi fericiți. Fariseii aveau o dorință înflăcărată de a fi sfinți în termenii lor și pentru slava lor înșiși. Răspunsul lui Hristos? “Voi aveţi de tată pe diavolul și vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru.” (Ioan 8:44). Dumnezeu vreau ca noi să căutam fericirea adevărată, cristocentrică în El, în timp ce Satan vrea ca noi să căutăm sfințenia falsă cu mândrie care se laudă pe sine.
Alți creștini spun: “Dumnezeu vrea ca tu să fii binecuvântat, nu fericit” sau “Dumnezeu este interesat de creșterea ta, nu de fericirea ta”. Asemenea afirmații ar putea suna spiritual, dar nu sunt. Acest mesaj fals, care spune că Dumnezeu nu vrea ca noi să fim fericiți, promovează cu adevărat ceea ce Scriptura numește “veștile bune ale fericirii” (Isaia 52:7) sau, de fapt, face ca Evanghelia să fie mai obscură?
Ce tată bun nu vrea să fie fericiți copiii lui – să se desfăteze de lucruri bune? Dacă le spunem Bisericilor noastre sau copiilor noștri că Dumnezeu nu vrea ca ei să fie fericiți, ce îi învățăm? Că Dumnezeu nu e Un Tată bun? Ar trebui ca noi să fim surprinși când copiii crescuți auzind acest mesaj Îi întorc spatele lui Dumnezeu, Bibliei și Bisericii pentru a căuta în lume fericirea pe care Creatorul nostru i-a proiectat să o aibă? Cum a scris Thomas Aquinas, “Omul este incapabil de a nu-și dori să fie fericit.” (Cartea Summa Theologica)

<h4>Fericirea în Isus</h4>
Prin crearea unei distanțe între Evanghelie și fericire, noi transmitem mesajul nebiblic conform căruia credința creștină ar fi posomorâtă și tristă. Ar trebui ca noi să vorbim împotriva păcatului să Îl declarăm pe Hristos drept fericirea după care tânjește toată lumea. Dacă nu facem asta, devenim parțial responsabili de percepția eronată, tragică și răspândită în lume conform căreia creștinismul ia fericirea, în loc s-o aducă.
A-L separa pe Dumnezeu de fericire și năzuința noastră după fericire subminează cât de atractiv este Dumnezeu și chemarea perspectivei creștine asupra lumii. Când transmitem mesajul “Dumnezeu nu vrea ca tu să fii fericit”, am putea la fel de bine să spunem “Dumnezeu nu vrea ca tu să respiri”. Când spunem “Oprește-te din a vrea să fii fericit”, e ca și cum am spune “Oprește-te din a-ți fi sete”.
Oamenii trebuie să respire, să bea și să caute fericirea deoarece acesta este felul în care Dumnezeu ne-a creat. Adevărata întrebare este dacă vom respira aer curat, dacă vom bea apă limpede și dacă vom căuta fericirea noastră în Isus.

Ce îți fură bucuria?

2022-02-25T01:55:19Z

Kathyyee: Pagină nouă: {{info|What Steals Your Joy?}}Transcriere audio O întrebare simplă și directă pentru dumneavoastră astăzi – Pastor John, de-a lungul anilor, ca...

{{info|What Steals Your Joy?}}Transcriere audio

O întrebare simplă și directă pentru dumneavoastră astăzi – Pastor John, de-a lungul anilor, care au fost lucrurile care au avut cea mai mare putere să-ți fure bucuria?

Copiii mei, căsnicia mea și sufletul meu ca reacție la copiii mei și la căsnicia mea. Dacă lucrurile sunt dulci acasă, poți rezista la aproape orice în lucrare. Cel puțin din experiența mea. Cele mai grele lupte au fost, pentru mine, luptele emoționale în familia mea. Trăirea prin Duhul Sfânt sau încercarea de a face lucrarea prin Duhul Sfânt nu împiedică lucrurile dificile din punct de vedere relațional din a se întâmpla în lucrare. Ele doar te trec prin aceste lucruri și te trec prin ele cu speranță și, la final, cu bucurie în harul lui Dumnezeu, care te susține.

Șase îndemuri pentru o familie bucuroasă și o lucrare bucuroasă

Există câteva implicații ale acelui răspuns. Vreau să spun, e ceva destul de serios să afirmi că aceia care îți fură cel mai mult bucuria nu sunt diaconi. Nu sunt prezbiteri. Nu sunt probleme legate de consiliere. Nu sunt oamenii care pleacă din Biserica. Nu sunt bilețele pe care le primești în cutia poștală de la un enoriaș îmbufnat. Aceste probleme nu te sleiesc nici pe departe din punct de vedere emoțional precum un conflict într-o căsnicie sau precum faptul că ești dezamăgit de copiii tăi sau de existența unui conflict. Prin urmare, acestea sunt câteva implicații.

1. Căsnicia creștină autentică împuternicește lucrarea

A investi într-o căsnicie fericită, care Îl onorează pe Hristos nu este ceva separat de lucrare. Pentru mine, a fost parte din puterea lucrării. Și nu vreau să spun doar că lucrarea pe care o fac este justificată deoarece se presupune că prezbiterii ar trebui să aibă familii bine-crescute. Nu asta vreau să spun. Vreau să spun că adevărată motivație de a face lucrarea a crescut și a scăzut odată cu autenticitatea trăirii creștine de acasă.

Așa că nu a fost pur și simplu o chestiune de “Oh, sunt calificat?”, ca o regulă pe care trebuia s-o îndeplinesc. A fost mai degrabă o chestiune de “Pot să supraviețuiesc?”.Mă înțelegi? Mă sleiește atât de mult de energie sarcina pe care o port acasă încât rămân fără nimic pentru duminică dimineața? Așadar, a investi în familie a însemnat să investesc în supraviețuirea mea, nu doar în calificările mele.

2. Ipocrizia de acasă subminează autoritatea spirituală în biserică

A investi în bucuria și bunăstarea copiilor – nu doar în a căsniciei, ci în a copiilor – nu a fost ceva separat de lucrare, pentru că era parte a puterii; un sentiment de autenticitate a crescut și a scăzut și odată cu ei. Ipocrizia nu este doar un păcat mare, ci este unul care te slăbește. Dacă simți că ești inautentic cu copiii tăi – ca și cum ești într-un anumit fel la amvon, iar copiii tăi văd altceva– va fi foarte greu să continui. Este ceva care te sleiește de putere. Este un factor care subminează adevărata autoritate spirituală la amvon și puterea în viețile oamenilor.

3. Transmite necazurile din familia ta prezbiterilor și prietenilor credincioși

Atunci când inevitablul se întâmplă și acasă apar necazuri – și vor veni, odată cu soția și copiii – nu le băga sub preș. Încredințează-te pe tine însuți prezbiterilor și prietenilor apropiați. Înscrie-te pe lista de rugăciune. Primește consilierea de care ai nevoie. Aceasta e de dragul lucrării, nu doar pentru familie. Merg mână-n mână.

4. Rezistă furtunii

Când vine furtuna, nu renunța. Satan vrea ca tu să renunți. El este mai activ decât oricine altcineva în acest lucru și te vrea afară din lucrare – sau măcar afară din rodnicie. Vrea să te paralizeze prin descurajare. Spune-i să meargă în iad, deoarece acolo îi e locul, apoi bizuiește-te pe promisiunea lui Dumnezeu că „Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume” (1 Ioan 4:4). Acea promisiune a fost foarte valoroasă de-a lungul anilor, pe măsură ce l-am înfruntat pe Satan în ceea ce privește ispitirile lui.

5. Nu încuraja ipocrizia în familia ta

Când vin furtunile – și vor veni – nu-ți manipula copiii sau soția spunându-le: “Acum, dacă voi nu vă purtați cum trebuie, eu nu voi mai fi calificat pentru lucrare”. Este total greșit să spui un astfel de lucru pentru că o astfel de ascultare nu este ascultare, nu? Nu vrei ca soția ta sau copiii tăi să gândească așa despre lucrare. Nu ar trebui să te porți vreodată în acest fel în preajma lor sau să îți folosești rolul ca pe un fel de manetă pentru a încerca să faci inimile lor să fie într-o stare corectă față de Dumnezeu.

Acesta ar fi doar contraproductiv. Nu va merge. Sunt motive pentru care copiii să se asculte și motive pentru care să umble în sfințenie, cu bucurie, iar acesta nu este unul dintre ele. Trebuie să fie alte motive. Dacă un copil doar ține sub control faptul că este lumesc pentru ca tati să-și păstreze slujba, acel copil va exploda într-o zi și va face mai mult rău decât dacă ar fi fost sincer. Așadar, tatăl nu ar trebui să încurajeze o astfel de ipocrizie a copiilor săi.

6. Cere-I cu sinceritate ajutorul lui Dumnezeu în rugăciune

Iar ultimul lucru pe care l-aș spune este: Strigă către Domnul după ajutor. Asta am făcut eu din nou și din nou. El nu va lăsa să fii încercat peste puterile tale, dar prin încercare – știi, noi de obicei traducem acest cuvânt prin cuvântul “ispită” și ne gândim aproape întotdeauna la sex. Cuvântul “pierosmos” înseamnă atât „încercare”, cât și „ispită”. „Dumnezeu ... nu va îngădui să fiţi [încercaţi] peste puterile voastre, ci, împreună cu [încercarea în familie], a pregătit și mijlocul să ieșiţi din ea, ca s-o puteţi răbda” (1 Corinteni 10:13).

Am văzut lumina la capătul unor tunele care păreau imposibil de întunecate. Deci acesta este răspunsul lui Dumnezeu la promisiunea din 1 Corinteni 10:13. El va face o lumină la capătul acelui tunel. Ai încredere în Mine. Rezistă. Nu te îndoi de Mine în întuneric. Sunt Un Dumnezeu al luminii, iar Eu voi fi cu tine.

Bucură-te de felul de mâncare preferat al lui Isus

2022-02-25T01:40:19Z

Kathyyee: Pagină nouă: {{info|Enjoy Jesus’s Favorite Meal}}Cel mai minunat aspect al Crăciunului este mâncarea. Dar nu mă refer la mâncarea care tinde să ne vină în minte la auzul acestor cuvinte. ...

{{info|Enjoy Jesus’s Favorite Meal}}Cel mai minunat aspect al Crăciunului este mâncarea. Dar nu mă refer la mâncarea care tinde să ne vină în minte la auzul acestor cuvinte.

'''Mâncatul în Samaria'''

În Ioan 4, Isus și ucenicii Lui se opriseră în cetatea Sihar, în Samaria, pentru hrană. Dar ucenicii nu erau conștienți de faptul că hrana însemna altceva pentru Isus în comparație cu ce însemna pentru ei.

O parte din motiv îl reprezintă faptul că presupunerea ucenicilor despre scopul pentru care se aflau în Samaria nu corespundea cu planurile lui Isus. Ei priveau Samaria ca un ținut “peste care treci”, un loc prin care trebuia să treci pentru a ajunge la destinație. Ei nu îi priveau pe samaritenii corciți și eretici ca fiind parte a chemării lor de a vesti Evanghelia. Dar samaritenii aveau mâncare și ucenicilor le era foame, așa că erau îndeajuns de mulțumiți încât să se oprească
în Sihar pentru pâine.

Dar Samaria nu era un popas de odihnă pentru Isus. Samaria era un ogor cu holde coapte pentru seceriș. Isus nu era acolo ca să ia pâine de la samariteni; El era acolo pentru a le da lor Pâine (Ioan 6:51). Iar făcând acest lucru El avea să mănânce felul Său de mâncare preferat.

Când ucenicii s-au întors înapoi la fântâna lui Iacov cu hrana pentru care credeau că veniseră în Sihar și L-au văzut pe Isus vorbind cu o femeie cu o reputație dubioasă (trei motive pentru care ei considerau ca El n-ar fi trebuit să vorbească cu ea), au rămas perplex. Iar când I-au oferit pâine, au fost chiar mai nedumeriți când au aflat că Isus mâncase deja. Cumva, El obținuse o mâncare pe care ei nu o cunoșteau (Ioan 4:32). Totul a devenit din ce în ce mai confuz când El a spus că mâncarea Sa era să facă voia Tatălui Său (Ioan 4:34). Care era voia hrănitoare a Tatălui în pustia spirituală din Samaria?

Până când Isus nu le-a spus să-și ridice ochii și să privească holdele (Ioan 4:35), iar ei s-au întors și au văzut o mulțime de samariteni care se îndreptau spre ei, ucenicii nu au început să priceapă. Holdele nu erau doar în față, în Galileea. Erau holde albe, gata pentru seceriș, în Samaria cea stearpă, unde ei se așteptau cel mai puțin. Era pâine în pustie.

'''Nu rata cel mai bun fel de mâncare de Crăciun'''

Ce are asta de-a face cu tine și Crăciunul? Pur și simplu. S-ar putea ca tu să crezi că știi de ce ești acolo unde ești de acest Crăciun. Poate ești mulțumit cu asta sau poate că ești trist sau frustrat din această cauză. Poate că ești blocat într-un loc unde nu ai vrea să fii sau poate că tu crezi că ești doar în trecere prin acest loc pentru a ajunge unde vrei să ajungi. Indiferent care ar fi cazul, este posibil ca motivele lui Isus pentru care tu ești unde ești acum să fie destule de diferite față de ce crezi tu.

Isus are deseori holde pentru noi acolo unde noi ne așteptăm cel mai puțin. Ai grijă să nu presupui că adevăratele holde sunt pe drum iar locul în care ești e doar un popas de odihnă sau un ocol frustrant, care te face să întârzii. Ridică-ți ochii. Ogorul din jurul tău ar putea fi mai alb decât crezi. S-ar putea să fii într-un ogor în care Dumnezeu a semănat semințe ale Evangheliei total necunoscute ție și nevăzute de tine – iar El te invită să seceri.

Cel mai bun fel de mâncare pe care îl vei mânca vreodată pe Pământ este să faci voia lui Dumnezeu pentru tine. Nu este nicio alta care să aibă un gust mai bun. A fost felul de mâncare preferat al lui Isus. Dumnezeu are un scop pentru tine chiar acolo unde ești. Orice ai face de acest Crăciun, asigură-te că nu ratezi acest ospăț. Va face toate celelalte mâncăruri și bunătățuri de Crăciun să aibă un gust mult mai bun.

Slujește în umbra la adăpostul căreia te așază Dumnezeu

2022-02-11T13:11:43Z

Pcain: Pagină nouă: {{info|Serve in the Shadow God Places You}} “Andrei. Oh, ești fratele lui Simon Petru, nu?” Cu siguranță că Andrei se obișnuise cu asta. Chiar și Noul Testament ni-l p...

{{info|Serve in the Shadow God Places You}} 

“Andrei. Oh, ești fratele lui Simon Petru, nu?”

Cu siguranță că Andrei se obișnuise cu asta. Chiar și Noul Testament ni-l prezintă drept Andrei, „fratele lui Simon Petru” (Ioan 1:40). Umbra lui Petru este deasupra lui Andrei încă de la bun început.

Andrei este menționat pe nume de 12 ori în Noul Testament. În 10 din aceste menționări, el este numit alături de Petru, de obicei drept fratele lui Petru. Petru, de cealălaltă parte, a fost menționat de peste 150 de ori și chiar a contribuit la scrierea Noului Testament.

Este interesant de remarcat faptul că Andrei avea, în primul rând, CV-ul mai bogat. El fusese ucenicul lui Ioan Botezătorul. Nu doar atât, ci el fusese unul din primii ucenici ai lui Isus (Ioan 1:35-40). De fapt, Andrei a fost acela care „a găsit pe fratele său Simon” și l-a adus la Isus (Ioan 1:41-42).

Totuși, încă de la această primă întâlnire a fost clar că Isus avea planuri diferite în ceea ce-l privea pe Petru, față de planurile pe care le avea cu Andrei. Înainte ca Simon să fi spus sau să fi facut ceva, Isus i-a dat noul lui nume: „Chifa” (Petru), piatra.

Petru era „lucrarea Lui (Dumnezeu) și a fost zidit în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umble în ele (Efeseni 2:10). Cunoaștem multe dintre aceste fapte bune deoarece Dumnezeu le face cunoscute pe multe dintre acestea.

Dar și Andrei era tot lucrarea lui Dumnezeu, în mod egal. Și el fusese zidit în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, numai că Dumnezeu a ales să nu evidențieze faptele lui Andrei în aceeași măsură în care a făcut-o cu ale lui Petru. Așadar Andrei a slujit în umbra lui Petru.

Dar Andrei a avut un mentor care slujea în umbră grozav – Ioan Botezătorul. Andrei învățase de la Ioan că „Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer” (Ioan 3:27). Ioan văzuse cum Isus fusese înălțat și cum el însuși scăzuse în importanță și a spus cu o credință plină de bucurie: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3:30).

Iar acesta este strigătul oricărui ucenic autentic. Tot acest lucru nu e deloc despre importanța noastră. Totul e despre importanța lui Isus. Ca apostolii (Marcu 9:33-34), avem tendința să pierdem din vedere cu ușurință acest aspect.

Când Dumnezeu îi dă unuia dintre ucenicii Săi cinci talanți, altuia doi, iar unui altuia unul (Matei 25:15), El are motivele Sale. Foarte probabil ca ele să fie foarte departe de ceea ce credem noi (Isaia 55:9). Dumnezeu știe ce face. Putem să avem încredere în El.

Astăzi mulțumește-te cu ce ai (Evrei 13:5) și fii credincios în lucrurile care ți s-au dat (Matei 25:21). Smerește-te dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, având încredere că El te va înălţa la momentul potrivit, într-un fel potrivit (1 Petru 5:6).

Fii ca Andrei! Acest slujitor din umbră a fost credincios, ascultător, sensibil, de încredere, binevoitor și curajos. Tradiția spune că el a continuat să predice Evanghelia și să planteze biserici până a fost martirizat prin răstignire în anii 60 AD.

Hai să slujim în umbra la adăpostul căreia ne așază Dumnezeu cu aceeași credință plină de bucurie și biruitoare.

Ferice de aceea care a crezut

2022-02-11T13:09:22Z

Pcain: Pagină nouă: {{info|Blessed Is She Who Believed}} Maria a fost „binecuvântată între femei” (Luca 1:42). Ea a primit darul unic și sfânt de a fi maica Domnului nostru (Luca 1:43). Dum...

{{info|Blessed Is She Who Believed}} 

Maria a fost „binecuvântată între femei” (Luca 1:42). Ea a primit darul unic și sfânt de a fi maica Domnului nostru (Luca 1:43). Dumnezeu Fiul a locuit în trupul ei sub formă umană. Apoi a trăit în casa ei și a fost în grija ei până la vârsta adultă. Acest lucru a făcut ca unii să fie ispitiți să i se închine ei.

De fapt, o femeie chiar a preamărit-o pe Maria ridicându-și glasul la Isus: „Ferice de pântecele care Te-a purtat și de ţâţele pe care le-ai supt!” (Luca 11:27)! Dar Isus a corectat-o, spunând „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și-L păzesc!” (Luca 11:27-28).

Observi ce face Isus? Prin această corectare, El protejează adevărata binecuvântare a Mariei și ne protejează pe noi de idolatrie.

Gavril i-a spus Mariei că ea a „căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.” (Luca 1:30). Desigur că a-L purta în pântece și a-L crește pe Copilul Hristos a fost o favoare incredibilă, dar nu a fost cea mai mare binecuvântare pe care Dumnezeu i-a oferit-o Mariei. Deși El i-a oferit Mariei o chemare în totalitate unică, El i-a oferit favoare într-o modalitate asemănătoare celei în care El oferă favoare tuturor copiilor Săi.

Maria nu era fără de păcat. Maria merita mânia lui Dumnezeu, la fel ca orice alt om născut în păcat. Asta însemna că favoarea dăruită de Dumnezeu nu i se cuvenea – harul pe care El îl avea față de ea era de proporții uluitoare. Cea mai mare binecuvântare a Mariei nu era să fie mama Copilului. Cea mai mare binecuvântare a ei era că avea să fie mântuită de păcatele ei de Copilul ei. Iar această binecuvântare este dată tuturor celor ce cred în El (Matei 1:21).

Acesta este motivul pentru care Isus ne îndreaptă atenția de la Maria spre Cuvântul Său, în Luca 11. Cea mai mare binecuvântare pe care o poate primi cineva este darul iertării păcatelor prin credința în Isus (Efeseni 2:8). Chemarea vocațională a Mariei de a fi mama lui Isus a fost o mare binecuvântare, dar nici pe departe la fel de mare ca binecuvântarea mântuirii ei.

Dumnezeu a fost “Emanuel” (Isaia 7:14) pentru Maria într-un mod pe care nimeni altcineva nu l-a experimentat. Dar cel mai important mod prin care Dumnezeu a locuit cu Maria a fost același mod prin care El locuiește cu toți copiii Săi: prin credință (Efeseni 3:17).

Așadar, spunem și noi despre Maria precum rudenia ei, Elisabeta: “Ferice de aceea care a crezut; pentru că lucrurile care i-au fost spuse din partea Domnului se vor împlini” (Luca 1:45). Deoarece cea mai mare binecuvântare a lui Dumnezeu este dată celor care Îl cred pe El.

Ar trebui ca suferința să ducă la cercetarea de sine?

2022-02-11T13:05:18Z

Pcain: Pagină nouă: {{info|Should suffering lead to self-examination?}} ''Următorul text este o transcriere editată a materialului audio'' '''Ar trebui ca suferința să ducă la cercetarea de si...

{{info|Should suffering lead to self-examination?}} 

''Următorul text este o transcriere editată a materialului audio''

'''Ar trebui ca suferința să ducă la cercetarea de sine?'''

Nu ar trebui să ducă la foarte mult timp alocat cercetării de sine, dar ar trebui să alocăm ceva timp acesteia.

Cu alte cuvinte, cred că durerea este deseori modalitatea prin care Dumnezeu strigă (pe când delectarea este modalitatea prin care El șoptește). Durerea este strigătul Lui că s-ar putea să existe o problemă – nu mereu, dar ar putea fi – așadar ar trebui ca noi să ne oprim și să spunem: “Acum că mă uit înapoi la viața mea, am căzut eu într-un stil de viață căldicel sau într-un stil de viață al indiferenței? Am căzut eu într-o stare a amărăciunii și resentimentelor? Mi-am tratat copiii, soția și colegii mei în feluri care sunt nepotrivite pentru cineva care trăiește prin mila lui Dumnezeu?”

Este bine să ne uităm înapoi și să lăsăm durerea să devină un semnal de alarmă pentru sfințenia noastră. Dar dacă ne uităm înapoi și nu vedem diferențe extraordinare între vremuri trecute, când umblam cu Domnul și ne bucuram de binecuvântarea Sa, nu trebuie să ajungem la concluzia că durerea este o reacție directă la acel defect al meu sau acel păcat. Mai degrabă ar trebui să spunem pur și simplu: „Ok, Doamne, nu știu o legătură clară. Ceea ce știu e că Tu mă iubești și că sunt un om păcătos, cu atitudini care nu sunt întotdeauna corecte. Te rog doar să scoți tot ce e mai bun din mine prin acest necaz. Fă să nu pierd niciun beneficiu pe care este posibil ca Tu să-l fi conceput pentru mine în această durere.”

Fac asta tot timpul. Mă doare în gât sau am o suferință micuță și întreb „Doamne, este ceva de care încerci să mă faci conștient acum?”. Iar în general nu văd nicio legătură directă, așa că nu spun decât „Doamne, învață-mă. Învață-mă tot ce ai pregătit pentru mine în această suferință și trece-mă prin asta. Oferă-mi vindecare când planul Tău e gata.”

De ce este cântatul atât de important pentru creștini?

2022-02-02T12:13:30Z

Pcain: Pagină nouă: {{info|Why is singing so important for Christians?}} '''Este adevărat că religia creștină este unică prin faptul că este o credință a cântatului și a bucuriei? ''' Cu ...

{{info|Why is singing so important for Christians?}} 

'''Este adevărat că religia creștină este unică prin faptul că este o credință a cântatului și a bucuriei? '''

Cu siguranță. Nu cred că există o altă religie în cadrul căreia să se cânte așa cum o fac creștinii. Creștinii ''chiar'' compun muzică pe baza credinței lor.

Chiar și simpla realitate radio a muzicii creștine contemporane este un fenomen interesant. Are multe capcane, probabil din cauza modului în care teologia este redusă la un nivel scăzut sau este infestată de o mentalitate orientată spre divertisment; dar simpla existență a creștinilor care caută mereu să compună melodii despre credința lor – căutând note inspirate, care să provină din convingerile lor despre Dumnezeu, Hristos, iertare și viața veșnică – cred că acesta este un lucru minunat și unic. Nu cred că în lume mai sunt alte credințe cu un nivel apropiat.

De fapt, în unele credințe, cum ar fi islamul, credincioșii nici măcar nu cred în cântat. Dar ce fel de credință ar putea spune că inima omului, cu înzestrarea ei de a compune armonii despre aproape toate lucrurile care o bucură, nu ar trebui să facă acest lucru pentru cea mai importantă realitate din univers? Acea religie este foarte ciudată, cred eu.

Faptul că religia creștină este o religie a cântatului stă mărturie nu doar modului în care noi suntem calibrați ca ființe umane, dar și ce a fel de Dumnezeu avem: și anume, potrivit versetului din Țefania 3:17, Un Dumnezeu Care va cânta cu noi. El va fi în fruntea unui cor și va celebra faptul că suntem ai Lui. Iar noi ne vom alătura cântând că El este al nostru, pentru că Dumnezeu este atât valoros, atât de frumos și are atât de multe fațete în perfecțiunea Sa încât a omite elementul sentimental – și a nu îi permite să se reverse în poezie și cântec – ar însemna a omite un element-cheie al închinării.

Sincer să fiu, nu am prea multă răbdare cu creștinii care vor să pună o limită muzicii și cântatului, să o dea cu cinci secole în spate, să o limiteze doar la o categorie de instrumente muzicale sau să înlăture toate instrumentele și să rămână doar vocea. Cred că toate acestea reprezintă un defetism incurabil, deoarece noi, oamenii, avem suflete explozive, iar motivul pentru care este așa este pentru că Dumnezeu este exploziv în frumusețe, măreție și slavă. El va face să iasă din noi cântece și muzică de toate felurile iar noi am putea pur și simplu să îi permitem să se audă și să punem în semnificația ei puternică și profundă adevărul.

Acesta este lucrul crucial: procesul de creere al muzicii să fie condus de doctrine biblice adevărate.

Cea mai importantă ureche la închinare

2022-02-01T13:33:49Z

Pcain: Pagină nouă: {{info|The Most Important Ear in Worship}} Orice persoană care este implicată în lucrare în departamentul de închinare sau media știe foarte bine rolul esențial pe care vo...

{{info|The Most Important Ear in Worship}} 

Orice persoană care este implicată în lucrare în departamentul de închinare sau media știe foarte bine rolul esențial pe care volumul îl joacă la închinare. Poate adunarea să-l audă pe toboșar? Aud oamenii din rândul din spate când se citește Scriptura? Se cântă cuvintele îndeajuns de tare încât să poată fi înțelese?

Dar oricare ar fi acustica locașului, este în joc o chestiune chiar mai esențială decât volumul sau înțelegerea cuvintelor. Iar acesta este unul din cele mai glorioase adevăruri din univers. Este prezent în mod implicit la închinare, dar este menționat prea rar. Când ne adunăm pentru a ne închina cu bisericile noastre locale, în spatele tuturor rugăciunilor și cântecelor noastre, în spatele tuturor îndemnurilor și încurajărilor noastre stă acest adevăr extraordinar: Dumnezeu aude.

Ți-a scăpat recent acest adevăr simplu și uimitor? Îți dai seama de faptul că, deși Dumnezeu este atotputernic și omniprezent peste tot, nu este obligat să te audă pe tine? Ar arăta altfel participarea ta la închinarea în comun, dacă ai fi mai conștient de acest adevăr decât de volumul instrumentelor?

====De ce nu auzim====

Gândește-te la motivele din cauza cărora nu auzim când ne strigă cineva.

Probabil că este ceva în neregulă cu urechile noastre. Copiii mei se întreabă adesea dacă, după decenii de cântat muzică live, este ceva în neregulă cu auzul tatălui lor. Probabil că au dreptate și auzul meu se duce – prefer să cred că ei sunt prea departe atunci când mă strigă.

Probabil că distanța dintre vorbitor și timpanele noastre, care ascultă, este prea mare ca sunetele să fie inteligibile. Sau posibil să fie o discrepanță socială sau relațională între vorbitori și ascultători, ca atunci când o celebritate care trece pe lângă o mulțime de oameni se crede prea important pentru a se opri și a asculta toate țipetele fanilor care îl adoră.

====Dumnezeul Care aude====

Dar gândește-te la Dumnezeu glorios al Universului. În primul rând, urechea lui Dumnezeu nu dă greș niciodată. Auzul Său nu scade, după milenii de ascultat. În al doilea rând, Dumnezeu nu e niciodată prea departe pentru a auzi strigătle noastre. Deși El este înălţat, totuși vede pe cei smeriţi (Psalm 138:6). Aceste perspective sunt prețioase.

Totuși, glorioasa realitate a faptului că Dumnezeu ascultă este devine cea mai clară pentru mine când mă gândesc la modul în care Dumnezeu ascultă dincolo de prăpastia socială și relațională dintre noi. Filosoful Nicholas Wolterstorff scrie: “Prin ascultarea a ceea ce Îi spunem lui Dumnezeu, mărețul Dumnezeu neegalat face ca acest gest plăpând, imperfect al nostru să devină o legătură între noi.” (The God We Worship, 77). El continuă prin modesta afirmație: “Acest lucru este uimitor.”

Este uimitor că Dumnezeu – Care este infinit în belșug și Căruia nu-I lipsește niciodată nimic - trece prăpastia și le răspunde celor nenorociți și lipsiți (Psalm 86:1). Acel Dumnezeu, Care este în totalitate drept, îi aude pe cei care au nevoie de scăpare și izbăvire. (Psalm 71:2). Chiar și cei care se află în cele mai negre situații (Psalm 88:2, 6), în cele mai grele necazuri (Psalm 102:2) și cu duhul zdrobit (Psalm 143:7) pot apela la Dumnezeu în rugăciune. Aceia care înfruntă vrăjmași (Psalm 64:1) sau pribegesc cu lacrimi (Psalm 39:12) pot aduce aceste îngrijorări înaintea Domnului.

Scriptura ne promite că Dumnezeu aude rugăciunile celor săraci (Psalm 69:33) și strigătele celui nenorocit (Psalm 22:24). Dumnezeu aude în orice moment al zilei (Psalm 55:17), chiar și în ziua necazului (Psalm 86:7) și începe să răspundă chiar înainte ca să isprăvim cererea noastră (Isaia 65:24).

====Urechea Lui atentă====

Credința crede că Dumnezeu va auzi rugăciunile și va răpunde (Psalm 17:6). Această credință oferă răbdare în timp ce credincioșii așteaptă răspunsul Său (Psalm 40:1). Pentru că în trecut Dumnezeu a adus alinare în necaz, credincioșii striga către El iar și iar (Psalm 4:1).

Pe când că Dumnezeu îi aude pe cei fără prihană și îi scapă din necazurile lor (Psalm 34:17), chiar și păcătoșii care nu merită pot să fie siguri că Dumnezeu îi aude când strigă și cer milă (Psalm 55:1). Deoarece Dumnezeu este milostiv, El aude strigătele noastre (Psalm 27:7), până acolo încât El primește cu bunăvoință cuvintele noastre în ochii Săi (Psalm 19:14).

Este extraordinar că putem avea mai multă încredere în Fiul Său decât psalmistul pentru că Fiul Lui ne-a cumpărat accesul cu sângele Său (Efeseni 2:18), ne-a adus în prezența Tatălui fiind Pionier pentru noi (1 Petru 3:18) și stă la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri și mijlocește pentru noi (Evrei 8:1).

Așadar, credinciosule, cum te-ai ruga azi dacă ai știi că Dumnezeu ascultă? Cum ai cânta dacă ai știi că Dumnezeu aude?

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune să Îl chemăm și să aducem cele mai dificile și istovitoare circumstanțe la urechea Sa atentă. El ascultă.

Cât de măreț este Dumnezeul nostru

2022-02-01T13:26:42Z

Pcain: Pagină nouă: {{info|How Great Is Our God}} <blockquote>Să se bucure și să se veselească în Tine toţi cei ce Te caută! Cei ce iubesc mântuirea Ta să zică fără încetare: „Mărit ...

{{info|How Great Is Our God}} 

<blockquote>Să se bucure și să se veselească în Tine toţi cei ce Te caută! Cei ce iubesc mântuirea Ta să zică fără încetare: „Mărit să fie DOMNUL!” (Psalm 40:16)</blockquote>

Cuvântul „măreț” este unul important. Îl folosim pentru a ne referi la ceva ce are dimensiuni neobișnuite: ''Un cutremur măreț a lovit orașul.'' Sau la un număr mare: ''O mulțime măreață de oameni a umplut stadionul.'' Sau la ceva de o intensitate sau putere neobișnuită: ''Ea a experimentat o durere măreață.'' Sau ceva care este deosebit de bun sau minunat: ''El este un jucător măreț.'' Sau ceva la un nivel extrem: Pentru mult timp, noi am fost prieteni măreți.

Nu doar că acest cuvânt, ''măreț'', este flexibil – e folosit în cinci moduri diferite, cum am văzut mai sus, pentru a face referire la dimensiune, număr, intensitate, a fi bun la ceva și nivel – ci este și un cuvânt cu însemnătate. Cel puțin așa era înainte. Este ușor să uzezi acest cuvânt. Când zi de zi este ''măreață'', masă după masă este ''măreață'' și meci după meci este ''măreț'', începem să pierdem din vedere înțelesul cuvântului când vorbim despre ziua nunții noastre, un ospăț neobișnuit de generos, sau meciul de campionat care a ajuns la prelungiri.

====Revendică cuvântul “măreț”====

Și cum rămâne cu Dumnezeu? Biblia ne spune iar și iar, mai ales în psalmi, că Dumnezeul nostru este ''măreț.'' Dacă folosim cuvântul “''măreț''” pentru a descrie o zi normală și fiecare zi, ce limbaj vom avea atunci când va trebui să descriem ziua, masa sau meciul care este cu adevărat deasupra celor tipice - sau, cel mai important, pe Dumnezeu, Care este cu adevărat mai presus de toate, în mod infinit?

Un lucru minunat despre acest cântec este că ne ajută să revendicăm cuvântul “''măreț''”. Folosind un limbaj simplu dar profund, cântecul “Cât de măreț este Dumnezeul nostru” ne îndreaptă atenția către măreția lui Dumnezeu. Îl pune pe Dumnezeu înaintea noastră ca fiind Standardul nostru în ceea ce privește adevărata măreție. Probabil că atunci când Dumnezeu devine din ce în ce mai mult Standardul nostru cu privire la ceea ce este măreț, atunci vom deveni și noi tot mai atenți la cât de ușor ne slujim de acest cuvânt pentru a descrie zile, mese sau meciuri.

Și după cum cuvântul “''măreț''” este flexibil și poate face referire la dimensiune, număr, intensitate, a fi bun la ceva și nivel, tot așa acest cântec ne oferă mai multe perspective despre măreția lui Dumnezeu.

====Patru perspective asupra măreției Sale====

Prima este măreția maiestății Lui și a slavei Lui de Rege. A Lui este splendoarea de Împărat – nu doar regele unui singur trib sau al unei națiuni, ci Regele întregului Pământ. ''Să se veselească întregul Pământ''. El este suveran peste toate națiunile, îmbrăcat în slavă fără egal. El este măreț în maiestate regală.

A doua este măreția sfințeniei Lui. După cum spune versetul din 1 Ioan 1:5: „Dumnezeu e lumină și în El nu este întuneric.”. El nu este măreț doar în maiestatea Sa, ci și în sfințenia Lui. El nu este doar responsabil și înălțat, ci El are o integritate desăvârșită – El este Standardul nostru în adevăr și corectitudine morală. Când El vorbește, întunericul fuge. El este măreț în sfințenia Lui.

A treia perspectivă este a măreției veșniciei Sale. El nu a avut început și nici nu va avea sfârșit. El e Alfa și Omega, El e Începutul și Sfârșitul – nimic nu a fost înaintea Lui și nimic nu va fi după El. Dar nu numai că El rămâne neschimbat din epocă în epocă, ci și “timpul este în mâna Lui”. Nu doar că El este înainte și după timp, ci El stăpânește timpul, fiecare secol, fiecare an, fiecare oră, fiecare minut și fiecare fracțiune de secundă – din El, prin El și pentru El (Romani 11:36). El este măreț în raport cu timpul.

În cele din urmă este măreția milei Lui. El nu este doar Unul, ci Trei. Și nu doar Tatăl, ci și Fiul și Duhul Sfânt. Și aceste Trei Persoane ale Dumnezeirii lucrează mereu într-un armonios tandem, nu doar cu măreția Unui Leu, ci cu măreția Unui Miel. Iar în măreția Sa ca Leu și Miel deopotrivă găsim ceea ce Îl face cu adevărat măreț.

Pe cât de măreț este El în maiestate, sfințenie și veșnicie, cea care ne uimiește este măreția milei Sale, pentru că în mila Lui, în Fiul Lui, ne aduce pe noi, păcătoșii, în bucuria eternă de a avea o relație cu El. Cât de măreț este Dumnezeul nostru!

De ce nu pot să-mi înving amărăciunea și mânia?

2022-01-17T13:55:18Z

Pcain: Pagină nouă: {{info|Why can't I overcome my bitterness and anger?}} ''Următorul text este o transcriere editată a materialului audio'' '''De ce nu pot să-mi înving amărăciunea și mân...

{{info|Why can't I overcome my bitterness and anger?}} 

''Următorul text este o transcriere editată a materialului audio''

'''De ce nu pot să-mi înving amărăciunea și mânia?'''

Cea mai mare parte din amărăciunea și mânia noastră împotriva celorlalți își are rădăcinile într-o incapacitate de a fi profund uimiți de dragostea pe care Hristos o are pentru noi în păcatele noastre. Dacă te lupți cu amărăciunea, se poate ca Dumnezeu permite chiar acelui păcat care izvorăște din incapacitatea ta de a-L privi pe Hristos să fie instrumentul de care se folosește pentru a-L privi pe Hristos.

Cu alte cuvinte, posibil ca această perioadă a furiei incontrolabile, a mâniei și a acelui duh sătul care spune “Am plecat de-aici și nu mai vreau să am nimic de-a face cu tine” este aceea în care a fost nevoie să ajungi pentru a vedea grozăvia păcatului tău din perspectiva de sfânt iertat și îndreptățit. Iar Domnul a făcut așa pentru ca tu să fii uluit de harul Său într-un mod mai profund decât ai fost uluit de harul lui Dumnezeu până acum. Iar acum, din acea experiență poate izvorî har față de alții.

În acest caz, aceasta este singura soluție. Nu mă îndoiesc de faptul că altă persoană este parte a problemei. Probabil că aceasta nu este o situație în care o singură persoană are dreptate și nu e doar vina ta. Dar soluția nu este să repari cealălaltă persoană. Soluția este să primești o inimă care debordează de mulțumire pentru harul lui Hristos și care revarsă acest har peste alții.

Lucrul asupra căruia încerc să atrag atenția este că poate că Dumnezeu te-a adus în punctul în care tu îți simți vina, astfel încât harul să fie chiar mai dulce decât era înainte. Este necesar ca noi să ne privim păcatul, dar unii dintre noi am crescut în cămine unde regulile erau respectate cu atâta “sfințenie” încât nu credem că am făcut vreodată ceva grav.

Dar neiertarea este un păcat care te va duce cu siguranță în iad. Biblia spune că dacă nu-i ierți pe cei care păcătuiesc împotriva ta, Dumnezeu nu te va ierta (Matei 6:15). Cu alte cuvinte, este o problemă de moarte. Un duh care este în permanență neiertător, plin de amărăciune și mânios va ucide inima unei persoane, făcând credința lor să naufragieze și dovedind ca ei nu I-au aparținut niciodată lui Dumnezeu, Dumnezeu îți arată cât de grav este acest păcat.

Asta înseamnă că tu ai acum potențialul de a spune: “Dacă el totuși mă iubește și iartă acest păcat, e ca și cum l-ar ierta pe apostolul Pavel” (Este ca și cum i-ar ierta pe ucigași, deoarece Biblia spune că dacă l-ai urât pe fratele tău, l-ai și ucis [Matei 5:21-22]). Iar apoi poate că tranzacția emoțională a iertării și îndreptățirii te-ar copleși atât de mult încât resursele pe care nu le ai acum pentru a iubi această persoană ți-ar fi date prin această experiență nouă si proaspătă a harului.

Așa m-aș ruga eu: “Iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos” este un cuvânt incredibil de important în Efeseni 4:32. Acum tu ai potențialul de a te simți iertat de Dumnezeu pentru lucrurile care sunt periculoase până la moarte, care ar putea face loc pentru un har cu mult mai măreț față de această persoană.

Chiar ar trebui noi să ne gândim la Rai?

2022-01-14T12:36:44Z

Pcain: Pagină nouă: {{info|Are we really supposed to think about heaven?}} ====Chiar ar trebui noi să ne gândim la Rai?==== Când Isus ne-a spus “Eu Mă duc (acolo, în Rai) să vă pregătesc ...

{{info|Are we really supposed to think about heaven?}} 

====Chiar ar trebui noi să ne gândim la Rai?====

Când Isus ne-a spus “Eu Mă duc (acolo, în Rai) să vă pregătesc un loc. Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi și voi.” (Ioan 14:2-3), El vorbea cum vorbește un mire cu viitoarea sa mireasă. Acestea sunt cuvinte de iubire și romantism. Cum ar răspunde acestor cuvinte orice mireasă care își iubește viitorul soț? Ar fi foarte încântată. Nu ar trece o singură zi, o singură ''oră'', fără ca mireasa să anticipeze că se va alătura preaiubitului ei în locul pe care el i l-a pregătit ei pentru a trăi împreună pentru totdeauna.

După cum o mireasă visează să locuiască împreună cu mirele ei, tot așa și dragostea noastră pentru Rai ar trebui să se reverse și să fie molipsitoare, la fel ca dragostea noastră pentru Dumnezeu. Pasiunea noastră pentru Dumnezeu și pasiunea noastră pentru Rai ar trebui să fie inseparabile. Cu cât aflu mai multe despre Dumnezeu, cu atât sunt mai entuziasmat de Rai. Cu cât aflu mai multe despre Rai, cu atât sunt mai entuziasmat de Dumnezeu.

Dar cum rămâne cu expresia “E atât de mult cu mintea la Rai, încât nu mai e de niciun folos pentru Pământ”? Imposibil – cei a căror minte este cu adevărat la Rai sunt de maxim folos pământesc și ceresc. Scriptura ne cere: “să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe Pământ” (Coloseni 3:1-2). Dacă eu nu sunt cu gândul la Rai, nu am de oferit nimic pe Pământ.

Raiul nu ar putea vreodată să fie plictisitor

2022-01-14T12:33:04Z

Pcain: Pagină nouă: {{info|Heaven Could Never Be Boring}} Unii își imaginează că în Rai vom fi cu toții aranjați și nu vom avea unde să mergem și nimic de făcut. (În afară de a trage un...

{{info|Heaven Could Never Be Boring}} 

Unii își imaginează că în Rai vom fi cu toții aranjați și nu vom avea unde să mergem și nimic de făcut. (În afară de a trage un pui de somn etern, a zdrăngăni la harpă sau a lustrui aurul). Am ajuns la concluzia că există o bănuială nerostită în spatele acestei concepții generalizate că Raiul va fi plictisitor. Acea bănuială este că viață fără păcat n-ar fi interesantă. Ideea stă în întrebarea „Ce vom face ca să ne distrăm, dacă nu există deloc păcat?”

Faptul că o astfel de concepție ne-ar trece prin cap demonstrează în ce măsură suntem orbiți de cel rău. Cea mai elementară strategie a sa, exact aceea pe care a folosit-o cu Adam și Eva, este de a ne face să credem că păcatul ne va aduce împlinire.

Dar păcatul nu este acela care ne aduce nouă împlinire – este ceea ce ne fură împlinirea! Păcatul nu este acela care face viața interesantă, este acela care face viața să fie goală. Această goliciune a vieții duce în mod inevitabil la plictiseală. Când este împlinire, când este frumusețe, când Îl vedem pe Dumnezeu așa cum este El cu adevărat, să fii plictisit devine imposibil. În Rai vom fi ''umpluți'', cum este descris în versetul din Psalmul 16:11, cu “bucurii nespuse” și „desfătări veșnice”.

Raiul este locuința lui Dumnezeu, locul de domiciliu al Celui Care este infinit în creativitate, bunătate, frumusețe și putere. Cum ar putea locuința Unei astfel de Persoane să fie altfel decât palpitantă?

Mântuitor smerit, trimis pe Pământ

2022-01-14T12:31:08Z

Pcain: Pagină nouă: {{info|Humble Savior, Sent to Earth}} ''Cu mult înainte de răstignirea Sa pe cruce, Isus Hristos a îndurat nenumărate înjosiri pe Pământ.'' În Vechiul Testament, citim d...

{{info|Humble Savior, Sent to Earth}} 

''Cu mult înainte de răstignirea Sa pe cruce, Isus Hristos a îndurat nenumărate înjosiri pe Pământ.''

În Vechiul Testament, citim despre felul în care Dumnezeu Se apleca mereu asupra poporului Său: “Domnul Dumnezeul părinţilor lor a dat din vreme trimișilor Săi însărcinarea să-i înștiinţeze…dar ei și-au bătut joc de trimișii lui Dumnezeu.” (2 Cronici 36:15-16).

La sfârșit, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său pe Pământ. El a venit în umilință; mulți au presupus că El a fost zămislit în afara căsătoriei, un lucru rușinos pe vremea aceea. El a crescut într-un oraș cu o reputație proastă: „Poate ieși ceva bun din Nazaret?” (Ioan 1:46). El a muncit ca un tâmplar smerit, a trăit în sărăcie relativă și a îndurat multe înjosiri în timpul celor trei ani de lucrare, timp în care învăța pe alții, vindeca și ducea vestea bună a Împărăției lui Dumnezeu.

Când am auzit pentru prima dată această poveste, ca necredincios, - fiind crescut fără cunoaștere despre Dumnezeu – o parte din ceea ce m-a atras spre Hristos a fost faptul că relatările din Evanghelii par atât de contrare raționamentului tipic omenesc și totuși mi s-au părut absolut credibile. Niciun om nu ar inventa o astfel de poveste! Mi-a sunat a adevăr...și încă este valabil pentru mine.

Rezonează lucrarea de răscumpărare a lui Hristos în mintea și inima ta? Cum te face să te simți și să gândești?

====Perspective din Cuvântul lui Dumnezeu====

“N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile și înfăţișarea Lui n-avea nimic care să ne placă.” (Isaia 53:2)

“Să aveţi în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.” (Filipeni 2:5-7)

====Perspective ale oamenilor lui Dumnezeu====

“Nu a existat niciodată o umilire mai măreață a unei persoane decât cea a lui Isus. Nimeni nu s-a coborât vreodată atât de jos deoarece nimeni nu a venit de atât de sus.” – Mark Jones

“Pentru că noi, copiii lui Adam, vrem să devenim măreți, / El S-a făcut mic. / Pentru că noi nu ne aplecăm, / El S-a smerit. / Pentru că noi vrem să domnim, / El a venit să slujească.” - J. Oswald Sanders

Poți Câștiga Războiul Împotriva Păcatului

2022-01-03T13:43:40Z

Pcain: Pagină nouă: {{info|You Can Win the War Against Sin}} ===='''Trei Promisiuni pentru Ispitele de Azi'''==== Dacă ești creștin cunoști ce înseamnă războiul. Război cu mândria ta, răz...

{{info|You Can Win the War Against Sin}} 

===='''Trei Promisiuni pentru Ispitele de Azi'''====

Dacă ești creștin cunoști ce înseamnă războiul. Război cu mândria ta, război cu poftele tale, război cu mânia ta. Război acasă, război la servici, război când ești singur. Război în mintea ta, război în inima ta, război cu gura ta.

Omori un inamic, și altul îi ia locul. Reușești să câștigi teren, și descoperi că mai e încă mult de parcurs. Uiți să fi vigilent pentru o oră, și ai pierdut teren. Zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună, fără să se vadă sfârșitul.

Poate că în mijlocul bătăliei, când dușmanii din interior par că nu se mai termină, te-ai întrebat, “Este asta normal? Este asta ''cu adevărat'' viața creștină — această înaintare greoaie, această veghere constantă, această negare nemiloasă a atâtor lucruri din mine?”

În aceste momente, Cristos comandantul nostru vine alături de noi cu trei lucruri de amintit: războiul este normal, războiul poate fi câștigat, și războiul nu se termină.

====Războiul Este Normal====

Consideră starea inimii tale înainte ca Dumnezeu să te salveze: plină de greșeli și păcate (Efeseni 2:1), captivă pasiunilor și plăcerilor păcătoase (Tit 3:3), oarbă frumuseții lui Cristos (2 Corinteni 4:4), umblând în ruină și mizerie (Romani 3:16). Inima ta a fost muntele Osândei a lui Sauron, iarna Vrăjitorului Alb, fortăreața Babilonului. Poate că ai cunoscut pacea, dar a fost pacea cu dușmanii lui Dumnezeu.

Dar apoi Duhul Sfânt a răsturnat porțile inimii tale și a izgonit păcatul de pe tron. Acum, el își duce armata prin toate ascunzișurile vieții tale. Până ce el anihilează orice avanpost inamic, vei fi un bărbat sau femeie în război (Galateni 5:17).

Așa că nu fi surprins dacă te trezești în război. Nu fi surprins dacă uneori simți moarte înăuntru, ca și cum tot ce ai iubit trebuie să se ducă în mormânt. Nu fi surprins dacă descoperi straturi de întuneric în carnea ta la care niciodată n-ai visat.

În loc de asta, fi curajos. Războiul este normal. Mai mult decât asta, războiul este esențial. Bătălia este o caracteristică indispensabilă a tuturor care au declarat război păcatului și lui Satan. După cum scrie J.C. Ryle, ”Noi evident, nu suntem prietenii lui Satan. Precum împărații acestei lumi, el nu poartă război împotriva supușilor săi. Chiar faptul că ne asaltează, ar trebui să ne umple mințile cu speranță” (''Holiness'', 76).

====Războiul Poate Fi Câștigat====

În agonia bătăliei, te poți simți în întregime împovărat dincolo de puterile tale, ca și cum înfrângerea este tot ce vei ști. Te poți simți ca și cum ai vrea să renunți de tot.

Noi am avea tot motivul să ne predăm acestor sentimente dacă războiul ne-ar aparține. Cu puterile noastre, suntem copii care luptă cu dragoni. Dar bătălia nu ne aparține final nouă — aparține lui Cristos, căpitanul nostru. Și asta face războiul să poată fi câștigat.

Când Dumnezeu te-a salvat, el nu ți-a trimis o comunicare radio în închisoarea ta, poruncindu-ți să stai și să lupți. Nu, Isus însuși a pătruns în închisoarea ta, ți-a pus o sabie în mână, și ți-a zis, “Urmează-mă. Stai lângă mine. Te voi conduce afară.” Așadar, cum scrie Richard Sibbes, “Să nu ne uităm atât de mult la dușmanii noștri ci la cine este căpitanul și judecătorul nostru, nu la amenințările lor, ci la ce ne promite el nouă” (''The Bruised Reed'', 122). Și ce ne promite el?

*El va fi cu tine în orice bătălie (Matei 28:20).
*El te va sprijini cu dreapta lui biruitoare (Isaia 41:10).
*El te va sfinți complet (1 Tesaloniceni 5:23).

Ține-te agățat lângă Cristos, și păcatul nu va sălășui în tine. Păcatul se ofilește în prezența sa maiestoasă. Poftele se fac mici la frumusețea sa. Mânia tremură la vederea sa. Poți să câștigi teren doar centimetri, și bătălia poate să dureze o viață întreagă, dar prezența și promisiunile lui Isus îți garantează progresul. El te va duce acasă.

Așa că nu dispera, indiferent cât de precar te simți azi. Războiul poate fi câștigat. Cu ajutorul lui Dumnezeu, poți rezista. Poți să câștigi teren de la inamic și să transformi terenuri ghimpate în grădini. Isus ți-a făgăduit ajutorul pentru orice luptă pe care o înfrunți azi. Vei avea încredere în El?

====Războiul se va Sfârși====

Dumnezeu nu te-a mântuit ca să duci război etern. Străzile Noului Ierusalim nu vor fi umplute cu șiruri de soldați. Acest război, așa static cum este chiar acum, este doar prologul păcii tale eterne.

Într-o zi curând, tumultul bătăliei va lăsa loc corurilor de aleluia. Războiul civil din tine se va sfârși într-un armistițiu sub conducerea lui Dumnezeu. Niciun gând haotic nu te va tulbura; nicio dorință sălbatică nu te va supăra; nicio ispită sâcâitoare nu te va mai chinui.

“ Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.” (1 Petru 5:10). Acest război de cincizeci, șaizeci sau șaptezeci de ani, așa nesfârșit cum pare, este doar “o puțină vreme” din punct de vedere al eternității. Mai luptă o puțină vreme, rezistă o puțină vreme, leapădă-te o puțină vreme și te vei bucura mereu.

Așa că nu renunța. Războiul se va sfârși. Isus deja a câștigat victoria finală (Coloseni 2:15). Dușmanul știe că timpul lui mai este puțin (Apocalipsa 12:12). Rezultatul acestei bătălii nu este nesigur. Dumnezeu va călca curând orice dușman al tău sub picioare (Mica 7:19; Romani 16:20).

====Zi de Zi====

Dacă o viață de război pare copleșitoare, concentrează-te pe lupta de azi. Muncește să elimini nemulțumirea de azi, invidia de azi, autocompătimirea de azi. Și fă asta folosind armele de azi — promisiunile de azi ale lui Dumnezeu, oportunitățile de azi pentru rugăciune, soldații de azi care-ți stau alături în bătălie.

Zi de zi, comandantul tău îți va da puterea de care ai nevoie pentru a-ți birui dușmanii, și iertarea de care ai nevoie pentru orice înfrângere. Doar nu te opri din luptă. “Nimeni nu este aici înfrânt ci doar acela care nu se va lupta,” scrie Sibbes (''The Bruised Reed'', 122).

Războiul este normal, războiul poate fi câștigat, și războiul se va sfârși. Și apoi va urma o bucurie extraordinară care va crește mereu.

5 lucruri pe care să îi înveți pe copiii tăi de acest Crăciun

2021-12-28T13:58:09Z

Pcain: Pagină nouă: {{info|Five Things to Teach Your Children This Christmas}} “Mamă, trebuie să adaug ceva pe lista pentru Crăciun.” Este din nou acea perioadă a anului. Magazinele sunt î...

{{info|Five Things to Teach Your Children This Christmas}} 

“Mamă, trebuie să adaug ceva pe lista pentru Crăciun.”

Este din nou acea perioadă a anului. Magazinele sunt împodobite cu lucruri doar roșii și verzi. Cutiile poștale sunt pline de reclame, reduceri și cataloage. Pachetele frumos ambalate sunt în prim plan în mintea aproape oricui – mai ales în mintea copiiilor.

Crăciunul oferă o ocazie minunată pentru ca noi să turnăm adevărul Evangheliei în inimile copiiilor noștri. Este momentul perfect să le arătăm cel mai mare dar pe care îl pot primi, darul Isus Hristos.

Mai jos este o listă de adevăruri importante pe care să îi învățăm pe copiii noștri de acest Crăciun:

====1. Povestea răscumpărării====

Pe parcursul Postului Crăciunului, în așteptarea zilei de 25, îi putem învăța și pregăti pe copiii noștri în Scriptură pentru sărbătorirea Nașterii lui Isus. În familia noastră, ne place să începem cu povestea creației și să urmărim zilnic povestea răscumpărării până ajungem la Nașterea lui Hristos, în ziua Crăciunului. Vorbim despre căderea omului în păcat și promisiunea lui Dumnezeu că va fi un Salvator, în versetul din Geneza 3:15. Citim despre promisiunea pe care i-o face lui Avraam și pe care o repetă de-a lungul Vechiului Testament. Discutăm despre Moise și despre Acela “mai mare decât Moise”, Care avea să vină. Citim profețiile din Isaia. Vedem cum toată Biblia arată spre Răscumpărătorul nostru.

====2. Smerenia lui Hristos====

Pentru lume, perioada sărbătorilor este despre extravaganță, opulență și despre a face fiecare detaliu să arate perfect. Cu toate acestea, povestea lui Isus este despre smerenie. Perioada Crăciunului oferă o oportunitate grozavă pentru a îi învăța pe copiii noștri ce înseamnă să fii cel mai mare în Împărăție. (Matei 20:26–28). Părinții Săi, locul nașterii Sale, satul Său natal și însuși faptul că a luat chip de om au fost toate dovezi ale smereniei Sale. Cei mai mulți oameni se așteptau ca Mesia să vină într-un castel, nu într-un staul. Cei mai mulți se așteptau ca El să trăiască o viață de rege, nu să trăiască în sărăcie. Cei mai mulți se așteptau ca El să cucerească Imperiul Roman, nu să fie crucificat de ei. Citește pasajul din Filipeni 2:1–11 ca să le arăți copiiilor tăi smerenia lui Hristos.

====3. Dumnezeu lucrează prin slăbiciune====

De asemenea, să îi învățăm pe copiii noștri cum Dumnezeu lucrează prin slăbiciune este alt subiect pe care să îl predăm de Crăciun. Dumnezeu îi alege adesea pe cei slabi, la care nu te-ai aștepta să fie aleși, pentru a-i folosi în povestea Sa de răscumpărare. Maria era o fată simplă și săracă dintr-un sat neînsemnat. Petru era un pescar neșcolit. Slava lui Dumnezeu se arată când El lucrează prin slăbiciunile noastre. Acest lucru se observă cel mai dramatic la moartea lui Isus pe cruce, în locul nostru și în Învierea Sa din a treia zi, asigurându-ne biruința asupra păcatului și a morții.

====4. Dumnezeu Își ține promisiunile====

Un alt adevăr important pe care îl putem scoate în evidență împreună cu copiii noștri în această perioadă este că Dumnezeu Își ține promisiunile. Putem începe cu promisiunea că va fi un Salvator, după căderea în păcat și să parcurgem Vechiul Testament, privind la promisiunea lui Dumnezeu de a-Și răscumpăra poporul, punctul culminant fiind împlinirea promisiunii în Hristos.

====5. Numele lui Hristos====

Anul trecut, copiii mei au învățat unul dintre Numele lui Isus în fiecare zi din Postul Crăciunului. Am studiat Nume cum ar fi Mesia, Mielul lui Dumnezeu, Emanuel, Alfa și Omega și Prințul Păcii. Să îi înveți pe copii Numele lui Dumnezeu și ce înseamnă ele îi ajută să înțeleagă mai mult despre Isus, caracterul Său și ce a făcut El. Am făcut un lanț de hârtie cu Un Nume diferit scris pe fiecare dintre ele. O altă modalitate de a învăța Numele ar putea fi să creezi un ornament pentru fiecare dintre ele și să le pui în brad de fiecare data când studiați despre Un Nume nou.

Profită de această perioadă a anului pentru a-i învăța pe copiii tăi despre Copilul Hristos. Petreceți timp în Cuvântul lui Dumnezeu, arată-li-L pe pe Mesia Cel promis și cum acea promisiunea a fost împlinită în pruncul năcut în Betleem. Ajută-i să vadă ca Isus este Cel mai mare Cadou pe care l-ar putea primi vreodată și cel mai minunat Cadou pe care l-ar putea împărtăși cu alții.

Ce nu s-ar fi întâmplat dacă Isus nu S-ar fi fost

2021-12-28T13:38:18Z

Pcain: a mutat Ce nu s-ar fi întâmplat dacă Isus nu S-ar fi fost la Ce nu s-ar fi întâmplat dacă Isus n-ar fi fost

{{info|What Would Not Be If Jesus Had Not Been}} 

Sam Crabtree a scris o scrisoare de Crăciun congregației noastre anul acesta. Mi-am citit-o mie însumi în seara zilei de 23 decembrie. Apoi m-am uitat la Noel și am încercat să i-o citesc și ei, dar nu am putut, din cauza plânsului. L-am sunat pe Sam și i-am spus: “Sam, aceasta este o scrisoare foarte puternică. Nu am putut s-o termin de citit fără să plâng. Îmi dai voie s-o împărtășesc cu prietenii mei de la Desiring God?”. A fost de acord. De ce am fost atât de mișcat? Nu sunt foarte sigur. Cred că a fost efectul întârziat al 4 factori: 1) lungimea listei, 2) elementele surpriză din listă, 3) îmbinarea dintre global și intim, 4) și referința la mayași, care nu își mai sacrifică copiii. Cred că veți vrea să citiți lista familiilor voastre în ziua Crăciunului și probabil că și Bisericilor, cu unele ajustări pentru o aduce la nivelul situației voastre personale (de exemplu, în cazul meu, sunt sigur că nu aș fi existat dacă Isus nu S-ar fi născut, pentru că El a fost în centrul idilei dintre părinții mei). Sau că lumea s-ar trezi la măreția lui Isus Hristos! Fie ca Dumnezeu să ne dea pasiunea și capacitatea de a-L arăta așa cum e cu adevărat, până când va reveni sau până când ne va chema. Slavă lui Dumnezeu în înălțimi prin Isus Hristos! Pastor John

Aici este scrisoarea lui Sam:

Dragă familie Bethleem,

Cred că vorbesc în numele tuturor celor din conducere și al prezbiterilor când mă rog ca în perioada acestui Crăciun și în orice vreme Dumnezeu să vă dea capacitatea să prețuiți întruparea Lui și pe Fiul Lui Cel înviat mai presus de toate.

V-ați întrebat vreodată ce ar fi diferit dacă Isus nu S-ar fi născut? Dacă Isus n-ar fi venit la împlinirea vremii, nu S-ar fi născut din femeie și n-ar fi împlinit legea, nu ar fi nicio Biserică Bethleem și realizarea acestei fotografii cu oamenii din conducere nu ar fi posibilă.

Dacă Isus nu S-ar fi născut:

*Acum nu ar fi anul 2006 AD.
*N-am auzi niciodată vreun colind de Crăciun sau opera lui Handel, “Aleluia”.
*Niciun oraș nu s-ar numi St. Paul, St. Petersburg sau Corpus Christi.
*N-am fi auzit niciodată de William Tyndale, John Wycliffe, John Knox, Martin Luther, John Calvin, John Wesley, John Hus, Billy Graham, Elizabeth Elliot, Amy Carmichael, Corrie Ten Boom, Fanny Crosby, Alexander Solzenitzen, C.S. Lewis, Chuck Swindoll, C.J. Mahaney, John Piper sau...faceți-vă propria listă.
*Nu ar exista nicio organizație precum Wycliffe Bible Translators, Campus Crusade for Christ, InterVarsity Christian Fellowship, Navigators, Bethel University, KTIS, The Red Cross, Methodist Hospital, The Salvation Army, Christian Book Sellers Association, National Association of Evangelicals, Princeton, Harvard, Yale, Purdue și nenumărate altele.
*Nu am avea cărți precum ''Poveste despre două orașe, Colind de Crăciun'', scrisă de Dickens sau ''Cum a furat Grinch Crăciunul''.
*Nu am avea filme precum “Ben Hur”, “Crucea și pumnalul”, “Carele de foc”, “Narnia” sau o grămadă de alte filme.
*Nu am fi auzit cântări precum “Cetate tare-i Dumnezeu ”, “Laudati puterea lui Isus”, “Sfinte Isuse, eşti Stăpân al vieţii” sau “Cu bucurie să cântați”.
*Nu ar fi apărut în limba noastră expresii idiomatice, precum “Bunul Samaritean”, “fiul rătăcitor”, “oaia rătăcită“ sau vreuna din pildele lui Isus.
*Nu am fi avut învățături care să devină parte din limbajul nostru zilnic precum “întoarce și celălalt obraz”, “să călătorești un kilometru în plus”, “tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le și voi la fel” sau “Iubiți pe vrăjmașii voștri.”
*Este probabil că acest continent n-ar mai fi avut parte de venirea pelerinilor, și dacă ar fi venit sub alt nume, președintele Washington probabil că ar fi fost numit Regele Washington.
*Se poate afirma cu ușurință că documentele de fondare ale Statelor Unite n-ar fi ce sunt astăzi.
*Nu ar exista lucrarea Desiring God și nici librăria Bethlehem.
*Indienii Wuaorani din Ecuador ar ucide în continuare bărbații albi în loc să-și boteze copiii.
*Indienii Arawakan din Caraibe ar fi tot canibali.
*Urmașii mayașilor din Chiapas, Mexic, și-ar sacrifica în continuare copiii în loc să-i învețe să-L laude pe adevăratul Creator.
*Profețiile ar rămâne neîmplinite, capul șarpelui nu ar fi zdrobit, noi nu am mai fi mântuiți, iar Dumnezeu ar fi un mincinos. Moartea nu ar mai fi biruită.
*Noul Testament nu ar fi fost scris niciodată.
*Nu ar fi niciun mijlocitor între Dumnezeu și om, fiindcă Isus Hristos nu S-ar fi născut. Am rămâne în greșelile și în păcatele noastre, iar perdeaua n-ar fi ruptă în două.

Dar El S-a născut! Fie ca realizarea impactului cuprinzător al nașterii Sale, al vieții Sale, al morții Sale și al învierii Sale împreună cu urările din inimă ale conducerii să vă aducă Un Crăciun foarte fericit!

Pastorul Sam

Corul fericit al Cerului

2021-12-28T13:30:23Z

Pcain: Pagină nouă: {{info|The Happy Choir of Heaven}} În colindul popular, ''Îngeri mii în ceruri cântă'', versul de început descrie îngerii care Îi cântă lui Dumnezeu în câmpuri deschi...

{{info|The Happy Choir of Heaven}} 

În colindul popular, ''Îngeri mii în ceruri cântă'', versul de început descrie îngerii care Îi cântă lui Dumnezeu în câmpuri deschise. Strigătul lor este păstrat din faimoasa expresie latină “''Gloria, in excelsis Deo''!”, care în traducere înseamnnă „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte!”. Este luată din Luca 2:12, unde îngerii cântă cu voioșie lauda lui Dumnezeu.

Priviți de prea multe ori ca fiind învăluiți în experiențe mistice sau teologie speculativă, îngerii sunt fie ignorați, fie alungați spre gândurile câtorva oameni deosebit de spirituali. Materialismul excesiv și împotrivirea la supernaturalism a lumii a făcut creștinii să pună la îndoială prezența și influența îngerilor. Cugetarea la îngeri este privită ca fiind impracticabilă și inutilă.

Din nefericire, mulți creștini din zilele noastre sunt ignoranți față de lucrarea la uluitoare, care oferă tărie, pe care o fac îngerii. Această desconsiderare nefericită a robit creștinii de a vedea un exemplu excelent de viață creștină. Ei nu L-au slujit doar pe Isus și pe apostoli, ei slujesc și credincioșii din zilele noastre. Una din cele mai importante modalități prin care se întâmplă acest lucru este că ei sunt un exemplu pentru noi. Acest lucru este cel mai remarcabil prin felul în care ei ne oferă un model de desfătare în Dumnezeu. Cântăm acest lucru în ''Îngeri mii în ceruri cântă''.

====Ei I se închină lui Dumnezeu====

Strigau unul la altul și ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oștirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6:3). În alt pasaj, îi vedem ridicându-și glasurile pentru a exclama cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda!” (Apocalipsa 5:12). În ziua primului post al Crăciunului pentru Hristos, îi auzim sărbătorind domnia lui Isus înaintea păstorilor. Auzim cum Isus este preamărit pentru că a adus pace.

În Scriptură, îngerii proclamă în repetate rânduri valoarea infinită a Numelui lui Dumnezeu cu voioșie. Este responsabilitatea și delectarea lor să I se închine Domnului. Desfătarea și plăcerea pe care ei o au în El nu stă nemișcată. Această se revarsă în declarații de laudă. În acest colind, ei sunt văzuți “cântând dulce” “vestea îmbucurătoare” că a venit Hristosul.

Bucuria lor crește exponențial când oamenii Îl prețuiesc pe Dumnezeu. Răspândirea bucuriei în Hristos printre oameni intensifică închinarea printre îngeri. Isus ne spune: “este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește.” (Luca 15:10)

====Ei I se închină lui Dumnezeu fiind o comunitate====

Când creștinii vin înaintea lui Dumnezeu în închinare, ei se alătură unui eveniment care deja se întâmplă. Credincioșii participă împreună cu “adunarea în sărbătoare a îngerilor” (Evrei 12:22). Acest colind uimitor începe cu îngerii în prima strofă. Apoi, colindul ne arată că păstorii se inspiră de la ceata de îngeri. Cu alte cuvinte, îngerii oferă un model, care „oferă inspirație pentru cântece cerești”. În cele din urmă, suntem cu toții invitați să-L adorăm plecându-ne genunchii și să ne alăturăm “cântecului voios” al îngerilor. Toată lumea este bine-venită să se minuneze și să se alăture cu uluirii la adresa Persoanei și lucrării lui Hristos. Ar trebui să ne umple inimile cu reverență și uimire înaintea Creatorului și Împăratului nostru extraordinar.

Vedem rar îngeri neînsoțiți. Ei sunt mereu în compania altor îngeri. Imaginea pe care o vedem în acest colind este o ceată maiestuoasă de îngeri, strigând cu glas tare la unison. Ei alcătuiesc o comunitate sfântă, desfătându-se în Domnul împreună. Amintindu-ne de vedenia din Isaia, îngerii își strigă unul altuia. Ei se încurajează unul pe altul să laude perfecțiunea morală a lui Dumnezeu și neprihănirea Sa divină.

Cum afectează această realizare atitudinea noastră în închinare, știind că ne alăturăm în laudă unei oștiri de nenumărați îngeri? Dacă avem sentimente de singurătate și izolare în umblarea noastră de creștini, fii încurajat în faptul că suntem departe de a fi singuri.

====Un model pentru hedonismul creștin====

Ne privăm pe noi înșine de bucurie când neglijăm îngerii deoarece îngerii oferă un model excelent de hedonism creștin. Când îi vedem împlinind scopurile divine ale lui Dumnezeu în Scripturi, ar trebui să le imităm închinarea fără inhibiții și ascultarea lor voioasă.

Devotamentul lor exemplar ar trebui să-i facă pe creștini să prioritizeze închinarea și ascultarea în fiecare privință din viața lor. Îngerii își duc la bun sfârșit sarcinile cu bucurie. Și Psalmii ne îndeamnă într-un gând: “Slujiţi Domnului cu bucurie, veniţi cu veselie înaintea Lui!” (Psalm 100:2). Lauda cu bucurie este o poruncă, nu un fragment sau un sfat. Nu este o sugestie sau o recomandare. Suntem chemați să ne alăturăm îngerilor în acest devotament fericit.

Când îi învăța pe ucenicii Săi să se roage, Isus cere ca voia Tatălui să se facă precum în cer și pe Pământ (Matei 6:10). Deducția directă este că voia bună și desăvârșită a Tatălui se face în Cer conform cerințelor precise. Rugăciunea domnească “Tatăl nostru” cere ca această ascultare desăvârșită să se reflecte pe Pământ. Fără îndoială că îngerii sunt o parte integrală a acelei frumoase realități cerești. Așadar, când ne rugăm rugăciunea domnească “Tatăl nostru”, noi cerem, de fapt, ca purtarea noastră să fie ca a îngerilor.

În această perioadă a Postului Crăciunului suntem invitați să

<blockquote>Venim la Betleem și să Îl vedem 
Pe Hristos, a Cărui naștere o cântă îngerii.
</blockquote>

Da, vino să-L vezi pe Isus, Domnul și Mântuitorul nostru și Cea mai mare Comoară și să fii inspirat de îngerii Lui.

Pune de-o parte greutatea așteptărilor de Crăciun

2021-12-27T13:54:17Z

Pcain:

{{info|Lay Aside the Weight of Christmas Expectations}} 

<blockquote>''Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși. (Filipeni 2:3)''</blockquote>

În perioada Crăciunului, este bine pentru noi să ne amintim cât de periculoase sunt fanteziile noastre.

Nu vorbesc despre fantezii de tipul Narnia. Vorbesc despre felul în care, din cauza dorințelor noastre egocentric, ne clădim idei și așteptări despre felul în care noi vrem să fie lucrurile și le proiectăm asupra oamenilor și a evenimentelor. Dacă acei oameni sau acele evenimente nu se ridică la înălțimea așteptărilor noastre, murmurăm, ne îmbufnăm și ne pierdem cumpătul.

Așteptările alimentate de fantezii pot să devină tirani cu ușurință. Adesea, de Crăciun, ele sunt Scrooge sau Grinch ale sărbătoririi noastre. Mai puțin măgulitori, ei sunt diavolii din grădina plină de har a dragostei lui Dumnezeu.

Crăciunul este pentru creștini o sărbătoare a Întrupării, acel moment minunat, de nepătruns, tainic, când Cuvântul prin care au fost făcute toate lucrurile (Ioan 1:3), Care a ţinut toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui (Evrei 1:3), S-a făcut trup și a locuit printre noi (Ioan 1:14). Când YHWH “a fost făcut pentru „puţină vreme mai prejos decât îngerii” (Evrei 2:9). Când Cel Ce n-a cunoscut niciun păcat a venit în lume ca un prunc plin de sânge ca să Se facă păcat pentru noi, pe o cruce însângerată, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El. (2 Corinteni 5:21)

====Nu așa cum ei s-au așteptat====

Dacă a fost vreodată o sărbătoare pentru celebrarea și închinarea la adresa lui Dumnezeu în controlul Lui suveran asupra lucrurilor care nu merg așa cum noi le-am planificat, acea sărbătoare este Crăciunul. Foarte puține lucruri au mers așa cum s-au așteptat Iosif și Maria. Iosif nu s-a așteptat la decizia dureroasă de a divorța de Maria. El nu se așteptase la toate ocolurile dificile și neplanificate care i-au adus la Betleem, apoi în Egipt, iar mai târziu înapoi la Nazaret. Niciunul nu se aștepta ca acest Copil sfânt să Se nască într-un staul al disperării.

Nimeni nu s-a așteptat ca Mesia să vină din Galileea (Ioan 7:52), nimeni s-a așteptat ca El să nu aibă educație (formală) (Ioan 7:15), și nimeni nu s-a așteptat ca El să fie literalmente Fiul lui Dumnezeu. (Ioan 10:30–33).

Crăciunul este sărbătorirea venirii neașteptatului Isus.

''Selah.''

====Atenție la ecourile goale ====

De aceea noi trebuie să fim atenți la cât de mult suntem influențați de sărbătoarea americană pe care noi o numim „Crăciun”, pentru că este aproape în întregime o fabrică de așteptări alimentată de fantezii. Este un colaj format dintr-o amestecătură de imagini și basme din Anglia lui Dickens, America lui Rockwell, propria noastră copilărie și marketingul de consum. Este dichisită cu noțiuni vagi despre bucurie și pace (ecouri goale care își au originea în Luca 2:10–14) și uneori include scene sentimentale cu Un Copil înțelept, luminos în iesle, înconjurat de dobitoace liniștite și semiți și persani cu înfățișare de europeni. Și toate acestea se petrec cu o coloană sonoră a unui superstar pop al mai multor generații.

Mitul fals al Crăciunului este că dacă noi vom reuși să-l facem să arate precum colajul încețoșat și excentric din mințile noastre, vom experimenta “spiritul Crăciunului” și vom fi fericiți.

Problema este, desigur, că fiecare are un colaj diferit. Rezultatul este că așteptările noastre de fantezie despre Crăciun nu se împlinesc. Și mult prea des egoismul sufocă dragostea, se dezlănțuie sub o formă de furie agresivă sau pasivă și distruge orice bucurie și pace ar fi putut fi.

Aceasta face fanteziile noastre să fie atât de periculoase. Ele sunt aproape de fiecare dată încercări egocentrice de a găsi fericirea obligând realitatea să se conformeze imaginației noastre, lucru pe care nu avem puterea să-l facem. Ele au pretenții de neatins și ne fac pe noi și pe alții să fim dezamăgiți.

<h4>Adevăratul spirit al Crăciunlui</h4>
Din moment ce sărbatorirea noastră se apropie, să hotărâm să punem de-o parte păcatul care ne înfășoară așa de lesne (Evrei 12:1) al fanteziilor unui Crăciun egoist și să privim la Isus,

<blockquote>Care, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. (Filipeni 2:6-8)</blockquote>
Acesta este adevăratul spirit al Crăciunului. Hristos nu l-a considerat un lucru de apucat, El S-a supus. Și oh, cum S-a supus.
Postul Crăciunului reprezintă sărbătorirea venirii neașteptatului Isus într-o vreme neașteptată, într-un loc neașteptat pentru a plăti prețul neașteptat, nepătruns, pentru a ne oferi nouă, păcătoșilor, darul nemeritat al iertării de păcat depline și darul inimaginabil al vieții veșnice.
Crăciunul nu este despre îndeplinirea așteptărilor noastre legate de sărbătoare. Este despre a sărbători desăvârșirea copleșitoare a lui Isus pentru noi și a-L urma în pașii Săi de Slujitor smerit.
Așa că atunci când lucrurile nu merg cum ne-am aștepta în această perioadă, să ne bucurăm în Dumnezeu, Care stăpânește ce este neașteptat și

<blockquote>Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de noi înșine. (Filipeni 2:3)</blockquote>

Ai fost creat pentru Crăciun

2021-12-27T13:49:34Z

Pcain: Pagină nouă: {{info|You Were Made for Christmas}} Puține lucruri sunt mai tragice decât să tratăm Crăciunul cu superficialitate. Spiritul și magia lui, acea stare fascinantă de bunăta...

{{info|You Were Made for Christmas}} 

Puține lucruri sunt mai tragice decât să tratăm Crăciunul cu superficialitate. Spiritul și magia lui, acea stare fascinantă de bunătate supranaturală, nu sunt doar pentru copii, ci și pentru adulți. Mai ales pentru adulți. Ferească Dumnezeu să ne obișnuim vreodată cu Crăciunul.

Aici este ceva atât de remarcabil încât astrologii păgâni s-au avântat într-o călătorie lungă și grea spre vest. Ceva atât de bun în perspectiva faptului că un împărat malefic poruncește masacrarea celor nevinovați. Ceva atât de neobișnuit încât până și cei care făceau munca de jos, care credeau că le văzuseră pe toate, sunt cuprinși de o teamă mare, apoi își lasă turmele în grabă pentru a-L găsi pe acest Nou-născut, iar apoi nu își pot ține gura. “Toţi cei ce i-au auzit s-au mirat de cele ce le spuneau păstorii.” (Luca 2:18)

====Hristos Domnul====

Minunea cea mare a secolului întâi, demnă de a fi vestită de oștirea cerească și a spune oricui va asculta, își găsește esența aici: “astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, Care este ''Hristos, Domnul''. ” (Luca 2:11)

Nu numai că aceasta este sosirea Hristosului mult așteptat, Mesia, Acel Uns special pe Care poporul lui Dumnezeu L-a dorit și proorocii L-au vestit, ci Acesta este „Domnul”. Dumnezeu Însuși a venit. În sfârșit, după secole de așteptare, aici este Emanuel. Aici e „Dumnezeu este cu noi”. (Matei 1:23)

Este o veste prea spectaculoasă ca să o spui dintr-o dată. Zi după zi vor istorisi revărsări în cuvinte viața Acestui Copil. Pas cu pas va revela bucată cu bucată că Acest Copil împărtășește, cumva, identitatea divină a lui Yahweh, “Domnul” lui Israel și al neamurilor. Pagină după pagină în Evanghelii, istorisire după istorisire ne vor arăta treptat că Acesta, Care este în mod vădit om, este și Dumnezeu adevărat.

Acest Cuvânt Care „S-a făcut trup” (Ioan 1:14) este unul și același Cuvânt Care era la început era cu Dumnezeu și era Dumnezeu și toate lucrurile au fost făcute prin El (Ioan 1:1-3). Aceasta este măreața priveliște pentru acești păstori și magi și este minunea pe care noi înșine, care ne-am trăit viețile binecuvântate cunoscând acest adevăr, ar trebui să dorim să o “gustăm” din nou, de fiecare Crăciun.

Dar El nu e doar Dumnezeu este cu noi; totul devine chiar mai bun de atât. A venit să ne salveze.

====Hristos Mântuitorul====

Dumnezeu este cu noi în acest Hristos și nu este doar o cascadorie de circar, doar pentru simplu amuzament. Aceasta nu este o demonstrație pe viu, prin care Creatorul să arate că poate fi o creatură, dacă dorește. Mai degrabă, această minune este pentru noi, pentru salvarea noastră din păcat, efectele sale atotpătrunzătoare, încurcătură și ruină.

“Astazi…, vi S-a născut ''un Mântuitor''”, vestește îngerul (Luca 2:11). „și-I vei pune numele Isus,”, îi spune trimisul lui Iosif, „pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” (Matei 1:21). Isus, în ebraică ''Yeshua'', înseamna „Yahweh mântuiește”. Același Dumnezeu l-a trimis pe Moise ca unealtă a Sa pentru a salva pe poporul Lui din Egipt. El l-a trimis pe Iosua, judecătorii și împărații ca unelte ale salvării în diferite momente din trecut. Iar acum vine El Însuși și vine pentru a salva.

Dar mai sunt încă multe de spus. Și devine chiar mai bun.

====Hristos Comoara====

Dumnezeu Însuși sosește nu doar pentru a ne salva din păcat și moarte, ci ca să ne salveze pentru ''Sine Însuși''. Hristos vine și va plăti prețul suprem prin suferință și moarte, „ca să ne aducă la Dumnezeu” (1 Petru 3:18), ca El înviat să fie ''bucuria și veselia noastră'' (Psalm 43:4) și să fie la baza acestei vești bune de mare bucurie. (Luca 2:10)

Există „scopuri mai înalte”, potrivit puritanului Thomas Goodwin, decât faptul că El este Dumnezeu în carne și oase și decât faptul că El a venit ca să salveze poporul lui Dumnezeu. Toate câștigurile dobândite prin viața și moartea Lui „sunt toate cu mult inferioare față de darul Persoanei Lui pentru noi și mult mai mult slava Persoanei Lui. Persoana Lui este de o valoare infinit mai mare decât pot fi toate aceste câștiguri.” (citat în ''Isus Hristos'', 3).

Isus Însuși este marea Bucurie Care face toate bucuriile concomitente ale salvării să fie atât de mărețe. Hristosul înviat este Comoara ascunsă în țarină (Matei 13:44). El este Mărgăritarul de mare preț (Matei 13:45-46). El nu este doar Dumnezeu este cu noi, venit aici să ne salveze, ci El Însuși este Cea mai mare Bucurie a noastră, Comoară supremă, Care ne va împlini sufletele noastre omenești pentru totdeauna, cum doar Hristosul dumnezeiesc-omenesc poate.

====Hristos Slava====

Dar Crăciunul nu se sfârșește la desfătarea noastră. Solului i se alătură oștirea cerească: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte și pace pe Pământ între oamenii plăcuţi Lui.” (Luca 2:14).

Spune-i hedonism creștin, dacă vrei. Bucuria pe care El a venit ca s-o aducă în Persoana Lui ca Dumnezeu-om este bucuria care se aliniază cu scopul creației și îl îndeplinește. Crăciunul aduce bucurie precum un val electric, care circulă de-a lungul întregii rețele a realității.

Goodwin continuă: “scopul suprem al lui Dumnezeu nu a fost să-L aducă pe Hristos în lume pentru noi, ci pe noi pentru Hristos...iar Dumnezeu a conceput toate lucrurile care pier, chiar și răscumpărarea însăși, pentru a proclama slava lui Hristos”. Explicația lui Mark Jones este de mare ajutor pentru a înțelege ce înseamnă că Isus nu este doar Domn și Mântuitor, ci și Comoară:

<blockquote>“Slava lui Hristos nu este un adaos…este apogeul a tot ce putem spune despre Persoana și lucrarea Lui, așadar slava Lui oferă motivul de bază pentru care a o spune, în faptul că este fundamentul pentru plinătatea desfătării noastre eterne în El ...nu spunem tot adevărul dacă nu facem slava personală a lui Hristos subordonată mântuirii noastre.” (''Isus Hristos'', 4)</blockquote>

Acest Copil al Crăciunului este mai mult decât Domn. El este chiar mai mult decât Mântuitor. El este Comoara noastră Cea mare și „desfătarea noastră deplină în El” este slava Lui și scopul pentru care Dumnezeu a creat lumea. Crăciunul nu este, până la urmă, despre nașterea Lui pentru mântuirea noastră, ci despre existența noastră pentru slava Lui.

Ai fost creat pentru Marea Bucurie a Crăciunului.

Sunt toate păcatele egale înaintea lui Dumnezeu?

2021-12-03T14:06:57Z

Pcain: Pagină nouă: {{info|Are All Sins Equal Before God?}} ''Următorul text este o transcriere editată a materialului audio'' '''Am auzit des că se spune că toate păcatele sunt egale înainte...

{{info|Are All Sins Equal Before God?}} 

''Următorul text este o transcriere editată a materialului audio''

'''Am auzit des că se spune că toate păcatele sunt egale înaintea lui Dumnezeu. Dar acest lucru nu pare să fie corect. Dumneavoastră ce spuneți?'''

Am auzit și eu acest lucru. Iar motivul pentru care oamenii au spus acest lucru este din cauza versetului Iacov 2:10, unde spune: “Căci cine păzește toată Legea și greșește într-o singură poruncă se face vinovat de toate.”. Acest verset pare să spună că nu contează dacă este un păcat mare sau un păcat mic, sunt complet vinovat de încălcarea tuturor legilor. Drept urmare, fiecare păcat este la fel de incriminatoriu pentru mine.

Aceasta nu e toată povestea, nu-i așa?

În primul rând, nu toată lumea este rănită de fiecare păcat în același fel. Cu alte cuvinte, dacă acum l-aș împușca pe Michael și l-aș ucide, sau dacă doar l-aș scuipa, ambele sunt păcate urâte, iar Isus numește ura „ucidere”. Dar el nu e mort dacă doar îl scuip!

Așadar, păcatul mai grav – referindu-ne la mai grav ca efect – dintre ucidere și scuipat ar fi uciderea. Și cred că ar trebui să spunem acest lucru. Așa este! Deoarece consecințele sunt importante – cel puțin pentru tine! – și pentru mine, cred, pentru că aici este alt text pe care trebuie să-l aducem în discuție.

Isus ne-a învățat că vor fi grade ale pedepsei. Dacă știi să faci bine și nu-l faci, vei fi pedepsit cu mai multe lovituri decât dacă nu știi să deosebești binele de rău.

Așadar există grade ale pedepsei, ceea ce trebuie să însemne grade ale vinei, iar acest lucru înseamnă că unele păcate sunt mai condamnabile decât altele.

Permite-mi să revin asupra versetului din cartea Iacov și să explic ce cred că a vrut să spună acolo. Argumentul este că motivul pentru care ești vinovat de toate păcatele dacă faci un singur păcat este pentru că Dumnezeu a spus că toate păcatele sunt o jignire la adresa Lui.

Drept urmare, lucrul asupra căruia el atrage atenția este că, dacă Îi spun lui Dumnezeu: “Voi face acest lucru împotriva Ta” – acest păcat mic, să zicem a scuipa pe cineva, – „și voi face acest păcat mare împotriva Ta”, în ambele cazuri, tu L-ai nesocotit pe Dumnezeu. În ambele cazuri, tu I-ai spus „nu” lui Dumnezeu. Asta spune Iacov. El vrea să simțim că fiecare păcat, de la cel mai mic la cel mai mare, este un păcat împotriva lui Dumnezeu și nu doar împotriva oamenilor și a consecințelor lor.

Iar în sensul acesta, fiecare păcat este nespus de atroce.

Așa că trebuie doar să iei acest lucru pas cu pas și să spui că atunci când vine vorba de clevetire împotriva lui Dumnezeu în inima mea, fac un păcat infinit de malefic împotriva Lui fie că fac un păcat mic, fie că fac un păcat mare. Dar sunt alți factori pe care trebuie să-i aducem în discuție.

Secretul bucuriei invicinble

2021-12-03T14:02:00Z

Pcain: Pagină nouă: {{info|The Secret of Invincible Joy}} Isus ne-a dezvăluit un secret care ne protejează fericirea de amenințarea suferinței și de amenințarea succesului. Secretul este acest...

{{info|The Secret of Invincible Joy}} 

Isus ne-a dezvăluit un secret care ne protejează fericirea de amenințarea suferinței și de amenințarea succesului. Secretul este acesta: ''Răsplata voastră este mare în cer ceruri''. Iar rezultatul acestei răsplăți este că ne vom bucura de plinătatea slavei lui Isus Hristos. (Ioan 17:24)

El protejează fericirea noastră de suferință atunci când spune:

<blockquote> Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă și veseliţi-vă, ''pentru că răsplata voastră este mare în ceruri.'' (Matei 5:11-12)</blockquote>

Răsplata noastră cea mare în ceruri salvează bucuria noastră de amenințarea prigonirii și a ocării.

El ne protejează bucuria și de succes atunci când spune:

<blockquote>Totuși să nu vă bucuraţi de faptul că duhurile vă sunt supuse, ci bucuraţi-vă ''că numele voastre sunt scrise în ceruri.'' (Luca 10:20)</blockquote>

Ucenicii au fost ispitiți să își găsească bucuria în succesul lucrării. ”Chiar și dracii ne sunt supuși în Numele Tău!” (Luca 10:17). Dar acest lucru le-ar fi tăiat bucuria de la singura ei ancoră sigură.

Așa că Isus le protejează bucuria de amenințarea succesului promițându-le răsplata cea mare a cerurilor. Bucurați-vă de acest lucru: că numele voastre sunt scrise în ceruri. Moștenirea voastră este infinită, eternă și sigură.

Bucuria noastră este în siguranță. Nici suferința, nici succesul nu îi pot distruge ancora. Răsplata voastră este mare în ceruri. Numele voastre sunt scrise acolo. Este în siguranță.

Isus a ancorat fericirea sfinților care suferă în răsplata cerurilor. Iar El a ancorat fericirea sfinților care au succes în același loc.

Astfel El ne-a eliberat de tirania durerii și plăcerii lumești.

Pus deoparte pentru a muri și a trăi

2021-12-02T12:19:56Z

Pcain: Pagină nouă: {{info|Set Apart to Die and to Live}} “Când Hristos îl cheamă pe un om, El îi poruncește să vină și să moară.”. Die...

{{info|Set Apart to Die and to Live}} 
“Când Hristos îl cheamă pe un om, El îi poruncește să vină și să moară.”. Dietrich Bonhoeffer avea aproximativ 30 de ani când a scris aceste cuvinte în lucrarea sa clasică, Costul uceniciei. Opt ani mai târziu, el a fost executat pentru crimele sale împotriva celui de-Al Treilea Reich. Medicul închisorii, care fusese martor la execuția lui Bonhoeffer a scris: “În aproape 50 de ani de când lucrez ca medic, am văzut rar un om care să moară în supunere totală voii lui Dumnezeu.”. Cuvintele medicului nu ar fi putut mai potrivite pentru a descrie nu doar felul în care Bonhoeffer s-a supus lui Dumnezeu prin moartea lui, ci și felul în care s-a supus lui Dumnezeu prin viața lui. În viața și la moartea lui, Bonhoeffer a înțeles un adevăr crucial: să fii pus deoparte pentru Dumnezeu înseamnă să fii pus deoparte pentru a muri, pentru a muri față de păcat, față de sine și față de viață însăși – să ne luăm zilnic crucile și să trăim în Hristos și să acceptăm libertatea adevărată, care vine doar când Hristos cheamă un om să moară și să trăiască din belșug în El.
Sfințirea este una din cele mai simple doctrine biblice, totuși probabil că este doctrina cea mai grea de înțeles. Pe de o parte, sfințirea este pe cât de simplă este înțelegerea limbajului biblic al termenilor a fi pus deoparte, consacrat sau sfânt. Pe de altă parte, este pe atât de cuprinzătoare precum aplicarea sfintelor Scripturi în întreaga noastră viață și închinare. Adunarea Westminster ne-a oferit una din cele mai folositoare și succinte explicații ale sfințirii (Westminster Shorter Catehism 35), totuși rămân întrebări cu privire la natura exactă a lucrării lui Dumnezeu și partea noastră în lucrarea de sfințire înfăptuită de Duhul Sfânt. Doar prin har, doar prin credință și mulțumită doar lui Hristos noi suntem puși într-o poziție de sfințire; totuși, în chip tainic, Dumnezeu a hotărât să lucreze suveran în noi, prin noi și cu noi pentru a ne sfinți treptat prin harul Său fără plată, prin pocăință, credință și ascultare, ca să putem muri mai mult și mai mult față de păcat și să trăim în neprihănire.
Cu toate acestea, deși ar putea exista un anumit nivel al tainelor cu privire la modul în care noi suntem aduși la starea de sfințenie, fără de care nimeni nu Îl va vedea pe Dumnezeu, noi știm acest lucru: sfințirea noastră este stabilită de El, Care n-a cunoscut niciun păcat, dar S-a făcut păcat pentru noi, ca noi să putem muri în El și să trăim pentru El, ca să putem domni cu El fără puterea sau prezența păcatului dinăuntrul nostru. Doar atunci chipurile noastre își vor arată împlinirea adevărată și neîntreruptă în Cel Care ne-a poruncit să venim, să murim și să trăim în El.

Poate să fie salvat chiar și cel mai mare păcătos?

2021-12-02T12:17:42Z

Pcain: Pagină nouă: {{info|Can even the worst sinner be saved?}} Următorul text este o transcriere editată ...

{{info|Can even the worst sinner be saved?}} 
 Următorul text este o transcriere editată a materialului audio. 
Poate să fie salvat chiar și cel mai mare păcătos?
Unul dintre cele mai mărețe lucruri referitoare la Scriptură este faptul că este atât de sinceră despre cine este salvat și cine poate fi salvat.
Apostolul Pavel, care a scris 13 din cărțile Noului Testament, își dă exemplu propria viață pentru a spune “Pentru că eu sunt salvat, știți că Dumnezeu dorește să aibă răbdare cu cel dintâi dintre păcătoși, fiindcă eu sunt cel dintâi dintre păcătoși.”
El a arătat spre faptul ca el persecutase Biserica. El a aruncat creștini în temniță. Uciderile și amenințările erau ca aerul pentru el iar apoi el a spus în mod specific în 1 Timotei: „Dar am Dumnezeu mi-a arătat îndurare pentru ca aceia care vor veni la credință să fie încurajați că Dumnezeu le va arăta și lor îndurare.”
Așadar, răspunsul meu este: „Da! Sigur că da!” Cel mai ticălos, depravat, înrădăcinat în rău păcătos poate găsi la crucea lui Isus Hristos o jertfă îndeajuns de măreață să îi acopere toate păcatele și o neprihănire îndeajuns de măreață să îi înlocuiască toată fărădelegea. Acest lucru este ca atunci când ei vin la Dumnezeu, ei să nu vină cu neprihănirea lor înșiși, ci vin cu neprihănirea lui Hristos și nu vin cu păcatele lor, ci vin cu păcatele lor care au fost iertate de Isus Hristos.
Cel mai mare păcătos poate să fie salvat prin suficiența deplină a lui Hristos.

Cel mai mare dar pe care îl poate oferi Dumnezeu

2021-11-19T12:04:37Z

Pcain:

{{info|The Greatest Gift God Can Give}} 
 Transcriere Audio 
Dacă ai ceva ce știi că le-ar oferi oamenilor desfătare deplină, de durată dar în loc să le arăți celorlalți acest lucru te înalți și te slăvești pe tine însuți, ești tu o persoană iubitoare? Nu, cu siguranță nu ești o personă iubitoare. Și așa este și cu Dumnezeu.
Dacă Dumnezeu are ceva și nu ne arată, deși acest lucru ne-ar oferi nouă desfătare deplină și de durată, Dumnezeu nu ar fi iubitor față de noi. Așadar, trebuie să Se arate pe Sine Însuși nouă. Nu exisă niciun dar pe care Dumnezeu ți l-ar putea oferi, care L-ar face pe Dumnezeu iubitor, dacă îl păstrează doar pentru El. Toate darurile la care te gândești — iertare, neprihănire, răscumpărare, împăcare — toate darurile glorioase ale Evangheliei, dacă Dumnezeu spune: “Le poți avea pe toate acestea, dar nu Mă poți avea pe Mine“, El nu este iubitor față de mine. Așadar, Dumnezeu este singura Ființă din Univers pentru care slăvirea sinelui și prezentarea sinelui sunt sinonime cu dragostea.
În această privnță, nu Îl poți urma făcând același lucru. Dacă mergi în lume spunând: “Mă voi slăvi pe mine însumi, ca Dumnezeu. Se presupune că trebuie să fim ca Dumnezeu, așa că mă voi slăvi pe mine însumi, iar acesta va fi un gest de iubire”, nu va fi un gest iubitor, ci va distrage atenția. Va distrage atenția oamenilor de la ce le poate împlini sufletele, pentru că Acela Care le poate împlini sufletele este Dumnezeu.
Așadar, dacă vrei să Îl imiți pe Dumnezeu în slăvirea Sinelui Său, atunci devii cineva care Îl slăvește pe Dumnezeu și nu se slăvește pe sine însuși, deoarece ce le va împlini sufletele oamenilor pentru totdeauna și în vecii vecilor este să Îl vadă pe Dumnezeu, să Îl cunoască pe Dumnezeu, să Îl iubească pe Dumnezeu și să aibă părtășie cu El. Drept urmare, pentru ca Dumnezeu să fie iubitor, El trebuie să ni Se dăruiască pe Sine Însuși. El trebuie să Se slăvească pe Sine Însuși. El trebuie să Se laude pe Sine Însuși. El trebuie să ceară pentru Sine Însuși glorificare și dragoste. El este singura Ființă din Univers pentru care un astfel de comportament înseamnă dragoste. Este esența dragostei.
Nu Îl poți imita în felul acesta. Nu ești Dumnezeu. Pentru tine, un comportament iubitor este să atragi atenția asupra Lui. Pentru Dumnezeu, un comportament iubitor este să atragă atenția spre Sine Însuși și, drept urmare, în cazul lui Dumnezeu, El este singura Ființă din Univers pentru care să Se slăvească pe Sine Însuși este identic cu dragostea.
Iată cum ți-aș explica definiția dragostei – dacă m-ai întreba “Atunci, având în vedere această perspectivă, ce înseamnă ca Dumnezeu să mă iubească? Ce înseamnă ca Dumnezeu să mă iubească?”, ți-aș răspunde așa: Dumnezeu te iubește prin faptul că El face tot ce este necesar ca tu să fii poți fii fascinat pe veci, din ce în ce mai mult, de ceea ce îți va aduce fericire deplină și de durată, adică Dumnezeu Însuși.
Ei bine, aceasta e o definiție lungă, dar merită s-o repeți. Pentru Dumnezeu să te iubească înseamnă că El face totul — chiar și moartea propriului Său Fiu, chiar cu prețul vieții Fiului Său, El va face totul — pentru ai Săi, astfel încât noi să fim fascinați de ceea ce ne va face fericiți deplin, pentru vecie, adică Dumnezeu Însuși. Dumnezeu trebuie să fie foarte preocupat de preamărirea de Lui Însuși, dacă ne iubește.

Dumnezeu ți-a dat capul ca să-ți slujească inima

2021-11-19T11:58:22Z

Pcain:

{{info|God Made Your Head to Serve Your Heart}} 
Transcriere Audio 
Scopul pentru care Dumnezeu te-a creat pe tine își atinge punctul final în inima ta. Și anume, își atinge țelul când inima ta Îl prețuiește pe Dumnezeu – prețuirea lui Dumnezeu mai presus de orice alt lucru, cu o dragoste fierbinte. Iar mintea este dată ca să slujească acestui fapt printr-o percepție corectă asupra realității.
Dacă ai percepe realitatea așa cum este ea de fapt, inima ta ar fi mistuită de o dragoste fierbinte pentru realitatea supremă: Dumnezeu Însuși. Atlfel spus, gândirea corectă despre Dumnezeu există datorită sentimentelor corecte pentru Dumnezeu – în această ordine. Logica există datorită iubirii. Raționamentul există datorită bucuriei. Doctrina există datorită desfătării. Cugetarea despre Dumnezeu există datorită dragostei pentru Dumnezeu. Capul are menirea să slujească inima. Cunoașterea adevărului este fundamentul pentru a admira adevărul.
Atât gândirea, cât și sentimentele sunt esențiale. Ele nu sunt la fel. Mai degrabă gândirea slujește dragostea. Diavolul are multe gânduri care sunt dovedite ca fiind adevărate, dar niciunul dintre ele nu îi slujește inima într-un mod corect și nu îl face să iubească adevărul. Prin urmare, gândirea lui corectă nu îi aduce niciun folos. Nu îmi pasă cât de corectă sau cât de bazată pe dovezi este. Gândirea lui corectă dă greș și piere. Nu atinge țelul suprem pentru care oamenii au fost creați după chipul lui Dumnezeu; ca inima să explodeze de la dragostea fierbinte pentru Dumnezeu. Pentru asta am fost creați. Atunci când mintea slujește inima într-un mod corect, ea scoate la lumină acea dragoste fierbinte pentru Dumnezeu.

Nu lăsa niciodată ca Evanghelia să fie micșorată

2021-11-11T12:42:11Z

Pcain: Pagină nouă: {{info|Never Let the Gospel Get Smaller}} Acesta este un sfat simplu, pe care am încercat să îl implementez în familia noastră: ''Pe măsură ce trec anii, caută să vezi ...

{{info|Never Let the Gospel Get Smaller}} 

Acesta este un sfat simplu, pe care am încercat să îl implementez în familia noastră:

''Pe măsură ce trec anii, caută să vezi și să simți cum Evanghelia crește în măreție, mai degrabă decât să fie micșorată.''

Pentru noi, este o ispită să credem că Evanghelia este pentru începători, iar apoi trecem la chestiuni mai mărețe. Dar adevărata provocare este să privești Evanghelia ca pe cea mai măreață chestiune – și care continuă să crească în măreție tot timpul.

Evanghelia se mărește atunci când următoarele se petrec în inima ta:

*când harul se mărește;
*când Hristos devine mai măreț;
*când moartea Lui devine mai minunată;
*când Învierea Lui devine mai uimitoare;
*când lucrarea Duhului Sfânt devine mai puternică;
*când puterea Evangheliei devine mai pătrunzătoare;
*când sfera globală a Evangheliei se extinde;
*când păcatul tău devine mai hidos;
*când diavolul devine mai malefic;
*când rădăcina Evangheliei se adâncește mai mult în veșnicie;
*când legătura Evangheliei cu tot ce se găsește în Biblie și în lume devine mai puternică;
*și când amploarea sărbătoririi ei în veșnicie devine mai răsunătoare.

Așadar, ține minte acest lucru: ''nu lăsa niciodată ca Evanghelia să fie micșorată în inima ta.''

Roagă-te ca acest lucru să nu se întâmple. Citește cărți bune despre Evanghelie. Cântă despre Evanghelie. Spune despre Evanghelie cuiva care nu este hotărât sau care nu cunoaște Evanghelia.

<blockquote>Vă fac cunoscută, fraţilor, ''Evanghelia'' pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas... V-am învăţat înainte de toate, așa cum am primit și eu, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, că a fost îngropat și a înviat a treia zi, după Scripturi. (1 Corinteni 15:1-4)</blockquote>

Nimic nu poate înlocui memorarea Bibliei

2021-11-05T11:27:42Z

Pcain: Pagină nouă: {{info|Nothing Can Replace Bible Memory}} '''Copie audio''' Nimic din Biblie nu spune că trebuie să memorezi Biblia. Nu este nici măcar un verset care spune că trebuie să m...

{{info|Nothing Can Replace Bible Memory}} 

'''Copie audio'''

Nimic din Biblie nu spune că trebuie să memorezi Biblia. Nu este nici măcar un verset care spune că trebuie să memorezi Biblia.

Mai întâi, un răspuns biblic vast. Ce are de-a face rămânerea cuvântului lui Isus în noi, despre care am vorbit, cu memorarea Bibliei? Funcționează astfel: este ca o succesiune de gânduri. Duhul Sfânt trezește viața, credința și transformarea personală. Aceasta estre lucrarea Lui. Înțelegi acum? Duhul Sfânt – Dumnezeu Duhul Sfânt – trezește viața, înviorează viața și dă naștere credinței. Iar prin viață și credință El transformă oameni – dragoste, bucurie, pace, răbdare, bunătate, facere de bine, blândețe, credincioșie și înfrânare. Aceasta este roada și lucrarea Lui. Nu noi facem asta, ci Dumnezeu face acest lucru. Acesta este primul pas în succesiunea de gânduri.

Iar El face acest lucru prin Cuvânt. Duhul Sfânt trezește prin Cuvânt și transformă lumea prin Cuvânt.

*1 Petru 1:23: “Născuți din nou de Duhul Sfânt prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și care rămâne în veac.“
*Ioan 17:17: “Sfinţește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.”

Așadar nașterea cea nouă și sfințirea sunt lucrarea lui Dumnezeu, făcute prin Cuvânt, nu prin altă metodă. Cuvântul este enorm. Trebuie să întrebi „Ei bine, atunci cum funcționează?”. Biblia este Cuvântul. Așa că voi face un mic ham, ca un fel de toc pentru pistol și o să îl port atașat inimii mele toată ziua. Și voi merge cu el peste tot. Va sfinți Dumnezeu acest lucru pentru mine și mă va transforma pentru că îl țin acolo?

Răspunsul este “''nu''”. Răspunsul este “nu” pentru că Dumnezeu te-a creat cu un creier. El nu era obligat să facă asta. El te-a creat cu o conștiință. El te-a creat cu voință, emoții și cuget. Iar felul în care El ordonă ca Isus Hristos să fie preamărit prin Cuvântul Lui este pentru că vrea să se creeze o conexiune între aceste cuvinte și creier, iar apoi între voință și între inimă. Dacă vei încerca doar să o ții în buzunarul de la spate fără a o citi vreodată, nu va exista nicio conexiune între însemnătatea acestor cuvinte și creierul tău, așadar nu va avea niciun efect în viața ta.

Meditează zi și noapte la legea Domnului pentru că vei stabili o conexiune. Sunt transformat de Duhul Sfânt când mă gândesc la semnificația pusă de Dumnezeu în Sfântul Lui Cuvânt, iar interpretarea acelei semnificații are efect asupra voinței și inimii mele. Sunt transformat în acest fel de Duhul Sfânt, Care folosește acel proces ce pare natural pentru a mă schimba.

Răspunsul meu la întrebarea „Ce au toate acestea de-a face cu memorarea Scripturii?” este acesta: când memorăm Scriptura, întărim legătura dintre Biblie, mintea noastră, inima noastră și o facem mai profundă, mai constantă și mai transformatoare. Îndrăznesc să remarc următoarea observație: realist vorbind, nimic nu o poate înlocui. Nimic nu poate înlocui memorarea Bibliei pentru ceea ce a fost proiectată să facă – să clădească o conexiune între cuvânt, cap și inimă.

Ce Speranță Putem Avea pentru cei Iubiți și Pierduți?

2021-10-27T11:53:50Z

Pcain: Pagină nouă: {{info|What hope can we have for lost loved ones?}} ''Următoarea este o transcriere editată a fișierului audio. '' '''Ce speranță putem avea pentru cei iubiți și pierduț...

{{info|What hope can we have for lost loved ones?}} 

''Următoarea este o transcriere editată a fișierului audio. ''

'''Ce speranță putem avea pentru cei iubiți și pierduți?'''

George Mueller, pastorul britanic care i-a iubit pe orfani și a trăit prin credință în cel mai remarcabil mod, s-a rugat zilnic pentru unii oameni timp de 52 de ani. El nu le-a văzut niciodată convertirea, dar biograful său ne spune că câțiva dintre ei s-au convertit la înmormântarea sa.

Aceasta este o imagine incredibilă. Biblia ne spune, "Nu obosiți în a vă ruga! Continuați să bateți la ușă! Continuați să stăruiți la judecător! Nu renunțați!" Și Mueller ne-ar spune, "Continuați să vă rugați și să credeți că Dumnezeu va lucra voia sa cea bună în viețile acelora pe care îi iubiți." Mueller a murit fără să știe dacă vor fi salvați, dar s-a întâmplat după moartea sa și el a putut privi din rai.

Așa că prima mea încurajare este a spune că sunt exemple unde rugăciunea a lucrat dar oamenii care s-au rugat n-au mai știut.

Dar asta nu se întâmplă în orice situație pentru că unii oameni pe care-i iubim mor înaintea noastră și noi îi privim cum se duc la mormânt. Și atât cât am putut noi vedea, ei niciodată nu și-au mărturisit credința în Cristos. Odată am asistat la înmormântarea fratelui unei femei credincioase din biserica noastră. El trăia de unul singur, și cât l-am cunoscut noi, el era pe față anti-creștin până când a murit.

Erau cam 30 de oameni acolo și era o zi de iarnă furtunoasă afară, așa că nu mergeam la locul mormântului. Așa că am invitat pe toată lumea să meargă în față și să se strângă în jurul sicriului împreună. Sora știa că fratele ei fusese un necredincios declarat. Așa că ce era să spun în jurul acestui sicriu?

Am spus, "Noi nu știm sigur unde Harold este în final datorită istoriei tâlharului de pe cruce care a fost mântuit în ultima oră. Harold știa evanghelia, și avea o soră credincioasă care se ruga pentru el. Poate că în ultima sa oră, singur în apartamentul său înainte să fie găsit mort, el a strigat către Domnul. Nu vreau să fiu artificial și să creez speranță falsă. Dar este o posibilitate. Totuși, aici este speranța pe care ne bazăm ...", și am citat Geneza 18:25: "Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?"

Apoi le-am spus că noi doar trebuie să avem încredere că Dumnezeu va face ce este drept și ce este cel mai bine. În veacul viitor, ni se va da suportul emoțional să simțim satisfacție și aprobare dacă Harold a fost distrus și pedepsit în iad sau dacă el a fost smuls din foc și dus în rai. Noi nu vom trăi eternitatea în remușcări și regret fără sfârșit. Noi vom aproba înțelepciunea și dreptatea Dumnezeului Cel Viu.

Și aici te oprești și-i lași pe oameni. Dacă ei găsesc speranță depinde cât de profound se încred în bunătatea și înțelepciunea suverană a lui Dumnezeu.

'''Ce se întâmplă cu persoana care știe și-și cunoaște nevoia de evanghelie dar pare că pur și simplu nu poate să se întoarcă de la păcat?'''

Isus a folosit un limbaj care ne-ar face să credem că pericolul pentru ei este mare. El a spus că oricine se uită la o femeie cu poftă a comis adulter în inima sa. Și "Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o și leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale și să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă."

Așa că Isus avertizează asupra iadului ca o consecință a faptului că nu te-ai luptat serios cu păcatul. Spun asta cu grijă pentru că nu vreau să spun că Matei 5:30 dovedește că dacă aluneci iar în pofte atunci te duci în iad. Ceea ce spune este că trebuie să fi serios cu păcatul până în punctul de a-ți scoate ochiul sau de a-ți tăia mâna. Isus nu vorbește literal aici. Dacă ți-ai scoate ochiul drept ți-ar rămâne în continuare cel stâng, și problema ar rămâne. Cu acest limbaj Isus pur și simplu transmite cât de serioasă este bătălia.)

Așa că pentru persoana care se luptă cu păcatul în acest mod, aș spune că evanghelia există precis pentru oameni imperfecți care cad. Așa că nu te gândi că perfecțiunea este necesară în această viață ca să ajungi în rai. Isus este perfecțiunea.

Oricum, este mai bine să nu ajungi comod în războiul împotriva păcatului. "Omori păcatul sau păcatul te va omorâ," a spus John Owen. Du această bătălie și fă—prin Duhul Sfânt—tot ce poți să faci. Și apoi aruncă-te la picioarele milei lui Dumnezeu prin Cristos în fiecare zi.

Bucuria Nu Este Facultativă

2021-10-12T11:31:22Z

Pcain: Pagină nouă: {{info|Joy Is Not Optional}} ===='''Fericirea Ta Contează pentru Dumnezeu'''==== Bucuria este esențială pentru viața creștină. Scripturile sunt clare: Poporului lui Dumnez...

{{info|Joy Is Not Optional}} 

===='''Fericirea Ta Contează pentru Dumnezeu'''====

Bucuria este esențială pentru viața creștină. Scripturile sunt clare: Poporului lui Dumnezeu i se poruncește să se bucure și este de asemenea caracterizat de bucurie.

Tatăl nostru ceresc nu este indiferent față de fericirea noastră. Bucuria nu este garnitura în felul principal al vieții creștine. Bucuria nu este cireașa de pe tort, ci un ingredient esențial într-un aluat complex.

Nu este vorba că este doar bucurie, dar în cele mai dureroase pierderi și suferințe, noi descoperim cât de adânci sunt rezervoarele bucuriei creștine. Doar aici, in dificultăți și întuneric, gustăm noi esența unei asemenea bucurii — care nu este slabă și frivolă și goală, ci puternică, plină de substanță și deplină.

====Bucuria Este Posibilă====

A auzi că ''bucuria nu este facultativă'' atinge anumite urechi cu promisiuni și speranță. Dacă bucuria este esențială, atunci asta trebuie să însemne că ''bucuria este posibilă''. Într-o lume a păcatului și suferinței, dezordinii și mizeriei, este o veste bună să auzi că bucuria este posibilă.

Bucuria este cerută peste tot în biblie. A fost poruncită poporului primului legământ a lui Dumnezeu, Israel, probabil mai ales în Psalmi. “Să se bucure Israel de Cel ce l-a făcut,
să se veselească fiii Sionului de Împăratul lor!” (Psalm 149:2). “Iacov se va veseli și Israel se va bucura.” (Psalm 14:7). “Bucuraţi-vă în Domnul” (Psalm 97:12). “Slujiţi Domnului cu bucurie” (Psalm 100:2). “Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul și veseliţi-vă!” (Psalm 32:11). Sunt chiar mai multe sute de exemple prin Vechiul Testament.

În afară doar de Israel, Dumnezeu poruncește tuturor națiunilor să se bucure de Făcătorul lor (“Se bucură neamurile și se veselesc,” Psalm 67:4), și chiar poruncește naturii să se alăture bucuriei (“Să se bucure cerurile și să se veselească pământul,” Psalm 96:11).

În Noul Testament, Dumnezeu Însuși, la vârsta umană a maturității, nu-și schimbă conduita odată ce devine ”un om al durerilor” în lumea noastră căzută (Isaia 53:3), ci ne poruncește bucuria, și ne dă chiar mai multe motive să ne bucurăm. “Bucuraţi-vă și veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri” (Matei 5:12). “Săltați de bucurie” (Luca 6:23). “Bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri” (Luca 10:20). Da, bucuria este posibilă, bucurie așa reală și bogată astfel încât ne întoarcem către prieteni și vecini și zicem, “Bucuraţi-vă împreună cu mine” (Luca 15:6, 9).

Dacă nu era destul de clar până în acest punct, apostolul Pavel continuă mai departe în scrisorile sale către biserici. “Bucuraţi-vă în nădejde. . . . Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură” (Romani 12:12, 15). “Încolo, fraților, bucurați-vă” (2 Corinteni 13:11). “Bucuraţi-vă întotdeauna” (1 Tesaloniceni 5:16). Și apoi, valul de bucurie al filipenilor: “Tot aşa şi voi, bucuraţi-vă, şi bucuraţi-vă împreună cu mine.” (Filipeni 2:18). “Bucurați-vă în Domnul” (Filipeni 3:1).“Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” (Filipeni 4:4). Nu suntem nepăsători la durerile complexe ale vieții din această epocă, dar în Cristos avem acces la o bucurie subtilă care este simultană, și mai adâncă decât cele mai mari suferințe ale noastre — “ca nişte întristaţi şi totdeauna suntem veseli” (2 Corinteni 6:10).

Un motiv pentru care Biblia este atât de stăruitoare insistând asupra bucuriei noastre este datorită bunătății lui Dumnezeu. Insistența asupra bucuriei în noi se bazează pe bunătatea din el. “ Apoi să te bucuri de toate bunurile pe care ţi le-a dat Domnul Dumnezeul tău ţie şi casei tale.” (Deuteronom 26:11). Bucuria din inima creaturii corespunde cu bunătatea din inima Creatorului. Bucuria este răspunsul potrivit a celui care primește bunătatea Dătătorului.

====Dar Nu Sunt Fericit====

Unii aud posibilități în porunca de a te bucura; alții aud probleme. Și ambele reacții sunt justificate. Noi suntem păcătoși, morți spiritual prin natura noastră (Efeseni 2:1–3). Deseori suntem inconsecvenți emotional și nepăsători spiritual. Chiar în Cristos, noi zilnic trecem de la o stare la alta, de la inimi letargice la un duh treaz, apoi din nou la uscăciune.

Aceia dintre noi care ne cunoaștem, și învățăm să fim realiști, recunoaștem cât de puțin suntem cu adevărat fericiți, și-i cerem Tatălui din nou și din nou, “ Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale! ” (Psalm 51:12).

Pentru asemenea oameni inerți și totodată conștienți de ei, a auzi că bucuria nu este facultativă poate să-i facă să se simtă copleșiți cu mai multă condamnare decât cu mai multe posibilități. Poate fi o nouă greutate pe care să o poarte pe șoldurile lor deja foarte împovărate.

Dar lipsa noastră de bucurie nu este sfârșitul poveștii. O piesă infinit de puternică rămâne în ecuație.

====Dumnezeu Este În Totalitate Consacrat Bucuriei Tale====

Cu eșecurile noastre fără de sfârșit în față, veștile sunt atât de spectaculoase că Dumnezeu însuși este angajat în totalitate bucuriei noastre veșnice în el. De fapt, într-un sens el este la fel de consacrat bucuriei noastre în el, așa cum este în scopul său ultim pentru univers: ca el să fie onorat și glorificat. Pentru că bucuria noastră este legată de gloria sa. În cuvintele lui John Piper, în refrenul său poetic, Dumnezeu este cel mai preamărit în tine, ''când ești cel mai satisfăcut în el''.

Dumnezeu este drept, și astfel nu este indiferent față de gloria sa. Și veștile bune pentru aceia dintre noi care revendicăm sângele și dreptatea Fiului său este că el nu este indiferent la bucuria noastră. Nu acea “bucurie” subțire, frivolă, goală pe care circumstanțele externe într-o lume căzută poate să o aducă, ci bucuria puternică, substanțială și bogată care se revarsă mai adânc și mai larg decât împrejurările vieții care sunt de altfel mult mai lipsite de bucurie.

În Cristos, nu doar că Dumnezeu nu mai este împotriva noastră în mânie omnipotentă, ci acum el este pentru noi — pentru bucuria noastră adâncă și îndelungată — în toată iubirea lui omnipotentă. Promisiunea sa prin Ieremia vine la noi prin Cristos: “Mă voi bucura să le fac bine, îi voi sădi cu adevărat în ţara aceasta, din toată inima şi din tot sufletul Meu.” (Ieremia 32:41).

Bucuria noastră nu va fi perfectă în această viață; mereu ne vom încorda și ne vom zbate. Vom avea fricile și anxietățile noastre. Vom avea suișuri și coborâșuri. Dar chiar și aici o vom gusta. Nu doar că o bucurie de nezdruncinat vine, dar chiar acum îi gustăm dulceața, în special în suferință. “Pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El fără să-L vedeţi şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită” (1 Petru 1:8).

Acestea sunt vești bune că bucuria nu este facultativă în viața creștină, pentru că greutatea finală cade nu pe spinarea noastră slabă, ci pe umerii atotputernici ai lui Dumnezeu însuși.