Combaterea necredinţei care stă la baza avidităţii

De la Gospel Translations Romanian

1 Timotei 6:6-12

Scopul acestei serii de mesaje este să întipăresc permanent în minţile noastre următorul adevăr: pentru a lupta împotriva păcatului din viaţa noastră, trebuie să combatem necredinţa; şi pentru a urmări neprihănirea şi sfinţenia şi dragostea, trebuie să luptăm lupta credinţei.

Trei motive pentru scopul acestei serii

Există cel puţin trei motive care stau la baza acestei serii.

1. Necesitatea perseverenţei pentru mântuire

În primul rând, (conform Evrei 12:14) există o sfinţenie în lipsa căreia nu Îl vom vedea pe Domnul. Există creştini practicanţi care duc o viaţă atât de nesupusă încât Îl vor auzi pe Iisus spunând, (conform Matei 7:23), „Niciodată nu v-am cunoscut; plecaţi de la Mine, lucrători ai fărădelegii.” Există oameni care merg la biserică şi care cred că sunt mântuiţi pentru că s-au rugat o dată să-L primească pe Iisus, fără să înţeleagă că dovada autenticităţii acelei rugăciuni constă în perseverenţă. Cum a spus Iisus în Matei 24:13, „Cine rabdă până la sfârşit, acela va fi mântuit.” Pavel le spune credincioşilor practicanţi, „Dacă trăiţi potrivit cărnii, veţi muri.” (Romani 8:13). Nu vreau să veniţi la Biserica Baptistă Betleem timp de 10 sau 20 sau 30 de ani şi apoi să petreceţi o veşnicie în Iad deoarece nu aţi învăţat să luptaţi lupta credinţei şi să stăruiţi în sfinţenie. Iată primul motiv pentru care predic această serie de mesaje.

2. Un mod greşit de a urmări sfinţenia

Al doilea motiv este că există un mod de a urmări sfinţenia care produce un rezultat neaşteptat şi nedorit şi care duce la moarte. Ce tragedie, dacă aş reuşi să vă conving din Scriptură că există o sfinţenie în lipsa căreia nu Îl vom vedea pe Domnul pentru ca în cele din urmă să începeţi să luptaţi pentru ea într-un mod care este condamnat în Scriptură şi este menit să eşueze! Romani 9:31 spune, „Israel, umblând după o lege a dreptăţii, n-a ajuns la acea lege. De ce? Pentru că nu era din credinţă, ci ca din fapte.” Ceea ce nu este cazul!! Dreptatea practică, de zi cu zi este atinsă atunci când legea este respectată prin credinţă, nu prin fapte. „Faptele” reprezintă războiul dreptăţii nesusţinute de credinţa în promisiunile îndestulătoare şi dezrobitoare ale Lui Dumnezeu. Prin urmare al doilea motiv pentru care predic această serie este că mă preocupă să învăţăm să luptăm pentru sfinţenie prin credinţă, şi nu prin fapte.

3. Gloria Lui Dumnezeu prin perseverenţa noastră

Al treilea motiv pentru această serie este că doresc ca Dumnezeu să fie glorificat în preocuparea noastră pentru sfinţenie şi dreptate şi dragoste. Dar Dumnezeu nu este glorificat prin preocuparea noastră decât dacă avem credinţă în promisiunile Lui. Prin urmare, dacă nu învăţăm să luptăm lupta credinţei, putem atinge culmi remarcabile de religiozitate şi moralitate, dar nu spre gloria Lui Dumnezeu. El este glorificat atunci când ne încredem în El (Romani 4:20). Este glorificat atunci când puterea de a fi sfânt izvorăşte din plăcerea pe care o găsim în promisiunile Sale. Deoarece este duminica reformată, se cuvine să-l lăsăm pe Martin Luther să vorbească despre acest mare adevăr:

Credinţa . . . îl onorează pe acela în care se încrede cu cel mai reverenţios şi mai înalt respect, deoarece îl consideră onest şi demn de încredere. Nu există o altă cinste precum aprecierea corectitudinii şi dreptăţii cu care îl onorăm pe cel în care ne încredem. . .Atunci când sufletul se încrede cu fermitate în promisiunile Lui Dumnezeu, Îl consideră credincios şi drept, pe lângă toate celelalte însuşiri ale Lui Dumnezeu. Cea mai măreaţă adorare a Lui Dumnezeu este aceasta, să Îi atribuim credincioşia, dreptatea, şi toate celelalte însuşiri care sunt atribuite unei persoane în care ne încredem. (Libertatea unui creştin, în colecţia Dillenberger, p. 52)

Astfel, marea mea dorinţă pentru această serie este să învăţăm cum să trăim pentru a-L onora pe Dumnezeu, ceea ce presupune să trăim prin credinţa în promisiunile Lui Dumnezeu şi aceasta este posibil dacă combatem necredinţa în toate modurile diferite în care îşi face simţită prezenţa în inimile noastre, inclusiv aviditatea.

Definiţia avidităţii

Astăzi vom discuta despre necredinţa care stă la baza avidităţii.

Cred că textul nostru din 1 Timotei exprimă în mod clar ce este aviditatea şi că lupta împotriva acesteia este o luptă împotriva necredinţei sau o luptă pentru credinţa în promisiunile Lui Dumnezeu.

Cuvântul „aviditate” nu este utilizat aici, dar textul se referă la această realitate. Atunci când versetul 5b spune că unii consideră evlavia o sursă de câştig, Pavel răspunde în versetul 6 că „evlavia cu mulţumire este mare câştig.” Aceasta ne oferă cheia pentru definirea avidităţii. Aviditatea constă în râvnirea unui lucru într-o asemenea măsură încât pierdem mulţumirea în Dumnezeu. „Evlavia cu mulţumire este mare câştig.”

Contrariul avidităţii este mulţumirea în Dumnezeu. Atunci când mulţumirea în Dumnezeu slăbeşte, lăcomia pentru bani sporeşte. De aceea Pavel spune în Coloseni 3:5 că aviditatea este idolatrie. „Omorâţi deci mădularele voastre, cele de pe pământ: curvie, necurăţie, patimă, poftă rea şi lăcomie, care este idolatrie.” Este idolatrie deoarece mulţumirea pe care inima ar trebui s-o găsească în Dumnezeu începe să provină din altă sursă.

Astfel, aviditatea înseamnă să dorim ceva atât de mult, încât pierdem mulţumirea în Dumnezeu. Sau: să pierdem mulţumirea în Dumnezeu astfel încât începem să o căutăm în altă parte.

V-aţi gândit vreodată că cele zece porunci încep şi se termină de fapt cu aceeaşi poruncă? „Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine (Exodul 20:3) şi „Să nu pofteşti” (Exodul 20:17) sunt porunci aproape identice. A pofti înseamnă să dorim ceva mai presus de Dumnezeu într-un mod care dezvăluie faptul că am pierdut mulţumirea şi împlinirea în El. Aviditatea înseamnă o inimă care se închină la doi dumnezei. De aceea Pavel o numeşte idolatrie.

"Feriţi-vă de aviditate—luptaţi lupta credinţei”

Ceea ce urmăreşte Pavel în 1 Timotei 6:6–12 este să încerce să-i convingă pe oameni să nu fie avizi. Dar să ne asigurăm că înţelegem modul în care Pavel prezintă această luptă împotriva avidităţii. Motivele pe care le oferă pentru a evita să fim avizi sunt redate în versetele 6–10 (la care vom reveni), apoi în versetul 11 îi spune lui Timotei să se ferească şi să fugă de toate acestea—să fugă de iubirea de bani şi de dorinţa de a fi bogat, adică de aviditate.

Şi spune în versetul 11b că, în loc să cedeze avidităţii, ar trebui să „urmărească dreptatea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea duhului.” Din acea listă alege „credinţa” pentru a o scoate în evidenţă şi spune (în versetul 12), „Luptă-te lupta cea bună a credinţei.” În esenţă, el spune, „Fugi de aviditate. . . luptă-te lupta cea bună a credinţei.”

Cu alte cuvinte, lupta împotriva avidităţii nu este altceva decât lupta credinţei. Aceasta este una dintre cele mai clare dovezi că pentru a respecta cele zece porunci (una dintre acestea fiind „Să nu pofteşti!”) trebuie să avem credinţă. Este de asemenea o dovadă că aviditatea este o stare de necredinţă.

Dacă ne gândim bine, este exact ceea ce sugerează definiţia avidităţii. Am spus că aviditatea înseamnă să dorim ceva atât de mult încât pierdem mulţumirea în Dumnezeu. Sau: înseamnă să pierdem mulţumirea în Dumnezeu, astfel încât începem să căutăm mulţumirea în altă parte. Dar credinţa constă tocmai în această mulţumire în Dumnezeu.

Iisus a spus în Ioan 6:35, „Eu sunt pâinea vieţii. Cine vine la Mine nicidecum nu va flămânzi şi cine crede în Mine nicidecum nu va înseta, niciodată.” Cu alte cuvinte, credinţa în Iisus aduce împlinire, satisfăcând setea sufletului şi foamea inimii. Credinţa înseamnă să cunoaştem mulţumirea în Iisus. Lupta credinţei este lupta pentru a ne păstra inima mulţumită în Hristos—pentru a crede cu adevărat, şi pentru a continua să credem că ne vor fi acoperite toate nevoile şi ne vor fi îndeplinite toate năzuinţele.

Aviditatea este atunci exact opusul credinţei. Înseamnă pierderea mulţumirii în Hristos, astfel încât începem să râvnim alte lucruri pentru împlinirea năzuinţelor inimilor noastre. Fără îndoială, lupta împotriva avidităţii este o luptă împotriva necredinţei şi o luptă pentru credinţă. Atunci când simţim cea mai mică sporire a avidităţii în inimile noastre, trebuie să ne concentrăm asupra ei şi să o combatem cu toată puterea noastră, cu armele credinţei.

Principala armă a credinţei este Cuvântul Lui Dumnezeu. Deci atunci când aviditatea începe să-şi facă simţită prezenţa lacomă, ceea ce trebuie să facem este să începem să predicăm Cuvântul Lui Dumnezeu nouă înşine. Trebuie să auzim ceea ce spune Dumnezeu. Trebuie să auzim avertismentele Sale referitoare la consecinţele avidităţii şi la cât de grav este să râvnim. Şi trebuie să auzim promisiunile Sale care pot aduce o mare împlinire pentru sufletele noastre şi pot înfrânge toate poftele lacome.

Avertismente pentru aviditate

În primul rând, câteva avertismente.

1. Aviditatea nu aduce niciodată împlinire

Eclesiastul 5:10, „Cel care iubeşte argintul nu se va sătura de argint, nici cel care iubeşte belşugul, de câştig. Aceasta, de asemenea, este deşertăciune.”

Acesta este cuvântul Lui Dumnezeu despre bani: nu îi satură pe cei care îi iubesc. Dacă Îl credem, ne vom lepăda de iubirea de bani. Este o cale fără ieşire.

Iisus vorbeşte astfel în Luca 12:15, „Păziţi-vă de orice lăcomie de bani, pentru că viaţa cuiva nu este în belşugul averilor lui.” Dacă Cuvântul Lui Dumnezeu ar avea nevoie de confirmare, există destui bogaţi nefericiţi în lume care stau mărturie că o viaţă împlinită nu constă în averi.

2. Aviditatea înăbuşă viaţa spirituală

Iisus a rostit parabola semănătorului (Marcu 4:1–20) şi a spus că o sămânţă a căzut între spini şi spinii au crescut şi au înăbuşit-o.

Apoi a tălmăcit parabola şi a spus că sămânţa este Cuvântul Lui Dumnezeu. Sămânţa sădită printre spini este identificată astfel: „grijile veacului şi înşelăciunea bogăţiei şi poftele după alte lucruri, intrând în ei, înăbuşă Cuvântul, şi el devine neroditor.”

O reală luptă se dezlănţuie atunci când Cuvântul Lui Dumnezeu este propovăduit. Dorinţa pentru alte lucruri poate fi atât de puternică, încât începuturile vieţii spirituale pot fi înăbuşite în întregime. Este un avertisment atât de teribil încât ar trebui să fim vigilenţi de fiecare dată când auzim Cuvântul Lui Dumnezeu pentru a-l primi cu credinţă, şi pentru a nu-l înăbuşi prin aviditate.

3. Aviditatea stă la baza multor alte păcate

1 Timotei 6:10 spune, „Iubirea de bani este o rădăcină a tot felul de rele.” Iar în Iacov 4:2 se spune, „Poftiţi şi nu aveţi; vă luptaţi şi vă războiţi.”

Aviditatea este un teren fertil pentru mii de alte păcate, ceea ce întăreşte avertismentul să fugim de ea şi să luptăm împotriva ei cu toată puterea noastră.

4. Aviditatea se dovedeşte inutilă atunci când avem nevoie cel mai mult de ajutor

Este inutilă în ceasul morţii. 1 Timotei 6:7 spune, „Nimic n-am adus în lume şi nici nu putem lua ceva din ea.” În momentele de răscruce ale vieţii noastre, atunci când avem nevoie de împlinire şi speranţă şi siguranţă mai mult decât oricând, banii şi toate bunurile devin inutile. Nu mai au nicio valoare. În cel mai bun caz, sunt o manta de vreme rea. Şi intrăm în eternitate doar cu măsura împlinirii pe care am avut-o în Dumnezeu.

Dacă aţi muri în acest moment, aţi avea cu voi o încărcătură de plăcere în Dumnezeu sau aţi sta în faţa Lui cu un gol spiritual în locul unde era odată aviditatea? Aviditatea nu ne poate ajuta atunci când avem cea mai mare nevoie de ajutor.

5. În cele din urmă aviditatea distruge sufletul

1 Timotei 6:9 spune, „Cei care vor să fie bogaţi cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebune şi vătămătoare, care îi afundă pe oameni în ruină şi în pieire.”

În cele din urmă, aviditatea distruge sufletul în iad. Motivul pentru care sunt sigur că această nimicire nu este doar un fiasco financiar temporar, ci nimicirea finală în iad este faptul că Pavel spune în versetul 12 că iubirea de bani trebuie combătută prin lupta credinţei; apoi adaugă, „apucă viaţa eternă la care ai fost chemat şi pentru care ai mărturisit buna mărturisire.” Trebuie să evităm aviditatea şi să luptăm lupta credinţei pentru a avea viaţa eternă. (Vezi 6:19.)

Deci versetul 9 nu dezvăluie faptul că lăcomia ne poate ruina căsnicia sau afacerea (ceea ce este posibil!), ci spune că din cauza avidităţii ne putem petrece eternitatea în ruină şi pieire. Sau cum spune versetul 10 la final, „după iubirea de bani unii, umblând, s-au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns pe ei înşişi cu multe dureri.” (Literalmente: „s-au străpuns cu multe dureri.”)

În mărinimia Lui, Dumnezeu ne dă un avertisment în Biblie pentru a şti că idolatria avidităţii este o situaţie fără sorţi de izbândă. Este o situaţie fără ieşire în cel mai rău sens al cuvântului. Este o iluzie şi o cursă. Deci sfatul meu pentru voi este ceea ce spune 1 Timotei 6:11: Fugiţi de ea. Atunci când o simţiţi aproape (într-o reclamă la televizor, sau într-un catalog de Crăciun, ori în cumpărăturile unui vecin), fugiţi de ea aşa cum aţi fugi din faţa unui leu care rage, care a scăpat de la grădina zoologică şi care este înfometat.

Dar încotro fugim?

Fugim spre arsenalul credinţei şi luăm repede mantaua rugăciunii din Psalmul 119:36 şi o aruncăm pe noi: „Pleacă-mi inima la mărturiile Tale şi nu la câştig.” Şi apoi luăm repede hangere, unul scurt şi unul lung, special create de Sfântul Duh pentru a nimici aviditatea. Şi rămânem neclintiţi la uşă. Atunci când îşi arată faţa cumplită, îi arătăm hangerul mai scurt:

1 Timotei 6:6 „Evlavia cu mulţumire este mare câştig.” MARE CÂŞTIG! MARE CÂŞTIG! Rămâi unde eşti, leu al avidităţii. Eu am un mare câştig în Dumnezeu. Aceasta este credinţa mea!

Apoi, înainte de a se pregăti să atace, luăm hangerul mai lung (Evrei 13:5–6), „Purtarea voastră să fie fără iubire de bani, mulţumiţi cu ce aveţi în prezent; pentru că El [Dumnezeu] a spus: ‚Nicidecum nu te voi lăsa şi cu nici un chip nu te voi părăsi’, încât să spunem cu îndrăzneală: ‚Domnul este ajutorul meu şi nu mă voi teme: ce-mi va face omul?’” Şi ducem totul la bun sfârşit. Facem exact ceea ce Pavel spune în Coloseni 3:5, „Omorâţi lăcomia.”

Fraţi şi surori, toată aviditatea este necredinţă. Învăţaţi alături de mine, o, învăţaţi alături de mine cum să folosiţi sabia Duhului pentru a lupta lupta cea bună a credinţei şi pentru a apuca viaţa veşnică!