Misiunile: Strigătul de luptă al hedonismului creştin

De la Gospel Translations Romanian

Marcu 10:17-31

Şi, pe când ieşea la drum, un om a alergat la El şi, îngenunchind înaintea Lui, Îl întreba: „Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa eternă?” 18 Iar Isus i-a spus: „Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât Unul singur, Dumnezeu. 19 Ştii poruncile: nu comite adulter; nu ucide; nu fura; nu mărturisi fals; nu înşela; onorează pe tatăl tău şi pe mama ta.” 20 Şi el, răspunzând, I-a spus: „Învăţătorule, toate acestea le-am ţinut din tinereţea mea.” 21 Şi Isus, uitându-Se la el, l-a iubit şi i-a spus: „Un singur lucru îţi lipseşte: mergi, vinde ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino, urmează-Mă.” 22 Dar el, întristat de acest cuvânt, a plecat mâhnit, pentru că avea multe proprietăţi. 23 Şi Isus, privind în jur, le-a spus ucenicilor Săi: „Cât de greu vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei care au bogăţii!” 24 Şi ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Şi Isus, răspunzând din nou, le-a spus: „Copii, cât de greu este pentru cei care se încred în bogăţii să intre în Împărăţia lui Dumnezeu! 25 Mai uşor este să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.” 26 Şi erau foarte uimiţi, zicând unii către alţii: „Şi cine poate fi mântuit?” 27 Dar Isus, privind la ei, a spus: „La oameni este imposibil, dar nu la Dumnezeu; pentru că toate sunt posibile la Dumnezeu.” 28 Petru a început să-I spună: „Iată, noi am lăsat toate şi Te-am urmat.” 29 Isus, răspunzând, a spus: „Adevărat vă spun, nu este nimeni care a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau copii, sau ogoare, pentru Mine şi pentru Evanghelie, 30 care să nu primească însutit acum, în timpul acesta: case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ogoare, cu persecuţii, şi, în veacul care vine, viaţă eternă. 31 Dar mulţi din cei dintâi vor fi cei din urmă şi cei din urmă vor fi cei dintâi.”

Majoritatea oamenilor în ziua de astăzi nu cred în cauza activităţilor misionare în alte ţări. Walbert Buhlmann, un secretar catolic pentru misiuni la Roma vorbeşte în numele multor lideri ale principalelor confesiuni atunci când spune, „În trecut am avut aşa-zisa cauză a salvării sufletelor. Eram convinşi că, dacă nu sunt botezaţi, masele de oameni vor merge în Iad. Acum, slavă Domnului credem că toţi oamenii şi toate religiile trăiesc deja în harul şi dragostea Lui Dumnezeu şi vor fi mântuiţi prin îndurarea Lui Dumnezeu” (Revista Time, Dec. 27, 1982, p. 52). Sora Emmanuelle din Cairo, Egipt, spune, „Astăzi nu mai vorbim despre convertire. Vorbim despre prietenie. Sarcina mea este să arăt că Dumnezeu este dragoste şi să îi încurajez pe aceşti oameni” (Revista Time, p. 56). Majoritatea oamenilor, asemenea acestor doi misionari, nu se supun autorităţii Lui Dumnezeu din Biblie, ci îşi creează propriul concept de Dumnezeu, conform cu ceea ce ei ar vrea ca El să spună. Şi deoarece ei ar vrea ca El să spună că toţi oamenii sunt mântuiţi, indiferent dacă aud sau nu Evanghelia Lui Hristos, aceasta este noţiunea de Dumnezeu pe care ei o concep.

Scopul misiunii Lui Dumnezeu este viaţa veşnică

Dar învăţăturile esenţiale ale Scripturii trebuie să fie respinse pentru a crede într-un astfel de Dumnezeu. Ascultaţi cuvintele Fiului Lui Dumnezeu pe care le-a rostit atunci când l-a chemat pe apostolul Pavel pentru activitatea misionară:

M-am arătat ţie, ca să te rânduiesc slujitor şi martor, atât al celor ce ai văzut, cât şi al celor în care Mă voi arăta ţie, scoţându-te din poporul şi din naţiunile la care Eu te trimit, ca să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea lui Satan la Dumnezeu, ca să primească iertarea păcatelor şi moştenire între cei care sunt sfinţiţi prin credinţa în Mine. (Fapte 26:16–18)

Aceasta este o însărcinare lipsită de sens şi de conţinut pe care Domnul nostru a dat-o lui Pavel dacă într-adevăr nu este nevoie ca ochii naţiunilor să fie deschişi şi dacă nu este nevoie ca acestea să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi să se elibereze de sub puterea lui Satan pentru a se întoarce la Dumnezeu şi nu au nevoie de iertarea păcatelor care este primită doar prin credinţa în Hristos, care este propovăduit de trimişii Domnului. Pavel nu şi-a dedicat viaţa ca misionar în Asia şi Macedonia şi Grecia şi Roma şi Spania pentru a-i înştiinţa pe oameni că sunt deja mântuiţi, ci pentru a proclama faptul că mântuirea a fost împlinită în Iisus Hristos pentru toţi cei care se căiesc şi Îi acordă ascultarea prin credinţă. Şi astfel, atunci când mesajul lui despre Hristos a fost respins (de exemplu, de către evrei în Antiohia), el a spus, „Fiindcă voi respingeţi Cuvântul lui Dumnezeu şi vă judecaţi voi înşivă nevrednici de viaţa eternă, iată, ne întoarcem spre naţiuni” (Fapte 13:46). Scopul activităţii misionare la naţiunile care nu au auzit Evanghelia este ca acestea să dobândească viaţa veşnică. Convertirea la Hristos de la oricare şi toate celelalte credinţe este scopul propriu-zis. „Şi în nimeni altul nu este mântuire, pentru că nu este sub cer nici un alt Nume dat între oameni în care trebuie să fim mântuiţi” (Fapte 4:12).

Mântuirea vine doar prin auzirea Evangheliei

Dumnezeu nu este nedrept. Nimeni nu va fi condamnat pentru că nu crede un mesaj pe care nu l-a auzit niciodată. Cei care nu au auzit niciodată Evanghelia vor fi condamnaţi pentru că nu au reuşit să recunoască lumina harului şi puterii Lui Dumnezeu din natură şi din propria conştiinţă. Deoarece, aşa cum se spune în Romani 1:20, 21, „Fiindcă, de la creaţia lumii, lucrurile Sale nevăzute se văd, fiind înţelese de minte prin lucrurile făcute, la fel şi eterna Sa putere şi divinitate încât ei să fie fără scuză. Fiindcă, după ce L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au glorificat ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit.” Fără harul special, mântuitor al Lui Dumnezeu, oamenii sunt morţi în păcatele lor, întunecaţi în înţelegere, înstrăinaţi de viaţa Lui Dumnezeu şi cu inima împietrită (Efeseni 2:1; 4:18). Iar modul în care Dumnezeu a hotărât să folosească acest har special, mântuitor este propovăduirea Evangheliei Lui Iisus Hristos. „Eu sunt dator şi grecilor şi barbarilor, şi celor înţelepţi şi celor nepricepuţi. Astfel, atât cât depinde de mine, eu sunt gata să vă vestesc Evanghelia şi vouă, celor din Roma. Pentru că mie nu-mi este ruşine de Evanghelie; pentru că ea este puterea lui Dumnezeu spre mântuire, pentru oricine crede” (Romani 1:14–16).

Noţiunea că oamenii sunt mântuiţi fără să audă Evanghelia a dăunat efortului misionar al confesiunilor cu orientare liberală. Între 1953 şi 1980 forţa misionară peste hotare a principalelor biserici protestante s-a redus de la 9,844 la 2,813, în timp ce forţa misionară a protestanţilor evanghelişti care iau Biblia mai în serios a crescut cu peste 200%. Alianţa Misionară Creştină, prin cei 200,000 de membri sprijină cu 40% mai mulţi misionari decât Biserica Metodistă Unită, care are 9.5 milioane de membri. Există o putere misionară uimitoare prin credinţa în Cuvântul Lui Dumnezeu.

Două îndemnuri irezistibile pentru misiunile externe

Mulţi dintre voi sunt pe cale să stabilească un nou curs al dedicării pentru misiuni: unii îşi vor lua un nou angajament pentru misiuni pentru un popor de la graniţă, alţii vor urma o nouă cale a educaţiei, alţii vor găsi un nou mod de a-şi folosi chemarea în cadrul unei culturi mai puţin saturate de biserică, alţii vor adopta un nou stil de viaţă şi un nou mod de a dărui şi de a se ruga şi de a citi. Vreau să vă determin să faceţi un pas mai departe în această dimineaţă. Vreau să fac atât de atrăgătoare această cauză a misiunilor, încât să nu puteţi rezista acestui magnetism.

Pentru adevăratul hedonist creştin, textul nostru cuprinde cel puţin două îndemnuri irezistibile care să ne determine să plecăm de acasă de dragul Lui Hristos şi al Evangheliei Lui.

1. Toate lucrurile sunt posibile pentru Dumnezeu

Mai întâi, observaţi versetele din Marcu 10:25–27, „Iisus a spus ‚Mai uşor este să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.’ Şi erau foarte uimiţi, zicând unii către alţii: ‚Şi cine poate fi mântuit?’ Dar Isus, privind la ei, a spus: ‚La oameni este imposibil, dar nu la Dumnezeu; pentru că toate sunt posibile la Dumnezeu.’” Aceasta este una dintre cele mai încurajatoare conversaţii din Biblie. Care misionar nu a privit la sarcina pe care o are de îndeplinit şi nu a spus, „Este imposibil”? Iisus este de acord, spunând, „Da, pentru oameni este imposibil.” Un om simplu nu poate izbăvi pe un alt om de puterea înrobitoare a patimii pentru bani. Tânărul stăpân bogat a plecat mâhnit deoarece lanţurile lucrurilor nu pot fi desfăcute de orice om. Pentru oameni este imposibil. Prin urmare, activitatea misionară, care constă pur şi simplu în eliberarea inimii omeneşti din lanţurile altor supuneri decât cea faţă de Hristos este imposibilă—pentru oameni! „La oameni este imposibil, dar nu la Dumnezeu; pentru că toate sunt posibile la Dumnezeu.” Şi aceasta reprezintă un îndemn incomparabil pentru activitatea misionară.

Noël şi cu mine am mers în Urbana în '67. Îmi amintesc cum John Alexander, fruntaşul Inter-Varsity a spus că atunci când era tânăr gândea astfel, „Dacă predestinarea ar fi reală, n-aş fi devenit niciodată un misionar.” Dar apoi a adăugat, „Acum însă, după ani buni în acest domeniu spun ‚Dacă predestinarea nu ar fi reală, n-aş putea niciodată să fiu un misionar.’” Dacă Dumnezeu nu ar avea controlul acestei meniri, săvârşind ceea ce este imposibil oamenilor, sarcina misionară nu ar avea reuşită. Cine, dacă nu Dumnezeu ar putea să îi trezească pe cei morţi spiritual şi să le dea urechi pentru Evanghelie (Fapte 16:14)? Marile doctrine biblice despre alegerea necondiţionată, despre predestinarea în calitatea de Fiu, şi harul irezistibil al propovăduirii Lui Hristos sunt imbolduri puternice pentru a ne aventura într-o cultură musulmană, hindusă, budistă sau tribală, în cadrul căreia oamenii sunt foarte reticenţi în faţa propovăduirii Evangheliei.

Iisus a spus, „Am alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu” (Ioan 10:16). Prin urmare, atunci când Pavel merge dintr-un oraş în altul în călătoriile sale misionare, scopul său este clar—să adune oile. Domnul i-a spus lui Pavel într-o vedenie atunci când a ajuns în Corint (Fapte 18:9–10), „Nu te teme, ci vorbeşte şi nu tăcea. . . fiindcă am mult popor în cetatea aceasta.” Iar atunci când Pavel a terminat de predicat în oraşul Antiohia, Luca descrie rezultatul astfel, „Atâţia câţi erau rânduiţi la viaţă eternă au crezut” (Fapte 13:48). Misionarul care se înarmează cu marile adevăruri ale predestinării şi harului irezistibil este încredinţat că Dumnezeu va face astăzi pentru alţii ceea ce a făcut pentru Lidia— “Domnul i-a deschis inima ca să ia aminte la cele vorbite de Pavel” (Fapte 16:14). Atunci când vorbim despre intrarea în Împărăţia Lui Dumnezeu, există două adevăruri. Unul este acesta: „Pentru oameni este imposibil,” şi nimeni nu va fi salvat. Celălalt este: „Pentru Dumnezeu toate sunt posibile,” prin urmare, cei care sunt predestinaţi pentru viaţa eternă vor lua aminte la Evanghelie şi vor crede şi vor fi mântuiţi. David Brainerd, a cărui revistă şi jurnal misionar au contribuit la înteţirea focului cauzei misionare probabil la fel de mult ca orice altă lucrare scrisă în sprijinul Bibliei a spus că a trăit pentru două lucruri: „propria mea sfinţire şi adunarea aleşilor Lui Dumnezeu.”

Deci primul îndemn pentru activitatea misionară este încurajarea că atunci când plecăm de acasă pentru Hristos şi pentru Evanghelie, convertirile pe care le urmărim vor fi lucrarea Lui Dumnezeu, în concordanţă cu planul Său etern. Unul seamănă, altul udă, dar numai Dumnezeu dă naştere unei vieţi noi şi dă creşterea (1 Corinteni 3:6, 7). Ceea ce ne este nouă imposibil nu Îi este imposibil Lui Dumnezeu, şi El va înfăptui acel lucru. Ce emoţie să mergi cu Dumnezeu într-un oraş în care nu s-a vestit Evanghelia şi care este dominat de păcat şi de Satan şi să-L auzi pe Dumnezeu spunând, „Nu te teme, ci vorbeşte şi nu tăcea. . . fiindcă am mult popor în cetatea aceasta! Trebuie să-i adun şi pe ei. Oile vor lua aminte la vocea Mea.”

2. Hristos Însuşi compensează orice lipsă

Al doilea imbold pentru a deveni un misionar este redat în Marcu 10:28–30. „Petru a început să-I spună: ‚Iată, noi am lăsat toate şi Te-am urmat.’ Isus, răspunzând, a spus: ‚Adevărat vă spun, nu este nimeni care a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau copii, sau ogoare, pentru Mine şi pentru Evanghelie, care să nu primească însutit acum, în timpul acesta: case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ogoare, cu persecuţii, şi, în veacul care vine, viaţă eternă.’” Acest text nu sugerează că devenim bogaţi material dacă devenim misionari—cel puţin nu în sensul în care proprietăţile noastre personale ar spori. Textul sugerează că dacă suntem privaţi de familia noastră de pe pământ pentru lucrul în Hristos, acest sacrificiu va fi compensat însutit în sânul familiei noastre spirituale, biserica. Însă chiar şi acest lucru poate fi prea limitativ. Dar misionarii solitari care lucrează ani la rând fără să fie înconjuraţi de sute de surori şi fraţi şi mame şi copii în credinţă? Această promisiune nu este valabilă şi pentru ei? Fără îndoială că este.

Cu siguranţă, ceea ce Hristos sugerează este faptul că El Însuşi compensează pentru fiecare lipsă. Dacă renunţăm la afecţiunea şi grija apropiată a mamei, vom primi în schimb însutit afecţiunea şi grija Lui Hristos, care este omniprezent. Dacă renunţăm la tovărăşia sinceră a unui frate, vom primi în schimb însutit cordialitatea şi tovărăşia Lui Hristos. Dacă renunţăm la sentimentul de fi acasă pe care îl avem în propria locuinţă, vom primi în schimb însutit tihna şi siguranţa de a şti că Domnul nostru este Stăpânul oricărei case, oricărui ţinut, râu şi copac de pe pământ. Nu le spune Iisus misionarilor în devenire tocmai acest lucru: Promit să lucrez pentru voi şi să fiu pentru voi atât de mult încât nu veţi putea spune că aţi sacrificat nimic. Aşa a considerat şi Hudson Taylor, deoarece la sfârşitul celor 50 de ani de activitate misionară în China a spus, „Nu am făcut nici un sacrificiu.”

Scopul Lui Hristos este să fie glorificat prin marea întreprindere misionară. Prin urmare El intenţionează să rămână binefăcătorul, iar noi să rămânem beneficiarii. Chiar şi atunci când am fost chemaţi să fim misionari, am rămas invalizi în sanatoriul Lui Hristos. Încă mai avem nevoie de un bun tămăduitor. Încă suntem săraci, ducând lipsă de bogăţia şi prosperitatea Lui. Deci atunci când ne trimite în Liberia sau în Camerun ori Brazilia, Japonia, India, sau China, ne trimite ca o parte a terapiei noastre. El spune, „Ştiu că există efecte secundare negative la această cură prescrisă, cum sunt de exemplu persecuţiile, dar vă promit, ca şi medic al vostru că dacă veţi urma acest regim misionar de însănătoşire, starea voastră se va îmbunătăţi de o sută de ori mai mult decât dacă l-aţi respinge.” Misionarii nu sunt eroi care se pot lăuda cu mari sacrificii pentru Dumnezeu. Ei sunt adevăraţii hedonişti creştini. Ei sunt cei care ştiu că strigătul de luptă al hedonismului creştin constă în misiuni şi care au descoperit că există de o sută de ori mai multă bucurie şi împlinire într-o viaţă dedicată Lui Hristos şi Evangheliei decât într-o viaţă trăită pentru satisfacţii şi plăceri frivole şi progrese lumeşti. Aşa cum Ralph Winter spune la finalul broşurii lui, „Spuneţi Da Misiunii,” „Iisus, ‚pentru bucuria pusă înaintea Lui, a răbdat crucea, dispreţuind ruşinea . . .’ Este alegerea voastră de a-L urma. Vi s-a vestit acest lucru! Dar nu uitaţi bucuria.” Sau, cum spunea I. Cambell White în 1909 când Mişcarea Misionară Laică atinsese punctul culminant, „Faima, plăcerea, avuţiile sunt doar pleavă şi pulbere în comparaţie cu bucuria nemărginită şi statornică de a lucra cu Dumnezeu pentru îndeplinirea planurilor Sale eterne.”

Nu fac apel la voi pentru a vă tulbura îndrăzneala şi sacrificiul pentru Hristos. Fac apel la voi să renunţaţi la tot ce aveţi pentru a obţine cea mai scumpă nestemată. Fac apel la voi să consideraţi toate lucrurile ca fiind nişte fleacuri în comparaţie cu importanţa deosebită a lucrului pentru Împăratul Împăraţilor. Fac apel la voi să vă scoateţi zdrenţele cumpărate de la magazin şi să vă îmbrăcaţi cu veşmintele trimişilor Lui Dumnezeu. Vă promit persecuţii şi privaţiuni, dar „nu uitaţi bucuria”: „Ferice de cei persecutaţi pentru dreptate, pentru că a lor este Împărăţia cerurilor” (Matei 5:10).

Două imbolduri pentru a deveni misionar—chiar din gura Lui Iisus Hristos: 1) orice lucru care este imposibil oamenilor, este simplu pentru Dumnezeu; convertirile păcătoşilor inveteraţi va fi lucrarea Lui Dumnezeu şi va corespunde planului Său suveran. Nu trebuie să ne temem sau să ne neliniştim pentru slăbiciunea noastră. Lupta este a Domnului şi El ne va da biruinţa. 2) Hristos promite să lucreze pentru noi şi să fie pentru noi atât de mult încât atunci când activitatea noastră misionară va lua sfârşit, nu vom putea spune că am sacrificat ceva. Atunci când urmăm îndrumările Lui misionare, descoperim că, în ciuda efectelor adverse negative, îmbunătăţirea stării noastre—dezvoltarea noastră, sănătatea noastră spirituală, bucuria noastră—este realizată însutit.

Două motive pentru care Dumnezeu lucrează la Betleem

Acum doresc să vă prezint încă două motive pentru a explica de ce cred că Dumnezeu va înfăptui o lucrare surprinzătoare pentru misiunile de la Betleem în viitorul apropiat.

1. Noi imbolduri ale Spiritului

Un motiv este faptul că adierile Spiritului Său au deja efect. El l-a chemat înapoi pe Glenn Ogren din stafful nostru pentru a se implica în misiuni. În această seară îi vom delega pe David şi Faith Jaeger care pleacă marţi în Liberia—primii noi misionari care vor fi trimişi de la Betleem, de acum aproximativ zece ani când a fost trimis ultima dată Steve Nelson. Grupul de Studiu şi Rugăciune pentru Misiunile de Frontieră şi Echipa Misionară Toshavim studiază şi se roagă şi visează cum să devenim o biserică la nivel mondial. Cercurile misionare ale femeilor continuă o bază constantă de rugăciune şi educaţie. Tom Steller ia în considerare posibilitatea de a forma o echipă de oameni vara viitoare pentru a merge la Centrul din Statele Unite pentru Misiunea Mondială, pentru un curs de studiu în cadrul Institutului de Studii Internaţionale. Iar Ralph Winter, fondatorul Centrului din Statele Unite pentru Misiunea Mondială şi om de stat misionar a fost de acord să fie purtătorul de cuvânt cheie din partea noastră la conferinţa misionară de anul viitor. Aceste evenimente la Betleem nu au fost proiectate de vreo persoană—ele sunt dovezi că ceva nou din Spiritul Lui Dumnezeu pluteşte în aer. Mulţi dintre voi v-aţi rugat Domnului recoltei—şi primele roade ale răspunsurilor Lui sunt deja evidente.

2. Noi înţelesuri ale nevoii copleşitoare a lumii

Celălalt motiv pentru care cred că Dumnezeu va lucra surprinzător pentru misiunile de la Betleem este faptul că nevoia extraordinară a lumii devine tot mai evidentă, iar noi nu suntem genul de oameni care să nu o ia în seamă. Marea minciună a lui Satana pentru generaţia trecută a fost că Marea Misiune s-a încheiat, astfel că biserica poate lăsa la o parte mentalitatea de vreme de război. Oamenii au confundat „naţiunile” din Matei 28:19 („Faceţi ucenici din toate naţiunile”) cu naţiunile politice din zilele noastre şi au concluzionat că au fost făcuţi discipoli în toate naţiunile, deci sfârşitul poate veni. Dar ei omit cântarea din Rai în Apocalipsa 5:9, unde Hristos este preamărit: „Vrednic eşti să iei cartea şi să-i deschizi peceţile, pentru că ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, prin sângele Tău, din orice seminţie şi limbă şi popor şi naţiune.” Atunci când Iisus a trimis biserica Sa să facă discipoli în rândul popoarelor, nu S-a referit doar la graniţele politice. El S-a referit la grupurile depărtate, distincte care includ seminţii, limbi şi popoare. Şi astăzi există peste 16 000 astfel de grupuri care nu includ discipoli. Dacă fiecare creştin din lume ar câştiga pe toţi semenii săi pentru Hristos, jumătate din lume ar fi neevanghelizată; deoarece două miliarde de oameni alcătuiesc grupuri de oameni depărtaţi din punct de vedere cultural, care nu au o mărturie indigenă. Ei sunt „popoarele ascunse”, „misiunile de frontieră” ale zilelor noastre. Singurul mod în care se poate ajunge la ele este prin intermediul misionarilor interculturali. Zilele misiunilor externe nu au luat sfârşit. Dimpotrivă, suntem la un pas de a începe o nouă mişcare în cadrul bisericilor occidentale şi din ţările lumii a treia pentru a cuceri ultima frontieră.

O sută cincizeci de misionari protestanţi din America de Nord lucrează în rândul a 733 milioane de musulmani din cadrul a 4 000 de grupuri de musulmani; 100 de misionari lucrează în rândul a 537 milioane de hinduşi din cadrul a 3 000 de grupuri hinduse; 200 de misionari lucrează în rândul a 405 de milioane de chinezi han, şi 200 de misionari lucrează în rândul a 255 milioane de budişti, dintr-un total de 650 de misionari protestanţi nord-americani în rândul a mai puţin de jumătate din populaţia lumii, la care, în esenţă nu s-a ajuns încă (1 930 000 000). Şi apoi privim spre America. Există mai multe biserici în oraşele gemene decât misionarii trimişi la aproximativ 2 miliarde de musulmani, hinduşi, chinezi şi budişti. Este aceasta o dovadă de ascultare? Americanii dau 700 de milioane de dolari pe an pentru organizaţiile misionare—aceeaşi sumă pe care o cheltuiesc pentru a cumpăra gumă de mestecat. La fiecare 52 de zile americanii cheltuiesc pe mâncarea pentru animalele de companie tot atât de mult cât cheltuiesc anual pentru misiunile externe. Iar motivul pentru care se întâmplă aceste lucruri nu este faptul că trăim pentru plăceri, ci că nu Îl credem pe Iisus când spune că vom avea parte de împliniri însutite dacă renunţăm la tot pentru El şi pentru Evanghelie.

Clădirea unei biserici mondiale

Am fost sunat vineri dimineaţa de la un seminar din altă parte a ţării şi am fost întrebat dacă aş fi de acord ca numele meu să fie trecut pe o listă de candidaţi pentru profesorat în Noul Testament. Nu m-am gândit nici măcar cinci secunde înainte să răspund la acea întrebare. Am spus nu. Am o biserică însemnată. Dumnezeu începe să lucreze. Nici măcar să nu treceţi numele meu pe lista voastră. Doresc să clădesc o biserică mondială împreună cu voi la Betleem. Vreau să văd noi misionari care sunt trimişi din acest corp în fiecare an. Vreau să fiu aici pentru a-i întâmpina la întoarcere pe David şi Faith din primul lor concediu. Vreau să călătoresc în unele dintre zonele unde acţionăm şi să-i păstoresc pe misionarii noştri şi să aduc veşti despre modul în care lucrează Dumnezeu. Vreau să predic şi să scriu astfel încât bărbaţii şi femeile, tinerii şi bătrânii să nu poată continua acelaşi stil de viaţă, când există mai multe biserici în oraşele gemene decât misionarii pentru o jumătate a lumii. Este o mare provocare. Dar Dumnezeu este mai mare. Răsplata este de o sută de ori mai mare decât orice altceva ce poate oferi lumea aceasta. Strigătul de luptă al hedonismului creştin este: Mergeţi! Dublaţi-vă bucuria în Domnul, împărtăşind-o dincolo de graniţele ţării.