Judecata finală

De la Gospel Translations Romanian

Romani 1:28-2:11

Fiindcă n'au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i -a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. 29 Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sînt şoptitori, 30 bîrfitori, urîtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, 31 fără pricepere, călcători de cuvînt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. 32 Şi, măcar că ştiu hotărîrea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sînt vrednici de moarte, totuş, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.

Aşa dar, omule, oricine ai fi tu, care, judeci pe altul, nu te poţi desvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osîndeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri. 2 Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvîrşesc astfel de lucruri, este potrivită cu adevărul. 3 Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvîrşesc astfel de lucruri, şi pe cari le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? 4 Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? 5 Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mînie pentru ziua mîniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, 6 care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. 7 Şi anume, va da viaţa vecinică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; 8 şi va da mînie şi urgie celor ce, din duh de gîlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. 9 Necaz şi strîmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec. 10 Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec. 11 Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului.

Adevărul biblic pe care vreau să-l înţelegem, să-l credem şi pe baza căruia să trăim astăzi este acesta: vine o vreme când orice persoană responsabilă, pe baza acţiunilor şi a atitudinilor lui sau ei, se va confrunta cu judecata finală a lui Dumnezeu fie pentru viaţă veşnică fie pentru mânie şi furie. Cu această propoziţie încerc să răspund la trei întrebări despre judecata finală:

1) Cine va fi judecat? 2) Pe ce bază vor fi judecaţi? 3) Care sunt alternativele pe care s-ar putea să le experimenteze?

Unii s-ar putea să pună o altă întrebare mai întâi, şi anume, de ce să vorbim despre judecată? La ce ne ajută? Nu ne face oare viaţa mai tristă şi ne aruncă o umbră peste câmpul luminos al dragostei lui Dumnezeu? Răspunsul meu are trei părţi.

Cuprins 1 De ce să vorbim despre judecată? 2 Cine va fi judecat? 3 Pe ce se va baza judecata finală? 4 Care sunt alternativele la judecată?

De ce să vorbim despre judecată?

Mai întâi, predic despre judecată pentru că este un subiect aşa de proeminent în Scriptură, şi dau socoteală ca şi pastor-învăţător trebuind să proclam întregul plan al lui Dumnezeu.

Dacă nu vă va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, să ieşiţi din casa sau din cetatea aceea, şi să scuturaţi praful de pe picioarele voastre." Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei şi Gomorei, decât pentru cetatea aceea. (Matei 10:14-15)

pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi... (Fapte 17:31)

Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata. (Evrei 9:27)

Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi. (Evrei 10:26, 27)

Nu văd cum ar putea vreun pastor să neglijeze această temă din Scriptură şi să o facă cu o conştiinţă clară.

Al doilea motiv pentru care predic pe această temă este că pentru unii oameni teama de judecată s-ar putea să fie singura motivaţie ca să ia în considerarea credinţa în Hristos ca şi Mântuitor. Cu siguranţă că sunt motive mai bune de a veni la Dumnezeu decât acela de a nu merge în iad. Dar dacă teama este singurul lucru care va scutura o persoană de robia păcatului şi o va face să-L ia în serios pe Hristos, atunci, de dragul dragostei, aşa să fie. Există motive mai bune pentru un copil ca să-şi asculte tăticul decât teama unei bătăi. Dar dacă această teamă este singurul lucru care-l poate face să nu mai stea pe străzi, atunci, de dragul dragostei, aşa să fie. Nu sunt la fel de ezitant ca şi alţii în a-i lăsa pe oameni să simtă teama, căci îmi răsună în urechi cuvintele lui Isus:

Vă spun vouă, prietenii Mei: Să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, şi după aceea nu mai pot face nimic. Am să vă arăt de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeţi. (Luca 12:4,5)

Al treilea motiv pentru care predic despre judecată este acela că dezvăluie o parte a caracterului lui Dumnezeu şi astfel ne ajută să-L iubim pentru cine este El. Dacă după ce auzim despre judecata lui Dumnezeu ne este mai greu să-L iubim pe Dumnezeu, atunci probabil că Dumnezeul pe care-L iubim este o plăsmuire a imaginaţiei noastre şi nu Dumnezeul cel real şi adevărat. Ca să-L iubim pe adevăratul Dumnezeu trebuie să-L cunoaştem pe adevăratul Dumnezeu. Este ceva în neregulă cu credinţa noastră dacă putem să-i cântăm laude Domnului pentru că El este Tatăl nostru iubitor dar nu nu o putem face pentru că El este Judecătorul întregului pământ. Pe măsură ce mă pregăteam pentru slujba noastră de astăzi m-am uitat prin două cărţi de cântări căutând un imn care celebrează slava judecăţii neprihănirii lui Dumnezeu şi care să ne cheme să ne temem aşa cum ar trebui să o facem, şi n-am putut găsi unul. Acesta este un semn rău al unei teologii deficiente şi a unei relaţii nedezvoltate cu Dumnezeu. S-ar cuveni să cântăm laude pentru tot ceea ce este Dumnezeu în loc să sugerăm prin tăcerea noastră că, dacă El judecă, El nu este pe deplin minunat.

Cine va fi judecat?

Pentru aceste trei motive, atunci, consider esenţial să predic dintr-un text a cărui temă este judecata lui Dumnezeu. Textul pe care l-am ales este Romani 1:28 - 2:11, şi prima întrebare la care ar trebui să răspund din acest text referitor la judecata finală este: Cine va fi judecat? Pavel ne dă răspunsul în versetele 5 şi 6, "Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui." Răspunsul simplu este: fiecare va fi judecat.

Pavel se străduieşte din răsputeri pentru a sugera acest punct pentru că era cel puţin un grup de oameni din vremea lui, şi anume evreii, dintre care unii credeau că ei nu vor fi supuşi judecăţii. Remarcaţi cum abordează Pavel problema. În Romani 1:20, 21 el arată că o persoană de rând dintre dintre Neamurile din vremea lui, care nu-L glorifica pe Dumnezeu, n-avea nici o scuză şi era supus judecăţii. Pavel spune,

În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit.

Cu alte cuvinte, acolo unde este suficientă cunoştinţă care arată că Dumnezeu este vrednic de cinste şi recunoştinţă, totuşi oamenii nu i-o dau, aceştia sunt fără scuză şi sunt sortiţi mâniei.

Apoi în a doua parte a capitolului 1, Pavel descrie situaţiile în care ajunge o persoană care nu-L recunoaşte pe Dumnezeu. Versetele 28-32:

Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.

Acestea erau păcatele pe care le-a văzut Pavel pe măsură ce se uita în jur la societatea păgână, familia şi mediul de afaceri din vremea sa.

Dar era o mică enclavă de oameni în acea societate păgână care privea cu dispreţ către Neamuri şi şi prin faptul că îi judecau pe cei din rândul Neamurilor, îşi întăreau sentimentul propriu de siguranţă cu privire la judecată. Totuşi în conformitate cu apostolul Pavel nu numai că cei dintre Neamuri erau fără scuză şi demni de judecată, dar la fel erau şi Iudeii. Acesta este înţelesul capitolului 2, versetele 1-3:

Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care, judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri. Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri, este potrivită cu adevărul. Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, şi pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?

Aceasta este exact ceea ce presupuneau unii din Israel.

Vă amintiţi cum a predicat Ioan Botezătorul mai întâi necredincioşilor din Israel: "Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? … Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: ,Avem ca tată pe Avraam!' Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.” Erau mulţi în Israel care aveau noţiunea distorsionată că a aparţine la poporul ales, că a fi evreu, era un bilet de liberă trecere în ziua judecăţii. Astfel Ioan Botezătorul, Isus, şi Pavel s-au luptat ca să răspândească acest mesaj că cei care-L resping pe Isus şi trăiesc în păcat vor fi condamnaţi în ziua judecăţii fie că sunt Iudei fie că sunt dintre Neamuri. Oraşelor Horazin şi Betsaida Domnul Isus le-a zis, "Vai de tine, Horazine!" a zis El. "Vai de tine, Betsaido!" Căci, dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon minunile care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit, cu sac şi cenuşă. De aceea vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi." (Matei 11:21, 22). Isus întoarce pe dos falsa noţiune şi spune: va fi mai mai rău de Iudei la judecată, şi nu mai bine, pentru că privilegiul lor a fost mai mare.

Şi nu este aceasta exact ceea ce Pavel spune în Romani 2:9-11?

Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec. Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec. Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului.

Cui i s-a dat mult i se va cere mult. De aceea, Iudeii sunt primii la binecuvântare şi primii la judecată. Nici un om nu este mântuit prin rasa, moştenirea, sau forma exterioară a religiei sale. Dumnezeu nu se uită la lucrurile acestea. El priveşte la inimă şi la ce se revarsă din aceasta în viaţa de zi cu zi.

Rezumatul acestei chestiuni ni se dă în Romani 3:9 şi 22: "Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie Iudei, fie Greci, sunt sub păcat ... Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu." Şi rezultatul acestui lucru pentru noi este că oricine din această încăpere, care n-a alergat la Hristos pentru milă şi iertare este sub mânia lui Dumnezeu şi se îndreaptă spre iad. Şi mai înseamnă de asemenea că nu sunt segmente ale societăţii noastre care sunt excluse de la judecată. Începând de sus de la marile companii la segmentele cele mai de jos de pe Bulevardul Hannepin nimeni nu este exclus. Şefi de companii şi şoferi, congresmeni şi paznici, soţii şi prostituate, marinari şi secretare, traficanţi de prostituate şi pastori – toţi vom fi acolo înaintea tronului de judecată, la răscrucea finală de pe calea vieţii. Şi toţi banii, averile, statutul social, puterea şi modul cum arăţi, toate acestea în care şi-au căutat refugiu sufletele noastre, vor cântări pe balanţa dreptăţii lui Dumnezeu cât praful care trebuie să fie îndepărtat înainte ca judecata să înceapă, înainte ca adevăratele aspecte ale vieţii să poată fi cântărite.

Pe ce se va baza judecata finală?

Ceea ce ne aduce la a doua întrebare: Pe ce bază se va face judecata finală? Care sunt adevăratele aspecte ale vieţii? Pavel rezumă aceasta în Romani 2:6, "care va răsplăti fiecăruia după faptele lui." Versetele 9 şi 10 sunt mai precise cu privire la ce fel de fapte: "Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec. Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec." Adevăratul aspect al vieţii nu este rasa, sau slujba, sau statutul social, sau salariul cuiva sau cum arată cineva sau ce fel de religie are. Adevăratul aspect este dacă cineva face binele sau face răul.

Dar staţi aşa. Este acesta felul în care vorbeşte creştinismul? Ce facem cu promisiunea: "Credeţi în Domnul Isus Cristos şi veţi fi mântuiţi"? Ce spunem despre har şi milă şi îndreptăţire a celor nelegiuiţi? N-a spus Pavel în Tit 3:5, "El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt"? Şi apoi în Efeseni 2:8, "Prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă şi aceasta nu vine de la voi; este darul lui Dumnezeu, nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni." Cum se face că suntem mântuiţi prin har, prin credinţă, nu prin fapte, şi totuşi vom fi judecaţi după fapte la judecata finală?

Unii oameni rezolvă această contradicţie aparentă spunând că Romani 2 descrie o judecată la care poporul lui Dumnezeu nu are parte. Este numai pentru cei necredincioşi. Cred că soluţia este contrară intenţiei lui Pavel şi învăţăturii lui Isus. Pavel a spus, "Dumnezeu va da fiecăruia după faptele lui," nu doar necredincioşilor. Este limpede ca cristalul că Pavel crede că există un stil de viaţă care exclude pe cineva din împărăţia lui Dumnezeu şi de aceea creştinii nu au un asemenea stil de viaţă. De exemplu în Galateni 5:19-21 el avertizează creştinii împotriva faptelor cărnii cum ar fi mânia, gelozia, certurile, dezbinările, invidia, beţia, etc., pentru că "cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu" (la fel se găseşte şi în 1 Corinteni 6:9, 10; Efeseni 5:5). Judecata finală va fi în concordanţă cu faptele noastre.

Şi Isus Însuşi a subliniat chiar cu mai multă tărie că nu poţi trece cu bine în ziua judecăţii dacă viaţa ta nu a fost schimbată pentru a apăzi poruncile Sale. De exemplu, Matei 6:14, 15: "Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre." Sau consideraţi pilda ziditorului înţelept şi a celui nebun, Matei 7:24-27. "De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile, şi au izbit în casa aceea: ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare." Aceasta este o imagine a judecăţii şi mesajul este: Am împlinit noi cuvintele lui Isus?

Să mai luăm un exemplu de la Isus pentru că acesta ne dă rezolvarea problemei noastre, şi anume cum putem fi mântuiţi prin har prin credinţă şi totuşi judecata finală să fie în concordanţă cu faptele. În Matei 12:34-37 Isus spune fariseilor,

Pui de năpârci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura. Omul bun scoate lucruri bune din visteria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din visteria rea a inimii lui. Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit. Iată elementul crucial: în ziua judecăţii vom fi judecaţi pe baza faptelor noastre, care include şi ceea ce spune limba noastră, pentru că faptele sunt semnul infailibil a ceea ce umple inima. "Căci din prisosul inimii vorbeşte gura." Poţi judeca un pom după roadele sale şi poţi judeca o inimă după faptele sale. Problema nu se pune astfel: Suntem noi mântuiţi prin credinţa în Hristos sau prin faptele bune? Ci problema se pune astfel: Cum va face cunoscut Dumnezeu în ziua judecăţii faptul că judecata Lui este dreaptă? Şi răspunsul este: Dumnezeu va arăta lumii că noi avem o credinţă mântuitoare prin descoperirea faptelor noastre care să ateste realitatea aceasta.

În sala de judecată a Împărăţiei lui Dumnezeu toată lumea va fi adunată înaintea dreptului judecător, şi toţi vor fi vinovaţi de un păcat capital. Cu toate acestea unii vor fi achitaţi şi alţii condamnaţi. Motivul cel mai profund pentru separare este că un grup a fost iertat datorită identificării lui cu Hristos prin credinţă, celălalt grup nu. Dar ceea ce ne învaţă Pavel în Romani 2:7-10 este că în sala de judecată va fi chemat un martor care să adeverească realitatea credinţei sau absenţa ei. Şi acel martor sunt faptele noastre, pe care le putem vedea din Romani 1:28-32 şi includ fapte ale minţii cât şi ale trupului, atitudini cât şi acţiuni.

Prin har suntem mântuiţi prin credinţă; nu de la noi, ci este darul lui Dumnezeu. Dar inima care este plină de credinţă se va reflecta în atitudini şi acţiuni foarte diferite de acelea care curg din necredinţă. De aceea, faptele noastre vor adeveri cu adevărat autenticitatea sau absenţa credinţei, şi nu este nici o inconsistenţă din partea lui Dumnezeu să ne judece pe baza faptelor noastre. Dar noi trebuie să înţelegem că această judecată în concordanţă cu faptele nu înseamnă că noi ne câştigăm mântuirea prin ele. Faptele noastre nu câştigă mântuirea noastră, ci o expun. Faptele noastre nu sunt meritul neprihănirii noastre, ele sunt semnul vieţii noastre noi în Hristos. Faptele noastre nu sunt îndeajuns ca să merite bunăvoinţa lui Dumnezeu, dar ele într-adevăr demonstrează credinţa noastră. Vă rog să păstraţi această distincţie clară în mintea voastră referitoare la atitudinile şi acţiunile noastre: ele nu câştigă, ele arată; ele nu merită, ele semnalează; ele nu merită, ele demonstrează. Şi de aceea, "Dumnezeu va da fiecăruia după faptele lui," inclusiv creştinilor.

Care sunt alternativele la judecată?

O a treia şi ultimă întrebare, foarte pe scurt: Care sunt alternativele la judecată? Pavel răspunde în versetele 7 şi 8:

Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire.

Viaţă veşnică sau mânie şi furie din partea lui Dumnezeu – acestea sunt cele două alternative. În 2 Tesaloniceni 1:9 Pavel vorbeşte despre cei care nu ascultă de Evanghelie şi spune, "Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică." Isus concluzionează pilda marei judecăţi finale în Matei 25:46 cu cuvintele, "Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică."

Iadul este realitatea cea mai înfricoşătoare pe care ne-o putem imagina. Nici o groază dată de suferinţă în istorie nu se poate compara cu ceea ce Ioan numeşte "iazul de foc" şi unde Isus a spus "viermele nu moare şi focul nu se stinge" (Marcu 9:48). A merge prin viaţă fără să te încrezi şi fără să asculţi de Dumnezeul infinit, este un păcat infinit şi va fi pedepsit cu un chin veşnic.

Dar dacă iadul este infinit de îngrozitor ca să ţi-l imaginezi, viaţa veşnică în prezenţa lui Isus este infinit de frumoasă pentru a o contempla. Fericirea pe care sfinţii o vor avea în veacul viitor va fi mult mai satisfăcătoare decât toate momentele de bucurie experimentate de către toţi oamenii din toată istoria. A fost vreun moment când te-ai gândit că vei izbucni de fericire? Multiplică aceasta de o mie de ori şi lasă să crească continuu timp de o veşnicie, şi s-ar putea să capeţi cât de cât o înţelegere a ceea ce este viaţa veşnică cu Hristos.

Închei cu un rezumat de răspunsuri la cele trei întrebări ale noastre.

1. Toţi oamenii fără excepţie vor trece prin judecata finală a lui Dumnezeu.
2. Judecata va fi în conformitate cu atitudinile şi acţiunile lor care sunt un semn sigur a autenticităţii sau absenţei credinţei în Hristos.
3. Răscrucea de pe drumul vieţii ne conduce fie la viaţă veşnică fie la mânie sau furie. Dacă nu ai ales-o încă, alege viaţa! De ce să pieri? Încrede-te în Hristos şi fă voia Lui. Şi pentru cei care-L iubesc deja, delectaţi-vă în cea mai slăvită nădejde pe care o puteţi imagina, şi lăsaţi ca orice faceţi să vină din credinţă.