Convertirea la Hristos: Formarea unui hedonist creştin

De la Gospel Translations Romanian

Matei 13:44-46

Împărăţia cerurilor este asemenea unei comori ascunse în ogor, pe care un om, găsind-o, a ascuns-o; şi, de bucuria ei, merge şi vinde tot ce are şi cumpără ogorul acela. 45 Din nou, Împărăţia cerurilor este asemenea unui negustor care caută perle frumoase; 46 şi, găsind o perlă de mare valoare, a mers şi a vândut tot ce avea şi a cumpărat-o.

Săptămâna trecută am văzut că fericirea nemărginită şi debordantă a Lui Dumnezeu este temelia hedonismului creştin. Dumnezeu este fericit deoarece găseşte o plăcere absolută în desăvârşirea slăvii Lui, în special prin felul în care aceasta este oglindită în Fiul Său divin. Dumnezeu este fericit deoarece El este suveran şi astfel poate birui orice obstacol în calea fericirii Lui. Şi fericirea Lui Dumnezeu este temelia hedonismului creştin deoarece se revarsă în îndurare faţă de noi. Atunci când Dumnezeu îi cheamă pe bărbaţi şi pe femei la El, nu este un neajuns pe care trebuie să-l împlinească, ci în deplinătatea Lui, Îi place să împărtăşească. Săptămâna trecută am spus în încheiere că nu toţi au o parte eternă la bucuria Lui Dumnezeu, deoarece există o condiţie care trebuie îndeplinită. Condiţia este ca noi să ne supunem poruncii: Desfătează-te în Domnul (Psalmul 37:4). Dar mulţi oameni găsesc plăcere mai mult în avuţii şi răzbunare şi în distracţie decât în Dumnezeu. Astfel ei nu au parte în îndurarea mântuitoare a Lui Dumnezeu; sunt pierduţi. Ceea ce le lipseşte este convertirea la Hristos—şi tocmai în aceasta constă formarea unui creştin hedonist. Despre acest lucru vreau să vorbim în această dimineaţă.

Cineva ar putea întreba, „Dacă scopul nostru este convertirea, de ce nu putem spune pur şi simplu, ‚Credeţi în Domnul Iisus şi veţi fi mântuiţi’? De ce este nevoie de această terminologie nouă a hedonismului creştin?” Este o întrebare bună. Iată răspunsul meu. Trăim într-o societate creştinată în mod superficial, în care mii de oameni pierduţi au impresia că au credinţă în Iisus Hristos. În majoritatea situaţiilor când am mărturisit în faţa necredincioşilor şi a creştinilor nominali, porunca „Credeţi în Iisus şi veţi fi mântuiţi” a fost de fapt lipsită de însemnătate. Beţivii de pe stradă spun că ei cred în Iisus. Cuplurile necăsătorite care au relaţii sexuale spun că ei cred în Iisus. Oamenii în vârstă care nu au căutat închinarea sau comuniunea timp de patruzeci de ani spun că ei cred în Iisus. Cei care merg la biserică, dar sunt şi iubitori ai acestei lumi spun că ei cred în Iisus. Responsabilitatea mea ca predicator al Evangheliei şi ca îndrumător al bisericii nu este doar să repet fraze cheie din Biblie, ci să afirm adevărul cuprins în acele fraze într-un mod care să stimuleze conştiinţa celui care le aude şi să vă ajute să simţiţi nevoia să-L cunoaşteţi pe Iisus. Ceea ce încerc să fac este să preiau o învăţătură neglijată şi esenţială din Scriptură şi s-o scot cât de bine pot în evidenţă în speranţa că unele inimi vor fi pătrunse şi trezite pe deplin. Prin urmare susţin că atunci când o persoană este convertită la Iisus Hristos, această persoană devine un creştin hedonist. Dacă un om nu se naşte din nou ca şi creştin hedonist, nu poate vedea Împărăţia Lui Dumnezeu. Aceasta este ideea pe care doresc să încerc s-o evidenţiez din Scriptură.

Creaţi de Dumnezeu

Înainte de a ne concentra asupra convertirii, trebuie să reconsiderăm marile adevăruri referitoare la realitate care impun necesitatea convertirii. Primul adevăr pe care trebuie să-l luăm în considerare ca fiinţe umane este acela că Dumnezeu este Creatorul nostru Căruia îi datorăm o recunoştinţă sinceră pentru tot ceea ce ne-a dăruit. Cea mai bună dovadă a acestui lucru se regăseşte în inima şi în viaţa noastră. De ce spiritul de discernământ din inima noastră judecă în mod automat pe o persoană care ne desconsideră atunci când i-am făcut o favoare? În mod instinctiv considerăm o persoană vinovată atunci când aceasta nu este recunoscătoare unui om care a avut o mare bunăvoinţă faţă de ea. De ce? Ştiţi că ar fi un răspuns complet neconvingător dacă aş spune: Modul acesta de a reacţiona se datorează faptului că am fost pălmuit când eram mic atunci când nu spuneam mulţumesc. Nu-i lăsăm pe oameni să scape atât de uşor. Promptitudinea cu care inimile noastre îi judecă pe oamenii nepăsători stă mărturie pentru adevărata noastră convingere: cei care sunt nerecunoscători sunt vinovaţi!

Adevăratul motiv pentru care inimile noastre reacţionează în acest mod este faptul că am fost creaţi după chipul Lui Dumnezeu. Spiritul vostru de discernământ, care în mod automat mă consideră vinovat dacă vă ignor după ce mi-aţi salvat copilul de la înec este vocea Lui Dumnezeu din noi. O dovadă a faptului că suntem creaţi după chipul Lui Dumnezeu este faptul că în mod involuntar îi considerăm pe oameni responsabili pentru ingratitudinea lor. Prin urmare, ştiţi în inima voastră că există un Dumnezeu Căruia îi datorăm recunoştinţă sinceră. Am fi absolut ipocriţi dacă am considera că Dumnezeu pretinde o mai mică recunoştinţă pentru darurile Lui decât cea pe care o aşteptăm noi pentru darurile noastre. „Lăudaţi pe Domnul, pentru că este bun, pentru că bunătatea Lui rămâne pentru totdeauna!” (Psalmul 107:1). Prin urmare, dacă pur şi simplu vom recunoaşte standardele morale pe care le impunem în mod automat aproapelui nostru, nu vom putea evita faptul că legea Lui Dumnezeu este scrisă în inima noastră şi spune: o fiinţă îi datorează Creatorului ei sentimentul de recunoştinţă proporţional cu dependenţa acesteia şi bunăvoinţa Lui Dumnezeu.

Dezamăgind prin păcat

Ceea ce ne conduce la al doilea mare adevăr pe care fiinţele umane trebuie să-l recunoască: nu am simţit, nici nu simţim acum, nici nu vom simţi mâine profunzimea şi intensitatea şi statornicia recunoştinţei faţă de Dumnezeu pe care I-o datorăm ca şi Creatorul nostru. Şi nici nu avem nevoie de Biblie să ne spună că suntem vinovaţi. Ştim că nu i-am acordat Lui Dumnezeu ceea ce noi pretindem pentru noi înşine de la aproapele nostru. Ştim că spiritul de discernământ din inimile noastre care îi consideră pe alţii vinovaţi de nerecunoştinţă aduce de asemenea o mărturie vie pentru faptul că Dumnezeu ne consideră vinovaţi pentru nerecunoştinţa noastră frapantă faţă de El. Şi dacă reprimăm această mărturie din inimile noastre, Scripturile precizează, Romani 1:18–21:

Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei neevlavii şi nedreptăţi a oamenilor, care înăbuşă adevărul în nedreptate. . . Fiindcă, după ce L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au glorificat ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci au ajuns deşerţi în gândurile lor şi inima lor fără pricepere a fost întunecată.

Atunci când toate fiinţele umane stau înaintea Lui Dumnezeu pentru a da socoteală pentru viaţa lor, Dumnezeu nu va fi nevoit să folosească o frază din Biblie pentru a arăta vinovăţia oamenilor şi faptul că merită să fie damnaţi. El îi va întreba pur şi simplu trei lucruri: 1) Nu a fost destul de clar faptul că tot ce aţi avut a fost un dar, că fiind creaţi de Mine eraţi dependenţi de Mine pentru viaţa, răsuflarea voastră şi pentru tot? 2) Spiritul de discernământ din inimile voastre nu i-a considerat întotdeauna pe oameni vinovaţi atunci când nu au arătat recunoştinţa meritată, ca răspuns pentru o mare bunăvoinţă? 3) Viaţa voastră a fost dominată de bucuria recunoştinţei faţă de Mine proporţional cu bunăvoinţa Mea faţă de voi? Cazul este încheiat.

În faţa mâniei Lui Dumnezeu

Şi astfel al treilea mare adevăr pe care trebuie să-l recunoaştem este faptul că mânia Lui Dumnezeu este îndreptată asupra noastră din cauza nerecunoştinţei noastre. Propriul nostru spirit de discernământ impune reglarea conturilor morale din univers. Noi nu permitem ca insultele aduse reputaţiei noastre să fie trecute cu vederea. Cu atât mai puţin Dumnezeu! Dreptatea Lui Dumnezeu presupune faptul că El trebuie să susţină însemnătatea slăvii Sale. Atunci când noi, prin nerecunoştinţa noastră desconsiderăm însemnătatea slăvii Lui Dumnezeu, conturile dreptăţii trebuie reglate. Un om valorează mai mult decât o pisică. Şi astfel putem ajunge la închisoare dacă defăimăm numele unui om, dar nimeni nu a fost vreodată condamnat pentru calomnierea unei pisici. Iar Dumnezeu este mai presus de om—infinit mai important—prin urmare, defăimarea numelui Său prin numeroasele manifestări ale nerecunoştinţei noastre atrage o sentinţă de nimicire veşnică. Plata păcatului este moartea (veşnică) (Romani 6:23).

Hristos: Amortizorul mâniei

Cea mai cutremurătoare veste din lume este când aflăm că suntem sub condamnarea Creatorului nostru şi că El este îndemnat de propriul caracter virtuos să păstreze însemnătatea slăvii Lui, vărsându-Şi mânia asupra păcatului nerecunoştinţei noastre. Dar mai este un al patrulea mare adevăr pe care nu îl putem afla vreodată din natură sau din propria conştiinţă, un adevăr care trebuie spus aproapelui şi predicat în biserici şi transmis de misionari: şi anume, vestea bună că Dumnezeu a hotărât o cale pentru a îndeplini cerinţele dreptăţii Lui fără condamnarea întregii lumi. El a luat asupra Sa, fără niciun merit din partea noastră angajamentul de a duce la îndeplinire mântuirea noastră. Înţelepciunea Lui Dumnezeu a stabilit o modalitate pentru ca dragostea Lui Dumnezeu să ne elibereze de mânia Lui Dumnezeu fără compromiterea dreptăţii Lui Dumnezeu. Şi care este această înţelepciune?

Îl predicăm pe Hristos răstignit: pentru iudei, poticnire; şi pentru naţiunii, nebunie; dar pentru cei chemaţi, şi iudei şi greci, Hristos este puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu. (1 Corinteni 1:23, 24)

Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu răstignit este înţelepciunea Lui Dumnezeu, prin care dragostea Lui Dumnezeu îi poate izbăvi pe păcătoşi de mânia Lui Dumnezeu, susţinând şi demonstrând în acelaşi timp dreptatea Lui Dumnezeu. Romani 3:25, 26,

Dumnezeu L-a rânduit pe Hristos ca ispăşire, prin credinţa în sângele Lui, pentru arătarea dreptăţii Sale, datorită trecerii peste păcatele făcute mai înainte, în îngăduinţa lui Dumnezeu, spre arătarea dreptăţii Sale în timpul de acum, astfel încât El să fie drept şi să-l îndreptăţească pe acela care este din credinţa în Isus.

Cum poate Dumnezeu să-i exonereze pe păcătoşii care au fost nerecunoscători pentru slava Sa şi în acelaşi timp să-Şi arate angajamentul drept şi statornic faţă de slava Sa? Răspuns:

Dumnezeu L-a făcut pe Hristos păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptate a lui Dumnezeu în El. (2 Corinteni 5:21)

Trimiţând pe propriul Său Fiu, în asemănare cu carnea păcatului şi pentru păcat, a condamnat păcatul în carne. (Romani 8:3)

A purtat El Însuşi păcatele noastre în trupul Său pe lemn. (1 Petru 2:24)

Hristos a suferit o singură dată pentru păcate, Cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. (1 Petru3:18)

Dacă cea mai cutremurătoare veste din lume este să aflăm că suntem sub condamnarea dreaptă a Creatorului nostru şi că El este îndemnat de propriul caracter virtuos să păstreze însemnătatea slăvii Lui, vărsându-Şi mânia asupra păcatului nerecunoştinţei noastre, atunci cea mai bună veste din lume (Evanghelia!) este faptul că Dumnezeu este dispus să-L condamne pe propriul Fiu în locul nostru (Galateni 3:13) şi astfel să demonstreze loialitatea Sa dreaptă faţă de propria slavă şi în acelaşi timp să-i mântuiască pe păcătoşii ca mine şi ca voi!

Ce trebuie să fac pentru a fi mântuit?

Dar nu toţi păcătoşii sunt mântuiţi. Nu toţi sunt izbăviţi de mânia Lui Dumnezeu doar pentru că Hristos a murit pentru păcătoşi. Şi acesta este al cincilea mare adevăr pe care trebuie să-l auzim: există o condiţie care trebuie îndeplinită pentru a fi mântuit. Şi, ca ultim argument, vreau să încerc să vă arăt că a deveni un creştin hedonist este o parte esenţială a acestei condiţii.

„Ce trebuie să fac pentru a fi mântuit?” este probabil cea mai importantă întrebare pe care orice om o poate pune. Să luăm în considerare diversele moduri în care Dumnezeu răspunde la această întrebare în Cuvântul Lui. Răspunsul din Fapte 16:31 este „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit.” Răspunsul din Ioan 1:12 este că trebuie să-L primim pe Hristos: „Tuturor celor care L-au primit. . . le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu.” Răspunsul din Fapte 3:19 este, Pocăiţi-vă! Adică, lepădaţi-vă de păcat. „Pocăiţi-vă deci şi întoarceţi-vă, ca să vi se şteargă păcatele”. Răspunsul din Evrei 5:9 este ascultarea de Iisus. „Iisus a devenit autor al mântuirii eterne pentru toţi cei care ascultă de El”. Iisus Însuşi a răspuns la această întrebare în diverse feluri. De exemplu, El a spus în Matei 18:3 că a fi inocent precum un copil este condiţia care trebuie îndeplinită pentru a fi mântuiţi:

Adevărat vă spun, dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum copilaşii, nicidecum nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.

În Marcu 8:34, 35 condiţia este abnegaţia, dispoziţia de a renunţa la viaţa materială pentru Hristos:

Oricine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi şi să-şi ia crucea şi să Mă urmeze. Pentru că oricine va vrea să-şi salveze viaţa, şi-o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie, şi-o va salva.

În Matei 10:37 Iisus spune că condiţia este să Îl iubim mai presus de oricine:

Cine iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu sau pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. (Vezi 1 Corinteni 16:22; 2 Timotei 4:8.)

Iar în Luca 14:33 condiţia mântuirii este să fim dezrobiţi de patima averilor: „Oricine dintre voi care nu renunţă la tot ce are nu poate fi ucenic al Meu”.

Acestea sunt unele dintre condiţiile prezentate în Noul Testament pe care trebuie să le îndeplinim pentru a putea avea parte de beneficiile morţii Lui Hristos şi pentru a fi mântuiţi. Trebuie să credem în El, să-L primim, să ne lepădăm de păcate, să ascultăm de El, să ne smerim precum copilaşii, şi să-L iubim mai mult decât ne iubim familia, bunurile, sau propria viaţă. În toate aceste aspecte constă convertirea la Hristos. Şi doar aceasta este calea spre viaţa veşnică.

O condiţie pentru mântuire

Dar care este punctul comun al acestor condiţii? Ce anume le uneşte? Care este lucrul care îl determină pe un om să le îndeplinească ? Cred că răspunsul este redat în parabola din Matei13:44:

Împărăţia cerurilor este asemenea unei comori ascunse în ogor, pe care un om, găsind-o, a ascuns-o; şi, de bucuria ei, merge şi vinde tot ce are şi cumpără ogorul acela.

Această parabolă descrie modul în care o persoană este convertită şi este primită în Împărăţia cerurilor. Aceasta descoperă o comoară şi bucuria pe care o simte îl determină să vândă tot ce are pentru a avea această comoară. Suntem convertiţi la Hristos atunci când Hristos devine pentru noi o comoară de bucurie sfântă. Această afecţiune sfântă nou apărută reprezintă sursa comună a tuturor condiţiilor mântuirii. Suntem născuţi din nou—convertiţi—atunci când Hristos devine o comoară în care găsim atâta plăcere încât încrederea în El, ascultarea de El şi renunţarea la tot ceea ce Îl subestimează devin o parte a conduitei noastre obişnuite.

Cineva ar putea spune împotriva hedonismului creştin: „Este posibil să iei o hotărâre de a-L urma pe Hristos fără a simţi imboldul bucuriei.” Mă îndoiesc foarte mult de acest lucru. Dar chestiunea în dezbatere în această dimineaţă nu este: „Putem să luăm o hotărâre de a-L urma pe Hristos fără imboldul bucuriei?” Ci mai degrabă, întrebarea este: „Ar trebui să luăm hotărârea de a-L urma pe Hristos dacă nu simţim imboldul bucuriei?” Ne-ar fi de folos, dacă am putea? Există vreo dovadă în Biblie că Dumnezeu va accepta oameni care Îl caută din orice alt motiv decât din dorinţa de a se bucura în El? Cineva va spune, „Scopul nostru în viaţă ar trebui să fie acela de a-L mulţumi pe Dumnezeu, nu pe noi înşine.” Dar ce anume îl mulţumeşte pe Dumnezeu? Evrei 11:6:

Fără credinţă este imposibil să-I fii plăcut, pentru că cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că-i răsplăteşte pe cei care-L caută.

Nu putem fi plăcuţi Lui Dumnezeu decât dacă Îl căutăm pentru a avea parte de răsplată.

Ce i-a spus Iisus lui Petru atunci când Petru s-a concentrat asupra spiritului lui de sacrificiu şi a afirmat, „Iată, noi am lăsat toate şi Te-am urmat” (Matei 19:27)? Iisus a văzut germenii mândriei: „Noi am luat decizia eroică de a ne sacrifica pentru Iisus.” Şi cum a alungat această mândrie din inima lui Petru? Iisus a spus:

Oricine a lăsat orice pentru mine va primi însutit . . . acum şi în veacul care va urma viaţa eternă.

Petru, dacă nu mă urmezi pentru că sunt o comoară mai de preţ decât toate acele lucruri pe care le-ai lăsat în urmă, atunci nu mă urmezi deloc. Încă eşti subjugat de propria auto-suficienţă. Nu ai devenit precum un copil care se desfată în îngăduinţa Tatălui său. Mândria este cea care doreşte să fie ceva mai mult decât o mlădiţă care extrage neprihănirea, pacea şi bucuria de la Hristos, care este via. Condiţia mântuirii este să Îl căutăm pe Hristos pentru a avea răsplata şi să găsim în El o comoară de bucurie sfântă.

În rezumat: Sunt cinci mari adevăruri pe care fiecare om trebuie să le recunoască. Primul, Dumnezeu este Creatorul nostru căruia Îi datorăm o recunoştinţă sinceră pentru tot ceea ce avem. Al doilea, niciunul dintre noi nu simte profunzimea şi intensitatea şi statornicia recunoştinţei pe care o datorăm Creatorului nostru. Al treilea, suntem, prin urmare sub condamnarea dreptăţii Lui Dumnezeu. Spiritul nostru de discernământ ne arată că suntem vinovaţi. Al patrulea, prin moartea Lui Iisus Hristos pentru păcatele noastre, Dumnezeu a creat un mod pentru a îndeplini cerinţele dreptăţii Lui, îndeplinind în acelaşi timp izbăvirea poporului Său. Cel din urmă, condiţia care trebuie îndeplinită pentru a avea parte de beneficiile acestei mântuiri este să fim convertiţi la Hristos—iar convertirea la Hristos este ceea ce se întâmplă atunci când Hristos devine pentru noi o comoară de bucurie sfântă. Orice invitaţie biblică a Evangheliei porneşte de la promisiunea unei comori grandioase. Hristos Însuşi este o răsplată îmbelşugată pentru orice sacrificiu. Invitaţia Evangheliei este în mod evident hedonistă:

Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la ape, şi cei care n-aveţi bani, veniţi, cumpăraţi şi mâncaţi. Da, veniţi, cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată! De ce cheltuiţi bani pentru ceea ce nu este pâine, şi munca voastră pentru ceea ce nu satură? Ascultaţi-Mă cu atenţie şi mâncaţi ce este bun; şi să vi se desfăteze sufletul în belşug. Plecaţi-vă urechea şi veniţi la Mine; ascultaţi, şi sufletul vostru va trăi. (Isaia 55:1–3)