Importanţa Cunoaşterii Păcatului Nostru

De la Gospel Translations Romanian

---

Versiunea de la data 10 aprilie 2017 19:52

Romani 7:7-12

?Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: "Să nu pofteşti!" 8 Apoi păcatul a luat prilejul, şi a făcut să se nască în mine prin poruncă tot felul de pofte; căci fără Lege, păcatul este mort. 9 Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit. 10 Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea. 11 Pentru că păcatul a luat prilejul prin ea m-a amăgit, şi prin însăşi, porunca aceasta m-a lovit cu moartea. 12 Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună.

Cuprins 1 Există Legea! 2 Felul șocant al lui Pavel de a vorbi despre Lege 3 Legea este sfântă, dreaptă şi bună 4 Cunoaşte-ţi păcatul 5 Cine înţelege puterea deplină a păcatului? 6 Plăcerea cunoaşterii păcatul … iertat

Există Legea!

Punctul principal al cărţii Romani până în acest punct este că Dumnezeu este glorios de neprihănit în a-i îndreptăţi pe cei nelegiuiţi numai prin credinţă fără faptele Legii. Romani 4:5 spune, “Pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.” Cum se poate aşa ceva? Cum poate Dumnezeu să-i îndreptăţească – adică să-i declare neprihăniţi – pe cei nelegiuiţi care pur şi simplu nu mai privesc la ei înşişi ci privesc la Hristos şi se încred în El? Cum poate să-i achite pe cei vinovaţi?

Răspunsul a venit într-una din cele mai importante afirmaţii din Biblie, Romani 3:24-26. Dumnezeu l-a dat pe Isus Hristos, Fiul Său, ca să moară în locul nostru “în aşa fel încât, să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.” Acesta este punctual culminant de până acum al epistolei: Isus, care a fost răstignit, este Răscumpărătorul care a luat asupra Lui păcatul; noi, cei care ne încredem în El, suntem îndreptăţiţi; Dumnezeu, care L-a dat pe El, este neprihănit. Aceasta este evanghelia glorioasă a lui Hristos.

Acum, la temelia acestei evanghelii există o presupunere foarte mare. Presupunerea este aceasta: există legea. Creatorul universului şi-a revelat voia Sa. Şi ea este lege. Atunci când legea nu este împlinită, există o vină reală şi o condamnare reală şi o pedeapsă reală. Aşadar existenţa legii în univers – voia revelată a lui Dumnezeu – crează temelia pentru călcarea de lege şi vină, şi pentru păzirea legii şi neprihănire, pentru un tribunal şi un judecător, şi pentru îndreptăţire şi condamnare. Toate aceste lucruri măreţe se sprijină pe această presupunere: există legea.

Deci atunci când Pavel afirmă că există călcători de lege şi că există vină, că există un tribunal şi un Judecător, şi că există un înlocuitor care ia vina asupra lui, că există credinţă, şi că există îndreptăţire numai prin credinţă fără păzirea legii – atunci când Pavel proclamă aceasta, marea presupunere la care apelează este: legea!

Dacă nu există lege, nu există călcare de lege; dacă nu există călcare de lege, nu există vină; dacă nu există nicio vină, nu există niciun tribunal; dacă nu există tribunal, nu există un judecător; dacă nu există un judecător, nu există o îndreptăţire şi nicio nevoie pentru întrupare şi răstignire. Întreaga realitate şi întreaga slavă a răscumpărării atârnă de existenţa şi excelenţa legii.

Felul șocant al lui Pavel de a vorbi despre Lege

Motivul pentru care accentuez lucrul acesta este ca să subliniez clar faptul că Pavel spune atât de multe lucruri negative cu privire la Lege. Este uimitor. Ar trebui să ne facă să tremurăm. Este şocant să vorbeşti despre Legea lui Dumnezeu aşa cum o face Pavel.

Câteva exemple:

• Romani 3:20, “Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.”

• Romani 3:21, “Dar acum s-a arătat o neprihănire (Greceşte: dreptate); pe care o dă Dumnezeu, fără lege.”

• Romani 3:28, “Pentru că noi credem că omul este socotit neprihãnit prin credinţă, fără faptele Legii.”

• Romani 4:13-14, “În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam … n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se capătă prin credinţă. Căci, dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică, şi făgăduinţa este nimicită.”

• Romani 5:20, “Ba încă şi Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala.”

• Romani 6:14, “Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.” Devine din ce în ce mai rău …

• Romani 7:4, “Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu.” Cu alte cuvinte – şi o spunem cu o grijă plină de cutremur – legea stă în calea căsătoriei noastre cu Hristos. Numai moartea faţă de Lege ne poate elibera de Lege ca să aparţinem lui Hristos. Dar este şi mai mult.

• Romani 7:5, “Căci, când trăiam sub firea noastră pământească, patimile păcatelor, aţâţate de Lege, lucrau în mădularele noastre, şi ne făceau să aducem roade pentru moarte.” Legea aţâţă păcatul şi se asociază cu păcatul ca să aducă moarte. Şi în final …

• Romani 7:6, “Dar acum, am fost izbăviţi de Lege, şi suntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.” Legea împiedică viaţa în Duhul. Trebuie să fii eliberat de ea, “ca să slujeşti într-un duh nou.”

Este uimitor ca afirmaţiile acestea să iasă din gura unui simplu om – chiar şi din gura unuia insuflat de Duhul Sfânt.

Aduc lucrurile acestea înaintea voastră ca să simţiţi importanţa întrebării cu care începe textul nostru de astăzi. Romani 7:7, “Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos?” Vă amintiţi, erau sfinţi şi în Vechiul Testament care iubeau Legea lui Dumnezeu. Psalmul 119:97, “Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea.” Psalmul 1:2, “Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!” Cuvintele lui Pavel trebuie să fi aterizat asupra unor sfinţi smeriţi ca o inculpare complet nejustificată.

Contează lucrul acesta pentru Pavel? Îi pasă lui de ceea ce cred oamenii cu privire la Lege? Da, contează enorm – motiv pentru care vom petrece mai multe duminici ocupându-ne de această întrebare. Pentru Pavel contează ce credeţi voi despre Lege şi ce faceţi cu Legea. Contează cu adevărat. Aşadar astăzi, doar vom începe să răspundem la întrebarea lui Pavel.

Legea este sfântă, dreaptă şi bună

Răspunsul lui este dat imediat în versetul 7: “Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos?” Răspuns: “Nicidecum!” Nu! Legea nu este ceva păcătos. Acesta este răspunsul lui negativ. Dar chiar cu mai multă putere, în versetul 12 el spune lucrul acesta sub o formă pozitivă: “Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună.” Asiguraţi-vă că vedeţi forţa celor spuse de el. Nu numai că Legea nu este ceva păcătos, şi nu numai că este sfântă, şi nu numai că este neprihănită sau dreaptă, dar este şi bună.

Mai este un alt loc în Romani unde Pavel aduce împreună cuvintele “neprihănit” şi “bun” şi anume în Romani 5:7, unde el spune, “Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară.” Aceasta înseamnă că un om, luat în considerare pur şi simplu pentru neprihănirea lui – pentru dreptatea lui – ar putea fi admirat îndeajuns ca cineva să moară pentru el. Dar un om “bun” – un om luat în considerare în mod deosebit pentru bunătatea sa, nu doar pentru neprihănirea sa – este un om care ţi-a devenit aşa de drag că eşti gata mai mult să mori pentru el. “Dreptatea” sau “neprihănirea” pare să se concentreze pe ceea ce este legal şi drept de făcut. “Bunătatea” pare să se concentreze pe lucrurile folositoare şi plină de grijă care sunt de făcut. Cele două nu sunt în conflict. Dar ele sunt două căi de a vedea şi de a acţiona – fiecare adecvată în felul ei.

Deci atunci când Pavel spune că Legea este sfântă, neprihănită şi bună, el vrea să spună că Legea nu este doar un standard riguros a ceea ce este drept şi corect, ci şi a ceea ce este de ajutor. Legea exprimă atât purtare de grijă cât şi corectitudine.

Aşadar să ascultăm cum susţine Pavel faptul că Legea este sfântă, neprihănită şi bună. Întregul pasaj începând din mijlocul versetului 7 până la finalul versetului 11 este susţinerea lui Pavel cu privire la Lege, după toate descrierile aparent negative cu privire la ea.

Pavel începe în mijlocul versetului 7: Nu Legea nu este ceva păcătos, “Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: "SĂ NU POFTEŞTI!”

Cunoaşte-ţi păcatul

Primul lucru pe care-l văd în susţinerea Legii este că noi trebuie să ne cunoaştem păcatul. Este important ca noi să ne cunoaştem păcatul. Este bine pentru noi să ne cunoaştem păcatul. Pavel presupune lucrul acesta, nu-i aşa? Pentru a-şi susţine afirmaţia că Legea nu este ceva păcătos – că este sfântă, dreaptă, bună – el spune: nu este ceva păcătos, pentru că fără ea n-aş cunoaşte păcatul. Acum dacă n-ar fi un lucru bun, drept, de folos şi important pentru tine şi pentru mine ca să ne cunoaştem păcatul, afirmaţia aceasta nu ar mai fi un argument plauzibil. Noi am spune pur şi simplu, “Cui îi pasă dacă ne cunoaştem păcatul!” Ei bine, lui Pavel îi pasă. Lui Dumnezeu îi pasă. Şi mie îmi pasă să văd că vă pasă şi vouă.

O, pericolele necunoaşterii păcatului nostru! Este o mare tristeţe care vine din a nu fi întristat de cunoaşterea păcatului nostru. Este o mare durere care vine în suflet, în căsătorie, în familie, în biserică şi în lume din negustarea durerii cunoaşterii păcatului nostru. Este o mare auto-distrugere care vine din neexperimentarea auto-devastării produse de cunoaşterea păcatului nostru. Este o pierdere veşnică care vine din nepierdea mândriei în cunoaşterea păcatului nostru.

Dacă este vreo nădejde, vreo credinţă, vreo bucurie, vreo pace şi dragoste, acestea vor veni din cunoaşterea păcatului nostru. Cunoaşteţi-vă păcatul!

Şi ştiţi care este una dintre dovezile cele mai clare ale păcatului în această cameră chiar acum? Unii dintre voi tocmai aţi interpretat ceea ce am spus ca fiind: experimentare a păcatului. Pastorul tocmai a spus să încercăm puţină pornografie, puţină preacurvie, puţină minciună şi furt şi înjurături. Ca să vedem ce simţim. Să cunoaştem păcatul. Pastorul a spus aşa. Ştiţi bine că nu asta vreau să spun, dar păcatul, care caută întotdeauna o cale de exploatare a minţii pentru propriile sale dorinţe, vă captivează mintea şi face ca unele dintre cele mai nebuneşti gânduri pe care le aveţi să pară plauzibile. O, cât de subtil şi înşelător este păcatul nostru!

Cine înţelege puterea deplină a păcatului?

Nu, nu aveţi nevoie să experimentaţi păcate specifice ca să cunoaşteţi puterea păcatului în viaţa voastră. Gândiţi-vă la lucrul acesta astfel. Cineva spune: Cum poţi cunoaşte cu adevărat puterea ispitei de a pofti trupeşte – să spunem, să vă uitaţi la pornografie pe internet – dacă n-ai cedat niciodată acestei ispite şi n-ai experimentat-o? Daţi-mi voie să răspund cu o pildă. Sunt trei bărbaţi – sau femei, faceţi voi schimbările necesare pentru ca pilda să se potrivească situaţiei voastre – şi fiecare din aceştia trei stă lângă o groapă a obscenităţii şi a păcatului. Sunt trei frânghii care ies din groapă, fiecare legată în jurul mijlocului fiecărui om. Frânghia rezistă până la 490 de kilograme forţă pe metru pătrat.

Primul om începe să fie atras în groapa care arată incitantă, dar care omul ştie că este mortală. Presiune de 25 kilograme forţă, 50 kilograme, 75 kilograme. Omul rezistă şi se împotriveşte. Presiunea creşte: 100 kilograme forţă, 125 de kilograme. El îşi înfige călcâiele în pământ cu toată puterea. Presiunea creşte la 145 de kilograme forţă, 170 de kilograme, şi frânghia începe să-l strângă şi omul nu se mai împotriveşte şi sare în groapă. Click, face butonul mouse-ului.

Al doilea om începe să fie tras înspre groapă. Presiune de 25 kilograme forţă, 50 kilograme, 75 kilograme. El rezistă şi se împotriveşte. Presiunea creşte: 100 kilograme forţă, 125 de kilograme. El îşi înfige călcâiele. Presiunea creşte la 145 de kilograme forţă, 170 de kilograme, şi frânghia începe să-l strângă tare. El spune, Nu! Şi se împotriveşte: 195 de kilograme, 220, 245, 270 de kilograme. Respiră din ce în ce mai greu pe măsură ce frânghia se strânge în jurul stomacului şi începe să-l doară. Presiunea creşte la 290 de kilograme forţă şi el nu se mai împotriveşte şi sare în groapă. Click.

Al treilea om începe să fie tras înspre groapă. Presiune de 25 kilograme forţă, 50 kilograme, 75 kilograme, 100 kilograme, 125 kilograme. El rezistă şi se împotriveşte. Presiunea creşte la 145 de kilograme forţă, 170 de kilograme, şi frânghia începe să-l strângă. El spune, Nu! Şi se împotriveşte: 195 de kilograme, 220 de kilograme. Respiră din ce în ce mai greu pe măsură ce frânghia se strânge în jurul stomacului lui şi începe să-l doară. Presiunea se ridică la 340 de kilograme forţă şi picioarele lui încep să alunece înspre groapă. Omul strigă după ajutor, şi întinde mâna ca să apuce o ramură de copac în formă de cruce. În depărtare îşi vede soţia care-şi vede de treaba ei, şi care se încrede în el; îşi vede copiii jucându-se, şi care-l admiră în inimile lor. Şi dincolo de toţi aceştia, îl vede pe Isus Hristos cu o rană în coastă stând, cu ambele mâini ridicate şi cu pumnii strânşi şi zâmbind. Şi plin de pasiune, al treilea om stă tare. Presiunea creşte la 370 de kilograme forţă, la 390, la 415, şi frânghia îl taie la mijloc şi durerea este penetrantă. Presiunea urcă şi mai mult la 440 de kilograme, apoi la 460 şi lacrimile-i curg deodată pe obraji. Presiunea ajunge la 490 de kilograme forţă şi frânghia se rupe. Niciun click pe butonul mouse-ului.

Întrebare: care dintre aceşti oameni cunoaşte puterea deplină a ispitei?

Dacă acesta ar fi un mesaj despre pofta trupească m-aş uita împrejur în această cameră şi aş întreba, “Sunt soldaţi aici? Are vreunul din această cameră sânge pe cămaşa lui şi răni în coastă? Cunoaşteţi puterea ispitei? Sau pur şi simplu săriţi în groapă înainte ca puterea acesteia să se fi consumat?”

Dar acesta nu este un mesaj despre pofta trupească. Şi tot ceea ce fac acum este să răspund la obiecţia că singura cale sau cea mai bună cale de a-ţi cunoaşte păcatul este să cedezi ispitei şi să experimentezi păcatul şi să guşti groapa obscenităţii. Nu este adevărat.

Am punctat un singur lucru din versetul 7 până acum. Şi este tot ceea ce voi face astăzi. Şi anume: este important să ne cunoaştem păcatul. Cunoaşte-ţi păcatul! Aceasta este prima susţinere pe care o face Pavel cu privire la Lege. El spune, Legea nu este ceva păcătos! Din contră, Legea mă ajută să-mi cunosc păcatul. Şi cunoaşterea aceasta este un lucru sfânt. Această cunoaştere a păcatului meu este un lucru neprihănit. Această cunoaştere a păcatului meu şi a mea însămi ca şi păcătos este un lucru bun. Un lucru scump. Un lucru purtător de grijă, iubitor. Aceasta este mesajul meu din dimineaţa aceasta.

Plăcerea cunoaşterii păcatul … iertat

Dar de ce? De ce este un lucru bun? Şi scump? Ce este bun şi preţios cu privire la tristeţea şi durerea şi pierderea şi auto-devastarea şi umilirea care vin în urma cunoaşterii păcatului meu – nu a păcatelor mele – ci a păcatului meu? Şi de ce, în versetul 7, Pavel îşi concentrează atenţia în mod particular asupra poftei (dorinţei)? Ce ne spune lucrul acesta cu privire la condiţia inimii noastre?

Aceasta este pentru săptămâna viitoare. Şi dacă vă întrebaţi dacă este un subiect potrivit pentru Duminica Floriilor, aduceţi-vă aminte următorul lucru. Unii dintre oamenii care au fluturat ramuri de palmier duminică, strigau, “Răstigneşte-L!” vineri. Gândiţi-vă la aceasta. Toate acele întâmplări sunt relatate de dragul nostru. Pentru că aceştia suntem noi. Şi acesta este păcatul. Şi spun din nou, “O, durerea de a nu gusta durerea cunoaşterii propriului păcat!” Şi – aşa cum vom vedea săptămâna viitoare – O, plăcerea care vine din cunoaşterea păcatului nostru – iertat. Dacă încercaţi să o luaţi pe lângă durerea pricinuită de cunoaşterea păcatului – ca şi păcat! – nu veţi cunoaşte plăcerile celor care-l preţuiesc pe Isus. Cu greu îl veţi preţui pe El. De fapt, vă veţi întreba, “De ce folosesc oamenii cuvinte de genul ‘a preţui’ cu privire la Isus?” O, veniţi şi haideţi să descoperim împreună de ce!