Întrebarea de zi cu zi a maternității

De la Gospel Translations Romanian

Versiunea de la data 6 ianuarie 2014 12:51 (vizualizaţi sursa) Pcain (Discuţie | contribuţii) (Pagină nouă: {{info|The Everyday Question of Motherhood}}<br> Ca și mamă, o luptă neplăcută și fără preget se duce înlăuntrul meu. Nu este întrebarea măreață sau dramatică: Îmi v...) ← Diferenţa anterioară

Versiunea curentă din 22 februarie 2017 02:13 (vizualizaţi sursa) Kathyyee (Discuţie | contribuţii) m (A protejat "Întrebarea de zi cu zi a maternității" ([edit=sysop] (indefinit) [move=sysop] (indefinit)))

---

Versiunea curentă din 22 februarie 2017 02:13

Ca și mamă, o luptă neplăcută și fără preget se duce înlăuntrul meu. Nu este întrebarea măreață sau dramatică: Îmi voi crește copii să-L iubească pe Domnul? O să-i învăț să asculte de El? Îi aparțin copii mei Lui?

Lupta constantă a maternității este mai subtilă, cotidiană, se poate purta pe ascuns. În centrul ei se află o întrebare: Voi sacrifica? Sau cum Oswald Chambers pune întrebarea în Totul pentru gloria Lui: "[Sunt eu] dornică să dăruiesc și să mă dăruiesc pe mine; nu căutând să fiu slujită, ci să slujesc?"

Întrebarea de Zi cu Zi nu se răspunde o singură dată, la nașterea unui copil, cu planificarea școlii pe care o va urma acesta sau cu decizia pentru disciplină. Această întrebare —Voi sacrifica? — se răspunde zi de zi.

Se răspunde când un copil se trezește dis-de-dimineață având o dorință puternică sau o necesitate urgentă, întrerupându-mi ora liniștită de părtășie cu Domnul.

Se răspunde când un copil bolnav mă oprește să mă închin și să interacționez cu adulții la biserică duminica dimineața.

Se răspunde când sunt epuizată emoțional, dar comportamentul copilului necesită intervenția mea răbdătoare și consecventă.

Se răspunde în aproape fiecare clipă în timpul procesului de antrenare la oliță.

Se răspunde când în mod sistematic îmi învăț fiul cu nevoi speciale cum să interacționeze cu ceilalți.

În maternitate, Întrebarea de Zi cu Zi se răspunde de fiecare dată o dorință sau nevoie a copilului va trebui considerată prioritară, înaintea nevoilor sau dorințelor mele, ceea ce se întâmplă mai mereu

Mult prea ades, mă ocup de îndatoririle necesare — lăsând cuptorul pentru a ajuta la încheiatul nasturilor, punând telefonul jos pentru a căuta jucăria mult iubită, încheind conversația la biserică pentru a duce copii obosiți acasă pentru somnul de prânz — în timp ce inima mea cârtește. Dacâ aș avea doar un minut să termin ceva în liniște sau să am o conversație între adulți fără vreo întrerupere.

Întrebarea de Zi cu Zi, totuși, nu este numai despre ceea ce fac ci și despre atitudinea mea: Îmi voi turna viața ca pe un dar frumos mirositor în fața Domnului pentru binele copiilor mei? Îmi voi servii copii din obligație și datorie sau îi voi servi ca și cum îi servesc Domnului Însuși? Va muri eul meu astfel încât voi trăi pentru Dumnezeu în chemarea specială dată de El ca mamă?

Întrebarea de Zi cu Zi trebuie răspunsă zi de zi.

Pentru că maternitatea nu înseamnă atât de mult acele acte mari și dramatice de sacrificiu, cât cele mici, cotidiene, nevăzute.

Pentru că putem avea o casă curată și copii ascultători și să nu sacrificăm.

Pentru că suntem atât de ușor decepționate să gândim că putem trăi pentru noi înșine și să fim credincioase lui Dumnezeu în slujirea noastră ca mame.

Isus a spus că acei ce trăiesc pentru ei înșiși vor avea de fapt o viață neîmplinită, dar cei ce își vor pierde viața pentru El vor avea adevărata viață. Ca părinți, moartea eului nostru de dragul lui Hristos nu produce fruct doar în inima noastră, ci și în inimile copiilor noștrii, fruct ce va crește prin puterea lui Dumezeu. Atunci haideți să alegem să ne dăruim cu bucurie de dragul copiilor noștrii.

Zi de zi.

“Căci noi, cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.” (2 Corinteni 4:11)

“Căci dragostea lui Hristos ne strânge; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit. Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.” (2 Corinteni 5:14–15)