Când trebuie să se teamă pastorii

De la Gospel Translations Romanian

---

Versiunea curentă din 25 septembrie 2012 16:55

Într-o lume a păcatului, care nu lucrează aşa cum a vrut Dumnezeu să lucreze, fiecare pastor are motive să îi fie teamă. Ar fi o prostie din partea lui să nu îi fie, ar fi ne-înţelept să nu o facă. Dar trebuie să ne păzim inimile, să nu cumva să fim stăpâniţi de frică. Haideţi să ne vedem ce înseamnă frica şi misiunea pastorală.

Atunci când suntem în relaţie cu oamenii păcătoşi, avem motive să ne fie teamă. Fiecare persoană din misiunea noastră este o persoană păcătoasă, care are nevoie de mântuire. Nimeni din jurul nostru nu are inima complet pură. Nimeni nu are gândurile pure; toţi avem dorinţe, pofte, motive. Nimeni nu spune mereu ceea ce trebuie. Nimeni nu face mereu alegerile cele mai potrivite. Nimeni nu are mereu intenţii bune. Toată lumea acţionează uneori din egoism sau din dorinţa de mărire. Nimeni nu este complet loial. Nimeni nu are mereu grijă de tine. Din aceste cause, relaţiile din trupul lui Hristos sunt dezordonate şi împrevizibile. Aşa experimentăm cele mai minunate bucurii şi cele mai dezamăgitoare tristeţi. Este normal şi responsabil să ne fie frică de modul în care păcatul poate duce la lupte pentru putere, la dezbinări ale grupurilor, la atitudini critice şi prejudecăţi, reclamaţii egoiste, lipsă de loialitate şi, în cele din urmă, la despărţiri.

Frica poate fi un lucru bun şi evlavios. Frica, care te face să îi protejezi pe cei din misiunea ta de pericolele reale, care există înăuntru şi în afara lor, este un lucru foarte bun. Frica condusă de ochi larg deschişi, de Evanghelie, de păcatele existente şi care, în acelaşi timp, rămâne în Duhul lui Hristos este un mod de viaţă foarte bun, într-o lume care tânjeşte după mântuire.

Frica poate fi ne-evlavioasă şi periculoasă. Frica poate pune stăpânire pe tine. Poate afecta gândirea. Îţi poate răpi visele. Îţi poate ocupa mintea, astfel că, în loc să te gândeşti la Cine este Dumnezeu, îţi umpli timpul făcându-ţi griji despre c ear putea fi. Frica te poate face să iei decizii greşite pe termen scurt şi te poate împiedica să le iei pe cele bune pe termen lung. Frica te poate face să uiţi ce ştii şi să pierzi din vedere ceea ce eşti. Frica te poate face să îţi doreşti controlul pe care nu îl vei avea niciodată. Te poate face să nu mai ai încredere în oamenii în care, de obicei, ai avea. Te poate face să ai pretenţii, şi să nu mai slujeşti. Te poate face să fugi, când ar trebui să stai, şi să stai când ar trebui, într-adevăr, să fugi. Frica te poate face să îl vezi mic pe Dumnezeu, iar problemele tale imense. Frica te poate face să cauţi în oameni ceea ce nu găseşti decât în Dumnezeu. Frica poate fi baza celor mai profunde întrebări şi celor mai mari îndoieli. Inima ţi-a fost făcută să îi fie frică, pentru că trebuia să-ţi trăieşti viaţa în frica de Dumnezeu. Dar la nivel pământesc, frica nu are voie să îţi dirijeze inima, pentru că, dacă face asta, îţi va distruge şi viaţa şi misiunea.

Frica este îndepărtată doar prin frică. Iubirea pentru Dumnezeu este soluţia. Doar frica de Dumnezeu are puterea spirituală de a anihila toate temerile pământeşti care ţi-ar putea invada inima. Această frică relaţională-situaţională-locală sunt aduse pe făgaşul cel bun, mai ales dacă avem în vedere dimensiunea lor, de o singură frică – frica de Domnul. Poate aceasta este o bună explicaţie pentru cele scrise în Proverbe: “Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii.” Dacă permiţi să fii întors pe dos de orice frică ai simţi într-un anumit moment atunci te condamni la un mod de viaţă neînţelep, instabil şi neproductiv. Dacă încerci să atenuezi frica, nu înseamnă că trăieşti fără ea. Devii din ce în ce mai fricos. Numai atunci când Dumnezeu devine mai mare decât orice cunoşti, eşti protejat şi eliberat de teama care, fie te paralizează, fie te face să iei decizii greşite.

Un mod de viaţă înţelept, stabil, eliberat de frică nu înseamnă că îţi negi problemele. Ci, mai degrabă, înseamnă că priveşti totul din perspectiva unei frici eliberatoare şi motivaţionale pentru Cel Care conduce toate lucrurile de care, altfel, te-ai teme. Iubirea sinceră a lui Dumnezeu este cheia către neînfricarea inimii tale. Şi numai când Duhul duce la controlul inimii tale de către frica lui Dumnezeu poţi fi plin de credinţă şi temător în acelaşi timp.