Norma Normata: O lege care este regulata

De la Gospel Translations Romanian

---

Versiunea curentă din 30 ianuarie 2012 20:34

Cuvantul latin credo inseamna pur si simplu 'cred'. El reprezinta primul cuvant din Crezul Apostolic. De-a lungul istoriei bisericii a fost necesar ca biserica sa adopte si sa-si insuseasca declaratii de credinta ca sa clarifice credinta crestina si sa diferentieze adevaratul concept de eroare si de falsa reprezentare a credintei. Astfel de crezuri sunt diferite fata de Scriptura. in timp ce Scriptura este norma normans (legea care conduce), crezurile sunt norma normata (o lege care este regulata).

Conform istoriei, crezurile crestine au inclus totul de la afirmatii scurte pana la declaratii cuprinzatoare. Cel mai vechi crez crestin se gaseste in Noul Testament, care declara 'Iisus este Domnul'. Noul Testament face o declaratie oarecat criptica legata de aceasta afirmatie, si anume ca nimeni nu poate face aceasta declaratie in afara de Sfantul Duh. Ce sa intelegem noi din aceasta? Pe de-o parte Noul Testament ne spune ca lumea poate sa-l slaveasca pe Dumnezeu cu buzele in timp ce inimile lor sunt departe de El. Adica lumea poate sa spuna rugaciuni si sa faca afirmatii categorice de credinta fara sa creada cu adevarat aceste afirmatii. Atunci de ce ar spune Noul Testament ca nimeni nu poate face aceasta confesiune decat Sfantul Duh? Poate din cauza costului asociat cu facerea acestei declaratii de credinta in contextul Romei Antice.

Juramantul de loialitate cerut locuitorilor Romei Antice ca sa demonstreze supunerea lor pentru imperiu in general si in particular pentru imparatul lor era sa spuna public Kaisar Kurios care inseamna 'Caesar este Domn'. In biserica din primul secol crestinii se dadeau peste cap sa fie obedienti magistratilor civili, inclusiv masurilor opresive ale lui Caesar si totusi cand venea vorba sa faca afirmatia publica 'Caesar este Domn', crestinii nu puteau face asta cu bun consintamant. In locul frazei 'Caesar este Domn' primii dintre crestini afirmau 'Iisus este Domn'. Sa faci asta insemna sa provoci mania guvernului Roman si in multe cazuri il costa pe crestin vata. De aceea oamenii aveau tendinta sa nu faca acea afirmatie public decat daca erau impinsi de Sfantul Duh sa faca asta. Simplul crez 'Iisus este Domnul' sau declaratii mai cuprinzatoare asemenea Crezului Apostolic dau conturul invataturilor de baza, esentiale. Crezurile rezuma continutul Noului Testament.

Crezurile au folosit acel rezumat al continutului si ca sa excluda ereticele celui de-al patrulea secol. In afirmatiile Crezului Nicean biserica si-a afirmat categoric credinta in divinitatea lui Hristos si in doctrina Sfintei Treimi. Aceste afirmatii erau vazute ca adevaruri esentiale ale credintei crestine. Ele erau esentiale deoarece fara cuprinderea acestor adevaruri, orice pretinta de crestinism era considerata o pretentie falsa.

In timpurile Reformei a fost o proliferare a credintelor deoarece comunitatea Protestanta a considerat necesar, in lumina si focul disputei din acel moment, sa faca declaratii decisive despre ce credeau si cum credinta lor era diferita fata de teologia bisericii Romei Catolice. Roma insasi a adaugat declaratia de credinta la Consiliul din Trent in mijlocul secolului al saisprezecelea ca raspuns Miscarii Protestante. Dar fiecare grup Protestant, ca Luteranii, Elvetienii Reformati si Scotienii Reformati a considerat necesar sa clarifice adevarurile afirmate. Aceasta era necesar nu numai din cauza neintelegerilor din cadrul grupurilor Reformatilor dar si ca sa se clarifice pozitia Protestantilor impotriva deselor denaturari prezentate de antagonistii lor Romano-Catolici. Declaratia confesionala a secolului al saptesprezecelea cunoscuta drept Confesiunea de la Westminister este una dintre cele mai explicite si cuprinzatoare declaratii de credinta nascute in cadrul Reformei. Este un model de precizie si ortodoxie biblica. Cu toate astea, din cauza lungimii si completitudinii sale cu greu sa gasesc doi sustinatori ai Marturisirii de la Westminister care sa fie de acord asupra fiecarui punct. Din aceasta cauza bisericile care folosesc Confesiunea de la Westminister sau alte confesiuni similare limiteaza de obicei cerintele de conformare admitand ca 'sistemul doctrinei este incorporat'. Aceste crezuri Protestante ulterioare nu numai ca intentionau sa afirme ce considerau esential Crestinismului dar vroiau sa clarifice in mod specific detaliile anumitei comuniuni religioase care ar folosii asemenea declaratii cuprinzatoare de credinta.

In zilele noastre s-a nascut o antipatie puternica impotriva declaratiilor de orice fel. Pe de-o parte, relativismul care a devenit universal in cultura moderna evita orice confesiune de adevar absolut. Nu numai asta, am vazut si o puternica reactie negativa impotriva naturii rationale si propozitionale a adevarului. Declaratiile de credinta sunt o incercare de a arata o intelegere coerenta si unica a intregului scop al Scripturii. In acest sens exista declaratii scurte de ceea ce am numit in istorie 'teologie sistematica'. Ideea teologiei sistematice presupune ca tot ceea ce Dumnezeu spune este coerent si nu contradictoriu. Asadar, desi aceste crezuri nu sunt create din pura speculatie rationala, cu toate acestea sunt scrise intr-un mod sa fie inteligibile si intelese de catre minte. Fara astfel de confesiuni anarhia teologica domneste in biserica si in lume.