Combatem necredinţa împreună

De la Gospel Translations Romanian

Versiunea de la data 13 octombrie 2011 18:11 (vizualizaţi sursa) Pcain (Discuţie | contribuţii) (Pagină nouă: {{info|Battling Unbelief Together}}<br> Hi Bogdana, Here is your page! Thanks so much! ~Patty) ← Diferenţa anterioară		Versiunea de la data 14 octombrie 2011 09:02 (vizualizaţi sursa) Bogdana (Discuţie | contribuţii) Diferenţa următoare →
Linia 1:		Linia 1:
	{{info|Battling Unbelief Together}}<br>		{{info|Battling Unbelief Together}}<br>
-	Hi Bogdana,
-	Here is your page! Thanks so much!
-	~Patty	+	'''Evrei 10:19-25; 3:12-14'''
		+
		+	'''Cum progresez în cadrul ministerului'''
		+
		+	Supravieţuiesc şi progresez în cadrul ministerului deoarece Dumnezeu m-a înconjurat cu oameni care se roagă pentru mine şi mă îndeamnă să stărui în lupta pentru credinţă. Dacă nu vă simţiţi sprijiniţi în acest mod în credinţa şi lucrarea voastră, dorim să vă ajutăm să schimbaţi acest lucru. Biblia ne învaţă că pentru a supravieţui şi evolua în credinţă şi dragoste, creştinii trebuie să se zidească unii pe alţii în credinţă şi să se îndemne la dragoste. Fără apropierea voită care ne zideşte în credinţă ne pierdem zelul, ne abatem de la Dumnezeu, devenim împietriţi prin înşelăciunea păcatului, şi dacă nu ne înşfacă nimeni (Iacov 5:19; Iuda 23), aşa-zisa credinţă se transformă într-o epavă şi vom pieri în necredinţă.
		+
		+	Am primit o carte poştală de la un frate din cadrul ministerului acum aproximativ o săptămână care mi-a zidit credinţa şi mi-a dat speranţă şi m-a încurajat să fiu perseverent. Nu mi-era adresată mie, ci Lui Hristos. Era o rugăciune.
		+	<blockquote>
		+	Doamne, slăveşte-Te pe Tine, Mântuitorul nostru, îndemnându-ne să fim o familie de credincioşi care se roagă cum nu am mai făcut-o până acum. Fie să găsim încântare şi îmbogăţire în noua intimitate a conversaţiei cu Tine. Fie ca bisericile noastre să cunoască o nouă bunăstare şi vitalitate. Şi permite-ne, printr-o eliberare mai deplină a puterii Tale, prin mijlocire măreaţă, sporită să capturăm fortăreţele întunericului din ţara noastră şi din jurul lumii. Pentru ca Numele Tău să fie preţuit şi slăvit pretutindeni. Oferă îndrumare specială robului Tău John, când se confruntă cu probleme urgente pentru viitorul Bisericii Baptiste Betleem, care îi solicită spiritul de discernământ. Chiar şi în momente de incertitudine, dă-i o siguranţă interioară a îndrumării Tale excepţionale care să-i asigure o pace de nezdruncinat. Robul Tău Bill
		+	</blockquote>
		+	Se poate întâmpla prin intermediul poştei. Voia Lui Dumnezeu este ca o astfel de susţinere să aibă loc la nivel personal chiar mai des. Acest subiect vrem să-l analizăm în dimineaţa aceasta.
		+
		+	'''Combătând necredinţa şi luptând lupta cea bună a credinţei'''
		+
		+	Săptămâna trecută am văzut din Romani 4:20 că credinţa—credinţa care Îl glorifică pe Dumnezeu—este orientată spre viitor. Este bizuirea pe promisiunile Lui Dumnezeu. Toate promisiunile Lui Dumnezeu au fost dobândite pentru păcătoşii credincioşi printr-un act care a avut loc în trecut, şi anume, prin moartea şi învierea Lui Iisus. Dar CREDINŢA care Îl glorifică pe Dumnezeu nu doar priveşte fix la acele acte; ci se bizuie pe ele şi apoi aşteaptă cu nerăbdare toate promisiunile pe care Iisus le-a cumpărat pentru noi şi îşi pune speranţele în promisiuni, şi trăieşte în credinţă. Credinţa este orientată spre viitor. Este speranţa sinceră în promisiunile Lui Dumnezeu.
		+
		+	Apoi am văzut că acest tip de credinţă reprezintă esenţa dragostei şi dreptăţii. Galateni 5:6, „Nici circumcizia nu are vreo putere, nici necircumcizia, ci credinţa care lucrează prin dragoste.” Esenţa dragostei şi neprihănirii est credinţa în promisiunile Lui Dumnezeu.
		+
		+	Şi am văzut reversul acestui adevăr: faptul că NECREDINŢA este sursa oricărui păcat.
		+
		+	Ceea ce ne-a determinat să concluzionăm că prioritatea unui creştin este să înveţe să combată necredinţa şi să lupte lupta credinţei. Trebuie să ne debarasăm de noţiunea că înainte să fim creştini, luptam pentru credinţă şi combăteam necredinţa, iar acum când suntem creştini ne putem relaxa, deoarece lupta a luat sfârşit; sunt un credincios; am câştigat lupta. Această noţiune este eronată. Ne lasă foarte vulnerabili în faţa subtilităţii necredinţei. Spre finalul vieţii sale, Pavel priveşte înapoi la cele câteva decenii din viaţa lui de creştin şi spune (in 2 Timotei 4:7), „M-am luptat lupta cea bună, am terminat alergarea, am păzit credinţa.” A luptat lupta cea bună pentru a-şi păstra credinţa în toată viaţa lui de creştin.
		+
		+	'''Rolul celorlalţi credincioşi în lupta credinţei'''
		+
		+	Şi unul dintre modurile în care a luptat a fost să se înconjoare cu credincioşi care să se roage pentru el şi să-l susţină. Ştiaţi că Pavel călătorea întotdeauna în echipă? Nu era un solitar. Era însoţit de Barnaba şi Silas şi Timotei şi Luca şi Aristarh şi Marcu şi Epafra şi alţii. Singura ocazie în care a fost nevoit să meargă singur la Atena, spiritul lui aproape a fost zdrobit din cauza răului copleşitor din acel loc şi a trimis imediat după Timotei pentru a i se alătura.
		+
		+	Aţi putea crede că credinţa lui Pavel (şi credinţa altor misionari) nu a avut niciodată nevoie de sprijin din partea celorlalţi. Dar să luăm în considerare ce spune 2 Corinteni 7:5–7,
		+	<blockquote>
		+	Pentru că, şi după ce am venit noi în Macedonia, carnea noastră n-a avut odihnă, ci am fost necăjiţi în orice fel: din afară lupte, dinăuntru temeri. Dar Cel care îi mângâie pe cei smeriţi, Dumnezeu, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit; şi nu numai prin venirea lui, ci şi prin mângâierea cu care a fost mângâiat el la voi, istorisindu-ne dorul vostru.
		+	</blockquote>
		+	Pavel a avut nevoie de tovărăşia prietenilor apropiaţi care puteau să-i întărească credinţa atunci când teama începea să-şi facă simţită prezenţa în viaţa lui. Avem nevoie de acelaşi fel de tovărăşie. Aceasta este ceea ce stă la baza Viziunii 20:20.
		+
		+	'''Cinci aspecte în Evrei 10:24–25'''
		+
		+	Acum să analizăm textul nostru din Evrei 10:24–25. Vreau să scot în evidenţă cinci aspecte care se desprind din aceste două versete.
		+	<blockquote>
		+	Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune, nepărăsind strângerea noastră laolaltă, după cum obişnuiesc unii, ci încurajându-ne, şi cu atât mai mult cu cât vedeţi apropiindu-se ziua.
		+	</blockquote>
		+	'''1. Strângerea laolaltă'''
		+
		+	Avem ca poruncă să ne adunăm laolaltă.
		+
		+	Tipul de întâlnire care se are în vedere pare să fie acela care permite un fel de încurajare şi îndemnare reciprocă. Nu este vorba doar despre a se furişa la o slujbă amplă într-o biserică şi apoi a se furişa afară. Este vorba despre acel tip de întrunire în cadrul căreia spunem ceva unei persoane pentru a o ajuta să fie mai iubitoare şi de asemenea o persoană ne poate spune ceva pentru a ne ajuta să fim mai iubitori şi să avem mai multă putere pentru a face fapte bune.
		+
		+	De aceea credem cu atâta tărie într-un minister compus din mici grupuri în cadrul bisericii. Există acest principiu de „unii pe alţii” care impune interacţiunea personală cu oamenii la un nivel destul de semnificativ. Oricât de important ar fi să venim la slujbă duminică dimineaţa, nu este suficient. Voia Lui Dumnezeu este ca noi să fim faţă în faţă pentru a ne îndemna şi încuraja reciproc pentru a persevera.
		+
		+	Primul aspect este deci să ne ADUNĂM laolaltă în grupuri mai mici.
		+
		+	'''2. Evitarea obiceiului de a nu ne întâlni'''
		+
		+	Al doilea aspect este să nu ne facem un obicei din a nu ne aduna laolaltă.
		+
		+	Acesta aspect este aproape identic cu primul, dar versetul 25 pare să-l accentueze în mod deosebit. Prin urmare, îl voi scoate şi eu în evidenţă. Versetul spune, „Nepărăsind strângerea noastră laolaltă, după cum obişnuiesc unii.” Suntem preveniţi că dacă nu ne întâlnim cu ceilalţi creştini, acest lucru poate deveni o obişnuinţă. Întrebaţi-vă acum: Obişnuiţi doar să mergeţi la întruniri mai mult sau mai puţin anonime, mai ample ale bisericii în cadrul cărora nu se cere prea multă interacţiune personală sau responsabilitate? Este confortabil acest mod de viaţă?
		+
		+	Mulţi dintre voi ar fi nevoiţi să spună, „Da”. De ce? Deoarece s-a transformat într-o obişnuinţă. Este ceea ce vă oferă comoditate. De fapt a devenit atât de normal pentru voi să priviţi viaţa de creştin în acest mod, încât ceea ce vă spun acum vi se pare ameninţător. Nu vreţi să vi se spună că Biblia insistă că nu faceţi voia Domnului atunci când nu vă întâlniţi într-un grup mai mic cu scopul de a vă îndemna reciproc la dragoste şi fapte bune.
		+
		+	Deci al doilea aspect este: Nu faceţi un obicei din a evita să vă întâlniţi cu ceilalţi creştini în acest mod. Şi dacă deja a devenit un obicei, străduiţi-vă să vă debarasaţi de el anul acesta. Vrem să vă ajutăm prin Viziunea 20:20.
		+
		+	'''3. Sporirea frecvenţei şi a seriozităţii'''
		+
		+	Al treilea aspect se referă la faptul că frecvenţa şi seriozitatea întrunirilor voastre trebuie să crească pe măsură ce Ziua Judecăţii se apropie.
		+
		+	La sfârşitul versetului 25 se spune, „ . . . şi cu atât mai mult cu cât vedeţi apropiindu-se ziua.” Aceasta este Ziua venirii Lui Hristos şi sfârşitul veacului. Încercările şi necazurile şi pericolele vor spori pe măsură ce istoria se apropie de final. Va fi o activitate satanică crescută, un rău mai aprig, mai multe ameninţări pentru credinţa şi dragostea voastră.
		+
		+	Iisus a spus în Matei 24:11–12, „Mulţi falşi profeţi se vor ridica şi vor amăgi pe mulţi. Şi, din cauză că se va înmulţi nelegiuirea, dragostea celor mai mulţi se va răci.” Pentru acest motiv ar trebui să luăm foarte în serios îndemnul din Evrei 10:25 în timpul zilelor noastre. Pentru ca dragostea noastră să supravieţuiască asaltului lui Satan şi al răului, trebuie să ne înconjurăm cu cei care ne îndeamnă la dragoste şi fapte bune. Vai de cei care cred că pot fi nişte creştini singuratici pe măsură ce Ziua de pe urmă se apropie.
		+
		+	Să sporim frecvenţa şi seriozitatea şi urgenţa adunărilor noastre pentru rugăciune şi povăţuire pe măsură ce vedem apropierea furtunii necazului şi răului.
		+
		+	'''4. Posibilitatea de a iubi'''
		+
		+	Transformaţi adunarea laolaltă cu credincioşii într-o ocazie pentru a da posibilitatea de a iubi. Posibilitatea de a iubi.
		+
		+	Nu vă adunaţi fără un scop clar. Nu spuneţi doar că comuniunea creştină este bună, şi că vă veţi întâlni pentru a discuta. Este într-adevăr bună. Iar discuţiile sunt minunate. Dar miza este prea mare în ziua de astăzi pentru a aborda adunarea într-un mod atât de superficial şi indiferent.
		+
		+	Versetul 24 spune, „Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune” (traducere literală). Este un scop precis. Ne întâlnim pentru ca atunci când plecăm să avem mai multă putere să iubim, mai multe resurse pentru a iubi, mai multă motivaţie de a iubi, mai multă înţelepciune pentru a iubi şi pentru a face fapte bune, astfel încât oamenii să vadă faptele noastre bune, cum a spus Iisus şi să-L glorifice pe Tatăl nostru în cer. Trebuie să avem în vedere slava vizibilă a Lui Dumnezeu.
		+
		+	Şi nu doar avem un scop precis, ci există şi un fel de intenţionalitate imperioasă. Cuvântul „veghem” sugerează faptul că ne adunăm să analizăm modul în care putem să-i ajutăm în mod specific pe alţi oameni să dobândească putere pentru a iubi. Nu ne lăsăm duşi de val într-o adunare 20:20, gândindu-ne la tot felul de lucruri lumeşti. Avem o misiune. Ne adunăm pentru a „veghea”, pentru a studia, observa, asculta. De ce are David nevoie în seara aceasta? Ce ar ajuta-o pe Noël să fie mai puternică în seara aceasta?
		+
		+	Deci al patrulea aspect este: Urmaţi un scop bine determinat atunci când vă adunaţi laolaltă, şi anume, acela de a vă oferi unii altora posibilitatea de a iubi şi de a face fapte bune.
		+
		+	'''5. Întărirea credinţei în promisiunile Lui Dumnezeu'''
		+
		+	Ultimul aspect se regăseşte în răspunsul la întrebarea: Cum îi dai posibilitatea unei persoane să iubească şi să facă fapte bune? Care este esenţa dragostei? Care este esenţa neprihănirii şi a faptelor cu adevărat bune? Răspunsul este credinţa în promisiunile Lui Dumnezeu. Deci al cincilea aspect este: Principalul scop al fiecărui grup mic trebuie să fie acela de a întări credinţa în promisiunile Lui Dumnezeu.
		+
		+	Acest lucru este sugerat în versetul 23: „Să ţinem cu tărie mărturisirea speranţei neclintite (deoarece credincios este Cel care a promis); şi să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste . . .” Deci aceste două aspecte sunt strâns legate: să ne îndemnăm la dragoste şi să ne ajutăm unii pe alţii să păstrăm speranţa în promisiunile Lui Dumnezeu.
		+
		+	Cum îi dăm posibilitatea unei persoane să iubească şi să facă fapte bune în ciuda tuturor obstacolelor pe care le va întâlni acasă şi la serviciu? Răspuns: zidindu-le speranţa în promisiunile Lui Dumnezeu. Dragostea se dezvoltă din rădăcina CREDINŢEI în promisiunile Lui Dumnezeu.
		+
		+	'''Ţinta îndemnului nostru'''
		+
		+	Să analizăm în cele din urmă versetele 3:12–13.
		+	<blockquote>
		+	Luaţi seama, fraţilor, ca nu cumva să fie în cineva dintre voi o inimă rea de necredinţă, ca să se depărteze de la Dumnezeul cel viu, ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, atât timp cât se spune „Astăzi!”, ca nici unul dintre voi să nu fie împietrit prin înşelăciunea păcatului.
		+	</blockquote>
		+	Observaţi cu atenţie: ţelul îndemnului nostru unii faţă de ceilalţi este dublu. În primul rând, în versetul 12 este menţionată inima rea de necredinţă. Trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă să ne ajutăm unii pe alţii să combatem necredinţa din inima noastră. Necredinţa este rea şi ne poate îndepărta de Dumnezeul cel viu. În al doilea rând, în versetul 13 ţinta îndemnării noastre este înşelăciunea păcatului: „ . . . ca nici unul dintre voi să nu fie împietrit prin înşelăciunea păcatului.”
		+
		+	Relaţia dintre aceste două lucruri este evidentă. O inimă plină de necredinţă dă naştere păcatului. Iar păcatul este opusul dragostei. Prin urmare, planul nostru în cadrul grupurilor mici este clar. Trebuie să ne ajutăm unii pe alţii să COMBATEM NECREDINŢA. Trebuie să ne ajutăm reciproc să luptăm lupta credinţei. Nimeni nu este mai presus de această nevoie. Eu cu siguranţă am nevoie să lupt. <br>Şi aş dori să vă rog să vă plecaţi capul acum si să-I cereţi Domnului să vă dezvăluie şi vouă această nevoie şi modul în care trebuie să abordaţi împlinirea acestei nevoi.

---

Versiunea de la data 14 octombrie 2011 09:02

Evrei 10:19-25; 3:12-14

Cum progresez în cadrul ministerului

Supravieţuiesc şi progresez în cadrul ministerului deoarece Dumnezeu m-a înconjurat cu oameni care se roagă pentru mine şi mă îndeamnă să stărui în lupta pentru credinţă. Dacă nu vă simţiţi sprijiniţi în acest mod în credinţa şi lucrarea voastră, dorim să vă ajutăm să schimbaţi acest lucru. Biblia ne învaţă că pentru a supravieţui şi evolua în credinţă şi dragoste, creştinii trebuie să se zidească unii pe alţii în credinţă şi să se îndemne la dragoste. Fără apropierea voită care ne zideşte în credinţă ne pierdem zelul, ne abatem de la Dumnezeu, devenim împietriţi prin înşelăciunea păcatului, şi dacă nu ne înşfacă nimeni (Iacov 5:19; Iuda 23), aşa-zisa credinţă se transformă într-o epavă şi vom pieri în necredinţă.

Am primit o carte poştală de la un frate din cadrul ministerului acum aproximativ o săptămână care mi-a zidit credinţa şi mi-a dat speranţă şi m-a încurajat să fiu perseverent. Nu mi-era adresată mie, ci Lui Hristos. Era o rugăciune.

Doamne, slăveşte-Te pe Tine, Mântuitorul nostru, îndemnându-ne să fim o familie de credincioşi care se roagă cum nu am mai făcut-o până acum. Fie să găsim încântare şi îmbogăţire în noua intimitate a conversaţiei cu Tine. Fie ca bisericile noastre să cunoască o nouă bunăstare şi vitalitate. Şi permite-ne, printr-o eliberare mai deplină a puterii Tale, prin mijlocire măreaţă, sporită să capturăm fortăreţele întunericului din ţara noastră şi din jurul lumii. Pentru ca Numele Tău să fie preţuit şi slăvit pretutindeni. Oferă îndrumare specială robului Tău John, când se confruntă cu probleme urgente pentru viitorul Bisericii Baptiste Betleem, care îi solicită spiritul de discernământ. Chiar şi în momente de incertitudine, dă-i o siguranţă interioară a îndrumării Tale excepţionale care să-i asigure o pace de nezdruncinat. Robul Tău Bill

Se poate întâmpla prin intermediul poştei. Voia Lui Dumnezeu este ca o astfel de susţinere să aibă loc la nivel personal chiar mai des. Acest subiect vrem să-l analizăm în dimineaţa aceasta.

Combătând necredinţa şi luptând lupta cea bună a credinţei

Săptămâna trecută am văzut din Romani 4:20 că credinţa—credinţa care Îl glorifică pe Dumnezeu—este orientată spre viitor. Este bizuirea pe promisiunile Lui Dumnezeu. Toate promisiunile Lui Dumnezeu au fost dobândite pentru păcătoşii credincioşi printr-un act care a avut loc în trecut, şi anume, prin moartea şi învierea Lui Iisus. Dar CREDINŢA care Îl glorifică pe Dumnezeu nu doar priveşte fix la acele acte; ci se bizuie pe ele şi apoi aşteaptă cu nerăbdare toate promisiunile pe care Iisus le-a cumpărat pentru noi şi îşi pune speranţele în promisiuni, şi trăieşte în credinţă. Credinţa este orientată spre viitor. Este speranţa sinceră în promisiunile Lui Dumnezeu.

Apoi am văzut că acest tip de credinţă reprezintă esenţa dragostei şi dreptăţii. Galateni 5:6, „Nici circumcizia nu are vreo putere, nici necircumcizia, ci credinţa care lucrează prin dragoste.” Esenţa dragostei şi neprihănirii est credinţa în promisiunile Lui Dumnezeu.

Şi am văzut reversul acestui adevăr: faptul că NECREDINŢA este sursa oricărui păcat.

Ceea ce ne-a determinat să concluzionăm că prioritatea unui creştin este să înveţe să combată necredinţa şi să lupte lupta credinţei. Trebuie să ne debarasăm de noţiunea că înainte să fim creştini, luptam pentru credinţă şi combăteam necredinţa, iar acum când suntem creştini ne putem relaxa, deoarece lupta a luat sfârşit; sunt un credincios; am câştigat lupta. Această noţiune este eronată. Ne lasă foarte vulnerabili în faţa subtilităţii necredinţei. Spre finalul vieţii sale, Pavel priveşte înapoi la cele câteva decenii din viaţa lui de creştin şi spune (in 2 Timotei 4:7), „M-am luptat lupta cea bună, am terminat alergarea, am păzit credinţa.” A luptat lupta cea bună pentru a-şi păstra credinţa în toată viaţa lui de creştin.

Rolul celorlalţi credincioşi în lupta credinţei

Şi unul dintre modurile în care a luptat a fost să se înconjoare cu credincioşi care să se roage pentru el şi să-l susţină. Ştiaţi că Pavel călătorea întotdeauna în echipă? Nu era un solitar. Era însoţit de Barnaba şi Silas şi Timotei şi Luca şi Aristarh şi Marcu şi Epafra şi alţii. Singura ocazie în care a fost nevoit să meargă singur la Atena, spiritul lui aproape a fost zdrobit din cauza răului copleşitor din acel loc şi a trimis imediat după Timotei pentru a i se alătura.

Aţi putea crede că credinţa lui Pavel (şi credinţa altor misionari) nu a avut niciodată nevoie de sprijin din partea celorlalţi. Dar să luăm în considerare ce spune 2 Corinteni 7:5–7,

Pentru că, şi după ce am venit noi în Macedonia, carnea noastră n-a avut odihnă, ci am fost necăjiţi în orice fel: din afară lupte, dinăuntru temeri. Dar Cel care îi mângâie pe cei smeriţi, Dumnezeu, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit; şi nu numai prin venirea lui, ci şi prin mângâierea cu care a fost mângâiat el la voi, istorisindu-ne dorul vostru.

Pavel a avut nevoie de tovărăşia prietenilor apropiaţi care puteau să-i întărească credinţa atunci când teama începea să-şi facă simţită prezenţa în viaţa lui. Avem nevoie de acelaşi fel de tovărăşie. Aceasta este ceea ce stă la baza Viziunii 20:20.

Cinci aspecte în Evrei 10:24–25

Acum să analizăm textul nostru din Evrei 10:24–25. Vreau să scot în evidenţă cinci aspecte care se desprind din aceste două versete.

Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune, nepărăsind strângerea noastră laolaltă, după cum obişnuiesc unii, ci încurajându-ne, şi cu atât mai mult cu cât vedeţi apropiindu-se ziua.

1. Strângerea laolaltă

Avem ca poruncă să ne adunăm laolaltă.

Tipul de întâlnire care se are în vedere pare să fie acela care permite un fel de încurajare şi îndemnare reciprocă. Nu este vorba doar despre a se furişa la o slujbă amplă într-o biserică şi apoi a se furişa afară. Este vorba despre acel tip de întrunire în cadrul căreia spunem ceva unei persoane pentru a o ajuta să fie mai iubitoare şi de asemenea o persoană ne poate spune ceva pentru a ne ajuta să fim mai iubitori şi să avem mai multă putere pentru a face fapte bune.

De aceea credem cu atâta tărie într-un minister compus din mici grupuri în cadrul bisericii. Există acest principiu de „unii pe alţii” care impune interacţiunea personală cu oamenii la un nivel destul de semnificativ. Oricât de important ar fi să venim la slujbă duminică dimineaţa, nu este suficient. Voia Lui Dumnezeu este ca noi să fim faţă în faţă pentru a ne îndemna şi încuraja reciproc pentru a persevera.

Primul aspect este deci să ne ADUNĂM laolaltă în grupuri mai mici.

2. Evitarea obiceiului de a nu ne întâlni

Al doilea aspect este să nu ne facem un obicei din a nu ne aduna laolaltă.

Acesta aspect este aproape identic cu primul, dar versetul 25 pare să-l accentueze în mod deosebit. Prin urmare, îl voi scoate şi eu în evidenţă. Versetul spune, „Nepărăsind strângerea noastră laolaltă, după cum obişnuiesc unii.” Suntem preveniţi că dacă nu ne întâlnim cu ceilalţi creştini, acest lucru poate deveni o obişnuinţă. Întrebaţi-vă acum: Obişnuiţi doar să mergeţi la întruniri mai mult sau mai puţin anonime, mai ample ale bisericii în cadrul cărora nu se cere prea multă interacţiune personală sau responsabilitate? Este confortabil acest mod de viaţă?

Mulţi dintre voi ar fi nevoiţi să spună, „Da”. De ce? Deoarece s-a transformat într-o obişnuinţă. Este ceea ce vă oferă comoditate. De fapt a devenit atât de normal pentru voi să priviţi viaţa de creştin în acest mod, încât ceea ce vă spun acum vi se pare ameninţător. Nu vreţi să vi se spună că Biblia insistă că nu faceţi voia Domnului atunci când nu vă întâlniţi într-un grup mai mic cu scopul de a vă îndemna reciproc la dragoste şi fapte bune.

Deci al doilea aspect este: Nu faceţi un obicei din a evita să vă întâlniţi cu ceilalţi creştini în acest mod. Şi dacă deja a devenit un obicei, străduiţi-vă să vă debarasaţi de el anul acesta. Vrem să vă ajutăm prin Viziunea 20:20.

3. Sporirea frecvenţei şi a seriozităţii

Al treilea aspect se referă la faptul că frecvenţa şi seriozitatea întrunirilor voastre trebuie să crească pe măsură ce Ziua Judecăţii se apropie.

La sfârşitul versetului 25 se spune, „ . . . şi cu atât mai mult cu cât vedeţi apropiindu-se ziua.” Aceasta este Ziua venirii Lui Hristos şi sfârşitul veacului. Încercările şi necazurile şi pericolele vor spori pe măsură ce istoria se apropie de final. Va fi o activitate satanică crescută, un rău mai aprig, mai multe ameninţări pentru credinţa şi dragostea voastră.

Iisus a spus în Matei 24:11–12, „Mulţi falşi profeţi se vor ridica şi vor amăgi pe mulţi. Şi, din cauză că se va înmulţi nelegiuirea, dragostea celor mai mulţi se va răci.” Pentru acest motiv ar trebui să luăm foarte în serios îndemnul din Evrei 10:25 în timpul zilelor noastre. Pentru ca dragostea noastră să supravieţuiască asaltului lui Satan şi al răului, trebuie să ne înconjurăm cu cei care ne îndeamnă la dragoste şi fapte bune. Vai de cei care cred că pot fi nişte creştini singuratici pe măsură ce Ziua de pe urmă se apropie.

Să sporim frecvenţa şi seriozitatea şi urgenţa adunărilor noastre pentru rugăciune şi povăţuire pe măsură ce vedem apropierea furtunii necazului şi răului.

4. Posibilitatea de a iubi

Transformaţi adunarea laolaltă cu credincioşii într-o ocazie pentru a da posibilitatea de a iubi. Posibilitatea de a iubi.

Nu vă adunaţi fără un scop clar. Nu spuneţi doar că comuniunea creştină este bună, şi că vă veţi întâlni pentru a discuta. Este într-adevăr bună. Iar discuţiile sunt minunate. Dar miza este prea mare în ziua de astăzi pentru a aborda adunarea într-un mod atât de superficial şi indiferent.

Versetul 24 spune, „Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune” (traducere literală). Este un scop precis. Ne întâlnim pentru ca atunci când plecăm să avem mai multă putere să iubim, mai multe resurse pentru a iubi, mai multă motivaţie de a iubi, mai multă înţelepciune pentru a iubi şi pentru a face fapte bune, astfel încât oamenii să vadă faptele noastre bune, cum a spus Iisus şi să-L glorifice pe Tatăl nostru în cer. Trebuie să avem în vedere slava vizibilă a Lui Dumnezeu.

Şi nu doar avem un scop precis, ci există şi un fel de intenţionalitate imperioasă. Cuvântul „veghem” sugerează faptul că ne adunăm să analizăm modul în care putem să-i ajutăm în mod specific pe alţi oameni să dobândească putere pentru a iubi. Nu ne lăsăm duşi de val într-o adunare 20:20, gândindu-ne la tot felul de lucruri lumeşti. Avem o misiune. Ne adunăm pentru a „veghea”, pentru a studia, observa, asculta. De ce are David nevoie în seara aceasta? Ce ar ajuta-o pe Noël să fie mai puternică în seara aceasta?

Deci al patrulea aspect este: Urmaţi un scop bine determinat atunci când vă adunaţi laolaltă, şi anume, acela de a vă oferi unii altora posibilitatea de a iubi şi de a face fapte bune.

5. Întărirea credinţei în promisiunile Lui Dumnezeu

Ultimul aspect se regăseşte în răspunsul la întrebarea: Cum îi dai posibilitatea unei persoane să iubească şi să facă fapte bune? Care este esenţa dragostei? Care este esenţa neprihănirii şi a faptelor cu adevărat bune? Răspunsul este credinţa în promisiunile Lui Dumnezeu. Deci al cincilea aspect este: Principalul scop al fiecărui grup mic trebuie să fie acela de a întări credinţa în promisiunile Lui Dumnezeu.

Acest lucru este sugerat în versetul 23: „Să ţinem cu tărie mărturisirea speranţei neclintite (deoarece credincios este Cel care a promis); şi să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste . . .” Deci aceste două aspecte sunt strâns legate: să ne îndemnăm la dragoste şi să ne ajutăm unii pe alţii să păstrăm speranţa în promisiunile Lui Dumnezeu.

Cum îi dăm posibilitatea unei persoane să iubească şi să facă fapte bune în ciuda tuturor obstacolelor pe care le va întâlni acasă şi la serviciu? Răspuns: zidindu-le speranţa în promisiunile Lui Dumnezeu. Dragostea se dezvoltă din rădăcina CREDINŢEI în promisiunile Lui Dumnezeu.

Ţinta îndemnului nostru

Să analizăm în cele din urmă versetele 3:12–13.

Luaţi seama, fraţilor, ca nu cumva să fie în cineva dintre voi o inimă rea de necredinţă, ca să se depărteze de la Dumnezeul cel viu, ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, atât timp cât se spune „Astăzi!”, ca nici unul dintre voi să nu fie împietrit prin înşelăciunea păcatului.

Observaţi cu atenţie: ţelul îndemnului nostru unii faţă de ceilalţi este dublu. În primul rând, în versetul 12 este menţionată inima rea de necredinţă. Trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă să ne ajutăm unii pe alţii să combatem necredinţa din inima noastră. Necredinţa este rea şi ne poate îndepărta de Dumnezeul cel viu. În al doilea rând, în versetul 13 ţinta îndemnării noastre este înşelăciunea păcatului: „ . . . ca nici unul dintre voi să nu fie împietrit prin înşelăciunea păcatului.”

Relaţia dintre aceste două lucruri este evidentă. O inimă plină de necredinţă dă naştere păcatului. Iar păcatul este opusul dragostei. Prin urmare, planul nostru în cadrul grupurilor mici este clar. Trebuie să ne ajutăm unii pe alţii să COMBATEM NECREDINŢA. Trebuie să ne ajutăm reciproc să luptăm lupta credinţei. Nimeni nu este mai presus de această nevoie. Eu cu siguranţă am nevoie să lupt.
Şi aş dori să vă rog să vă plecaţi capul acum si să-I cereţi Domnului să vă dezvăluie şi vouă această nevoie şi modul în care trebuie să abordaţi împlinirea acestei nevoi.