Îndreptăţirea prin Credinţă Întăreşte Legea

De la Gospel Translations Romanian

---

Versiunea de la data 7 iunie 2011 18:40

Romani 3:27-31

Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei. 28 Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii. 29 Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul Iudeilor? Nu este şi al Neamurilor? Da, este şi al Neamurilor; 30 deoarece Dumnezeu este unul singur şi El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur, şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur. 31 Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.

Cuprins 1 Anularea unui Adevăr Important? 2 De Ce Poate să Pară că Pavel Desfiinţează Legea lui Dumnezeu? 3 Nicidecum! 4 Urcând Şinele de la Montagne Russe 5 Să Fii Ridicat Până Sus pe Vârf 6 Legea este Ca o Şină, Nu Ca o Scară 7 Aceeaşi Idee în Altă Parte în Romani 8 Dragostea Împlineşte Legea

Anularea unui Adevăr Important?

Astăzi ne îndreptăm atenţia asupra versetului 31, "Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Ci, dimpotrivă, întărim Legea." De unde a venit această întrebare: "Desfiinţăm noi Legea?" De ce a întrebat Pavel aşa ceva? Cineva trebuie să fi gândit că Pavel desfiinţa Legea.

O, de câte ori se întâmplă lucrul acesta în discuţii teologice serioase! Iei o poziţie faţă de un anumit adevăr şi cineva spune, "O, dar dacă crezi asta, atunci nu poţi crede cealaltă. Desfiinţezi acest adevăr ca să susţii celălalt adevăr." Se poate ca o persoană să fi fost învăţată că dacă crede în suveranitatea lui Dumnezeu la convertire, atunci trebuie să desfiinţeze responsabilitatea omului de a crede. Aşadar ei spun, "Desfiinţezi responsabilitatea omului." Sau, dacă spui că crezi în providenţa lui Dumnezeu peste toate lucrurile – de la părul care este fie alb fie negru, la fiecare pasăre care cade din cer – cineva va spune, "Atunci tu desfiinţezi rugăciunea – de ce să te rogi dacă Dumnezeu conduce pe deplin toate lucrurile?"

Doar pentru că cineva nu poate vedea cum se potrivesc două adevăruri împreună nu înseamnă că cele două nu se potrivesc. La fel se întâmplă şi aici în text. Cineva spune, "Pavele tu desfiinţezi Legea. Învăţătura pe care o dai tu desfiinţează Legea lui Dumnezeu." Pavel nu este de acord cu aceasta. Dar înainte de a vedea de ce, trebuie să întrebăm: Ce determină apariţia acestei întrebări? De ce l-ar acuza cineva pe Pavel că desfiinţează Legea?

De Ce Poate să Pară că Pavel Desfiinţează Legea lui Dumnezeu?

Lucrul acesta nu este greu de văzut. Să ne întoarcem, să spunem, la Romani 3:20 şi să culegem câteva dintre afirmaţiile sale care ar putea să ducă pe cineva la această concluzie. În versetul 20 el spune, "Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului." Deci el spune că nimeni nu va fi justificat (socotit neprihănit) prin poruncile Legii cum ar fi, "Trebuie să fii tăiat împrejur" şi "Să nu faci nici o lucrare de Sabat" şi "Nu fura, nu ucide, nu minţi sau nu comite adulter." Nici un păcătos nu se poate îndreptăţi înaintea lui Dumnezeu prin "faptele Legii."

Apoi în versetul 21 Pavel spune, "Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege." Neprihănirea lui Dumnezeu ne este dată "fără plată" (versetul 24) prin Hristos fără Legea poruncilor. Nu prin păzirea poruncilor căpătăm îndreptăţire înaintea lui Dumnezeu.

Apoi uitaţi-vă la versetul 27, "Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei." Deci din nou "legea faptelor" pare să fie negativă pentru Pavel. Nu te poate scăpa de laudă. Numai o "Lege a credinţei" poate elimina lauda. Deci ce rol pozitiv rămâne pentru Lege?

Apoi remarcaţi versetul 28, "Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii." Din nou. Pavel nu este mulţumit să articuleze partea pozitivă – "omul este socotit neprihănit prin credinţă.” Ci insistă să articuleze şi părtea negativă – "fără faptele Legii.” Aceasta este ceea ce îi supără pe criticii lui. El spune că Legea nu ne poate îndreptăţi înaintea lui Dumnezeu. Suntem îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu numai prin credinţă "fără faptele Legii."

Ţinând seama de acest context, când ajugem la versetul 31 iar el întreabă, "Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea?", nu suntem surprinşi de faptul că cineva i-a pus această întrebare lui Pavel. "Pavele, tu susţii că o persoană se împacă cu Dumnezeu – este îndreptăţită – prin credinţă fără "faptele Legii," şi că "legea faptelor" nu poate birui lauda. Nouă ni se pare că tu pur şi simplu desfiinţezi Legea. Tu spui că toate acele porunci din legea morală a lui Dumnezeu nu au nici o autoritate şi pot fi ignorate fără probleme de poporul lui Dumnezeu. Ni se pare că încurajezi un popor fără lege."

Nicidecum!

Acesta este răspunsul pe care-l dă Pavel acestei întrebări. Este această întrebare adevărată? Pavel răspunde, "Nicidecum!" Absolut deloc. Nu asta este ceea ce fac. Vă puteţi gândi la aşa ceva, dar trebuie să vă gândiţi la mai mult. Nu trageţi concluzii pripite. Umăriţi-mă până la sfârşitul argumentului. Nu impuneţi presupunerile voastre peste argumentul meu, fără să-l asculaţi până la capăt. Eu nu desfiinţez Legea atunci când predic îndreptăţirea numai prin credinţă, fără faptele Legii.

De fapt, Pavel merge mai departe şi spune, "Dimpotrivă noi întărim Legea." Remarcabil. El întoarce situaţia în favoarea lui în faţa criticilor şi spune, "Nu numai că nu desfiinţăm Legea atunci când proclamăm îndreptăţirea numai prin credinţă fără faptele Legii, ci întărim Legea atunci când proclamăm lucrul acesta. Îndreptăţirea numai prin credinţă, fără faptele Legii, nu dărâmă Legea, ci face ca Legea să iasă în evidenţă. A fi îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu prin credinţă, nu prin fapte, întăreşte Legea.

Ce înseamnă aceasta? Cred că înseamnă că noi vom face ceea ce cere de la noi legea morală a lui Dumnezeu, dacă vom căuta să facem prin credinţă, ca cei care sunt deja îndreptăţiţi, şi nu prin fapte, ca să fim îndreptăţiţi. Dacă ne împăcăm mai întâi cu Dumnezeu numai prin credinţă, şi apoi trăim în libertatea dragostei, acceptării şi îndreptăţirii, vom fi schimbaţi dinlăuntru înafară şi vom începe să iubim tocmai lucrurile pe care le cere legea morală astfel încât acestea sunt întărite în vieţile noastre – nu ca şi fapte merituorii, ci ca şi roade ale credinţei (1 Tesaloniceni 1:3; 2 Tesaloniceni 1:11) şi ca şi roade ale Duhului.

Urcând Şinele de la Montagne Russe

Înainte să vă arăt de ce cred că acesta este înţelesul celor spuse de Pavel, daţi-mi voie să ilustrez ceea ce spune el. Copii, acultaţi cu atenţie aici, pentru că voi cunoaşteţi mai multe despre montagne russe decât cunosc eu. Să spunem că staţi pe şinele unui montagne russe chiar la baza uneia dintre cele mai adânci căi de rulare şi şinele acelea coboară aproape vertical înspre voi de la o înălţime de peste 130 de metri. Vedeţi sus în vârf trenul gata să coboare de partea cealaltă. Şi să spunem că cineva – îi vom spune Domnul Moise – spune, "Urcaţi pe acele şine. Mergeţi în vârf la montagne russe pe aceste şine." Şi să zicem că el spune, "Dacă vă urcaţi în montagne russe acolo sus, veţi merge în el toată după-amiaza purtaţi de avântul de care aveţi nevoie ca să continuaţi să mergeţi în el."

Aşadar începi să urci acele şine, pas cu pas, traversă după traversă, între căile de rulare, şi deodată auzi un alt om – să zicem Domnul Pavel – spunând, "Aşteaptaţi, nu faceţi asta. Aceste şine şi traverse nu sunt făcute ca să fie urcate astfel. Veniţi aici pe pământ şi ascultaţi sfatul meu." Acum, anumiţi privitori s-ar putea să întrerupă conversaţia şi să spună, "Hei, Domnul Moise a spus că trebuie să "urce aceste şine" – asta este legea lui. Moise a spus, "Mergeţi sus pe aceste şine până pe vârful acestui montagne russe." Acum tu Domnule Pavel le spui să plece de pe şine şi să vină la tine pe pământ. Le vei distruge după-amiaza. Desfiinţezi legea domnului Moise."

Să Fii Ridicat Până Sus pe Vârf

Dar Domnul Pavel spune, "Nu, nu. Nu asta este ceea ce se întâmplă. Veniţi să vă arăt. Noi nu anulăm legea Domnului Moise, ci o împlinim – prin singura cale prin care poate fi împlinită." Apoi îţi arată o macara cu un cablu lung şi un harnaşament la capătul cablului. Şi arată către un om care stă în cabina lui probabil la peste 130 de metri înălţime şi care face cu mâna şi zâmbeşte. Şi Domnul Pavel spune, "Lasă-mă să pun acest harnaşament pe tine. Şi dacă te vei încrede în omul din cabina macaralei, în cablu şi în harnaşament, el te va ridica până sus şi te va aşeza în trenul din montagne russe. Îţi promit că este mult mai sigur aşa."

Tu te gâdeşti, şi apoi te încrezi în el şi el te ridică în harnaşament până sus şi te aşează în trenul acela. Apoi trenul începe să coboare. Pe măsură ce capătă viteză în coborâre, nu numai că simţi forţa gravitaţională, ci o imensă senzaţie de putere care ajută apoi ascensiunea. Mergi cu trenul pe tot circuitul şi apoi cobori acolo unde ai stat la început şi de unde ai început ascensiunea. Ajungi la baza acelei bucle cu 135 de km la oră şi apoi urci pe şinele pe care credeai că trebuie să le urci de unul singur. Şi astfel mergi mai departe.

Te uiţi în jos şi îi vezi pe Domnul Moise şi pe Domnul Pavel cu mâinile pe umerii celuilalt ca cei mai buni prieteni, râzând ca şi cum n-ar fi fost niciodată vreo tensiune între ei.

Legea este Ca o Şină, Nu Ca o Scară

Acum care este înţelesul acestui lucru? Înţelesul este că atunci când Domnul Moise a spus, "Urcă aceste şine ... Mergi sus la montagne russe pe aceste şine," este exact ceea ce a vrut să spună. Aceasta este ceea ce cere Legea. Dar n-a fost ideea lui să încerci să le urci pas cu pas, traversă cu traversă. Nu pentru aceasta sunt traversele. Aceasta nu este o scară cu trepte pentru urcat. Aceasta este o cale de rulare pentru ca trenuri puternice să ruleze pe ea. La fel este şi cu legea morală din Vechiul Testament. Nu este destinată ca să-ţi dea o scară pentru urcat, ci o cale pentru o călătorie în puterea Duhului Sfânt.

Deci când a venit Domnul Pavel şi a spus, "Nu urcaţi acele şine până sus. Veniţi aici la acest harnaşament," unii au crezut că spune, "Lăsaţi în pace Legea Domnului Moise; pentru că desfiinţaţi calea poruncilor." Dar nu asta era ceea ce făcea Pavel. El nu desfiinţa poruncile; ci le întărea. Porunca era, "Urcaţi pe aceste şine. Mergeţi până în vîrful acestui montagne russe pe aceste şine." Şi aceasta este exact ceea ce s-a întâmplat atunci când te-ai încrezut în omul din cabină, să te ridice până la tren şi să te aşeze în el ca să rulezi cu o putere care nu era a ta. Şi împins de puterea aceea ai "urcat pe acele şine." Şi într-adevăr ai "mers până sus în vârful acelui montagne russe." Mesajul Domnului Pavel despre cum să ajungi în vârf numai prin credinţă fără să urci (fără faptele Legii) nu a desfiinţat poruncile Domnului Moise. De fapt, acel mesaj al credinţei a întărit poruncile.

Aceeaşi Idee în Altă Parte în Romani

Poate spuneţi: Bine, drăguţă imagine. Dar aceasta este ceea ce vrea să spună cartea Romani? Daţi-mi voie să vă arăt de ce cred că aceasta este ceea ce vrea să spună. Nu uitaţi că acest subiect întreg – dacă doctrina îndreptăţirii numai prin credinţă fără faptele legii, fie desfiinţează Legea şi produce creştini neascultători şi fără de lege, fie produce creştini ascultători, iubitori – este abordat în capitolele 6-8 în detaliu. Aici în capitolul 3 Pavel doar respinge critica pentru a-i opri pe cei ce i se împotrivesc până când va ajunge acolo în capitolul 6. Mi-a mai rămas timp doar pentru a vă îndrepta atenţia către locurile de unde am răspunsul.

Mai întâi uitaţi-vă la Romani 6:1-2, "Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? Nicidecum!" Puteţi vedea că subiectul de aici este foarte asemănător cu cel din Romani 3:31. Pavele, tu ne înveţi îndreptăţirea prin har numai prin credinţă, fără faptele legii. Deci ceea ce spui de fapt este că nu mai contează dacă păcătuim şi că cu cât păcătuim mai mult cu atât mai mult har ne va fi dat şi cu atât mai multă slavă va primi Dumnezeu iertându-ne păcatul. Pavel respinge cu tărie o asemenea poziţie.

Puteţi vedea argumentul său din Romani 6:14-15, "Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har. Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege ci sub har? Nicidecum." Pavel spune: Nu, evanghelia îndreptăţirii numai prin credinţă nu produce păcat. Produce dragoste. Atunci când te încrezi în macaragiu, şi în cablu şi în harnaşament, şi stai în trenul montagne russe beneficiind de energia harului care conduce, nu ajungi la baza acelei pante de peste 130 de metri numită Lege şi te opreşti. Eşti sub puterea şi controlul harului, care nu desfiinţează Legea. Ci întăreşte Legea.

Acum să ne uităm la cel mai important pasaj paralel cu acesta, Romani 8:2-4. " În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii. Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere ...." Stop. Legea acestei pante de peste 130 de metri înălţime nu era rea. Era perfectă. Două căi de rulare, traverse solide prinse bine una de alta. Îmbinări puternice. Ei bine, cum era fără putere? Era "fără putere în firea pământească." Nu era destinată să fie urcată pas cu pas, treaptă după treaptă. Nici firea ta pământească (ceea ce eşti tu fără Duhul Sfânt) nu a fost proiectată de Dumnezeu ca să încerce să facă un asemenea lucru. Aceste căi de rulare au fost făcute ca să ghideze trenul montagne russe, nu ca să le urci tu singur. Acum continuă ... Căci lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere, Dumnezeu a făcut ceva: "trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului."”

Dumnezeu l-a trimis pe Hristos să execute păcatul pentru ca noi să fim îndreptăţiţi numai prin credinţă, fără faptele Legii, şi astfel "porunca Legii să fie împlinită în noi." În noi! Aceasta este o transformare reală a vieţii care este confirmată de următoarea frază: "... care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului." A umbla după îndemnurile Duhului înseamnă a fi împuternicit în trenul montagne russe cu o putere care nu este a ta. Astfel este împlinită şi întărită legea morală. Suntem îndreptăţiţi doar prin credinţă, fără faptele Legii, şi ni se dă Duhul Sfânt şi prin puterea lui împlinim Legea – adică, începem să iubim.

Din cauza timpului scurt, voi trece peste Romani 9:30-32, care subliniază acelaşi lucru. Şi ajung în cele din urmă la Romani 13:8-10, "Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii, a împlinit Legea. De fapt: "Să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nici o mărturisire mincinoasă, să nu pofteşti", şi orice altă poruncă care mai există, se cuprind în porunca aceasta: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi." Dragostea nu face rău aproapelui: de aceea dragostea este împlinirea Legii."

Dragostea Împlineşte Legea

Cu alte cuvinte, dragostea împlineşte sau întăreşte Legea. Şi de unde vine dragostea? Este o roadă a Duhului în vieţile noastre. Şi acest Duh, ne este dat prin faptele legii sau prin auzirea credinţei (Galateni 3:5)? Vine El cu puterea Sa ca să ne ducă sus pe vârful unui montagne russe al dragostei pentru că lucrăm ca să dovedim că suntem vrednici de aşa ceva, sau pentru că suntem îndreptăţiţi doar prin credinţă?

Cred că Pavel răspunde în Romani 7:6, "Dar acum, am fost izbăviţi de Lege ... " Te îndepărtezi de dealul acela de peste 130 de metri. Mori faţă de el. Primeşti legătura harului prin credinţă. Şi mergi în sus (prin credinţă) spre vârful îndreptăţirii şi eşti pus în trenul puterii Duhului. Acum citiţi restul din Romani 7:6, "Şi suntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă."

Slujim. Iubim. Dar nu după vechea slovă. Nu treaptă după treaptă, sau traversă după traversă în puterea firii omeneşti, care este atât de slabă. Ci, pentru că suntem îndreptăţiţi numai prin credinţă, fără faptele legii, slujim în puterea Duhului, a cărui roadă este dragostea. Şi dragostea este împlinirea Legii. Şi de aceea Pavel poate spune, "Desfiinţăm noi Legea prin credinţă? Nicidecum! Dimpotrivă, noi întărim Legea."