Cum mă pot schimba?/Cuvânt înainte

De la Gospel Translations Romanian

---

Versiunea de la data 10 august 2010 17:41

Când eram elev în primii ani de liceu, toată lumea trebuia să fie cronometrată într-o cursă de fond. În mod normal, aş fi avut un rezultat mediocru, cel mult. Dar de această dată mă hotărâsem să dau tot ce aveam mai bun.

Să nu mă înţelegeţi greşit: cu toate că nu eram un sportiv extraordinar, de obicei nu mă dădeam bătut şi eram dispus să îmi dau silinţa şi la alte sporturi. Dar era o cu totul altă poveste cu alergatul de fond. Era greu. Nu complex, ci doar greu. Presupunea durere, iar mie nu îmi plăcea durerea. De fapt, în timpul crosului de la orele de sport, eu şi prietenii mei, nevăzuţi de profesor, obişnuiam să parcurgem un traseu mai scurt, prin clădirea liceului, pe coridorul unde se ţineau orele de dactilografie, şi din nou afară pe teren. În acest mod, scurtam traseul cu aproximativ un sfert de kilometru, până când profesorul de dactilografie şi-a dat seama ce era cu tropăitul asurzitor care îi deranja orele.

Dar de data aceasta mă hotărâsem să dau tot ce aveam mai bun. Astfel că, adunându-mi tot curajul de care eram capabil, mi-am depăşit limitele şi am făcut o cursă remarcabilă. Atât de remarcabilă, încât antrenorul de cros a auzit despre ea şi a vrut să mă recruteze în echipă. I-am răspuns ca atunci când mama mi-a sugerat să iau lecţii de balet cu surorile mele: „Nu, mulţumesc.”

„Dar Robin, spuse ea, şi băieţii fac balet.”

Nu şi băiatul acesta.

Simţeam că o să mor la sfârşitul acelei curse, din motive evidente. Nu mă antrenasem deloc – nu m-am încurcat cu asta –, deci nu aveam forma necesară pentru a continua.

Douăzeci şi cinci de ani mai târziu, am căpătat respect faţă de cros. Este una dintre cele mai bune analogii pentru înţelegerea vieţii creştine, după cum reiese atât de clar din Scriptură:

„Şi noi, dar, fiindcă sîntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice pedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.”(Evr 12:1, sublinierea mea)

Acest nor mare de martori include acei eroi şi acele eroine din istoria biblică, precum Avram, Iosif şi Moise, care au alergat în alergările lor plini de credinţă (Evr 10). Deşi există şi alte descrieri utile ale vieţii creştine în Scriptură, motivul crosului ne dă mult de gândit. O astfel de cursă necesită perseverenţă. Necesită disciplină şi antrenament. Necesită concentrare pe reuşită. Şi, cu toate că nu este foarte complicat, alergătorii de fond de succes se numără printre sportivii noştri cei mai inteligenţi. Sunt capabili să dispună de resursele lor şi să le canalizeze pe sarcina care trebuie îndeplinită, pas cu pas.

Am scris această carte pentru alergători – creştini şi creştine sincer interesaţi să alerge în alergarea trasată pentru ei. Acelora care au încercat şi au eşuat şi care sunt pe punctul să renunţe la speranţă, le oferim încurajare. Împleticindu-ne şi noi la rândul nostru pe drum, am aflat în repetate rânduri că Cel care ne cheamă să alergăm este infailibil. Cuvântul şi Duhul Său ne stau la dispoziţie. Mai mult decât atât, El este plin de compasiune şi interesat de succesul nostru. „Trestia frîntă n-o va zdrobi, a spus profetul Isaia, şi mucul care mai arde încă, nu-l va stinge” (Isa 42:3). Când eşti atât de aplecat, încât eşti sigur că te vei rupe în două , când focul tău este aproape stins, El este prezent pentru a te readuce la viaţă.

Acelora care simt că au atins un nivel comfortabil al traiului creştin, le oferim o povaţă. Profetul şi-a avertizat ascultătorii: „Vai de cei ce trăiesc fără grijă în Sion!” (Amos 6:1). O astfel de atitudine este extrem de periculoasă, căci atunci când credem că am atins sfinţenia, suntem cu atât mai înclinaţi să ne relaxăm şi să ne încredem în noi mai degrabă decât în Dumnezeu. În acel moment, este de obicei nevoie de o situaţie de criză pentru a ne trezi la realitate.

În cele din urmă, această carte este pentru aceia care pur şi simplu doresc să crească în calitatea lor de creştini, care sunt mulţumiţi întru Hristos, dar nemulţumiţi de ei înşişi. Poate că nu sunteţi mulţumiţi de progresul pe care l-aţi făcut. Poate nu ştiţi sigur de unde să începeţi. Poate aţi alergat mulţi kilometri şi aveţi pur şi simplu nevoie de un nou suflu. Noi credem că această carte vă va ajuta. Într-o vreme în care soluţii rapide pentru probleme de durată sunt prea uşor oferite, noi vrem să vă recomandăm vechile căi, probate şi răsprobate. Nu există o cale scurtă spre atingerea maturităţii creştine. Nu există o cale fără cruce pentru a-L urma pe Hristos, nici un secret instantaneu spre viaţa creştină. Dar, la fel ca în cazul alergării de fond, dacă drumul de urmat nu este simplu, el nu este nici complicat. Dumnezeu ne dăruieşte o cale îngustă, şi totuşi dreaptă. Căile lui Dumnezeu sunt simple pentru cei care sunt cu adevărat interesaţi să-L urmeze, arătându-Se puternic pentru toţi cei ale căror inimi Îi aparţin în totalitate.

Scopul nostru în introducerea doctrinei sanctificării (care este cel mai bun lucru pe care putem spera să-l facem într-o carte de această mărime) este acela că ne-am putea armoniza cu imaginea lui Iisus Hristos (Rom 8:29). Şi încă de la început evidenţiem faptul că Duhul lui Dumnezeu este Cel care ne transformă (2Cor 3:18). Deşi este necesar efortul nostru viguros, orice creştere se face prin harul Său. Luând acest adevăr minunat drept punct de pornire, să ne îndreptăm spre ţintă, fiecare încrezător că „Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi pînă în ziua lui Iisus Hristos” (Filip 1:6).

-- Robin Boisvert

„Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi sîntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”

(2 Corinteni 3:18)