Manifestarea Gloriei Lui Dumnezeu/Prezbiteri

De la Gospel Translations Romanian

---

Versiunea de la data 29 martie 2010 16:31

Pe cat sunt de importanti diaconii, chiar mai fundamentala pentru viata noastra impreuna ca si crestini este lucrarea unui alt grup inspre care ne intoarcem acum atentia – prezbiterii.

Cuprins 1 I. O Pluralitate de Prezbiteri 2 II. Calificarile Prezbiterilor 3 III. Privire de Ansamblu asupra Istoriei 4 IV. Relatia dintre Prezbiteri si Staff-ul Bisericii 5 V. Relatia dintre Prezbiteri si Diaconi 6 VI. Relatia prezbiterilor cu ‚pastorul’ 7 VII. Relatia dintre prezbiteri si biserica 8 VIII. Despre darul autoritatii

I. O Pluralitate de Prezbiteri

Primul lucru pe care trebuie sa il notam cu privire la prezbiterii unei biserici locale este ca ei sunt prezbiteri la plural. Desi nu este mentionat niciodata un numar specific de prezbiteri pentru o congregatie specifica, Noul Testament se refera adesea la „prezbiteri” la plural (e.g., Fapte 16:4; 20:17; 21:18; Tit 1:5; Iacov 5:14). Batranii lui Israel pe care ii vedem mentionati in Evanghelii si in Fapte sunt la plural. Batranii in cer sunt la plural (Apoc. 5:14; 11:16; 19:4). In Fapte 11:30, prezbiterii sunt mai multi. In fapte 14:21-23 cititm “ei predicau vestea buna in acel oras (Derbe) si au castigat un numar mare de ucenici. Apoi s-au intors la Listra, Iconium, si Antiohia, intarind ucenicii si incurajandu-i sa ramana statornici in credinta... Pavel si Barnaba au numit [sau au ales] prezbiteri pentru ei in fiecare biserica si, cu rugaciune si post, i-au incredintat Domnului in Care isi pusesera increderea.” Daca ne uitam in Fapte 15, gasim in versetele 2, 4, 6, 22 si 23 ca sunt mai multi prezbiteri. In Fapte 16:4, cuvantul pentru prezbiter e folosit la plural. In Fapte 20:17, citim ca Pavel a convocat prezbiterii bisericii din Efes. Acelasi lucru e valabil in Fapte 21:28, si in 1 Timotei 4: 14 si in 5:17. In Tit 1:5, Pavel spune „Motivul pentru care te-am lasat in Creta a fost ca tu sa indrepti ce mai era de indreptat si sa numesti prezbiteri/batrani in fiecare oras...” Iacov, in 5:14, recomanda prezbiterilor (plural) bisericii locale (singular) sa mearga sa se roage cu cel care este bolnav. In 1 Petru 5:1, Petru face apel la prezbiterii dintre acesti crestini. De fapt, singurele exceptii sunt in 2 si 3 Ioan, unde scriitorul se refera pur si simplu la el insusi ca „prezbiterul”, si in 1 Timotei 5, unde avem o regula de ordine bisericeasca despre cum ar trebui tratata o acuzatie impotriva unui prezbiter. Dar, in esenta, ideea Noului Testament e ca in mod normal in biserica locala exista un grup de prezbiteri, nu doar un prezbiter.

II. Calificarile Prezbiterilor

Femeile si Pozitia de Prezbiter

Cine ar trebui sa fie un prezbiter? Care ar trebui sa fie calificarile lor? Calificarile pentru un prezbiter sunt asezate clar in Scriptura in 1 Timotei 3 si Tit 1.

Inainte sa ne intoarcem atentia spre 1 Timotei 3, totusi, avem nevoie sa notam o problema importanta ridicata de 1 Tim. 2 – si anume faptul ca nu e voia lui Dumnezeu ca femeile sa slujeasca in rolul de prezbiteri. Desi au fost ridicate multe intrebari cu privire la o fraza obscura din 1 Tim. 2, este intotdeauna mai sigur sa incepem cu partile clare ale Scripturii si sa ne rugam ca Dumnezeu sa ne dea lumina cu privire la partile mai obscure, in loc sa ne indoim de partile clare din pricina prezentei partilor obscure. Ceea ce e clar in 1 Tim. 2 e ca o femeie nu ar trebui sa invete sau sa aiba autoritate asupra unui barbat. Oricare ar fi autoritatea exacta despre care Pavel a intentionat sa vorbeasca aici ca fiind nepotrivita, e clar ca implica faptul ca femeia ar da invatatura. Practica bisericii primare trebuia sa reflecte ordinea creatiei, cu autoritatea sotului peste sotia lui, in modul in care era organizata. In Gal. 3:28 e clar ca in Christos nu este nici barbat nici femeie, insa acest pasaj e intentionat nu sa elimine toate distinctiile dintre sexe, ci mai degraba e o afirmatie cu privire la harul impartial al lui Dumnezeu demonstrat in mantuire.

1 Timotei 3

Avand in vedere acest lucru, sa ne uitam acum la lista din 1 Tim. 3. Luati-va cateva minute pentru a citi 1 Timotei 3:1-7. D.A. Carson (profesor de Noul Testament la Trinity Evangelical Divinity School) a observat la un moment dat ca aceasta lista de caracteristici e remarcabila tocmai pentru ca nu e remarcabila deloc. Ce a vrut sa spuna, e ca toate aceste caracteristici sunt aplicate in alte locuri din Scriptura tuturor crestinilor – toate, deci, cu exceptia abilitatii de a da invatatura altora (1 Tim. 3:2). In vreme ce Scripturile sunt suficiente pentru a ne invata aici despre caracterul unui prezbiter, nu cred ca Pavel ar fi pretins ca aceasta lista specifica e comprehensiva/exhaustiva. Dimpotriva, scopul lui a fost de a insira caracteristicile care ar fi fost recunoscute in general ca virtuoase de catre cultura a vremii aceleia.

Scopul Conducerii in Biserica

Scopul conducerii in biserica este de a aduce glorie lui Dumnezeu prezentand adevarul celor dinafara. Acesta e si motivul pentru care Pavel era asa de aprins impotriva Corintenilor pentru ca au mers la o curte de judecata seculara pentru a cauta dreptate in tensiunile dintre ei, si pentru ca au ingaduit celor care traiau vieti flagrant neevlavioase sa fie asociati cu biserica. Ambele aceste lucruri aveau sa submineze marturia evangheliei. La fel in prima epistola a lui Pavel catre Timotei, lipsa clara de evlavie a unora dintre invatatorii falsi din biserica Efeseana punea in pericol tocmai modul in care Dumnezeu avea sa se glorifice prin biserica – proclamarea evangheliei iertarii si sperantei, si convertirea pacatosilor! Lista de virtuti pe care Pavel o da in 1 Tim. 3 (sau Tit 1) nu reprezinta toate virtutile de care un crestin ar trebui sa dea dovada. Acestea sunt virtuti care au recomandat evanghelia celor care se uitau cu luare aminte la liderii bisericii. Citirea regulata a bibliei e buna, si rugaciunea e buna, insa Pavel nu le mentioneaza pe nici una din ele aici. Totusi, vreau ca ambele aceste virtuti sa fie prezente in prezbiterii alaturi de care slujesc! Sunt invatat altundeva in Biblie ca acestea trebuie sa caracterizeze toti crestinii, dar cred ca pentru scopurile lui Pavel aici, el a vrut sa scoata in evidenta lucruri ca: platirea facturilor la timp, a avea o atitudine buna si dornica de a ajuta – lucruri pe care chiar si majoritatea paganilor le recunosteau ca bune.

Gasirea Liderilor Duhovnicesti in Bisericile Noastre

Cum gasim astfel de lideri in bisericile noastre? Ne rugam pentru intelepciune din partea Lui Dumnezeu. Studiem Cuvantul Lui, mai ales acele pasaje din 1 Timotei si Tit care dau invatatura clara desrpe calificarile necesare pentru o astfel de responsabilitate. Nu trebuie sa urmam standardele lumii in alegerea liderilor. Noi nu trebuie sa imitam acele biserici care gasesc liderii comunitatii care vin la biserica, si apoi ii fac liderii adunarii/congregatiei. Os Guiness, in cartea sa Cinand cu Diavolul, reda comentariul unui om de afaceri Japonez spuse unui vizitator Australian „Oridecateori intalnesc un lider Budhist, intalnesc un om sfant. Oridecateori intalnesc un lider crestin, intalnesc un manager, ” (p. 49). In loc de asta, noi ar trebui sa cautam acei barbati de caracter, reputatie buna, si abilitati care sa fie in stare sa explice corect Cuvantul lui Dumnezeu (2 Tim. 2:15), si care dau roade vrednice de un lider bun in biserica. Caracterul acestor lideri ai bisericii nu este cladit pentru ei insisi, ci pentru altii. Asadar, ei trebuie sa nu fie iubitori de bani, ci iubitori de straini – asta inseamna in mod literal „ospitalier”. Adevaratii lideri ai bisericii vor fi ‚centrati pe altii’/’concentrati asupra nevoilor altora’.

III. Privire de Ansamblu asupra Istoriei

Cuvantul Original pentru „Prezbiter”

Toate bisericile au avut persoane care au indeplinit functii de prezbiteri, chiar daca au facut-o sub alte nume. Cele mai obisnuite nume folosite in Noul Testament pentru acest oficiu erau episcopos (supraveghetor) si presbuteros (batran).

Prezbiterienii si Prezbiterii

Cand evanghelicii de azi aud cuvantul ‚batran’, multi se gandesc imediat ‚Prezbiterian’. Totusi, primii Congregationalisti, inca din sec. al saisprezecelea au invatat in adunari ca prezbiteriul este un oficiu/pozitie de conducere in biserica Noului Testament. In vreme ce e corect din punct de vedere istoric sa asociem prezbiterii cu Prezbiterienii, nu este corect sa ii asociem in mod exclusiv cu Prezbiterienii; de-asemenea nu e adevarat ca termenul este strain Baptistilor.

Baptistii si Prezbiterii

Prezbiterii pot fi gasiti in bisericile Baptiste in America de-a lungul sec. al. 18-lea si al 19-lea, (Eg. Robertson’s Life of Broadus, p. 34; O.L.Hailey, J.R. Graves, p. 40). W.B. Johnson, primul presedinte al Conventiei Baptiste de Sud (din Statele Unite), a scris o carte pe subiectul bisericii, in care pledeaza puternic pentru idea unei pluralitati de prezbiteri intr-o biserica locala. Fie din lipsa de atentie fata de Scriptura, sau din pricina vietii pe frontul vestic unde teritoriile erau inca descoperite si cucerite (unde bisericile ‚rasareau’ intr-un numar impresionant!). Cultivarea unei astfel de conduceri a intrat in declin. Insa discutia din revistele Baptiste despre a ‚reinvia’ aceasta pozitie/oficiu biblic a continuat. Publicatiile baptiste se refereau la lideri prin titlul de ‚prezbiteri’. Desi aceasta practica e neobisnuita printre bisericile Baptiste (din America) azi, se observa acum o miscare crescanda inapoi inspre ea – si pe buna dreptate. Prezbiterii au fost necesari in bisericile Noului Testament, si sunt necesari si azi.

Permiteti-mi sa definesc pentru dumneavoastra ce intelegem prin prezbiter aici, facand distinctie intai intre prezbiteri si staful bisericii, intre prezbiteri si diaconi, iar apoi punand cateva intrebari cu privire la relatia pastorului cu ceilalti prezbiteri.

IV. Relatia dintre Prezbiteri si Staff-ul Bisericii

Multe biserici moderne au avut tendinta de a incurca prezbiterii cu personalul angajat al bisericii. Staff- ul sunt oamenii pe care biserica i-a pus de-o parte pentru a lucra full-time pentru biserica. Acestia sunt adesea oamenii care sunt cei mai familiari cu ce se petrece in biserica in fiecare zi. De multe ori, ei au pregatire de institut/seminar teologic. Trebuie sa aiba un anumit grad de evlavie si maturitate, altfel n-ar fi fost angajati in primul rand. Desigur unii din personalul angajat al bisericii pot fi prezbiteri. De fapt, constitutia bisericii noastre cere sa nu chemam pe nimeni ca pastor aici care nu este recunoscut imediat si ca prezbiter. Aceasta, cred eu, este o prevedere inteleapta. Totusi, constitutia noastra cere de-asemenea ca majoritatea prezbiterilor nostri sa nu fie angajati ai bisericii. Spre exemplu, asistentii nostri pastorali (barbati tineri, folositori in lucrare, care probabil vor merge la un seminar curand) nu sunt recunoscuti ca prezbiteri in general, desi ofera o grija deosebita bisericii prin orice de la invatatura la vizitarea membrilor. Motivul pentru care includem prevederea aceasta in constitutia noastra e tocmai pentru ca vrem sa ne asiguram ca noi ca si adunare simtim povara responsabilitatii nu doar de a angaja prezbiteri, ci de a incerca sa fim acel gen de biserica roditoare din punct de vedere spiritual care vede prezbiterii ridicandu-se dintre noi. Dintre cei cinci prezbiteri recunoscuti in prezent de catre biserica noastra, trei au slujbe seculare si doar doi, eu ca pastor si administratorul bisericii, suntem angajati platiti ai bisericii.

V. Relatia dintre Prezbiteri si Diaconi

In practica, daca nu si in doctrina, multe biserici au incurcat rolurile Nou Testamentale de diacon si prezbiter. Preocuparile diaconilor, asa cum am vazut, sunt detaliile practice ale vietii bisericii: administrarea, si asistarea membrilor bisericii care au nevoi fizice – toate acestea pentru a promova unitatea bisericii si a lucrarii Cuvantului.

Calificari asemanatoare

In 1 Timotei 3, comparand lista calificarilor pentru un prezbiter si pentru diaconi, cel mai remarcabil lucru consta nu in diferentele dintre ele, ci in asemanari. Atat supraveghetorii (prezbiterii) cat si diaconii trebuie sa aiba o reputatie buna, sa fie fara vina, de incredere, monogami, nu dedati la vin, temperati, si generosi. Intr-adevar, aceste doua liste de calificari sunt atat de similare, incat e suprinzator ca Pavel si acesti primi crestini le-ar folosi pentru alegerea/ recunoasterea a doua grupuri separate de lideri.

Radacina distinctiei

In Fapte 6, am vazut ceva din radacina/sursa distinctiei rolurilor si responsabilitatilor diaconilor si a prezbiterilor. In Fapte 6:2, dupa ce au inceput plangerile din biserica din Ierusalim, citim: „Cei doisprezece au adunat multimea ucenicilor si le-au zis: Nu este potrivit pentru noi sa lasam Cuvantul Lui Dumnezeu ca sa slujim la mese!” De aici, am putea spune ca slujirea Cuvantului lui Dumnezeu este responsabilitatea centrala a prezbiterilor. Nu doar atat, dar este absolut central pentru biserica. Cand este descrisa responsabilitatea prezbiterilor din nou in 6:4, gasim ucenicii hotarand ca „noi vom continua sa dam atentie rugaciunii si slujirii Cuvantului.” Ei aveau sa fie, in mod literal, diaconi ai Cuvantului. Aceasta se potriveste cu ceea ce vedem in Fapte 15, si din nou in Fapte 20, si in lista calificarilor prezbiterilor, si anume ca ei trebuie sa fie in stare sa dea invatatura. Se pare ca rolul prezbiterilor este in mod fundamental sa conduca poporul lui Dumnezeu prin invatarea Cuvantului lui Dumnezeu. Aceasta invatatura trebuie sa fie facuta prin explicarea publica a Cuvantului lui Dumnezeu si de asemenea prin vietile exemplare pe care le traiesc.

Invatatura si Autoritatea

Pentru a rezuma acest punct, autoritatea prezbiterului e legata in mod direct de sarcina lui de a da invatatura. El trebuie sa fie pastorul. Noi care suntem prezbiteri trebuie sa slujim ca supraveghetori. In fapte 6, vedem prezbiterii propunand ceva adunarii. Pavel in 1 Timotei 5 se refera la prezbiteri ca unii care „carmuiesc lucrarile bisericii” si care „predica si dau invatatura”. Insa in mod primar, se pare ca rolul prezbiterului este acela de a conduce cu rabdare si grija prin instruire/invatatura.

Ar fi un mare beneficiu pentru multe biserici daca ar face distinctie din nou intre rolul prezbiterului si cel al diaconului.

VI. Relatia prezbiterilor cu ‚pastorul’

Daca intrebi: „Oare da Biblia invatatura cu privire la existenta unui ‚pastor senior’ alaturi de, sau intre prezbiteri?” cred ca raspunsul la acea intrebare este „Nu, nu in mod direct.” Totusi, cred ca putem discerne un rol distinct intre prezbiteri pentru unul care este invatatorul primar al bisericii.

„Pastor” in Noul Testament

„Pastor” apare in traducerea NIV a Noului Testament doar in Efeseni 4:11 in lista darurilor lui Dumnezeu pentru biserica sa (cuplati cu invatatorii). In spatele cuvantului ‚pastor’ se afla cuvantul grec poimenas care are de-a face cu ‚pastorirea’. Cuvantul din aceeasi familie lexicala pentru ‚pastor’ apare de cateva ori (ex. 1 Petru 5:2, Fapte 20:28), insa in nici unul dintre aceste exemple nu pare sa fie indicata o pozitie diferita de cea de prezbiter. Intr-adevar in Fapte 20:17, 28 este clar ca ‚prezbiter’, ‚supraveghetor [episcop]’, si ‚pastor’ sunt toate folosite interschimbabil cu privire la acelasi grup de oameni.

Acestea fiind spuse, permiteti-mi sa va dau patru perspective ale rolului pe care cred ca il distingem in Noul Testament.

Aspecte ale rolului pastoral

1) Chiar in Noul Testament, erau unii barbati care se mutau din loc in loc (ca Timotei si Tit) care slujeau ca si prezbiteri, si unii care nu slujeau in acest rol (ceva de genul celor pe care Tit [in Tit 1:5] i-a numit in fiecare oras). Deci, in vreme ce Timotei a venit din afara, altii erau numiti din launtrul adunarii locale.
2) Erau unii care beneficiau de suportul financiar cu norma intreaga (full-time) de catre turma (cf. 1 Tim. 5:17-18; Filipeni 4:15-18), iar altii care lucrau intr-un alt domeniu (la fel cum a facut si Pavel adesea cand intra pentru prima data cu evanghelia intr-un zona noua). Avem motive sa credem ca nu toti prezbiterii pe care Tit i-a numit in Insula Creta aveau sa fie platiti cu norma intreaga de catre biserica.
3) Este interesant sa observam ca Pavel i-a scris doar lui Timotei instructiunile pentru biserica din Efes, chiar daca stim din cartea Faptele Apostolilor ca erau si alti prezbiteri in biserica Efeseana. Timotei, totusi, pare sa aiba o numita functie, un anumit rol intre ei.
4) In cele din urma, scrisorile lui Isus catre cele sapte biserici din Apocalipsa 2 si 3 sunt adresate mesagerului (la singular) fiecarei dintre aceste biserici.

Nici unul dintre aceste aspecte, bine-nteles, nu reprezinta porunci ermetice, insa sunt descrieri care sunt consecvente cu practica noastra de a pune de-o parte cel putin unul (daca nu mai multi) dintre prezbiteri care nu e in mod necesar din comunitatea noastra, sustinandu-l pe acela unul, si dandu-i responsabilitatea primara de a da invatatura.

Pastorul ca prezbiter

Trebuie, totusi, sa ne aducem aminte ca predicatorul, ca pastor, este de-asemenea in mod fundamental unul dintre prezbiterii adunarii. Probabil lucrul cel mai de ajutor pentru slujirea mea pastorala in mijlocul bisericii mele a fost recunoasterea celorlalti prezbiteri. Slujirea celorlalti prezbiteri alaturi de mine a adus beneficii enorme. O pluralitate de prezbiteri ar trebui sa ajute o biserica prin a completa darurile pastorului, compensand unele din slabiciunile lui, suplimentand gandirea/judecata lui, si creand suport in congregatie pentru decizii, lasand liderii mai putin expusi la critica nedreapta. O astfel de pluraritate face conducerea mai inradacinata si permanenta, si ingaduie o continuitate mai matura. De-asemenea incurajeaza biserica sa isi asume mai multa responsabilitate pentru cresterea spirituala a membrilor ei si ajuta sa faca biserica mai putin dependenta de angajati. Biserica noastra din Washington s-a bucurat de aceste si alte beneficii datorita darului lui Dumnezeu fata de noi ca si prezbiteri.

VII. Relatia dintre prezbiteri si biserica

Cinci caracteristici ale relatiei

Vom discuta despre aceasta mai pe larg cand ne vom apleca asupra a ceea ce inseamna congregationalismul, dar in general, relatia dintre prezbiteri si biserica locala pe care o slujesc ar trebui sa fie marcata de multe dovezi de caracter duhovnicesc/ evlavios si dependenta reciproca de Dumnezeu. Permiteti-mi sa mentionez cinci caracteristici ale acestei relatii – recunoastere, incredere, evlavie, grija si rezultate.

1) Recunoastere clara. Prezbiterii trebuie sa fie recunoscuti de catre biserica drept daruri ale lui Dumnezeu pentru binele bisericii. Biserica ar trebui asadar sa le delege datoriile de invatare si conducere a bisericii. Aceste datorii trebuie revocate doar atunci cand este clar ca prezbiterii actioneaza intr-un mod contrar Scripturii. Iar in ce-i priveste, prezbiterii trebuie sa recunoasca autoritatea data de Dumnezeu bisericii/adunarii (ex. Mat. 18; 1 Cor. 5; 2 Cor. 2)
2) Incredere din toata inima. Biserica ar trebui sa aiba incredere, sa protejeze, sa respecte si sa isi onoreze prezbiterii. Asadar Pavel scrie in 1 Tim. 5:17 - „Prezbiterii care carmuiesc bine sa fie considerati vrednici sa primeaca o indoita onoare, mai ales cei ce se ostenesc in predicare si invatare.” Prezbiterii ar trebui sa directioneze lucrarile bisericii, iar biserica ar trebui sa se supuna conducerii lor. Astfel scriitorul catre Evrei a scris in 13:17 - „Ascultati de mai-marii vostri si fiti-le supusi caci ei vegheaza asupra sufletelor voastre ca unii care au sa dea socoteala, pentru ca sa poata face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinand, caci asa ceva nu v-ar fi de nici un folos.”
3) Evlavie evidenta. Am vazut accentul din scrisorile lui Pavel catre Timotei si Tit pe faptul ca prezbiterii trebuie sa fie ‚fara vina’. (In Tit 1:6 Pavel a scris: „Prezbiterul trebuie sa fie fara vina, sotul unei singure sotii, avand copii credinciosi care sa nu fie invinuiti de destrabalare sau neascultare.”) Prezbiterul, deci, trebuie sa fie gata sa aiba o viata deschisa la a fi cercetata si chiar o casa ce e deschisa in mod activ celor din afara, oferind ospitalitate si implicandu-i pe altii in vietile lor.
4) Grija sincera. Prezbiterii trebuie sa fie marcati de un mod de utilizare a autoritatii care demonstreaza ca inteleg ca biserica nu le apartine, ci apartine lui Christos. Christos a cumparat biserica cu propriul lui sange, si de aceea ar trebui pretuita, tratata cu grija si blandete, condusa cu credinciosie si puritate, pentru gloria lui Dumnezeu si binele bisericii lui. Prezbiterii vor da socoteala lui Christos de administrarea bisericii lui.
5) Rezultate benefice. Dupa cum intr-o familie, sau in relatia noastra cu Dumnezeu, recunoasterea umila a autoritatii de drept aduce beneficii, la fel se intampla si in biserica. Intr-o biserica, cand autoritatea e folosita cu acordul adunarii pentru binele adunarii, congregatia va beneficia in timp ce Dumnezeu isi zideste biserica Lui prin invatatorii pe care El i-a dat bisericii. Minciuna lui Satan – ca autoritatea nu merita incredere pentru ca e intotdeauna tiranica si nedrepta/apasatoare – va fi rasturnata de activitatea benevola si recunoasterea autoritatii prezbiterilor in contextul adunarii locale.

Respect pentru pastori

Cand Edward Griffin (1770-1837) se retragea din biserica pe care o slujise atat de bine timp de multi ani, a incurajat biserica cu niste cuvinte care ne instruiesc bine si pe noi cu privire la modul in care ar trebui sa ne raportam nu doar la pastor (cum a intentionat atunci Griffin) ci la toti cei pe care Domnul ni i-a dat ca prezbiteri:

De dragul vostru, si de dragul copiilor vostri, pretuiti si respectati pe acela pe care l-ati ales sa va fie pastor. El va iubeste deja; si in curand va va iubi ca ‚os din oasele lui, si carne din carnea lui’. Va fi atat datoria voastra dar si in interesul vostru sa ii faceti munca pe cat se poate de placuta. Nu cereti prea mult. Nu cereti vizite prea frecvent. Daca va petrece in acest mod doar jumatate din timpul pe care unii il cer, va trebui sa isi neglijeze studiile complet, daca nu cumva sa se prabuseasca devreme sub povara. Nu ii raportati toate lucrurile lipsite de bunatate care ar putea fi spuse impotriva lui; nici nu faceti aluzie des in prezenta lui la opozitie, daca se va ridica opozitie fata de el. Desi este un slujitor al lui Christos, ganditi-va ca are simtamintele unui om,” (Edward Griffin, „A Tearful Farewell from a Faithful Pastor” [1809]).

VIII. Despre darul autoritatii

Sper ca vedeti in toate acestea ca este un mare privilegiu sa slujim in conducere, un privilegiu care nu ar trebui neglijat/ignorat. Unii oameni s-ar putea sa se simta prea ocupati, sau sa creada ca o astfel de lucrare pur si simplu nu merita investitia. Imi aduc aminte de afirmatia actorului Gary Cooper „Ma bucur doar ca va fi Clark Gable care va cadea cu fata la pamant si nu Gary Cooper.” Asta a spus Cooper cand a respins rolul principal in filmul „Pe Aripile Vantului.” Lucrurile la care noi ne-am gandit in paragrafele de mai sus sunt cu mult mai importante decat orice lucru care ne-ar aduce faima lumii sau bogatie. Pavel zice ca a fi un prezbiter este o ‚sarcina nobila’ si ca cel ce o doreste, isi doreste un lucru bun!

Unul din momentele cand am fost cel mai socat intr-o conversatie a fost intr-o conversatie cu cineva care preda la Universtitatea Cambridge. Luam masa in oras impreuna, si isi exprima mania cu privire la o hotarare recenta a consiliului orasului. Pe masura ce a continuat, mi-am dat seama cat de mult il caracteriza acest comportament pe prietenul meu – a-si exprima mania cu privire la autoritate. Asa ca la un moment dat i-am pus o intrebare simpla, directa, necalificata: „Crezi ca autoritatea este rea?” In mod normal o astfel de intrebare ar primi doar o privire incurcata, un pufait de superioritate fata de asa o intrebare naiva, si un raspuns sinuos inlantuit de o mie de calificative. De data aceasta, totusi, am fost socat de raspunsul lui ne-nuantat, simplu, direct, necalificat – „Da”.

O recunoastere a naturii cazute a autoritatii si a posibilitatii abuzului ei este buna si sanatoasa. Puterea despartita de scopurile lui Dumnezeu este intotdeauna demonica. Insa suspiciunea oricarei autoritati sau o neincredere intrinseca fata de autoritate este un lucru foarte rau. Serios, aceasta atitudine ne spune mai multe despre persoana care se plange de autoritate decat despre autoritatea in sine. Mai mult, aceasta demonstreaza o degenerare canceroasa a capacitatii noastre de a functiona ca unii creati dupa chipul lui Dumnezeu. A trai asa cum El a intentionat ca noi sa traim inseamna ca trebuie sa avem incredere in EL, si chiar – intr-o masura semnificativa – sa avem incredere in cei facuti dupa chipul Sau. Toate persoanele din Biblie, de la Adam si Eva pana la liderii corupti din Apocalipsa isi arata rautatea in mod fundamental prin negarea autoritatii lui Dumnezeu, si prin uzurparea ei ca apartinandu-le.

Este un mare privilegiu sa fim slujiti de lideri duhovnicesti/ evlaviosi! A avea autoritate duhovniceasca modelata si practicata pentru beneficiul nostru este un mare dar! Respingerea autoritatii, asa cum atat de multi in zilele noastre o fac, este un lucru miop si autodistructiv. O lume fara autoritate ar fi ca dorinte fara limite, o masina fara volan, o intersectie fara semafoare, o lume fara Dumnezeu. Ar putea functiona putina vreme, insa dupa putina vreme va parea mai intai fara sens, apoi cruda, iar in final incredibil de tragica.

In ciuda tendintei noastre de a o ignora, conducerea duhovniceasca si biblica este cruciala pentru zidirea bisericii care il glorifica pe Dumnezeu. Exercitarea conducerii in biserica locala are de-a face cu natura si caracterul lui Dumnezeu. Cand ne exercitam autoritatea sub lege, in familii, si mai ales in biserica, noi ajutam la manifestarea imaginii lui Dumnezeu creatiei Lui. Aceasta e chemarea noastra. Acesta e privilegiul nostru.