Durerea: Megafonul lui Dumnezeu

De la Gospel Translations Romanian

---

Versiunea de la data 27 octombrie 2009 02:52

Vreme de şaizeci de ani, generaţii la rând au fost ajutate de ceea ce a scris C. S. Lewis despre durere şi suferinţă. Beneficiile constante se datorează în mare măsură faptului că a adus "problemei" o doză solidă de realism creştin. Acest medicament poate fi acum mai important ca oricând. Nu este ceva neobişnuit să vezi predicatori la televizor care le spun ascultătorilor că Dumnezeu „nu vrea ca voi să fiţi bolnavi." Este greu de imaginat că o astfel de afirmaţie ar fi o încurajare pentru cel ţintuit în scaunul cu rotile, pentru cel suferind multă vreme de multiple afecţiuni. În cel mai bun caz, asemenea predicatori sunt confuzi. Biblia face o deosebire clară între umblarea noastră pe pământul acesta şi casa noastră din cer. Vine-va o zi când nu va mai fi moarte sau plâns sau jale sau durere. Dar, după cum va admite orice observator onest al condiţiei umane, ziua aceea încă nu a sosit. În timp ce probabil cei mai mulţi dintre noi nu ne confruntăm cu „rutina sfâşietoare a unei stări mizere monotone”, după cum se exprimă Lewis, puţini dintre noi rămân neatinşi de diferite tipuri de încercări.

Cu toate că încercarea poate apărea ca şi inamic, în realitate s-ar putea dovedi a fi prieten. Autorul biblic Iacov îşi încurajează cititorii ca atunci când se confruntă cu încercări aceştia să le privească cu ochi buni, în loc să le respingă ca intruşi. În loc să fugim şi să ne ascundem noi trebuie să le facem faţă, ştiind că acestea vin ca să ne testeze şi să ne facă mai puternici. Lewis nu susţine ideea cum că suferinţa în sine este bună. El îndreaptă atenţia asupra efectelor de eliberare şi purificare ale suferinţei.

Treizecişidoi de ani de lucrare pastorală m-au adus în contact direct cu acei ale căror dureri şi suferinţe s-au dovedit a fi o dovadă de îndurare aspră. Îmi amintesc de un fizician în domeniul nuclear din biserica noastră din Scoţia care venea la biserică din semn de respect faţă de soţia şi cele trei tinere fiice ale sale. Asculta predicile cu un aer de indiferenţă politicoasă; a acceptat un exemplar cu Basic Christianity (Creştinismul de bază - n.tr.) a lui John Scott, dar a rămas ferm în cochilia sa ştiinţifică. Doar când al patrulea său copil, un fiu, a murit la unsprezece luni, megafonul s-a făcut auzit. Recunoscând faptul că imaginea sa asupra lumii nu era potrivită pentru a-l ajuta să facă tragediei şi pierderii suferite, s-a trezit că întinde mâna dincolo de lumea sa de umbre, găsindu-se prins în îmbrăţişarea lui Dumnezeu care era prezent. Prin această groaznică necesitate pentru necaz Dumnezeu a cucerit voinţa lui rebelă şi l-a adus într-un loc de pace.

Este de asemenea adevărat că Dumnezeu foloseşte suferinţa ca să-i facă pe copiii Săi să îi îndepărteze de posibilele surse de fericire falsă. Creştinul poate că se moleşeşte stând la soare, însă nu va adormi când este în foc sau în potop. Cu toţii trebuie să recunoaştem cât de uşor este să ne gândim cât mai puţin la Dumnezeu atunci când totul este bine în jur. Dar ce schimbare are loc atunci când, de exemplu, rezultatul biopsiei este pozitiv. Ce teamă străfulgerătoare vine să scuture orice iluzie de autosuficienţă. Ce frumos din partea lui Dumnezeu că ne-a luat şi ne-a adus într-o stare de dependenţă.

Experienţa noastră în suferinţă, dacă este purificată, va da naştere la o sensibilitate faţă de încercările prin care trec alţii, şi la delicateţe în acţiunile noastre. Când durerile şi dezamăgirile noastre devin oportunităţi pentru sensibilizarea inimilor noastre, putem anticipa privilegiul de a purta durerile altora. Isus, Marele Păstor, Marele nostru Preot, este „simţitor faţă de durerile noastre”, lăsându-ne un exemplu pe care ar trebui să-l urmăm. Trebuie să ne îngrijoreze enorm atunci când acei dintre noi care am fost chemaţi să învăţăm şi să fim lideri eşuăm să arătăm blândeţe şi compasiune pentru cel slab şi necăjit. Cu toate că eu doar am atins oceanul de suferinţă, este imediat clar că Dumnezeu foloseşte orele de singurătate din noapte ca să ne înveţe lecţii pe care nu le-am învăţat niciodată în orele noastre calde şi luminoase. Ajungem să fim de acord cu observaţia lui William Cowper cum că „în spatele oricărei situaţii ameninţătoare, Dumnezeu ascunde un chip zâmbitor.”

Eu abordez acest subiect doar puţin. Trebuie să-l las pe cititor să mediteze la două lucruri. În primul rând, gândiţi-vă cum suferinţa şi durerea se dovedesc adeseori a fi mijloacele lui Dumnezeu pentru disciplină, şi cum în această disciplină găsim o dovadă a pecetluirii şi înfierii (vezi Evrei 12:5). În al doilea rând, gândiţi-vă la elementul de corecţie din timpul problemelor, aşa cum este redat de către psalmist (Ps. 119:67,71).

Lewis ne ajută să ne dăm seama de faptul că atunci când megafonul durerii răsună în vieţile noastre şi în vieţile prietenilor şi vecinilor noştri necredincioşi noi nu îndrăznim să răspundem înapoi cu un aer superficial de triumf sau să coborâm în abisul pesimismului. Dacă cei ale căror vieţi sunt marcate de disperare tacită, care sunt dureros de conştienţi de încercările şi suferinţele prin care trec, caută ajutor de la un credincios, nu va fi pentru că ar părea că noi trăim nişte vieţi lipsite de încercări, ci pentru că suntem sinceri în ceea ce priveşte propriile noastre suferinţe şi dificultăţi. Nu vom încerca să găsim un răspuns pentru fiecare întrebare, din moment ce ştim că Dumnezeu are secretele Lui (Deut. 29:29). Noi vom mărturisi că şi în misterul scopurilor Sale noi cunoaştem siguranţa dragostei Lui, şi vom căuta să-L prezentăm şi altora pe Dumnezeu care a luat parte la durerile şi suferinţele noastre.