Primul schimb întunecat: Idolatria
De la Gospel Translations Romanian
(Pagină nouă: {{info|The First Dark Exchange: Idolatry}} <blockquote>'''Romani 1:21-23'''</blockquote> <blockquote>Fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, ni...)
Versiunea curentă din 2 octombrie 2009 20:53
De John Piper
Despre Păcatul originar
Parte a seriei Romans: The Greatest Letter Ever Written
Traducere de Desiring God
Romani 1:21-23
Fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înebunit; şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.
Schimbând slava lui Dumnezeu cu imagini
Timp de trei săptămâni de acum înainte ne vom uita la două schimburi întunecate care-l caracterizează pe omul păcătos şi fără de har. Primul schimb întunecat este schimbul slavei lui Dumnezeu cu slava icoanelor omului şi animalelor. Numiţi aceasta idolatrie. Vom vorbi despre aceast schimb în această dimineaţă. Al doilea schimb întunecat este schimbul relaţiilor sexuale cu cei de sex opus cu relaţii sexuale cu persoane de acelaşi sex. Noi numim aceasta homosexualitate. Despre aceasta vom vorbi, din versetele 24-27, în următoarele două săptămâni. (Părinţii cu copii mici, folosiţi înţelepciunea în a decide dacă vreţi ca ei să participe la aceste lecţii pentru a învăţa despre homosexualitate. Textul şi aspectele prezentate sunt dureroase şi dure).
Astăzi ne vom concentra pe versetele 21-23 şi pe primul schimb întunecat care caracterizează cultura umană decăzută: idolatria. Nu uitaţi contextul: "Mânia lui Dumnzeu se descoperă [în conformitate cu versetul 18] împotriva oricărei necinstiri şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, cari înăduşe adevărul în nelegiuirea lor." Adevărul pe care ei îl suprimă este un adevăr universal revelat - un adevăr revelat în ceea ce a făcut Dumnezeu, şi anume adevărul Lui cu privire la "puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui" (versetul 20). Versetul 21a spune că înăduşind adevărul, oamenii "nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit." De aceea ei n-au nici o scuză împotriva mâniei lui Dumnezeu. Mânia lui Dumnezeu este dreaptă pentru că ei au cunoştinţă şi nu trăiesc conform acesteia. Ei suprimă această cunoştinţă.
Sau, ca să spun altfel, bazat pe textul de astăzi: oamenii privesc şi cunosc slava lui Dumnezeu care le este dată pentru bucuria şi încrederea lor, iar ei o schimbă pentru imagini. Aceasta este aceeaşi suprimare a adevărului şi acelaşi faliment de a-i aduce slavă şi de a-i mulţumi lui Dumnezeu, pe care le-am văzut în ultimile două mesaje din acest paragraf.
Deci ceea ce vreau să fac astăzi este să-mi concentrez atenţia asupra acestui schimb întunecat ca să vedem ce are de spus Pavel cu privire la schimbul acesta. Şi sunt sigur că motivul pentru care Pavel spune ceva cu privire la schimbul acesta, nu este ca să ne stârnească interesul intelectual, ci ca să ne motiveze să fugim de acest schimb cu toată puterea şi să facem tot ce putem ca să-i ajutăm şi pe alţii să scape, pe oamenii care sunt prinşi în acest întuneric al idolatriei - care abundă atât în culturile primitive cât şi în cele mai avansate culturi tehnice ale lumii moderne.
Schimbându-L pe Dumnezeu cu nişte înlocuitori jalnici
Am cel puţin patru observaţii pe care cred că ar trebui să le facem din acest text. Dar mai întâi îngăduiţi-mi să mă asigur că vedeţi schimbul însuşi în versetul 23, "[Ei] au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi tărătoare." Remarcaţi bine – schimbul care are loc este al slavei lui Dumnezeu pentru nişte înlocuitori jalnici.
Lucrul acesta ar trebui subliniat. Vorbim foarte mult despre slava lui Dumnezeu la Bethlehem. Aceasta este tema noastră preferată. Noi credem că aceasta este marea realitate care uneşte Biblia şi universul. Totul izvorăşte din şi curge înspre slava lui Dumnezeu. Tot ceea ce există, există pentru slava lui Dumnezeu. Valoarea supremă şi ultimă în univers este slava lui Dumnezeu, nu sufletul omului. Atunci este important pentru o biserică ca a noastră să vedem texte ca acestea foarte clar astfel încât să realizăm că această temă, acest accent, această valoare nu este pusă în Biblie. Ci ea vine din Biblie.
Ceea ce vedem aici este că de două ori în acest pasaj Pavel spune că problema fundamentală, de bază, a rasei umane are de a face cu ceea ce facem cu slava lui Dumnezeu. În versetul 21 Pavel spune, "Fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit [literal: nu L-au glorificat] ca Dumnezeu." Aceasta este problema fundamentală a rasei umane. Noi nu recunoaştem, nu preţuim, nu iubim, nu savurăm, nu cinstim sau nu dăm cea mai mare atenţie celei mai mari valori din univers, slava lui Dumnezeu. Aceasta este răutatea noastră, boala noastră şi marea noastră revoltă împotriva lui Dumnezeu.
Apoi în versetul 23 Pavel spune altfel: "noi schimbăm slava unui Dumnezeu incoruptibil (nemuritor) cu o icoană." Deci marea problemă a universului are de a face cu ceea ce fac oamenii cu slava lui Dumnezeu. Aceasta este problema vieţii tale şi a acestei culturi şi a acestei ţări şi a acestui secol şi al fiecărui secol, şi este problema tuturor naţiunilor lumii. Când Pavel ajunge să descrie profunzimile condiţiei umane păcătoase sub mânia lui Dumnezeu, el nu se ocupă mai întâi de păcatele sexuale din versetele 24-27 sau de lista de 21 de păcate din versetele 29-31. El se referă mai întâi la problema fundamentală: Ce facem cu slava lui Dumnezeu? O preamărim preţuind-o mai presus de orice? Sau o micşorăm preferând alte lucruri şi schimbând-o cu alte lucruri create?
Observaţii cu privire la acest schimb întunecat
Deci aceasta este o chestiune importantă şi mă rog ca în timp ce facem aceste patru observaţii cu privire la acest schimb întunecat, Dumnezeu va trezi în noi o nouă dragoste şi o nouă reverenţă pentru slava Sa.
1. Acest schimb întunecat al slavei lui Dumnezeu pentru icoane este însoţit de speculaţii inutile
Versetul 21: "Fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţămit; ci s-au dedat la gândiri deşarte." Deşarte aici, înseamnă goale, în van, fără nici un folos. Dumnezeu le-a dat oamenilor minţi cu capacitatea de a gândi, de a-şi imagina, de a specula, de a putea gândi, şi medita. De ce? Ca să putem să le folosim să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi să ne gândim la El, să vorbim despre El, să-L lăudam şi să inventăm lucruri în lume care să-i aducă Lui slavă.
Vedem foarte clar lucrul acesta în povestea lui Nebucadneţar din Daniel 4. El îşi foloseşte mintea şi puterea ca să construiască Babilonul, apoi spune, "Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?" (4:30). Lui Dumnezeu nu i-a plăcut deloc mândria Sa şi falimentul său de a-şi folosi mintea pentru a-L recunoaşte pe Dumnezeu încât Nebucadneţar "a fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului, pînă i-a crescut părul ca penele vulturului, şi unghiile ca ghiarele păsărilor" (4:33).
Apoi vin cuvintele cheie: "După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer [adică la Dumnezeu], şi mi-a venit iarăşi mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Prea Înalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte veşnic." Când ochii tăi sunt îndreptaţi spre Dumnezeu, mintea îţi vine la loc. De ce? Pentru că mintea ta a fost făcută pentru Dumnezeu. Şi atunci când mintea îi vine la loc lui Nebucadneţar, el o foloseşte aşa cum a intenţionat Dumnezeu: "a binecuvântat, a lăudat, şi a slăvit pe Cel care trăieşte pe vecie."
De aceea Pavel spune că toate speculaţiile şi gândurile sunt deşarte atunci când Dumnezeu nu este glorificat şi nu i se mulţumeşte, ci este schimbat cu icoane. Deşertăciune înseamnă în van, gol, fără folos – şi asta este ceea ce devine mintea când nu mai este folosită pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu, pentru a-L iubi pe Dumnezeu, pentru a-L preţui şi cinsti pe Dumnezeu. Nu contează dacă eşti cel mai sclipitor om de ştiinţă sau artist sau inginer. Tot ceea ce faci cu mintea, fără Dumnezeu, este inutil, gol şi în van. 1 Corinteni 3:20: "Domnul cunoaşte gândurile celor înţelepţi. Ştie că sunt deşarte."
Nu-L schimba pe Dumnezeu cu alte lucruri. Toate gândurile tale vor deveni inutile şi goale şi nu vor avea o semnificaţie durabilă.
2. Schimbul slavei lui Dumnezeu pentru icoane este însoţit de întunecarea inimii
Versetul 21b: "ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat." De ce se întunecă inima când oamenii schimbă slava lui Dumnezeu pentru alte lucruri? Răspunsul este că singura lumină în univers care poate umple inima cu lumină este slava lui Dumnezeu. Comparaţi lumina fizică cu lumina spirituală, lucru pe care l-a făcut Isus în Matei 6:22. Isus a zis acolo, "Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină." Cu alte cuvinte – nu este nici un element în trup care să producă lumină; totul vine din afară; ochiul trebuie să fie bun dacă este ca această lumină să intre în trup şi să lase trupul să vadă.
Aşa stau lucrurile şi cu inima şi cu lumina spirituală pe care Dumnezeu a proiectat-o ca să umple inima. Nu există nici un element în inimă care produce lumină. Toată lumina vine din afară, şi anume, de la slava lui Dumnezeu. (Nu de la soare – n u vorbim despre lumină fizică, ci despre lumină spirituală.) Isus este Lumina spirituală a lumii (Ioan 14:6) pentru că slava Lui este "o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl." (Ioan 1:14). Pavel se roagă ca "ochii inimii noastre să fie luminaţi" pentru că numai Dumnezeu care aude rugăciunile poate lumina inima (Efeseni 1:19). Şi în 2 Corinteni 4:6, Pavel spune, "Dumnezeu, care a zis: "Să lumineze lumina din întuneric", ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus."
Singura lumină din univers care poate aduce lumină în inimă este slava lui Dumnezeu. Dacă o schimbăm pentru alte lucruri, vom trăi în întuneric, indiferent de cât de strălucitori suntem sau câte focuri am construi sau câte lumânări am aprinde.
3. Schimbul slavei lui Dumnezeu pentru alte lucruri este întotdeauna perceput ca un lucru înţelept de către cei care fac schimbul
Versetul 22: "S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înebunit." Pentru omul firesc, separat de har, şi întunecat în inimă, nimic nu pare mai evident decât faptul că este mai înţelept să-ţi faci propriul tău dumnezeu decât să iei ce ţi se dă. Ce ar putea fi în mod evident mai înţelept, spune el, decât să-ţi faci propriul dumnezeu? Avantajele sunt nenumărate: lucrul acesta arată că eşti plin de resurse, că eşti creativ şi inteligent. Toate acestea fac ca egoul tău să se simtă bine. Dar mai presus de orice, făcându-ţi propriul dumnezeu te va face independent şi te va menţine pe tine în control. Tu eşti cel care trage sforile. Cu alte cuvinte, făcându-ţi propriul dumnezeu îţi dă posibilitatea să fii tu dumnezeu. Şi ce ar putea fi mai înţelept decât alegerea de a fi dumnezeu?
Satan i-a zis Evei în grădină, "dar Dumnezeu ştie că, în ziua cînd veţi mânca din el [din pomul interzis], vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul". Femeia a văzut că pomul ... era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, şi a mâncat a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el" (Geneza 3:5-6). Aşa au stat lucrurile de la început şi aşa stau şi astăzi. Dacă vrei să-ţi asumi rolul lui Dumnezeu în guvernarea vieţii tale, vei percepe acest schimb întunecat – idolatria – ca fiind cel mai înţelept lucru din lume.
4. Totuşi Pavel spune la finele versetului 22, " S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înebunit" – schimbul acesta întunecat este o nebunie, chiar dacă pare înţelept
Aceasta este cea de a patra observaţie cu privire la schimbul întunecat al slavei lui Dumnezeu cu alte lucruri. Este o nebunie să-L schimbi pe Dumnezeu cu icoane. Este o nebunie să-ţi creezi propriul dumnezeu sau să fii propriul tău dumnezeu. Este o nebunie să te sprijini pe speculaţii inutile şi să umbli în întuneric.
De ce? De ce este o nebunie acest schimb obscur al lui Dumnezeu cu icoane? Pavel dă cel puţin trei răspunsuri în versetul 23, şi vom încheia uitându-ne la două dintre ele (în versetul 23) şi la cel de-al treilea ne vom uita săptămâna viitoare (în versetele 24-27). Rugăciunea mea este ca aceasta va stârni în voi dorinţa să luptaţi în inima voastră împotriva acestui schimb întunecat, şi îi va ajuta şi pe alţi oameni să facă la fel (pentru aceasta există evanghelizarea şi grupurile mici).
4.1. Mai întâi, Pavel arată că schimbul acesta este o nebunie, accentuând diferenţa infinită în valoare dintre ceea ce dai şi ceea ce capeţi în loc. Slava lui Dumnezeu este de o valoare infinită şi ceea ce capeţi în schimb este infinit mai mic prin comparaţie.
Uitaţi-vă cum arată Pavel lucrul aceasta. Versetul 23: În nebunia lor "au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor." Literal înseamnă: "Ei au schimbat slava Dumnezeului nemuritor cu o asemănare a unei imagini a omului muritor." Acum remarcaţi: în conformitate cu Geneza 1:27omul însuşi este deja o imagine a lui Dumnezeu şi nu este Dumnezeu. Dar aceasta nu este ceea ce se capătă prin schimbul lui Dumnezeu. Nu, nici măcar atât. Ci mai degrabă schimbul este făcut pentru o imagine a omului. Însă nici pentru asta. Ci este făcut pentru "o asemănare a imaginii omului" care este el însuşi o imagine.
Vedeţi ce face Pavel spunând cuvinte ca acestea? El accentuează diferenţa infinită în valoare dintre real şi copie. Şi face asta spunând: Când faci acest schimb – chiar şi pentru cel mai bun lucru la care poţi să te gândeşti, şi anume, omul – tu însuţi – (ca să nu menţionăm animalele!) îl schimbi pe Dumnezeu pentru imaginea imaginii unei imagini. Vinzi opera originală pentru copia copiei unei copii.
Noi trăim într-o cultură muribundă şi bolnavă unde auzi şi citeşti lauda – nu mărturisirea ruşinoasă, ci lauda – că "imaginea este totul." Ei bine, contrar acesteia, Biblia ne spune, că slava lui Dumnezeu este totul, şi a-L schimba pe El pentru altceva este să pierzi cea mai mare comoară din lume pentru imaginea, imaginii unei imagini. Lucrul acesta este inutil, obscur şi nebunesc. Fugi de aşa ceva. Salvează-i pe oameni de la aşa ceva. Să nu-ţi fie teamă să-i spui pe nume.
4.2. Al doilea fel în care Pavel arată că acest schimb întunecat este o nebunie este observând că slava lui Dumnezeu este incoruptibilă şi că omul este coruptibil.
Versetul 23: "au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor."
Coruptibil înseamnă muritor. Dumnezeu trăieşte veşnic. Dar omul? Isaia spune, "Poporul este ca iarba: iarba se usucă, floarea cade; dar cuvîntul Dumnezeului nostru rămîne în veac" (Isaia 40:7-8).
Dacă preţuieşti alte lucruri mai mult decât Dumnezeu, dacă viaţa ta este într-adevăr condusă de alte valori, atunci tu schimbi nemuritorul pentru muritor. Schimbi diamantul pentru o piersică uitată undeva în spate în frigider. Schimbi rubinul pentru o banană care stă la soare. Schimbi o bucată de aur pentru un şurub ruginit în ploaie.
Haideţi să facem opusul, împreună cu apostolul Pavel. Să socotim orice altceva ca şi un gunoi ca să putem să-L câştigăm pe Cristos. Lăsaţi lumea să numească lucrul acesta o nebunie. Însă nu este o nebunie. Să fim ca Secretarul de Stat William Seward în 1867 care a ajutat America să cumpere Alaska de la ruşi pentru 7,200,000 dolari. Batjocura oamenilor au numit gestul lui: "Nebunia lui Seward." Să schimbi şapte milioane de dolari pentru gheaţă!
Ei bine în ultimii 130 de ani Alaska a dat miliarde şi miliarde de dolari la resursele Americii. Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi. Vă implor. Deschideţi-vă ochii. Şi nu-L schimbaţi pe Dumnezeul vostru pentru nimic în lume. Schimbaţi însă totul pentru El.