A face răul şi a susţine răul

De la Gospel Translations Romanian

---

Versiunea curentă din 2 octombrie 2009 19:25

Romani 1:28-32

Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi, măcar că ştiu hotărîrea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.

Cuprins 1 Comiţând sinucidere spirituală şi lunându-i şi pe alţii după tine 2 Fiecare om are o cunoaştere despre Dumnezeu şi cunoaşte câteva din cerinţele Sale morale 3 Oamenii n-au nici o scuză înaintea lui Dumnezeu 4 Există o cunoaştere reală care este mai profundă decât conştiinţa 5 Ce înseamnă aceasta pentru evanghelizare? 6 Persoanei care spune, "Nu sunt sigur că există un Dumnezeu"

Comiţând sinucidere spirituală şi lunându-i şi pe alţii după tine

Într-un fel, versetul 32 aduce primul capitol la un final, cu o perspectivă foarte sumbră asupra naturii umane. Scopul ultimii părţi a acestui verset este ca să ne arate că mulţi oameni nu numai că fac lucruri care ştiu că le aduc moartea, dar îi şi ademenesc pe alţii să le facă şi aprobă aceste lucruri atunci când aceştia din urmă le fac. "Şi, măcar că ştiu hotărîrea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac." Cu alte cuvinte, punctul final al stricăciunii nu este doar relaţia de dragoste sinucigaşă cu păcatul, ci dorinţa de a-i duce la distrugere şi pe alţii împreună cu tine. Adică nu este doar faptul că oamenii în pasiunea lor pentru păcat aleg moartea pentru ei înşişi, dar mai şi devin doctori Kevorkiani la nivel spiritual, şi-i asistă şi pe alţii în auto-distrugere aprobând păcatul acestora.

Te poţi gândi la nenumărate moduri în care se petrece lucrul acesta astăzi. Vă voi da o ilustraţie. Isus a spus, ”Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: ”SĂ NU PREACURVEŞTI.” Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui. Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.”” (Matei 5:27-29). Cu alte cuvinte, ştim că a renunţa la lupta pentru puritate şi lăsându-ne pradă unei vieţi de pofte trupeşti, ne va distruge sufletele în cele din urmă (vezi 1 Petru 2:11).

Deci, viaţa trăită de o persoană în pofte trupeşti este o sinucidere spirituală şi veşnică. Merită sentinţa morţii veşnice, spune Isus. Ce putem face atunci, ştiind că în zilele noastre nu numai că milioane de oameni trăiesc în felul acesta, ci zeci de mii de oameni îi susţin ca să trăiască astfel şi îşi dedică toate energiile pentru a le pune la dispoziţie mijloacele prin care milioane îşi semnează propriul mandat la moarte veşnică? Anul trecut (10 februarie 1997) U.S. News şi World Report au publicat un articol de Eric Schlosser care a raportat că pornografia a devenit atât de plină de succes din punct de vedere comercial că are cel puţin o publicaţie comercială numită Ştiri Video pentru Adulţi. U.S. News afirmă că numărul de închirieri de filme video pornografice a crescut de la 75 de milioane în 1985 la 665 milioane în 1996. Anul acela, 8 miliarde de dolari s-au cheltuit pe material pornografic în America. Schlosser a spus că dacă aduni tot ceea ce cheltuieşte ţara noastră pentru producţiile de pe Broadway, şi pentru teatrele regionale şi non-profit, şi incluzi veniturile totale pentru operă, balet, jazz şi spectacole de muzică clasică, ai mai puţin decât veniturile cluburilor de striptease (pp. 43-44).

Deci, în lumina a ceea ce spune Isus despre pericolul veşnic de a trăi în pofta trupească, realitatea aceasta nu se referă doar la milioanele de oameni care comit sinucidere spirituală, ci şi la zecile de mii de oameni trăind ca să-i atragă pe alţii la distrugere şi să-i ajute să bea otrava care-i va ucide. Aceasta este ceea ce spune Pavel că este partea cea mai de jos a decăderii în stricăciune – nu doar făcând ceea ce merită moartea, ci şi aprobându-i cu toată inima pe alţii care fac lucrurile acestea şi chiar ajutându-i în calea spre auto-distrugere.

Dar am început prin a spune că într-un fel, versetul 32 aduce primul capitol la un final cu o perspectivă foarte sumbră asupra naturii umane. Noi nu numai că păcătuim şi alegem moartea; ci şi aprobăm păcatul şi îi recrutăm pe alţii pentru păcat, şi nu ne mâniem la vederea păcatului, şi creem un climat în care păcatul înfloreşte, şi astfel îi luăm şi pe alţii cu noi la moarte. Dar mai există un fel în care acest verset este, după părerea mea, plin de speranţă pentru cei dintre noi care iubesc adevărul şi iubesc să-i vadă pe oamenii descoperind şi crezând adevărul şi fiind mântuiţi prin credinţa în Isus care este Adevărul. Deci vreau să fac trei observaţii cu privire la ce ne învaţă acest verset, şi apoi, pe baza acestora, să vă arăt una din implicaţiile pline de speranţă ale versetului.

Fiecare om are o cunoaştere despre Dumnezeu şi cunoaşte câteva din cerinţele Sale morale

1. Prima observaţie este că versetul 32 ne duce înapoi la versetele 18-19 şi ne învaţă că fiecare nu numai că are o cunoaştere despre Dumnezeu, ci ştie de asemenea unele din cerinţele morale ale lui Dumnezeu şi ştie şi ceea ce merită neascultarea.

Uitaţi-vă în urmă la versetele 18-19: "Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, care înăduşe adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu." Am văzut din aceste versete că în orice fiinţă omenească există o cunoaştere despre Dumnezeu. Versetul 18 spune că suntem vinovaţi pentru înăbuşirea acestei cunoaşteri şi că mânia lui Dumnezeu se descoperă asupra noastră din cauză că facem lucrul acesta. Dar cunoaşterea există şi este acolo.

Acum în versetul 32 aflăm că această cunoaştere despre Dumnezeu include o cunoaştere a legii Sale morale: "ştiu hotărîrea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte." Pavel vorbeşte aici despre oameni în general, care nu au acces la Biblie sau la vreo revelaţie specială. Aceasta este o afirmaţie uimitoare despre natura umană. Fiecare om are cunoştinţă despre Dumnezeu şi despre legea morală a lui Dumnezeu, fie că au văzut o Biblie sau nu, sau fie că trăiesc în America sau într-un grup nedescoperit din Irian Jaya (Papua de Vest - n.tr.).

Oamenii n-au nici o scuză înaintea lui Dumnezeu

2. A doua observaţie este că această cunoaştere înseamnă că oamenii sunt fără nici o scuză înaintea lui Dumnezeu nu numai datorită felului în care Îl tratează pe Dumnezeu, ci şi din cauza felului în care se tratează unii pe alţii.

Am văzut în versetele 20b-21 că oamenii n-au nici o scuză, pentru că, chiar dacă-L cunosc pe Dumnezeu, nu-L onorează şi nici nu-I aduc mulţumiri: "Aşa că nu se pot dezvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit." A avea cunoştinţă despre lucrurile pe care ar trebui să le faci îndepărtează scuzele invocate pentru nefacerea acelor lucruri. Vedem că acelaşi principiu se aplică nu numai la cum oamenii Îl tratează pe Dumnezeu, ci şi la cum se raportează unii la alţii. Versetul 32: "Şi, măcar că ştiu hotărîrea lui Dumnezeu (= versetul 21b), că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte (=nu se pot desvinovăţi, versetul 20b), totuşi, ei nu numai că le fac (= versetul 21b), dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac." Vedeţi similitudinile. În versetele 20-21 ei nu se pot dezvinovăţi pentru că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar nu-L tratează aşa cum ar trebui să o facă. Şi în versetul 32 ei nu au nici o scuză deoarece cunosc legea morală a lui Dumnezeu, dar nu se raportează la oameni aşa cum ar trebui.

Şi mai este un alt punct important de remarcat cu privire la această dare de socoteală. Noi suntem responsabili din punct de vedere moral pentru păcatele noastre (adică, fără scuză) chiar dacă păcătoşenia noastră ar putea fi mai rea din cauză că am fost lăsaţi de Dumnezeu pradă puterii unei minţi blestemate. Amintiţi-vă versetul 28: "Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite." Scopul versetului 32 este să spună că "făcând astfel de lucruri" (tocmai lucrurile în voia cărora ne-a lăsat Dumnezeu) merităm moartea, chiar dacă Dumnezeu ne-a lăsat în voia lor ca să le facem. Cu alte cuvinte, judecata lui Dumnezeu asupra păcatului – prin care păcatul devine din ce în ce mai rău – nu micşorează vina păcătosului. Din contră, versetul 32 spune, "noi ştim" că tocmai lucrurile pe care la facem atunci când Dumnezeu ne lasă în propria stricăciune sunt "vrednice de moarte".

Există o cunoaştere reală care este mai profundă decât conştiinţa

3. A treia observaţie din versetul 32 este că există o cunoaştere reală a lucrurilor morale care este mai profundă decât conştiinţa.

Spun asta pentru că există, fără nici o îndoială, mulţi oameni care vor spune că ei nu cred în standardele morale stabilite de Dumnezeu, mai ales dacă spun că nu cred în Dumnezeu. Dar versetul 32 spune, "Şi, măcar că ştiu hotărîrea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte." Remarcaţi fraza, "hotărârea lui Dumnezeu." Pavel ne învaţă următorul lucru: chiar dacă oamenii nu cred că ei cunosc hotărârile lui Dumnezeu, ei, de fapt, cunosc cel puţin una, şi anume, că lucrurile listate în versetele 29-31 merită moartea. Aceasta trebuie să însemne că există o cunoaştere mai profundă decât conştiinţa.

Am văzut aceasta în versetul 18: "Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, care înăduşe adevărul în nelegiuirea lor. Există o "înăduşire" a adevărului despre Dumnezeu şi despre legea Lui. Înăduşirea aceasta se poate face cu o aşa repeziciune şi cu o dezaprobare aşa de firească încât nici măcar nu vedem când se întâmplă. Ştim că anumite lucruri sunt împotriva legii lui Dumnezeu, dar nu experimentăm această cunoaştere în mod conştient.

Acum, pe baza acestor trei observaţii, gândiţi-vă la implicaţiile împărtăşirii Evangheliei cu necredincioşii. Gândiţi-vă ce înseamnă aceasta pentru apologetică – argumentarea credinţei voastre – şi pentru misiune, să spunem, în rândul musulmanilor sau evreilor.

Ceea ce ne învaţă versetul 32, împreună cu versetele 18-21, este că fiecare persoană pe care o cunoaştem, şi orice persoană cu care vom vorbi, are deja o cunoaştere despre Dumnezeu, în adâncul inimii, şi cunoaşte legea lui Dumnezeu. Acesta este un adevăr uimitor pentru oricine doreşte să comunice Evanghelia. Gândiţi-vă un moment în mod special la lucrul acesta.

Versetele 18-21 ne învaţă că fiecare om Îl cunoaşte pe Dumnezeu, în sensul că fiecare ştie că Dumnezeu există şi că El este "veşnic" şi "puternic" şi "slăvit" şi "binefăcător". Cel puţin atât, spune Pavel, se cunoaşte din natură şi este îngropat undeva în subconştientul fiecărui om – la unii undeva în profunzime, la alţii foarte aproape de suprafaţă. Poate că suprimăm cunoaşterea aceasta, dar o avem. Este acolo, şi are efecte asupra vieţilor noastre.

Apoi versetul 32 adaugă că fiecare om ştie nu numai că Dumnezeu există şi este veşnic, puternic, slăvit şi binefăcător, dar de asemenea că Dumnezeu are "o hotărâre neprihănită," şi anume că păcatele din versetele 29-31 merită pedeapsa cu moartea. Orice om, spune Pavel, ştie aceasta. Charles Hodge o spune astfel: "Cel mai stricat păcătos are în el o cunoaştere a faptului că este expus mâniei drepte a lui Dumnezeu" (Romans, Edinburgh: The Banner of Trust, 1972, p. 45).

Ce înseamnă aceasta pentru evanghelizare?

Nu înseamnă că orice persoană cu care vei vorbi va recunoaşte că el sau ea are cunoştinţă despre aceasta. Dar tu vii la ei cu încrederea (biblică) incredibilă că nu porneşti de la zero în stabilirea adevărului în sufletele lor. Ei nu sunt nişte tăbliţe nescrise. Poate au îngropat adânc adevărul, l-au distorsionat, l-au ascuns, l-au alterat, au fugit de el refugiindu-se în muncă sau joacă sau distracţie excesivă; dar ştii că este acolo.

Ce faci? Nu presupui că nu au nevoie să audă adevărul. Nu spui, "Ei bine, adevărul despre Dumnezeu şi legea Lui morală este în inima lor, deci nu le voi spune despre slava lui Dumnezeu, puterea Sa şi cerinţele Lui pentru neprihănire." Ci mai degrabă, spui adevărul cu încrederea că această realitate pe care o descrii nu este complet străină pentru ei. Vorbeşti cu încrederea că ceea ce le spui poate să fie perceput ca fiind adevărat şi în concordanţă cu ceva ce se găseşte în profunzime în ei.

Persoanei care spune, "Nu sunt sigur că există un Dumnezeu"

Dar dacă ei spun, "Cum ştiu că ceea ce spui tu este adevărat? Cum ştiu că este un Dumnezeu, şi că El este slăvit şi binefăcător? Dar despre uraganul Mitch şi Honduras? Poate că Dumnezeu ar trebui blestemat în loc să primească mulţumiri. Poate că El merită moartea pentru încălcarea legii mele în loc ca eu să merit moartea pentru încălcarea legii Sale"?

Există o mulţime de răspunsuri posibile la acest fel de întrebare. 1) Unul ar fi să le arătăm Luca 13:1-5 şi să le spunem, "Cei care mor în catastrofe naturale nu sunt în mod necesar mai păcătoşi decât restul dintre noi. Numai dacă ne pocăim nu vom pieri." 2). Sau ai putea să faci referire la cartea lui Iov şi să le arăţi cum Satana este implicat în unele catastrofe naturale, dar Dumnezeu are controlul final şi aduce toate evenimentele din lume pentru a sluji scopurilor Sale bune şi atotcuprinzătoare. 3) Sau ai putea să-i conduci direct la crucea lui Hristos şi să le arăţi că, indiferent ce suferinţe avem de îndurat aici, Dumnezeu a împărtăşit aceeaşi nefericire ca să ne mântuiască de judecata finală a păcatului nostru şi să ne aducă la bucurie veşnică.

Dar Romani 1:32 sugerează un alt răspuns posibil. Ai putea spune, "Ştiu că te îndoieşti de realitatea lui Dumnezeu şi de slava Sa şi de bunătatea Sa şi de legea Sa morală şi de vina ta pentru neascultare. Ştiu asta. Dar Biblia ne învaţă că tu ştii de fapt aceste lucruri în inima ta. Ceea ce înseamnă că dacă te-ai smeri şi L-ai ruga pe Dumnezeu să te elibereze de efectele orbitoare ale păcatului, aceste lucruri ar putea deveni o autoritate evidentă pentru tine. Nu vei mai fi dependent de mine sau de oricine altcineva. Vei cunoaşte adevărul pentru că Dumnezeu ţi l-a descoperit în natură şi l-a scris în inima ta."

Apoi ai putea spune, "De fapt, dacă doreşti, aş putea să-ţi spun despre remediul lui Dumnezeu pentru această vină. Când vezi că există într-adevăr un Dumnezeu care este măreţ, glorios şi bun, şi când vezi că El are o lege morală pe care noi am încălcat-o şi că toţi merităm moartea, trebuie să ştii asta: Dumnezeu L-a trimis pe Fiul său Isus Hristos în lume ca să salveze păcătoşii. El a trăit o viaţă perfectă. El a murit ca să ia locul nostru, astfel încât oricine se va încrede în El va fi iertat şi va fi socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu de dragul lui Isus. Rugăciunea mea pentru tine este ca Dumnezeu să-ţi descopere cunoaşterea pe care El a pus-o deja în inima ta, în aşa fel încât să vezi potrivirea perfectă dintre Evanghelia lui Hristos şi nevoia ta."

O gândiţi-vă la aceste lucruri pentru voi înşivă şi pentru oamenii pe care vreţi să-i câştigaţi cu Evanghelia salvatoare a lui Isus. Gândiţi-vă la ele în legătură cu evreii, de exemplu, şi cu musulmanii. Romani 1:32 spune că fiecare dintre aceştia cunoaşte că a încălcat poruncile lui Dumnezeu, şi merită moartea. Dar nici iudaismul nici islamismul nu au o cale satisfăcătoare de a se raporta la acest fel de vină şi de a se împăca cu Dumnezeu. De aceea, dacă va fi după voia lui Dumnezeu, ca răspuns la rugăciunile noastre, această cunoştinţă înnăscută ar putea să-i pregătească pentru Evanghelie – vestea bună că din cauza morţii lui Isus pentru păcatul nostru, Dumnezeu declară neprihănit pe orice om care se încrede pur şi simplu în El.

Dacă nu eşti creştin în această dimineaţă, fii încurajat ca să-ţi deschizi ochii la adevărul despre care Dumnezeu spune că este deja în tine, şi apoi lasă ca Evanghelia lui Hristos cel crucificat să fie remediul perfect pentru ceea ce vezi.

Şi dacă eşti creştin în această dimineaţă, lasă Romani 1:32 să te facă mai îndrăzneţ cu necredincioşii, şi mult mai încrezător că Dumnezeu a mers înaintea ta ca să facă o lucrare măreaţă de pregătire. Evanghelia lui Isus Hristos este singurul remediu perfect pentru ceea ce oamenii ştiu deja adânc în inimile lor despre ei înşişi. Vesteşte Evanghelia cu dragoste, şi roagă-te ca Dumnezeu să le dea harul de a nu mai înăbuşi adevărul.