Fraților, salvați-i pe sfinți

De la Gospel Translations Romanian

---

Versiunea curentă din 8 iunie 2023 19:48

Obișnuiam să spun că scopul meu ca pastor-învățător era salvarea păcătoșilor și zidirea trupului lui Hristos - câștigarea celor pierduți și edificarea sfinților. Dar în spatele acestui scop se afla o presupunere eronată. Presupunerea era că singurul meu rol în salvarea oamenilor era acela de a predica Evanghelia celor pierduți și de a mă ruga pentru ei. Apoi, după ce se converteau și se alăturau bisericii, instrumentalitatea mea în mântuirea lor se încheia, iar eu eram pur și simplu agentul lui Dumnezeu în gradul lor relativ de edificare sau sfințire.

Eroarea mea a constat în a crede că doar mântuirea celor pierduți depindea de predicarea mea, nu și mântuirea bisericii.

De aceea, pentru o vreme, mi s-a părut ciudat că pastorul puritan predica turmei sale ca și cum viața lor veșnică ar fi depins de aceasta. De ce Richard Sibbes (d. 1635), care era cunoscut sub numele de "picurător dulce", îi implora cu atâta insistență pe sfinți să "păstreze harul în exercițiu"? Răspunsul său: pentru că "nu obiceiurile somnoroase, ci harul în exercițiu, este cel care ne păstrează".

Puritanii credeau că, fără perseverență în ascultarea credinței, rezultatul va fi distrugerea veșnică, nu o mai mică sfințire. Prin urmare, din moment ce predicarea și slujirea pastorală în general sunt un mare mijloc pentru perseverența sfântului, scopul unui pastor nu este doar de a-i edifica pe sfinți, ci si de a-i salva pe sfinți. Ceea ce este în joc Duminică dimineața nu este doar zidirea bisericii, ci mântuirea ei veșnică. Nu este greu de înțeles de ce puritanii erau atât de serioși

Dar nu Sibbes și Baxter și Boston și Edwards și Spurgeon au fost cei care m-au făcut să-mi schimb scopul. El i-a scris lui Timotei: "Fii cu luare aminte asupra ta însuți și asupra învățăturii tale; ține-te de aceasta, căci, făcând astfel, te vei mântui și pe tine însuți și pe ascultătorii tăi" (1 Tim. 4:16). "Ascultătorii" la care se gândește Pavel nu sunt oameni din afara bisericii (așa cum arată versetul 12). Mântuirea noastră și a celor care ne ascultă săptămână de săptămână depinde în mare măsură de atenția noastră credincioasă față de sfințenia personală și de învățătura sănătoasă. Miza lucrării noastre este mai mult decât un progres mai mare sau mai mic în sfințire. Mântuirea celor aleși este în joc.

În 2 Timotei 2:9-10, Pavel povestește suferințele sale pentru Evanghelie și spune: "De aceea îndur totul pentru cei aleși, pentru ca și ei să capete mântuirea care, în Hristos Isus, impreună cu slava veșnică". Când Pavel spune că suferă pentru mântuirea celor aleși, el nu se referă doar la oamenii care nu sunt încă convertiți. Căci el menționează în Coloseni 1:24: "Mă bucur acum în suferințele mele pentru voi; și în trupul meu împlinesc ceea ce lipsește suferințelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica". Mai mult decât atât, el spune în context de față (2 Tim. 2:12): "Dacă răbdăm, vom și domni împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, și El se va lepăda de noi". Mântuirea celor aleși depinde de faptul că nu se vor lepăda de Hristos și de stăruința lor în credință și ascultare.

Din moment ce munca pastorală a lui Pavel este un mijloc de a-i ajuta pe cei aleși să rabde, de aceea el vede toată slujirea sa ca fiind un instrumental în vederea mântuirii lor. Este oare de mirare că Pavel gemea sub "presiunea zilnică" a "îngrijorării sale pentru toate Bisericile" (2 Cor. 11:28)?

În acel frumos pasaj din 2 Corinteni în care Pavel ne învață că Dumnezeu ne mângâie pentru ca noi să-i mângâiem pe alții, el merge dincolo de mângâiere și spune: "Dacă suntem în necaz, sunt pentru mângâierea și mântuirea voastră" (2 Cor. 1:6). Din nou, este vorba de mântuirea membrilor bisericii pentru care Pavel suferă și se ostenește.

Un exemplu al modului în care munca pastorală a lui Pavel duce la mântuirea celor aleși se găsește în 2 Corinteni 7. Credincioșii din Corint căzuseră în păcat. Pavel le-a scris o scrisoare care i-a întristat profund. Dar Pavel se bucură pentru că durerea lor produce pocăință: "Când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăință care duce la mântuire și de care cineva nu se căiește niciodată" (v. 10).

Care a fost atunci scopul lui Pavel în această aspră scrisoare pastorală? Era pocăința pentru mântuire. Avertismentele lui Pavel îi făcuseră pe credincioșii șovăitori să se dezmeticească și să lucreze "până la mântuirea lor cu frică și cutremur" (Fil. 2:12). El readusese un păcătos rătăcitor din rătăcirea căilor sale și astfel "îi salvase sufletul" (Iacov 5:19-20). Viața veșnică a celor aleși atârnă de eficiența muncii pastorale. O, cât de sinceri ar trebui să fim în ceea ce privește atenția față de noi înșine și față de doctrina sănătoasă!

Este datoria unui pastor să ostenească pentru ca niciunul dintre frații și surorile sale să nu fie nimiciți. Inima pastorală a lui Pavel părea pe punctul de a se frânge când a văzut eșecul dragostei în biserica din Roma (Rom. 14:15). Cei puternici își etalau libertatea de a mânca alimente care pentru cei slabi ar fi fost păcat (v. 14). Este uimitor ceea ce a văzut Pavel ca este în joc aici: "Nu nimici, prin mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos" (v. 15)! ”Să nu nimiciți pentru mâncare lucrarea lui Dumnezeu" (v. 20)!

Același avertisment a fost dat credincioșilor din Corint care aveau tendința de a-și etala indiferența față de carnea oferită idolilor. "Luați seama", le-a spus Pavel, "ca nu cumva această slobozenie a voastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi. ... Și astfel, el, care este slab, va pieri din pricina acestei cunoștințe a ta; el, fratele pentru care a murit Hristos" (1 Cor. 8:9-11).

Nu există nicio modalitate de a minimaliza acest cuvânt "distruge" (apollumi). Opusul său este mântuirea, și nu altceva, așa cum arată în mod clar în 1 Corinteni 1:18 și 2 Corinteni 2:15. Dacă un frate este distrus, el este pierdut. Referirea este la distrugerea dincolo de moarte, pentru că Pavel folosește același cuvânt atunci când afirmă: "Dacă n-a înviat Hristos. . .și prin urmare și cei care au adormit [au murit] în Hristos au pierit [au fost distruși - în iad]" (1 Cor. 15:17-18).

Miza îndemnului pastoral și a predicii nu este doar progresul bisericii în mântuire, ci mântuirea ei.

Dar ce greșeală ar fi dacă am trage această concluzie: "Să predicăm atunci doar mesajele care arată planul simplu de mântuire săptămână după săptămână". În mod categoric, nu acesta este modul de a îngriji turma asupra căreia "v-a pus Duhul Sfânt episcopi" (Fapte 20:28).

Atunci când Petru a spus: "și, ca niște prunci nascuți de curând, sa doriți laptele duhovnicesc și curat, pentru ca prin el să creșteți spre mântuire" (1 Petru 2:2), nu a folosit termenul "lapte", așa cum face Evrei 5:12 în contrast cu carnea.

Tot ce a vrut să spună a fost să flămânzească după Harul Cuvantului lui Dumnezeu (1:25) așa cum un prunc flămânzește după lapte. Căci numai hrănindu-te cu Cuvântul lui Dumnezeu te poți crește și numai crescând poți căpăta mântuirea veșnică. O dietă susținută de "mesaje evanghelice" care nu-i ajută pe sfinți să crească din starea de pruncie nu numai că le atrofiază caracterul, dar le pune în pericol și mântuirea.

Trebuie să ne amintim acest lucru: în viața creștină nu se poate sta pe loc. Fie înaintăm spre mântuire, fie ne îndepărtăm înspre distrugere. Dacă nu-i îndreptăm pe oamenii noștri spre bogățiile inepuizabile ale lui Hristos, desfășurându-le "tot planul lui Dumnezeu" (Faptele Apostolilor 20:27), atunci îi dirijăm înspre stânci unde pot cadea din credința lor (1 Tim. 1:19).

Asta este ceea ce ne învață Evrei 2:1-4. Există două posibilități: să dai ascultare Cuvântului Domnului (vs. 1, 3) sau să te îndepărtezi de el. Nu se poate sta liniștit în râul indiferenței. Curentul său se îndreaptă spre cascade. De aceea, versetul 3 întreabă: "Cum vom scăpa noi [de pedeapsa dreaptă a lui Dumnezeu] dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare?".

Neglijarea marii noastre mântuiri înseamnă a nu acorda atenție la ceea ce a fost revelat de Fiul (1:2), a nu ne îndrepta atenția asupra lui Isus (3:1; 12:2). Rezultatul va fi îndepărtarea de Cuvânt și, prin urmare, îndepărtarea de mântuire.

"Luați seama dar, fraților, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea și necredincioasă, care să vă îndepărteze de Dumnezeul cel viu" (3:12). "Căci ne-am făcut părtași ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduita de la început" (3:14). Fiul "a devenit sursa mântuirii veșnice pentru toți cei care [continuă să-L asculte - timpul prezent, acțiune continuă]" (5:9).

Prin urmare, modul de a te mântui pe tine și pe ascultătorii tăi (1 Tim. 4:16) nu este să oprești creșterea poporului tău printr-o dietă fără carne de "mesaje de mântuire". Acest lucru i-a trimis pe "evrei" direct înapoi spre distrugere (5:11-14). Modalitatea de a-i mântui pe sfinți este de a-i hrăni cu toate Scripturile, căci Scripturile sunt cele "care pot să vă instruiască pentru mântuire" (2 Tim. 3:15).

Un ultim cuvânt despre securitatea veșnică. Ea este un proiect de comunitate. Și acesta este motivul pentru care slujirea pastorală este cu totul serioasă și de ce predicarea noastră nu trebuie să fie distractivă, ci serioasă. Noi predicăm pentru ca sfinții să persevereze în credință până la glorie.

Nu predicăm numai pentru creșterea lor , ci pentru că, dacă nu cresc, ei pier. Dacă sunteți calvinist (așa cum sunt eu) vă odihniți în cuvântul suveran al lui Hristos: "Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, și ele vin după Mine; și Eu le dau viața veșnică, în veac nu vor pieri" (Ioan 10:27-28).

Cei aleși vor iubi Cuvântul lui Dumnezeu, cei aleși vor crește, cei aleși se vor pocăi, și cei aleși vor fi cu siguranță mântuiți (Rom. 8:29-30). Dar ei nu vor fi mântuiți în afara învățăturii dumneavoastră. Dumnezeu a rânduit să existe pastori-învățători nu numai în scopul edificării, ci și în scopul mântuirii. O, ca predicarea noastră să aibă în ea aroma veșniciei. Căci veșnicia este în joc în fiecare săptămână.