Creat ca să fii demn

De la Gospel Translations Romanian

---

Versiunea curentă din 23 martie 2020 14:29

Șunca fiartă sau curcanul este mâncarea tradițională preferată de Ziua Mulțumirii sau de Crăciun, prezentă la masa de seară în majoritatea familiilor americane. Mulți dintre noi se bucură ocazional de un cotlet sau duminica de o friptură la cuptor. Mii de ani, întreaga omenire s-a desfătat cu pești, carne de pasăre și alte animale. Până la apariția mișcării drepturilor animalelor din ultimii ani, nimeni nu a pus la îndoială caracterul legitim al sacrificării acestor creaturi pentru hrană.

Totuși, în majoritatea culturilor, încă de la începutul timpurilor, uciderea unei ființe umane a fost considerată o fărădelege ce trebuie pedepsită. De ce? De ce facem diferența între uciderea unei păsări sau a unui animal și uciderea intenționată a unei alte ființe umane? Răspunsul se găsește în Genesa 9:1-6. În acel pasaj, Dumnezeu face diferența între animale, păsări și pești, pe de-o parte, și ființe umane, pe de altă parte. Animalele au fost date de Dumnezeu ca hrană pentru omenire. De aceea le ucidem fără vreo urmă de vinovăție. Aceasta este una dintre hotărârile lui Dumnezeu față de noi.

Totuși, povestea este diferită când vine vorba de om. În Genesa 9:6, Dumnezeu spune clar: „Dacă varsă cineva sângele omului, și sângele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui“ (evidențierea cuvintelor a fost adăugată). Este în regulă să omori animale pentru hrană, însă nu este în regulă să ucizi o alta ființă umană. De ce? Deoarece Dumnezeu l-a făcut pe om - atât parte bărbătească, cât și parte femeiască - după chipul Lui (Gen. 9:6, 1:27).

Până acum, toate acestea sunt o recapitulare pentru majoritatea cititorilor revistei Tabletalk. Însă deseori nu ținem seamă de un alt text important al Scripturii - principiile purtării noastre unul față de celălalt pe baza faptului că suntem creați după asemănarea lui Dumnezeu. Iacov 3:9 spune: „Cu ea [limba noastră] binecuvântăm pe Domnul și Tatăl nostru, și tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu.“ Prin comparație cu toate celelalte creaturi, omul are o relație specială cu Dumnezeu și în ciuda faptului că acest chip dumnezeiesc a fost grav afectat în urma păcatului lui Adam, el există totuși, fiind dovedit de faptul că atât Genesa 9:6, cât și Iacov 3:9 fac referire la omul de după cădere.

Există astfel două acțiuni vătămăroare față de alți oameni care sunt interzise pe baza faptului că suntem creați dupa chipul lui Dumnezeu și având în vedere contextul, nu este un pas exegetic să tragem concluzia că Iacov nu se referă doar la un blestem sau o critică zdrobitoare, ci și la orice fel de vorbă aspră sau supărătoare, menită să rănească sau să umilească o altă persoană.

Acest lucru mă pune pe gânduri. Nu doar că nu am voie să ucid o altă persoană, deoarece este creată după chipul lui Dumnezeu, dar nu am voie nici să o blestem sau să o umilesc, din același motiv. Și totuși aceia dintre noi care nu s-ar gândi la omucidere, lasă mult prea des cuvinte zdrobitoare și dureroase să se scurgă de pe buzele lor, uneori fără a avea vreo ezitare. Atunci când facem asta, păcătuim, pentru că necinstim chipul lui Dumnezeu după care a fost creată cealaltă persoană.

Din aceste doua interdicții împotriva uciderii și a limbajului dur putem să extragem un pricipiu biblic general care se aplică tuturor relațiilor interumane. Trebuie să-i tratăm pe ceilalți oameni cu demnitate și respect, bazându-ne pe faptul că au fost creați după chipul lui Dumnezeu. De fapt, Scriptura pare să sugereze că Dumnezeu privește atitudinea față de ceilalți oameni ca o atitudine față de El. Spre exemplu, în Proverbe 19:17, găsim scris astfel: „Cine are milă de sărac, împrumută pe Domnul, și El îi va răsplăti binefacerea“, iar Isus a spus că faptele noastre vor fi judecate în ziua cea din urmă, într-o oarecare măsură, după acest principiu: „Drept răspuns, Împăratul le va zice: «Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.»“ (Mat. 25:40).

De obicei asociem cuvântul „integritate“ cu trăsături precum onestitate și corectitudine morală.Însă integritatea include, de asemenea, modul în care îi privim și îi tratăm pe ceilalți oameni. Mulți dintre noi au cunoscut persoane oneste și integre din punct de vedere al comportamentului moral, dar mândre și dure în atitudinea și purtarea față de ceilalți. Dar totuși orice persoană, indiferent de sex, origine etnică sau statut economic sau social trebuie să fie tratată cu demnitate și respect, deoarece aceasta a fost creată după chipul lui Dumnezeu. Să falimentăm în acest domeniu înseamnă să ne compromitem integritatea,

iar acest lucru are tot felul de consecințe. Așa cum am sugerat deja, vorbirea noastră față de și despre alți oameni este guvernată de acest principiu al tratării celorlalți cu demnitate și respect. Pavel a scris: „Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud.“ (Efes. 4:29). O vorbire pervertită este orice vorbire îndreptată spre dărâmarea unei alte persoane - fie cea cu care vorbim sau cea despre care vorbim. Acesta este un sector al relațiilor în care noi, care suntem precauți în alte domenii ale vieții, putem să eșuăm lamentabil. Este atât de ușor să vorbim disprețuitor cu ceilalți fără să avem vreo ezitare sau vreo mustrare de conștiință, deși acea persoană este creată după chipul lui Dumnezeu.

Să luăm ca exemplu oamenii fără adăpost. Dacă într-o seară de iarnă cineva merge la biblioteca din centrul orașului în care locuiesc, va descoperi acolo un număr mare de bărbați fără adăpost care își caută refugiu împotriva frigului. E așa ușor să fii deranjat de prezența lor. Toți au nevoie să se bărbierească, au nevoie de un duș și haine curate, și par să-și impună prezența în acea atmosferă plăcută a clasei de mijloc care se regăsește deobicei într-o bibliotecă. Și totuși, toți acești bărbați sunt creați după chipul lui Dumnezeu și, astfel, sunt vrednici să fie tratați cu demnitatea și respectul pe care îl acordăm oamenilor ca noi.

Cu toate astea, trebuie să facem mai mult decât să arătăm demnitate și respect. În vremea lui Isaia, Dumnezeu a mustrat aspru pe Israel pentru indiferența sa față de starea deplorabilă a celor în nevoi: Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Iată postul plăcut mie [...] împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l“ (Isa. 58:6-7). Acest scurt articol nu este locul în care să dezvoltăm cum ar putea să arate postul de astăzi pentru fiecare dintre noi. Este suficient să spunem că orice credincios se cade să fie implicat în lucrarea pentru cei neajutorați, indiferent dacă este o lucrare directă, participativă sau un sprijin generos al lucrărilor implicate în astfel de activități. Și deoarece s-ar putea să fim dispuși să răspundem într-un mod generos stării deplorabile a orfanilor bolnavi de SIDA din Africa, să nu uităm de cei neajutorați din orașul nostru natal.

Protejarea vieții este o altă aplicație la adevărul că fiecare om este creat după chipul lui Dumnezeu. În această privință ne gândim imediat, firește, la protecția celor încă nenăscuți. În timp ce sistemul nostru juridic împiedică în mare măsură eforturile noastre de a-i proteja, există atitudini pozitive pe care le putem lua. Una dintre acestea este să sprijinim personal și financiar centrele maternale care se află în slujba femeilor cu sarcini nedorite. O alta este să îi sprijinim pe aceia care lucrează pentru a schimba climatul legislativ, prin legi sau hotărâri judecătorești.

De la decizia Roe v. Wade a Curții Supreme^[1] acum mai bine de 30 de ani, protecția celor nenăscuți a devenit un factor important al dezacordurilor politice și culturale în creștere din țara noastră. În mijlocul unui discurs retoric privind această chestiune este ușor să pierdem din vedere principiile convingerilor noastre “pro-viață” - și anume că fiecare dintre acești prunci nenăscuți a fost creat după chipul lui Dumnezeu. Atfel, protecția celor nenăscuți este mai mult decât o chestiune politică pentru care trebuie să luptăm la urna de vot sau în sala de judecată. Este lupta care trebuie dusă, de asemenea, la tronul slavei, prin rugăciune.

La celălalt capăt al firului vieții se află o amenințare tot mai mare a eutanasierii și a suicidului asistat al vârstnicilor sau a celor cu dizabilități grave. În plus, un mare număr de vârstnici zac în azile, unde primesc puțină atenție din partea familiilor lor sau poate chiar deloc. Mulți dintre ei nu mai sunt în deplinătatea facultăților mintale, ceea ce face ca relaționarea cu ei să fie dificilă. Însă toți acești oameni trebuie să fie tratați cu demnitate și respect, indiferent de cât de dificil poate fi acest lucru uneori.

Azi sunt mai bine de 6 miliarde de oameni pe pământ. Prin tehnologia comunicațiilor, am ajuns să fim vecini virtuali cu mulți dintre ei. Așadar, cum reacționăm când citim în ziar sau vedem la televizor reportaje despre cutremure de pământ devastatoare sau taifunuri care au omorât sau au lăsat fără adăpost sute și mii de oameni? Sunt pur și simplu știri despre planeta noastră bolnavă? Sau îi vedem pe fiecare dintre acești oameni ca fiind creați după chipul lui Dumnezeu, și, astfel, vrednici de demnitate și respect, de compasiunea noastră și de ajutor?

Nici unul dintre noi nu trăiește în izolare socială. Zilnic interacționăm cu oameni în mod direct sau indirect. Oricare ar fi circumstanțele sau natura acestor interacțini, să căutăm să îi tratăm pe toți cu demnitate și respect, recunoscând faptul că fiecare ființă umană a fost creată după chipul lui Dumnezeu. După cum a scris Pavel în Galateni 6:10: „Așa dar, cât avem prilej, să facem bine la toți, și mai ales fraților în credință.“

1. ↑ Curtea Supremă a Statelor Unite