Dumnezeu în Cristos: prețul și premiul Evangheliei
De la Gospel Translations Romanian
(Pagină nouă: {{info|The Price and the Prize of the Gospel}} > Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos. Lui Îi dator...)
Diferenţa următoare →
Versiunea de la data 16 noiembrie 2018 20:54
De John Piper Despre Evanghelie
Traducere de Desiring God
Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat. Căci, pe când eram noi încă fără putere, Cristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiţi. Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi. Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu. Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui. Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos, prin care am căpătat împăcarea.
Cuprins |
Ce înseamnă „marcă”
Când mă veți auzi spunând că suntem într-o serie de mesaje despre mărcile teologice din ultimii treizeci de ani ale bisericii Bethlehem, nu vă gândiți la branding de nișă.1 Nu înțelegeți „articolele exclusive” din ultimii treizeci de ani. Nu-mi place nici măcar termenul „semne distinctive.” Pare să conoteze o dorință de a fi diferit din punct de vedere doctrinar, iar mentalitatea noastră este exact opusul acesteia. Suntem neîncrezători în ce privește deosebirea de învățăturile din istoria Bisericii. Ultimul lucru pe care dorim să-l predicăm sunt doctrine care să fie în exclusivitate ale noastre. Când spunem „mărci” ne referim la adevăruri prețioase care ne definesc și ne modelează. Nu interpretări inventate de noi, care ne despart de restul Bisericii lui Cristos. Nu vrem să fim separați de ea, ci să fim mână în mână cu milioane de urmași credincioși ai Cuvântului lui Dumnezeu. Adevărul desparte, dar el și unește. Iar puterea de unire a adevărului este cea de care ne bucurăm noi cel mai mult.
Așadar, întotdeauna ne testăm interpretările Bibliei uitându-ne înapoi în istoria Bisericii. Dacă nu ne putem găsi interpretările în aceasta, vom fi foarte înceți în ce privește predicarea lor de la acest amvon. Cultele și sectele se nasc în inimile liderilor care râvnesc să fie diferiți. Martorii lui Iehova, Mormonii, Biserica Unificării, Știința Creștină – toate acestea s-au născut în mințile învățătorilor care doreau revelații și interpretări noi, și care le-au găsit. Aceștia erau nemulțumiți de limitările Bibliei și de înțelesurile istorice ale acesteia.
Astăzi există multe avertismente sănătoase și bine întemeiate cu privire la închinarea adusă eroilor istorici. Avertismente cu privire la o admirare și o imitare exagerată și necritică a învățătorilor istorici precum Augustin, Aquinas, Calvin, Luther, puritanii, Edwards, Wesley, Spurgeon, Barth, Chesterton, Lewis, etc. Dar ar trebui să fim atenți să nu ducem la extreme această criticare. Oamenii care au niște eroi istorici măreți tind să nu se considere pe ei înșiși eroi. Ei sunt prea ocupați să învețe de la aceștia. Ceea ce înseamnă că, cu toate pericolele ei, admirarea unei linii mărețe de eroi istorici cel puțin vă va feri să vă înființați o sectă.
Temelii înțelepte și rădăcini adânci
Înclinațiile noastre sunt mult mai mult în acea direcție. Mărcile noastre din ultimii treizeci de ani nu sunt noi, nici specifice nouă, nici o nișă de piață,2 nici exclusive nouă, nici descentrate. Ele toate au temelii vaste în Biblie, și rădăcini adânci în istoria poporului lui Dumnezeu. Iar dacă a meritat vreodată ca vreuna din aceste mărci să fie protejată de distorisiunea inovațiilor, aceasta e cea de astăzi, adică Evanghelia lui Isus Cristos.
Titlul predicii mele este „Dumnezeu în Cristos: prețul și premiul Evangheliei.” Însemnând că Dumnezeu în Cristos este prețul și premiul Evangheliei. Premiul Evangheliei este Persoana care a plătit prețul ei, Dumnezeu în Cristos. Cu alte cuvinte, Evanghelia este vestea bună că Dumnezeu în Cristos a plătit prețul suferinței, pentru ca noi să putem avea premiul desfătării în El pentru totdeauna. Dumnezeu a plătit prețul Fiului Său pentru a ni Se oferi pe El însuși ca premiu.
Pentru a dezvălui înțelesul afirmației de mai sus, și ca să arăt cât de biblică este ea, cred că va fi de folos să fac trei fotografii concise, din locuri diferite, la titlul acestei predici. Prima din Romani 5, a doua din istoria Bisericii, și ultima din 1 Corinteni 15.
Prețul și premiul în Romani 5
Țineți minte că termenul „Evanghelie” înseamnă veste bună. În cazul de față, vestea bună a lui Dumnezeu pentru omenire. Care este prețul și premiul acestei vești bune conform capitolului 5 din Romani? El ne este prezentat în versetele 6-8:
Căci, pe când eram noi încă fără putere, Cristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiţi. Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi.
Prețul Evangheliei este moartea lui Cristos. Versetul 6: „Cristos a murit pentru cei nelegiuiți.” Versetul 8: „Cristos a murit pentru noi.” Dumnezeu ne-a iubit pe când eram noi păcătoși, și a plătit un preț, pentru ca noi să putem avea un premiu infinit. Prețul a fost moartea Fiului Său. Și care a fost premiul pe care l-a cumpărat El pentru noi când a plătit acest preț? Versetele 9-11:
Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu. Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui. Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos, prin care am căpătat împăcarea.
Ce a cumpărat Dumnezeu pentru noi plătind prețul Fiului Său? Versetul 9: „Acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui.” Și mai mult. Versetul 9b: Datorită acestei îndreptățiri, noi vom fi salvați prin El de mânie. De ce anume trebuie să fim salvați? De mânia lui Dumnezeu. „Deci cu atât mai mult acum, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu” (versetul 9). Dar acesta este cel mai înalt, mai bun, mai deplin și mai satisfăcător premiu al Evangheliei?
Nu. Versetul 11 începe cu „și nu numai atât.” Versetul 10 se termină: „Vom fi mântuiți prin viața Lui.” Iar versetul 11 duce premiul la un nivel mai sus – mai mult decât atât: „ne bucurăm în Dumnezeu.” Acesta este beneficiul final și suprem al veștii bune. Nu mai există un „mai mult” după acesta, ci apostolul Pavel doar continuă să expună încă o dată modul în care am ajuns acolo. Versetul 11b: „prin Domnul nostru Isus Cristos, prin care am căpătat împăcarea.”
Scopul Evangheliei este să „ne bucurăm în Dumnezeu.” Beneficiul cel mai măreț, mai deplin, mai profund și mai dulce al Evangheliei este Dumnezeu Însuși, ca și obiect al desfătării poporului Său răscumpărat; de unde și titlul acestui mesaj: „Dumnezeu în Cristos: prețul și premiul Evangheliei.” Dumnezeu în Cristos a devenit prețul (Romani 5:6-8), și tot Dumnezeu în Cristos a devenit premiul (Romani 5:11). Evanghelia este vestea bună că Dumnezeu a cumpărat pentru noi desfătarea veșnică în El. Asta înțeleg eu prin „Dumnezeu este Evanghelia.”
Prețul și premiul în istoria Bisericii
A doua fotografie a titlului predicii noastre este din istoria Bisericii. De 500 de ani, creștinii protestanți au rezumat Evanghelia în termenii celor cinci „sola”, care în latină înseamnă „doar” sau „numai.” Și tot ce fac oferindu-vă acest rezumat e să adaug încă o „sola” care este implicită în toate celelalte. Așadar, conform acestor forme aș defini Evanghelia astfel:
Fiind revelată cu autoritate definitivă numai în Scriptură,
Evanghelia este vestea bună că
numai prin credință
și numai prin har,
pe baza numai a lui Cristos,
și numai pentru slava lui Dumnezeu,
păcătoșii au o bucurie deplină și definitivă numai în Dumnezeu.
Toate aceste afirmații sunt bazate pe Biblie.
- Numai Scriptura este autoritatea definitivă pentru revelarea și definirea Evangheliei lui Cristos (Galateni 1:9): „Dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema!” Evanghelia primită de la apostoli este definitivă și decisivă.
- Numai prin credință (Romani 3:28): „Noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.” Prin credință, plus nimic, este modul în care primim darul îndreptățirii.
- Numai prin har (Efeseni 2:5, 8-9): „Când eram morţi în greşelile noastre, [Dumnezeu] ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos – prin har sunteţi mântuiţi – ... Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi [eng. „nu este lucrarea voastră” – n.tr.]; ci este darul lui Dumnezeu; nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”
- Pe baza numai a lui Cristos (Evrei 7:27): „[Cristos] n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuşi.” (vezi Evrei 9:12; 10:10). O dată pentru totdeauna și în mod decisiv. Nu putem adăuga nimic la lucrarea lui Cristos pentru a ne acoperi păcatele, iar această lucrare nu poate fi repetată.
- Numai pentru slava lui Dumnezeu (Efeseni 1:6): „[Dumnezeu] ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Cristos... spre lauda slavei harului Său.” Dumnezeu ne-a mântuit într-un așa fel încât să nu există nicio laudă omenească (Efeseni 2:9; 1 Corinteni 1:26-31), ci toți să arătăm slava Lui.
- O bucurie deplină și definitivă numai în Dumnezeu (Psalmul 16:11; 73:25f): „Înaintea feţei Tale sunt bucurii nespuse, şi desfătări veşnice în dreapta Ta.” „Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă [eng. „dar” – n.tr.] Dumnezeu va fi pururi stânca inimii mele şi partea mea de moştenire.”
Timp de secole, milioane de creștini au considerat Evanghelia în acest fel, iar noi suntem bucuroși să ne luăm de braț cu această măreață moștenire a Reformei: „Dumnezeu în Cristos: prețul și premiul Evangheliei.”
Prețul și premiul în 1 Corinteni 15
A treia fotografie a titlului predicii noastre ne vine din 1 Corinteni 15. Ce văd eu în acest capitol e că Evanghelia are șase elemente sau aspecte, dintre care cinci sunt explicite în text, iar unul este implicit. Versetele 1-4:
Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas și prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut. [Căci] v-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
Șase elemente indispensabile ale Evangheliei
Vedem aici șase elemente indispensabile ale Evangheliei. Dacă ar fi lipsit un singur element din acestea, nu ar mai exista nicio Evanghelie.
1. Evanghelia este un plan divin. Versetul 3b: „Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi” [eng. „în conformitate cu Scripturile” – n.tr.]. În conformitate cu Scripturile scrise cu sute de ani înainte ca El să moară. Ceea ce înseamnă că Evanghelia a fost plănuită de Dumnezeu cu mult înainte ca ea să se înfăptuiască.
2. Evanghelia este un eveniment istoric. Versetul 3b: „Cristos a murit.” Evanghelia nu este o mitologie. Nu este doar niște idei sau sentimente. Evanghelia este un eveniment. Și fără acesta nu există nicio Evanghelie.
3. Evanghelia este realizările divine realizate prin acel eveniment – acea moarte. Lucruri pe care Dumnezeu le-a realizat prin moartea lui Isus mult înainte ca noi să fi existat. Versetul 3b: „Cristos a murit pentru păcatele noastre.” Faptul că El a murit pentru păcatele noastre dă de înțeles că această moarte a avut un scop. A fost menită să îndeplinească ceva. Ea a realizat acoperirea păcatelor noastre (Coloseni 2:14), îndepărtarea mâniei lui Dumnezeu (Romani 8:3; Galateni 3:13) și cumpărarea vieții veșnice (Ioan 3:16). Mai înainte ca aceste lucruri să fie aplicate cuiva, ele sunt realizări obiective ale lucrării lui Cristos.
4. Evanghelia este oferirea gratuită a lui Cristos pentru credință. Versetele 1-2: „... Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas 2 şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut. Vestea bună despre realizările lui Dumnezeu în Cristos devine a noastră prin credință; crezând-o, primind-o. Nu îndeplinind anumite cerințe sau meritând-o sau lucrând pentru ea. Ceea ce a făcut Dumnezeu este gratis pentru toți cei care vor să o aibă. Evanghelia se primește prin credință. Fără această oferire gratuită a lui Cristos pentru credință nu ar exista nicio Evanghelie.
5. Evanghelia este o aplicare la credincioși a ceea ce Dumnezeu a realizat prin moartea lui Isus. Astfel că atunci când credem, suntem iertați de păcatele noastre (Faptele Apostolilor 10:43), îndreptățiți (Romani 5:1), primim viața veșnică (Ioan 3:16) și nenumărate beneficii (acesta e motivul pentru care am scris o carte numită Cinzeci de motive pentru care Isus a venit să moară. Evanghelia este aplicarea făcută nouă, într-un mod personal și puternic, a ceea ce Dumnezeu a realizat pentru noi pe cruce.
6. Evanghelia este desfătarea în părtășie cu Dumnezeu însuși. Acest element este subînțeles în cuvântul „Evanghelie”, veste bună. Dacă puneți următoarea întrebare: Care este beneficiul cel mai măreț, mai profund, mai satisfăcător și atotcuprinzător al veștii bune? Răspunsul este următorul: Dumnezeu însuși cunoscut și savurat de poporul Său răscumpărat. Acest lucru este clarificat în 1 Petru 3:18: „Cristos a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu.” Toate celelalte daruri ale Evangheliei există pentru a-l face pe acesta posibil. Suntem iertați pentru ca vina noastră să nu ne țină departe de Dumnezeu. Suntem îndreptățiți pentru ca condamnarea noastră să nu ne țină departe de El. Ni se oferă viața veșnică acum, împreună cu trupuri noi la înviere, pentru ca să avem capacitățile necesare pentru a ne putea desfăta în Dumnezeu în modul cel mai deplin. Cercetați-vă inima. De ce vreți iertare? De ce vreți să fiți îndreptățiți? De ce vreți viața veșnică? Este acesta răspunsul decisiv: „fiindcă doresc să mă desfăt în Dumnezeu”?
Așadar, pe scurt, „Dumnezeu în Cristos este prețul și premiul Evangheliei.” Premiul Evangheliei este Persoana care a plătit prețul ei. Dragostea Evangheliei pe care o oferă Dumnezeu este de fapt darul propriei Sale Persoane. Pentru aceasta am fost făcuți. Aceasta am pierdut din cauza păcatului nostru. Și aceasta a venit Cristos să restaureze. „Înaintea feţei Tale sunt bucurii nespuse, şi desfătări veşnice în dreapta Ta” (Psalmul 16:11).
După cum explică Jonathan Edwards
Vă ofer acest lucru din partea lui Cristos. De fapt vă dau ghes să-l primiți; e gratis. Nu vă cer decât să priviți frumusețea lui Cristos și să-L primiți ca pe Comoara, Domnul și Mântuitorul vostru. Asta înseamnă să crezi în Evanghelie. Ca să vă ofer un ultim imbold, vă voi relata cea mai frumoasă descriere pe care am citit-o vreodată cu privire la ceea ce înțeleg eu prin „Dumnezeu este Evanghelia”, și prin afirmația că dragostea Lui constă în faptul că El însuși este darul pe care ni-l oferă. Această descriere a fost făcută de Jonathan Edwards în anul 1731, pe când avea 28 de ani:
Cei răscumpărați își au toate beneficiile obiective în Dumnezeu. El însuși este beneficiul măreț în posesia căruia și la savurarea căruia sunt aduși ei prin răscumpărare. El este beneficiul suprem și suma tuturor beneficiilor cumpărate de Cristos. Dumnezeu este moștenirea sfinților; El este partea sufletelor lor. Dumnezeu este averea și comoara lor; hrana și viața lor; locul lor de adăpost, podoaba și diadema lor; onoarea și slava lor veșnică. Cei răscumpărați nu au pe nimeni în cer afară de Dumnezeu; El este mărețul beneficiu de care sunt primiți când mor, și pentru care vor învia la sfârșitul lumii. Domnul Dumnezeu, El este lumina Ierusalimului ceresc, „râul vieții” care curge și pomul vieții care crește „în raiul lui Dumnezeu”. Excelențele și frumusețea glorioase ale lui Dumnezeu vor fi obiectul care le va preocupa mințile sfinților pentru totdeauna, și dragostea Lui va fi ospățul lor necurmat. Într-adevăr, cei răscumpărați vor savura și alte lucruri; pe îngeri, unul pe celălalt: dar ceea ce vor savura în îngeri sau în cei răscumpărați, sau în orice alt lucru care le va oferi plăcere și fericire, va fi ceea ce vor vedea din Dumnezeu în aceste celelalte lucruri.3
Amin.
1 Branding de nișă = o marcă a unei companii care se diferențiază de celelalte prin originalitate și care vizează un anumit grup de oameni.
2 Segment de dimensiuni reduse, sector foarte atractiv în cadrul unei piețe, care oferă oportunități pentru firmă (avantaje competitive și concurențiale) în ceea ce privește vânzările, rentabilitatea, lipsa concurenților puternici, etc.
3 Jonathan Edwards, “God Glorified in the Work of Redemption, by the Greatness of Man’s Dependence upon Him, in the Whole of It (1731) [Dumnezeu glorificat în lucrarea de răscumpărare, prin măreția dependenței omului față de El pe întreg parcursul acesteia - n.tr.]” [o predică pe 1 Corinteni 1:29-31] în: Wilson H. Kimnach, Kenneth P. Minkema, and Douglas A. Sweeney, ed., The Sermons of Jonathan Edwards: A Reader [Predicile lui Jonathan Edwards: un cititor - n.tr.] (New Haven: Yale University Press, 1999), 74–75.