Combaterea necredinţei în cadrul Bisericii Baptiste Betleem

De la Gospel Translations Romanian

Versiunea curentă din 6 octombrie 2011 15:03

Romani 4:20

Avraam nu s-a îndoit de promisiunea lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci a fost întărit prin credinţă, dând glorie lui Dumnezeu şi fiind deplin convins că, ceea ce a promis, El poate să şi facă.

Astăzi vreau să punem bazele unei serii de mesaje intitulate Combaterea Necredinţei. Sper să explic prin aceste mesaje de ce existăm ca şi Biserică şi ce înseamnă la nivelul cel mai practic să trăim prin credinţa în promisiunile Lui Dumnezeu.

Toate păcatele se nasc din necredinţa în promisiunile Lui Dumnezeu

Convingerea care se află la baza acestei serii este că toate păcatele se nasc din necredinţa în promisiunile Lui Dumnezeu. Toate stările de păcat ale inimilor noastre se datorează necredinţei în bunăvoinţa infinită şi abilitatea Lui Dumnezeu de a lucra pentru noi în orice situaţie a vieţii, pentru binele nostru. Neliniştea, ocara nemeritată, indiferenţa, regretul, zgârcenia, invidia, desfrâul, amărăciunea, lipsa de îngăduinţă, deznădejdea, îngâmfarea—acestea reprezintă germeni care se dezvoltă din necredinţa în promisiunile Lui Dumnezeu. Voi exemplifica acest lucru printr-un text familiar care ne pune în încurcătură.

Dragostea de bani

Atunci când Pavel a spus în 1 Timotei 6:10, „Iubirea de bani este o rădăcină a tot felul de rele”, la ce s-a referit? Nu s-a referit la faptul că există o legătură între orice atitudine păcătoasă şi bani—că ne gândim mereu la bani atunci când păcătuim. Eu cred că el a vrut să spună că toate relele din lume se nasc într-un anumit tip de inimă, adică acea inimă care iubeşte banii.

Dar ce înseamnă să iubim banii? Nu înseamnă să admirăm hârtia verde ori monezile maronii. Pentru a şti ce înseamnă să iubim banii, trebuie să ne întrebăm, Ce sunt banii? Eu aş răspunde astfel la această întrebare: Banii sunt doar un simbol care reprezintă resursele umane. Banii reprezintă ceea ce putem lua de la oameni (nu de la Dumnezeu! „Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la ape, şi cei care n-aveţi bani, veniţi, cumpăraţi şi mâncaţi.” Isaia 55:1). Banii sunt mijlocul de plată al resurselor umane.

Astfel, inima care iubeşte banii este o inimă care-şi pune speranţele şi îşi urmează plăcerile şi îşi pune încrederea în ceea ce pot oferi resursele umane. Iubirea de bani este de fapt aceeaşi cu credinţa în bani—credinţa (nădejdea, convingerea fermă, încredinţarea) că banii ne vor acoperi nevoile şi ne vor face fericiţi.

Necredinţa în promisiunile Lui Dumnezeu

Prin urmare, iubirea de bani, sau credinţa în bani reprezintă reversul NECREDINŢEI în promisiunile Lui Dumnezeu. Aşa cum a spus Iisus în Matei 6:24—nu putem sluji la doi stăpâni, Dumnezeu şi banii. Nu putem nădăjdui sau crede în Dumnezeu, şi în bani. Credinţa în unul dintre ei înseamnă necredinţă în celălalt. O inimă care iubeşte banii—contează pe bani pentru a avea fericire, crede în bani—în acelaşi timp nu se va bizui pe promisiunile de fericire ale Lui Dumnezeu.

Deci atunci când Pavel spune că iubirea de bani este rădăcina a tot felul de rele, el se referă la faptul că necredinţa în promisiunile Lui Dumnezeu este sursa oricărei atitudini păcătoase din inima noastră.

Scopul acestei serii

Scopul fiecărui mesaj în această toamnă este să exemplifice acest adevăr şi să-l confirme şi să ofere un ajutor practic pentru a combate sursa necredinţei care ameninţă să se dezvolte în inimile noastre necontenit în fiecare zi. Într-un sens, ideea de bază a acestor mesaje va fi aceeaşi: Lupta împotriva păcatului este lupta împotriva necredinţei în promisiunile Lui Dumnezeu. Sau, folosind o exprimare pozitivă: Lupta pentru neprihănire şi dragoste în viaţa noastră este lupta pentru menţinerea credinţei în promisiunile Lui Dumnezeu.

Aceasta este esenţa noii serii de mesaje. Dar ce am spus că vreau să realizez astăzi este să pun bazele pentru aceste mesaje şi să vă explic cum se raportează la motivul existenţei noastre ca Biserică. Cu permisiunea voastră voi încerca să îndeplinesc aceste obiective în minutele pe care le avem la dispoziţie.

De ce existăm

Biserica Baptistă Betleem există pentru a-L glorifica pe Dumnezeu. El ne-a creat pentru gloria Sa (Isaia 43:7). El ne-a hărăzit să fim copiii Lui pentru gloria Sa (Efeseni 1:6). El ne-a ales să trăim pentru gloria Sa (Efeseni 1:12). Fie că mâncaţi, fie că beţi, fie orice faceţi, faceţi toate pentru gloria lui Dumnezeu (1 Corinteni 10:31).

Fie că vorbim despre serviciul divin în cadrul Bisericii Baptiste Betleem, fie că vorbim despre consolidarea Bisericii, despre evanghelizarea necredincioşilor, scopul final este acelaşi la fiecare pas—ca Dumnezeu să fie glorificat. Biserica Baptistă Betleem reprezintă o viziune a unui Dumnezeu măreţ, sfânt, autonom şi suveran, dar îndurător—o viziune a unui DUMNEZEU care să fie evocat în timpul slujbei, o viziune a unui DUMNEZEU care să fie confirmat prin educare şi o viziune a unui DUMNEZEU care să fie vestit prin evanghelizare şi misiuni. „Din El şi prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui fie gloria pentru totdeauna! Amin.” (Romani 11:36).

Cum îndeplinim menirea existenţei noastre

Acum să ne îndreptăm atenţia asupra textului pentru dimineaţa aceasta! Romani 4. Dacă scopul a tot ce întreprindem este să-L glorificăm pe Dumnezeu—să preamărim însemnătatea Lui, să desluşim frumuseţea Lui, să slăvim desăvârşirea Lui, să înfăţişăm virtuţile Lui—dacă acesta este scopul nostru, atunci versetele din Romani 4:19–21 ne oferă o perspectivă decisivă asupra modului în care trebuie să abordăm îndeplinirea acestui obiectiv.

Credinţa lui Avraam în promisiunea Lui Dumnezeu

Avraam a primit din partea Lui Dumnezeu promisiunea că va avea un fiu când va avea 100 de ani, şi când Sara va fi bătrână şi stearpă. Conform lui Pavel, răspunsul lui L-a glorificat pe Dumnezeu.

Credinţa lui Avraam nu a slăbit când s-a gândit la trupul lui, care era aproape mort deoarece era în vârstă de aproape o sută de ani, sau când s-a gândit la faptul că Sara nu putea avea copii. Nicio urmă de neîncredere [sau: necredinţă] nu l-a făcut să şovăie în privinţa promisiunii Lui Dumnezeu, ci credinţa lui a devenit mai puternică, glorificându-L pe Dumnezeu şi fiind pe deplin încredinţat că Dumnezeu va face ceea ce îi promisese.

Punctul de vedere al lui Martin Luther

Sper că sunteţi de acord că ceea ce reiese din acest text este faptul că Îl glorificăm pe Dumnezeu atunci când credem în promisiunile Lui. Să luăm în consideraţie ceea ce a spus Martin Luther, care a intuit atât de bine acest adevăr.

Credinţa . . . îl onorează pe acela în care se încrede cu cel mai reverenţios şi mai înalt respect, deoarece îl consideră onest şi demn de încredere. Nu există o altă cinste precum aprecierea corectitudinii şi dreptăţii cu care îl onorăm pe cel în care ne încredem. . . Pe de altă parte, nu există alt mod în care să aducem o mai mare ofensă faţă de un om decât dacă îl considerăm făţarnic şi hain şi suntem bănuitori în ceea ce îl priveşte, ca în situaţiile când nu avem încredere în el. (Selecţii, p. 59)

Încrederea în promisiunile Lui Dumnezeu este modul esenţial în care Îl putem glorifica pe Dumnezeu în mod conştient. Atunci când credem o promisiune a Lui Dumnezeu, onorăm abilitatea Lui Dumnezeu de a face ceea ce a promis şi bunăvoinţa Lui de a face ceea ce a promis şi înţelepciunea Lui de a şti cum să ducă la îndeplinire această promisiune.

Un exemplu de combatere a necredinţei

Seara trecută m-am luptat cu neliniştea provocată de necredinţa că această predică va putea fi realizată la timp pentru a fi rostită la slujba din această dimineaţă, deoarece am început atât de târziu să lucrez la ea. Modul în care am luptat împotriva acestei nelinişti a fost să cred în promisiunea din 2 Corinteni 12:8 („Harul Meu îţi este de ajuns; pentru că puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune.”). Şi atunci când am crezut în acea promisiune, puterea Lui Dumnezeu de a mă ajuta, înţelepciunea Sa de a mă ajuta şi bunăvoinţa Sa de a mă ajuta au fost glorificate. Atunci când avem încredere în cineva, îl onorăm în cea mai mare măsură.

Prin urmare, dacă scopul Bisericii noastre este să-L glorificăm pe Dumnezeu în tot ceea ce facem, trebuie să ne propunem ca în tot ceea ce facem să luptăm împotriva necredinţei. Deoarece nimic nu îl dezonorează pe Dumnezeu mai mult decât necredinţa faţă de ceea ce El spune. Sau, dacă exprimăm acest lucru într-un mod pozitiv, dacă scopul nostru este să-L glorificăm pe Dumnezeu în tot ceea ce facem, atunci trebuie să ne propunem ca în tot ceea ce facem să credem în promisiunile Lui Dumnezeu. Deoarece Dumnezeu a fost glorificat prin faptul că Avraam a crezut promisiunea Lui Dumnezeu.

Deci sper că veţi înţelege de ce cred că această serie de mesaje este atât de importantă pentru noi. Dacă nu învăţăm să trăim prin credinţa în promisiunile Lui Dumnezeu, nu ne vom putea îndeplini menirea ca şi Biserică. Dacă nu învăţăm să combatem necredinţa din inima noastră care atacă în mod constant, nu vom putea să-L glorificăm pe Dumnezeu. Şi menirea noastră s-ar pierde.

Trei lucruri legate de credinţa care Îl glorifică pe Dumnezeu

Pentru a pregăti terenul pentru restul mesajelor, voi expune trei lucruri despre această credinţă care Îl glorifică pe Dumnezeu. Dacă prezentarea pare prea scurtă, trebuie să ştiţi că mă voi referi la fiecare dintre aceste trei aspecte în fiecare predică din această toamnă. Tot ce vreau să fac acum este să le prezint şi să încep să modelez modul de gândire al Bisericii noastre pentru a urma o anumită direcţie biblică. Şi astfel sper să vă determin să vă încredeţi în Dumnezeu în feluri noi.

1. Este orientată spre viitor

Primul lucru pe care vreau să-l spun despre această credinţă este acesta: Credinţa care Îl onorează pe Dumnezeu înseamnă să sperăm în promisiunile Lui Dumnezeu pentru a fi fericiţi.

Cu alte cuvinte, credinţa este orientată spre viitor. Ne încredem în Dumnezeu pentru ceva care se va întâmpla în viitor, fie peste opt ore, fie peste 8 000 de ani. Rolul evenimentelor din trecut (de exemplu, moartea şi învierea Lui Hristos pentru iertarea păcatelor noastre) este de a întări credinţa în promisiuni, care au legătură cu viitorul nostru. Pentru a fi mântuiţi este esenţial să credem că Hristos a murit pentru păcatele noastre o dată pentru totdeauna în trecut şi că a înviat iar. Dar motivul pentru care această credinţă este esenţială este că moartea şi învierea Lui Hristos sunt garanţia promisiunilor Lui Dumnezeu. Oamenii care spun, „Cred că Hristos a murit pentru păcatele mele şi că a înviat iar din morţi” dar apoi nu speră în promisiunile Lui zi de zi—acei oameni nu au o credinţă care Îl onorează pe Dumnezeu, care îi justifică pe păcătoşi.

Puteţi observa acest lucru în textul nostru. Imediat după ce îl preamăreşte pe Avraam pentru că a crezut în promisiunile Lui Dumnezeu în versetele 19–21, Pavel spune, „De aceea, credinţa i s-a şi socotit ca dreptate.” Deci cum a fost justificat Avraam în ochii Lui Dumnezeu? De ce a privit Dumnezeu spre acest om imperfect şi l-a considerat drept? Răspunsul este: deoarece el a crezut promisiunile Lui Dumnezeu. Credinţa orientată spre viitor a fost cea care l-a justificat.

Acum să citim cum ni se se aplică nouă acest lucru. Versetele 23–24,

Nu s-a scris numai pentru el că i s-a socotit, ci şi pentru noi, cărora ni se va socoti, cei care credem în Cel care L-a înviat dintre morţi pe Isus, Domnul nostru.

Observaţi! Nu spune, „Ni se va socoti nouă, cei care credem evenimentul care s-a petrecut în trecut, când Dumnezeu L-a înviat pe Iisus din morţi.” Oricât de esenţială este subliniere! Se spune că ni se va socoti ca dreptate dacă credem în Dumnezeu! Precum Avraam a crezut în Dumnezeu! Şi acest Dumnezeu este genul de Dumnezeu care L-a înviat pe Iisus din morţi pentru ca noi să credem în El! Pentru ca noi să ştim că Fiul Său este viu în veci pentru a mijloci pentru noi! Pentru ca noi să ştim că El împărăţeşte biruitor peste toţi vrăjmaşii noştri. Pentru ca noi să ştim, precum spune versetul 17 că El dă viaţă celor morţi şi cheamă cele care nu sunt ca şi cum ar fi. El poate face orice! Nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu. Prin urmare El este întru totul demn de încredere.

Nu suntem justificaţi când credem că Iisus a murit pentru păcătoşi şi a înviat iar. Suntem justificaţi când sperăm în promisiunile pe care Dumnezeu le-a garantat prin moartea şi învierea Fiului Său. Credinţa prin care Dumnezeu ne justifică, ne iartă toate păcatele, ne consideră drepţi este împlinirea pe care o simţim când se face voia Lui Dumnezeu pentru noi, conform tuturor promisiunilor Lui.

Acesta este primul lucru pe care am vrut să-l spun despre credinţă: este orientată spre viitor; înseamnă să sperăm în promisiunile de fericire ale Lui Dumnezeu, garantate prin moartea şi învierea Lui Iisus.

2. Produce rezultate

Al doilea lucru pe care vreau să-l spun despre credinţa în promisiunile Lui Dumnezeu este faptul că dă naştere la ceea ce Pavel numeşte „lucrarea credinţei”. Pavel se referă la „lucrarea credinţei” de două ori, o dată în 1 Tesaloniceni 1:3 şi o dată în 2 Tesaloniceni 1:11. Ceea ce vrea să evidenţieze este faptul că există o dinamică a acestui tip de credinţă care întotdeauna schimbă inima (Fapte 15:9) şi produce lucrarea credinţei.

Cea mai clară formulare a acestei idei este redată în Galateni 5:6,

Pentru că, în Hristos Isus, nici circumcizia nu are vreo putere, nici necircumcizia, ci credinţa care lucrează prin dragoste.

Credinţa înseamnă putere. Întotdeauna produce schimbări în viaţa credinciosului. Nu s-ar putea altfel, deoarece viaţa ne este guvernată de lucrurile în care ne punem speranţele. Fie că ne punem speranţele în bani, în prestigiu, în timpul liber şi în viaţa lipsită de griji, în putere sau succes, această speranţă guvernează alegerile pe care le luăm şi atitudinile pe care le dezvoltăm. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul în care ne punem speranţa în promisiunile Lui Dumnezeu în fiecare zi. Credinţa în promisiunile Lui Dumnezeu este temelia neprihănirii şi dragostei.

Mai devreme în Galateni 2:20 Pavel spunea,

Am fost răstignit cu Hristos şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine; şi ceea ce trăiesc acum în carne, trăiesc prin credinţă, aceea în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.

Pavel a trăit în fiecare zi prin credinţă. Iisus îl iubise atât de mult încât Îşi dăduse viaţa pentru el, iar acum Pavel ştia că se poate încrede în El, că poate crede în El, că va avea grijă de el şi îi va acoperi toate nevoile (Filipeni 1:19). Atunci când sperăm în promisiunile Lui Dumnezeu şi în prezenţa Lui Iisus, trăim în mod diferit. Aducem rodul neprihănirii (Filipeni 1:11).

Binecuvântat este omul care se încrede în DOMNUL
şi a cărui încredere este DOMNUL!
Pentru că el va fi ca un copac plantat lângă ape
şi care îşi întinde rădăcinile spre râu
şi nu va vedea când va veni arşiţa,
ci frunza lui va fi verde;
şi nu se va îngrijora în anul de secetă,
nici nu va înceta să dea rod.

Acesta este al doilea aspect care caracterizează credinţa: produce rezultate în vieţile noastre. Credinţa în promisiunile Lui Dumnezeu nu este un lucru neînsufleţit şi zadarnic. Lucrurile în care ne punem speranţele de fericire ne controlează viaţa.

3. Trebuie să combatem necredinţa în fiecare zi

Ultimul aspect legat de credinţă este doar o propoziţie pentru moment. Pentru a continua să credem în promisiunile Lui Dumnezeu şi pentru a aduce rodul credinţei, trebuie să combatem necredinţa în fiecare zi. A deveni creştin reprezintă începutul luptei, nu sfârşitul ei. Pavel i-a spus lui Timotei în 1 Timotei 6:12, „Luptă-te lupta cea bună a credinţei, apucă viaţa eternă la care ai fost chemat.”

Pentru a persevera în urmărirea vieţii veşnice, trebuie să luptăm lupta cea bună a credinţei (1 Corinteni 15:2; Coloseni 1:23; Evrei 3:14). Aceasta este lupta pe care o vom studia în următoarele 14 săptămâni.

Şi cred că Dumnezeu ne-a atribuit acest studiu deoarece ne iubeşte şi deoarece scopul Lui este să aducă mari biruinţe în vieţile noastre şi în Biserica noastră. Motivul pentru care cred acest lucru este datorită promisiunii din 1 Ioan 5:4, „Aceasta este victoria care a învins lumea: credinţa noastră.”

Să ne închinăm pentru a ne ruga. Fiecare din cei prezenţi în această încăpere se luptă cu un păcat. Faptul că păcatul are ca sursă necredinţa poate fi ceva inedit pentru noi. Dar este o realitate. Şi ceea ce vreau să facem este să ne rugăm în tăcere pentru ca Dumnezeu să vă ajute să vedeţi conexiunea şi apoi să vă dedicaţi alături de mine în următoarele 14 săptămâni studierii modului de combatere a acelei necredinţe şi a biruirii păcatului.