Căsătoria: matrice a hedonismului creştin

De la Gospel Translations Romanian

Versiunea curentă din 26 iulie 2011 14:51

Efeseni 5:21-33

21) Supuneţi-vă unii altora în teamă de Hristos. 22) Soţiilor, supuneţi-vă soţilor voştri ca Domnului, 23) pentru că soţul este cap al soţiei, după cum şi Hristos este Cap al Adunării. El este Mântuitor al trupului. 24) Dar, după cum Adunarea este supusă lui Hristos, aşa şi soţiile soţilor lor, în toate. 25) Soţilor, iubiţi-vă soţiile, după cum şi Hristos a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea, 26) ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin spălarea cu apă, prin Cuvânt, 27) ca să-Şi prezinte Lui Însuşi Adunarea glorioasă, neavând pată sau zbârcitură sau ceva de felul acestora, ci ca să fie sfântă şi fără cusur. 28) Astfel sunt datori şi soţii să-şi iubească soţiile, ca pe propriile trupuri. Cine îşi iubeşte soţia se iubeşte pe sine însuşi. 29) Pentru că nimeni nu şi-a urât vreodată propria sa carne, ci o hrăneşte şi o îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Adunarea: 30) pentru că suntem mădulare ale trupului Său, din carnea Sa şi din oasele Sale. 31) „De aceea va lăsa omul pe tată şi pe mamă şi se va lipi de soţia sa, şi cei doi vor fi un singur trup.” 32) Taina aceasta este mare: eu dar vorbesc cu privire la Hristos şi la Adunare. 33) Însă şi voi, fiecare, aşa să-şi iubească soţia, ca pe sine însuşi; şi soţia să se teamă de soţ.

Teologia lui Pavel despre căsătorie începe cu Cuvântul Lui Dumnezeu: Cuvântul Lui Dumnezeu care este Iisus Hristos; şi Cuvântul Lui Dumnezeu care este Vechiul Testament inspirat de Dumnezeu. Şi întrucât Dumnezeu nu este un Dumnezeu al confuziei, Cuvântul Lui este coerent. Este armonios. Astfel, atunci când Pavel vrea să înţeleagă căsătoria, el se bizuie pe Cuvântul Lui Dumnezeu—pe Iisus şi pe Scripturi. Atunci când reuneşte pe Hristos cu Scriptura pentru a afla Cuvântul Lui Dumnezeu în legătură cu căsătoria, ceea ce află el este o taină profundă cu implicaţii extrem de practice. Şi ceea ce aş dori să facem împreună în această dimineaţă este să explorăm acea taină şi să aplicăm două dintre implicaţiile sale practice în vieţile noastre.

Căsătoria din Geneză

Efeseni 5:31 este un citat din Geneza 2:24, „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de soţia sa şi vor fi un singur trup.” Apoi Pavel adaugă în versetul 32, „Taina aceasta este mare: eu dar vorbesc cu privire la Hristos şi la Adunare.” Pavel ştia ceva despre Hristos şi despre Adunare, care l-a determinat să vadă în versetul din Geneza 2:24 o taină a căsătoriei. Să ne întoarcem la Geneza 2:24 şi să analizăm mai atent contextul acestui verset şi relaţia sa cu creaţia.

Conform capitolului Geneza 2, Dumnezeu l-a creat pe Adam mai întâi şi l-a aşezat în Grădină singur. Apoi în versetul 18 Domnul a spus, „Nu este bine ca omul să fie singur; îi voi face un ajutor potrivit.” Nu cred că aceasta reprezintă o incriminare a comuniunii lui Adam cu Dumnezeu; nici nu cred că reprezintă un indiciu că grădina era prea greu de îngrijit. Ideea este că Dumnezeu l-a făcut pe om pentru a împărtăşi. Dumnezeu ne-a creat nu pentru a fi fundături ale mărinimiei Lui, ci canale ale acesteia. Niciun om nu este complet dacă nu transmite harul (precum electricitatea) între Dumnezeu şi o altă persoană. (Nicio persoană necăsătorită nu trebuie să tragă concluzia că acest lucru se poate produce doar în cadrul căsniciei.) Trebuie să fie implicată o altă persoană, nu un animal. Deci în Geneza 2:19–20 Dumnezeu i-a arătat lui Adam toate animalele pentru a-i transmite că animalele nu ar putea fi „un ajutor potrivit” pentru el. O, animalele îl ajută pe om foarte mult! Dar numai o persoană poate fi un urmaş-seamăn al harului vieţii (1 Petru 1:4–7). Doar o persoană poate primi şi aprecia şi se poate bucura de har. Ceea ce îi lipseşte unui om este o altă persoană cu care să împartă dragostea pentru Dumnezeu. Animalele nu pot acoperi această nevoie! Există o diferenţă enormă între a te bucura de aurora boreală cu cel drag şi a te bucura de aceasta cu câinele tău.

Astfel, conform versetului 21, „Domnul Dumnezeu a făcut să cadă un somn adânc peste om; şi el a adormit. Şi a luat una din coastele lui şi a închis carnea la loc. Şi din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.” După ce i-a arătat omului că nici un animal nu ar putea fi ajutorul lui, Dumnezeu a făcut o altă fiinţă umană din carnea şi oasele lui pentru a fi asemenea lui—şi totuşi foarte deosebită de el. Nu a creat alt bărbat. A creat o femeie. Iar Adam a recunoscut în ea completarea perfectă a fiinţei lui—cu totul diferită de animale: „Aceasta este acum os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi femeie, pentru că a fost luată din bărbat.”

Creând o persoană asemenea lui Adam şi totuşi foarte deosebită de el, Dumnezeu a creat posibilitatea unei armonii profunde care altfel ar fi fost imposibilă. Armonia care aduce bucurie prin unirea unor perechi diferite este deosebită de cea care aduce bucurie prin unirea a două lucruri care sunt doar asemănătoare. Atunci când cântăm cu toţii aceeaşi linie melodică, acest lucru se numeşte „unison”, care înseamnă „un singur sunet”. Dar atunci când îmbinăm diverse linii de soprano şi alto şi de tenor şi bas, acest lucru îl numim armonie, şi oricine are ureche muzicală ştie că ceva în adâncul fiinţei este emoţionat la auzul unei armonii grandioase decât la auzul unisonului. Deci Dumnezeu a creat o femeie, nu un alt bărbat. El a creat heterosexualitatea, nu homosexualitatea. Prima instituţie a Lui Dumnezeu a fost căsătoria, nu tagma.

Observaţi legătura dintre versetele 23 şi 24, semnalată de cuvântul „dar” din versetul 24. În versetul 23 sunt evidenţiate două lucruri: în mod obiectiv, faptul că femeia este din carnea şi oasele bărbatului; din punct de vedere subiectiv, bucuria lui Adam când îi este dăruită femeia. „Aceasta este acum os din oasele mele şi carne din carnea mea!” Pornind de la aceste două lucruri, autorul trage o concluzie despre căsătorie în versetul 24: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de soţia sa şi vor fi un singur trup.” Cu alte cuvinte, la început Dumnezeu a creat-o pe femeie din bărbat, os din oasele lui şi carne din carnea lui, iar apoi Dumnezeu a înfăţişat-o bărbatului pentru ca ei să descopere prin comuniune vie ce înseamnă să fie un singur trup. Apoi versetul 24 trasează învăţătura conform căreia căsnicia constă chiar în aceasta: un bărbat care lasă pe mama şi pe tatăl lui deoarece Dumnezeu i-a dăruit o altă persoană, lipirea de această femeie şi de nimeni alta, şi descoperirea experienţei de a fi un singur trup. Aceasta este observaţia făcută de Pavel atunci când a cercetat Cuvântul Lui Dumnezeu în Scriptură.

Taina căsătoriei

Dar Pavel cunoştea un alt Cuvânt al Lui Dumnezeu—pe Iisus Hristos. Îl cunoştea îndeaproape. Învăţase de la Iisus că Adunarea este trupul Lui Hristos (Efeseni 1:23). Prin credinţă o persoană este unită cu Iisus Hristos şi cu alţi credincioşi astfel încât „toţi suntem una în Hristos Iisus” (Galateni 3:28). Credincioşii în Hristos sunt trupul Lui Hristos—suntem organismul prin care El Îşi manifestă viaţa şi în care rămâne Spiritul Lui. Cunoscând acest lucru despre relaţia dintre Hristos şi Adunare, Pavel vede aici o paralelă cu căsnicia. El observă că soţul şi soţia devin un singur trup (conform 2:24) şi că Hristos şi Adunarea devin un singur trup. Este dispus deci să spună Adunării, de exemplu în 2 Corinteni 11:2, „Sunt gelos faţă de voi cu o gelozie a lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un singur bărbat, ca să vă înfăţişez ca pe o fecioară curată lui Hristos.” El Îl prezintă pe Hristos ca pe mire, Adunarea fiind mireasa, iar convertirea lor fiind o logodnă la a cărei înfăptuire a contribuit. Înfăţişarea miresei, mirelui ei va avea loc probabil la a doua venire a Domnului. Aceasta este descrisă şi în Efeseni 5:27. Deci pare că Pavel foloseşte relaţia căsniciei omeneşti, prezentată în Geneza 2, pentru a descrie şi explica relaţia dintre Hristos şi Adunare.

Dar atunci când exprimăm astfel această idee, ceva foarte important este omis. Acest lucru ne aduce înapoi la punctul de plecare din Efeseni 5:32. După citarea versetului din Geneza 2:24 despre bărbat şi femeie care devin un singur trup, Pavel spune, „Taina aceasta este mare: eu dar vorbesc cu privire la Hristos şi la Adunare.” Căsătoria este o taină. Există ceva ascuns. Ce anume? Iată ce cred: Dumnezeu nu a creat legătura dintre Hristos şi Adunare după modelul căsătoriei omeneşti; ci opusul, a creat căsătoria omenească după modelul relaţiei Lui Hristos cu Adunarea. Taina din Geneza 2:24 se referă la faptul că relaţia căsniciei pe care o descrie acest verset este o parabolă sau o metaforă a relaţiei Lui Hristos cu Adunarea Lui. Dumnezeu nu acţionează haotic. Totul are un scop şi o semnificaţie. Atunci când Dumnezeu S-a angajat să creeze pe bărbat şi pe femeie şi să consfinţească convenţia căsătoriei, nu a dat cu zarurile sau a tras la sorţi ori a dat cu banul. A imitat căsătoria cu un scop bine definit, după modelul relaţiei dintre Fiul Său şi Adunare, pe care a proiectat-o din toată eternitatea. Şi astfel căsătoria este o taină—cuprinde şi ascunde un înţeles cu mult mai însemnat decât ceea ce se observă din afară. Ceea ce a unit Dumnezeu prin căsătorie trebuie să fie o oglindire a relaţiei dintre Fiul Lui Dumnezeu şi mireasa Lui, Adunarea. Aceia dintre noi care sunt căsătoriţi trebuie să cugetăm mereu la cât este de misterios şi minunat că Dumnezeu ne-a dat privilegiul să înfăţişăm realităţi divine uimitoare care sunt infinit mai însemnate şi mai măreţe decât noi înşine.

Înfăţişarea Lui Hristos şi a Adunării

Care sunt câteva dintre implicaţiile practice ale acestei taine a căsătoriei? Le voi menţiona pe cele două care par să domine pasajul din Efeseni. Una este aceea că soţii şi soţiile ar trebui să imite în mod conştient relaţia pe care Dumnezeu a hărăzit-o pentru Hristos şi Adunarea Lui. Cealaltă se referă la faptul că, în cadrul căsniciei, fiecare partener ar trebui să-şi urmeze propria fericire prin fericirea celuilalt; cu alte cuvinte, căsnicia ar trebui să fie o matrice a hedonismului creştin.

În primul rând, atunci, ce model a avut Dumnezeu în vedere pentru soţi şi soţii atunci când a consfinţit căsătoria ca pe o alegorie sau imagine misterioasă a relaţiei dintre Hristos şi Adunare? Pavel menţionează două lucruri, unul pentru soţie şi altul pentru soţ. Soţiei îi spune în versetele 22–24,

Soţiilor, supuneţi-vă soţilor voştri ca Domnului, pentru că soţul este cap al soţiei, după cum şi Hristos este Cap al Adunării. El este Mântuitor al trupului. Dar, după cum Adunarea este supusă lui Hristos, aşa şi soţiile soţilor lor, în toate.

Conform modelelor divine, soţiile trebuie să urmeze indicaţiile cuprinse în scopul Adunării. După cum Adunarea este supusă Lui Hristos, aşa soţiile trebuie să fie supuse soţilor. Adunarea este supusă Lui Hristos, care este Capul ei. Versetul 23: „Soţul este cap al soţiei, după cum şi Hristos este Cap al Adunării.” Autoritatea implică cel puţin două lucruri: Hristos este Binefăcător sau Mântuitor, şi Hristos este Autoritate sau Căpetenie. Cuvântul „cap” este folosit în alte două locuri din Efeseni. În Efeseni 4:15, 16 cuvântul „cap” este folosit pentru a-L înfăţişa pe Hristos ca Binefăcător, iar în Efeseni 1:20–23 este folosit pentru a-L înfăţişa ca Autoritate.

Ţinând adevărul în dragoste, să creştem în toate până la Cel care este Capul, Hristos; din care tot trupul, îmbinat împreună şi strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură de întărire, după lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, făcând creşterea trupului, spre zidirea sa în dragoste. (4:15, 16)

Capul este finalitatea către care creştem şi obârşia care permite creşterea. Apoi să luăm în considerare Efeseni 1:20–23,

Dumnezeu L-a înviat dintre morţi, şi L-a aşezat la dreapta Sa, în cele cereşti, mai presus de orice stăpânire şi autoritate şi putere şi domnie şi de orice nume care este numit, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor; şi a pus toate sub picioarele Lui şi L-a dat Cap peste toate, Adunării, care este Trupul Său, plinătatea Celui care umple totul în toţi.

Atunci când Dumnezeu L-a înviat pe Hristos din morţi, L-a făcut Cap în sensul că I-a dat putere şi autoritate peste toate celelalte stăpâniri şi autorităţi şi puteri şi guvernări. Astfel, pornind de la contextul din Efeseni, autoritatea soţului se referă la faptul că pe cât posibil el ar trebui să accepte o mai mare responsabilitate pentru acoperirea nevoilor soţiei lui (inclusiv nevoile materiale, dar şi protecţia şi grija) şi ar trebui să accepte o mai mare responsabilitate pentru autoritate şi gospodărire.

Apoi când spune în versetul 24, „După cum Adunarea este supusă lui Hristos, aşa şi soţiile soţilor lor, în toate”, sensul de bază al supunerii ar fi: să recunoască şi să onoreze responsabilitatea mai mare a soţilor de a asigura protecţia şi subzistenţa lor; să fie dispuse să cedeze autorităţii soţilor în Hristos şi să fie înclinate să urmeze gospodărirea lor. Susţin că supunerea presupune o dispoziţie de a ceda şi o înclinaţie de a urma deoarece expresia „ca Domnului” din versetul 22 limitează înţelesul supunerii. Nicio soţie nu ar trebui să înlocuiască autoritatea Lui Hristos cu autoritatea soţului ei. Nu poate să cedeze sau să-l urmeze pe soţul ei în păcat. Dar chiar şi atunci când o soţie creştină trebuie să se opună în Hristos împotriva dorinţei imorale a soţului ei, poate să aibă totuşi un spirit de supunere. Poate arăta prin atitudinea şi comportamentul ei că îi displace să se opună dorinţei lui şi că năzuieşte ca el să se lepede de păcat şi să fie un exemplu de neprihănire astfel încât dispoziţia ei de a-l onora ca şi capul ei să poată crea din nou armonie. În această parabolă misterioasă a căsătoriei, soţia trebuie deci să urmeze indicaţiile speciale cuprinse în scopul Lui Dumnezeu pentru Adunare în relaţia acesteia cu Hristos.

Apoi soţilor Pavel le spune să urmeze indicaţiile speciale de la Hristos. Versetul 25, „Soţilor, iubiţi-vă soţiile, după cum şi Hristos a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea”. Dacă soţul este capul soţiei cum se evidenţiază versetul 23, să fie foarte clar pentru toţi soţii că acest lucru înseamnă în primul rând că trebuie să fie un exemplu de iubire care este gata să-şi dea viaţa pentru ea. După cum Iisus spune în Luca 22:26, „Conducătorul să fie ca cel care slujeşte”. Soţul care se prăbuşeşte în faţa televizorului şi îi dă ordine soţiei lui ca unei sclave, L-a abandonat pe Hristos pentru Archie Bunker. Hristos S-a încins cu un ştergar şi le-a spălat picioarele apostolilor. Dacă vreţi să fiţi soţi creştini, trebuie să-L imitaţi pe Iisus, nu pe Jabba the Hutt.

Este adevărat că versetul 21 pune acest întreg paragraf sub semnul de supunere reciprocă. „Supuneţi-vă unii altora în teamă de Hristos”. Dar este complet neîntemeiat să deducem din acest verset că modul în care Hristos se supune Adunării este acelaşi cu modul în care Adunarea se spune Lui Hristos. Adunarea se supune Lui Hristos printr-o dispoziţie de a respecta autoritatea Lui. Hristos se supune Adunării printr-o dispoziţie de a-Şi exercita autoritatea prin serviciul plin de umilinţă adus Adunării. Atunci când Hristos a spus, „Conducătorul să fie ca cel care slujeşte”, nu s-a referit la faptul că un conducător ar trebui să nu mai fie conducător. Chiar şi arunci când era în genunchi, spălându-le picioarele, niciunul nu se îndoia Cine era Căpetenia. Şi niciun soţ creştin nu ar trebui să se eschiveze de la responsabilitatea lui sub Dumnezeu de a asigura o viziune morală şi autoritate spirituală, ca cel care slujeşte cu umilinţă soţiei şi familiei lui.

Deci prima implicaţie a tainei căsătoriei ca o reflecţie asupra relaţiei Lui Hristos cu Adunarea este aceea că soţiile ar trebui să urmeze indicaţiile Adunării iar soţii ar trebui să urmeze indicaţiile Lui Hristos. Şi atunci când întâlnim o astfel de căsnicie, întâlnim doi dintre cei mai fericiţi oameni pe lume, deoarece viaţa lor se conformă Cuvântului Lui Dumnezeu din Scripturi şi Cuvântului Lui Dumnezeu în Iisus Hristos.

Căutarea fericirii în fericirea celuilalt

O ultimă implicaţie practică a tainei căsătoriei: un soţ şi o soţie ar trebui să caute propria fericire prin fericirea celuilalt. Nu prea mai există în Biblie un fragment atât de hedonistic precum Efeseni 5:25–30. Acest text precizează că motivul pentru care există atâta nefericire în cadrul căsniciilor nu constă în faptul că soţii şi soţiile caută propriile plăceri, ci că ei nu le caută în împlinirea dorinţelor partenerului lor. Dar acest text ne porunceşte să facem acest lucru, deoarece chiar Hristos procedează astfel.

Mai întâi, observaţi exemplul Lui Hristos în versetele 25–27:

Soţilor, iubiţi-vă soţiile, după cum şi Hristos a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea, (De ce a făcut acest lucru?) ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin spălarea cu apă, prin Cuvânt, (De ce a curăţat-o?) ca să-Şi prezinte Lui Însuşi Adunarea glorioasă, neavând pată sau zbârcitură sau ceva de felul acestora, ci ca să fie sfântă şi fără cusur.

Hristos a murit pentru Adunare pentru a-Şi prezenta Lui Însuşi o mireasă frumoasă. El a răbdat crucea pentru bucuria căsătoriei pusă înaintea Lui. Dar care este cea mai mare bucurie a Adunării? Nu este aceea de a fi prezentată ca mireasă Lui Hristos suveran? Prin urmare, Hristos a căutat propria fericire în fericirea Adunării. De aceea, exemplul pe care Hristos l-a dat soţilor constă în căutarea propriei fericiri prin fericirea soţiilor lor.

Versetul 28 evidenţiază această aplicare. „Astfel sunt datori şi soţii să-şi iubească soţiile, ca pe propriile trupuri. Cine Îşi iubeşte soţia se iubeşte pe sine însuşi. Pentru că nimeni nu şi-a urât vreodată propria sa carne, ci o hrăneşte şi o îngrijeşte cu drag.” Pavel confirmă una dintre pietrele de fundaţie ale hedonismului creştin: „Nimeni nu şi-a urât vreodată propria sa carne.” Chiar şi cei care se sinucid, o fac pentru a pune capăt nefericirii. Din fire ne iubim pe noi înşine, cu alte cuvinte, facem ceea ce credem pe moment că ne va face fericiţi. Iar Pavel nu construieşte un baraj contra râului hedonismului; ci construieşte un canal pentru acesta. El spune, „Soţi şi soţii, mărturisiţi că prin căsătorie aţi devenit un singur trup; prin urmare, dacă trăiţi pentru plăcerile voastre individuale în detrimentul partenerului vostru, trăiţi împotriva voastră şi vă distrugeţi cea mai înaltă bucurie. Dar dacă vă dedicaţi din toată inima împlinirii bucuriei desăvârşite a partenerului vostru, veţi trăi de asemenea pentru propria bucurie şi veţi construi o relaţie după imaginea Lui Hristos şi a Adunării Lui.”

Nu că propria mea mărturisire ar putea adăuga ceva la greutatea Cuvântului Lui Dumnezeu, dar doresc totuşi să aduc mărturie. Am descoperit hedonismul creştin în acelaşi an în care m-am căsătorit, în 1968. Timp de 15 ani, Noël şi cu mine, în ascultarea de Iisus Hristos, am urmat cu cât de multă pasiune am putut cele mai profunde şi mai statornice bucurii posibile. Cât se poate de imperfect, fără tragere de inimă uneori, am urmărit fiecare propria fericire precum un vânător, în fericirea celuilalt. Şi putem confirma împreună: acolo se află răsplata. Şi credem că făcând din căsnicie o matrice a hedonismului creştin, fiecare împlinindu-şi rolul predestinat, taina căsătoriei ca o alegorie a Lui Hristos şi a Adunării este evidenţiată spre slava Sa măreaţă. Amin