Speranţă pentru cei cu inimile frânte

De la Gospel Translations Romanian

Versiunea de la data 12 iulie 2012 19:27 (vizualizaţi sursa) Kathyyee (Discuţie | contribuţii) m (a mutat SPERANŢĂ PENTRU CEI CĂZUŢI la Speranţă pentru cei cu inimile frânte) ← Diferenţa anterioară

Versiunea curentă din 12 iulie 2012 19:28 (vizualizaţi sursa) Kathyyee (Discuţie | contribuţii) m (A protejat "Speranţă pentru cei cu inimile frânte" ([edit=sysop] (indefinit) [move=sysop] (indefinit)))

---

Versiunea curentă din 12 iulie 2012 19:28

Fiecare casa este disfuncţională, deoarece toată lumea este păcătoasă. Nu există nicio familie perfectă pe faţa pământului, şi dacă am fi părinţii perfecţi, nici noi, nici copiii noştri nu ar avea nevoie de un Mântuitor. Când ne gândim la starea familiei de la începutul secolului al XXI-lea, tendinţa noastră este de a reflecta cu nostalgie la imaginile idilice ale generaţiilor trecute atunci când familiile nu erau perfecte, dar destul de aproape de perfecţiune, sau aşa ne place să credem.

În calitate de oameni căzuţi, născuţi în familii căzute, şi care trăiesc într-o lume căzută, adevărul gol goluţ este că nu a existat niciodată un moment în care familiile să nu fi fost disfunctionale. Pentru a vedea acest lucru, nu trebuie neapărat să ne uităm la lumea din jurul nostru sau chiar la istoria lumii, tot ce trebuie să facem este să privim la Biserică şi la fiecare familie, din toată Scriptura - de la familia criminală a lui Adam, fiul lui Dumnezeu, la Israel, fiul lui Dumnezeu, la disfuncţiile copleşitoare ale familiilor înregistrate în genealogia lui Iisus. Nu putem, prin urmare, să idolatrizăm familii din trecut sau din prezent, toate fiind păcătoase, şi nu putem face propriile noastre familii sau familiile altora să pară zei pământeşti, care pot împlini orice nevoie a noastră şi care să fie sursa noastră ultimă de bucurie, pace şi confort.

Acest lucru nu înseamnă că nu există exemple de familii cu frica lui Dumnezeu în Scriptură şi în zilele noastre, pentru că într-adevăr există, dar ceea ce vreau să spun este că nu există familii perfecte, care nu au nevoie cu disperare să ştie, să creadă şi să aplice învăţăturile Evangheliei lui Hristos. Deşi vindecarea perfectă va exista numai în casa noastră veşnică, speranţa noastră actuală pentru căminele noastre distruse este Evanghelia răscumpărătoare, iertătoare, reconciliatoare si transformatoare a lui Dumnezeu pentru poporul lui Dumnezeu.

Ştim conţinutul Evangheliei, dar nu reuşim să avem încredere în promisiunile lui Dumnezeu din Evanghelie, şi nu reuşim să aplicăm promisiunile Evangheliei lui Dumnezeu în vieţile noastre individuale, care afectează, la rândul lor, familiile noastre. De exemplu, ca oameni, noi, uneori, credem că tot ce trebuie sa facem pentru a creşte copii buni este să fim pur şi simplu taţi buni, atunci când, de fapt, ceea ce fiecare copil are nevoie să vadă în primul rând, este modul în care tatăl său o iubeşte pe mama sa cu o iubirea jertfelnică, smerită, răbdătoare, şi, care nu numai că jură să moară pentru ea (fapt pe care nu va trebui, probabil, niciodată să îl facă), dar care se străduieşte să trăiască pentru ea zi de zi, lucru care este tocmai ceea ce a făcut Iisus pentru noi. Domnul nostru nu numai că a venit şi a murit petru noi, dar El, de asemenea, a şi trăit pentru noi. Când vom crede şi aplica Evanghelia, nu vom avea nevoie să pretindem că suntem fără de păcat, dar, în schimb, vom fi liberi să ne pocăim de păcatele noastre şi să cerem iertare, în timp ce ne uităm la Fiul adevărat şi credincios al lui Dumnezeu, Iisus, Autorul şi Desăvârşitorul credinţei noastre.

Dumnezeu ne-a arătat dragostea Sa prin faptul că l-a trimis pe Fiului Său să trăiască şi să moară pentru noi, şi ca oameni trebuie să ne arătăm dragostea  pentru familiile noastre, îndreptându-le către Iisus Hristos, a cărui dragoste pentru noi nu se schimbă niciodată. Şi, deşi am auzit lucrul ăsta tot timpul, nu exista "să te des-îndrăgosteşti". Cuplurile creştine să nu îşi pierd dragostea, ci uită să le pară rău. Speranţa evanghelică pentru căminele noastre distruse o reprezintă inimile noastre zdrobite şi mâhnite, care se întorc de zi de zi către Iisus Hristos şi la zdrobirea Lui pentru noi pe cruce ca Mântuitor şi Domn al nostru.