Combaterea necredinţei care stă la baza nerăbdării

De la Gospel Translations Romanian

Versiunea curentă din 1 decembrie 2011 15:12

Isaia 30:1-5

„Vai de fiii răzvrătiţi”, zice Domnul,
„care primesc sfat, dar nu de la Mine,
şi care fac legăminte, dar nu prin Duhul Meu,
ca să îngrămădească păcat peste păcat,
care, plecând să coboare în Egipt,
n-au întrebat gura Mea,
ca să se refugieze sub tăria lui Faraon
şi să se încreadă în umbra Egiptului!

Pentru că tăria lui Faraon va fi
o ruşine pentru voi şi încrederea în umbra Egiptului,
o înjosire.

Pentru că mai-marii lui au fost la Ţoan
şi solii lui au venit la Hanesa.
Toţi au rămas de ruşine
cu un popor care nu le-a folosit,
care nu le-au fost de nici un ajutor şi de nici un folos,
ci spre ruşine şi, de asemenea, spre dispreţ”.

În spaţiul Lui Dumnezeu, ţinând pasul cu Dumnezeu

Nerăbdarea este o formă de necredinţă. Este ceea ce începem să simţim atunci când începem să ne îndoim de înţelepciunea coordonării Lui Dumnezeu sau de însemnătatea călăuzirii Lui. Aceasta se naşte în sufletele noastre atunci când drumul către succes devine noroios sau acoperit cu bolovani ori blocat de un copac căzut. Lupta împotriva nerăbdării poate fi o mică altercaţie când trebuie să aşteptăm mult timp pe aleea de verificare. Sau poate fi o luptă serioasă cu un handicap sau o boală ori situaţie care ne înăbuşă jumătate din vise.

Opusul nerăbdării nu este o negare nesinceră şi superficială a frustrării. Opusul nerăbdării este o consimţire intensificată, paşnică, care aduce roade, fie de a-L aştepta pe Dumnezeu acolo unde ne aflăm în viaţa trăită în ascultarea de Dumnezeu, fie de a continua în ritmul permis de El pe drumul ascultării—de a aştepta în spaţiul Lui, sau de a urma ritmul impus de El.

Lupta împotriva necredinţei

Atunci când modul în care ne-am planificat să ne petrecem ziua, sau modul în care ne-am propus să ne trăim viaţa este zădărnicit sau întârziat, necredinţa care stă la baza nerăbdării ne ispiteşte în două direcţii, parţial în funcţie de personalitatea noastră şi parţial în funcţie de circumstanţe:

1. Pe de o parte, ne tentează să cedăm, să renunţăm. Dacă va exista frustrare şi voi întâmpina rezistenţă şi dificultăţi, atunci nu mă voi mai strădui. Nu voi păstra acest loc de muncă, nu voi accepta această provocare, nu voi educa acest copil, sau nu voi continua în acest mariaj, ori nu voi trăi acest mod de viaţă. Acesta este unul dintre modurile în care ne ispiteşte necredinţa care stă la baza nerăbdării. Să renunţăm.

2. Pe de altă parte, nerăbdarea ne ispiteşte să luăm măsuri nechibzuite pentru a contracara obstacolele din calea noastră. Ne ispiteşte să fim impetuoşi sau repeziţi ori impulsivi sau nechibzuiţi. Dacă nu întoarcem maşina pentru a pleca acasă, ne vom aventura pe un drum de ocolire imprudent pentru a încerca să învingem sistemul.

Indiferent de modul în care trebuie să combatem nerăbdarea, ideea de bază de astăzi este că lupta împotriva nerăbdării este o luptă împotriva necredinţei şi din acest motiv nu este doar o problemă care ţine de personalitatea noastră. Ceea ce contează este dacă trăim prin credinţă şi dacă moştenim promisiunile de viaţă eternă. Ascultaţi versetele următoare pentru a înţelege cât de vitală este această luptă:

• Luca 21:19—„Prin răbdarea voastră vă veţi câştiga sufletele”.
• Romani 2:7—„Celor care, prin stăruinţă în lucrare bună, caută glorie şi onoare şi neputrezire, [Dumnezeu le va da]: viaţă eternă”.
• Evrei 6:12—„Nu fiţi leneşi, ci imitatori ai celor care, prin credinţă şi îndelungă-răbdare, moştenesc promisiunile.”

Răbdarea necesară pentru a face voia Lui Dumnezeu nu este o virtute opţională în viaţa creştină. Iar motivul nu este că credinţa nu este o virtute opţională. Răbdarea necesară pentru purtarea virtuoasă este rodul credinţei. Iar nerăbdarea este rodul necredinţei. Astfel, lupta împotriva nerăbdării este o luptă împotriva necredinţei. Prin urmare principala armă în această luptă este Cuvântul Lui Dumnezeu, şi în mod deosebit promisiunile Lui.

Cum a luptat psalmistul împotriva nerăbdării

Înainte să ne îndreptăm atenţia spre Isaia 30, vreau să observaţi această relaţie dintre promisiunile Lui Dumnezeu şi răbdarea credinciosului descrisă în Psalmul 130:5. Cum luptă psalmistul împotriva nerăbdării din inima lui?

Eu Îl aştept pe Domnul, sufletul meu aşteaptă,
şi sper în Cuvântul Său.

„Aşteptându-L pe Domnul” este modul în care este descrisă reacţia opusă nerăbdării în Vechiul Testament. Să-L aşteptăm pe Domnul este opusul renunţării la Domnul. Înseamnă să stăm în locul hotărât, în timp ce El ne spune să rămânem acolo, sau să mergem în ritmul hotărât de El, când El ne spune să mergem. Nu este o atitudine impetuoasă şi deznădăjduită.

Cum îşi întăreşte psalmistul răbdarea în timp ce Îl aşteaptă pe Domnul să-i arate următorul pas? Versetul 5 spune, „Eu Îl aştept pe Domnul, sufletul meu aşteaptă, şi SPER ÎN CUVÂNTUL SĂU.” Reazemul răbdării este speranţa, iar sursa speranţei este Cuvântul Lui Dumnezeu. „Sper în Cuvântul Său!” Iar speranţa este credinţa la timpul viitor. În Evrei se spune, „Credinţa este siguranţa celor sperate.”

Deci în Psalmul 130:5 avem o ilustrare clară că modul în care putem să luptăm împotriva nerăbdării este să avem speranţă (sau credinţă) în Dumnezeu, iar modul în care sperăm în Dumnezeu este să ascultăm Cuvântul Lui, şi în special promisiunile Lui.

Dacă sunteţi tentaţi să nu Îl aşteptaţi în pace pe Dumnezeu, să Îi permiteţi să vă îndrume următorul pas—dacă sunteţi tentaţi să renunţaţi la El sau să mergeţi înainte fără El—vă rog să înţelegeţi că acesta este un momentul unui război spiritual important. Luaţi sabia Spiritului, Cuvântul Lui Dumnezeu (Efeseni 6:17), şi folosiţi o promisiune minunată împotriva duşmanului nerăbdării.

Caracterul impetuos al nerăbdării

Acum să ne îndreptăm atenţia spre o ilustrare a Israelului atunci când poporul lui Israel nu a procedat aşa cum eu v-a îndemnat pe voi. În timpul lui Isaia, Israelul era ameninţat de duşmani precum Asiria. În acele vremuri Dumnezeu l-a trimis pe profet să transmită Cuvântul Lui, pentru ca poporul lui Israel să ştie cum să abordeze această ameninţare. Dar o dată, poporul lui Israel a devenit nerăbdător în ceea ce priveşte planul Lui Dumnezeu. Pericolul era iminent. Şansele de izbândă erau prea reduse. Isaia 30:1–2 descrie cum a procedat poporul lui Israel din cauza nerăbdării.

„Vai de fiii răzvrătiţi”, zice Domnul, „care primesc sfat, dar nu de la Mine, şi care fac legăminte, dar nu prin Duhul Meu, ca să îngrămădească păcat peste păcat, care, plecând să coboare în Egipt, n-au întrebat gura Mea, ca să se refugieze sub tăria lui Faraon şi să se încreadă în umbra Egiptului!”

Această atitudine reprezintă opusul aşteptării Domnului. Poporul lui Israel a devenit nerăbdător. Dumnezeu nu îi eliberase din mâinile duşmanilor lor la timp sau în modul în care ei speraseră, şi şi-au pierdut răbdarea. Au trimis în Egipt după ajutor. Au făcut un plan şi au semnat un tratat, dar nu din porunca Lui Dumnezeu. Cuvintele cheie sunt în versetul 2: „Plecând să coboare în Egipt, N-AU ÎNTREBAT GURA MEA.”

Aceasta este o ilustrare perfectă a caracterului impetuos al nerăbdării. Din această cauză mulţi dintre noi păcătuim aproape în fiecare zi: mergem înainte cu planurile noastre, fără să ne oprim pentru a-L întreba pe Domnul.

Avertismentul Domnului

Domnul le dă deci un avertisment în versetul 3: „Pentru că tăria lui Faraon [împăratul Egiptului!] va fi o ruşine pentru voi şi încrederea în umbra Egiptului, o înjosire.” Cu alte cuvinte, nerăbdarea voastră se va întoarce împotriva voastră. Nu din Egipt va veni izbăvirea voastră; ci Egiptul va fi o înjosire pentru voi. Nerăbdarea voastră se va transforma în înjosire.

Acesta este un avertisment pentru noi toţi. Atunci când există obstacole în calea noastră iar Domnul ne spune să aşteptăm, ar trebui să avem încredere în El şi să-L aşteptăm, deoarece dacă mergem înainte fără să-L ascultăm, planurile noastre probabil nu vor coincide cu ale Sale şi ne vor aduce înjosire, în loc să ne aducă glorie. (Vezi Isaia 50:10–11 şi cazul lui Avraam şi Hagar pentru a ilustra aceeaşi idee.)

Cum ar trebui să procedăm?

Ce ar fi trebuit să facă poporul lui Israel? Ce ar trebui noi să facem atunci când întâmpinăm obstacole şi frustrări? Răspunsul este oferit în versetul 15 şi versetul 18.

Pentru că aşa zice Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: „Revenind şi rămânând în odihnă, veţi fi salvaţi, în linişte şi în încredere va fi puterea voastră.” Şi de aceea va aştepta Domnul, ca să aibă milă de voi, şi de aceea Se va înălţa, ca să Se îndure de voi, pentru că Domnul este un Dumnezeu al judecăţii drepte. Ferice de toţi cei care Îl aşteaptă.

Iată două mari promisiuni pentru această dimineaţă care ar trebui să vă ofere un imbold puternic pentru a înfrânge necredinţa care stă la baza nerăbdării.

Versetul 15: „În linişte şi în încredere va fi puterea voastră." Cu alte cuvinte, dacă avem odihnă în Dumnezeu, dacă Îl căutăm pe Dumnezeu în loc să alergăm spre Egipt, dacă ne încredem în El, atunci ne va da toată puterea de care avem nevoie pentru a fi răbdători şi pentru a face faţă presiunilor din momentul respectiv.

Apoi versetul 18: „Ferice de toţi cei care Îl aşteaptă." Dumnezeu ne promite că, dacă aşteptăm răbdători călăuzirea şi ajutorul Lui, în loc să ne aventurăm înainte fără să cerem sfatul Lui, El ne va da o mare binecuvântare.

Predicând propriului nostru suflet

Acesta este modul în care trebuie să combatem necredinţa care stă la baza nerăbdării. Predicăm propriului nostru suflet prin avertismente şi promisiuni. Spunem, Uite ce s-a întâmplat poporului lui Israel atunci când au acţionat mânaţi de nerăbdare şi au căutat ajutor în Egipt în loc să-L aştepte pe Dumnezeu. Au fost făcuţi de ruşine şi umiliţi. Apoi spunem sufletului nostru: dar uite ce ne promite Dumnezeu dacă avem odihnă în El şi aşteptăm în linişte şi ne încredem în El. Ne va da putere şi ne va mântui. Ne spune că ne va binecuvânta dacă Îl aşteptăm răbdători.

Apoi am putea să ne îndreptăm atenţia spre promisiunea din Isaia 49:23,

Cei care Mă aşteaptă nu se vor ruşina.

Apoi spre Isaia 64:4,

Ochiul n-a văzut un Dumnezeu în afară de Tine, care să lucreze pentru cel care-L aşteaptă.

Şi în încheiere spre Isaia 40:31,

Cei care se sprijină pe Domnul îşi vor înnoi puterea; se vor înălţa pe aripi ca vulturii; vor alerga şi nu-şi vor pierde puterea; vor umbla şi nu vor obosi.

Prin urmare combatem necredinţa care stă la baza nerăbdării folosind promisiunile Lui Dumnezeu pentru a ne convinge inimile că coordonarea, călăuzirea şi suveranitatea Lui Dumnezeu vor transforma această situaţie de frustrare, fără ieşire şi neproductivă în ceva de o însemnătate veşnică. Vor urma o binecuvântare, o putere, o justificare, o înălţare pe aripi precum vulturii.

Răbdarea lui Charles Simeon

Voi încheia cu o ilustrare despre un om care a trăit şi a murit ducând cu succes un război împotriva necredinţei care stă la baza nerăbdării. El se numea Charles Simeon. Era un pastor al Bisericii Angliei din 1782 până în 1836, la Biserica Trinity din Cambridge. El a fost ales în biserica sa de către un episcop, împotriva voinţei poporului. Poporul i se opunea nu pentru că nu ar fi fost un bun predicator, ci deoarece era un evanghelic—credea în Biblie şi promova convertirea şi sfinţenia şi misiunile în lume.

Timp de 12 ani oamenii au refuzat să-l lase să ţină predica de duminică după-amiaza. Şi în acea perioadă au boicotat slujba de duminică dimineaţa şi şi-au blocat stranele pentru a nu se aşeza nimeni pe ele. El le-a predicat oamenilor în navele laterale timp de 12 ani! Cum a rezistat?

În această stare de fapt nu am văzut alt remediu decât credinţa şi răbdarea. [Observaţi asocierea credinţei cu răbdarea!] Pasajul din Scriptură care îmi subjuga şi controla mintea era acesta, „Un rob al Domnului nu trebuie să se certe.” [Notă: Arma în lupta pentru credinţă şi răbdare a fost Cuvântul!] A fost într-adevăr dureros să văd biserica, cu excepţia navelor laterale, aproape părăsită; dar m-am gândit că dacă Dumnezeu ar da o dublă binecuvântare credincioşilor care participau la slujbe, în ansamblu s-ar fi făcut la fel de mult bine ca atunci când credincioşii ar fi fost de două ori mai mulţi, iar binecuvântarea ar fi fost limitată doar la jumătate dintre ei. Acest lucru m-a consolat de multe ori, în momente când, în lipsa unei astfel de cugetări, aş fi cedat sub povara pe care o duceam. (Charles Simeon, de H.C.G. Moule, p. 39)

Cum a avut el siguranţa că dacă alegea calea răbdării urma să aibă parte de o binecuvântare a muncii lui care să compenseze frustrările cauzate de faptul că toate stranele fuseseră blocate? Încrederea lui a izvorât, fără îndoială, din texte precum Isaia 30:18, „Ferice de toţi cei care Îl aşteaptă.” Cuvântul a învins necredinţa iar credinţa a învins nerăbdarea.

Cincizeci şi patru de ani mai târziu el murea. Se întâmpla în octombrie 1836. Săptămânile treceau încet, aşa cum se întâmplă în cazul multora dintre sfinţii pe moarte de la Biserica Baptistă Betleem. Am învăţat că lupta împotriva nerăbdării poate fi foarte aprigă pe patul de moarte. Pe 21 octombrie cei care vegheau lângă patul lui l-au auzit rostind aceste cuvinte lent şi cu pauze lungi:

Înţelepciunea infinită a rânduit totul cu o dragoste infinită; şi puterea infinită îmi permite mie—să am odihnă în acea dragoste. Sunt în mâinile unui Tată preaiubit—totul este în siguranţă. Atunci când privesc spre El, nu văd decât credincioşie—şi imuabilitate—şi adevăr; şi am pacea cea mai dulce—mai multă pace nu pot avea. (Charles Simeon, p. 172)

Motivul pentru care Simeon a putut muri în pace este că timp de 54 de ani s-a deprins să citească Scriptura şi să apuce înţelepciunea şi dragostea şi puterea infinită a Lui Dumnezeu şi să le folosească pentru a învinge necredinţa care stă la baza nerăbdării.

Vă îndemn prin cuvintele din Evrei 6:12, Fiţi „imitatori ai” lui Charles Simeon şi ai „celor care, prin credinţă şi îndelungă-răbdare, moştenesc promisiunile.”

Pentru un studiu aprofundat vezi conexiunile dintre credinţă/speranţă şi răbdare în Romani 8:25; 12:12; 1 Tesaloniceni 1:3; Evrei 6:12, 15; Iacov 1:3; Apocalipsa 13:10. Pentru alte texte despre răbdare vezi Psalmul 37:9; Plângeri 3:25–27; Luca 8:15; Romani 5:3; 1 Corinteni 13:4; Galateni 5:5, 22; Efeseni 4:1–2; Coloseni 1:11; 1 Tesaloniceni 5:14; Iacov 5:7–11; Iov 1:21; Luca 2:25, 38; 2 Timotei 3:10. Pentru exemple ale răbdării Lui Dumnezeu vezi 2 Petru 3:9; Romani 2:4; 9:22; 1 Timotei 1:16; 1 Petru 3:20.