Vezi sursa

De la Gospel Translations Romanian

Nu aveţi permisiunea să modificaţi această pagină, din următorul motivul:

Se poate vizualiza şi copia conţinutul acestei pagini:

{{info|The Pleasure of God in Election}}<br> <blockquote>'''Deuteronom 10:14-15'''<br> </blockquote><blockquote>Iată, ale Domnului, Dumnezeului Tău sunt cerurile şi cerurile cerurilor, pământul şi tot ce cuprinde el. Şi numai de prinţii tăi S-a alipit Domnul ca să-i iubească; şi după ei, pe sămânţa lor, pe voi v-a ales El dintre toate popoarele, cum vedeţi azi.<br> </blockquote> '''Recapitularea mesajelor de până acum'''<br> În cadrul studiului nostru referitor la lucrurile în care Dumnezeu găseşte plăcere, am văzut că din toată eternitatea Dumnezeu a manifestat o fericire supremă în tovărăşia Trinităţii. El a găsit plăcere în a-Şi arunca ochii, ca să spunem aşa, peste panorama nemărginită a desăvârşirii Sale oglindite în chipul Fiului Său. Între Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul a existat o dragoste şi bucurie atât de deplină şi desăvârşită şi având atât de mult din esenţa Lui Dumnezeu încât s-a evidenţiat din toată eternitatea ca o Persoană de Sine stătătoare—Duhul Sfânt în Sine. <br> Dacă am putea să luăm toată energia miliardelor de galaxii din univers şi s-o măsurăm, am obţine o valoare care ar fi doar un ecou slab al acelei energii a bucuriei şi iubirii care erupe şi izvorăşte şi se revarsă în inima trinitară a Lui Dumnezeu. Înainte de a exista orice altceva în afară de Dumnezeu, El a manifestat o fericire supremă în El Însuşi. <br> În al doilea rând am văzut că Dumnezeu este prin urmare absolut autonom. El nu are nevoi şi nu poate fi corupt. Nu are defecte şi deci nu poate fi şantajat. Nu are slăbiciuni şi nu poate fi constrâns sau forţat. Cu alte cuvinte, El este pe deplin liber şi tot ceea ce face este după buna Lui plăcere. „Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea.” (Psalmul 115:3). <br> În al treilea rând, crearea acestui univers impresionant reprezintă prisosul generozităţii şi fericirii Lui Dumnezeu. El nu a creat lumea pentru a compensa vreun defect al Lui. El a creat pentru că esenţa deplinătăţii constă în abundenţă. Esenţa fericirii libere constă în răspândirea acesteia. Astfel Dumnezeu S-a bucurat să creeze universul ca un rezultat secundar al bucuriei Lui debordante pentru propria slavă. <br> Apoi, săptămâna trecută am văzut că în această lume pe care Dumnezeu a creat-o, marea pasiune a inimii Lui este aceea de a-Şi face cunoscută reputaţia. Citim mereu în Biblie că El acţionează pentru Numele Lui. Scopul Lui măreţ este acela de a preamări reputaţia şi renumele Lui şi onoarea Numelui Său în tot ceea ce face. <br> Şi când stăm să ne gândim, acesta este cel mai iubitor lucru pe care Dumnezeu l-ar face; deoarece cel mai mare privilegiu de care fiinţele umane ar putea avea parte este acela de a cunoaşte şi de a fi părtaşe la slava Lui Dumnezeu. Astfel, atunci când Dumnezeu urmăreşte să-Şi facă Numele glorios, cunoscut şi admirat şi slăvit de toate popoarele şi în toate limbile şi de toate neamurile şi naţiunile, lucrările Lui sunt pline de har şi iubire deoarece doar astfel se pot satisface dorinţele inimii omeneşti. <br> '''Un popor care să-L slăvească şi să-L proclame pe Dumnezeu'''<br> Astăzi vom continua studiul nostru şi vom descoperi că modul prin care Dumnezeu intenţionează să-Şi facă un Nume pentru harul Lui plin de slavă în toată lumea este de a alege un popor al Lui. Şi cum spune Ieremia, „Aşa Îmi lipisem Eu toată casa lui Israel şi toată casa lui Iuda, zice Domnul, ca să fie poporul Meu, Numele Meu, lauda Mea şi slava Mea” (Ieremia 13:11). Cu alte cuvinte, pentru a face cunoscută plăcerea pe care Dumnezeu o găseşte în propriul Nume, El cheamă un popor care să se bucure de Numele Lui şi care să-L slăvească şi proclame. Iar Biblia se referă la acest popor ca fiind „cei aleşi”. Acest lucru îl vom analiza în această dimineaţă: plăcerea pe care Dumnezeu o găseşte în alegere. <br> '''Alegerea poporului lui Israel '''<br> Vom lua ca punct de pornire alegerea poporului lui Israel prezentată în Vechiul Testament şi apoi ne vom întoarce la Noul Testament pentru a vedea dacă biserica este considerată într-un mod asemănător. <br> În Deuteronom 10:14–15 este descrisă bucuria Lui Dumnezeu de a alege pe Israel dintre toate popoarele de pe pământ. <br> <blockquote>14) Iată, ale Domnului, Dumnezeului tău, sunt cerurile şi cerurile cerurilor, pământul şi tot ce cuprinde el. 15) Şi numai de părinţii tăi S-a alipit Domnul ca să-i iubească; [ad litteram: „Domnul a găsit o mare bucurie în a-i iubi pe părinţii tăi”] şi după ei, pe sămânţa lor, pe voi v-a ales El dintre toate popoarele, cum vedeţi azi.<br> </blockquote> Observăm două lucruri. <br> '''Libertatea deplină a Lui Dumnezeu'''<br> În primul rând, observăm contrastul dintre versul 14 şi versul 15. De ce descrie Moise alegerea lui Israel prin contrast cu cadrul stăpânirii Lui Dumnezeu asupra întregului univers? Versul 14 spune: Ale Lui Dumnezeu sunt toate, în cer şi pe pământ. Apoi versul 15 spune: Dar v-a ales pe voi ca poporul Lui. <br> Nu este scopul acela de a risipi orice concepţie despre faptul că Dumnezeu ar fi fost într-un fel îngrădit să aleagă acest popor? Nu este scopul acela de a elimina mitul conform căruia fiecare popor are propriul dumnezeu, iar acest dumnezeu are dreptul să aibă propriul popor, dar doar atât? <br> Astfel, scopul lui Moise atunci când spune „ale lui Dumnezeu sunt toate, în cer şi pe pământ—absolut tot—dar v-a ales pe voi”, este acela de a le preciza Izraeliţilor faptul că Dumnezeu nu a fost îngrădit să îi aleagă. El avea dreptul şi privilegiul de a alege absolut orice popor de pe faţa pământului pentru a-l izbăvi. De aceea, atunci când El se numeşte „Dumnezeul lor” nu se referă la faptul că este deopotrivă cu dumnezeii Egiptului sau cu cei ai Canaanului. El este deasupra acestor dumnezei şi acestor popoare. Şi dacă ar fi fost un lucru plăcut Lui, ar fi ales pentru lucrările Lui un popor complet diferit. Motivul pentru care versurile 14 şi 15 sunt alăturate este acela de a scoate în evidenţă libertatea şi drepturile şi autoritatea universală a Lui Dumnezeu. <br> '''Modul în care Dumnezeu Îşi exercită libertatea'''<br> Al doilea lucru pe care îl observăm se regăseşte în versul 15: modul în care Dumnezeu Îşi exercită libertatea este acela de a se „alipi de părinţi ca să-i iubească”. Adică Dumnezeu i-a ales pe Avraam, Isaac şi Iacov pentru a fi obiectul plăcerii şi iubirii Lui. Dragostea Lui Dumnezeu pentru patriarhii poporului Israel a fost neîngrădită şi îndurătoare şi nu a fost constrânsă de nimic din ceea ce ţine de statutul de evrei sau virtuţile patriarhilor. <br> Unul dintre modurile prin care Dumnezeu arată acest lucru este acela că atunci când lui Avraam i se nasc doi fii, Ismael şi Isaac, Dumnezeu îl alege doar pe unul dintre aceştia, pe Isaac. Şi atunci când lui Isaac i se nasc doi fii, Iacov şi Esau, chiar înainte de a se naşte, Dumnezeu îl alege pe Iacov şi nu pe Esau pentru a menţine linia oamenilor aleşi de El. Iar Pavel subliniază în Romani 9:10–13 că motivul este acela de a arăta că alegerea Lui Dumnezeu este liberă şi necondiţionată. Nu se bazează pe statutul de evreu sau pe virtuţi ori credinţă; este neîngrădită, şi prin urmare este cu desăvârşire îndurătoare şi binevoitoare. <br> '''De ce a iubit şi ales Dumnezeu pe Israel? '''<br> Un alt pasaj din Deuteronom unde se subliniază acest lucru este 7:6–7. Moise descrie alegerea lui Israel astfel: <br> <blockquote>6) Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului. 7) Nu doar pentru că întreceţi la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi [ad litteram: a găsit plăcere în voi] şi v-a ales, căci voi sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele. 8) Ci, pentru că Domnul vă iubeşte, pentru că a vrut să ţină jurământul pe care l-a făcut părinţilor voştri, pentru aceea v-a scos Domnul cu mâna Lui puternică, şi v-a izbăvit din casa robiei, din mâna Lui Faraon, împăratul Egiptului.<br> </blockquote> Acest fragment dezvăluie din nou libertatea harului Lui Dumnezeu cu care a iubit şi ales pe Israel. Observaţi întrebarea din versul 7: De ce „S-a alipit Domnul de voi (sau a găsit plăcere în voi) şi v-a ales”? Versul 7 spune că Dumnezeu nu i-a ales datorită măreţiei lor. Ei erau neînsemnaţi, puţin probabil să fie aleşi de Dumnezeu. Atunci de ce a găsit Dumnezeu plăcere în ei şi i-a ales? <br> '''Deoarece i-a iubit'''<br> Versul 8 conţine două răspunsuri. Primul: „Pentru că Domnul vă iubeşte.” Amintiţi-vă care era întrebarea din versul 7. Întrebarea era: De ce S-a alipit Domnul de voi? Şi primul răspuns dat de Moise este: „Pentru că vă iubeşte.” Vă iubeşte deoarece vă iubeşte. La acest lucru fac referire când vorbesc despre libertatea Lui Dumnezeu şi libertatea iubirii manifestate în alegere. Dumnezeu nu Îşi îndreaptă iubirea asupra lor pentru că aceştia sunt demni de iubirea Lui. Îi iubeşte pentru că El iubeşte. <br> '''Datorită jurământului pe care L-a făcut părinţilor lor '''<br> Ce se poate spune despre cel de-al doilea motiv pe care Moise îl prezintă în versul 8 pentru a explica de ce Dumnezeu a iubit pe poporul Israel şi i-a ales şi izbăvit din Egipt? El spune că Dumnezeu „a vrut să ţină jurământul pe care l-a făcut părinţilor lor”. Adică alegerea Lui Dumnezeu de a-i iubi şi izbăvi nu a fost de fapt autonomă? A fost nevoit să îi izbăvească? Nu cred. <br> Jurământul de binecuvântare (la care se face referire în versul 8) fusese făcut lui Avraam cu o libertate divină. A fost confirmat prin libertatea cu care a fost ales Isaac, şi nu Ismael; şi a fost confirmat prin libertatea cu care a fost ales Iacov, şi nu Esau. Şi în acelaşi mod Dumnezeu a făcut o alegere liberă la Marea Roşie când i-a izbăvit pe cei neascultători (Psalmul 106:7–8), în loc să-i lase să fie nimiciţi în mod just de către Faraon. Alegerea Lui Dumnezeu de a elibera pe Israel la Marea Roşie şi de a-i face un popor pentru Numele Lui a fost neîngrădită şi îndurătoare şi binevoitoare! A fost doar continuarea şi împlinirea parţială a primului jurământ liber făcut de Dumnezeu lui Avraam, Isaac şi Iacov. <br> '''Scopul Lui Dumnezeu de a Se preamări pe Sine Însuşi prin alegerea poporului Israel'''<br> Voi conchide cu versurile din Deuteronom10:14–15 şi 7:6–8 care dezvăluie faptul că modul prin care Dumnezeu a decis să-Şi facă un Nume pentru harul Lui plin de slavă, descris în Vechiul Testament a fost să aleagă un popor al Lui dintre toate popoarele lumii şi prin acel popor să facă cunoscută lucrarea Lui de mântuire. Astfel citim în Isaia că Dumnezeu a creat pe poporul lui Israel „spre slava Lui” (43:7) şi că i-a format pentru ca aceştia să „vestească laudele [Lui]” (43:21). Cu alte cuvinte, pentru a extinde plăcerea pe care Dumnezeu o găseşte în numele Său, El alege un popor care să se bucure de Numele Lui, să-L laude şi să-L proclame. Astfel Dumnezeu găseşte plăcere în alegere. <br> '''Alegerea persoanelor care formează Biserica'''<br> Ce este descris în Noul Testament cu privire la venirea lui Hristos? Dumnezeu continuă să Se bucure de alegere, dar suntem purtaţi într-o perioadă în care Israelul ca popor nu mai reprezintă punctul central al lucrărilor Lui Dumnezeu. El Se întoarce spre păgâni şi începe să adune un nou popor al Lui, numit Biserica. Nu a renunţat la Israel! Dar pentru moment, adunarea neamurilor este pe primul loc. <br> Şi deoarece Biserica nu este un grup etnic precum Israel, Dumnezeu nu alege o întreagă naţiune pentru lucrările Lui în lume, aşa cum a făcut cu Israel la Marea Roşie. Noul Testament vorbeşte în schimb despre alegere ca fiind selectarea persoanelor care aibă credinţă şi să facă parte din poporul mântuit de Dumnezeu. <br> '''Bucuria Trinităţii'''<br> Să ne întoarcem mai întâi la versul din Luca 10:21. Am ales acest vers deoarece este unul dintre cele două pasaje din Noul Testament care descriu bucuria lui Iisus, iar subiectul meu de astăzi este plăcerea sau bucuria pe care o găseşte Dumnezeu în alegere. Cei 70 de discipoli tocmai s-au întors din misiunea de propăvăduire şi Îi aduc la cunoştinţă Lui Iisus reuşitele lor. Luca scrie în versul 21: <br> <blockquote>În ceasul acela, Iisus S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: „Tată, Doamne al cerurilor şi al pământului; Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, fiindcă aşa ai găsit cu cale Tu [ad litteram: pentru că este un lucru plăcut Ţie]”.<br> </blockquote> Observaţi că toţi cei trei membri ai Trinităţii se bucură în acest moment: Iisus se bucură, dar se precizează că se bucură în Duhul Sfânt. Prin aceasta înţeleg că este plin de Duhul Sfânt, care Îl face să Se bucure. Apoi la finalul versului, este descrisă bucuria Lui Dumnezeu Tatăl. NVI: „Da, Tată, pentru că a fost buna Ta plăcere.” <br> În ce anume constă bucuria Trinităţii care este descrisă în acest vers? Este iubirea necondiţionată a Lui Dumnezeu care alege să ascundă lucrurile de elita intelectuală şi să le dezvăluie pruncilor. Şi ce anume ascunde Tatăl de anumiţi oameni pentru a le dezvălui altora? Versul 22 conţine răspunsul la această întrebare: „Nimeni nu ştie cine este Fiul afară de Tatăl”. Deci ceea ce dezvăluie Dumnezeu Tatăl este adevărata identitate spirituală a Fiului. <br> Astfel, atunci când cei 70 de discipoli se întorc din misiunea lor evanghelică şi Îi aduc Lui Iisus la cunoştinţă ce au realizat, El şi Duhul Sfânt se bucură pentru că Dumnezeu Tatăl a ales, după buna Lui plăcere, pe oamenii cărora să le deschidă ochii pentru a vedea realitatea spirituală a Fiului Său (cf. v. 23). Ei Se bucură pentru că Dumnezeu a luat iniţiativa de a alege un popor al Lui şi că acest lucru depinde în fond de buna plăcere a Lui Dumnezeu. <br> Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt sunt atât de neclintiţi în a-L preamări pe Dumnezeu Tatăl încât Se bucură atunci când El Îşi arată înţelepciunea şi puterea şi harul prin alegerea unui popor al Lui, într-un mod care va încurca toate aşteptările lumeşti. Cei înţelepţi sunt nesocotiţi prin mândria lor iar pruncii, cei cu puţine şanse, cei neajutoraţi sunt surprinşi de bunăvoinţa divină. <br> Situaţia este complet diferită faţă de ceea ce aşteaptă lumea. Înţelepciunea omului este redusă la tăcere. Iar libertatea harului Lui Dumnezeu este slăvită atunci când principalii pretendenţi ai lumii sunt nesocotiţi şi Dumnezeu îi surprinde pe toţi prin alegerea pruncilor. De aceea Se bucură Iisus şi Duhul Sfânt—datorită smeririi mândriei omeneşti şi preamăririi autonomiei şi harului Lui Dumnezeu.<br> '''Cele două scopuri Lui Dumnezeu manifestate în alegere'''<br> Tocmai asupra acestui lucru se concentrează Pavel atunci când descrie alegerea Lui Dumnezeu în formarea Bisericii, în 1 Corinteni 1:26–31. Când citesc acest pasaj, încerc să găsesc răspuns la întrebarea: la ce anume se opune rezistenţă şi ce anume este promovat în alegerea descrisă în aceste versuri? <br> <blockquote>De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi, care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi [!] în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales [alegere!] lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt; pentru ca nimeni să nu se laude înaintea Lui Dumnezeu. Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Iisus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare, pentru ca, după cum este scris: „Cine se laudă, să se laude în Domnul”.<br> </blockquote> Această idee este asemănătoare celei din Luca 10:21. Dumnezeu alege liber pe cei care vor forma poporul Lui. Şi alege astfel încât să realizeze două lucruri, care de fapt sunt două aspecte ale aceleiaşi realităţi. În versul 29 scopul alegerii este ca „nimeni să nu se laude înaintea Lui Dumnezeu”. Scopul Lui Dumnezeu manifestat în alegere este eliminarea întregii mândrii omeneşti, a întregii bizuiri pe propriile puteri, a întregii făliri a omului. <br> Iar al doilea scop al Lui Dumnezeu manifestat în alegere, celălalt aspect al realităţii este descris în versul 31: „Cine se laudă, să se laude în Domnul”. Cu alte cuvinte, să fie îndepărtată orice fală a omului şi să se îndrepte toată lauda spre Dumnezeu. Să se smerească omul şi să fie preamărit Hristos. Să vadă omul totala lui dependenţă faţă de îndurarea Lui Dumnezeu şi să preamărească slava harului absolut. De aceea Dumnezeu găseşte plăcere în alegere—cei aleşi preaslăvesc Numele Lui! <br> '''Cel mai valoros act de iubire din univers'''<br> Dar luaţi bine aminte! Aceia dintre voi care ştiu că sunt păcătoşi şi lipsiţi de evlavie şi că nu vă puteţi salva singuri, dar aţi găsit în Iisus un Mântuitor atotîndestulător şi prin harul Lui Dumnezeu aţi fost chemaţi să trăiţi prin El şi să speraţi în El şi să-L urmaţi—veţi considera harul Lui Dumnezeu manifestat în alegere ca fiind cel mai valoros act de iubire din tot universul. <br> Şi veţi spune odată cu apostolul Pavel în Romani 8: „Cine va ridica pâră împotriva aleşilor Lui Dumnezeu? . . . Cine ne va despărţi pe noi de dragostea Lui Hristos?”<br>

Înapoi la Plăcerea pe care o găseşte Dumnezeu în alegere.