Vezi sursa

{{info|The Generous Landowner}}<br>

Împărțirea capitolelor în Biblie este deobicei de ajutor, deoarece ne permite să ne orientăm mai ușor în Scriptură. Totuși, uneori, ea ne poate îngreuna înțelegerea unui pasaj dacă ne determină să îl privim în afara contextului. Este deseori cazul pildei lucrătorilor în vie (Mat. 20: 1– 16). Din cauza împărțirii pe capitole, la sfârșitului capitolului 19 al cărții Matei, nu reușim să înțelegem pilda în contextul în care a Isus a propovăduit-o în capitolul 19, versetele 16-30. 

Deoarece această secțiune din Matei a fost deja discutată într-un alt articol, nu vom mai zăbovi asupra ei, cu excepția observării că prilejul pildei este întrebarea lui Petru din Matei 19:27: „Iată, noi am lăsat totul și Te-am urmat. Care ne va fi răsplata?” Ca și mulți din zilele noastre, Petru a crezut că avea o relație cu Dumnezeu pe bază de răsplată și că deja adăuga la punctele sale de răsplată. 

Pilda, care începe în capitolul 19, versetul 28, este o parte a răspunsului lui Isus la întrebarea lui Petru. Mesajul pildei poate fi rezumat într-un singur enunț: Principiul de funcționare în Împărăția lui Dumnezeu nu este răsplata, ci harul. Înțelegem repede acest principiu în contextul salvării noastre. Cunoaștem cuvintele lui Pavel: „Căci prin har sunteți mântuiți prin credință. [...] Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni“ (Efes. 2: 8– 9), însă mulți credincioși presupun că noi căpătăm binecuvântările lui Dumnezeu prin faptele noastre - lăsând la o parte harul lui Dumnezeu. 

Pilda lucrătorilor în vie ne învață, însă, că nu numai salvarea noastră, ci și întreaga noastră viață de creștini este posibilă datorită harului lui Dumnezeu. Apoi, pilda ne mai învață și despre doua calități minunate ale harului: generozitatea abundentă a harului Său și suveranitatea Sa în distribuirea acestuia. 

Să discutăm întâi despre generozitatea abundentă a harului Său. Stăpânul a angajat prima dată doi lucrători pentru via sa la ora 6 dimineața, iar apoi din când în când pe parcursul zilei. În final, îi angajează pe câțiva la ora 5 dupa-masa, pentru a lucra doar o oră. Acest om, care în mod evident îl reprezintă pe Dumnezeu, este drept și generos. Față de primul grup de lucrător este drept, deoarece s-a înțeles deja să le plătească câte un dinar, care era plata obișnuită pentru o zi de lucru. Apoi a fost tot mai generos cu fiecare grup de lucrători angajați pe parcursul zilei. Stăpânul putea să le plătească atât cât meritau, însă el alege să le plătească nu după munca lor, ci după nevoia fiecăruia. El a plătit potrivit harului, nu potrivit datoriei.  

Pilda se concentrează în special pe acei lucrători care au fost angajați în ceasul al unsprezecelea. Aceștia au fost tratați foarte generos, fiecare primind de doisprezece ori mai mult decât a câștigat într-o oră. De ce i-a angajat moșierul pe acești lucrători în ceasul al unsprezecelea? Oare din cauză că era nevoie de o mână de lucru în plus pentru finalizarea lucrului? Mai degrabă, de vreme ce Isus nu propovăduia despre agricultura evreiască, ci despre Împărăția Cerurilor, acei lucrători din ceasul al unsprezecelea au fost angajați deoarece aveau nevoie să primească o plată corespunzătoare unei zile. În vremea aceea, lucrătorii își trăiau viața de pe o zi pe alta. De aceea legea cerea ca moșierii să plătească oamenii la finalul fiecărei zile (Deut. 24:15). 

Dumnezeu ne tratează în același fel. Biblia îl descrie pe Dumnezeu din nou și din nou ca fiind îndurător și generos, oferindu-ne binecuvântări, nu în baza a ceea ce am „câștigat“, ci în funcție de nevoile noastre - și uneori mai presus de nevoile noastre. Ne-a binecuvântat deja cu toate binecuvântările duhovnicești în Hristos Isus (Eph. 1: 3) și ne promite să se îngrijească de toate trebuințele noastre trecătoare, din nou, în Hristos Isus. (Fil. 4:19) 

Adevărul este, că noi nu putem „câștiga“ nimic de la Dumnezeu neținând seama de harul Său. Precum a spus Isus în altă parte, atunci când vom fi făcut tot ce ni s-a poruncit, ar trebui să spunem că „am făcut ce eram datori să facem.“ (Luca 17:10) Nu i-am creat obligații lui Dumnezeu și nici nu i-am câștigat binecuvântările. Ci toate binecuvântările le primim „în Hristos“, adică prin harul Său. 

Însă, Dumnezeu nu este doar generos cu harul Său; este suveran în distribuirea acestuia. Vorbim deseori despre „harul suveran“. Într-un fel, aceasta este o expresie pleonastică. Prin definiție, harul trebuie să fie suveran. Stăpânul viei s-a exprimat în acest fel: „Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu?“ 

Mulți sunt tulburați de această aparentă nedreptate a moșierului. Până la urma, chiar pare nedrept să plătești lucrătorii care au muncit o ora, în același fel în care au fost plătiți aceia care au lucrat doisprezece ore, care au „suferit greul și zăduful zilei.“ Însă lucrătorii care au muncit o oră nu s-au gândit că stăpânul a fost nedrept, ci mai degrabă au considerat că a fost foarte generos. Dacă suntem preocupați de această aparentă nedreptate, este din cauză că tindem să ne identificăm cu lucrătorii care au muncit doisprezece ore. Și cu cât suntem mai dedicați uceniciei serioase, cu atât suntem mai predispuși să cădem în capcana invidiei față de aceia care se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu mai mult decât noi. 

Adevărul este că suntem cu toții lucrători în ceasul al unsprezecelea. Nici unul dintre noi nu a fost nici măcar pe-aproape de a-l iubi pe Dumnezeu cu toată inima, ființa și mintea. Nici unul dintre noi nu a fost nici măcar pe-aproape de a-și iubi aproapele așa cum se iubește pe sine (Mat. 22:37-39). Așadar să învățăm să fim mulțumitori pentru tot ceea ce Dumnezeu ne oferă și să nu fim invidioși pentru binecuvântările pe care El le oferă altora.